Secretul schimbării

La mulţi ani, ziua de azi!

La mulţi ani, Andreiuţe, Andreiuţi şi tot felul de Andrele şi Andreli! Să fiţi bucuroşi, sănătoşi şi cu punga pe model slim - că bănetul se ţine pe card, cod QR sau portofel electronic, iar bogăţia adevărată se ţine în inimă!

Să fiţi împliniţi, mulţumiţi şi mai ales... SĂ FIŢI! Nu doar să existaţi sau să supravieţuiţi!

Eeee... şi acestea fiind spuse, să trecem şi la lucruri mai neimportante - iar aici nu mă refer la politică, că nu mă interesează. Ca să reiterez ce am mai spus deja: sunt convins că alegerile vor fi câştigate de cine trebuie să câştige, indiferent de agitaţia şi prozelitismul nostru. Şi spun asta pentru că dincolo de ceea ce credem noi, nu suntem de capul nostru. 

Iar de cei care ne conduc...ce să mai zic? E ca la horă: indiferent cine eşti şi de unde vii, cât de împiedicat sau de multipremiat într-ale dansului te afli, dacă ai intrat în cârd, respecţi paşii; nu te mişti cum vrei tu, că faci pocinog şi te zboară afară din dans, de nu te vezi!

Deci să cântăm şi să ne bucurăm, că totul merge cum s-a stabilit. 

Dar...aşa cum spuneam, nu despre politică vreau să vorbesc, ci despre cum ne putem îmbunătăţi calitatea vieţii.

Conform unora, secretul este în informaţie. Adică, noi am putea fi nişte minunaţi...regi printre muritori şi zei peste oameni, dar numai dacă am şti cum să facem asta. Şi uite aşa au apărut influencerii.... care fac bani fără număr împărtăşind din cunoştinţele lor celor care nu ştiu cum să ajungă la fericeală.

Problema e că eu cred că informaţia nu este de ajuns pentru a declanşa schimbarea - ci lucrurile sunt puţin mai complicate, în simplitatea lor.

De exemplu, zilele trecute, la grădiniţă la nepoţica mea a venit un psiholog, ca să ţină un training de dezvoltare personală, anti-bullying şi empatie socială. Adică, mai pe româneşte: a venit o doamnă care i-a învăţat pe copii să nu se porcăiască reciproc şi să nu se bată între ei, ca chiorii

No...şi când am auzit chestia asta, am râs până m-a durut burta.

Ce-a făcut? Curs de antibuleală la grădiniţă? Super tare! Dar dacă tot s-au apucat de aşa ceva, de ce nu se exprimă româneşte şi experţii ăştia? Că poate nu toţi copii au avut engleza-n gură de când s-au născut şi nu ştiu, exact, cum să traducă acest cuvânt, în căpşorul lor. De fapt, dacă mă iei repede, cred că nici eu nu îl nimeresc din prima...chiar dacă înţeleg la ce se referă.

Şi atunci am început să mă întreb: la ce ne folosesc, de fapt, toate aceste campanii şi cursuri de autodezvoltare? Şi mai ales, cum se educau oamenii, până să se inventeze instrumentele psihosociale moderne, fără de care nu mai ştim cum să ieşim din casă?  

Serios acum... pe internet am văzut reclamă la nişte cursuri de respirat - care te învăţau cum să atingi succesul doar respirând în conformitate cu metodele pe care le aplică trupele speciale din Statele Unite.

Iar atunci m-a pălit mintea românului cea de pe urmă: d-aia sunt neica nimeni în drum şi geniu nebăgat în seamă... că nu respir precum soldaţii SEAL. Da' dacă mă înscriu la acel minunat curs online, se urcă viaţa de succes pe mine şi ajung primul bogat al planetei - alături de ceilalţi primi bogaţi ai planetei, colegii mei de curs! Colegi care şi ei sunt primi bogaţi alături de alţi primi bogaţi din generaţiile trecute de cursanţi - c-apoi şi renumitul guru influencer trebuie să trăiască zi de zi - nu face un curs şi gata, a scăpat de cheltuielile cotidiene.

Cât de tare-i asta? Aproape la fel de tare precum cursul de antibuleală la grădiniţă! Este?

Dar un curs de introducere în Programarea Neuro-Lingvistică când le ţine şi la grădiniţă? Deşi, dacă aş fi fost eu educator, le ceream copiilor să-mi scrie un eseu în care să compare teoriile lui Nietzsche cu cele ale lui Carl Jung. Mamă, ce treabă faină ar fi ieşit! Dar am ratat şansa de a fi educator, cu vreo câţiva ani în urmă. Deşi...dacă se aşează lucrurile şi-mi surâde norocul iar, nu e timpul trecut ca să mă fac educatoare. În ziua de azi, orice este posibil! :D

În altă ordine de idei...

N-am copii că, na! Îmi place să văd cum le pică faţa celor care mă abordează să-mi facă diverse oferte de neratat - cum m-a tăbărât un nene de la Vodafone, după ce mi-am plătit factura: "Aveţi o cartelă prepay? NU. Dar aveţi cartele prepay...poate ale copiilor? NU. Dar aveţi cartele prepay ale soţiei, părinţilor, nepoţilor... şi se uita la mine, cu ochii plini de speranţă... NU. Dar nu aveţi pe cineva cu o cartelă prepay? Şi iar se uita la mine, cu ochii plini de speranţă... NU. Dar nu aveţi chiar pe nimeni cu o cartelă prepay, că avem nişte oferte.. NU. Dar nu vă trebuie un televizor super-smart QLED, 4K, cu sute de aplicaţii, că vă dăm un bon valoric de o sută de euro... şi iar se uită la mine, cu ochii plini de speranţă... NU. Dar văd că aveţi un model mai vechi de telefon. Nu vă trebuie un telefon nou, că avem nişte super-oferte care expiră mâine şi...NU. Dar nu vă trebuie o husă de telefon, că avem nişte super-oferte... NU. Dar nu aveţi nevoie de... NU"!

Şi aşa am dezamăgit săracu' om, în prag de sărbători. Foarte urât din partea mea...

Deci nu am copii. Însă m-am mai intersectat cu educarea copiilor în viaţa asta şi nu vorbesc chiar în neştiinţă de cauză când spun că mi se pare puţin ciudat ca un părinte să nu-i explice copilului că nu e bine să se ia la bătaie cu alţii copii. Sau să îi scuipe sau să râdă de ei, să îi necăjească sau să facă orice lucru urât, oricărei alte fiinţe. Dacă tot e copilul tău, de ce să nu te ocupi tu de el şi aştepţi tot de la alţii să ţi-l educe?

Dacă tu nu faci asta, care mai e rolul tău de părinte? Întreţinător poate fi oricine... nu trebuie să participi activ la plămădirea copilului, ca să îi cumperi cele trebuincioase traiului. 

Şi-apoi, mai e o treabă: s-au schimbat vremurile şi nu cred că mai este o problemă lipsa de informaţie, că nu mai suntem în Evul Mediu. Acum dai cu degetu' pe-un ecran şi afli tot ce vrei şi ce nu vrei - aşa că toţi avem opinii şi păreri şi fiecare în parte deţinem Adevărul Absolut, pentru că toţi suntem informaţi. Însă marea problemă este înţelegerea acelor informaţii. 

Şi de aceea mi se par cel puţin amuzante campaniile de informare. Adică se plătesc grămezi de bani unora care vin şi-ţi spun banalităţi: e naşpa să fii nesimţit; fumatul provoacă moarte; vezi cum conduci,  că nu ţi-au luat părinţii şosea personală şi mai circulă şi alţii pe dânsa; nu arunca gunoi pe jos, că împuţi natura; fii ordonat, mănâncă frumos.. şi multe alte chestii elementare, pe care eu le ştiu de la părinţi şi bunici.

Aşa că, da: lumea de azi gâlgâie de informaţie, deci nu mai este nevoie să mai investim timp, energie şi bani în diverse cioace care "informează". Problema noastră, a tuturor, este, însă, înţelegerea informaţiei... că d-aia şi avem atâţia analfabeţi funcţionali, care trec prin şcoală şi nu pot reda ceea ceea ce aud sau văd.

Iar asta se întâmplă pentru că este o diferenţă între "a vedea" şi "a privi", la fel cum este şi o diferenţă subtilă, dar uriaşă, între "a auzi" şi "a asculta". Privirea şi ascultarea nu implică doar organele de simţ, ci şi folosirea minţii şi a inimii. Deci, degeaba ţi se spune; degeaba vezi, degeaba auzi... dacă pe tine te doare în cot! 

Degeaba vine super-psihologul şi începe să toace: "Buleala e urâtă, provoacă suferinţă, vai şi vai, nu e bine", dacă tu, orice vârstă ai avea (că am văzut campanii antibuleală şi pentru oameni cu părul alb în cap), crezi că ţi se cuvine totul şi e dreptul tău să orice, că d-aia eşti cetăţean european şi ai drepturi! Iar dacă nu primeşti ce vrei, buleşti până primeşti. Logic.

Degeaba vine poliţistul şi spune: "Băi oamenilor, mergeţi frumos pe şosele, că regulile de circulaţie sunt puse cu un scop şi ele" - dacă tu te crezi pilot de raliu pe circuit şi nu ai cum să faci vreun accident, vreodată.

Degeaba ţi se spune orice, dacă tu nu vrei să bagi de seamă. Şi până la urmă, sunt situaţii când se vede de pe Lună cum stau lucrurile, iar dacă ele sunt ignorate, nu se întâmplă din cauza neinformării... ci a dezinteresului. 

Totul e degeaba, dacă nu avem abilitatea de a asculta şi de a trece informaţia prin filtrele interioare, pentru a o înţelege. Iar înţelegerea aceasta se naşte şi din empatie...care este cultivată de părinţi. Ei aşază piatra de temelie a vieţii. Şi dacă nu o fac ei...schimbările se pot produce, dar (mult) mai greu. Şi mai dureros.

Deci e de bine.

Să bem pentru asta!

Dar nu bem aşa aiurea... că nu suntem alcoolici! Propun să bem în cadrul campaniei de informare numită "Vinul veseleşte inima omului". C-apoi, dacă suntem veseli, nu ne mai stă capul nici la buleală din aia şi împuşcăm doi iepuri cu aceeaşi piatră! Poc-poc! Şi iepurele cade!

Haide, haide, că eu deja m-am apucat de "Lacrima lui Ovidiu". Este genial! Ciocolata e la purtător, stivă peste stive! Mai fac rost şi de nişte "Busuioacă de Bohotin" şi petrecem româneşte, că vine şi Ziua Naţională peste noi!

La mulţi ani, de Sfântul Andrei! Şi la mulţi ani, de ziua noastră! 

[Corala "Armonia" - Colindul Sfântului Andrei]

Alegeri cu cântec

Lume, lume!!!! Mai avem puţin şi vin alegerile peste noi! Din nou! 

V-aţi hotărât cu cine votaţi? Nu de alta, dar moda e ca influncerii să vă spună ce trebuie să faceţi - iar după aproape şaisprezece ani de blog, mă simt şi eu un pui de influncer. Aşadar, ascultaţi la mine ce vă spui, că ştiu exact ce sfat să vă dau. 

Repede, repede, atingeţi ecranul cu degetuţele, ca să luaţi lumină şi să vă influensăresc! Gata? Fiţi atenţi: votaţi exact cu cine doriţi! Iar dacă omu' acela nu apare pe buletinul de vot, îi faceţi chenar şi-l ştampilaţi! Vreţi ca Ronaldo să ne fie preşedinte? Nimic mai simplu!! Chenarul, ştampila, noroc bun!

 

Nu vă îndemn, nici măcar, să ieşiţi la vot! Ce-i prostia asta? În primul rând, "intri la vot"...  că urna nu e în mijloc de stradă, ca să poţi ieşi să votezi - ci este într-o clădire; un stabiliment, ceva, în care poţi, doar, să intri.  Că nu ai cum să ieşi înăuntru şi să intri afară.

În concluzie, influensăreala mea e scurtă şi la obiect: "nu vă lăsaţi manipulaţi decât de propria dumneavoastră conştiinţă"! Vreţi să mergeţi la vot? Bine! Nu vreţi să votaţi? La fel de bine... Oricum va fi bine şi iese cine trebuie să iasă! Dacă Pompiliu Popescu trebuie să ne conducă ţara şi nu se duce absolut nimeni la vot, sigur se descoperă vreun eschimos cu rădăcini româneşti, care trăieşte în izolare la Polul Nord şi vrea, neapărat, să voteze cu nea' Pompiliu ăsta - care va câştiga cu 3 la 0. 

Bravo lui, să-i trăiască! Cu cântec, înainte...marş! 

Şi-acum, că am terminat cu prostiile, haideţi să ne apucăm şi de lucruri serioase... cum ar fi alte subiecte din viaţa de zi cu zi. Subiecte care, nu prea mai există...pentru că trăim şi respirăm doar pentru votare. Dar pentru că deja am epuizat acest capitol, propun să mai analizăm nişte muzică în vogă. 

Nu de alta, dar conform mitologiei lui Tolkien, viaţa a apărut din iubire şi cântec. Iar dragostea şi muzica, până la urmă, reflectă societatea în care trăim. 

Aşadar, fără alte întreruperi, haideţi să începem!

Astăzi mi-a intrat în atenţie o melodie lansată de Mira, cu puţin timp în urmă. Adică, aceasta: 

 [Mira x Florianus - Încă ne iubim]

Frumos cântecul, aşa-i?

Te împinge, oleacă, spre trecut şi îţi dă o stare de apatie tristăcioasă, plină de nostalgii. 

"Ce-am avut noi"...hm! Nimic din ce nu au avut şi alţii...dar na! Când iubim, credem că nimeni nu a mai trăit atât de intens ca noi şi este ceva atât de unic, încât nu s-a mai văzut în univers o asemenea iubire. Ştiu cum e, că am mai trecut şi eu pe acolo. 

Iar dacă "AM AVUT", înseamnă că s-a terminat şi nu mai avem. Deci dacă nu mai este, nu poţi să mai spui că "nu o să moară" - pentru că a murit deja. Gata, s-a dus. A zburat puiul cu aţa. C'est fini la comédie. The end. Konets fil'm.  Alecus bulecus! 

Dincolo de asta, melodia îmi place. Dacă pici în capcana romanticelilor şi începi să-ţi aminteşti de toate iubirile care au murit, dar "nu o să moară"... cred că începe să curgă chiar şi o lacrimă din colţul ochiului.

Iar videoclipul este foarte frumos! Serios, chiar îmi place mult! Oricând ai pune "stop cadru", imaginea aceea o poţi înrăma şi te poţi prezenta cu ea, liniştit,  la orice concurs de artă fotografică. 

Mira este... jos pălăria! Ce poţi să îî spui? 

Decorul, imaginea, culorile construiesc o atmosferă decupată din "La vita e bella"! Minunat!

Băi, dar scenariul e de noaptea minţii! Aproape că nu mai pot asculta melodia din cauza poveştii din videoclip, care dă cu mine de toţi pereţii! Cine o fi gândit-o, nu ştiu... dar rău a gândit!   

În clip este vorba despre EA - care iese dimineaţa, ca o garofiţă pe străzi, se dă cu bicla la vale şi cântă "Ce-am avut noi, nu o să moară...Suntem blocaţi la prima seară... Acelaşi sărut şi aceeaşi scară, încă ne iubim...Noi încă ne iubim". No, şi domnişoara cumpără floricioace, le mai miroase, mai priveşte în zare, se mai îmbrăţişează singură şi iar mai cântă oleacă...

Într-o cameră, lângă un pian, stă EL...şi ba suceşte o foaie, mai scrie ceva, mai clăpăceşte clapele pianului, mai priveşte în zare şi cântă acelaşi refren: "Ce-am avut noi, nu o să moară...Suntem blocaţi la prima seară".

Iar la final, EA se întoarce de la piaţă, ajunge în faţa unei uşi, ciocăne, iar EL se ridică nerăbdător, cântântând în duet, cu patimă, binecunoscutul refren.  EA ciocăne, EL trage zăvorul, deschide uşa şi....ŞIIIII... CÂND COLO, CE SĂ VEZI? ĂLA NEGRU DE RESPIRA GREU... ERA TAC-SU, BĂ!

Scuze...mi-a sărit ideea pe altă linie. 

Cum spuneam: EL deschide uşa şi în prag e o banală ea. Drăguţă, e drept, dar nu-i EA. Pentru că EA ciocăne, iar când i se deschide uşa, în prag e un banal el. Bărbat bine, e drept, dar nu-i EL.

Iar EI cântă în duet "Încă ne iubim, noi încă ne iubim". 

Frumos?  

Poate... Doar că mie nu-mi mai place şi nu pot pricepe de ce în povestea vizuală a melodiei, EI se întâlnesc, se iubesc, apoi se despart. 

Dar tot se iubesc şi despărţiţi... motiv pentru care, LOGIC, îşi fac noi relaţii: EA + el şi EL + ea - că doar nu vor rămâne singuri şi fără sentiment! Problema e că EI încă se iubesc şi îşi cântă dragostea nemuritoare pe care şi-o poartă, în timp ce se întreţin cu el şi ea. 

Ce e în neregulă aici? TOTUL, după părerea mea! Pentru că mă întreb: dacă EI se iubesc, de ce se despart? Bine, o fi ca-n telenovelă: se pun de-a curmezişul familia, prietenii, rangul social, culoarea pielii, me-too, discirminarea, ofensarea... din astea de modă nouă. Ok, se întâmplă. 

Dar nu-i puţin cam urât să recunoşti că încă iubeşti pe cineva din trecut şi să accepţi să intri într-o relaţie cu altcineva care, probabil, te iubeşte? Adică, nu ştiu...mie mi se pare definiţia relaţiei toxice. Aia cu poezia singurătăţii-n doi, copilul interior traumatizat, neînţelegeri...şi, în principiu, calea sigură spre nefericire. 

Deci: de ce ai face aşa ceva şi mai ales, de ce ai promova aşa ceva? 

E adevărat că într-o viaţă de om, acumulezi nişte dureri în suflet. Neîmpliniri, traume, doruri... care nu prea se vindecă. Indiferent ce ai face, e posibil să mai rămână un ghimpe pe-acolo, în funcţie de cât de intensă a fost experienţa respectivă. Iar dacă prezentul e mai gol, pe undeva e normal să te atragă trecutul. 

Dar când ai zis "Gata, până aici! Haideţi să haidem!" - şi găseşti fericirea... îţi bagi picioarele în ce a fost şi te concentrezi pe ce ai. Nu mai dai vrabia din mână pe cea de pe gard, că le pierzi pe ambele. 

Înţeleg emoţiile şi lipsa de raţiune pe care o aduce intensitatea acestora. Doar că iubirea nu învinge totul, iar "sentimentul fără raţiune e doar sentimentalism", aşa cum spune un prieten. Şi are dreptate: dacă nu abordezi situaţia şi logic, o dai în jelanii infantile, care nu numai că nu ajută pe nimeni, dar provoacă şi mult rău.

Deci: de ce ai face aşa ceva şi mai ales, de ce ai promova aşa ceva? 

Nu ştiu...dar noroc că avem şi alte alternative.  

De curând, Elena Gheorghe a scos şi ea o melodie nouă. Se numeşte "Colţ de Pământ" şi, din multe puncte de vedere, face parte din aceeaşi categorie cu ceea ce cântă Mira. Este despre iubire, dor, dragoste din tinereţe şi vremuri de mult apuse. Ce să zic? Odată cu venirea toamnei, ne-a pălit pe toţi asteania şi navigăm nesăţioşi cu barba pe valurile trecutului grandios.

 

Ca şi în cazul melodiei de mai sus, şi această piesă are videoclip la superlativ: actorii, decorul, imaginile, culorile...totul este atent ales, pentru a se crea o poveste plină de melancolie. Şi o înşiruire de fotografii de artă în mişcare.  

Chiar şi scenariul videoclipului este asemănător: EI se întâlnesc, se iubesc, apoi se despart. 

Diferenţa este, însă, că peste ani, cei doi îndrăgostiţi îşi aduc aminte de clipele fericite şi vizitează locurile dragi, retrăind amintirile frumoase. 

Numai că EA este o bătrânică singură, care se aşează pe banca LOR, lăcrimează şi citeşte vechile scrisori de amor. Iar EL, este un bătrânel singur, care retrăieşte aceleaşi amintiri şi revede aceleaşi locuri dragi - dar în alt moment temporal.

... ceea ce este uman.

Este normal să te cuprindă nostalgia, uneori... chiar şi când te duce, mereu, spre aceeaşi persoană. 

Să bem pentru asta!

Şi un cântec să mai cântăm, ca să alunece vinişorul cu lacrimi pe şoseaua gâtului. 

Hai mai sus, paharul sus, trăiască cine l-o pus!

[Elena Gheorghe - Colţ de Pământ]

P.S.: Apropo: care melodie vă place mai mult? Cea a Mirei sau cea a Elenei? 

Eu votez cu Elena.

Muzică de groază

V-aţi întrebat, vreodată, unde începe şi unde se termină arta?

Nu de alta, dar de-a lungul timpului, arta a căpătat cele mai... hai să zicem "ciudate" forme. Însă, întreb: ciudatul acesta, are vreo limită? 

Pare că nu, dacă mă uit la produsele artistice actuale - ceea ce înseamnă că între un rahat aşezat pe-o margine de bideu şi Capela Sixtină nu mai este nici o diferenţă. E artisticăraie, dom'le!

Dar, oare, aşa să fie?

Apoi, vin cu altă întrebare:

Vă mai amintiţi de "tânăra Erika Isac, o tânără de numai 24 de ani care a cântat o melodie compusă de tânăra Erika Isak, o tânără de numai 24 de ani"? Era ceva de un feminism atroce, despre fete inocente, care nu sunt libere să facă orice vor din cauza masculinităţii toxice - care le înspăimântă şi le obligă să-şi pornească locaţia de la telefon când frecventează diverse cercuri dubioase. 

No, bun...aţi fixat personajul? Atunci, meritaţi aplauze!

Eu uitasem că există o asemenea "cântăreaţă manifest". Am scris despre ea acum ceva timp şi mai mult din întâmplare; m-a dezgustat şi nu am stat să îi cercetez activitatea prodigioasă, pentru că am şi lucruri mai importante de făcut în viaţa asta. Plus că, dacă vreau să mă relaxez, ascult şi eu o muzică bună, care să îmi dea o stare plăcută -  nu toate tâmpeniile.

D-aia am uitat de dânsa....până mi-am reamintit. 

Acum câteva zile, dragul nostru Youtube îmi sugerează noul hit-hot-mega-single al Deliei, în colaborare cu sus-numita artistă. Pe Delia o ştiţi, aşa-i? Delia, de la N&D; "Haide vino înapoi-poi, să fim iar amândoi-doi...vino la mine! Vreau să fiu iar cu tiiiiiiiinneeeeeeeee...". No, aceea; şi cântă de vreo două decenii - adică e un nume cu greutate pentru industria muzicală de la noi, chiar dacă, din când în când se mai şi prosteşte. Cam des, în ultima vreme, dar asta e altă discuţie. 

Revenind la oile noastre: când am văzut clipul sugerat, îmi zic: "Iaaaaa...a scos Delia clip nou...ia să văd"! Era în colaborare cu Erika Isak, un nume care-mi suna cunoscut şi nu ştiam de unde. Dar am deschis clipul... şi-ncepe minunăţia:

Un domn în costum, cu zâmbetul pe buze, o mimă afectată şi plin de emfază politicoasă, ne întâmpină galant: "Dragi oaspeţi, bine aţi venit în studiourile noastre... interferenţe..purici-bâzzz-bâzzz... la cea de-a doua colaborare a doamnelor muzicii româneşti"...

Şi-apare Delia - mergând unduit, îmbrăcată cu o rochie de seară şi pe cap cu o coafură de anii '30, care aruncă o privire languroasă spre privitor (eu, în cazul acesta) şi începe să glăsuiască pe ritm sacadat:

"Da’ nu vrei tu să te duci dracu' 

Cu tot cu mă-ta și cu tac-tu

Că ne-ai făcut pe toți cu capu’

Nu știu de ce m-am complicat

Știi și tu că ești ratat".

CUUUUUMM????

Stai, că nu se poate aşa ceva! Ce-a zis duduia?? Mă face ratat? Da' cu ce i-am greşit? Că-i dau vizualizări şi-i bag bani în portofel? 

Am rămas perplex!

Iar după prima strofă de hit, am închis Youtube-ul şi mi-am băgat toate picioarele, fără a mai aştepta să înceapă cântăceala şi diva colaboratoare numărul doi. Este oribil ce-am ascultat şi nu simt nevoia de mai mult!

De fapt, abia acum, când scriu, am citit versificaţia cu pricina - ca să verific dacă nu cumva am înţeles greşit şi judec la prima impresie o operă de artă. Doar că, vorba aceea: "La prima vedere, mi-ai părut prost; la a doua vedere, m-am convins". Aşa şi eu: am constatat, fără stupoare, că am avut dreptate şi hitul este o mizerie.  Sau artă de mare cşlasă, dacă e să folosesc cuvinte moderne. Practic, avem de-a face cu o invocaţie manifest a unei domniţe furioase, care a fost fermecată de unu' cu ceva aparte. Un ceva misterios, care-i dădea fetii cu atracţie fatală - până nu a mai ascultat-o sau şi asta îl împroaşcă de respect, că are tot dreptul.

Pe cale de consecinţă logică, înţelegem că rătăţeala lu' gagic era quelque chose-ul care îi dădea cu atracţie fatală domniţei? Cam da.

Păi atunci, ce să mai zic? "Put your hands up for Detroit, a lovely city" - ca să citez dintr-un alt hit mai vechi. :))   

Da' ce idiot a compus porcăria asta? În primul rând că nu are logică şi...în al dolilea rând, nu am auzit în viaţa mea, un cântăreţ care să te înjure şi pe tine şi pe părinţii tăi, din primul vers. Şi nici din următoarele, de fapt. Până şi Gheţoasă...cum îl chema? Ăla cu "dă ţigancă", ce făcuse vâlvă pe la nu ştiu ce festival, că promovează discriminarea prin hiturile sale de succes, era cuminte pe lângă ce au lansat divele duamne ale muzicii româneşti!

Stai... GHEBOASĂ, măi, aşa-l chema! No, el! Avea o cântare în care repeta obsedant "Dă-i, ţigancă, o ce ţigancă frumoasă, când dă din" sprâncene, desigur! Şi asta era toată sforţarea artistică ce provoca ovaţii şi un sentiment înălţător de apropiere cu Sferele Înalte - până şi-au dat seama oamenii de cultură că "ţigancă" e un cuvânt ofensator. Şi mi ţi l-au încins pe  "domnul muzicii româneşti", de i-au mers fulgii! C-apoi dacă fetele alea de te trimit în vizită la Nichipercea sunt doamne ale muzicii, băiatul ăsta cu ţiganca lui... de ce să nu fie domn al muzicii?

Mai ales că nu a făcut nici un rău! Din contră...omul era animat de îndrăgosteală şi i-a făcut dedicaţie  inimii lui. E drept că nu a ştiut să o zică galant, precum Dem Rădulescu: "Eşti frumoasă ca un trandafir cu fir bătut, numai bună de sărut"! - c-apoi, na! Îţi trebuie niţică fineţe şi cultură, ca să umbli cu asemenea subtilităţi. 

...dar asta nu e o crimă! Mai ales că sunt fete, precum cele din povestea cântată a Deliei, care apreciază bărbatul hotărât, neaoş şi care ştie să provoace atracţii fatale - adică senzaţii instinctive, nu emoţionale. 

Până la urmă, pare că şi-o iau şi ele, dar nu contează! Totul e permis în dragoste şi război.

Nu aşa se spune?

Dar Delia, frate...a sărit rău de tot calul!

Dacă mă duc şi eu la un concert de-al ei... Bine, nu mă duc! Prefer să merg în reluare, la Elena Gheorghe. Dar să zicem că mă duc la Delia! Şi apare diva pe scenă; casc gura la ea, să nu cumva să-i pierd vreo vocaliză şi începe: "Da nu vrei tu, să te duci..."

Ce mai zici la faza asta? Da, mamă, eşti beată! Te-am pupat pe portofel, ne vedem când ne întâlnim, adio şi n-am cuvinte. 

Păi cu ce drept mă insulţi degeaba? 

Cel puţin, nu aşa se înţelege?! Vine artistul, se uită în ochii tăi şi te-njură de părinţi. 

Şi sunt sigur că acesta atitudine va prinde la public. Nu-i normal? Când eşti prinţesă dulce şi suavă ca o garifiţă, iubeşti cu sinceritate şi dai peste un nenorocit care îţi face inima franjuri, nu-ţi vine să-i trimiţi tot neamul pe apa Sâmbetei? Ba da!  

Sau nu. Adică, eu nu sunt aşa! 

Am suferit din cauza îndrăgostelii, de mi-a ieşit pe nas! Eram ca-n cântecul acela, de la Anton Pann: "Inima mi-e plină de a ta fiinţă şi-ncotro m-oi duce, eu te întâlnesc. Iar tu fugi de mine, nu ai umilinţă... Mă laşi ca să sufăr şi să pătimesc". 

Dar niciodată nu mi-a dat prin cap să blestem săraca domniţă, că nu avea ea nici o vină că nu am corespuns eu cu dorinţa ei de îndrăgosteală. În cel mai rău caz, eu eram vinovatul, că visez la cai verzi, pe pereţi. Aşa că mi-am dus crucea, ce să fac? Vorba lui Iohannis: ghinion şi mult noroc în viaţa viitoare! 

De ce să porcăi în stânga şi-n dreapta? Iubirea parcă nu era cu scatoalce şi blesteme, ci cu dăruire, empatie, sacrificiu de sine... d-astea de bine. 

De altfel, eu nici nu drăcui, nici nu înjur. Oi fi prea sensibil, mai ştii? Poate de aceea mă zgârie pe creieri când aud asemenea exprimări - pe care le asociez cu o sărăcie mentală, dar mai ales spirituală.

Aşa că încerc să mă delimitez de astfel de medii sau forme de artă care promovează inestetica urâtului. Nu e mai bine să ascult altceva? Că avem şi alţi cântăreţi talentaţi în România... şi vreo trei cunosc personal.

No, gata cu pălăvrăgeala -  că ne întindem prea mult şi nu e cazul!

Haideţi, mai bine,  să ascultăm ceva frumos, ca să ne distrăm şi pe ziua de azi!

Bem şi ceva bun? Am Sheridan's, cremă de whiskey, Amaretto, vin liturgic, Grasă de Cotnari şi ciocolată albă cu alune caramelizate. Răsfăţ, nu jucărie!

Hai, că fac cinste! La mulţi ani, ziua de azi!... iar dacă nu dau în diabet, mai fac cinste şi data viitoare!

Să bem pentru asta!!!!!!!

   [Anton Pann - Inima mi-e plină]

Şi încă o melodie, ca să-mi sterg din memoria auditivă prosteala celor două duamne ale muzicii româneşti. 

[Dryante & Ellyn Storm - Hunt or Be Hunted/ Witcher 3]