Speranţe

Speranţe? Eu nu am speranţe. Nu-mi permit să îmi amăgesc creierul cu tembelisme, fiind trăitor în România (de azi, de ieri, de acum 100 de ani, de peste 1000 de ani...nu contează. Tot aia este).
Se pare însă că Nuţica Naţională are aşa ceva...că doar nu se aşeza ea pe scaunul de prim-ministru, DOAR din greşeală. Hai măi, spune-i lu’ Mutu asta, că el o să creadă şi va duce vorba-n sat! Cârnata de Pleşcoi tot speră că poate, poate o milui-o şi pe ea Băzeus cu vreu funcţie de Şefă de Cabinet sau ceva (pe principiul “Maestrul Yoda, prinţesa Leia”), şi doar a încercat să ne obişnuiacă cu ideea. Adică: cum ar arăta o zânuţă bălaie în loc de un pitic atomic, pe scaunul de prim ministru,?? Uite, fix aşa! Drăguţ, nu? Numai bun de tras în poză!
Doar că...Blestem!! Se pare că Maestrul nu a mai avut ce da; Exaltarea Sa Luminoasă nu a mai percutat întocmai şi la timp, Excelenţa sa Încrucişată nu a mai vibrat la aceiaşi rezonanţă cu blondele-i dorinţe, aşa că momentan, prinţesa de Pleşcoi a cam luat-o în mână. “Nu te supăra frate (adică soro), mai stai o tură. Dacă aşa a picat la zar, ce dracu’ ai vrea să fac eu?? Prestează şi tu mai cu talent la satisfacerea încrederii, că poate data viitoare, voi găsi o modalitate de influenţare a Destinului!”