Profunzimi angelice

"Cine ne împiedică să atingem iubirea? Noi înşine. Prin alegerile pe care le facem. Respingînd ceea ce ne spune sufletul şi înghiţind nedigerate gândurile şi vorbele altora"

Acesta este statusul pe care cineva îl avea pe messenger. Un citat idiot, cules din vecini. Uau, ce frumos! Parcă Dumnezeu crează viaţă în gura mea când rostesc asemenea ceva atât de profund! Îmi vine să mă pup singur de cât de minunat sunt! - Ptiu! Să nu fiu de ochi, mânca-m-ar mama!!).
(Băi, sunt aşa fel plămădit că când văd splendoarea, reacţionez până la lacrimi! Ce e aşa de greu de priceput?)


Aşa că, intrigat, am căutat sursa care a emanat asemenea savoare de dulceaţă cu frişcă. Ce noroc! Un simplu search pe găagăl şi am găsit...citatul este parte integrantă a unei filosofări pe marginea iubirii (cum altfel??), executată de o miorţăită prototip de clişeism. Adică cu d-alea grave..cine nu crede nu a întânlit sau îi e frică să iubească, trecem pe lângă iubire în fiecare secundă şi suntem prea orbi să o vedem, haideţi să ne deschidem sufletul la Izvorul Universal de Mântuire ca să devenim puternici (în Forţă, probabil...băi, dar nu mă simt padawan, să-mi trag pălmi peste nesimţenia mea din dotare!), haideţi să fim mai apleci spre dragostea care imită brânza pe lângă noi (adică stă şi pute), pentru a o putea atinge...
Deci aşa ceva?? Dacă n-aş şti că e epidemie de romanticism printre oile Domnului, dacă nu aş fi întânlit şi eu câteva cohoorte de zâne dintr-astea, m-ai că m-ar trece mirarea. Dar ce să-i faci...dacă nu s-ar fi fătat şi d-astea pe planetă, cine mai întreţinea mitul vestalei care gâlgăie de perspicacitate superioară??

Măi fată, ce ţi-ai pus mizeria aia la status?? Cred că şi dacă-ţi scriai "calull bese-n praf în faţa porţii", tot era mai profund decât asta. Ce-i asta?? Îl ştii pe Popeye, ăla cu spanacul?? Cum de apărea vreo damzel in distress, băga o conservă de spanac şi duduiau motoarele economiei într-însul! Ziceai că-i flotă de cuirasate, rupea tot ce prindea! Ei, aşa tre' să fac eu acum; bag 3 cutii de pelin deshidratat până reuşesc să termin de citit libidinoşenia asta abjectă, ca să nu mă lase putirinţa la jumatea frazei. Deci frate, îmi trebuie viagra pentru fiere, că nu fac faţă fără ajutor medicamentos!

Da' staţi, că ceea ce urmează e Dumnezeu. Trebui să-mi argumentez punctul de vedere (pe sistem "Cum îl chema pe Ştefan cel Mare şi de ce"). Păi să vedem:
În primul rând, eu nu cred în iubire, ci doar într-o pasiune trecătoare. Am mai spus-o de multe ori şi mă repet, riscînd devin redundant. Este punctul meu de vedere, alegerea mea, u have to live with that. Binw...hai să zici că-s defect la angrenaj; însă, dacă analizez vorba asta de duh în context social, tot îmi dă cu virgulă.
Într-o relaţie de orice natură, nu sunt niciodată de ajuns gândurile şi sentimentele tale, pentru că d-aia e relaţie, în puii mă-sii! Se stabileşte între 2 persoane, nu între tine şi persoana ta! Ori...da, e adevărat. Aici nu contează părerea sociatăţii, ci o singură părere...a persoanei pe care vrei să o pătrunzi în sentiment. Dacă nu ai ce oferi, dacă ea spune "NU", poţi să te pui şi-n cur şi-n cap. Ce spune sufletul tău e irelevant.
În rest, da! Este foarte important ce părere are societatea despre tine, că d-aia trăieşti în colectivitate şi nu în pustnicia junglei. Contează părerea personală, dar mai mult a altora, care îţi recunosc valoarea. Degeaba tu ai impresii de
Newton germinat, dacă nu poţi dovedi în faţa altora.
De când ne naştem luptăm pentru a fi văzuţi favorabil de sociatate. Ne îmbrobodim cu ipocrizii în tendinţe, ne mulăm gusturile şi aşteptările pe moda sociatăţii, tocmai din cauza asta. Suntem definiţi de societate!
Aşa că lasă vrăjeala asta ieftină cu "eu sunt stăpânul, eu sunt jupânul", că nu ţine.

Da de ce m-am apucat eu să comentez toate cretinităţile unei penetrate de vâlvătaiea amoaroasă?? De obicei mă feresc de idioţenii de gen, îmi pun stavilă. P-aci nu se trece! Clar!
Numai că se întâmplă să mai calc în ele şi accidental...momente în care, avînd o fire mai pe dos, nu mă pot abţine de la comentat. Ştiu că părerile mele uneori nu dau bine la public, dar asta e...cu ceva timp în urmă, am fost lobotimizat la organul afectiv şi am porniri mai sălbatice. Sunt un Davy Jones al modernităţii, o banană (GO GO BANANA-MAN!!) într-o ladă de portocale, un 69 pe invers. Sunt Gică Contra şi dau cu Stângaciu.
Mutant and proud, la dracu, că nu mai pot cu aplecările civilizatoare şi pieptănatul ariciului.

P.S.: M-am terminat fără să mulţumesc ilustrei don'şoare care mi-a permis să îmi împrăştii lumina propriei înţelepciuni peste norod. Ah, ce monument de bădărănime mai sunt! Fără statusul ei nu aş fi putut să am pretenţii de bec al naţiunii...ceea ce ar fi fost de bine, sau de rău?? Nu sunt lămurit.