vineri, 24 iulie 2009

Misterele neelucidate ale României



Când eram mai mic, eram un deştept! Serios...pentru că aveam mintea care o am şi acum. Citeam mult şi îmi petreceam majoritatea timpului visînd cu ochii deschişi...Poate de aceea, prin paleozoicul copilăriei mele, eram pasionat de mistere: voiam să aflu cine suntem, de ce ne naştem, unde ne ne ducem, de ce au dispărut dinosaurii, cine a construit piramidele, de ce sunt statuile acelea pe insula Paştelui, cine a fost adevăratul Shakespeare, cine a fost Omul Cu Masca De Fier, ce s-a întâmplat cu adevărat la Tunguska, şi muuuuulte, multe altele. Doar că între timp am crescut...iar aria de enigme s-a restrâns drastic. La Romaneaua mea, pură şi simplă.

În cele ce urmează, nu este vorba despre pădurea Hoia-Baciu din Cluj, fantomele castelului “Iulia Haşdeu” din Cîmpina, şi nici măcar despre uriaşii umanoizi din munţii Bucegi. Nu mă întreb ce-a fost în capul baciului moldovean de nu le-a rupt capul de e umeri ălora doi care voiau să îl omoare şi nici de ce Zmeul Cel Rău îşi anunţa întotdeauna venirea prin aruncarea buzduganului.
Sunt doar câteva lucruri minore, pentru a ne aminti în ce hal de ţară trăim…

Să purcedem, deci, la drum:

1. Ce s-a întâmplat cu cei 15.000 de specialişti buratinici ai “Cheiţei de Aur”?
2. Ce s-a întâmplat cu campania naţională de fugărire (şi eutanasiere) ai Marilor Maidanezi Carpatini?
3. De ce plângea Băse după “Dragă Stolo” aşa cu foc, dacă el a avut de câştigat?
4. De ce s-a răzgândit Eternul Afrodit în acceptarea funcţiei de prim-ministu?
5. Unde sălăşluia frumuseţea şi modernismu la poneiul roz cu zvastică pe coapsă şi tras în…os? De ce falusul (sculat pentru apelul de dimineaţă) legat de unu’ care stătea cu burtoaca la soare, era reprezentativ pentru Românica?
6. Când va veni vremea autostrăzilor autohtone (fără a le pune la socoteală pe cele suspendate)?
7. Centurile rutiere di-mprejurul marilor oraşe sunt de fapt centuri de castitate, din moment ce sunt mereu pe minus şi încurcă traficul?
8. Când ni se va explica pe îndelete, tehnologia vânzărilor anterioare?
9. Când se va aplica legea de mărire a salariilor profesorilor?
10. Când anume se va termina de restructurat învăţământul românesc? Ar fi cazul să îl chemăm pe Cuza pentru asta?
11. De ce s-a inventat Ministerul Turismului?
12. Cum anume impulsionează ministrica Undrea turismul românesc, prin călăritul cailor şi al bicicletelor, suflatul în fluierici, datul cu sănii şi trăsuri, plimbări pe malul scoicos al mării autohtone şi tăiatul împrejur al panglicilor hoteliere?
13. Când vor fi buni de mâncat peştocii ministeriali, pe care i-a ginit însuşi Întâiul Turist al Ţării?
14. Ce a păţit numitul Paleologu Theodor, de şi-a incendiat propria locuinţă? Oare sechelele acestui fapt întâmplat întâmplător, deci din întâmplare, se numesc “pleaşcă” şi “cacariseală”?
15. Cam de câte sute de mii de absolvenţi ospătari, lăcătuşi şi tinichigii este nevoie, pentru a fi în graţiile Întâiului Cârmaci?
16. În condiţiile în care plăcinta Udrei are cam acelaşi iz cu cacariseala executată cu sârg de Monica Iacob Ridzi, dacă cea din urmă se vopsea blond, evita demiterea?*
17. De ce orice politician român nu poate răspunde scurt şi milităreşte, la o întrebare adresată de un jurnalist oarecare?
18. Ce înseamnă mai precis sintagma “îmi asum” la un politician român?
19. De ce unii trebuie musai să se laude cu nesimţirea lor înspăimântătoare (evidenţiată în etalarea bolizilor de sute de mii de euro, a cheltuielilor exorbitante pe care le au într-o seară la club sau prin factura super-uriaşă a mobilului), în timp ce alţii mor de foame, sub povara facturilor şi dărilor către stat?
20. Din moment ce micul este ingurgitat oriunde şi oricînd, el poate primi distincţia de "Aliment Naţional"?
21. Dacă te angajezi la “Luxten” cu juma’ de normă, te faci om de succes?
22. De ce mogulii este răi şi se pun de-a curmezişul în planurile Băselului?
23. Cât de sus se vor întinde succesurile lu’ E.B.A.?
24. De ce “trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”**, când naţiunea asta cică face parte din Marea Familie Evoluată (din absolute toate punctele de vedere) a Europei?

Concluzia?
25. NOI CU CINE (MAI) VOTĂM (PRESUPUNÎND CĂ NE TRECE PRIN CAP IDIOŢENIA ASTA)?????????

*Oana Dobre, jurnalist “ Evenimantul Zilei”
** Mircea Badea, fără nici o altă prezentare

Un comentariu:

  1. De ce atunci cand metalistii fac "mosheala" nu intervin jandarmii? (iti povestesc later :D )

    RăspundețiȘtergere