vineri, 16 iulie 2010

Bac in the business

Am revenit. Nu scăpaţi de mine aşa uşor...
A durat ceva timp, dar chiar nu mai puteam. Aveam nevoie e o perioadă de odihnă, rupt complet ("complect", cum zice un vecin )de toate realităţile astea infecte, că altfel mă trepanam la creieri!
Ştiu că ar fi fost mai indicată o vacanţă pe puii mei ce insulă exotică, aruncată la mişo printr-un colţ de Caraibe, dar...vorba aceea: "după buget, coane Fănică!" Când m-oi transforma în te miri ce rege de asfalt sau curvă celulitoasă de Dorobanţi, cu pretenţii de divă, acolo o să-mi fac concediile. Până atunci..

No, în fine. Nu vreau să iasă vorbe că îmi doresc să ajung piţipoancă haplitoare de...cârnaţi şi jambon! Că doar ţinem la regim, ce mama mă-sii! E la modă, e de bine!

Până una-alta, ia să să maiintrăm puţin în mirificul land de cios, această adevărată perlă virgină a turismului mondial şi să vedem ce se mai petrece (nu că aş fi nerăbdător, dar mi-a zis mie Întâiul Fiu al Poporului că trebuie să fiu mai patriot, că d-aia nu merge nimic p-aici-şa pe la ogradă, că suntem prea mulţi care critică).
Fără alte ocolişuri, cu cântec, Înainte MARŞ, spre viitorul luminat din toate pîrţile de neoanele beculitoare ale succesurilor!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu