Limba noastră, cea comoară

Mai este o jumătate de oră şi se face mâine...însă tocmai acum am aflat şi eu, în al doişpelea ceas proverbial, că astăzi, (încă) 31 august, este Ziua Limbii Române. Aşadar şi prin urmare,  "La mulţi ani, limba română! Să ne trăieşti curată, frumoasă şi devreme acasă"! 

Înţeleg că ar fi trebuit să fie organizate evenimente culturale pe întreg cuprinsul ţării, ca să se marcheze acest fericit eveniment. Nu am auzit nimic despre asta, de ce să vă mint? Şi chiar am fost plecat pe ici, pe colo... adică nu am stat în casă şi judec lumea din spatele uşilor închise. 

Dimpotrivă! Chiar mi-am scos nasu-n lume şi nu am zărit, pe nicăieri, evenimente dedicate limbii române. Internetul a fost tăcut ca peştele... aşa că de unde era să aflu?

Tot umblând, la un moment dat, mi s-a făcut şi foame - şi dacă aş fi ştiut ce sărbătorim azi, poate mergeam să mănânc la "Mămăliguţă" vreo poală-n brâu, o sarma, un bulet de caşcaval sau niscavai papanaşi şi papafini. Mâncăruri d-ale noastre, adică.

Poate, chiar, mă îmbrăcam cu o ie, ca să arăt şi eu că-mi preţuiesc valorile neamului. Dar dacă nu am ştiut... aia e! Şi ca un nemernic ce sunt, mi-am tras un tricou pe mine şi am plecat să îmbuc o pizza californiană! Dar... Stai, că berea de după a fost românească, iar domniţa ospătar... ce să vezi? Tot româncă a fost!!! Uraaaa!!!! Hai că m-am achitat de tradiţie şi am făcut şi eu ceva românesc azi! Pfiu...mi-a trecut glonţul pe la ureche - dar m-a salvat bericiuşca noastră, cea de toate zilele! 

Avea dreptate ăla care a zis că băutura-i temelie...pentru iubire de popor, desigur!

Iar acum, îmi scot pârleala şi mai bine, pentru că voi scrie despre limba noastră, cea comoară. Limba română - "un şirag de piatră rară, pe moşie revărsată". 

Buuunnn. Îi dăm drumul? Hai să-ncepem, că-s orele înaintate şi mă ia Moş Ene de urechi!

No... deci ce serbăm azi? Ziua Limbii Române sau pomana ei? 

Nu de alta, dar e atât de ciopârţită şi maltratată, încât uneori, din ce în ce mai des, mă şi mir că mai există ţara asta - care este definită prin "unitate de limbă şi de neam". Care unitate, care neam, care limbă... când am probleme cu citirea mesajelor de pe reţelele de socializare - pentru că acolo este principalul canal de tortură sistematizată a limbii noastre. 

Serios, chiar mă iau cu mâinile de cap! 

Ce-i drept, am început să mai trec cu vederea dezacordurile şi pluralul pus aiurea, mai ales că, dacă te grăbeşti şi nu observi inteligenţa artificială care te "corectează" din când în când, rişti să trimiţi mesaje cel puţin amuzante! Spre exemplu, la mine s-a creat tentinţa de a trimite câte-un mesaj de "Buba dimineaţa"! Eu scriu "bună dimineaţa", ca omul normal; însă,  după ce trimit, apare "buba"! No! Apoi să te ţii grabă, să editez, să modific, să corectez...ca să nu pic de porc! Desigur, asta în cazul în care observ; că dacă nu, "buba" rămâne şi aia e! 

De aceea, iau în calcul greşelile cauzate de grabă. 

Însă nu mă pot obişnui cu romgleza şi când dau de asemnea mesaje, primul instinct este să comentez ironic: "vezi că te-ai murdărit de engleză pe la gură"!

Culmea e că înţeleg şi motivele folosirii acestei struţo-cămile.

Ţinând cont că a doua natură a omului este obişnuinţa, dacă lucrezi la o companie străină, tendinţa este să se folosească multe cuvinte din engleză. Şi fără să îţi dai seama, începi să spui şi tu "am un meeting", "mă duc la briefing", "mă duc să iau un brunch" sau altele asemenea. 

Pe de altă parte, realitatea e că trăim într-o lume englezificată. Iar dacă mai petrecem şi o claie de ore pe internet, riscăm să ne obişnuim atât de mult cu engleza, încât nu ne mai vin în minte cuvinte româneşti, atunci când vrem să vorbim. Şi uite aşa ajungem în situaţii "random", când ne simţim "cringe" şi "anyways, in the end" nu contează. "I need your help, pentru că am ca şi goal..."

Ceea ce e bine că există un goal. Întrebarea e: "Tu, ca persoană inteligentă, care îţi fixezi ca goal să read 50 de cărţi... pricepi ceva din ce citeşti"? Întreb şi eu... că dacă nu îţi vine în cap să spui "scop" sau nu cunoşti pronumele personale ale limbii române, cam ce ai putea înţelege din cele 50  de cărţi?

Aaaa...dacă-s cărţi de colorat, e perfect! Dar tot am o curiozitate: "Cum se poate citi o carte de colorat"?

Răspuns: "Din scoarţă în scoarţă"!

 

Mda...situaţia e nasoală. Cu toate astea, sunt multe voci care spun că romglezificarea naţiunii este doar o etapă din procesul natural de evoluţie lingvistică. Până la urmă, acum o sută de ani, cei culţi în cap  o mai rupeau şi pe franceză, ca să pară mai de sânge albastru. Iete că acum nu mai e franceza la putere, ci engleza... Deci ce-i rău în asta?

Păi este. Pentru că, în timp, neputinţa de a formula o frază de la cap la coadă în limba română, limitează puterea de exprimare şi nuanţarea unor trăiri. Limitează viaţa, până la urmă... şi vom ajunge să fim ca niste turişti străini în propria ţară: vom vrea să comunicăm şi nu vom şti cum, pentru că nu ne vin în minte cuvintele necesare. Şi în loc să spunem "mă simt bine", o dăm pe-o bâlbâială din aia fără sens, gen " mă simt şai laică daimănz in dă scai" - cum a spus nea' ispita masculină din "Insula iubirii" . 

E amuzant, da! Ha-ha-ha, hi-hi-hi, ce-am mai râs! Apoi vedem că situaţia asta este generalizată şi începem să plângem. Pentru că nu e vorba de aderarea la naţionalism, tradiţionalism sau mai ştiu eu ce mişcare ideologică (condamnabilă, desigur), ce susţine folosirea limbii române în vorbirea curentă. Ci e doar despre  incapacitatea omului de a se face înţeles şi despre o sărăcire mentală,  care se accentuează constant şi fără echivoc. 

Iar dacă viaţa ne va duce în nişte situaţii în care va trebui să ne motivăm alegerile sau să ne susţinem ideile, va fi vai şi amar de noi! Vom vorbi până o să ne doară toate mâinile - iar pe gură vor ieşi doar jumătăţi de cuvinte : "ăăăă"..."îîî"..."vreau să spun că you know...a.k.a....like...share şi subscribe, scroll, scroll". 

În această situaţie, ce se va alege de noi? Care este soarta unui om care nu ştie să citească? Dar a unui om care nu ştie să scrie? Dar a unuia care nu ştie să vorbească decât prin emoticoane, interjecţii şi cuvinte de umplutură, fără nici un substrat? 

Nu ştiu, dar viitorul nu mai sună deloc bine.

Apoi am altă întrebare: ce putem face, ca să oprim acest carusel al idioţeniei?

În principiu, tot ce trebuie este să citim. Să aflăm cuvinte noi şi să le folosim! 

Eu, de exemplu, citesc mult... iar dacă stau să adun, numai ceasul îl citesc peste o oră pe zi - la cât de des îl verific. Nu am înţeles, încă, dacă cifrele sunt în engleză sau în română, dar nu mă las - şi când va fi momentul potrivit, negreşit că voi primi şi răspunsul acestei nedumeriri. C-apoi...de! În mărinimia lui infinită, Universul răspunde - dacă nu e ocupat cu altceva.

Una peste alta, să citim! Dar nu ca goal, la pontaj sau pentru lauda socială...ci pentru curăţirea sufletului şi îmbogăţirea minţii. Personal, d-aia şi prefer genurile fantasy şi s.f.:  simt o mare nevoie de a evada din lumea în care trăiesc şi o fac prin poveşti. Ale altora, ale mele...nu ne mai uităm, acum, la detalii!

În rest, treaba ficăruia.

Problema e că dragostea de cunoaştere nu se obţine din campanii, cu sloganuri sau îndemnuri, cu bâta sau prin forţare, ci trebuie să vină din suflet. Iar sufletul este modelat mai ales de către familie, în timpul celor şapte ani de acasă.

Să aşezăm o nouă temelie în viaţă şi să bem pentru asta! 

Fetiţele... dans şi bairam, că-i zi de mare sărbătoare!!!!

 

[Andreea Haisan - Bate toba, bate bine]

Educaţie modernistă

Bună ziulica și bine v-am regăsit

Fusei într-o pauză cam lungă, e drept. Am luat şi eu o vacanţă, că na! Trebuie şi d-astea, din când în când...Dar acum, surpriză!! Am re-ve-niiiittt.... și trebuie să ne apucăm de treabă, că dacă stăm prea mult, ne stă norocuil! 

Deci...hai la muncă, nu la întins mâna! Şi pe cai, că se filmează! 

Astăzi vreau să vorbim despre educaţie.

Dacă a fost perioada examenelor, toată lumea este cu ochii pe noua generaţie! S-a mai întâmplat şi pocinogul cu sociologul acela mega-şmecher şi maestru  manipulator, care a agresat studenţii neprihăniţi pe care trebuia să îi înveţe meserie - deci, vrând-nevrând, cred că este momentul potrivit să ne analizăm, puţin, perspectivele de viitor. 

Iar în opinia mea, totul este minunat: operaţia a reuşit, pacientul este mort...pentru că noi nu stăm deloc bine la capitolul de educaţie şi bune maniere. Am înţeles că suntem o naţie relativ tânără într-ale democraţiei; dar au trecut, deja, 34 de ani de la revoluţie şi lucrurile merg din prost în mai prost. Practic, copiii născuţi după perioada comunistă - care au crescut cu deschideri spre lume şi tot felul de idei noi, au devenit părinţi, la rândul lor. 

Numai că...deşi în cazuri particulare, avem educatori, profesori şi elevi de toată stima, în ansamblu, generaţiile noi  sunt din ce în ce mai pulbere. N-am mai pomenit aşa ceva!

Şi pentru a vă convinge, nu trebuie să mă credeţi pe mine...ci doar să vă uitaţi puţin în jur, ca să vă cruciţi cu toate mâinile.

Vă mai amintiţi de "Generaţia în blugi"? No, bun...

După ce ne-am democratizat, a apărut "Generaţia porno". Mai ştiţi vremurile alea oteviste, cu Piticul porno, Baba porno, Motociclistul porno, Macaragiul porno, Taximetristul porno.... când înnebunise lumea cu pornachele şi cum te trezeai, mai băga capu-n poză vreun nou ilustru necunoscut - care era porno, desigur!

Facem un arc peste timp...când, după ce am evoluat şi ne-am echitat de tot, au venit vremurile "Generaţiei în fustă". Şi uite aşa, au apărut Cântăreţul în fustă, Profesorul în fustă, Poliţistul în fustă, Fusta în fustă...şi ce s-o mai inventa până mâine, că nebunia nu are limită! 

Serios vorbesc! Ieri, alaltăieri, de exemplu, vuia toată ţara când s-a aflat despre suferinţa poliţistului în fustă: ca urmare a schimbării sale din bărbat în femeie, doamna inimii lui a decis să divorţeze. Ghinion, fra...soro, ce să zic? Nu pot să condamn pe biaţa femeie: dacă doamna poliţist nu mai e bărbatul cu care s-a căsătorit, ea ce să facă? Punct şi de la capăt... că dacă îşi dorea să se mărite cu o femeie, presupun că o făcea de la început!

Apoi, pe la sfârşitul săptămânii trecute, iar s-a făcut mare tevatură despre un nea' Nae, profesor de la Facultatea de Limbi Străine din Bucureşti, care a venit la cursuri îmbrăcat în fustă. 

Ce-a vrut să spună cu asta...habar n-am! Însă alţii au găsit de cuviinţă să laude dovada de curaj şi susţinerea noilor identităţi de gen - fapt care, până la urmă, mă bucură enorm! Om deştept, c.v. impresionant, curaj şi determinare... Aplauze! Doamne ajută că nu a venit îmbrăcat doar în chiloţi, că-l vedeam şi p-ăsta la ştiri, cum a manipulat şi a abuzat de naivitatea studenţilor sexicioşi! :)))) :))))  

Vaaaaaiiii....murim aici! 

Erau profi mai nebuni şi pe vremea studenţiei mele şi li se dusese buhul că la ei treci doar dacă ai noroc să-ţi pice foaia pe catedră, atunci când teancul de lucrări de examen era aruncat în aer. La fel cum se ştia şi că la unele materii, dacă fetele vin la examen îmbrăcate cu un crâmpei de fustă şi nişte decolteu mai adânc, au câteva puncte în plus. C-apoi, ştiţi cum e: ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place! Iar conform lui Freud, impulsurile  sexuale stau la baza tuturor lucrurilor şi ajută la creativitate şi dezvoltarea relaţiilor interpersonale.

Însă, parcă prin comparaţie cu ce-i acum... profesorii mei  par doar nişte  copii uşor excentrici. E ca şi cum ai compara un castel de nisip cu ditamai Luvrul, să-mi trag pălmi!

Cu toate acestea, nu ascultaţi la mine - că-i foarte posibil să fiu traumatizat şi complet rupt de realitate. Cum aş putea fi altfel, după ce am trecut prin nenorocirea noastră de sistem educaţional? 

Eu am crescut cu mentalitatea bolnăvicioasă care spunea că "dacă vrei să mănânci friptură de iepure, suferi pârţul de ogar".  Adică nu se poate să fii şmecher, fără să înduri nişte neajunsuri. 

Noroc că am depăşit acele timpuri toxice... iar acum trăim vremurile influensărilor. Vorba unuia: "D-aia suntem bogaţi. Când alţii munceau, noi stăteam". 

...pentru că totul trebuie să ne pice totul din cer şi nu mai acceptăm nimic din ceea ce nu ne convine. Iar dacă viaţa ne scoate în cale nemernicii care ne subminează calitatea de cetăţean cu drepturi depline, imediat punem piciorul în prag şi ne îngurguţăm prin diverse medii virtuale, plini de revoltă şi emfază!

Uite aşa, de exemplu, în urmă cu vreo câteva săptămâni, o mamă se plângea în gura mare pe Facebook că "a da o notă mică unui elev este totuna cu a-l discrimina". Şi este inadmisibil, dom'le, aşa ceva!!!!

Ceea ce e corect! În ziua de azi se nasc numai genii şi suflete magice. Ce inimă haină să ai în tine, ca să le dai note proaste?? 

Nu ştiu... dar îmi pare rău că nu m-am făcut profesor. Făceam din copii numai olimpici intergalactici! Ce calificative de "foarte bine" şi note de zece?? "Extraordinar de superb" şi cinşpe pe linie le puneam... şi nici nu trebuiau să vină la mine la oră! Doar le dădeam telefon şi-i întrebam: 

"Ce faci acum"? "Mănânc"! "Perfect, cinşpe"! "Tu ce faci"? "Vărs, că mi s-a dus berea cu noduri"! "Perfect, cinşpe"! "Tu...ăla de la pagina catalogului care e lângă copertă - şi nu-i ultima, ca să nu pară că o discriminez - ce faci"? "Păi...fac o treabă importantă, că-s pe budă"! "Perfect, cinşpe"! 

E simplu: tot ce fac copiii moderni este perfect! Minunat de excepţional! Şi nici nu ar trebui să le mai notăm activitatea. Dar dacă sistemul ticăloşit ne obligă la asemenea inepţii... e musai să le dăm cele mai supreme aprecieri! 

Altfel...ce aţi vrea? Să-i traumatizăm? Doamne fereşte, apără şi păzeşte!! Piei, satană, cu gândurile tale necurate, că a-nceput postul! Nu mă mai tenta cu urâciuni!

De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nici supremul aprecierilor nu mai este de ajuns. Parcă e cam risipă de energie... şi de ce să ne mai chinuim să notăm cu perfecţiune din oficiu, când putem să eliminăm examinarea cu  totul?! Tăiem răul din rădăcină şi ne-am luat de-o grijă! 

Cel puţin, aşa îndeamnă o ilustră jurnalistă, printr-un editorial în care se stropşeşte pe idioţii care păstrează proba de "Limba şi literatura română" la Bac. Păi dacă elevul eminent (desigur), a făcut mate-info, la ce îi trebuie lui să interpreteze un text literar? 

De ce trebuie să ne supunem copiii la asemenea torturi psihologice? Ei sunt cu roboţii, cu cipurile, cu liniile de programare...de ce "să se chinuie cu opere literare pe care nu le înţeleg şi care nu îi ajută cu nimic? De ce, dacă au optat pentru profil real, să mai fie obligați la așa ceva? Și nu numai că sunt obligați să studieze, dar mai dau și examen obligatoriu din asta"!

De ce, Doamne, de ce? 

"Julieta, unde eşti? Vin după tine! Adio, lume crudă, nu mai rezist"! :)))) 

Vai...murim aici! Din nou! :)) :)) :))

Da-i corect! 

Te-ai născut român? Ghinion... Şi totuşi, la ce-ţi mai trebuie limba şi literatura română, când peste tot se vorbeşte romgleză? "Face sens"? Nu, normal că nu face...mai ales că aceste idei nu le-am "designat" la mine în cap, că nu-mi sunt "afordabile". După treij' dă ani, cică încep să moară neuronii; iar eu mă îndepărtez binişor de acest prag...deci smărtuiala mea e prea little în comparaţie cu fashionul la modă, care se poartă astăzi. Studenţia mi-a trecut de când lupii albi... iar exprimările acestea moderne le înveţi la facultatea la care predă profesorul în fustă - adică într-un loc pe care eu nu mai am motiv să-l frecventez, deşi cursurile oricărei facultăţi sunt publice.  

Eee... aia e!

Îmi pare i'm sorry de mine, sunt un caz pierdut pentru societate. Dar vreau să mă vindec şi strig din  toate puterile, în spiritul nediscriminării: Jos educaţia, HUUUUOOOO!!!! 

La ce ne mai trebuie şcoală, când toată ştiinţa lumii este la un click distanţă? De ce mai trebuie să ne spetim creierii, învăţând să scriem şi să citim, când se poate comunica, foarte rapid, doar prin emoticoane şi reel-uri de câteva secunde? 

Băi, voi sunteţi cu toţi boii acasă? Păi informaţia umple capul şi-l face greu de purtat pe umeri! Tirul, de exemplu, cât e el ditamai barosanul, încărcat până la refuz, se poate conduce cu uşurinţă? NU! Şi ăla are optişpe roţi sau ceva! Da' ia gândiţi-vă voi... un biet şi sărman om, cu doar două picioare... ce manevrabilitate mai are el la drum, când are creierul plin cu tot felul de comentarii şi analize literare? Îl trage capu-ntr-o parte, pică în mijlocul drumului şi-l calcă maşina! Moare, mă, sufletul magic! Asta vreţi? Criminalilor!!

HUUUUOOOO!!! JOS EDUCAŢIA! SUS INTERNETUL!

Haideţi să trăim frumos şi să avem o viaţă minimalistă!  O carte poate avea 500 de pagini de informaţie şi cântăreşte chiar şi câteva kilograme! Telefonul are numai o sută de grame şi conţine toată cunoaşterea civilizaţiei umane! Dacă ştim să dăm swipe cu deştu', suntem savanţi de renume mondial! De ce să ne mai chinuim? Haideţi să îmbrăţişăm conceptul de "travel light" şi fără griji! Jos Educaţia! Sus telefonul cu taci!

Cine nu sare, nu vrea schimbare! Cine nu sare, nu vrea schimbare! Aprindeţi brichetuţele, aprindeţi telefoanele, lumânările...We are the champions, my friends!!!! 

Ridicaţi mânuţele suuuuussss!   

Să bem pentru asta!!!

Şi-un cântec vesel să cântăm, că încă-i bine! 

 

[Damian & Brothers x Jo x What's UP x Dan Ciotoi - S-a Rupt Lantul De Iubire]

Coldplay şi manele

Ce mai faceţi, ce mai ziceţi? Şi mai ales: aţi fost la concertul Coldplay?

Eu nu am fost, că am avut lucruri mai importante de făcut. Însă am auzit că a fost fenomenal! Şi cu scandal - ca evenimentul să aibă şi oleacă de iz mioritic. De! Aşa e tradiţia la noi: petrecerile fără tărăboi sunt ca mâncarea fără sare şi nunta fără lăutari.  

Probabil ştiţi, că nu aveaţi unde să vă ascundeţi de manelele de la concertul Coldplay şi de Babasha zilele astea. Dar o să reiau întâmplarea, aşa cum am trăit-o eu:

Fix de Înălţarea Domnului, adică joi, cum stăteam eu fain-frumos la o odihnă mică, deodată, începe să-mi beculească telefonul şi să-mi ţârâie înnebunit; am sărit în sus de şapte metri, ce să mă mai zic? "CE, CUM??? URŞII, BĂĂĂĂ!!!! NE-ATACĂ RUŞII! TURCII, TĂTARII!!! VINE PUTIN!!! SĂRIŢIII!!! CARE CU FURCI, CARE CU TOPOARE!!! OTRĂVIŢI FÂNTÂNILE, ARDEŢI HAMBARELE!! DĂ-I!! TRAGE-I!!! HUOOOOOOOOOOO!!!! CINE NU SARE, NU VREA SCHIMBARE!!! HUOOOO"!!!!!!

Iar eu săream. Îmi bubuia inima în piept ca salvele trase de tunuri şi abia respiram din cauza adrenalinei, dar eram gata de fugă - pe principiul "erou n-am fost, erou nu-s, încă". 

Când am văzut că-i linişte peste tot şi mă purtam ca apucatul de streche, m-am mai liniştit. Şi abia apoi m-am uitat la telefon, care bângănea în continuare, cu toate luminile pornite de la atâtea alerte de ştiri venite deodată. Deschid o notificare şi citesc: "MANELE LA COLDPLAY! PUBLICUL HUIDUIE, MULŢI OAMENI AU PLECAT DE LA CONCERT"! 

Am început să râd. Ghinion, ce să zic? Şi apoi m-am culcat la loc.

În cursul zilei, însă, am tot auzit de manele, de Coldplay şi de unu' Babasha. Nu aveam habar cine e, dar na! Se întâmplă....

Până seara, asta a fost unica ştire de pe oriunde. Aşa că m-am documentat şi eu, să nu rămân cel mai prost din curtea şcolii... şi iată ce am înţeles:

Conform stirileprotv.ro, turneul Coldplay "este dedicat toleranţei şi comunităţilor marginalizate şi ideii de ecologie care ajută planeta" -  iar cântarea care s-a întâmplat la Bucureşti este parte a turneului mai sus-numit. 

Prin urmare, vine Coldplay şi se întreabă: care-s ăia mai marginalizaţi prin România? Mexicanii? Nope, că ei au ce au cu America. Chinezii? Nu...că ăia s-au marginalizat cu japonezii. Negrii?? Nuuuu... că şi ei tot prin America se marginalizează. Aici, la români, ţiganii au tras lozul câştigător. 

Aşa că, în spiritul toleranţei, au invitat special un ţigan. Care a cântat o manea, c-apoi, na! Ce să cânte? Muzică simfonică? 

No, iar pe acest cantautor îl cheamă Babasha şi este foarte vestit pe Youtube, pentru că are milioane de vizualizări. De fapt, de aceea a şi fost ales - şi această strategie aş aplica-o şi eu, dacă aş fi cântăreţ şi m-aş duce aiurea-n tramvai, să le fac o cântare surpriză celor de acolo. Deci aş intra pe Youtube şi m-aş întreba: "Care-i mai şmecher şi mai discriminat? P-ăla îl iau"! 

Iar la noi a picat norocul pe Babasha... ceea ce a fost bine. Dacă venea Coldplay în România pe vremea când în trending era Floricica Dansatoarea, o puneam de-un bairam şi mai mişto!!

Revenind la concertul de miercuri seară: 

Fanii şi-au luat bilete; dar invitatul special a fost surpriză totală pentru toţi... şi când pe scenă a apărut Babasha ăsta, mulţi au huiduit, iar unii au şi plecat.

Ceea ce, e corect, pe undeva. Dacă merg la concert rock, m-aştept să ascult rock... iar dacă vreau să aud Adrian Copilu' Minune, merg acolo unde cântă Adrian Copilu' Minune. E logic asta! Că nici mie nu mi-ar plăcea să-mi cumpăr o ciocolată şi când o deschid, să văd că înăuntru sunt biscuiţi. Deşi....în vremurile astea noi, mai ştii? Până la urmă şi ciocolata are drepturile ei, iar dacă ea se identifică cu un pachet de biscuiţi... tac mâlc, mă fac mic şi mă duc acasă - ca să nu fiu acuzat de discriminare. 

 

Desigur că eu, personal, dacă pot respecta drepturile unei ciocolate, nici la concert nu aş fi huiduit. Mi se pare de prost gust să fac aşa ceva şi chiar este o lipsă crasă de respect pentru omul din faţa mea. Dar na...e mai greu cu educaţia la noi. Oricum, lucrurile sunt simple: îmi place, stau; nu îmi place? Plec în linişte şi aia e. 

Doar că nu toată lumea vede viaţa aşa cum o văd eu şi pentru că fiecare face cum îl taie capul... a ieşit ce a ieşit.

Partea ciudată, însă, abia acum vine: în a doua zi de concert, aceeaşi trupă Coldplay a avut ca invitat special pe acelaşi manelist Babasha. Numai că de data aceasta, publicul a fost în delir de bucurie... deci, de ce s-a întâmplat asta? E drept că solistul Coldplay a pregătit altfel momentul şi le-a zis oamenilor: vedeţi că acum urmează să vină un manelist. Dacă ştiţi că nu vă place...vă invit, politicos, să daţi o fugă şi să beţi ceva. Sau mergeţi la baie şi faceţi un pipilică, vă faceţi selfie cu Arena Naţională... treaba voastră. Dar nu mai huiduiţi, că e urât.

Şi surpriză: nu numai că nu a plecat nimeni, dar maneaua a fost şi extraordinar de apreciată. 

De ce?

Oare...în prima seară au venit numai rockeri la concert, care intrau în roşu când aud manele - iar în a doua seară au venit numai manelişti, care au îndurat chinul rock-ului, pentru a aprecia momentul lui Babasha? Sau oamenii sunt doar ipocriţi şi aşteaptă să li se spună ce reacţie să aibă când se întâmplă ceva? Întreb şi eu, pentru că nu înţeleg treaba aia cu "pregătirea publicului".

Adică: eu nu mănânc roşii. Dacă un cutărică îmi pune în faţă o roşie, refuz politicos; sau îi dau cu huo şi îl înjur din toţi bojocii, conform modelului de comportament stabilit la concert. Dar dacă acelaşi "cutărică" îmi spune că peste câteva minute voi fi servit cu o roşie care are multe vitamine şi face bine la om, eu o voi mânca cu toată plăcerea? 

Răspuns: NI-CIO-DA-TĂ!!! Nu mă ating de roşii nici măcar dacă viaţa mi-ar depinde de ele - deci ce pregătire prealabilă să-mi mai faci, ca să le accept? Hai, că-s curios!

În concluzie: românilor le plac manelele? 

După experienţa Coldplay, cred că da: în general, le plac... mai ales dacă li se spune că trebuie să le placă. Dacă nu, tot le plac... dar în privat, ca să nu ştie nimeni.

De ce? Simplu: la noi, maneaua nu este doar un gen muzical - ci şi o clasă socială de cea mai joasă speţă, un fel de paria. Dacă vrei să porcăi pe cineva, zici că-i manelist şi l-ai umplut de toate "calităţile" rele. Iar dacă-i mai spui că e şi şofer de BMW... de-i blestemai tot neamul şi tot nu se simţea aşa de jignit.

Până la urmă, care-i treaba cu manelele astea?

Desigur că sunt cântate după ureche şi nu implică, de obicei, nici un studiu muzical serios. Ca şi lăutăria, de altfel. Desigur că te umplu de bani şi desigur că promovează o lume a aparenţelor, plină de briz-brizuri, spoială ostentativă şi şmecherie - ca şi rap-ul american, de altfel. Şi desigur că o manea va copia orice şi pe oricine - aşa cum se face de către oricine, peste tot în lume, în toate domeniile artistice: de la filme şi fotografie, până la orice scheunat care-i socotit a fi muzică.  

Desigur că se ascultă peste tot şi trending-ul de pe Youtube e plin de manele... Dar, totuşi, de ce maneaua nu e plăcută?

Habar n-am, că nu mi-a răspuns nimeni la o asemenea întrebare ofensatoare - d-apoi câteva zeci de persoane, ca să pot face un sondaj. Însă, ştiu părerea mea: 

Mie nu îmi plac manelele, deşi unele dintre ele îmi plac.

Să o iau pe rând: nu mă deranjează dacă cel care cântă este ţigan cu conservator sau neţigan fără studii. Nu mă interesează cât sunt de în vogă şi nici cât de trendy te fac - pentru că manelele tot nu îmi plac.

Mă enervează  mesajul pe care îl lansează şi lumea pe care o creionează: "sunt şmecher şi am valoare, am maşina cea mai tare şi gagica cea mai mare, duşmanii mor, eu adun banii cu sacul şi duşmanii cu colacul"... prostii din astea, care nu fac parte din viaţa mea. Pentru adolescenţii de maxim cinş'pe ani o suna bine, mai ales că viaţa lor se rezumă la tot ce e cool şi beton. Dar pe mine mă lasă rece. Ce să fac, dacă nu mă regăsesc deloc în asemenea tablou? La fel cum nu apreciez nici hip-hopăreala, pentru că nu mă reprezintă viaţa de noapte, golăneala, înjurăturile, hoţia, drogurile, băutura sau frecuşurile cu poliţia.

Cu toate acestea, unele manele sunt plăceri vinovate - în special datorită ritmului. Ţinând cont că la origine, maneaua este inspirată de muzica orientală sau grecească, dacă versificaţia nu mă zgârie la ureche şi vocea lălăitorului e cât de cât bună, unele manele îmi gâdilă plăcut urechea şi nu mă apucă damblaua când le aud.  

De fapt, ca linie generală, pe mine nu mă apucă damblaua când dau peste ceva ce nu îmi place. Nu strig, nu urlu, nu-mi pică pielea pe ochi... ci plec. Frumos, elegant, cât de cât. Sau îndur cât pot, dacă nu am altă soluţie - apoi, în cele din urmă, tot plec.

Să bem pentru asta! 

Şi-un cântec vesel să ascultăm. Un cântec de protest, pentru că mi se pare foarte dizgraţios ce s-a întâmplat la concert şi-l apreciez foarte mult pe Chris Martin, solistul Coldplay... deoarece a ştiut să gestioneze huiduiala şi a trecut cu eleganţă peste neobrăzarea publicului cult în cap, de altfel.

Deci: să fie veselie... cu muzică de la Bollywood, că şi ăştia sunt şi un fel de ţigani marginalizaţi şi copiatori! 

Iete-aşa, na!

[Dhoom - Shikdum]