Cinzeci de umbre şi-atât

Am reuşit să văd şi eu Fifty Shades of Grey şi trebuie să recunosc, am greşit când am judecat în necunoştinţă de cauză. Filmul mi-a întrecut cele mai pesimiste aşteptări: este muuuuult, mult mai prost decât aş fi crezut vreodată! Atât prin ceea ce este, cât şi prin ceea ce îşi propune să fie.

Nu-i vorbă, că nu mi-am făcut un ţel în viaţă să-l văd...dar no! Chiar aşa, să desfiinţez cu atâta înverşunare ceva ce nu am experimentat? Urât, foarte urât din partea mea! Om rău ce sunt, marş la colţ!

Dar acum, sunt temă...şi afirm cu mâna pe suflet: porcărie mai mare ca asta nu am văzut în viaţa mea! Scene dezlânate, parcă rupte haotic dintr-un anume context misterios, actori de lemn şi o siropărie meloramatică ieftină, de la începutul până la sfârşitul blockbusterului fenomenal. Totuşi, până la urmă, scopul e atins: îi vezi pe unii cum şi-o trag în diverse poziţii, folosind diferite ustensile. În rest... te uiţi două ore ca o curcă-n lemne şi după ce se mai întâmplă ici-colo, încerci să intuieşti ce ar vrea să fie. C-apoi povestea e simplă: prin voinţa divină, Anastasia (o studentă capie ca o oaie  beată) se întâlneşte cu Christian Grey - flăcău de frunte şi cel mai râvnit burlac al zonei (pesemne nu a auzit de Burlacul de la Antenă...că se căpătuia cu harem dacă venea pe plaiurile mioritice!). Dar până una - alta, îi pică pe Anastasia...S-au văzut, s-au plăcut, ce rămâne de făcut? Ea se-mpiedică de glezne şi BAAAANGG! Palancă la pământ!  Noroc că Dumnezeu mai ţine cu proştii şi nu se umple de sânge, cum am făcut eu când eram prin grădiniţă şi mi-am spart buza de colţul catedrei. Şi acum am frumuseţe de semn... Dar în fine! Ana e mai norocoasă; se ridică şi...şi... Minteni iei parte la o repriză de comunicare non-verbală: Christianu îi trimite ocheade, ea se uită stereo - c-apoi aşa se zice: când te fluturăceşte iubirea prin stomac, te înţelegi din priviri cu aleasa.

No, trece şi asta. Deja introducerea e făcută. următoarea scenă se petrece la aprozaru' de scule şi obiecte contondente unde lucră gagica - care, nu înţeleg de ce, tresare şi se sperie de câte ori apare mândreţea masculină în cadru. Acuma...eu înţeleg că stă carisma pe el ca muştele pe rahat...asta...fânu' pe căpiţă. Dar când te ia cu frison de cum îţi vezi viitorul suflet pereche, parcă n-aş zice că-i cu dragostea. N-are-a face; continuăm. Urmează un prin-plan la coadă la wc, când Ana îl sună pe Cristian să îi spună să nu o mai sune...iar el închide, apoi sună, apoi vine la ea ca să îi spună că nu mai vine la ea. HĂĂĂĂ??? Emoţie, frate! Se induce ideea unei drăgoşti interzise, apărute habar nu ai de unde, dar care nu trebuie să fie. Ceva aşa...cred. Eu asta am presupus - în capul meu, că la film numa ce vezi fătuca cum îşi vomită maţele şi povestea sare când îşi rezolvă şi ea fecioria că râdea planeta de ea! Şi-apoi se plimbă niţel cu elicopterul, se mai împrăştie pe câte-o canapea să-şi mai rezolve fecioria că poate nu i-a ieşit de prima dată...îşi ia bătaia necesară, se hodine, iar şi-o ia, iar se hodine, iar şi-o ia urât de tot, boceşte niţel şi gata. Asta-i tot!

Păi cum aşa ceva? Tot, tot, tot? Da. Atunci bine. Ce puii calului să zic? Sunt fan!

E o scenă fuuuuoaaarte tare la un moment dat, care ar fi bună, dacă n-ar fi atât de proastă! Nu-i mare schemă...încearcă şi fata să fie ademenitoare, cum a văzut în Basic Instinct, probabil. Moartea căprioarei, să-mi trag pălmi! Se freamătă sexy, îţi muşcă sexy buza sexy, se uită sexy cu ochii sexy...se chinuie, se sforţează, dar iese ceva gen cârlig de rufe agăţat de un cocean. Râsul de pe lume, nu alta! Tre' să-i pui etichetă că-i divă sexy...altfel să te trăznească  dacă nimereşti! personajul! Te uiţi aşa...semi-perplex: "Băi, ce-are asta? I-a pus cineva praf de scărpinat în chiloţi? O mâncă spatele? Îi vine să sughiţe şi nu poate?" Te-ntrebi şi tu, ca omu'. Până şi Grey rămâne stupefiat...ceea ce iar nu e neobişnuit, aşa stă tot filmul, prins într-o uimire continuă. Aer de bad boy, privire fixă - a la Iohannis, atât de plată că nu te prinzi ce-i în capul lui: îl taie nevoia să dea mâna cu un prieten...ar supune-o foarte dur pe duduie...ar mânca o şaormă. Dar mai contează? Tot o pisică! Probabil vrea să pară acel tip misterios, care emană extaz prin simpla prezenţă. Foarte bine...atâta că nu-i iese, neam!

În afară mai asta, nimic. Nada. Nothing! Zero barat!

AAAA!! Stai că uitai! Mai e ceva ce mi-a plăcut mult: cei doi porumbei se plimbă cu planorul, pe l-apus de soare.  Muzică romantică, fâl-fâl-fâl printre nori...păsărelele, privelişte mişto, râsete zglobii.

Nimic deosebit, veţi spune - şi poate aşa va fi; dar pe mine m-a uns pe suflet...mi-a adus aminte de copilărie, când alergam într-un suflet la aerodrom, să văd avioane, planoare şi paraşute. Ce să-i faci? Aveam şi eu o pasiune! Acum, cu atâta evoluţie tehnologică, e mai simplu...paraşute sunt peste tot! Iar avion nu mi-am luat deocamdată...însă am o prietenă ce lucră pe la un departament de reparaţii şi face lansări zilnice. Numai să las precomanda, că se rezolvă...mă lansează unde-mi doreşte sufleţelul!

Dar am deraiat de la subiect! Vorbeam de umbrele lui Grey, filmul cult al generaţiei următoare. Eu oi fi prea bătrân să-l mai înţeleg. Dar nu-i bai, că oricum nu pricep nici Valentinul, nici Dragobetul, nici Halloweenul, nimic!

Deci: Fifty shades of Grey...de ce-o fi pe locul întâi în topul încasărilor la nivel mondial pe anul 2015, habar nu am! Atâta lumet, atâţia fani...pentru ce? Care e ideea? Femeia e o japiţă care vine cu gânduri măreţe, dar când de de bani acceptă orice...bărbaţii-s nişte obsedaţi, care dacă nu îşi cotonogesc drăguţele şi nu le ţin din scurt, nu se-ntâmplă penetrarea sferelor de dragoste, Asta-i iubirea? Gentleman în societate, monstru în pat - cum este şi tagline-ul filmului?

Prin comparaţie, am văzut şi un film cu Elvis Presley, Fun in Acapulco. Băieţi frumoşi, fete frumoase, mici, bere, gagicuţe frumoase şi Regele! Marele cuceritor..ocheşte o fată, îi cântă o serenadă, ocheşte alta, îi cântă o serenadă...

Drăguţel, deconectant. Dar, văzut în lumina vremurilor actuale, pueril! Păi faze d-astea fac copiii prin clasele gimnaziale...hai adolescenţii de-a noua, dacă-s mai înceţi. Nu oameni în toată firea, de 20 şi ceva de ani! Astăzi suntem mai elevaţi, mai atoateştiutori, mai unşi cu toate alifiile. Nu mai credem că femeia rămâne gravidă dacă-i pune mâna pe sâni vreun bărbat - cum se întâmpla acum treij de ani...

Lasă-i unui copil de doi ani o tabletă conectată la net şi află de mic care-i treaba cu barza. Pă ce-i aia, trăim în minciună? Ne batem joc de dreptul nostru fundamental este de a şti, de a cunoaşte?!

De ceva timp tot compar şi analizez...înainte vreme, ştiai ce e bine şi ce e rău. Filmele îţi prezentau două poziţii: Binele şi Răul, Albul şi Negrul. Binele câştigă, adevărul iese la suprafaţă ca untdelemnul, toată lumea fericită. Astăzi, tindem din ce în ce mai mult spre gri. Nu mai există Alb şi Negru, este doar Gri. Batmanul anilor '60 era bun, Jockerul era rău. Batmanul anilor 2000 este un erou chinuit de tot felul de nebunii, care vrea să facă bine, dar iese rău, care face bine părând că face rău. În esenţă este bun, dar nu chiar aşa. E Cavalerul Negru care se vrea alb părând negru.

Iubirea anilor'60 era simplă...niţică joacă, un cântecel, o mângâiere inocentă, complimente, jocuri de seducţie, o bosumflare prefăcută, un zâmbet şi sărutul final. Dragostea anului 2015 cum este? Un "te iubesc" insinuat, nişte jordine întinse pe spinare, o biciuire ca la carte, lacrimi de durere, o partidă luungă, perversă şi gata..."I don't make love, I fuck..hard". Aşa zice Cristi Grey.

Acuma, nu-s nebun să judec viaţa după filme. Dar totuşi, cinematografia este un bun indicator pentru gusturile populaţiei, care se traduc, apoi, în încasări. Iar declarativ, toată lumea vrea minunăţii. Vorbim vorbe mari, preluăm şi shareuim citate spirituale, elucubrăm aforisme pline de sevă interioară. Ăăăăă...acum îmi vine în minte vorba unui prieten: "Băi, ăşti-s nişte curve de oameni!". Cred că ar avea dreptate, pentru a descrie categoria la care mă refer acum...pentru că, aşa cum un pom bun nu dă poame rele iar un pom rău nu dă poame bune, nici un om care se extaziază la Umbrele lui Grey  nu poate dori, în cămăruţa inimii sale, o dragoste inocentă, cu serenade şi bătuciri de gene. Iar astfel de oameni, femei şi bărbaţi, sunt mult prea mulţi!  

Şi până la urmă, ce dovedeşte asta?

Cred că ne arată cât suntem ipocriţi, cât suntem de disperaţi după un sens în viaţă. Cât am decăzut de mult în ceea ce simţim şi ne dorim.

Citeam mai dăunăzi un blog...Doamne fereşte! Era una care scria un manifest că la ce să îşi mai facă probleme că e la ciclu şi pătează canapeaua taxiului sau scaunul de la birou! Ce, e normal aşa ceva, dacă aşa a făcut-o natura! Se pătează, deci există! Bravo, minunat, aplauze pentru independenţă! Desigur, coru' de gâsculiţe au sărit la admirat...ceea ce e democraţie, fiecare crede ce vrea.

Dar mi-a stat pe vârful degetelor să-i scriu: Măi fată dragă, dacă tu te găteşti pentru o petrecere şi în taxi îţi aşezi minunatul dos fix în pata de sânge pe care a lăsat-o pe bancheta una independentă ca tine, cum te-ai simţi? Surprins plăcută, aşa-i?

Cam asta e lumea de azi. Femei cu barbă şi nume de cârnaţi câştigă Eurovisionul, Charliul militează pentru libertate neîngrădită, chiar dacă asta înseamnă nesimţire, inima se mulează pe gosimea portofelului, Grey cel cu ace, b(r)ice şi carice devine arhetipul iubirii, De l-ar vedea Don Juan, s-ar răsuci în mormânt!

Minunat! Să bem pentru asta!!

Notă Fifty Shades of Grey: 3/10.

Bătaia e ruptă din Rai, pentru că din Rai vine IUBIREA

Gata, hai că ne-am liniştit şi cu eclipsa de soare. A fost foarte, cea mai minunată...chiar spectaculară - cică aşa se zice acum, dacă vrei să o arzi inteligent! O splendoare, ce să mă mai dau după vişin...Doar că nu am văzut nimic! Ştiţi poezia aia a lu' Nichita "Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde"? No...la mine a nins ca-n poveşti, deşi stăteam cu ochii beliţi prin toate mansardele posibile, doar-doar oi găsi vreun petec de cer senin! Mă uitam pe geam şi mai că-mi venea să cânt colinde şi să aştept Moşul cu sacul de daruri!

Dar a trecut, nu-i nimic...cică mâine, poimâine e soare. Atât că...cică mâine, poimâine nu mai e eclipsa! Bă, ce mă enervează! Nu putea să ningă, da' să fie senin? Fără nor, frate, să împăcăm şi capra şi varza! Mai trăiesc eu încă unşpe' mii de ani să prind minunăţie de triplă sărbătoare astronomică -  şi eclipsă, şi superlună, şi echinocţiu? Tata le mai vede îngemănate ca una, că eu... În puii calului, habar nu am de mai prind ziua de mâine! C-apoi ce e omul? Frunză-n vânt...

Ghinion curat şi am încheiat povestea!

Zic mai bine să ne ocupăm cu ceva mai pământesc...sau să rămânem în sfere celeste? Pământesc? Ceresc? Pământesc? Ceresc? Ala-bala-por-to-cala, iţi biţi furca-n cur, vin jandarmii şi mă fur...ŞTIU! Să facem o combinaţie neaşteptată, o împletire pe sistem "îngerii cu floricele împletesc mândră cunună"...că tot e de sezon.

Păi şi atunci, nu putem vorbi decât despre dragoste! Iubire, casanoveală, seducţie, patimă...că asta-i singurul liant dintre sacru şi profan pe care îl cunosc! Doar iubirea şi numai iubirea anulează antitezele, uneşte contrariile, combină yingul cu yangul, trompeta cu nota muzicală şi fluturii din stomac cu mâncărimea din călcâie! Mai neaoş, ca p-aci pe la noi, iubirea fericeşte pe toată lumea: Ce-i place bărbatului? Scârţâitul patului...Ce-i place nevestei mele? Scârţâit de canapele!

Perfect! It's a win-win situation!

Problema majoră e că dragostea e un pic cam vicleană şi nu o poţi găsi aşa de simplu, ca pe pită. Acolo-i joacă de copii...ai gătat-o, fugi la o pitărie şi te-ai rezolvat! Dai banu', ţi-ai luat marfa şi-ţi vezi de drum! Nu-i vorbă, că şi dragostea o plăteşti...treaba mare şi importantă e de unde să o cumperi! Păi nu? Dacă tot dai un ban, măcar să ştii că nu te alegi cu vreo chinezărie abjectă, făcută pe vapor. Deci. repet: dacă vrei să găseşti dragostea, foarte, foarte important este să ştii unde să o cauţi.

Eu nu ştiu. Am auzit că au apărut cărţi şi îndrumare de profil, dar ce să zic...nici în şcoală nu am tocit. De ce m-aş apuca acum să învăţ locaţiile pe unde se ascunde neisprăvita, când Mama Natură mi-a dat tot ce-mi este necesar? Casc şi eu ochii şi mă uit în jur cam ce preferă sexu' slab, că doar nu-s picat în cap!

Zis şi făcut! Îi casc...dar ce văd? Cică un real fenomen global în rândul femeilor alfa (adică toate, că nu-i nici una nebună să spună că nu e puternică şi specială), un succes care le-a răsunat cu ecou prelung în cele mai intime profunzimi este, ce să vezi? O carte de dragoste, devenită blockbuster...50 de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey. Acuma, de ce să mint? Mie mi se pare o cretinătate de film. Adică na..ce ţi-ai putea dori să vezi la el? Mamă, o arată p-aia goală! Ţâţeeeeeeeee!!!!! Aşa, şi apoi? Păi nu prea mult...un şmecheraş putred de bogat o întinde pe o fătucă pe toată paturile, o  cotonogeşte bine şi apoi să vezi minune! Îşi pică cu tronc unu' la altu'! Că doar, vorba poeziei: O bate azi, o bate mâni, astfel dragostea-i gata! Iar el, lovind de săptămâni, îi cade dragă fata...

Pac-pac, se mai iubesc ei niţeluş, gata filmul!

Foarte tare, ce să-ţi povestesc! Asta le-a isterizat pe doamne? Autorul mai e şi femeie...adică nu poţi spune "Imaginaţie bolnavă de bărbat! Ce să ceri? Grobian, nu şi-a părăsit peştera!". Nu, nu, nu..povestea asta e emanată fix de mntea diafanei, angelicei Eva!
Cunosc foarte bine idioţenia aia de gândire, cum că bărbatul nu-i mişto dacă nu se impune, frate! C-apoi de unde respect? Ăla ţi-l câştigi! Cu pumnul! Cu frânghia udă! Eu credeam că dragostea-i cu mângâieri...vorbe duioase...prost! Fraier! Femeia vrea bătută, înlănţuită! Supusă prin umilire! Nu faci dragoste ca idiotu'..mai cu o pupăciune, mai cu un alint...tre' s-o înjoseşti p-aia până-i băngăne capul! O înjuri de tot neamul trecut, prezent şi viitor, i-o tragi pe unde şi cu ce nimereşti, cu cât mai contondent cu atât mai bine, şi apoi zici: "Ştii de ce ţi-ai luat-o? Pentru că te iubesc!"

Serios, aşa se înţelege! Am de partea mea o isterie planetară, o cohortă de fane! Mă gândesc că le place...că doar d-aia-s ude toate! De plăcere, nu de scârbă, în prispa mă-sii! Dacă nu îţi place cum miroase balega, nu se pune că eşti fan balegă!

Dar...dacă femeia se vrea încinsă, de ce pe plaiurile mioritice se priveşte cu atâta scârbă bărbatul care-o altoieşte? 

Vaaaiiii...ce nasol! Huuo, popor de primitivi!!! No, uite colea modernitate: 50 de umbre ale lui Grey! 2015! Pezent!

De ce dacă Gheorghe din capu satului îşi trosneşte nevasta cu coada de la topor (acuma nu suntem toţi cu averi să avem camere speciale de tortură...ce găseşti prin gospodărie nu-i bun?), este beţiv-prost-curvar-nenorocit, dar dacă Grey cel arătos şi plin de bani o biciuieşte pe una cu pisica cu nouă cozi iar la pauze o mai crucifică de tavan pân' se hodine, e coolărău plin de seducţie şi cel mai dorit mascul de pe planetă, fantezie şi idol pentru tot ce poartă sutien?

Care diferenţa, că nu o văd, în mama mă-sii! Chiar ieri era ştire cutremurătoare la tv: o tânără a fost ameninţată cu moartea şi bătută de bărba-su, care a venit în Franţa după ea, doar pentru asta! Apoi s-a întors, liniştit, în România...şi să te ţii tânguială pe capul femeii! Vânătă, speriată, plină de sânge...ţi se frângea inima numai să o vezi!

Dar...în lumina noilor informaţii...APLAUZE!! Serios acuma..vă daţi seama câtă dragoste pe capul omului, dacă a făcut el 4000 de kilometri numai să-şi bată nevasta? Cum a strâns el leu peste leu, a mâncat iaurt cu gem, a îndurat frigul...doar ca să-şi altoiască iubita! Stimă şi respect, jos pălăria! 

Păi să-l văd pe Christian Grey făcând asta! Da, da...ştiu...el pocneşte din degete şi se scoală Einstein din mormânt, să-i inventeze teleportare proprie - aşa e de şmecher! Dar dacă îi iei averea...o pune de mămăligă! Face el sacrificiile astea? Trăit toată viaţa în puf, hai să-l văd cum înmoie covrigi în cana de apă o lună întreagă, să aibă de-o bâtă, să i-o tragă pe cocoaşă lu' gagică-sa!

Face asta? Naaa!! Că nu face! 

  

Păi şi atunci? Pe cuvânt de nu mi-e lehamite...bă femei! V-a adus norocul şi soarta nişte beţivi ordinari, care pe deasupra vă mai şi mângâie cu niscavai curele? Iubiţi-i, mă, nu vă mai bateţi joc de viaţa voastră şi a lor...că vă trece printre deştete şi o cheltuiţi degeaba!! Fiţi patrioate, nu mai visaţi Grey verzi pe pereţi....fiţi mai realiste şi preţuiţi bărbaţii de lângă voi, aşa cum i-aţi luat!

...că doar şi ei vă iubesc aşa cum sunteţi...uneori din tot sufletul! 

Iar IUBIREA este poarta spre veşnicie! Cheia care descuie cămara cu dulceaţă! Energia vitală a vieţii, izvorul de unde s-a născut lumea! Stai, stai...cum era aia? Iubirea este Dumnezeu! Vă bateţi joc de iubire, vă bateţi joc de Dumnezeu! 

Păi chiar în halul ăsta de josnicie am ajuns?   

Dictatura de lângă noi

...şi nişte români cu talent

Lume, lume, mirese din toată ţara şi degrab-însurăţei! A început un nou sezon din emisiunea cu uriaş succes la public "Românii au talenT"!

...prilej de mare vâlvă şi dezbinare în popor: juriului i s-a alăturat şi Mihaela Rădulescu, care s-a pupat pe gură cu un băieţaş, apoi s-a tăvălit (sexy) prin făină, că aşa fac femeile emancipate. 

Şi-apoi să te ţii reacţii, unele pro, alte contra, unele mai avizate decât altele, mai corecte decât celelalte - că doar no! Ce să vezi? Nu toţi suntem suflete împerecheate încrucişat, ca să gândim la fel, simţim la fel...asta e doar o iluzie tâmpită, care cică vine de la dragoste - ştiţi voi...ceva-ul acela incomensurabil şi plin de sevă eternă, care se naşte undeva prin colţurile universului neştiut şi se pune ca o pleaşcă  peste sufletele bieţilor muritori, ca să binecuvânteze viaţa amărâţilor. Trăiască!

Nefiind cu dragoste, fiecare se simtă nea' Ion şi dă din el, că doar oameni suntem! Dacă mai au şi studii de specialitate - adică o  patalama la mână, o fiţuică, o delegare, ceva care să le ateste talentul scriitoricesc ...ai pus-o de mămăligă, deja sunt o lumină beculitoare în domeniu; un motel pe autostrada cunoaşterii, prin care neapărat tre' să treci, dacă vrei să te simţi niţel mai cultivat în cap. 

Dar cel mai savuros e când se păruiesc inteligenţii. Ce români talentaţi, behăitoare de top sau bombe sexy, pline de cauciuc? Aicea-i adevărăciunea maximă! Dacă te-a făcut natura mai pufos, nici nu trebuie să mai alergi ca dementul zeci-sute de kilometri...citeşti spusele înţelepţilor şi râzi până ţi se topeşte toată lipida de pe trup de la atâta încordare! Că doar d-aia e show, să ne hăhăim!

Totuşi...ce poate fi mai frumos decât să vezi o jurnalistă wanna be şi una consacrată la ea-n ogradă, cum îşi trag cuvinte grele la gioale? Cat fight! Ieeeee!! Dă-i, dă-i, n-o lăsa...'n mama ei de pupăză beată!! Dă-i peste gură, că aia vorbeşte prost! Dă-i peste mâini, că alea au scris monstruozitatea! Aşaaa...aşşşaaaaa...dă-i şi la cap, că ăla-i deplasat şi gândeşte cu pauze!
Hââââârrrrr.....Mâââârrrr....Una-i din valul ăl nou, plin de nerv, cealaltă-i întruchiparea experienţei, monumentul de profesionalism care nu mai pune botu' la toate nimicurile şi deja a descoperit adevăratele teme importante: emanciparea femeii, discriminarea femeii...d-astea grele, pentru spume, nu pentru mireni. DAR fiecare este cea mai deşteaptă; una că-i tânără studioasă, cealaltă că-i trăită în vest!

Numai că, dincolo de asta, nu pot să zic că mă interesează subiectul. 
Ştiu că pentru majoritate e de porc să recunoşti, că cică nu-i trendy să guşti formatele de emisiuni destinate publicului larg (deşi audienţele arată un alt adevăr); cu cât te abandonezi unor plăceri cât mai diferite, când mai ciudate, cu atât eşti mai plin de neuroni, mai special. No, uite eu urmăresc ce se întâmplă pe acolo, cu bune şi cu rele. Da, e jenant când vin toţi idioţii care cred că au vreun dar aparte - altul decât prostie crâncenă, deşi asta nici măcar nu mai e specială. Dar, pe alocuri mai vezi şi oameni care reuşesc nişte lucruri uluitoare şi schiţează adevăratul potenţial de care dispunem.

Mă amuză, însă, foarte tare, reacţiile haotice ale mulţimii şi mai ales, a persoanelor luate separat. La nivel general, dictează rândul lumii...că doar d-aia ies audienţele record. Numai că la nivel personal...ei, aici e altă mâncare de peşte! Fiecare este unic şi mai cu moţ, cu o opinie distinctă şi o personalitate faraonică, nemaivăzută. Păi cum vine asta? Uite aşa! M-a fascinat întotdeauna antiteza asta dintre societate şi persoană...o atracţie a contrariilor unite într-un organism care se întâlneşte doar în mitologie!

Dar aici nu e literatură, în puii mei! Şi după mintea mea, societatea este formată din persoane, aşa cum un ocean este format din picături de apă! Deci, teoretic, calităţile generale reies din cele individuale...că doar nu poţi să spui despre ocean că fiecare picătura de apă e dulce ca mierea, dar când le pui în căuşul ăla imens de relief, minune, frate! A ieşit un gust sărat...

Şi aşa am stat şi am analizat problema, până mi-am dat seama că, de fapt, nimeni nu e unic. Apartenenţa la grup este o nevoie umană, că doar d-aia vorbim de societate şi nu de pustinici. În esenţa lui, omul nu vrea să fie cu adevărat liber...ci doar să creadă asta. Teoretic,  fiecare repinge tot ceea ce i se impune, indiferent că este vorba de artă, televiziune sau valorile tradiţionale. Practic, în rebeliunea lui, fiecare caută să se integreze într-un grup de rebeli, din care se vor desprinde alţi rebeli, din care se vor desprinde alţi rebeli. Mereu unici, mereu diferiţi, mereu în rândul lumii.

Dacă vă uitaţi niţel în urmă, cam la asta se rezumă toată istoria omenirii: mereu împotrivă, dar în rândul lumii. Pe la începutul anilor 1800 era moda romantismului...până ce, după vreo cinzeci de ani de visare, s-au trezit unii mai şmecheri şi au creat relismul, ca o reacţie împotriva romantismului. Apoi se trezesc alţi nonconformişti ce fondează simbolismul, ca o reacţie împotriva naturalismului realist...şi tot aşa. 

Zilele trecute vorbeam cu o prietenă şi nu ştiu cum am ajuns la regimul ceauşist, Bau-Baul istoriei naţionale. A rămas complet contrariată când m-a observat atât de nostalgic.
Nu regret comunismul, nu ştiu dacă am ce regreta. Nu am trăit în era asta atât mult timp, încât să o experimentez de la cap la coadă şi să-mi formez o părere viabilă. Însă, din povestirile bătrănilor, parcă aş creiona o lume mai stabilă decât cea de astăzi. Şi mai simplă. Ştiai ce e bine şi ce e rău, ce vrei să faci, cum va decurge viaţa. Nu ţinteai la soare ca să ajungi la stele, Doamne feri! Nu ajungeai nici la nori...Dar te mulţumeai cu puţin;  aveai o linie directoare, un ţel în viaţă: făceai o şcoală, te angajai salahor pe la vreo fabrică, te căsătoreai, munceai 8 ore pe zi şi restul zilei întingeai pită în blid cu familia. Dacă vroiai să rupi şmenozeala-n două, făceai rată la o Dacie pe care o primeai  după câţiva ani, îţi luai televizor color, îţi puneai telefon şi te simţeai regele lumii.

Desigur, intelectualii făceau puşcărie când aveau limba prea slobodă, o tonă de oameni nevinovaţi mureau la construirea canalului Dunăre-Marea Neagră, sau a Casei Poporului...deci vai ce mişel sunt că îndrănnesc să prezint comunismul ca fiind o lumină. Om rău, ce să mai zici?
Însă, cum am spus, nu regret comunismul...după mintea mea, singurii oameni care îşi pot da cu părerea despre subiect sunt doar cei care l-au trăit. Iar ei au perceput diferit realitatea, deci este impropriu să te apuci de o statistică. Eu regret, însă, simplitatea omului de atunci. Aşa cum mi se spune că era, cum îmi amintesc că era. 

Da, era o dictatură. Dar astăzi, nu este dictatură? 

Ohoooooooo...este, este...şi încă una şi mai mişelească. Astăzi nu îţi mai spune nimeni nimic verde în faţă, nu te mai împiedică nimeni să faci nimic. Nu te mai conduce cu biciul, te direcţionează cu frumuşelul, cu rândul lumii.

Câtă uniformitate a creat Hanna Montana? Ce copil, ce fată nu îţi dorea să fie ca ea, să aibă abţipilduri cu ea, penare cu ea, haine ca ale ei? Dacă i le impuneai, bătea din picior şi dădea apă la şoareci...dar atâta timp cât moda a impus-o, a devenit un model de urmat.

Câtă conformitate a creat uniforma în şcoli? Ce scandal a ieşit, din cauză că bieţii copii erau împiedicaţi să îşi afirme libertatea de exprimare? Ce scandal iese acum, când fiecare liceu cu pretenţii încearcă să impună o uniformă specifică, după model american? Copii nu mai vor nici măcar ghiozdan...cică le scade din maturitate. Fetele vor genţi, băieţii vin ca directorii, cu o foaie la centură şi un pix în buzunar. Dar dacă Răduleasca, Inna, Bianca lu' Bote cine vrea ea, Cruduţa sau altă divă d-asta se fâţâie de câteva ori prin vreun mall cu un ghiozdan retro în spate, cam ce credeţi că se va întâmpla?  

Cât de naşpa era acum vreun deceniu să fii copil şi să porţi ochelari? Nici nu mai conta cum te chema...erai "aragaz cu patru ochiuri". Iar astăzi, cam câţi tineri trântesc o grămadă de bani pe rame de ochelari în principiu cu sticlă normală, doar pentru că aşa e trendul, aşa poartă ăia de la Olalaaaa...puii mei, cum îi zice ...Lalalala Band, ceva. Sau orice vedetă de tabloid. Sau orice mascul feroce.
În dictatură era ruşinea planetei să te tundă directorul pe juma de cap, să te facă de râs că te porţi ca femeile, cu părul lung - şi tu te visai voinic dac, păstrai tradiţia. Nu-i nimic, Partidul te vrea tuns, roackere!!! Ce mai plângere şi scrâşnirea dinţilor era atunci? Iar azi, în democraţie, nu exişti dacă nu dai o cârcă de bani la frizer să te tundă cu un smoc de păr după ureche ţi unu' în frunte, ca Justin Bieber sau Rihanna! Că de! Poate nu te mai place gagica, sau nu eşti destul de cool să te primească lumbersexualii în clubul lor! Ce să-i faci, fără barbă, tatuaj şi carouri nu eşti destul de diferit...păcat că ei sunt unici în grup, nu de capul lor. Dar dacă aşa e moda...mai zi ceva!

Cât de interesaţi sunt tinerii de vot? În principiu, se pipi pe el - cu boltă, ca să creeze o imagine artistică. Dacă ar fi fost obligaţi, ce scandal s-ar fi iscat? Dar câţi tineri au ieşit la vot anul trecut, pentru că unii i-a gâdilat la speranţă şi au pictat realitatea într-un negru complet, dar cu un singur punct de lumină? Toţi au vrut o ţară ca afară...dar afara e mare. Plus că eu, personal, nu văd nici o ţară de afară pe care aş dori-o. Am câteva alegeri, dar le fac pur subiectiv, pe baza unor criterii personale...acceptând binele şi mai ales, răul. Nu-s nebun să cred că e pe undeva vreun Rai nedescoperit.  Da, România e o mizerie, dar la fel e peste tot - diferă doar gradul şi aspectul pe care îl iei în considerare.

Şi pot continua până mâine...

Aşa că...de ce se sperie lumea de dictatură? 

Toţi o vrem, toţi o dorim...numai să nu fie evidentă. Nu vrem nici un adevăr direct...ci o minciună frumoasă, elegantă şi cu silicoane.

Întotdeauna a existat dictatură şi întotdeauna va exista; îşi va schimba doar forma. De ce? Pentru că ne place, pentru că o dorim. Dar, repet: SĂ NU FIE EVIDENTĂ. 

Vorba 'ceea: Dacă nu ştii, te învăţ. Dacă nu poţi, te ajut. Dacă nu vrei, te conving.