Stau, câteodată, şi mă întreb de ce nu m-oi fi făcut marinal; ăăă...marinel? Mariiiiii...NER? Pfffff!, ce mă enervează!!!! Dar o scot eu la capăt...
Aşadar şi prin urmare: mă întreb de ce nu m-oi fi făcut navigator. Că... vorba aia: îmi place să călătoresc. Şi mai ales, îmi place marea. Şi soarele. Şi apa, în general.
Bine, un motiv ar putea fi acela că habar nu am să înot, nici măcar într-o cană cu apă - d-apoi în ditamai marea!
Şi cu toatea astea, duc o viaţă de navigator, cum rar ai să mai vezi...
Spre exemplu: uneori, mă mai întâlnesc cu câte-o domniţă. Cineva mai special, care îmi agită agitaţia moleculară şi îmi înfrumuseţează, oleacă, ziua. Dar, ca-n toate poveştile care trebuie să aibă final fericit, clipa de magie se topeşte în neant şi ea-şi vede de treburile ei, iar eu de ale mele. C-apoi, de ce să ne amărâm unul pe altul şi să ne stricăm vieţile? Puţin şi bun; e mai vine să rămânem, fiecare, cu o amintire plăcută.
Aşa că... zâmbind tâmp, aştept să-mi treacă momentul de beatitudine; apoi plec mai departe, cu bărcuţa din dotare, spre zări mai albastre.
No, ce să mai zic? Sunt marinaru' vieţii mele, ca într-un film cu Shah Rukh Khan. Şi cu Priyanka Chopra, ca să fie cu echitate de gen.
De fapt, stai! Ăştia doi chiar au jucat împreună într-un film; cum ii zicea, zi-mi să-i zic! Gata, mi-am adus de-aminte: "Don: The Chase Begins Again", din 2006; el este un cap mafiot ce-i cade cu tronc ei, o biată domniţă dulce şi suavă ca o garofiţă.
Apropo de tronc: azi şi numai azi este Valy's Day, Ziua Îndrăgostiţilor - o ocazie minunată pentru a vă iubi mult. C-apoi, dacă nici azi, atunci când?
A dat şi la ştiri despre asta: cică saloanele de înfrumuseţare sunt arhi-pline de doamne şi domnişoare care vor să se facă frumoase, pe cheltuiala iubiţilor lor. Şi da, chiar aşa au spus... iar prima întrebare care mi-a apărut mie în cap, a fost: "Dar de ce să SE FACĂ FRUMOASE"? În restul timpului sunt urâte?
Adică, se trezeşte duduia (dulce şi suavă, desigur) de dimineaţă, se uită în oglindă şi-şi zice: "Băi, ce urâtă m-o făcut mama! Da' lasă, că vine Ziua Îndrăgostiţilor şi rup porţile salonului de înfrumuseţare, ca să mă fac frumoasă pe banii lu' îndrăgostitu-miu"!
Cum aşa ceva??
A! şi era să uit:: dacă nu ştim cum să ne facem frumoşi, experţii ne sar în ajutor şi ne sfătuiesc că pentru a arăta bine, trebuie să ne alegem o tunsoare care ne avantajează.
Pfuai de mine...lovitură de teatru! Cum au zis?? Să-mi caut tunsoare care să mă avantajeze? Eu nu mă gândeam la aşa ceva, în ruptul capului!
Păi şi bine, frate, dar unde au fost experţii ăştia de când m-am născut şi până acum? Nu meritam şi eu să trăiesc o viaţă în care să arăt bine? De unde să ştiu că trebuie să mă tund într-un stil care să mă avantajeze, dacă nu mi-a spus nimeni?
Nu, nu, nu se poate aşa ceva! Îmi vreau banii înapoi şi restart joc, ca să simt că trăiesc!
În fine...
Hai să revenim la îndrăgosteala de sezon - pentru că azi şi numai azi, trebuie să iubim şi să dăruim. Ar mai fi o ocazie de Dragobete's Day, că şi atunci e tot cu dragostea. Dar vă întreb eu: decât să iubim o dată pe an, nu-i mai bine să iubim de două ori pe an? Şi pe 14 februarie, dar şi pe 24??
Aşadar, zic să nu ratăm evenimentul! Vorba strămoşilor noştri, daco-geţi-begeţi: "All you need is love...ram-papa-papa-pam"!
Chiar, voi cum vă petreceţi sărbătoarea de azi? Ce cadouri aţi primit, ce aţi mai dăruit? Ce se mai poartă?
Că eu, după faza cu tunsoarea, nu mai sunt sigur pe mine, deloc. Aşa că am decis să caut sfatul experţilor în orice nimicnicie de-a mea - şi aşa am descoperit un articol care îmi explică, pe înţelesul meu, cum e treaba asta cu făcutul cadourilor de Ziua lu' Îndrăgostiţi.
Aşadar, specialiştii spun că pentru EA, trebuie să iau cadouri mind-blowing, de culoare roşie sau roz. Iar conceptul acesta îl înţeleg perfect: mie îmi place culoarea roşie; dar nu port orice roşu, ci numai roşul care-ţi scoate ochii. No, şi pentru EA este nevoie de un roşu/roz care te scoate din minţi. Simplu.
Apoi, am dat peste un top de cadouri inedite - care, conform articolului, "îl vor face pe Cupidon să fie mândru de mine". Iar asta m-a bucurat şi mai mult: de ceva timp, mă tot dau de ceasul morţii... pentru că nu ştiu cum să-l fac pe Cupidon să fie mândru de mine. De atâta grijă, nici nu mai reuşesc să dorm, sincer vă spui!
Noroc că Universul, în bunătatea lui, mi-a răspuns prin gura experţilor: "Iete, fix aşa", cu aceste cadouri:
1. Tablou din fire.
Fire, fire...dar ce fel de fire? De aur? De borangic? De aţă de papiotă?
Nu ştiu, nu mi se spune. Iar dacă nu mi se spune, eu de unde să ştiu ce trebuie să aleg?
EXPERŢII!! Să vină experţii, ca să mă lumineze!
2. Inimi miniaturale
Mda...interesant. Mai bine multe şi mici, decât una şi mare.
Mă rog, gusturile nu se discută. Întrebarea e: cât de mici şi mai ales, cât de multe? O cutie de pantofi? Un bax? Un camion?
Se cer lămuriri suplimentare!
3. Cuvinte 3D, decupate în filele unei cărţi.
Din romanul de la mare, eu ţi-am scris că te iubesc. A venit foarfeca mare şi cuvintele s-a şters...
Ceea ce, aia e. Ghinion. Şi-n plus, nici nu-mi bat joc de cărţi.
4. Cutie de chibrituri specială
...pentru că un chibrit semnifică flacăra dragostei. Deci...mai multe chibrituri, mai multă dragoste. Şi-apoi, să te ţii când 'or lua alea foc. Izbucneşte o pălălaie, de chemăm pompierii - c-apoi, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am multă dragoste de oferit!
Un tir de cutii de chibrituri! :))
5. Cub foto pentru Ziua Îndrăgostiţilor
Adică să-i dau un cub amoros? Măiii... ce spuneţi acolo? Păi dacă un triunghi amoros e periculos şi are doar 3 laturi, cubul amoros are 12 laturi! Ăsta-i pericol de moarte, cu scheleţi şi toate cele! Serios, nu sfătuiesc pe nimeni să facă aşa ceva...
6. Suport de lumânări, decorat cu fotografii de Ziua Îndrăgostiţilor
Aha, da! După aia să aud că-s atât de lipit de sărac, că nici curent electric nu am în casă şi stau la lumânare? Iar dacă am nevoie de parfum, tot nu apelez la lumânări! Mai bine deschid geamul şi intră aer curat! Ce atâtea chimicale pe capul nostru?
7. Joc Jenga...pentru că toată lumea a jucat Jenga
Nu ştiu cum să spun, dar eu nu sunt toată lumea şi habar nu am ce-i Jenga ăsta. Mi-e îmi sună a livrator de pizza, pe cuvânt de cercetaş!
Şi gata, că nu mai pot. Mai sunt încă 18 de idei, dar nu mai am nervi să le citesc pe toate. E timp şi data viitoare, că nu au intrat zilele-n sac...
În principiu, însă, cadourile astea sunt numai decoraţiuni - pe care le pui pe perete sau pe-o mobilă şi le ştergi de praf, pân' te saturi de ele şi le arunci. Asta în cazul în care nu le mistuie flacăra dragostei.
Da' întreb şi eu, la plezneală: s-au perimat cadourile alea de oameni normali? O ciocolată, o pizza, o bomboană, o shaorma, o măscioară la restaurant, o cupă de şampanie, un pahar de vin - nu se mai poartă?
Adică, na! E bine şi cu decoraţiunile - dar ceva mai cu finalitate, nu mai e bun? Mănânci, bei, mesteci Orbit. Din astea, care să te ajute mai mult decât să te uiţi la ele. Şosete, mănuşi, o eşarfă, un pix, un şiret mai fistichiu... orice care are un scop pe lume şi după momentul dăruitului.
Ce Dumnezeu, că nu avem 5 ani!
Altfel, păţiţi ca mine, când eram în zaua mea.
Puşca şi cureaua lată, ce îndrăgostit eram - motiv pentru care îi dăruiam unei domnişoare numai prosteli de origani, că atâta se putea. Inimi bătucind, broscuţe, ţânţari, avioane, flori, etc. Domniţa, elegantă, le primea, se bucura şi apoi le depunea ceremonios, pe o măsuţă din camera ei. Şi azi aşa, mâine aşa...până i-a crescut fetei, pe masă, o ditamai căpiţa formată din sute de animăluţe de hârtie - pe care le-a aruncat, la un moment dat. Că doar nu era să se închine la ele!
Şi iac-aşa: pierdere de timp, pierdere de energie şi pierdere de spaţiu, plus ipocrizeala de rigoare, că nu se încânta prea tare când le vedea, dar nici nu se îndura să-mi pună frână la gesturile mele romantice.
Să bem pentru asta! În cinstea ei, că multe a mai suportat, săraca...
Şi-un cântec vesel să cântăm, ca la zi de sărbătoare.
De fapt, nu! Azi citim o poezie, că nu am mai făcut asta de mult si mi-e dor. Atâta că nu am ştut ce să aleg şi-am deschis cartea unde a vrut ea. A picat "Oglinda ochilor iubitei"; cred că am mai postat-o, dar mai demult. Aia e...
Hai să-i dăm drumul!
Oglinda ochilor iubitei
S-a tulburat, întunecat...
Și nu se mai zărește iarba,
Nici roua-n care m-am scăldat...
Sub gene lungi se vede-amurgul,
Fixat cu smoală pe retină,
Și nu mai saltă gingași fluturi,
Nici licuricii de lumină.
Privirile atât de calde,
Sub care mă topeam ades,
M-au destrămat, m-au descompus
M-au alungat și-am înțeles
Că i-am pătruns în ochi profund,
Prea insistent și cu tumult...
Și-acuma ochii ei răspund
Că mult a devenit prea mult...
Eu tot aștept un răsărit,
Dar nu-i vreun semn că mă mai cheamă
Și simt că singur sunt de vină,
Că am băgat târziu de seamă...
[Aurelia Panait - "Oglinda ochilor iubitei"/ vol. "Cireşul albastru"]
