Vinovaţii fără vină

...sau "Scurt tratat asupra curvelor virgine"

Toată lumea a auzit de "Masacrul din coafor"...surdo-mut-orb-ciung-şchiop-retardat de erai şi tot te intersectai cu subiectul, măcar din greşeală. Cum dracu să nu o faci? Vuieşte încontinuu toată ţara despre asta, de când s-a auzit despre întâmplare. Şi tare mi-e teamă că încă va mai vui...mă aşteaptă o plictiseală crâncenă! Minut de minut, secundă de secundă, cel puţin o săptămână de acum încolo se va analiza un căcat până la nivel de atom constituent, doar pentru a se afla nimic. Ce dracu e atât de complicat? Un dement a intrat într-un coafor şi s-a apucat să tragă aiurea, nervos că l-a lăsat nevasta. Ce paloşu' zmeului e de analizat?

De fapt, este...mă pripesc în judecat aiurea. Am doar o întrebare: dacă la fetelea ăsta îi bâţâia capu' de ură pe consoartă, ce dracu a avut cu ceilalţi clienţi? Înţeleg nevoia de răzbunare. E un sentiment uman, năvalnic, pur - poate printre singurele simţâmânte de care eşti sigur că e real. Ura, furia, răzbunarea, sunt ca un incendiu într-o căpiţă de fân: mistuie tot, pretind tot, se cer satisfăcute, ca să nu-ţi distrugă creerii. 

Dar toate se fac cu un rost, nu te superi ca văcaru' pe sat. Bă, te-a lăsat tuta? Rupe-i capu', calc-o în picioare, fă-o franjuri! Descarcă-i în faţă 3 încărcătoare pline ochi, dacă aşa crezi tu că rezolvi problema. Da' cu ce era vinovată casiera? Sau restul clienţilor? Aici nu mai înţeleg...

Nu-mi place să mă autocitez, dar spuneam nu de mult că dincolo de existenţa tembelilor pe planetă, mă înspăimântă cel mai mult acceptarea lor. Adularea lor. Transformarea lor într-un model de dorit, ca apoi fufa să facă pe virgina, după ce s-a săturat de lărgit toate găurile posibile. "Aaaa...păi n-am ştiut...". Hai, să mori tu! Da' când l-ai luat nu ai văzut că-i descreierat? Nu era niţeluş cam golan? Poate tulburător de nesimţit? Violent incipient?

 Aaaa...atunci era bun...adică era băiat rău, dar era bun. Teribilist. Cu opulenţa mare. Na, ia de înghite opulenţă, dacă eşti proastă!

Deci eu mor cu ipocrizia. Mi se face rău în preajma ei. Văd roşu înaintea ochilor. Mi se urcă presiunea şi-mi sar supapele ca la un cazan supraîncălzit! Îmi şuieră neuronii! Numai ieri ce mă navigam pe internet şi m-am lovit de o idioţenie forumistă. Evită şi tu...right! Frate, mi s-a proptit în faţa, n-am avut ce face şi am intrat în ea cu toată viteza! Uaaa, ce urăsc forumurile...nu credeam ce se spune, aşa că o vreme am încercat. Băi, ce-i acolo...pepinieră de imbecli! Arunci acul şi nu cade pe o persoană normală la mansardă! Mamăăăă, cică hai să ne socializăm; şi se discută numai infantilităţi d-alea de grupa pregătitoare...adică da, pe la un 3 ani, merge. Dar să stai tu în chinurile meditaţiei de la 15 ani în sus, să te întrebi ce e ura, ce e dragostea, ce e lacrima, ce e prietenia, ce e refuzul, ce e femeia, ce e Mama Dracu de întrebări, că mi se usucă materia cenuşie ca o flegmă pe o plită încinsă la roşu!

No, şi cum spuneam, eu am încercat să evit. Doar că nu s-a mai putut şi am luat-o în plin: o fecioară (aşa am crezut iniţial...deşi habar nu aveam când e născută) se întreba fremâtînd de puritate cam cât la sută din sufletul unei fete contează pentru un băiat, mascul potent? Hmm...păi cam în aceeaşi proporţie în care sufletul unui băiat contează pentru o fată? Da...ştiu clişeul...aia vrea dracu s-o pieptăne, doar iubire si sinceritate şi înţelegere...până în faţa cazului concret, când brusc, mai vrea ceva. Singurul lucru care acoperă totul, orice hibă. Vorba cântecului: dacă ai bani şi sculă tare, cânţi în gât pe orşicare.

Aşa, ce spuneam? A, de suava fecioriţă. I-am întors întrebarea, cu scârbă nemărginită. A răspuns, senină,  că pentru ea nu contează sufletul. Tare, să-mi sară ochii! De ce? Pentru că în realitate, are dreptate. În realitate, nu contează ce simţi, cu atât mai puţin sufletul. În realitate, dacă pui suflet în ceva, eşti mâncat. Hoit pentru ciori. Trebuie doar să ştii. "Il faut savoir", cum a spus Aznavour.
Şi încă ceva: nu este de ajuns doar să ştii. Trebuie să fii în stare să aplici ce ştii. Aici e tot şpilu'.

Tocmai d-aia zâna îşi găseşte un dezaxat care îi ia minţile cu o zgardă lucitoare. O pleată în vânt, tupeu porcin, şmecherie de căcat moţat sau eu ştiu ce alte mizerii dătătoare de beculiri la simţuri...deci îl serveşte cald şi cu bucurie.

Mai contează că îi umflă ochii, sau c-o lucrează ca pe fasole?? Că se comportă cu ea exact aşa cum merită, ca cu o pungă de snacksuri cu care îţi satisfaci foamea şi o arunci la coş? Nu mai contează...gândim pozitiv: poate îl loveşte canceru' pe bou şi moare în chinuri.

Sau poate, după câţiva ani, intră într-un coafor şi-i dă dalbei lăcrămioare nişte aersiri la creieri, ca să nu se încingă prea tare la gândire. Şi poate, în drum spre locul căsăpirii se mai dedulceşte şi la niscavai clienţi, care au comis oribila crimă de a se freza la căpău.

Ce-mi place lumea în care trăiesc! Cum să n-o iubeşti? Când te uiţi aşa la ea, rustică şi îmapoiată, cum să n-o iubeşti?
La mai mare! Hip-hip URA!!!!!

Symphony of a Whale

" I'm free as a bird...I don't depend on nobody and nobody depends on me... My life's my own. But I don't have peace of mind. And if you don't have that, you've got nothing. So... what's the answer? That's what I keep asking myself. What's it all about? You know what I mean? "



Energiile...ştii?

Morăriţa-i cu fuiorul

..şi bădiţa-i toarce dorul. 

Ştiu că a trecut Valentinu' şi Dragobetu', dar am rămas setat pe feeling in love, i'm in love, deep in love - cum zice doina; plus am găsit o declaraţe de dragoste betoan-armat cu geam securizat...nu o pot lăsa necomentată. Mai ales când dragostea - febleţea mea -  se împleteşte ca lanţurile organice ale ADNului (în dublu helix, pentru necunoscători) cu Star Warsul - cealaltă febleţe a mea. Deci pfuai de mine, nu se poate aşa ceva! Viaţa mi se scurge bivalent, sensul ei a fi gravitează în jurul a 2 puncte de interes primordial: dragoste şi Star Wars! Fantezia mea de căpătâi e să le îmbin ca într-un sandwich: visez să fac dragoste cu Forţa. C-apoi, vorba 'ceea: Dac-o freci cu bucurie, imposibil să nu-nvie..."The Force is strong in this one".

No, deci unde rămăsesem? Aaaa...la comentarii! Hai, că-s încălzit...numa ieri ce o bălăcăream pe una care se dădea şi ea în bărci trendy că a văzut Star Wars 3D, da' s-a nemulţumit mititica deoarece nu a apărut şi "ăla micu de respira greu" în peliculă. Ceea ce nici nu avea cum să apară...în primul rând era "ăla NEGRU de respira greu", iar în al doilea rând să pui o aşa idioţenie de întrebare e ca şi cum ai băga un ou la microunde şi te-ai îmbufna că nu iese pui cu borcanu-n cur. Foarte tare!

Pe scurt: Să-i dăm drunul!

  


În mare, traducerea ar suna cam aşa:

"Mi-ai cerut să nu mai scriu astfel de scrisori, pentru că nu vor schimba lucrurile dintre noi. Dar nu pot Jessica...pur şi simplu nu te pot lăsa să pleci. Nici chiar Darth Vader, un Lord Sith, nu şi-a putut lăsa fiul să moară, la finalul Întoarcerii lui Jedi. 

Jessica, tu mă faci să mă simt în siguranţă şi-n călduri. Vreau să intru în tine aşa cum Luke Skywalker s-a târât în interiorul tauntaunului său, pentru a se apăra de frigul artic al planetei Hoth - locul unde era ascunsă Baza Rebelă" 

Înainte de toate cele: Frate, tu faci prospecţiuni geologice sau vrei s-o fugări pe gagică?

În rest, foarte tare declaraţia..se vede că eul poetic al poetului lucrează peste program; cu o observaţie: să-ţi compari iubita cu tauntaun-ul dă ca o balegă pe-un crin. Păi creatura asta era ca o cămilă, în puii mei! O dihanie lăţoasă, care rage şi pute. Eşti prost la cap, sau vorbeşti din auzenii?? Ori te-a lăsat inspiraţia, ori n-ai văzut toată seria SW...nu puteai şi tu să spuni "Scumpi, eşti elegantă ca un...kaminoan"? Nu erau nici ăia fotomodei în extaz, Brazi Piţi ai Inelului Exterior, da' măcar erau supli, în papucii calului! Ori, cum sexu' mişto are obsesia cu greutatea...te debarasai de clişeul "dragostea mea va ţine până vei reuşi să duci un bulgăre de zăpadă pe soare" şi-o puneai şi tu de-un compliment bunicel. 

Ca să nu mai spun că sărmana animală, înainte de a-l apăra pe Luke de frig a fost încălecată, apoi spintecată şi eviscerată. Mişto...imaginea aceasta se potriveşte cu iubirea ca fundul mării cu rahatul înotătorului.

Doamne, ce idei au câte unii! Dar pe mine nu mă înspăimântă existenţa ăstora, că fiinţează pe planetă, respiră şi emană biogaz în atmosferă...ci faptul că s-a găsit una care chiar a stat cu un asemenea specimen. Deci...Wow!! Uite dovada că natura nu discriminează când mai dă câte-un rateu! 

Şi atunci, la ce dracu' să îmi polarizez opţiunea superiorităţii speciei, să fiu feminist sau masculinist?

Aşa ce mă amuză când mai aud la câte unii cum se luptă să susţină rasa ariană din care fac parte...mă uit la ei, oamenii în toată firea şi se ceartă pe ideologii de grădiniţă!

P.S.: Când eram eu mic, lumea se alinta cu sentiment, nu aşa...jucărie! Ufff....Unde-s "pui"-urile de-altădată? 

Renovare cu fundiţe

• "Nu ştiu dacă vă uitaţi la desene animate. V-aş asocia cu unul din personaje. Zâmbetul vă scoate din orice situaţie, reuşind să-i acapareze pe cei din jur."
• "O persoană tânără, pregătită profesional, dar puţin pesimistă"
• "O persoană plăcută şi simpatică, glumeaţă. Baftă în viaţă!"
• "Inteligent, puternic, plin de resurse"
• "Dobândirea încrederii în forţe proprii îţi va aduce în viaţă exact ceea ce doreşti."
• "Mult succes în viitor!"
• "Să nu uiţi niciodată să zâmbeşti!"
• "Fii realist dar nu uita să-ţi îndeplineşti visele"
• "O persoană zâmbitoare"
• "O persoană cu simţul umorului"
• "Un visător. Nu renunţa la vise."
• "Un băiat cu foarte mult bun simţ, cu simţul unorului, visător - chiar foarte visător, aş putea spune eu. Şi inteligent."

Astăzi este 29 februarie. O zi rară. Ziua Bolilor Rare. Eu nu o pot sărbători...din păcate, prostia nu este o boală rară. Apoi am citit un anunţ la ziar ("Muncitor calificat în reabilitări sentimentale, tencuiesc scorbură") şi, mai ales în urma tulburărilor de personalitate recente, am decis să mă rebrănduiesc. Tare, sau ce?
Zis şi făcut: m-am dus la o întâlnire de profil: "Bună ziua, bună ziua, sunt Gabi şi nu mai ştiu cine sunt."

No şi oamenii d-acolo m-au pus sub lupă vreo 8 ore, apoi mi-au scris pe o hârtie ce au observat - numa' lucruri de bine, după cum se vede mai sus: sunt un băiat - mi-ar fi plăcut să fiu băiat de băiat, da...ufffff...criza asta a limitat stocul de litere (oricum e bine...puteam să fiu doar un "băea"; sau un "bă"...) - Tom şi Jerry în extaz, uşor decrepit de pesimism, plăcut la gust, simţitor (adică nu imit brânza...să stau şi să put - probabil) cu capu-n nori (chiar foarte cu capu-n nori) şi arlechin prin definiţie.

Concluzia: M-am reinventat, sunt un fraier deghizat - vorba cuiva.

Mission accomplished.

Cu ocazia la aniversare

E a n-şpea oară când scriu şi şterg motivele pentru care postez acum. Nu le pot transpune aici. Şi nici nu contează. În momentele astea, nimic nu are importanţă. Aş vrea să rămân captiv în această stare.
Pe scurt, ideea e că azi cică se fac 3 ani de când mă răfuiesc cu tembelii planetei în spaţiul blogosferic. Continui pe aceeaşi direcţie stabilită în trecut...

"Vino, dulce moarte, vino!"

Mi-am pierdut minţile?

Întâmplarea a făcut ca astăzi să acult la radio "Hero", a lui Enrique Iglesias. Frumoasă melodia, uitasem cât de mult îm plăcea. Mai ales finalul videoclipului, care a fost într-un fel de mare fel!
A trecut mai mult de juma de zi de atunci...ore în care mi-a umblat prin creier un singur vers al cânticului: "Have I lost my mind?". Titul postării la asta face referire...însă l-am consemnat tradus, deoarece am citit recent că ar fi frumos să nu mai folosim atâta engleză în exprimare - mai ales că avem corespondent în limba română pentru aşa ceva. Deci, încerc doar să creez o mică bucurie cuiva.
Oricum, indiferent de limbă, întrebarea rămâne: "Mi-am pierdut minţile?"



P.S.: După ultima postare, nu ştiu ce să mai zic....

Efectul fluture

Când eram tânăr - puşca şi cureaua lată, ori de câte ori se ajungea la o cocoşeală ce implica tupeul, eu pierdeam instant. "Frate, scoate-o pe masă, să vedem cu ce te lauzi! Păi ştii, că nu-i frumos, că gentălmanu, că politeţea, c-o fi, c-o păţi."
Eeeee, s-a modificat schimbarea. Acum am crescut. Acum am sânge-n..vene (logic) să susţin orice stârnire a orgoliului. Acum mi se cam rupe.

"Îţi dau temă :) "Obligă-te" să îţi aduci aminte de 10 lucruri pe care îşi place să le faci în viaţa asta (oricât de mici ar fi)"

Am fost provocat.

Am acceptat.
M-am înfipt cu capu-n gard, deşi habar n-aveam ce să scriu; nu m-a pălit cunoaşterea din senin. Dar am perseverat, m-am străduit. Mi-am zbătut creierul ca limba unui clopot turbat, am făcut florări la bară, sărituri cu genunchii la piept şi abdomene în revers, până mi-a venit. Iar acum ştiu.
Iniţial am vrut să spun că nu am nevoie de o listă, pentru că eu trăiesc pentru un singur lucru, care le înglobează pe toate: IUBIREA. Trăiesc pentru iubire, îmi place să-mi caut zi de zi - dar stai, ce zic aici?? Nu caut zi de zi, ci oră de oră, clipă de clipă, milisecundă de milisecuncă, jumătăţica predestinată de la Dumnezeu, sufletul pereche care mă completează, mănuşa dreaptă pentru a-mi încălzi membrul neprotejat în faţa vicistitudinilor naturii. Caut ca un orb acea fiinţă de lumină care-mi va da sens vieţii, care-mi va beculi goală în întuneric, plină de patimă. Caut acel far care să mă îndrepte spre un ţărm sigur, acel fir al Ariadnei care să mă scoată din Labrintul Minotaurului. Caut flacăra care-mi umbreşte viaţa, acoperişul care să mă protejeze de ploaia mohorâtă a singurătăţii, mobila care să-mi mobileze garsoniera pustie şi nouăle care să dea sens şaseului din dotare.
Trăiesc pentru iubire, respir pentru iubire. Mănânc pentru iubire. Fac totul pentru iubire. Vorba 'ceea: Bine-i, Doamne, când mânânci; când faci caca şi te...nu, nu, nu, nici un "te". Strănuţi, băi!!!!
Uffffffff...DRAGOSTEA....cum clipoceşte ea în toate fiinţele vii ca noroiul într-un vulcan noroios - păi cum altfel?
Problema e că nu pot scrie asta. O simt, dar nu o pot cuvânta. Cum vine asta? Cu creonu' pe cârtie o iubire-am desenat? Păi şi lista cu cele 10 lucruri? Dup-aia să mi se bată obrazul: "Unele lucruri se văd mai bine pe verticală...ce te tot tragi atâta pe cur şi eviţi răspunsul?? Cum răspunzi la provocare??"

Aşadar şi prin urmare...TAM-TARA-RAMMMMMMMMM....Ladies and gentlemen, doamnelor şi domnilor, onorată instanţă. Aceasta este lista mea cu cele 10 lucruri care-mi provoacă plăcere! Îu! Am o impresie că m-am abătut de la sens...rev, rev, rev! Reformulez:
TAM-TARA-RAMMMMMMMMM....Ladies and gentlemen, nanananana...10 lucruri care-mi ung sufletul cu plăcere în viaţa asta:
1. Să dorm. M-am născut obosit şi trebuie să mă odihnesc restul de viaţă pe care o am.
2. Să mă trezesc. Trăiesc, deci mă mai trece şi piş; din când în când pampersul se cere schimbat. "Dacă vreau, pot să ud şi canapeaua...mama nu se supără. De ce oare??" Uite d-aia.
3. Să mânânc + să beau. Cum altfel să secret fluidele necesare punctului de mai sus?
4. Să dau din codiţă când sunt mângâiat după ureche. Ce-am zis? Codiţă?? Rectific: Ditai coada. Empire State Building. Turnul Eiffel. Burj-al Arab.
5. Să mânânc covrigi. Cel mai mult îmi place gaura.
6. Să ling crema dintre eugenii - mă-nţelegeţi; poate citesc minorii şi no...
7. Să aduc dovezi irefutabile în sprijinul afirmaţiilor mele. Ce să fac dacă am întotdeauna dreptate?
8. Să mă manipuleze gagicile. Ştiu că şi vouă vă place..Doamne-Doamne, ce vă mai place! ;)
9. Să fiu opulent atunci când ştiu că am cu ce. Care cunoaşte melodia "Am cu ce mă lăuda, să ştie toată lumea..."? Eu am pozat ca model pt ea.
10. Să sper că într-o zi îmi voi achiziţiona un lift - prietenii ştiu de ce. Cum de ce? Îmbătrânesc şi nu mai pot cu scările... Gândesc pozitiv: mi s-a spus că s-ar putea să nu fie nevoie. La fel zic şi eu: vată-n nas, pantofi noi, ce dracu' să mai fac cu liftul?

P.S.:



Mulţumesc că mi-ai repus şinele sub roţi. Eşti...I'm speAchless.

Update

În urma apelului disperat din sfânta zi de ieri, am primit o tonă de oferte...degeaba! Se pare că Prinţesa Leia a ieşit de pe stoc. Ce să mai zic? Stă ghinionul pe mine ca rapănul pe porc! Nu am ce face decât să aştept, poate mai aduce pe undeva...
Mi s-a promis, în schimb, un R2D2

...ceea ce nu-i de colea! Optimist prin excelenţă şi mustind de gândire pozitivă - cum mă ştiţi, mă concentrez pe partea bună a acestei situaţii delicate: nu-i chiar ceea ce mi-am dorit, dar măcar este cilindric. :D

P.S.: Oare ce m-aş fi făcut dacă primeam una bucată C-3PO?

Nici nu vreau să mă gândesc...

Notă de subsol: Dacă nu pricepeţi, nu întrebaţi. Folosiţi-vă imaginaţia...nu-mi place să explic nuanţele exprimării, mi se pare cam aiurea.
Deci nu ştiu, zău, ori sunt eu prea complicat pentru lumea înconjurătoare, ori tre' să merg la un control de cap, că cam dă rateuri!

Beware! Message from the dark side there is...

Am făcut-o de oaie grav de tot cu postarea trecută. M-a luat gura pe dinainte, m-am lăsat dus de val şi am uitat de buna cuviinţă. Acum, răpus de regrete, plin de răni şi suferinţi metafizice, mă întorc spăşit spre voi - pentru a îngenunchia spre iertăciune, desigur. Am greşit...sunt un om netrebnic. Mi-aş da palme, dacă aş şti că nu m-ar durea.
Uffffffff...Întotdeauna mi-am dorit să-mi depăşesc condiţia, să mă îndrept spre lumină ca o bombă sexy spre implanturile cu silicon. Mi-am propus să fiu un Mascul Alfa, un om superior, dar mereu am căzut pradă ispitei, dorinţei animalice de a-mi înfige dinţii în beregata tembelilor care-mi bagă băţul printre uluci. Întotdeauna am cedat, nu m-am putut concentra pe latura de sensibiloc civilizat. Ce să fac dacă Big Boss m-a limitat doar la atât?

Sub imperiul patimii, am uitat de sărbătoarea adevărăciunii drăgăstoase şi m-am luat cu cretinii. M-am dus ca o fecioară după..refoormulez; m-am dus ca o maimuţă după banană şi am uitat să vă arăt ce-am primit eu de Valentin. Cel mai tare cadou ever din toată istoria planetei. Master Yoda + Axe Excite. Aplauze!!

Me so happy! Happy, happy, happy!! Who's the man, who's the fucking man?? Ia-o p-asta! Tananananana...Bad to the bone...tanananananaaaa.
Abia aştept să mă duc la duş şi să mă frec pe organism cu noul meu magnet de bibilici. Wuuuuf, tăbărâţi-mă, nebunaticelor! De fapt, ce spun aicea? Magnet de orice...chiar şi mie îmi place atât de mult ce miros eman în atmosferă, că aproape trebuie să-mi pun botnţă când mă ung pe trup cu dânsul, să nu mă muşc singur. Hmmmm...când voi ieşi în lume, parcă văd că partea feminină pică palancă la pământ după mine!
Apoi îl bag la înaintare pe Master Yoda, cel mai tare din parcare. Când îl vezi aşa mic şi verde, cum dă el din urechiuşele alea ale lui şi-apoi mişcă din mânuţe ca un copilaş care cere ţâţă, cum să nu-l iubeşti? Uitaţi-vă la el...cum să nu-l iubiţi? Nu mai încape îndoială: Master Yoda rules.
Dar am o singură rugăminte: Fraţilor (vorbesc la plural ca să nu se trezească vreunul, să zică că nu a ştiut), m-am săturat să tot primesc Master Yoda! E deja al doilea...nu-mi propun să fac colecţie, nu fac ciorbă de cunoştere! Vi se pare că am fantezii de Einstein? Mi-ajunge câtă cultură am adunat...acu' hai cu egalarea! Teoria fără practică e ca o sabie fără stăpân - total nefolositoare! Gata! Am fost la el, m-a şcolit într-ale Forţei, ajunge! Ce e mult, strică! Deci vă rog io mult, dacă tot v-apucaţi de cadorisit, aduceţi-mi şi o Prinţesă Leia, ca să iasă, în puii mei, ceva constructiv!
Master Yoda, Master Yoda; păi bine, bine...padawanul şi-a depăşit maestrul; tre' să ies în câmpul muncii! Dau aşa, la stele? Ce dracu', Doamne iartă-mă, facem aici?

Vreau Prinţesă Leia. Vreau Prinţesă Leia. Vreau Prinţesă Leia. Că altfel apuc pe partea întunecată şi vorbesc cu ăla negru de respira greu să vă lege sireturile de la pantofi când oţi fi voi în graba a mai mare! Să vezi distracţie atunci!!!!!
Muahahahahahahahahahaahahaha

Pasiuni şi nesimţire

Ufff! A trecut şi 14 februarie...deci Happy 15th oh February's Day! Sărbătorim nimic! Parcă ieri a fost vreo mare sculă, sau ceva...
Serios, n-am priceput care-i faza cu Valentinu'. Singur sau cuplat - bine, singur :)), nu văd de ce se presupune că tre' să spun "la mulţi ani" Valentinilor; nu-i nici o onomastică, m-am uitat în calendar! Da' mai contează? Măgăria aia irlandeză...Green Hornet? Nu, că ăsta-i film! Green Lantern?? Shit, că-i tot film! Green Day, Saint Green??? Hai, măi, la naiba, că e ceva cu verde, pitici şi beţii la cluburi! Şoptiţi-mi, vă rog...habar n-am nici măcar cum să caut pe google - la Herodot nu scrie nimic! Păpădia-i galbenă, iese din discuţie! Salata-i verde, dar...parcă nu era nici asta; ştiu că am văzut odată un afiş cu un pitic verde ce fugea de-i sfârâiau călcâiele la petrecania unui club de fiţe.
No, gata, îmi bag pcioarele! Mai contează ce e? Nişte unii pe un colţ de planetă îţi bagă un deşt în cur şi noi, funcţionînd pe sistem "ce face omu', face şi maimuţa", imităm.

Da' plecasem de la Valentin. Ăsta-i cu drăgosteala...ceea ce îmi place. Mă conversez cu cineva şi rămân în pană de idei, apelez la tradiţie: "Ce faceţi de Valentine-s Day?". Nu este doar un must de sezon - precum Crăciunul şi Revelionul: unde petreceţi, ce mâncaţi, de ce, cum, cât, sărbători fericite - ci mai mult de atât: oferă subiectul perfect pentru a fi domn la agăţat!



Vezi bunăciunea pe stradă, nu te mai duci la ea duhnind a şmecherie ca wc-ul de odorizant, cu replici d-alea expirate, preluate de pe net: "Papuşă, ce corp ai pe tine, să moară Franţa!". Nu, nu, nu...ce-i asta? Suntem barbari? Mai ales că ai şi ocazie să te dai sensibiloc, deci te duci frumos, elegant: "Sărut-mâna, dragă domnişoară...dacă îmi permiteţi o întrebare? Cum petreceţi cea mai sărbătoare a iubirii veşnice? Permiteţi...dar chiar vă rog să acceptaţi o flocirică cu dragoste, semn al eternei mele preţuiri pentru fiinţa care sunteţi". Eiii, altă treabă, nu? Acum aşteptăm...poate pică ceva. :)
...da, îmi place. Ca să marchez momentul şi să nu mai zică lumea că-s frigid la fibra simţitoare, am băgat din gâtu' mâinii 2 desene cu îngerei şi inimioare, ca să mă înscriu în trend. Se pune că am marcat momentul? Nu-i chiar ideal, dar ce să fac? O cunoştinţă m-a şi întrebat: "Tu ce-i cumperi la iubită de V-Day??". Na, întrebare de baraj! Ţâs Călină! Ideal era socializez ceva, dar pentru asta trebuie să-mi cumpăr întâi o iubită; după aia 'oi vedeace cadou îi mai iau şi ei. Dar n-am atâţia banii; e cu mia de euro pe oră, în papucii calului! Scump, dom'le, scump...dincolo era mai ieftin! "Dincolo" unde, că fix acolo mă plantez! Degeaba, tot nu-mi permit.
Aşa că am ieşit cu o prietenă la un gius c-o aripioară de pui şi am vorbit despre cât de neprietenoşi cu mediul sunt ăia de la securitate.

Apropos, bine că mi-am amintit! Vaaaaaaaaaaiiiiii...deci nu se poate aşa ceva! În weekend a slobozit unu' o imbecilitate insalubră demnă de cel mai prost din curtea şcolii, care m-a cocoţat instant pe culmile furiei.



Scuze că reacţionez aşa greu, dar am paralizat de indignare şi vreme îndelungată n-am fost în stare să leg 2 cuvinte raţionale, fără a înjura ca un birjar pălit de rabie. Acum, că s-au mai aşezat lucrurile, încerc din nou..poate-mi iese. Ceea ce nu prea cred, că numai alaltăieri ce m-a capsat o javră comunitară...deci să-mi fie cu iertare, nu ştiu câtă stăpânire am pe proprii neuroni. Mă rezum doar la nişte mici nedumeriri:
Băi cocoşel, gutute-n morgen...ăăăă...ce? E seară?? Scuze, frate, nu ştiu cum se spune "bună seara" în germană. Las' aşa, că pricepi..d-aia eşti eminent. Băi chiparosule cu inteligenţa în extaz, ia-te de urechi şi pedalează-n casele ălora, că poate dacă-ţi iei ceva căldurică-n freză ţi se taie pofta de mâncat rahat cu gura plină! Te-o fi emanat pe tine Băsescu într-o zi când a flatulat cu stropi, da' ma uşor cu tupeul, că nu eşti Buricu' Pieţii! Ce-i aia? E inadmisibl să ce?? Stai să-ţi spun eu, dacă nu ştii să beleşti ochii ca să recunoşti inadmisibilul! Bagă antenă pe sistem, că nu mai repet pentru babe surde:
E inadmisibil ca în 2012 să ningă oleacă şi să moară 80 de oameni, băi, gură bleagă! E peste puterea mea de înţelegere...atunci ăia de la poli cum supravieţuiesc? Ori se înmulţesc ca iepurii şi acoperă rata extincţiei, ori sunt vreo specie de morţi vii, ceva, că altfel nu-mi explic!
Unde pana calului ai mai pomenit tu pe planeta actuală să pice nea din cer şi să paralizeze juma' de ţară? E inadmisibil!
E inadmisibil să des-zăpezeşti cu tractorul şi excavatorul, în condiţiile în care s-au invetat utilaje specializate pentru acest scop. Păi n-am înţeles...tu te duci să ari pe nămete şi să-l cultivi sau să-l dai în morţii mă-sii la o parte de pe casele oamenilor?
E inadmisibil să plăteşti tone de bani unor şmecheri care se angajează să niveleze troianu', dar o freacă la cald pe plaje exotice. Apoi e inadmsibil să vii şi să-mi spui mie că "ştiţi, trebuiesc împărţite contractele de des-zăpezire cu responsabilitate". Hai, să mori tu! Şi p-alea cine le-o fi dat? Eu? Mama? Nuuu...poate bunica? A murit, dar am întrebat-o cu flacăra violetă şi zice că nici ea. Ietiiiiiiiii...ce să vezi, te pomeneşti că tu! Nu-mi vine să cred aşa ceva...probabil este o greşeală de tipar! Pixelu' albastru! Ruşine Dinu Patriciu! Marş!!
E inadmisibil să deger în găleţile CFR-ului, blocat în câmp ca un animal prins în cursă, în condiţiile în care tu te blochezi pe şuşea şi-l suni pe primar să vină repede-repede, să te scoată din...era să zic "căcat", dar de fapt e "zăpadă"! Eu pe cine Mama Zmeilor ar trebui să sun???
Este inadmisibil să te uiţi ca viţelul la poarta nouă cum ninge şi să închizi preventiv drumurile, doar pentru că nu eşti în stare să le cureţi.
Este inadmisibil să strângi ajutoare pt nişte sinistraţi care nu trebuiau să existe, pe care să le redistribui aiurea-n păpuriş pentru că nu ai cu ce ajunge la ei.
Este inadmisibil să vorbeşti de exigenţele cetăţenilor, în condiţiile în care acestia cer doar să nu fie lăsaţi să moară ca nişte jivine închise într-un cavou.

Mai vrei? Că o pot ţine aşa până mâine dimineaţă! Da mi-e milă de materia ta cenuşie, să nu ţi-o suprasolicit...şi aşa e arhiplină cu diplome. Hai că îţi fac un rezumat.
Este inadmisibil şi total inuman să te răzbeleşti pe nişte oameni care au îngheţat zile întregi în casă, că nu ies la lopată să ajute Statul să-şi facă dracului treaba pentru care s-a inventat!
Da...ai dreptate. Care Stat?
L'Etat c'est toi! Et tu es un incapable.
Aucun commentaire.

Til I return...

...meet my snow-bound puppy.
Everyone - Bubu. Bubu - Everyone.

Spre infinit

Nu mai pot scrie. Am obosit.
Sunt o fire perfecţionistă, întotdeauna cred că orice se poate îmbunătăţi. Oricine. Mai ales eu...
Acesta este şi unul din motivele pentru care eu nu îmi recitesc niciodată postările. Nu îmi place să o fac. Deşi la momentul publicării unui articol acesta mi se pare ok, dacă îl reiau peste câteva zile îl găsesc plin de greşeli. Nu am exprimat bine o idee, am scris prea mult, mai trebuia să adaug...ohohoooooo...cât trebuia să adaug! Nu, nu recitesc nimic, pentru că nu vreau să modific nimic. Ceea ce scriu reflectă doar o stare a unui moment, A ACELUI MOMENT. Incomplet, entuziast, răzvrătit, infantil. Aşa cum a fost el...cu toate erorile sau pasiunie lui.
Însă ieri am făcut-o şi m-am luat cu mâinile de cap. Am recitit, din greşeală, din curiozitate sau poate doar dintr-o pornire lăuntrică, ceva ce am postat acum vreo 2 ani jumătate. Pur şi simplu nu puteam să cred că am putut gândi acele lucruri...cuvintele mi s-au părut goale, forţate. Epigonice. Am încercat să creez o stare, însă, peste timp, totul îmi pare doar o imitaţie a vieţii altcuiva. O indignare lipsită de sens, chiar prostească.

Acum am obosit să mă mai înfurii, să-mi ridic glasul şi să strig. Ce? Orice. Implicîndu-mă, am realizat urâţenia lumii în care trăiesc. Mi-am dat seama că nu o pot schimba şi că trebuie să o accept aşa cum e: o zoaie pe care nu am cerut-o eu.
Am devenit pesmist, chiar depresiv. Decrepit, trist. O clădire în paragină, golită de rost, dar plină de buruieni. O prietenă mi-a spus: "e urât să fii mereu negativist, oricum trăim într-o ţară negativă". Păi şi cum aş putea fi altfel, dacă viaţa este o porcărie? Să-mi bag pe venă? Habar n-am...dar pentru toate există un început. Atâta timp cât trăiesc, nu am altă soluţie.
Sau am. Autismul. Trebuie să mă opresc din gândit. Să pierd contactul cu lumea exterioară. Să ignor totul, să mă detaşez de mine. Să ies din viaţă mea, să mă dau un pas în spate şi să observ. Să-mi construiesc o imagine de ansamblu a existenţei...din departare, panorama este mai largă. Trebuie să îmi opresc curentul raţiunii şi să ascult liniştea monştrilor care se zbat în întuneric. Să nu mai am amintiri, nici vise. Să nu mai trăiesc nici în trecut, nici în viitor. Doar în prezent. Acum. Aici. Oriunde.

Cred că zilele blogului sunt numărate. Sau nu ştiu...poate se va transforma din nou.
Am obosit să scriu. O fac din ce în ce mai rar, pentru că pur şi simplu nu mai găsesc subiecte. Nu vreau să mai scriu despre neputinţa naţională. Nu o mai pot face. Nu o mai suport. Am spus tot ce se putea spune...este inutil să insist pe aceeaşi idee. Am turnat matriţa; acum, toate întâmplările se mulează cuminţi pe ea. Nu mai am ce spune; m-aş repeta. Devin plictisitor, obositor. Obsedant. Rutinant.
Nu mai pot scrie despre lumea exterioară. M-am izolat de ea..şi mi-am întors privirea spre interior. Spre mine. Spre visele mele, spre amintirile mele. Dar acestea nu mai există, am renunţat de bunăvoie la ele. Am rămas doar cu prezentul...un gol adânc, rece şi întunecat. Atât.

"...e aiurea să fii mereu negativist; şi asa trăim într-o ţară negativă."
Peter Pan zbura cu ajutorul prafului de zâne şi a unei amintiri frumoase. Nu am citit niciodată "Peter Pan", aşa am auzit; aşa se spune. Aş vrea să zbor. Mi-ar plăcea....dar nu am materia primă.
Aş vrea să privesc marea. Să mă caţăr pe stabilopozi şi să mă pierd în nemărginire, odată cu soarele. Să plutesc acolo unde cerul se îmbină cu valurle, să mă scufund în adâncurile de smoală, să mă scald în fierbinţeala solară şi să mă întrec cu pescăruşii în zbor. Să-mi întorc privirea şi să văd norii. Să mă ascund printre ei, să îi gonesc ca un vânt de furtună spre infinit. Să depăşesc graniţele materialului, să mă pierd în Haos şi să mă regăsesc de cealaltă parte a lui, dincolo de marginile universului. Spre începuturi, acolo unde nu există nici întuneric şi nici lumină. Acolo, unde orice ţel uman este atât de mărunt, de nesemnificativ, încât nici nu există.
Aş vrea să-mi doresc cele mai tâmpite lucruri şi să aud din nou vocea vântului, şoptindu-mi în urechi: "Poţi. Priveşte marea. Priveşte nesfârşitul. Orice este posibil. Crede în el.".
Da, marea îmi dă un sentiment de omnipotenţă.

Taxi - Ai inchis marea in ochi

Asculta mai multe audio diverse

Marea îmi dă putere. Încredere. Libertate supremă. Un scop, un sens. O direcţie în nelimitare. Începe lângă mine şi nu se mai termină decât dincolo de înţelegerea vizuală. Comprimă spaţiul şi timpul într-un singur punct: prezentul. Restul nu mai contează. Doar ea.

Am stat pe roca acum rece, până a răsărit luna. O zi, o lună, o săptămână...nu ştiu. Nici măcar nu era noapte...poate doar aşa am crezut. Am trăit o eternitate în câteva clipe.

Au trecut...doi...trei...şapte ani? Uf!! Toate astea s-au întâmplat cu adevărat? Probabil...habar n-am.Nu mai am memorie. Am renunţat la amintiri. Am renunţat la vise.
Aş vrea să văd marea. Atunci aş şti ce să fac.

P.S.: Şi nici măcar nu are ochii albaştri.

Amintiri din epoca de gheaţă

Ca să-l parafrazez pe Tudor Gheorghe, s-au înzăpezit salcâmii. De fapt ce zic eu aici?? S-a înzăpezit toată natura, nu numai salcâmii. E teroare, frate, ce-i afară!
Zăpadă, zăpadă, zăpadă, nea. Tone de zăpadă, munţi de zăpadă...de câte ori dau colţu' mă aştept să văd un eschimos pescuind la copcă!
Păi dacă şi Autostrada Soarelui a fost închisă din cauza viscolului, ce părere-ţi dai? Autostrada Soarelui, răpusă de viscol! Hă! Pe unde s-a mai auzit aşa ceva? Mai ales că nu vorbim de miliarde de kilometri, unde mii de ani îi trebuie luminii să ajungă! Nu, nu, nu...e acolo, un spârc de colibri. Păi asta o fierbe soarele numai c-un scuipat în silă, pana mea! Teoretic. Practic...vorbim de Românica, ţara unde Săgeata Albastră circulă cu viteze nemaivăzute de mâna omului! Dacă mă enervez puţin iau orice garnitură la suta de metri, în alergare uşoară!
Dar totuşi...Atâta zăpadă! Moamăăăăăăăăăăăă...nu-i de mirare că autorităţile nu fac faţă de nici o culoare! Nici nu ar avea cum! Ce să faci când vine cogeamite strătoc de treij dă centimetri? Cu ce dracu' să lupţi împotriva lui? Da, ştiu...alţii deszăpezesc prin mormane de câteva metri, dar noi nu suntem alţii! La ei e normal aşa ceva...doar şi-au pus ţara călare pe pol.
Da la noi? Cine ceapa mă-sii se aşteaptă să ningă? Nu-i vorbă, că s-a mai întâmplat şi anul trecut, dar...băăăăăăă!!! Noi trăim clipa! Trecutul e istorie, viitorul nu există. Prezentul e tot ce contează!

M-am trezit de dimineaţă...boerie. Umblam în tricou pe-afară. Apoi mă culc şi când deschid iar ochii, urgia lu' Dumnezeu şi frig ca-n stepă! Nu mă dau bine jos din vârful patului, că şi vine cineva (da, cineva; habar n-am cine era...eu m-am culcat cu fie-sa şi atât): "Vezi că-i frig". Aoleu, nu ştiam. Chiar mă miram de ce-s aşa bocnă! Ce să-i faci...a cui e vina că Dumnezeu ninge afară? A mea? A ta? Când ninge, e frig. Când e frig, degeri. Las că vine vara şi te dezgheţi.
Right. Scuze, am crezut că m-am născut în secolul 20, nu la dracu-n preistorie! În vremurile alea ştiu că făceai ţurţuri lângă focul cu vreascuri de la gura peşterii, dar între timp...mă gândeam că s-a descoperit gazul metan. Sau poate caloriferul? Ba cineva mai poznaş îmi zicea cu uimire că a citit într-o revistă cum pe nu ştiu ce colţ de planetă exterioară sistemului nostru solar s-a descoperit şi încălzirea centrală. Uaaaaaaaaaaaa...nu pot să cred! Sunt Toma Necredinciosul, vreau să văd cu ochii mei şi să-mi pun degetul pe trăsnaia asta!
Mna...greşeala mea. Vezi ce se întâmplă când nu văd pădurea din cauza copacilor? Aici, 50% de populaţie foloseşte toaleta din fundu' grădinii şi vede apă caldă iarna doar în poze. Sau mă rog...poate mai mulţi, poate mai puţini, nu mă încred în sondaje. Când a venit recenzorul, a zis că indiferent ce răspundem, el trece toaleta în baie; păi de ce să râdă străinii de noi că suntem oamenii grotelor? Măcar pe hârtie să dăm bine la public! Decât să ni se spună mereu "la prima vedere ne-aţi părut proşti; la a doua deja ne-am convins", nu-i mai bine să să avem şi noi măcar gardul vopsit? C-apoi vin turiştii ca muştele la miere şi Udrea iar raportează cifre de record mondial. Deja suntem pe drumul cel bun...praştia noastră de Bucureşti cică a fost vizitat de mai mult popor decât Veneţia, Roma, Berlin şi Washington! Serios! Prima dată am crezut că e o păcăleală de 1 aprilie, dar de unde?! Cifrele nu mint.
Deci...jos pălăria. Thumbs up for Udrea!! I-haaaaaaa!!!

Uf, iar m-am luat cu vorba şi am deraiat de la subiect.
Nu vroiam să vă spun decât că mi s-a înzăpezit ţeava de net. Da, băi, ce vă râdeţi? Mie-mi vine www-ul ca apa potabilă, curge la robinet! Şi ce-mi zic? Hai să rezolv treaba voiniceşte, ca românul: bagă împins, tăticule, că doar-doar oi reuşi să-l urneşti din loc! Faza e că am renunţat la idee - îmi uitasem anvelopele de iarnă în celălalt buzunar şi dacă ieşeam afară neechipat corespunzător, mă blocau şi pe mine stihiile naturii te miri pe unde. No, ce-i de făcut?? TRINC!!! Idee salvatoare: chem experţii, via Flăcărica Violetă.
"Help, help, damsel in distress, help, help."

Iară Bocul auzea
Şi minteni se echipa:
O căciulă el lua,
Mănuşile îşi punea,
C-o lopată se-ncingea,
Pe o scară se urca,
Către zări că se uita
Şi privirea îşi holba.
Duşmanul mi-l dibăcea.
Inima-n dinţi îşi lua,
Pe nămete s-arunca.
Cu răsuflarea tăiată,
Cu mâneca suflecată,
Cu cămeşa descheiată.
Muşchii el şi-i încorda
Braţele de învârtea
Şi pe loc îl curaţa,
Netul de mi-l debloca!
Apoi un raport dădea:
Voi, români înzăpeziţi,
Însetaţi şi obosiţi
Staţi cuminţi şi aşteptaţi,
Nu ieşiţi să protestaţi...
Un ceai cald voi vă luaţi
Că curînd veţi fi salvaţi!

Styx

February the 1st. The first day of the rest of the month.
They call it The Month of Love.

Acheron - The River of Pain
Cocytus - The River of Wailing
Pyriphlegethon - The River of Fire and Blood, that boils souls
Lethe - The river of Unmindfulness
Four steps to a torment abyss. Four streams to Styx, The River of Death. Beyond it, there is nothing. Only me.

I don't believe in eternity, but down there, in the depths of Tartarus, the depths of lost souls, there is only violent pain and anguish. Tears and endless coil. Pitch black, emptiness, desolation.
Then, a fading light - untouchable and silent, watching from above.
Just M. Forever M.

Now, The Circle is complete.

Erou de sacrificiu

"Eba, tatăl tău nu vrea să vorbeşte cu noi."
Ei, uite că a ieşit Băsescul...nu, nu ca să-şi anunţe retragerea, cum credeau unii entuziaşti - la dracu, nici nu ar fi avut cum: preşedintele nu i-ar fi acceptat demisia. Nu pentru a-şi mirui Minibăsul cu un şut la părţile moi, cum ar fi putut crede alţi entuziaşti. Şi nici măcar pentru a răspunde în vreun fel protestatarilor, cum mai fantasmau idealiştii. Nu, nu, nu.
Bocul s-a ascuns să bocească, Băsescul a ieşit să...să vorbească romnilor, desigur. Să-i liniştească. "În timpul mandatului meu" l-am făcut pe dracu' ghem; voi continua să continui. Aplauze!

Comunicarea rămâne, însă, problema de bază a acestui regim. Deci, să ne punem bine cu poporul...care are măciuni de lustruit? Udrea freca cu mopul, se reorientează, nici o problemă! Boc, nu mai zic; e ca MacGyver, multilateral dezvoltat, omul bun la toate!!



E întruparea "Echipei de Şoc"; dintr-o lopată, o baterie şi-o coadă de greblă îţi meştereşte ditai deszăpezitorul cu comandă vocală şi 99 de programe!
If you have a problem; if no one else can help and if you can find him, maybe you can call him!

Uite, frate, aşa!! Să vadă şi românu' că_conducerea se interesează de el! Care ţară de pe lume mai are un aşa prim-ministru gospodar şi săritor, ca al nostru? Dă cu coasa, trage la rindea, ciopleşte, frăgezeşte, încarcă pământ, pune umărul la diguri, mângâie jandarmi pe cap, împarte ceai cald sinistraţilor...Cum să nu-l iubeşti? Să vezi tu ditai demnitaru (mă rog, e un fel de-a spune) cum însfacă o lopată de 2 ori mai mare ca el din mâinile unui vlăjgan cuirasat până-n dinţi şi merge...băăă!!...merge cu hotărâre să înfrunte stihiile naturii dezlănţuite, munţii de zăpadă care au acoperit un Q7 (probabil singura avere a vreunui contribuabil smerit), pfuai... când l-am văzut, mi s-a fleşcăit aorta ca o lumânare la flacără. Eu, aprig ca un Sfinx în furtună şi viril ca taurul sacru al egiptenilor, m-am blegit de înduioşare când l-am văzut. David cel micuţ, împotriva Goliath-ului urieşesc, infinit!

Trebuie să fii o brută fără suflet de om în tine, ca să nu te înmoaie eforturile, convulsiile unui conducător care nu ţine seama de înălţimea funcţiei sale şi se coboară până la nivelul amărâtului de rând, adică simplu.
Mai rămâne să-l văd înfăşat într-un şorţ de bucărie, cum dă cu linguriţa ciorbiţă de văcuţă celor suferinzi şi pot să mor împăcat. Bravo, domnu', de 3 ori bravo! De un aşa om de ispravă are ţara asta nevoie, ca să o ducem spre gloria absolută! Cu o fleare, chiar se poate face primăvară! Mă-nclin mut de admiraţie, răvăşit în simţiri. Deci gata, îmi iau jucăriile şi mă duc la scara mea. Ce să mai zic?

Doar o întrebare: De ce puşca calului nu a dezgropat toată maşina? Păi ori te-apuci de-o treabă s-o faci pân la capăt, ori îţi bagi picioru-n ea şi o laşi altuia care e-n stare! Ce pana gâştii e aia? Râmi ca furnica niţel, beleşti dinţii la cameră să te pozeze reporteru' în chinurile talentului şi te ofileşti? E ca ş cum te pregăteşti de hunga-punga şi-ţi moare la intrare! Dă ca porcu, bă inteligetule la hărnicie! Nu, nu, nu...te-ai băgat ca musca-n curu' iepii, că nici nu era treaba ta să faci asta, acu termină, nenicule! Bagă la lopată, dacă te-au mâncat limbricii-n dos! Ca-n fabulă: dacă tot te bagi în rahat intri cu totul, că altfel te mâncă pisica! Elementar, dragule, logică de grădiniţă!
Deci eu decă eram jandarm, nu mai puneam mâna pe lopata aia nici împuşcat! Mi-ai luat-o să faci tu omătu' praf, păi fă-l pân la coadă, în morţii mă-sii! Sau marş în treaba ta, că n-am timp să mă uit pe unde calc şi mi-e că dacă intri în nămete, nici Dumnezeu nu te mai scoate afară...vezi că tu n-ai antena mare, să-ţi semnalizezi poziţia!

DDD Knight şi ţeapa lu' Vlad

Este a 11-a sau a 12-a zi de proteste, habar n-am. România este indignată şi protestează. Sau mă rog, nu toată România. Dacă ar fi să gândesc statistic, pe Băzeu l-au votat 5 milioane de oameni. Alte 5 milioane nu i-au mai nimerit gaura chenarului de pe buletinul de vot şi şi-au băgat ştampila pe unde au putut.
No, în stradă-s câteva mii de persoane. Un...staţi că-mi vine o descriere foarte plastică, cu accente pornografice. Băi, şi-am zis să renunţ la genul ăsta de filme, că-s plictisitoare. L-ai văzut pe unul, le-ai văzut pe toate...nu excelează la capitolul de inventivitate. Dar ce să fac? Mă antrenez şi eu pentru agăţat; mi-am adus aminte de un coleg din facultate. O praştie de om. Băiat bun în rest, dar curvar de geniu. Se dedulcea băiatu' meu la orice fâţă de liceu pe care i se punea pata. Bă, şi-avea ăsta o tactică...am zis - ca fată, tre să ai creer în cârje ca să pui botu' la aşa ceva. Ce mai frăţicule, mi-era ruşine de ruşinea mea, când le vedeam pe alea cum picau ca popicele în faţa bilei - bilelor, că nu era mutant. "Papuşă mică şi sexoasă, eşti drăguţă, să moară mama! Hai la mine să ne uităm la un film de acţiune mişto, abia a apărut! Rupe prin străinătate, numa' ce l-am piratat. Sigur îţi va plăcea!"
Şi-apoi venea copila...16-17, maximum 18 ani, ce dracu să-i ceri? Minteni se făceau comozi în pat, apoi începea filmul: "Deep Throat partea a 14-a". Aoleu, păi ce-mi arăţi aicea, că-s fată cuminte şi sfioasă!! Ai zis că-i de acţiune!!! ....Păi şi nu e? Kung-fu în pat, flotări pe gagică! Lecţii de gătit, facem nişte clătite...presimt că-mi vor plăcea şi-ţi ling şi tigaia. Stai să vezi ce mişto o să fie.
Câteva împotriviri, ţoc-ţoc-ţoc şi fătuca se calma; punea botu' şi-nghiţea.

Aşaaaaaaaaaaaa...deci ce spuneam? De expresie, gata, mi-am amintit! Păi tăticule, când vezi câteva mii de oameni urlînd pe străzi, te faci măciucă - la păr, băăăăă, nu mai gândiţi în dodii! Dar dacă raportezi câteva mii la câteva milioane, sau chiar la întreaga populaţie a ţării, păi asta e ca un floc în calea ppp...ca o cană de apă în mare. Uşor neglijabil. (Deşi cana asta a cam câştigat bătălii, dacă e să fiu sincer).
Cam aşa gândeşte şi capu' la popor: e doar o problemă de comunicare, nu-i nimic grav. Băi nărod...asta...norodule, în prea-plinătatea funcţiei mele de preşedinte jucător, am dus ţara pe culmi nebănuite de glorie! Atâta că eşti prea orb să vezi! Votezi televizoru'? Cască urechile-ncoa', că-ţi explicităm noi cum stă treaba."
Şi s-au pus pe scos întregii din fracţie. Boc, apoi Udrea, apoi...cine dracu mai ştie, nu am memoria numelor. Oricum, emanau aceleaşi lucruri: "Înţelegem suferinţa poporului, demisia noastră în nici un caz nu e o soluţie, noi, care ne-am sacrificat pentru binili naţiunii, este o breşă de comunicare. Doar se ştie de când lumea: nu este important ce spui, ci doar ce înţeleg ceilalţi. Trebuie să relaţionăm mai mult, să ne debarasăm de politica mutului, care tace şi le face."

Aham...deci e o problemă de comunicare. Oukkkk...să-i dăm drumul! Eu primul, să n-avem vorbe la proces! În cele ce urmează voi apela la limbajul neaoş, ca să nu o mai frec pe Academiei şi să mi se denatureze împărtăşania.
Sunteţi gata? 1...2...3...căscaţi urechi de receptori fidei, ca să prindeţi cu surround:



Gata, ne-am calmat? Am fost destul de clar?
Să continuăm atunci...

Nu mă uit la Realitatea. În primul rând nu ştiu care-i aia bună, că mă încurc în patroni şi apoi nici nu ştiu pe ce canal este la telecomandă. Însă duminică seara am plecat aiurea în vizită prin vecini - în loc să o ard în club sau prin boscheţi, ca un tânăr respectabil ce mă aflu; păi ce zăbala calului să fac, că n-am nici unde, nici cu cine! Iar am avut visul ăla oribil...pe cuvânt că mi-ar veni să-mi plâng de milă, dacă nu mi-ar fi silă să o fac. Când mă gândesc la viaţa mea, ce Mama Dracului să mai caut printr-altora?

Akon - Lonely

Asculta mai multe audio diverse


În fine, neimportant. Deci vevinii şi ei ca nişte oameni patrioţi, interesaţi de trebile ţării: nu-i mai desprindeai nici cu mistria.. într-atât erau de lipiţi de o Realitate - din nou, nu-ntrebaţi, că nu ştiu care.
Deajuns că vorbea DDD-ul din dotare, cum va fi el ales de gloată pentru că-i reîncarnarea lu' Vlad Ţepeş care-i ţepuieţte pe toţi şi nu fură că-i putred de bogat, spre deosebire de ceilalţi care se-nfig în avutu' ţării fără limită de lăcomie.
Păi bine, bine...şi dacă ai yacht şi avion, nu există posibilitatea să mai vrei, dacă te punem în fruntea patriei şi dai de ciolan? Că vorba 'ceea: de ce ai, de ce-ai mai avea! "Nea, nea, nea...care eu sunt corect şi am tot ce vreau! Şi chiar dacă, să presupunem prin absurd că aş mai fura, sunt 50% şanse să o fac, 50% să nu o fac. Pe când ceilalţi...uite! Ultimii 20 de ani A dovedit! Nu, ţara nu are nevoie de oameni inteligenţi, ci de oameni corecţi. Sunt Vlad Ţepeş, curăţ împărăţia de mişei. Sunt orice are nevoie ţara să fiu!", APLAUZE!

Hm! Mi se fâlfâie mie de ce vrei tu să fii! Eu aş fi şi beduin dă deşert, nu un nemernic de mioritic într-o ţară dusă cu pluta pe câmpii! Dar în fine...eşti orice ţara are nevoie să fii? Ciudat, am mai auzit asta undeva, doar că nu suna chiar aşa! Ia să-mi gugălesc memoria...da! "I'm whatever Gotham needs me to be".



Bă, eşti prost? Te uiţi prea mult la filme!! Ăsta nu-i Vlad Ţepeş, e Dark Knight toată ziua!! Beton film, memorabile replici. Atâta că nu ai tu monopol pe ţeava cea mai mare de net!
Hai, fii tu Batman pân' la coadă şi încalecă-ţi Rolls-ul, dispărînd în noapte! Dă-i cu praf de mers, că poate poate-ţi ţine figura în altă parte. Aci prea stai sub felinar, eşti prea bătător la ochi!

Zboară, puiule, zboară

Obama îl sună pe Băsescu şi îi spune:
- Ar trebui să îţi iei adio de la popor!
Băsescu răspunde:
- De ce? Vrea să plece?

Pentru că vreau să vă doară!!

Pasul 1: Limbajul Nonverbal



Pasul 2: Limbajul Verbal



Concluzie: Băă, Băsescule, ştii cum face o vacă interegrată în Uniunea Europeană??
mmmmmmmmmUUUUUUUUUUUUEEEEEEEEEEEEEEE

Finding Mr. Right

Motto:
"Toate femeile sunt curve, cu excepţia mamei şi surorii mele. Dar ţinînd cont că şi ele sunt femei..."
- Napoleon Bonaparte -

Gata, frăţică! M-am decis! Ajunge! M-am săturat! Nu mai pot! Vreau o prietenă.
Caut o prietenă şi nu găsesc, caut o prietenă şi nu găsesc....toate fetele frumoase să apeleze la mine. Vreau o femeie, vreau o femeie-n viaţa mea. Vreau o femeie, să mai...pot şi eu ceva - cum spunea un băeat de cartier.

Ce, ce râdeţi aşa? Nu mai ştiu ce să fac ...dau anunţ în ziar, la dracu'! Stau într-un oraş de căcat, nu am unde agăţa. Nu tu cluburi, nu tu discoteci, nu tu restaurante, nu tu biblioteci, nu tu baruri, nu tu orice! Ce să fac? Nu pot frecventa nici unul din locurile de socializare, pentru că nu există!!!! Şi nu am cum altundeva, o profesionistă în dating de la o publicaţie new york-eză învăţa masculii feroci - ca mine - că duduile nu se agaţă decât acolo unde se duc să se distreze, nu la muncă. "Never hit at the Starbucks girl". Păi şi dacă fata de la Starbucks e o bunoacă d-aia de dai cu căciula după câini? Ce fac, dacă nu o pot întâlni altundeva??? S-o urmăresc, ca un obsedat?? Nu, că dacă i se pare că aduc niţel cu Jason Black...se sperie săraca fată şi fuge mâncînd norii. Să-i spun direct? Yeah, right! Merge zâna pe stradă, toc-toc-toc-toc, şi vine barbatu' bine ilustru necunoscut ce mă aflu, s-o invite la suc. Hai, măi, că nu-s chiar Brad Pitt şi nici Bill Gates, să-i fluştur cheile de la Ferarri pe sub nas!

Mi-am făcut cont pe saiturile de deiting online şi am luat-o-n mână la greu. Nu pot străbate juma' de ţară ca să beau o ciocolată caldă c-o gagică, oricât ar fi ea de zână - ceea ce este, credeţi-mă - într-o zi era să mi se oprească inima-n loc când am văzut-o pe web, mirifică precum o floare de colţ pe un vârf golaş de stâncă.
Apoi m-a speriat o tanti pe un forum de profil; eu, bou, am zis să iau aminte la părerea ei, femeia e trecută prin viaţă şi ştie. Hai să casc urechile, că n-oi muri.
Temă de discuţie: finding Mr. Right.

"Numele lui e Ideal. Barbatul Ideal. Ar fi putut fi la fel de bine James Bond, pentru ca seamana cu el: brunet si oarecum misterios, intotdeauna iti lasa impresia ca mai ai ceva de descoperit, desi pare extraordinar de deschis si sincer. Dar sa o luam cu inceputul: in primul rand, e frumos tare, exact de inaltimea potrivita (adica destul de inalt incat sa-l poti privi sagalnic pe sub gene cand porti tocuri si nu atat de inalt incat sa nu ajungi pana la el, daca vrei sa-i spui ceva la ureche), nici slab, nici pachet de muschi si cu siguranta nici gras, adica exact asa cum trebuie. Se imbraca intotdeauna potrivit momentului: nu se duce la serviciu in jeansi (lucreaza intr-un post in care are mereu intalniri importante), dar nici nu-l vezi la film in costum. Stie exact cand sa poarte pantofi si cand sandale, cand sa se imbrace in rosu si cand in alb, arata in permanenta de parca abia s-a trezit bine-dispus si a iesit de sub dus, chiar daca vine dupa o zi de lucru de 10 ore. "

Nici călare, nici pe jos, nici îmbrăcat, nici dezbrăcat, nici cu păr, nici fără păr. Gary Cooper.
Păi în puşca haiducului, eu nu prea corespund. Nu mă cheamă Bond, nu sunt brunet. Restul, le fac din pix, nu-i greu; dar tot nu mă calific.
"Nu-i nimic...nu dispera, bărbatul ideal nu există." Ba da, băi, femeia, la câtă minte are, fix p-ăla îl caută! Fiecare se crede o divă în capul ei şi vrea ce-i mai bun. Idealul. Sunt 2 probleme...idealul; nu există.
Femeia se contrazice singură. "...exact de inaltimea potrivita (adica destul de inalt incat sa-l poti privi sagalnic pe sub gene cand porti tocuri si nu atat de inalt incat sa nu ajungi pana la el"
Analiza pe text! Adică cât? O fată de 1.60, pe tocuri de 15...bărbatul tre' să aibă cam 1.80. Hmmm...merge, în eventualitatea în care tutei îi place să meargă pe piciorange. Dacă nu-i place, ghinion...tipul e prea înalt; poa' să bifeze ce-o vrea, e prea înalt. Rezultă că nu e ideal. Şi dacă are înălţimea potrivită, dar nu-i misterios? Iar nu-i ideal. Şi dacă le are pe toate, dar nu ştie (sau nu are) fix cu ce să se îmbrace la orice ocazie? Nu-i personaj de film, cu o târlă de oameni după el, ca să-i dea ce are nevoie atunci când are nevoie, să impresioneze proasta...deci nu-i ideal.
Aoleu, da' o fată de 1.87? Se-ntâmplă, Natura şi fondul genetic. Păi asta pe tocuri sare de 2 m, unde pisicii calului dă ea de Ghiţă Mureşan în rastel, ca să aibă de unde alege??
Ce vreau să spun cu asta? Prin definiţie, idealul e unul singur. Idealul nu există, pentru că oamenii sunt diferiţi. Băi, şi aveam pretenţii de la aia...e femeie în toată firea! Mâine-poimâine face juma de secol, cum să aibă gândire d-asta de grupa pregătitoare pentru preşcolari??

Stai, am greşit! Bărbatul ideal există. E ăla cu bani. Ai bani, faci ce vrei, eşti cine vrei. Ciung şi şchiop, eşti Făt Frumos pe cal alb, dacă ai contul umflat. Brad Pitt fără celebritate e un căcat. Un tip dintr-un cartier mărginaş şi atât. Plin de jeg şi zdrenţăros, cu haine fade, de provincial al clasei de jos.

Eu...sunt răpus de regrete. Am încercat să fiu perfect şi am dat-on bară în cel mai original mod.
Da, ştiu...iartă-mă că nu m-am născut într-o familie de boieri. Scuze că nu am 1.90 cum vezi în filme, atâta apă mi-a turnat Mama Natură la rădăcină! Ce dracu' vrei să fac eu? Ceartă-te cu ea! Îmi pare rău că după facultate nu am găsit pe nimeni să mă pună-n băţ patron de multinaţională, ca să mă dau cu bolidul prin oraş şi să-mi lustruiască fufele portofelul. Da, ştiu, e vina mea că nu mi-am plantat o vilă-n curte! Ce coama calului să fac dacă terminaseră seminţele la magazin? Îmi pare rău că nu-s în stare să agăţ dive ca-n cărţi, însă nimănui nu i se înmoaie textila când mă vede; nu-s Dudu Steel, să mi-o mângâie cu privirea încă de când apar în cadrul uşii. Nu ştiu să agăţ şi nici nu am încercat..trebuşoara asta se bazează mult pe prima impresie, iar eu pur şi simplu nu am nimic exuberant la mine. Cecul de baştan l-am uitat în pantalonii ceilalţi!
Scuză-mă că a trebuit să renunţ la mândrie ca să mai apuc încă o zi, în speranţa că se va schimba ceva. Dacă eram samurai acum benchetuiam de mult cu strămoşii. Mi-ar fi plăcut să fiu samurai, viaţa era mai simplă. Iartă-mă că nu sunt.
Ce pilda mă-sii vrei să fac dacă am un singur rând de haine cu care mă duc unde am nevoie? Nu-mi pot lua costum, că n-am pantofi...port 50 şi nu găsesc mărimea mea decât pe comandă, eşti mulţumită? Sunt mare la extremităţi, de ce dracu' e vina mea??? De ce sunt eu vinovat că mă-mput după ore de muncă? Iartă-mă, dragă, jegu' ăla de patron nu mi-a pus la dispoziţie şi o cabină de duş lângă strung, ca să mă pudrez la nas (ce credeaţi?) după ce gat cu lucrul! Iartă-mă că m-a dat afară când i-am cerut aşa ceva...
De ce e vina mea că trebuie să mă lupt zilnic ca să am ce pune pe masă? De ce e vina mea că nu am viaţă socială şi nu pot ieşi nicăieri cu nimeni, pentru că pur şi simplu nu îmi permit?? De ce e vina mea că nu pot gândi norişori roz 25h/24, când mă lovesc de obstacole în fiecare aspect al vieţii? Am încercat să-mi bag în venă o doză de ceva, puterea de-a spera, dar la dracu'! Iartă-mă că şi dacă m-aş vinde pe bucăţi, tot nu am valoare nici cât ca să-mi iau 2 gr de heroină!! Îmi pare rău că nu-mi iese nici măcar asta şi nu mă pot alinia trendului de şmecheraşi doritori de distracţie!
De ce e vina mea că nu am nimic din ce ar trebui să am, din simplul motiv că nu am nici măcar şansa de a mă duce la luptă? De ce e vina mea că urlu zilnic şi nimeni nu mă aude, indiferent ce aş spune?? De ce e vina mea că tot ce pot face este să vorbesc mereu şi mereu despre aceleaşi căcaturi, pentru că doar atât pot face?? De ce e vina mea şi sunt un molâu abject, doar pentru că nu am altă posibilitate decât se accept o viaţă fără sens, pe care o urăsc din ficaţi? M-aş duce la dracu', 9 mări şi 9 ţări, dar nu am bani nici asta să fac...singura posibilitate e să stau şi să îl aştept. De ce e vina mea că nu vine să mă ia?? Dă-i un sms, poate pe tine te ascultă!

Nu pricep, ce ar trebui să fac acum? Să m-arunc în cap de pe bloc?



Am încercat...Da' mi-a şi zis unu: "Bă tembelule, dacă vrei să te arunci, du-te, băi băiatule, la ultimul etaj, nu sta ca viţelul la parter!" Ha! Şi eu eram prost să-l ascult: "Tembel eşti tu cu mă-ta, băi idiotule descreierat, că poţi să mori dacă te-arunci de-acolo!!"

Concluzie: Napoleon a avut dreptate. Nu contează cine eşti, ce vrei, ce speri, ce gândeşti; contează ce ai, cât ai în cont. Ia ţărâna Regelui Soare şi încearcă să o însori...îmi pun capul că în 5 minute e genocid feminin, care să pupe mai repede săculeţul cu rămăşiţe, ca să spună "DA" la altar!
Lasă-mă cu portretele alea de oracol, în realitate, nu contează. Ai bani, eşti ideal. Nu ai, o iei în gură. Mesteci orbit, să n-ai carii.
Nu am dreptate, nu? Bine...să înţeleg că Hugh Hefner e chiar atât de cuceritor?? Dacă îl vezi pe stradă, un moş de abia îţi târâie băşinile, ţi-e frică să-l şi priveşti mai insistent, ca nu cumva să îl dobori. Dar e ideal, rezultatele vorbesc de la sine. Cine înşiră pipiţele de 20 şi puţin, în timp ce bărbaţii de vârsta lor învaţă să schieze pe pârtie, ca să se contopească cu mediul?? Tata lu' Matusalem, normal! Dacă nu el, atunci cine??

Apoi m-am trezit.
Pfuai de mine, ce coşmar am avut...noroc că nu e nimic real. Nici anunţul, nici forumul, nici tuta, nici...ba da, fata de la Starbucks cred că e reală...Mai rămâne să merg pe-acolo şi să mă conving cu ochii mei.



Nu, nu e nimic adevărat..._ţara-i o grădină, Bucureştiul o floare. Trăiesc în lumea mea perfectă, înconjurat de dragoste şi în principiu de ce vreau eu. Atâta că îmi place să ţin cu poporul, mă gândesc şi cum o fi viaţa unui sărman; mă pun în locul aproapelui, ca să mă treacă Domnul în Cartea Vieţii. Ştiu că uneori mai sar calul, dar o fac doar pentru că pun prea multă pasiune în empatie.
N-a fost nimic real...şi totuşi, îmi bate pipota ca la o rândunică speriată; pe cuvânt de cercetaş!

P.S.: mamă, deci mă trece o indignare când îmi aduc aminte de vita aia din vis...Am capul plin de cele mai teribile golănisme! Stai să le coafez, oleacă. Dacă mai dorm vreodată-n cap şi mai am astfel de coşmaruri, pe cuvânt că-i zic direct:
"Munceşte, tu, băi duduie, 10 ore şi să vedem cât de proaspătă şi duşată arăţi!!! Scoate dracu' capu' din televizor şi beleşte ochii în lumea reală, nu mai visa la cai verzi şi virili!!!"

Ţară, ţară, vrem ostaşi!

Îşi trimit copiii să înveţe peste hotare, iar educaţia românească este condusă spre distrugere.
Se tratează în străinătate, iar spitalele noastre se închid şi medicii sunt forţaţi să plece unde văd cu ochii.
Cheltuie sute de euro pe o sticlă de băutură într-o seară la club, iar bătrânii trăiesc cu câteva sute de lei o lună întreagă.
Un copil are alocaţia de stat 42 de lei, în timp ce un câine comunitar scoate din buzunarele statului (la dracu, să fim deontologi până la capăt!) în jur de 300 de lei lunar.
HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Sunt uimitor de calm. Inert. Apatic. Împietrit, dar cu un zâmbet maliţios în colţul gurii. O licărire de ură în privire şi-un entuziasm feroce în simţire. HUOOOOOOOOOOO!!!!!
Poporul român s-a răsculat, în sfârşit. După ce a fost umilit şi sărăcit la sânge, oamenii s-au trezit la viaţă. Finally!
Ha! Şi chiar dăunăzi cineva se întreba pe un forum cine va fi cu noi, poliţia, armata sau biserica, dacă vom porni o nouă revoluţie.

Am sentimentul gloatei prezente la o execuţie în piaţa publică. Sorb din priviri scene de groază. Suferinţă şi nepăsare.
Sânge. Sunt nemilos, vreau sânge. Am înfierat atâta furie, neputinţă şi frustrare în străfundurile fiinţei, încât singurul antitod este violenţa pură. Nealterată de nimic omenesc. Tresaltă inima în mine de nerăbdare; vreau să o văd, să o simt, să o savurez până la ultima picătură. Trăiesc surescitarea prădătorului flâmând în apropierea prăzii neajutorate. Sclipirea colţilor în întunericul nopţii mă înnebuneşte, urletele de durere şi mirosul cald al sângelui mă umplu de dorinţă. Trosnetul mut al pielii sfâşiate, detensionarea muşchilor muribunzi, pocnetul îndepărtat al oaselor. Sânge. Sânge. Sânge.

Avem un neam de leguminease dezrădăcinate. Mămăligi searbede. În toată istoria ei, populaţia asta nu s-a răzbelit niciodată fără a avea un lider. Horea (Cloşca şi Crişan, desigur), Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, agenturile stăine...fără ei nu ar fi existat nici măcar o crâcnire. De ce? Pentru că avem încastrată în ADN-ul naţional gena mioritică, instinctul de obedienţă. Fără un păstor, suntem nişte oi capii. Atât.

Acum, nemulţumirea a atins apogeul. Cetăţeniii au ieşit în stradă să îţi urle nevoile. Aceleaşi nevoi de la începutul istoriei. Aceleaşi scandări. "Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!". "Ole-ole, ole-oleee". "Ieşi afară, javră ordinară". Aceleaşi scandări. Aceiaşi lipsă de hotărâre. Mă gândeam: "se înţelege, e weekend; ce să facă şi omul, în cutia lui de chibrituri? Hai afară, la aer! Îl urăm şi pe Băzeu de început de an...las că nu moare de-atât."
Huooooo....Huoooooo...Bagă pinguinul, frate, că mi s-a sculat cheful de dans! România-Steaua, Europa-Steaua! Suntem peste tot acasă, porţile ni se deschid. Luptăm, luptăm, luptăm şi egalăm! Un pinguin conduce guvernul...
Vineri seara, sâmbătă seara, duminică seara...apoi mai ho, că luni e zi de muncă! Nu mai stă nimeni la bazaconii! La muncă, bei, nu la întins mâna!

O mână de ciumeţi striga în faţa Palatului Cotroceni şi Băsescu o..bulgărea pe Udrea-ntre urechi, la Mama Dracu-n vârf de munte. I se bălăngănea lui de problemele amărâţilor! Ula lui şi 4 bani, vorba unui vecin peltic.

Era o discrepanţă, o lipsă de seriozitate crâncenă. Manfestanţii vroiau să intre în Palatul Cotroceni. Un disperat a escaladat cu greu un chioşc, doar pentru a face tumbe cu drapelul în mână, ca o maimuţa arsă la cur cu un fier înroşit. Steagul românesc pe crâncena redută. Ieeeeeeeeeeeeeee, mamă, ce de mai izbândă!
Iar mulţimea încerca să...habar n-am. Se îmbulzea spre Palat. Aaaaaaa...păi frăţicule, n-aveţi nici o şansă aşa. Ia băgaţi o raclă sfântă la parterul dependinţei, apoi chemaţi o cireadă de credincioşi! Nici Tatăl+Mamăl Jandarmeriei nu le mai stătea în faţă pelerinilor! Prin spăngi, prin fum, prin mii de baionete, pupăm rămăşiţe sfinte. Vreţi răscoală? Aduceţi o moască sfântă şi plimbaţi-o prin faţa poporului, oprindu-l să o atingă. Băi nene, deci Al Doilea Război Mondial e un spârc de galinacee constipată, pe lângă ce poate face un credincios pentru a-şi freca chiloţii de mântuire.
Cam la nivelul acesta am perceput lucrurile.

Ei, astăzi nu a mai fost aşa. Nu sunt de acord cu violenţa, dezavuez complet acţiunile cretinilor ăia, însă aş fi ipocrit să nu recunosc: psihicul meu avea nevoie de aşa ceva. Nu am înţeles de unde lebăda calului au făcut ăia rost de atâţia bolovani, că doar Piaţa Unirii nu e în prundiş; nu am priceput cum au ajuns acolo cu cauciucele alea ca să le dea foc, că doar nu le-au avut rulate pe mână...logic; nu sunt lămurit de ce protestatari paşnici au fost bătuţi crunt de jandarmi, în timp ce nişte demenţi vandalizau ca turbaţii ce le ieşea în faţă şi nu au păţit nimic.
Însă violenţa dusă la extrem m-a uns pe suflet. Ea este balsamul disperării. Numai ea. Only heeeeeeeerrrrr....can make this world seem right.



Cine va fi cu noi dacă vom porni o nouă revoluţie? Nimeni.
Nimeni, pentru că nu va fi nevoie. Câteva mii de oameni, 0.02 şi niţel la sută din tr-un întreg nu poate porni nimic. Nu poate termina nimic. Este lăudabilă iniţiativa, mă bucur că oamenii au înţeles, în sfârşit, că nu se mai poate aşa.
Dar atât. Încrucişatul e dus unde vrea budinca lui, îl doare-n cot de spusele unuia sau altuia. Ăştia mai strigă niţel, se plictisesc şi se duc la căşile lor. Nu există un lider care să coaguleze norodul în jurul unei idei.
Totul va fi ca înainte. Se asumă legi din gâtu' mâini, Opoziţia vociferează în colţul ei, Cârmuitoru' face ce-i spune numele.

Nu, nu cred că se va schimba nimic. Singura soluţie viabilă pentru ţara asta, singura mea şansă la viaţă este să plec spre alte zări, mai albastre - ştiu, am mai spus asta de multe ori...ca şi multe altele.



M-am repetat ca o placă strică; sunt agasant. Eu, eu, eu...Am devenit atât de obsedat de propriile mele probleme, încât am uitat de context. Ba nu, nu l-am uitat. L-am ignorat, sperînd că...uf, nu ştiu. Există viaţă şi dincolo de nevoile mele. Îmi pare rău.

Singura soluţie viabilă pentru ţara asta, singura mea şansă la viaţă este...nu ştiu.
Voi vedea.

Să bem pentru asta!!!!
Vreau să beau şi să plec...unde m-or duce picioarele. Acolo. Oriunde, nu contează.