Te-am iubit pe portofel...

Motto:
E viaţa ta, e lumea ta, lumea ta mult prea departe de ea...de tot ce-o înconjoara şi tot ce vrea
Bijuterii...vacanţe la Roma..şi tu n-ai bani nici măcar să-ţi iei nişte haine ca-lumea
Sunteţi a 12-a la acelaşi liceu...cum să spun???...asta-i singurul lucru (pe care) pe care-l aveţi în comun
De fapt...ar mai fii ceva...dacă vrei...tatăl tău e şoferul tatălui ei.
…………………………………………………………………………………………….
Ai vrea să stai cu ea...să vorbeşti cu ea, să ieşiţi în oraş undeva.
Îţi dai seama...ca nu-ţi permiţi nimic din toate astea..nu-ţi permiţi nimic din tot ce ţi-ar putea cere.
Nu-ti permiti decât s-o iubeşti în tăcere...
Cu toate astea, ieri, ai trecut peste tine ..ai trecut peste orice...şi i-ai dat o floare...s-a uitat la ea ca la un lucru oare-care.
Azi, ai vazut floarea uitată pe bancheta din spate a maşinii
Era acolo uscată.
Nu te-a deranjat, nu te-a supărat
Ti-ai spus. “Ce bine că n-a aruncat-o, ce bine c-a păstrat-o!"
De fapt îţi dai seama...că te amăgesti singur; de fapt ai vrea să ştii cine-i vinovat
Că ea nu stie ce valoare...are..o floare...
[Taxi – De ce?]


Aseară aş mai fi avut o grămadă de spus/scris, însă începuse să mă prindă oboseala şi deja experimentam (din nou) faza aia cu ochii-n gură. Plus că deja scrisesem o căpiţă de litere, şi îmi era frică că mai am încă pe atât; în acest fel, aş fi riscat foare uşor să nu mai citească nimeni…(cam ăsta e primul impuls care te cuprinde când vezi o grămădoaie de cuvinte, care îţi asaltează privirea). Aşa că revin:

Banii sunt un scop în sine, dar şi un mijloc în sine. Aşa îmi spunea profa de filosofie, când încă mai îmi toceam hainele pe băncile şcolii. Atunci nu am înţeles chiar 100%, însă acum, îi găsesc noi semnificaţii pe zi ce trece.
Mircea Badea, pe blogul lui propriu şi personal, mărturisea că nu îi vine să creadă că viaţa unui copil european, a unei persoane din mileniul 3, mai poate depinde de bani. Doar că aşa este. Nu contează drepturile omului, drepturile pacientului, sau eu ştiu care drepturi s-au mai inventat pe micuţa noastră planetă.. Doar banii. Ai, te poţi opera şi poate trăieşti...nu îi ai, mori, şi gata. Nu contează că ai 3 ani, 10 ani, 25 de ani, sau 70. Nu te cunoaşte decât o mână de persoane, şi doar ele vor fi devastate. Restul merge mai departe...Pământul se învârte, soarele răsare şi apune, tu te duci la lucru, vii de la lucru, te duci la lucru, iar vii, şi tot aşa. Nu mai există milă, compasiunea a murit de mult, într-ajutorarea e în comă. (acum veţi urla chestia aia cu teledonurile, la care EFECTIV se salvează vieţi. Dar statistic: câte cazuri din astea ajung în atenţia marelui public, câte sunt mediatizate, şi câte rămân neştiute? Teledonul este doar ca o picătură într-un ocean…)

Partea mai naşpa este că şi Dragostea a intrat în faliment, din lipsă de fonduri.
Câte fătuci aţi auzit că visul lor în viaţă este să îşi găsească jumătatea, dragostea adevărată şi pură, viloiu de fericire care - poate - le aşteptă pe după vreun colţ? Doar că puiuţul ăla scump şi drag trebuie să fie un vestit afacerist, un şeic arab care se scaldă în aur, sau măcar un fotbalagist în plină glorie…(eu cred că mai vomit dacă mai aud o singură dată aşa ceva). De ce nu spun şi puiuţele (femela puiuţului) astea că vor să dea peste dragostea adevărată, de oriunde o veni ea? Bogătan sau păstor de porci, nu ar trebui să conteze, pentru că Iubirea este oarbă…
“Dragostea trece prin stomac”. Aşa se spune…”Adică: Bine, bine. Ne iubim, văd cai verzi pe norişori albi şi inimioare roz cu aripioare ori de câte ori mă gândesc la tine, mă hrănesc cu dragostea ta…doar că se pare că nu prea îmi ţine de foame. Aşa că: ce avem la masă, diseară?????”
Mai nou, “Dragostea trece şi prin portofel”. “Ştii…dragă puiuţ îngeraş micuţ şi drăguţ? Eu ştiu că mi-ai culege soarele de pe cer într-o scoică, ştiu că mi-ai aduce perle din Groapa Marianelor şi flori de pe Venus…dar ce ai zice să încerci cu nişte flori de pe Pământ???? Sau măcar să îmi oferi aşa, timid, o seară la un restaurant de lux?”. Nu contează dacă tu abia ai cu ce să plăteşti autobuzul până la ea, că tu te sacrifici şi să îi cumperi un boboc de trandafir alb sau roşu…Cică DACĂ o iubeşti, tre’ să îi mai faci din când în când şi micile (????) mofturi. Să o inviţi la plimbare pe yaht, să o duci în Caraibe (sau măcar la mare), să o scoţi la disco “every weekend” (cât de mult pot să urăsc eu clădirea aia! Of! Îmi ies bube pe mine când văd toţi gelaţii şi toate cur…adică domnişoarele deschiloţate, cum se zburduncăne pe bubuituri de orgă şi platane; zgomot infernal, fum de ţigară de înnebuneşti, aburi de alcool şi de excitaţie până la tavan. Demenţeală totală şi neîngrădită…).

Iubirea nu mai există. Tre’ să fii prea bou să crezi ce se întâmplă în filme sau cărţile siropoase (unde…apropos! Măcar unu din perechea lovită de damblageala Afroditei este cel puţin un reprezentant al nobilimii. Şi dacă amândoi ar fi săraci – vezi “Slumdog Millionaire” – intervine Bunul Dumnezeu, care pune lucrurile în ordine). “Matreyi”, “Nuntă în cer”, “Adam şi Eva”, chiar şi trilogia “Han Solo” (doar astea îmi vin acum, pe moment) sunt lucrări minunate, dar exprimă doar aspiraţii în dragoste. Dintre toate prostiile astea, doar Eminescu a avut dreptate, în “Luceafărul”; fiecare în cercurile lui…fiecare cu aia a mă-sii, cum ar spune un vecin.

Doar că am o mică întrebare de pus în gând, înainte de culcare: “Ce se întâmplă când nu intervine NI-MENI?? Când nu ai bani, şi totuşi ai mici simpatii??? Când tu eşti din Cuca-Măcăii, şi ţi-a căzut cu tronc (a.k.a. “ţi s-a pus pata”) o fată de la oraş, pe care ai văzut-o trecînd într-un BMW decapotabil????”Aici nu e vorba de dragoste, ci pur şi simplu de o simpate adolescentină. Şi totuşi…Interesează pe cineva?

Altfel, toată lumea e cu dragostea în gură…unele divenii chiar, din neatenţie sau voit, o mai şi înghit. “Ups! Ţi-am înghiţit iubirea…las că acum este la stomăcel, deci mai aproape de inimioară, să te simt aproape tot timpul!”
Iubirea de azi este doar o satisfacere a unor instincte primare, o asociere de 2 studenţi la un apartament cu chirie prea mare. O unire extazică a dânselor, tone de sclipici şi silicon, scandaluri furioase despre gelozie.
Dragostea: un concept extrem de rar în practică, folosit pentru a acoperi toate bâţâielile neruşinate de prin boscheţii patriei.
Aşa că mai daţi-mi scutiri la chestia asta.


Să nu credeţi că gândesc aşa, pentru că mi-a dat vreuna cu tifla – am observat că, de obicei, asta e prima reacţie. Nuuuuuuuu…doar că asta am văzut că se petrece prin prea-minunata noastră lume mega-evoluată. Mi-a plăcut întotdeauna să observ…(îmi aduc aminte de facultă, când mă retrăgeam în spatele amfitatrului şi îmi observam colegii: unii se certau, unii schiţau paşi de dans, în speranţa că poate vor vrăji vreo fată, unele se certau pe vreo rochie…prosteli. Zgomot şi pete de culoare, pe o scenă paraginită…). Păreau preocupaţi de nişte lucruri atât de absurde! Dar a fost…şi au trecut evuri de atunci.
Sunt clipe îmi place să mă visez vreun mare cronicar care consemnează cu sârg, atmosfera vremurilor sale. (Acum să nu-i vină vreunui cretin vreo idee că aş suferi de tulburări de personalitate! Pentru că, după cum ziceam, SCRIU DOAR CE VĂD!!)
În fine…am început să o iau răude tot prin porumbi!

Deci, cu dragostea: cred că întâi ar trebui să înveţe toate piţipoancele, adevărata valoare a unei flori şi abia apoi să aibă curaj să viseze Gelaţi Stălucitori, călare pe un Lamborghini Alb. Deşi…am impresia că fiecare dobitoc din acesta, îşi merită cu prisosinţă vaca celulitoasă pe care o…întreţine.

Unii spun că banii nu pot cumpăra fericirea şi iubirea. Hai...SĂ MORI TU!
Newsflash!!! Au cam făcut-o deja...

Concluzia?
Sun-Tsu scria prin secolul 6 înainte de Hristos, o lucrare de 13 capitole despre strategia şi psihologia oamenilor din război. Cartea face parte din pregătirea de bază a fiecărui strateg de astăzi…dovadă că umanitatea nu prea s-a schimbat cine-ştie-ce, în 2600 de ani (cam cât a durat Vechiul Egipt). Şi atunci…unde este evoluţia aia mult cântată? Umblă câinii cu ea pe coadă???????
Sau am rămas aceleaşi animate instinctuale?