Zi-le de vacanţă

Îmi place Mangalia și merg cu plăcere pe acolo, ori de câte ori am ocazia. Chiar regulat, în ultimii ani.  C-apoi... ce să fac dacă-s îngrămădit şi nu respect deloc învățăturile moderne, motiv pentru care mă atașez de oameni și de locuri, chiar și atunci când nu e nevoie? "Ghinion" - vorba marelui clasic în viaţă!

No, si cum spuneam: am vizitat cam tot ce era de vizitat prin zonă - că dacă merg undeva, nu-mi place să stau ca planta-n ghiveci, pironit într-un loc, pentru că sunt în concediu şi nu trebuie să mă dau jos din pat decât după prânz. Nu, dom'le... departe de mine asemenea lucru! Prin urmare, mă trezesc dis-de-dimineaţă şi mă duc să-mi rup picioarele pe toate coclaurile, până fac băşici în talpă! Umblu de nebun pe oriunde văd cu ochii şi vânez orice obiectiv turistic posibil, ca să-mi fac pofta inimii. 

Prin urmare... Mangalia mi-e dragă şi nu pot spune că păşesc pe un tărâm total necunoscut.

Dar anul acesta, am avut o surpriză: căutam ceva pe harta litoralului și tot umblând de colo-colo cu omulețul GPS, am descoperit că în Mangalia există un sit arheologic cu ruinele orașului antic Callatis, chiar lângă hotelul la care am stat anul trecut. 

Unde, măi, că în ultimii patru ani am bătut zona aia de-a lungul şi de-a latul, pe orizontală şi pe verticală și chiar şi-n dungă! Cum să ratez asa ceva? M-am gândit că ori o fi fost înconjurat de vreo grădină cu boscheți şi era ascuns privirii, ori era în renovare şi nu se vizita, ori ruinele fuseseră descoperite luna trecută și de aceea nu aveam când să le fi văzut. 

Hmmm.... De-a dreptul ciudat!

Prin urmare, cum am ajuns în Mangalia și am avut oleacă de timp, m-am dus țintă la locul cu pricina, să văd marele obiectiv istoric. Mi-am pus și GPS-ul, ca să nu mă învârt aiurea... și de cum am ajuns, l-am recunoscut: păi pe aici am trecut de sute de ori! Atât că eu credeam că e un parc... d-aia are alei asfaltate și coșuri de gunoi. Ce-i drept, erau și câteva pietroaie, dar am crezut că s-o fi demolat vreo capelă pe vremea lui Ceauşescu şi şantierul a rămas, apoi, în paragină - cum e tradiţia pe la noi. De unde era să visez eu că fărâmiţele alea de ziduri alea sunt de la Callatis, dacă nu scria nimic, pe nicăieri?

În retrospectivă, însă, îmi dau seama cât am fost de idiot: păi nu romanii construiau drumuri și poduri și erau lumina antichității? De ce nu ar fi putut inventa și asfaltul sau tomberonul de plastic? 

De fapt, săpături arheologice recente au scos la iveală chiar și cabluri de fibră optică, ce au fost datate din vremea romanilor! Adică romanii aveau până şi internet, atât erau de avansați! Ce ruine din Pompei, cu proto-fast-food-uri? Evoluţia maximă este internetul, frăţică! 

Și deși se știe că dacii erau mult mai smecheri și cei mai înțelepți oameni din toate timpurile, pe teritoriul Daciei nu au fost făcute asemenea descoperiri. Deci, e clar: dacii aveau internet wireless și transmiteau date prin wifi sau bluetooth! Nu?  Altfel, se descopereau ceva sârme sau antene...

În altă zi am plecat la plajă. Și cum stăteam eu, fain frumos, răşchirat pe prosop ca o amibă călcată de tren, numa' ce aud lângă mine un mormait domol. Am sărit de cinşpe metri în sus şi m-am agăţat de-un boschet mai măricel, că n-aveam copac, ca să mă urc în el! Mă gândeam că a venit ursul la mare, la soare, să facă plajă și o mică baie. Ce, nu se poate? Dacă a ajuns prin Ploieşti, ce mai e până la mare? Câteva zile de mers pe jos!

Când mi s-au mai liniştit bubuielile inimii şi am început să văd clar, mă uit şi ce credeți? La doi pași de mine, un flăcău ambulant  își striga marfa: "Porub...hai la poruuuub! Poruuuuub caaaaad..."

O fi fost bolnav; dar nu părea. M-am gândit chiar şi că doarme şi merge-n somn, d-aia era aşa molâu...însă era treaz. Poate n-avea chef de treabă? Probabil.  

Cert este că imediat m-a lovit cruntul adevăr şi-am îngheţat, preţ de-o clipire: 

Fraților! Voi vă dați seama ce înseamnă asta? Ne mor tradițiile și rămânem ai nimănui!! Praf şi pulbere se alege de noi! Dacia, pământ strămoșesc, al cui vei mai fi? Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, caii și flintele haiducilor? Și unde sunt, oare, vânzătorii ciocolatii care te îmbiau cu marfa lor, în cele mai șugubeţe feluri? 

Păi ce-i aia:  "Porub, hai la poruuuub...", bolborosit cu deznădejde şi în şoaptă? Ne jucăm de-a pantomima? Facem concurs de depresie sau ce?

 

Îmi venea să smulg copaia cu porumb fiert din mâinile adormitului:

"Dă-te, băi, de aici şi cască ochii la mine, să-ţi arat cum se face: în primul rând, stai drept! Calci bărbăteşte şi strigi cu toţi dinţii, ca să-i inspiri încredere omului: 

Porumbelul cu sărică face bine la burtică!! Porumbelul, porumbiţa ie mai bune decât pița! DORIŢI UN PORUMB, DOMNIŢĂ? Porumbelul cel mai bun, chiar pe plajă la Saturn! Porumbelul cât purcelul, nu-ți golește portofelul! DOMNU', DOMNU'... LUAŢI DOI PORUMBI FIERŢI ŞI AL TREILEA ESTE GRATIS, PENTRU COPILAŞ! CUM ÎL CHEAMĂ? PFUAAAAIIII... EXACT CA PE MINE! ACUM VĂ DAU! AVEŢI GRIJĂ, CĂ-I FIERBINTE! Arde, arde, frige, frige, n-are gură ca să strige!! Să strige că-i cel mai bun, chiar pe plaja din Saturn! Porumbelul de la mare, face șurubelul tare! DOMNIŞOARĂ, CE FRUMOASĂ SUNTEŢI! TOP-MODEL, PE CUVÂNTUL MEU! Porumbel cu verighete, pentru fetele cochete! Porumbel cu vitamine, pentru fetele virgine"! HAIDEŢI LA PORUMB, NU EZITAŢI, PENTRU CĂ NICI NU ŞTIŢI CE PIERDEŢI! DORIŢI UN PORUMB FIERT? COSTĂ DOAR 10 LEI! Nu daţi banii pe prostii, luaţi porumb fiert la copii!

Dar nu m-am dus. 

Iar încerc să mă autodezvolt și Buddha spune că e mai bine să te joci "Candy crush" pe telefon, decât să te bagi în viaţa altora și să îți atragi karma lor. Plus că am şi eu momentele mele de extraterestru picat din nori, când calc de trei ori într-un loc. Dacă mă mai încurc şi cu amorţitul... mi-e că rămân blocat într-o singură viteză: extrem de foarte încet!  

Aşa că am stat liniştit și nu mi-am băgat nasul unde nu-mi fierbe oala. Îmi ajunge crucea mea. E de aur... deci ce mi-aş putea dori mai mult?

Să bem pentru asta! 

Hai noroc, să fie într-un ceas bun-bun-bun-bun-bun-bun-bun! 

[Connect-R x Raluka - Lasă-mă să te ating]

Modernist până la moarte şi dincolo de ea

După îndelungi răzgândeli, am decis să plec într-o scurtă vacanţă ce va dura vreo două săptămâni şi nu mă pot ocupa deloc de întocmirea bagajului, pentru că aş vrea să scriu ceva. Dar ce subiect să aleg?

În ultima vreme s-au întâmplat numai nenorociri: crima de la Saturn; apoi nu s-au liniştit bine apele, că s-a întâmplat accidentul dintre Vama Veche şi 2 Mai. Nu i-a îngropat bine pe copiii aceia care au murit, că hodoronc-tronc, o femeie gravidă s-a chinuit şapte ore pe holul spitalului fără a fi luată în seamă şi a murit, în cele din urmă. Altă femeie şi-a aruncat copiii de la balcon, pentru că se certase cu bărbati-su, sau ceva. Alcineva s-a dus la spital pentru a fi operată de hernie şi medicii s-au trezit că a născut. Pe la mare se bat turiştii cu salvamarii şi poliţia pentru că nu sunt lăsaţi să înoate şi să moare în valuri.

Tragedii peste tot... parcă s-a descreierat toată lumea, pe cuvânt! Aşa că: despre ce să scriu? M-am cam săturat comentat drame şi alte tâmpenii de can-can; aş scrie şi eu despre ceva frumos sau amuzant, că până la urmă, în viaţă mai sunt şi clipe frumoase. Mici, rare şi trecute cu vederea - este adevărat. Dar sunt.

Noroc că un prieten mi-a sărit în ajutor (fără să vrea), când mi-a trimis pe WhatsApp o problemă interesantă. Adică aceasta:

Eşti în autobuz, iar toate locurile sunt ocupate. Lângă tine sunt câteva persoane care stau în picioare: o tânără cu un bebe în braţe (care, din imagine, pare a fi din nou însărcinată); o măicuţă bătrână cu brâul de lână şi baston; un bărbat cu piciorul în gips şi un zombie. 

Cui cedezi locul şi de ce? 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar din punctul meu de vedere, această problemă are două răspunsuri posibile - în funcţie de stilul de gândire pe care îl alegi pentru a aborda situaţia. Prin urmare:

1. Dacă ar fi să gândesc pe filieră modernă şi să fiu feminist convins, plus adept al curentului woke, aş lăsa femeia cu bebe în braţe să stea în picioare. De ce? Simplu: 

Conform acestor modele de gândire, "masculinitatea e toxică, îndatoririle determinate de gen sunt toxice, tot ce poate face un bărbat, poate face şi o femeie, femeile au putere şi sunt mult mai egale cu bărbaţii - pentru că-s mai puternice, mai frumoase, mai inteligente, mai descurcăreţe, mai mult decât orice ar putea fi un bărbat vreodată şi pe scurt: GIRL POWER"!! Desigur, un înţelept antic, probabil Confucius, spunea că feminismul încetează atunci când maşina face pană. Dar nu ne mai luăm cu detalii şi ne concentrăm doar pe problema noastră.

Iar dacă un bărbat poate să stea în picioare, poate să facă asta şi o femeie - chiar mult mai bine decât bărbatul. Bătrâna nu poate sta nici ea pe scaun, pentru că e femeie şi se aplică regula de mai sus. Bărbatul rănit... hmmm... e bărbat. Poate el ar merita, oleacă, că e cel mai firav dintre toţi. Nu e în stare de nimic şi e vai de capul lui: gândeşte greşit, acţionează greşit şi pe scurt, e pulbere cu terci. Dar...NU!! Nu i-aş ceda locul nici măcar lui. 

Dacă aş fi modern, m-aş iubi în primul rând pe mine şi aş pune pe primul loc propria bunăstare... aşa că nu aş ceda locul nimănui. Sau... l-aş invita pe zombie să stea jos, de teamă să nu se enerveze şi să mă mănânce. C-apoi, nu ţin cu dinţii de viaţă, dar nici nu vreau să mor prosteşte. Şi-n plus, dacă mă mănâncă pe mine, i se deschide apetitul şi mănâncă şi femeia cu bebe, băbuţa şi ologul. 

Răspuns final şi corect: AŞ CEDA LOCUL ZOMBIE-ULUI, PENTRU CĂ ÎMI IUBESC APROAPELE ŞI NU VREAU SĂ FIE MÂNCAŢI DE ZOMBIE. 

2. Nenorocirea vieţii mele este că nu sunt modern, dezabrob prostiile astea care frământă viaţa socială actuală şi sunt cantitate neglijabilă prin majoritatea cercurilor prin care mă mai duce soarta. Ce să fac, dacă nu am ieşit din peşteră şi încă mă mai iluzionez cu tâmpeniile desprinse din curentul romantic târziu, aşa cum m-a educat şi mama? Ba m-a mai şi traumazat pe viaţă, când mi-a dat să citesc "Codul bunelor maniere" - pe care l-am parcurs pe sărite, dar rămâne secretul nostru! Oricum, pot să spun că am devenit gentleman-ul perfect şi, de exemplu, ajut orice bătrân să coboare din tren - chiar şi când el nu-şi doreşte asta. Ce să fac? Politeţea e politeţe şi regulile sunt reguli!

Prin urmare: zombie-ul oricum e mort (de oboseală), deci iese din discuţie. Aşadar, dacă ar fi după mine, aş ceda locul tuturor, că toţi sunt în nevoie. Eventual organizez un orar de stat jos şi ţin socoteala cu un cronometru, ca să dau aceeaşi şansă tuturor. Dar asta e deja utopie...

De aceea: bărbatul cu piciorul în gips ar putea primi locul - dar, cel mai probabil, stă mai mult prin pat şi nu i-ar strica să mai stea şi în capul oaselor. Bătrânica în baston ar merita şi ea... doar că am impresia că bătrânii sunt mult mai vânjoşi decât tinerii de acum. Traversând timpuri dificile, sunt obişnuiţi cu greul şi corpul le este mai rezistent. Adică, mă uit la mine: nu mai am douăzeci de ani, dar nici nu m-a lovit senectutea - însă sunt mai plin de dureri decât un nonagenar! Iar prin autobuze văd şcolari care abia s-au urcat şi caută disperaţi un loc liber pe care să se aşeze, că le tremură ulubele de parcă ar fi trestii în vânt, în timp ce bătrânii stau în picioare de la un capăt la celălat al întregului traseu.

Cred, totuşi, că cea mai vulnerabilă persoană este, doamna (gravidă), cu bebe în braţe. După sarcină deja organismul este obosit, plus că şi alăptează, doarme pe sponci (că aşa e când ai copil mic) şi mănâncă pe apucate. 

RĂSPUNS FINAL ŞI CORECT: AŞ CEDA LOCUL DOAMNEI CU COPILUL ÎN BRAŢE, PENTRU CĂ AM FOST EDUCAT SĂ PUN BINELE ALTORA ÎNAINTEA BINELUI MEU. 

Dar aşa sunt eu.

Voi ce aţi face, dacă aţi fi în situaţia din imagine?

Până la răspuns, totuşi, zic să bem! Să ne distrăm şi să cinstim un păhărel pentru vara care e pe trecute. Şi pentru vremurile pe care le trăim!

Să vină... megahitul HIT! HIT şi primul loc în tendinţele nu-ştiu-cui, pentru că are ritm catchy, iar rimele melodiei spun lucruri foarte educative: iubeşti necondiţionat, cu condiţia de a te iubi întâi pe tine. Superb!

[Bibi - Înainte de a fi a ta]

P.S.: data viitoare ascultăm Gheboasă, ca să vedem ce ne mai învaţă şi rimele lui. HIT! HIT! Desigur...

P.S. 2: Cine erau "câinii roşii"? Ştiu expresia aia "câine până la moarte şi dincolo de ea", dar la cât de fan fotbal sunt... nu mai ştiu la cine se referă! Help!!! :))

Capricii de mare artă

Astăzi, este Ziua Internaţională a îngheţatei pe băţ - o ocazie perfectă pentru a vorbi despre statuete şi alte capodopere de artă. 

E drept că se potrivesc subiectele ca nuca-n perete...dar nu mai contează. Am ales să fiu un artist post-modernist şi să promovez cultura haosului. Vorba aceea: "Dacă vreau, pot să ud şi canapeaua, mama nu se supără. De ce oare"?? 

Răspuns: pentru că sunt cetăţean european şi am drepturi! D-aia!

Prin urmare, astăzi scriu despre artă. Vreţi despre Gheboasă? Haideţi măi... că subiectul acesta tot a aprins toată suflarea ipocrită a României! 

După ce am cercetat problema, am înţeles şi eu care este marea tevatură: un cântăreţ faimos despre care nici nu ştiam că există, şi-a cântat mega-hiturile la Untold; tinerii doritori de distracţii au fredonat versurile vulgare şi au aplaudat frenetic, apoi alţii au râs de ei că se bucură la toate prostiile şi uite aşa a ajuns Gheboasă principalul subiect monden al ţărişoarei noastre. De ce s-a întâmplat asta, nu înţeleg, că doar nu-i nimic nou sub soare: melodii cu înjurături se fac de zeci de ani  şi nu s-a atacat nimeni până acum - de aceea, parcă încep să mă întreb: când se redescoperă a miliarda oară câte o evidenţă şi o tratăm ca o o noutate, nu cumva se oferă nutreţ societăţii pentru a se abate atenţia de la evenimente care ne vor afecta viaţa şi care nu trebuie să fie discutate public?  

Posibil. Cert e că trepăreala care a pornit polemica publică, şi anume  "Dă-i ţiganca", nu mi se pare nici jignitoare şi nici  discriminantă. Nici nu prea spune mare lucru, deşi când se vorbeşte despre ea, se blurează "ţigancă" şi "găo**ă". Dar cu ceva timp în urmă, când preşedintele preşedintele Băsescu l-a făcut pe unul "gă*zar", nu s-a mai supărat nimeni...ba, din contră! Am râs şi ne-am distrat cu toţii. Când preşedintele Iohannis a transformat plăcuţa suedeză (m*ia) în atitudine politică, iar am aplaudat. Iar acum 20 de ani, când Villy & Paco 10 Grei rupeau boxele cu "Prietena ta e o târfă" care "îşi ia omor dacă o dă nasol" şi versurile erau pline de cuvinte cu m, cu p, cu f sau c, tot nu a deranjat pe nimeni. 

Până mai ieri, nu s-a supărat nimeni nici când Gheboasă a devenit vedetă şi îşi cânta rimele deocheate peste tot. Nu s-a protestat nici când a făcut milioane de vizualizări pe Youtube, cu aceleaşi produse artistice. Şi deodată... SPUF!!! Vine vedeta să dea poporului exact ceea ce-i place şi ia uite cum am descoperit gaura de la covrig! Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Păi ce treabă-i asta?

Nu ţin cu Gheboasă, că nu mă atrage activitatea lui - ci doar încerc să înţeleg fenomenul şi să-mi stabilesc şi eu nişte repere, nişte reguli după care funcţionează întregul. Cum altfel să mai departajăm valorile de non-valori? Deşi, într-o societate în care se folosesc duble, triple şi alte zeci şi sute de măsuri, ce să mai înţelegi? Cum mai defineşti binele şi răul, când trăim printre lucruri bune făcute prost şi lucruri proaste, dar bine făcute?

 

Întreb şi eu...pentru că este foarte interesant să stau pe o bancă şi să observ ce se întâmplă prin jur. Şi fără să vreau, mintea începe să funcţioneze şi să îşi pună întrebări: de ce e aşa şi nu e altfel, de ce azi e bine să faci ceva şi mâine nu mai este, de ce aia e frumoasă şi aia e urâtă? 

 

Spre exemplu: am şi eu o mică obsesie cu plimbatul. Şi într-o bună zi, prin peregrinările mele, m-am închinat cu toate mâinile când am văzut abominaţia care a apărut pe peronul Gării de Sud a Ploieştiului. O oribilitate gigantică, sub forma unei statui a domnului Goe. Îl ştiţi... Copilul năzdrăvan şi cam prost-crescut, care-şi pierde pălăria cu biletele...da? No, bun. Cică aceasta va reprezenta oraşul lui Nenea Iancu, de aici înainte.

...ceea ce, treaba lui, să reprezinte ce o vrea. Bine că nu stau în Ploieşti, pentru că mie nu îmi place şi mi se pare o urâţenie de mare clasă, ce-mi aduce aminte de Omul Bezea din "Vânătorii de Fantome". Îl văd şi nu ştiu dacă să râd, să plâng sau să am coşmaruri noaptea. 

Nu ştiu cine a fost chinuit de talent şi de ce a făcut aşa ceva, însă această capodoperă nu se încadrează deloc în peisaj - care  nu este vreunul foarte fericit, dar totuşi! Ar aduce ceva a perioadă interbelică şi n-ai cum să vii cu un guguloi de gume de mestecat lipite între ele şi să spui că ai adus arta în oraş!

În primul rând, sculptura este mult prea înaltă pentru locul în care a fost înghesuită - şi mie, cel puţin, îmi dă o senzaţie de claustrofobie când o văd cum sprijună bolta peronului cu pălăria de mariner. E ilar total si nu crează deloc senzaţia de bun-gust şi frumos, ci de apăsare, strâmtorare şi orgoliu - pe sistem: "Nu merge? Staţi că vă arăt eu că încape"! Dacă artistul, în avântul său creator, va vrea să reproducă scena gării pe de-a întregul, adică să le aducă pe peron şi pe mamiţica, mam-mare şi Tanti Miţa, e clar că trebuie să dărâme clădirea cu totul - că nu au unde să mai încapă şi ele. 

Apoi: nu văd pălăria de paie a domnului Goe! Caragiale îl descrie clar: "Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe pamblică: le Formidable, şi sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Miţa, că aşa ţin bărbaţii biletul". Perfect! Unde-i pălăria cu biletul în pamblică?? 

De fapt, unde-s toate hainele frumoase despre care se vorbeşte în acest moment şi schiţ? Că nu văd decât o varză de culori şi obiecte vestimentare care nu au o legătură cu ce ar trebui să fie. Sau, cine ştie? Adidaşii or fi fost la modă şi pe la 1900, c-apoi na! Ce puteau să poarte oamenii pe atunci? Şlapi de plajă?

Noroc că personajul face semnul inimii cu degeţelele, ca să ne arate că ne iubeşte! A văzut pe WhatsApp, mânca-l-ar mamiţele de grăgălaş şi avangardist ce este el! Are şi tatuaje pe mâini, gât şi picioare, ca să arate faptul că e open-minded şi nu are prejudecăţi... nici nu se putea ceva mai extraordinar!! Deşi, dacă nu vorbeşte şi la telefonul mobil sau nu se joacă "Pokemon Go" pe tabletă, tot degeaba! 

Bine, totuşi, că nu are şi căşti bluetooth în urechi, să asculte trapul lui Gheboasă - c-apoi n-ai cum să fii tânăr în tendinţe şi să nu-i adori hiturile. Nu poartă nici smartwatch pe mână, ca să ştie cât e ceasul şi să nu mai întrebe cât mai e până vine trenul...şi până la urmă, cel mai mult mă bucur că tânărul Goe nu este negru transgender şi cu cine ştie ce preferinţe intime! C-apoi...în ziua de azi, te aştepţi la orice. Nu m-ar fi mirat nici dacă viziunea artistică ni-l prezenta pe Goe cu ţigara-n colţul gurii, blugi mulaţi pe gambă, pantofi cu toc cui, maiou de plasă, frizură bros, unghii date cu gel şi poşetă la subsuori.  

Să bem pentru asta! 

Şi să mâncăm o îngheţată pe băţ, ca să marcăm sărbătoarea de azi! Eu am îngheţată fără băţ, dar se rezolvă...înfig un capăt de nuia într-nsa şi mă achit de respectarea tradiţiei!  

Iar în cinstea regulilor antidiscriminare, propun să ascultăm şi o melodie cu ţigani, până nu se interzice şi asta. Nu are nimic obscen în ea, dar când cantautorul pronunţă "ţigancă" cu neruşinare şi fără nici o perdea, mai ştii cine se supără şi o anulează? Nu de alta, dar abia mi-a sugerat-o Youtube-ul şi e păcat să dispară în neant, că îmi place mult!

[Bosquito - Întuneric în culori]