Vinovaţii fără vină

...sau "Scurt tratat asupra curvelor virgine"

Toată lumea a auzit de "Masacrul din coafor"...surdo-mut-orb-ciung-şchiop-retardat de erai şi tot te intersectai cu subiectul, măcar din greşeală. Cum dracu să nu o faci? Vuieşte încontinuu toată ţara despre asta, de când s-a auzit despre întâmplare. Şi tare mi-e teamă că încă va mai vui...mă aşteaptă o plictiseală crâncenă! Minut de minut, secundă de secundă, cel puţin o săptămână de acum încolo se va analiza un căcat până la nivel de atom constituent, doar pentru a se afla nimic. Ce dracu e atât de complicat? Un dement a intrat într-un coafor şi s-a apucat să tragă aiurea, nervos că l-a lăsat nevasta. Ce paloşu' zmeului e de analizat?

De fapt, este...mă pripesc în judecat aiurea. Am doar o întrebare: dacă la fetelea ăsta îi bâţâia capu' de ură pe consoartă, ce dracu a avut cu ceilalţi clienţi? Înţeleg nevoia de răzbunare. E un sentiment uman, năvalnic, pur - poate printre singurele simţâmânte de care eşti sigur că e real. Ura, furia, răzbunarea, sunt ca un incendiu într-o căpiţă de fân: mistuie tot, pretind tot, se cer satisfăcute, ca să nu-ţi distrugă creerii. 

Dar toate se fac cu un rost, nu te superi ca văcaru' pe sat. Bă, te-a lăsat tuta? Rupe-i capu', calc-o în picioare, fă-o franjuri! Descarcă-i în faţă 3 încărcătoare pline ochi, dacă aşa crezi tu că rezolvi problema. Da' cu ce era vinovată casiera? Sau restul clienţilor? Aici nu mai înţeleg...

Nu-mi place să mă autocitez, dar spuneam nu de mult că dincolo de existenţa tembelilor pe planetă, mă înspăimântă cel mai mult acceptarea lor. Adularea lor. Transformarea lor într-un model de dorit, ca apoi fufa să facă pe virgina, după ce s-a săturat de lărgit toate găurile posibile. "Aaaa...păi n-am ştiut...". Hai, să mori tu! Da' când l-ai luat nu ai văzut că-i descreierat? Nu era niţeluş cam golan? Poate tulburător de nesimţit? Violent incipient?

 Aaaa...atunci era bun...adică era băiat rău, dar era bun. Teribilist. Cu opulenţa mare. Na, ia de înghite opulenţă, dacă eşti proastă!

Deci eu mor cu ipocrizia. Mi se face rău în preajma ei. Văd roşu înaintea ochilor. Mi se urcă presiunea şi-mi sar supapele ca la un cazan supraîncălzit! Îmi şuieră neuronii! Numai ieri ce mă navigam pe internet şi m-am lovit de o idioţenie forumistă. Evită şi tu...right! Frate, mi s-a proptit în faţa, n-am avut ce face şi am intrat în ea cu toată viteza! Uaaa, ce urăsc forumurile...nu credeam ce se spune, aşa că o vreme am încercat. Băi, ce-i acolo...pepinieră de imbecli! Arunci acul şi nu cade pe o persoană normală la mansardă! Mamăăăă, cică hai să ne socializăm; şi se discută numai infantilităţi d-alea de grupa pregătitoare...adică da, pe la un 3 ani, merge. Dar să stai tu în chinurile meditaţiei de la 15 ani în sus, să te întrebi ce e ura, ce e dragostea, ce e lacrima, ce e prietenia, ce e refuzul, ce e femeia, ce e Mama Dracu de întrebări, că mi se usucă materia cenuşie ca o flegmă pe o plită încinsă la roşu!

No, şi cum spuneam, eu am încercat să evit. Doar că nu s-a mai putut şi am luat-o în plin: o fecioară (aşa am crezut iniţial...deşi habar nu aveam când e născută) se întreba fremâtînd de puritate cam cât la sută din sufletul unei fete contează pentru un băiat, mascul potent? Hmm...păi cam în aceeaşi proporţie în care sufletul unui băiat contează pentru o fată? Da...ştiu clişeul...aia vrea dracu s-o pieptăne, doar iubire si sinceritate şi înţelegere...până în faţa cazului concret, când brusc, mai vrea ceva. Singurul lucru care acoperă totul, orice hibă. Vorba cântecului: dacă ai bani şi sculă tare, cânţi în gât pe orşicare.

Aşa, ce spuneam? A, de suava fecioriţă. I-am întors întrebarea, cu scârbă nemărginită. A răspuns, senină,  că pentru ea nu contează sufletul. Tare, să-mi sară ochii! De ce? Pentru că în realitate, are dreptate. În realitate, nu contează ce simţi, cu atât mai puţin sufletul. În realitate, dacă pui suflet în ceva, eşti mâncat. Hoit pentru ciori. Trebuie doar să ştii. "Il faut savoir", cum a spus Aznavour.
Şi încă ceva: nu este de ajuns doar să ştii. Trebuie să fii în stare să aplici ce ştii. Aici e tot şpilu'.

Tocmai d-aia zâna îşi găseşte un dezaxat care îi ia minţile cu o zgardă lucitoare. O pleată în vânt, tupeu porcin, şmecherie de căcat moţat sau eu ştiu ce alte mizerii dătătoare de beculiri la simţuri...deci îl serveşte cald şi cu bucurie.

Mai contează că îi umflă ochii, sau c-o lucrează ca pe fasole?? Că se comportă cu ea exact aşa cum merită, ca cu o pungă de snacksuri cu care îţi satisfaci foamea şi o arunci la coş? Nu mai contează...gândim pozitiv: poate îl loveşte canceru' pe bou şi moare în chinuri.

Sau poate, după câţiva ani, intră într-un coafor şi-i dă dalbei lăcrămioare nişte aersiri la creieri, ca să nu se încingă prea tare la gândire. Şi poate, în drum spre locul căsăpirii se mai dedulceşte şi la niscavai clienţi, care au comis oribila crimă de a se freza la căpău.

Ce-mi place lumea în care trăiesc! Cum să n-o iubeşti? Când te uiţi aşa la ea, rustică şi îmapoiată, cum să n-o iubeşti?
La mai mare! Hip-hip URA!!!!!