luni, 27 decembrie 2010

De Crăciun

Gata. Am aşteptat să treacă viforul sărbătoresc, ca să mă pot apuca şi eu să comentez emanaţiile băsesciene, mai în esenţa lor. Nu-i problemă că o puteam face din secunda următoare momentului în care au fost trase, dar cică aveam de menţinut o aparenţă a unui praznic fericit şi fără griji, cu lumină în suflet, ţurţuri la geam şi tuse în gât.
Acum s-a cam dus, deci: ia zi măi Gogâie, să te-auzim cum mă dai de pereţi cu urările tale! Hai, să moară Gibilan, bagă cu spor, că am legat câinii şi stau în uşă, ca să te aud mai bine cum mă colinzi!

"Cu prilejul Naşterii Domnului, doresc să vă adresez urările cele mai calde de sănătate, înţelegere şi bucurie alături de cei dragi. Într-o perioadă care ne pune la încercare simţul responsabilităţii şi generozitatea faţă de semeni, fie ca această mare sărbătoare să prilejuiască tuturor cetăţenilor români, din ţară şi de pretutindeni, regăsirea sensului profund al solidarităţii, puterea de a spera şi de a împlini împreună binele de care societatea noastră are atâta nevoie, se spune în mesajul Preşedintelui.
Mesajul preşedintelui se încheie cu urarea : Crăciun fericit!"

Cu ocazia Naşterii Domnului...sau a alegerilor, că atunci te apucă diareea urătoare. "Să trăiţi BINE!!" mai ştii? Fluturai din mâini ca apucat de scârciovelniţă şi ne adresai în stânga şi în dreapta, fără număr! Îţi mai aminteşti?
...Îmi doreşti sănătate? Păi şi ai vrea să crăp prin vreo magherniţă spitalicească, de la un simplu guturai? Normal că nu...cine îţi mai plăteşte ţie dări, dacă dă o epidemie peste ţară?
Te loveşte boleşniţa, ai rupt-o-n fericire! Tantiile asistente (alea care mai sunt, adică) nu au nici un paracetamol să îţi dea, ce să mai zici de antibiotice sau...altceva.
În urmă cu ceva vreme, a trebuit să mă tratez de oarecare te-miri-ce-uri. Azi aşa, mâine aşa, că odată mă năpădi o criză de vomă, de-mi scuipam afară şi creierii din vârful capului. Credeţi că pe la farmacia spitalului aveau vreun tratament? Mă trimiteau, frumuşel, să îmi cumpăr dacă am nevoie! Chiar dacă ar fi vrut, săracii, nu-şi permiteau nici un vârf de metoclopramid! Nu aveau de unde. Sărăcia Lucia, nene!
Spitalul e moartea! Deci vrei să pleci spre alte vieţi? Internează-te, că se rezolvă! Doar că...populaţie mai puţină, mai puţini bani care intră la buget, mai puţin de supt la ţeavă. Ei, acu ce-i de făcut, Ionică? Hai s-o bag p-aia cu sănătatea, că dă bine la public!

Îmi transmiţi să-mi regăsesc simţul solidarităţii? Eşti prost! Regăseşte-ţi TU simţul, oricare ar fi el, apoi îndeamnă-mă pe mine!
Ia bagă-te să mă înţelegi şi tu pe mine, nu numai eu pe tine! Ia solidarizează-te şi tu cu nenea ăla de s-a aruncat de la balcon, din pricina cretinismelor tale. "Ne-aţi ucis viitorul!" Caută sensul profund în asta! Înţelege cum este să te calce toţi în picioare, cum este să fi pregătit să îţi dai viaţa pentru a atrage atenţia, cum este să îţi priveşti copilul bolnav şi să fi neputincios, apoi dă-te în bărci cu infecţiile tale de comunicate! Solidarizează-te cu tătăică ăla de-a făcut infarct, când a auzit că este condamnat la moarte, după jegurile tale de amputări! M-am săturat să aud aceiaşi placă mucegăită, pusă pe repeat. Ai, n-ai treabă, eşti cu solidaritatea în gură! Da' ce mă, e atât de groasă şi zemoasă, de nu-ţi vine s-o mai laşi? Solidaritate... Hai, să mori tu! Îm viaţă ai parte de probleme reale, nu cuvinte idioate sau de îndemnuri dezlânate!
Cât am fost internat cu te-miri-ce-ul meu, am dat peste un tată care fusese operat de...nu mai ştiu ce măgărie. Oricum, era să moară în timpul intervenţiei. Doctorii se mirau, îi spuneau că ar trebui să se simtă norocos că a scăpat cu viaţă, că a scăpat doar cu atât...adică cu o incapacitate la munca fizică. Norocos...Chiar aşa? Nu ştiu ce să zic. A nu mai putea să munceşti, la noi echivalează cu moartea. O moarte lentă, în chinuri, pentru că provoci suferinţă şi celor de lângă tine. Omul ăla era condamnat la o viaţă de întreţinut. Unde este norocul aici? Că era ajutat de către stat, ca o mamă iubitoare ce se află? Nu, nu, nu! Aici, dacă ai aripa ruptă, prepeliţa te lasă să degeri în ger, cu ghearele încleştate de neputinţă. Nu contează inteligenţa actuală sau gloria din trecut. Dacă ai o cât de mică boală care să te incapaciteze din punct de vedere fizic, în principiu nimeni nu vrea să se lege la cap cu tine. Există riscul permanent de a provoca necazuri, ceea ce este inadmisibil. Ce este atât de minunat în asta? Scapi cu viaţă? Hai mă, mă leşi? Şi la ce îţi foloseşte asta? Se poate vinde la colţ aşa ceva?
Auzi, SOLIDARITATE! Majoritatea românilor au o alimentaţie bazată pe peşte (dimineaţa: ştiucă...n-am; la prânz: crap...de foame; seara: somn...de voie). Solidarizează-te cu ăia! Pune-o pe Udrea să li se alăture, că are de unde ţine dietă! (cred că se şi dublează rezerva naţională de alimente) Apropie-te de cei care îngheaţă cu succes pe lângă sobe, fiindcă nu îşi permit să consume gazele pentru că i-ar îndatora şi pe strănepoţi!
Îmi spui mie să fiu responsabil? Ai ceva la bord, sau iar eşti sub diferite influenţe hidroxilice? Cam de câte ori ai crescut bugetul preşedinţiei pe 2011, în detrimentul educaţiei şi sănătăţii? Băi Batmane, ţine-ţi firea, că o dai prin nămeeeeeeeeeţi! Fi tu întâi responsabil, că d-aia ai în mână toate frâiele pe care îi le doreşti! Pune-ţi chelia la treabă şi rezolvă, că de aia te-au votat o mână de tembeli!

Îmi urezi putere de a spera? Nu ai spus tu, că peste câţiva ani ne vom aminti cu nostalgie de anul 2010? Ce poţi să mai spui în plus? La ce rahat pe băţ să mai sper? Speranţa nu te ajută în traiul zilnic. "Ce faci? Sper!"; la fel de bine ai putea să răspunzi "Imit brânza. Stau şi put", că tot nu se schimbă nimic. Sper...la ce să sper? La mai bine? N-oi fi debil să sper la rău. Deşi...mai ştii?
Nu contează ce vreau eu; niciodată nu a contat. Nu contează ce sper eu; niciodată nu a contat. Oricum ai da-o, oricum ai aposta-o (c-o bâtă, se ştie!), tot nasoală e situaţia. SIntră dânsa-ntrânsa, dar tot nu se schimbă nimic! Plăcere de moment şi gata! Sper? La ce să sper? Binele din viitor se bazează pe lucruri concrete din prezent, nu pe tâmpenii puerile lansate de imbecili şi retardaţi. Prezentul e o mlaştină; oare cum va fi viitorul? Speri că bine? Mai încearcă! Nu se coboară nimeni din cer, ca să îţi trăiască viaţa. Nu aterizează străbunica de nicăieri, nu vin marţienii ca să dea din deşt şi să îţi îndeplinească dorinţa. Nu face nimeni nici o minune. Crăciun sau nu, magie nu există. Ar fi frumos să fie aşa, dar realitatea te înţeapă mereu între băseşti, când ţi-e lumea mai dragă. Miracolul nu te ajută, eventual îţi susţine creierii întregi. E ca în bancul cu peştişorul de aur: un nebun prinde peştişorul de aur, ca să îl elibereze i se promite îndeplinirea a 3 dorinţe. Vreau să mă fac bine! Spuf, şi gata. Au! M-am făcut bine, căca-m-aş! M-am căcat, să-nnebunesc! Şi tot acolo s-a ajuns.
Singurul care poate face ceva, eşti tu. Do or do not. There is no try. There is no hope.


Însă, problema care mă frământă pe mine este alta. Gândindu-mă la acel tată ubernorocos, care a scăpat cu viaţă dintr-o încercare dificilă, mă întreb:
CE SE ÎNTÂMPLĂ ATUNCI CÂND EŞTI OBLIGAT SĂ NU FACI? LA CE TE AJUTĂ SPERANŢA, BĂI DOMNU' BĂSESC? SPERANŢA ÎN CE?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu