Pauză publicitară

Zilele trecute, am plecat într-o mică plimbare prin împrejurimi... şi cum mergeam eu, fain frumos, cu ochii împrăştiaţi pe toţi pereţii, numai ce-mi cade privirea pe ditamai panoul publicitar... pe care scria cu litere de-o şchioapă: "Găzarul". 

Bine, ca să fiu cinstit, eu nu am citit de prima dată aşa. Iniţial, când am dat de minunata reclamă, creierul meu a mai adăugat un "o"... probabil pentru a cinsti învăţămintele fostului preşedinte Băsescu. C-apoi, în cele din urmă, dânsul cu D mare este un om direct, care a spus lucrurilor pe nume - şi aşa au intrat în limbajul clasic modern apelative de mare valoare stilistică, precum "ţigancă împuţită" şi "gă*zar" cu "o". 

Ăsta-i, dom'le, bărbat adevărat! Bate cu pumnul în masă şi spune ce gândeşte - nu stă să apuce rahatul de partea cea mai curată, ca să nu supere pe unul şi pe altul! Ce să mai umblăm cu fofârlica?

Predecesorul său, preşedintele Ion Iliescu, era lucru slab: te învăluia în meandrele concretului, te îmblânzea cu un "măi dragă" bine plasat - şi dacă îl enervai prea tare, îţi trântea un "măi animalule", de-ţi mergeau fulgii! 

Subţire... dar bine că am evoluat! 

Şi-apoi, după anii în care am fost îndemnaţi să trăim bine, a venit vremea "României educate" - proiect iniţiat de preşedintele Iohannis, în cadrul căruia a fost lansată vestita plăcuţă suedeză şi *uia a fost legiferată la nivel naţional. 

Demersul a avut un succes răsunator şi educaţia a luat avânt - drept urmare, după ce moda telefoanelor inteligente s-a banalizat, după ce fiecare român şi-a achiziţionat săpunieră inteligentă, burete de vase inteligent, pernă cu memorie şi hârtie igienică inteligentă, în sfârşit am atins o nouă culme de dezvoltare socială: au apărut papucii de curte inteligenţi, ce vin în ajutorul persoanelor care încurcă stânga cu dreapta.

Tot ce trebuie să faci este să îi porţi şi brusc, "dreapta şi cealaltă dreapta" sau "stânga şi cealaltă stânga" vor fi de domeniul trecutului! De ce? Simplu: în realizarea acestor minunaţi papuci de curte s-a folosit o tehnologie inovatoare, de ultim moment - şi papucul stâng este colorat cu roşu, iar papucul drept este colorat cu albastru! Mai au şi nişte litere diferite pe ei... dar într-o lume atât de inteligentă, chiar îţi mai oboseşti ochii pentru a citi ce mai scrie peste tot, când avem asistenţi virtuali care pot citi în locul nostru??? Inteligenţa este la un click distanţă, nu mai trebuie să o purtăm cu noi, în propriul cap!

Testimponiale:

1. Doamnă cu coc şi sacou cu cristale swarovski: 

"Eram foarte stresată şi obosită, aşa că încurcam frecvent direcţiile şi nu mă mai puteam orienta corect. O vreme, purtam ceas la mână - că ăsta se ţine doar pe stânga - dar de când a început să se poarte şi pe cealaltăî mână, mai rău mă încurca! Trăiam un calvar, ajunsesem de râsul tuturor şi nimeni nu înţelegea că plec atât de obosită de la job, încât pur şi simplu nu mai am energie să mai deosebesc stânga de cealaltă stângă. 

Dar de când am descoperit papucii inovativi de la supermarket, viaţa mea s-a schimbat complect! Acum ştiu că stânga e pe roşu - roşu cum e inima, care e pe jumătatea stângă a corpului - înţelegeţi? Iar dreapta e pe albastru, pentru că am ochii albaştrii - cu doi "i", pentru că am doi ochii.

Mulţumesc universului care mi-a scos în cale aceste minunate încălţări"!

2. Domn cu bermude şi maiou cu pokemoni: 

"Am făcut scoala vieţii, care-o face toţi băeţii. Nu mi-a plăcut să învăţ prea multe, că în era tehnologiei, nu-i nevoie să mai reţii toate prostiile! Nici la Bac nu m-am dus; eram în Spania, la căpşuni. Am făcut bani şi i-am pus deoparte iar acum sunt cineva! Am mulţi duşmani care tânjesc la valoarea mea, dar cu foştii colegi de şcoală am rămas pretenaşi. Chiar dacă unii dintre ei au fost şi la facultate, acum lucrează la fast-food şi când mai trec să-mi iau haleală, le las şi lor un tips de-o bere - şi ce se mai bucură, sărakii!

Sunt fericit total, da' am şi eu o durere cea mai mare: când mi-e lumea mai dragă şi mă grăbesc mai tare, îmi iau papucii pe invers şi mă împiedic în ei! Nu e bine, boss.

Dar de când am descoperit noii papuci de la supermarket, viaţa mea şi-a recăpătat strălucirea! Port brăţări roşii pe o mână şi albastre pe cealaltă, iar acum nu trebuie decât să îmi potrivesc papucii cu mâinile: roşu pe roşu, albastru pe albastru!  Vorba aia: Cap să ai, că minte are alţii şi găseşte soluţii la toate!

Mulţumesc designerilor care s-au gândit şi la oameni mai amărâţi şi mi-au uşurat existenţa! 

Vorba lu' I. Kant: şmecherie, frate! Sigur a zis şi el, măcar o dată-n viaţă, cuvintele astea - deci l-am citat"!  

3. Doamna cu ochelari şi cizme de damă: 

"Bună ziua şi bună să vă fie inima! Eu mă intitulez pe persoană fizică Alexandrina Vincenţiana Aurelia Papadopolus a III-a, dar vecinii îmi spun Popeasca de la 3. Naşterea mea, un eveniment inefabil în viaţa socială pre-decembristă, a fost primită cu o incomensurabilă bucurie de către tatăl meu, care nu poate avea copii. De mică am fost un geniu - dacă-mi permiteţi să mă auto-descriu în acest mod - şi ştiam să citesc înainte de a vorbi. În prezent studiez telepatia, hipnoza şi în paralel, cânt la pian. A! Era să uit... îmi place să mă exprim elevat. În definitiv, cu toţii spunem aceleaşi lucruri, însă diferenţa dintre un om de rând şi un intelectual o face exprimarea.

Mie-mi place să fiu inteligentă, iar exprimarea îmi este pe măsura înălţimii intelectuale. Însă asta agasează pe cei din jur şi mă condamnă când mai rog pe cineva să-mi transporte şi mie plasa de la babord, că-s bătrână şi membrele inferioare sunt supuse unor stimuli exteriori, care-mi provoacă durere de nedescris. Dar oamenii sunt răi... mă cred arogantă şi îmi adresează cuvinte cu un pronunţaţ caracter licenţios. Aceste cuvinte inoportune nu-mi sunt deloc pe plac şi mi se par chiar dizgraţioase, de aceea am renunţat la lume şi m-am închis în mine. Mă chinuie solitudinea şi mă simt îngrozitor.

Dar de când am descoperit noii papuci de supermarket, viaţa mea socială a prins din nou aripi. Plec la cumpărături şi mă încalţ cu ei...iar dacă am nevoie de ajutor, spun: Mă puteţi ajuta cu sacoşa de partea cu papucul albastru? Desigur, partea aceea se numeşte tribord şi este semnalizată prin culoarea verde, dar am învăţat să accept limitările celor din jur şi că nu le pot schimba eu. E bun şi albastru.

Mulţumesc chinezilor care au avut ideea genială care a condus la confecţionarea acestor papuci revoluţionari"!

4. Băieţel tuns bros şi cu acadea în mână: 

"Săr'na!!! Io sunt mic, sunt un mucos şi-mi iau papucii pe dos. Cam încurc stânga cu dreapta, iar mama-mi zice să-i schimb şi io nu ştiu cum. Apoi se enervează şi ţipă la mine. 

Dar de când mi-a cumpărat noii papuci de la supermarchet, viaţa mi s-a schimbat total! Ăăăă... Am zis bine?

Mama nu mă mai ceartă; doar îmi zice să mut roşu în piciorul celălalt - şi râde când o întreb ce fac cu papucul albastru. 

Mai îmi iau o pereche, că am bani la puşculiţă. P-ăştia i-am rupt la fotbal". 

Doamnelor şi domnilor, acestea sunt doar câteva mărturii ale unor clienţi mulţumiţi!

Nu ezitaţi! Profitaţi de oferta noastră! Sunaţi acum la numărul de telefon pe care vi-l transmitem subliminal şi nu veţi regreta! Azi şi numai azi veţi beneficia de super-oferta noastră de sărbători: plătiţi un papuc şi pe celălalt îl primiţi total gratuit! 

În plus, primii o sută de clienţi primesc o ofertă de zile mari: transport gratuit şi un cadou surpriză şi gratuit! O minunată pilă de unghii gratuite şi o pereche de şosete cu strasuri gratuite, potrivite pentru orice ocazie!

Sunaţi acum, nu ezitaţi şi veţi beneficia de oferta noastră foarte gratuită!!

În încheiere, dorim să dedicăm o melodie de suflet celor cu inima sensibilă: 

[Smiley - Aia e]

Hakuna matata!

Ziua de azi, la mulţi ani! - că iar e mare sărbătoare: aniversăm copilul şi "copilăria copilului universal" (vorba lui Călinescu; dar nu Floriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiinnnn CĂ-LI-NES-CUUUUUUU... ci mai puţin cunoscutul George Călinescu, fără aplauze furtunoase şi bătăi de tobe). 

Prin urmare, ca să marcăm momentul festiv, haideţi să lăsăm necazurile deoparte şi să ne bucurăm; să râdem şi să ne veselim... c-apoi cel mai tare mă enervează necesitatea asta socială de a fi mereu sobri şi meditativi, ca să avem imaginea unor oameni serioşi. Cică dă bine la public atitudinea asta şi aragem mai mult succes decât atunci când suntem hliziţi. 

Numai că eu nu mă prea înscriu în trendurile astea - şi-n plus, din când în când, mai dau şi-n mintea copiilor. Aşa că stau strâmb, ca să gândesc drept (mai ales când mi se pune câte-un junghi specific senectuţii) şi încep să am nedumeriri existenţiale:  

 1. Cântecul "Alunelu', alunelu', hai la joc" ne îndeamnă să invităm la dans pe-a lu' Nelu. Bun... Dar ştie cineva dacă nea' Nelu, ăsta, are fată sau băiat? C-apoi mă simt generos şi i-aş oferi o masă la restaurant, ca să am companie când îmi beau şampania cu foiţă de aur - atât că nu-s adeptul normalităţilor multiple şi nu vreau să mă trezesc că la întâlnire vine o ea care se crede băeat de cartier, un el cu pretenţii de duduie sexy sau cineva care nu s-a hotărât, încă, ce hram poartă. 

2. Nu beau cafea, dar cafeneaua aceasta mi-a atras atenţia:

În primul rând, nu înţeleg ce origine are cafeaua şi nu că mă interesează, dar m-ar interesa. E ca şi cum în c.v., la secţiunea "naţionalitate" aş scrie că sunt de naţionalitate. În principiu, cetăţean (european şi cu drepturi, logic!).

 Apoi, vine următoare întrebare: pe locul cui se execută râşnirea cafelei? Nu al meu, că nu mă duc pe-acolo; dar al cui? 

3. Ocazional, mă chinuie nevoia de senzaţional şi vreau să mă şi deştept, în acelaşi timp  - aşa că mă uit la ştiri, ca să aflu ce se mai întâmplă prin mediul înconjurător. De exemplu, joia trecută am auzit că prin nu ştiu ce oraş ar fi apărut un criminal în serie. Ghinion, ce să zic? Deşi, se putea şi mai rău: un criminal în paralel era mult mai periculos.

4. Zilele trecute m-am întâlnit cu niste prieteni şi i-am aşteptat într-un refugiu, pe marginea şoselei. Adică, am fost refugiat? Perfect! Unde-mi sunt banii de la UE, care mi se cuvin? 

5. Nu mă consider vreun rebel şi, de obicei, mă împac bine cu regulile. Însă, sunt situaţii când nu am habar cum să le respect, chiar dacă îmi doresc asta. Şi ca să ies basma curată, cer sfaturi prin sat - pe sistem "veniţi de-mi daţi lumină"! C-apoi şi inteligenţa mea e limitată, sărmana!

Spre exemplu:

Cum respect marcajele, în situaţia de mai sus? Cobor urcând sau urc coborând? Săgeţile nu mă ajută şi nu ştiu ce să fac! Help! Help!  

Deşi... stai, că-s prost! Astea-s scări de făcut şpagatul! Cred că aici se antrena Van Damme, până să joace în filme...şi atunci, tot nu înţeleg: de ce nu s-a amenajat locul respectiv? Nu merită şi omul ăsta o statuetă, un buchet de flori, ceva care să ne anunţe că a trecut pe acolo?

Pfffff!!! D-aia suntem unde suntem... nu ştim să apreciem ceea ce avem! 

Momentan atât - că nu mi-am propus să rezolv toate misterele omenirii într-o singură zi. Vorba aia: nici Roma n-a fost construită într-o după-amiază!

Încă o dată, la mulţi ani, copii şi numai bine! 

Mi-aş ura şi tradiţionalul "La mulţi ani copilului din mine" - dar ultima dată când am verificat, nu eram gravid. De fapt, m-am cântărit chiar în dimineaţa aceasta şi am aceeaşi greutate pe care o am de cincisprezece ani... deci pică şi şansa unei sarcini nedescoperite.

Şi nu mai zic ce-am zis c-aş zice, ca să nu simtă cineva minţit. Corect?

Şi-acum, hai să bem şi să înceapă petrecerea!!! - c-apoi e Ziua Copilului pe mapamond, dar prin Japonia e Ziua Bărbatului, iar eu funcţionez după ora lor!

Aşa că, să curgă distracţia la liber, pentru mari şi pentru mici - neapărat cu muştar, că micii cu ketchup nu alunecă pe gât aşa cum trebuie. 

[The Lion King - Hakuna matata]

Puncte de vedere

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am învăţat să mă bucur şi fără motiv...aşa că, de multe ori, merg pe stradă cocoşat de râs, dacă îmi aduc aminte vreun banc bun. Asta e, îmi place să fiu vesel...d-aia şi ies rânjit în toate pozele - şi nu serios, ca un bărbat adevărat ce-ar trebui să fiu.

Acu'...na! Dacă la mine nu merge treaba cu influensăreala, ce să fac? Mi-aş fi dorit să mă înveţe vreun influencer din ăla de 17 - 18 ani, cu milioane de vizualizări pe Tik Tok, cum să fiu macho... dar dacă nu se prinde nimic bun de mine, ce să fac? Trăiesc acolo, în colţul meu, neinfluensărit de nimeni. 

Şi continui să râd, c-apoi viaţa este destul de ofertantă pe acest domeniu. De fapt, oricine poate face asta: trebuie, doar, să te dai câţiva paşi mai în spate şi să priveşti situaţia obiectiv...

Apoi, primul instinct este să te enervezi. Dar după ce trece momentul critic, îţi dai seama cât de amuzant este totul. 

Aşadar, în cele ce urmează, am selectat câteva  subiecte care m-au amuzat în ultimile zile (şi pe care le voi comenta în aşa fel încât să respect corectitudinea politică a tuturor):

1. Ahile negru

E foarte mare controversă pe chestia asta şi unii chiar se ciomăgesc serios...deşi nu înţeleg  de ce! În imaginile care ne-au rămas din epoca antică, se vede, clar, că Ahile este negru. Priviţi!  

Ăsta-i adevărul adevărat! 

Conform ultimelor cercetări în domeniu - efectuate de nişte experţi necunoscuţi la cel mai faimos institut atomic, chiar şi "Iliada" îl identifică pe Ahile ca fiind de culoare:

"Cântă, Zeiţă, mânia ce-aprinse pe-Ahil' Africanul"!

No, bun! Africanii nu sunt negri? Şi cu asta, am demonstrat tot ce trebuia demonstrat!

Mă întreb, totuşi, de unde a apărut eroarea cu Ahile alb. Mai ales că eu am citit "Iliada" cu Ahile Peleianul.

Dar e adevărată vorba: "cere şi şi se va da". După câteva secunde de mindfulness, meditaţie în poziţia lotusului răsturnat şi gândire pozitivă, Universul mi-a trimis răspunsul mult dorit: se pare că, în urmă cu o grămadă de ani, pe când traduceau opera lui Homer din greacă în engleză, nişte cercetători au înlocuit "Ahil Africanul" cu "Ahil Peleianu" -  ca să-l facă fan al fotbalistului Pele şi să prindă mai bine la public. 

În plus, dacă îl lăsau negru pe Ahile, cum îl mai putea juca Brad Pitt în "Troia"? Păi vă daţi seama ce eşec comercial era filmul fără el?? Toate cohortele de domnişoare care au plătit bani buni pe bilet, ca să-şi vadă idolul în toată splendoarea goliciunii sale, la ce se mai înghesuiau dacă el nu era în film?  

Bine... ca să respecte acurateţea istorică, mai exista posibilitatea să-l vopsească pe Brad Pitt cu negru pe faţă, cum au făcut cu Laurence Olivier când l-a jucat pe Othello...dar nu mai avea farmec. Şi poate regizorul îl lua hate de la public, ceea ce nu dădea bine la c.v.; păi nu?  

Dar cu "Ahil' Peleianul" s-a împăcat şi capra şi varza. 

Şi până la urmă, adevărul tot a ieşit deasupra, precum untdelemnul...deci, de unde atâta haos şi agitaţie?

2. Cleopatra negresă

Hm! Alt tărăboi gratuit.

Dacă stăm să analizăm, regina Cleopatra a VII-a a Egiptului, aparţinea de Dinastia Ptolemeilor - care era de origine greacă. Grecii sunt albi, ştie toată lumea. Dar dinastia aceasta a condus Egiptul timp de vreo 275 de ani şi ne poate garanta cineva că, în  atâţia ani, nu li s-o fi colorat pielea, ca să iasă negri aşa cum sunt restul egiptenilor - care sunt africani, deci negri?? Că nu degeaba Africa se mai numeşte "continentul negru"...

Desigur că avem statui ale reginei; dar poate sculptorii nu aveau piatră neagră la dispoziţie şi au făcut-o albă - mai ales că duduia aceasta avea statui şi prin Roma; iar toată lumea ştie că dacă eşti în Roma, faci ca romanii. Deci, dacă romanii sunt albi, nu era normal ca şi Cleopatra să fie făcută albă?

Problema a fost că s-a încetăţenit misconcepţia asta. (Există "misconcepţie" limba română? Nu ştiu şi nu contează... momentan, gândesc în engleză, pentru că am văzut documentarul în engleză. Dar nu ştiu engleză prea bine şi mă exprim în română).

No, şi de la greşeala asta, a apărut Elizabeth Taylor în rolul Cleopatrei. Că na...pe vremea aia n-o puteau pune pe Venus Williams în acest rol, că încă nu se îngenunchia pe stadioane, ca să se returneze drepturile persoanelor de culoare!

Oricum, eu mă mir că pe Cleopatra au făcut-o doar negresă. Normal era să fie şi membră LGBT sau măcar vreun bărbat operat estetic în femeie! De fapt, sunt sigur că trebuie să existe şi nişte documente antice, care să ateste aceste informaţii - dar nu le-am găsit, încă. ÎNCĂ.

Şi tot nu mă credeţi că regina Cleo avea pielea neagră? Păi staţi, că mi-a venit prin channeling, de la nişte spirite superioare, argumentul suprem: conform noilor descoperiri, sora Cleopatrei cică era negresă, pentru că avea ADN de african. Deci, logic, Cleo era tot neagră. De fapt, omenirea nu a apărut în Africa? Asta înseamnă că toţi suntem negri! Chiar şi eu, care m-am născut cu defect şi am ieşit alb. Dar, în mărinimia ei, Natura a compensat lipsa melaninei din piele şi sunt negru la inimă. :) 

3. Nu-i aşa că viaţa ne este plină de contradicţii? Pe de o parte...ce om să fii, ca să treci de majorat fără permisul luat şi măcar o maşină personală? Dacă e nevoie, trăieşti fără să respiri... se găsesc soluţii, că d-aia suntem Homo tehnologicus! Dar fără maşină. chiar e imposibil să o mai scoţi la capăt! Nu mai zic de dus la serviciu şi în plimbări de concediu... dar când oi avea nevoie de-o pâine, doar nu vei merge pe jos, ca să înfrunţi vitregiile naturii! Şi dacă ai vreo întâlnire cu vreo domnişoară, doar n-o s-o duci în parc, s-o mănânce căpuşele! Nuuuu...o duci la mall, unde e atmosferă controlată! Iar la mall nu se merge pe jos, că nu au făcut proştii ăia ditamai parcarea degeaba!

Deci,  e clar, dom'le! Fără maşină, nu exişti pe planetă! Păi la ce ne-am mai dat Dumnezeu picioare, dacă nu le foloşeşti ca să apeşi pedalele de acceleraţie, frână şi ambreiaj? 

În acest context, ne confruntăm cu o supra-aglomerare a oraşelor şi cu lipsa acută a locurilor de parcare. Practic, calitatea de şofer s-a transformat din binecuvântare în cel mai mare blestem al omenirii - mai ales când trebuie să dai ture de câte o oră, pe tot felul de străduţe şi ulicioare, ca să găseşti un locşor unde să îţi aşezi bolidul. 

Ba, unii au devenit atât de stresaţi de parcare, încât îşi lasă maşinile pe oriunde, cu acceptarea oricăror consecinţe: pe trecerea de pietoni, în curbă, pe linia de tramvai, pe trotuar... Ce se poate întâmpla mai rău de-o amendă?

Alţii, în disperare de cauză, au început să parcheze chiar şi-n tramvaie! Nu ştiu cum au reuşit, dar d-aia avem telefoane inteligente! Au intrat în "Magazin Play", au descărcat aplicaţia necesară şi PAC! Cu o simplă apăsare de buton, ţi-ai urcat BMW-ul în tramvai! 

Noroc că aici nu suntem în codru şi nici nu-i sat fără câini...iar autorităţile nu dorm! Cum au luat LA CUNOŞTINŢĂ că există o astfel de problemă, s-au sesizat cu ajutorul maşinii ("auto-sesizat", pentru necunoscători) şi imediat au montat semne de avertizare în interiorul mijloacelor de transport în comun: 

 

Ştiu că pare greu de crezut, dar scrie negru pe alb (mă rog, alb pe albastru şi roşu pe alb): PARCARE INTERZISĂ, NU PARCAŢI!

...şi toată lumea ştie că fără fum, nu iese foc. Deci, unii şemecheri CHIAR Şi-AU PARCAT MAŞINA ÎN TRAMVAI!!

4. Mi s-a spus că nu-s chiar dus la biserică...dar aşa, din amintiri, parcă ştiam că operaţiunea de sfinţire se face cu apă sfinţită. Preotul citeşte rugăciunile necesare, înmoaie busuiocul în agheasmă şi stropeşte ceea ce trebuie sfinţit. 

Apoi, am văzut această ştire:

"Drumul mânăstirilor, sfinţit cu zeci de preoţi şi politicieni".

Da' de ce aşa? Au rămas fără agheasmă şi au sfinţit preoţii cu ce au avut la îndemână? 

Na, ce să zic? O fi, că doar a mai evoluat ştiinţa de când am învăţat eu ultima dată, când am ieşit de pe băncile şcolii! C-apoi na, pe vremea aia nu se inventase Google şi trebuia să-mi folosesc creierul pentru a găsi răspunsuri. Aşa că...învaţă, Gheorghe, învaţă! 

Acuma-i boierie! Nici măcar nu mai trebuie să ştii să scrii şi să citeşti, că s-au inventat asistenţii vocali! Deci... dacă ştii să vorbeşti, soliciţi asistentului informaţiile necesare şi poţi să ţii prelegeri despre descompunerea atomului, dacă ai chef!

Superb! Să bem pentru asta!! 

Şi să ne bucurăm de confort, cu o muzică plină de gândire pozitivă:

[Guess Who feat. Marius Moga - Tot mai sus]