Merita Ion Iliescu funeralii de stat?

 Pe 5 august 2025, a murit Ion Iliescu. Fostul preşedinte al României avea 95 de ani.
Ieri, 7 august 2025, a fost înmormântat cu onoruri militare şi a fost declarat doliul naţional.

Şi-apoi să te ţii mare fierbere şi rumoare-n ţărişoara noastră dragă: unii că hâr, alţii că mâr! Unii cu nemulţumiri şi reproşuri, alţii cu văicăreli şi ăuăleli! 

Ce mai la deal, la vale? Circăreală ca la uşa cortului, că aşa ne şade nouă bine!

Întrebarea este: merita Ion Iliescu funeralii de stat şi doliu naţional? 

Toţi postacii şi internauţii şi-au dat cu părerea; unii au fost pro, alţii contra. Unii au invocat morala creştină, alţii au marşat pe nebunia de la mineriade. Iar alţii, mai dezinvolţi, şi-au băgat p şi c şi m şi l, până s-au plictisit. 

Vorba marelui nostru scriitor: "După buget, coane Fănică"! 

Eu am căutat să mă feresc de subiecte din astea, zis "controversate". La alegeri, de exemplu, am reuşit să fac asta. În jurul meu, toţi se bălăcăreau, toţi discutau, se certau, se înjurau, se acuzau şi se excomunicau reciproc, iar pe mine mă mânca limba de numa-numa să zic ceva; dar am tăcut eroic şi mi-am văzut de viaţă. Pentru ce să mă complic? Doar ca să am senzaţia că am valoare socială? :)) 

Problema e că-n ultima vreme, lumea ia foc de la toate banalităţile şi renunţând azi, renunţând mâine, va veni o zi în care voi constata că nu voi mai putea spune nimic... pentru că orice subiect va fi controversat. 

De aceea, astăzi nu mai tac.

La revoluţie, abia împlinisem 6 ani - motiv pentru care am amintiri foarte vagi şi secvenţiale, referitoare la acele vremuri. La mineriade, nu eram mai breaz şi clocotul de atunci l-am perceput ca pe nişte simple poveşti. Pe mine mă interesau desenele animate, joaca printre oi, şotronul şi alte lucruri ale copilăriei... nu jurnalul de ştiri, care nu pricepeam de ce se difuzează de câteva ori pe zi, iar "Tom şi Jerry" se dădeau doar în weekend.

De aceea, mă întreb şi vă întreb: ce pot spune eu despre revoluţie? Păreri şi vorbe goale? Mi-e ruşine să fac asta. 

Şi nici nu mă pot uita în gura tuturor influenkerilor virtuali, care cred că le ştiu pe toate, doar pentru că sunt cetăţeni europeni şi au drepturi. De fapt, singurele persoane la care aş pleca urechea când vine vorba despre ce s-a întâmplat în anii de început ai democraţiei, sunt cele care au cel puţin 50 de ani - care erau  măcar (aproape) majore şi înţelegeau, oarecum, frământările şi contextul vieţii de atunci. Dar chiar şi-aşa, opiniile lor diferă foarte mult, pentru că aveai nişte experienţe ca simplu muncitor şi vedeai cu totul altfel viaţa, dacă aveai noroc să fii nabab sau fiu de nabab post-revoluţionar.

Până la urmă: unde e adevărul? Habar n-am. 

Şi nici măcar nu mă hazardez să emit vreo judecată de valoare, pentru că ştim cu toţii cât sunt de mari şansele ca informaţiile care ajung la noi să fie trunchiate, modificate, răstălmăcite, interpretate după interesul de moment sau mincinoase pe de-a-ntregul.

Aşa că nu mă aventurez şi spun doar atât:

Pentru mine, personal, Ion Iliescu este un nume. Şi o grilă de radiator... dacă vă mai amintiţi Daciile cu "zâmbetul lui Iliescu". În rest, Ion Iliescu nu m-a prea afectat personal, chiar dacă a fost preşedinte al României, ales de foarte mult popor şi în mai multe rânduri. 

Unii spun că a fost cel mai bun om politic al vremii. Alţii spun că a fost un simplu criminal, vinovat moral pentru morţii din revoluţie şi mineriade. Probabil că da, posibil că nu. Nu ştiu.

Cert este că a condus România în anii de după comunism şi a făcut primii paşi spre ceea ce trăim acum. 

Dacă e să fiu sincer, după discuţiile ultimelor zile despre viaţa lui, eu am ajuns să îl văd cu alţi ochi pe Iliescu. Ca om. Şi ştiţi de ce?

A fost căsătorit aproape 80 de ani cu aceeaşi femeie - ceea ce este o realizare greu de imaginat, mai ales în ziua de azi... când iubirea şi viaţa de familie sunt un simplu capriciu de moment. O  beţie de cuvinte fără rost şi minciuni care lasă în urmă o mahmureală ce mutilează inimi. 

Apoi, a mai făcut ceva important: nu a avut copii, dar a crescut unul din străini. A avut un copil de suflet. Nu a investit timp şi energie într-un pudel, pisică, acvariu cu peşti, case, maşini, avioane sau alte mofturi, ci a crescut un om.

Chiar şi numai pentru atâta lucru, eu cred că merită măcar un dram de respect.        

    

Dar până la urmă, merita funeralii de stat şi zi de doliu? 

Ca să fim mai catolici decât papa, mă gândesc că poate ar fi trebuit să îl punem pe Iliescu într-o vitrină frigorifică şi să organizăm un referendum naţional, cu participare obligatorie, ca să întrebăm TOT poporul cu drept de vot, ce să facem. Şi spun "obligatoriu", ca să nu avem vorbe la proces - că au venit la vot doar activiştii de partid, haştagiştii, tinerii, asistaţii sociali sau bătrânii. 

Iar după ce vedem ce hotătăşte poporul, acţionăm în consecinţă. Ce ziceţi?

 

Până una alta, răspunsul meu la întrebarea de mai sus este DA. Merită... pentru că a fost preşedintele României. Iar funeraliile de stat nu sunt un semn de respect faţa de omul Ion Iliescu (care era ateu, adică îl doare-n vârful cotului de orice formă de slujbă de îngropăciune sau doliu), ci un respect faţă de instituţia prezidenţială. Faţă de propria ţară şi de opinia locuitorilor ei.

Până la urmă, vorba bunicii mele: "Nu ai să vezi mort pe gard; cum, necum, tot te îngroapă cineva". Iar după ce mori, nu te mai interesează ce se întâmplă cu trupul. Că-i aruncat într-un şanţ, ars în sobă sau plimbat prin oraş cu mare pompă, cred că e fix egal, pentru cel care a murit. 

Însă, obiceiurile acestea contează foarte mult pentru cei care rămân. Sunt o dovadă de educaţie şi respect faţă de sine, până la urmă...tot aşa cum, atunci când saluţi pe cineva, de fapt, te saluţi pe tine. Şi te preţuieşti pe tine.

Respect. Despre asta a fost vorba în ultimele zile, în opinia mea.

Un capitol pe care fostul preşedinte Klaus Iohannis nu l-a parcurs. Şi nu din vina lui, ci din vina celor care nu au fost în stare să introducă această lecţie în manualul de fizică. Problema e că nu au adăugat-o nici în manualul de matematică... altfel nu-mi explic cum preşedintele în funcţie a rămas repetent pe partea de respect. 

Dar aia e, atât s-a putut. 

Totuşi, sunt sigur că data viitoare va fi mai bine. C-apoi, nu degeaba Nicuşor Dan a fost olimpic la matematică! Are gândire critică şi învaţă din greşeli.   

Deşi...când va muri Traian Băsescu (că va muri la un moment dat, doar n-o fi nemuritor), presupun că şi atunci îşi va găsi de treabă prin birou. Vorba aia: Băsescu a fost colaborator dovedit al Securităţii, nu mai sunt doar păreri şi simple acuzaţii. Deci... #stăcasă. Şi pe viitor, învaţă din greşeli, că nu a fost degeaba olimpic la matematică.

Apoi, mai este un aspect pe care nu îl luăm în seamă: de ce ne concentrăm atât de mult pe justiţia umană, când de judecata divină nu scapă nimeni? Iar când vom ajunge acolo, indiferent că la înmormântare s-a ţinut doliu naţional sau nu, indiferent că s-au tras salve de tun sau salve cu praştia după porumbei, că s-a cântat imnul de stat sau "Lambada", cu toţii ne primim răsplata - şi pentru ce am făcut şi pentru ce nu am făcut. Pentru suferinţe şi bucurii, pentru tot ce suntem şi am fi putut să fim.  

Da'...mă rog. Orele sunt destul de înaintate pentru asemenea discuţii. 

În plus, până la preşedinţi, adevărurile de după cortină şi motivaţiile politice, vin peste noi provocările zilei de mâine.  Că na, aşa-i viaţa: "dacă stai, îţi stă norocul".

Să bem pentru asta!

Şi-un cântec vesel să cântăm. Unul de inimă albastră, că nu se cuvine să dăm un ditamai bairam, doar pentru atâta lucru.  

[Ellyn Storm - Jenny of Oldstones cover/ Game of Thrones]

Pauză publicitară

Zilele trecute, am plecat într-o mică plimbare prin împrejurimi... şi cum mergeam eu, fain frumos, cu ochii împrăştiaţi pe toţi pereţii, numai ce-mi cade privirea pe ditamai panoul publicitar... pe care scria cu litere de-o şchioapă: "Găzarul". 

Bine, ca să fiu cinstit, eu nu am citit de prima dată aşa. Iniţial, când am dat de minunata reclamă, creierul meu a mai adăugat un "o"... probabil pentru a cinsti învăţămintele fostului preşedinte Băsescu. C-apoi, în cele din urmă, dânsul cu D mare este un om direct, care a spus lucrurilor pe nume - şi aşa au intrat în limbajul clasic modern apelative de mare valoare stilistică, precum "ţigancă împuţită" şi "gă*zar" cu "o". 

Ăsta-i, dom'le, bărbat adevărat! Bate cu pumnul în masă şi spune ce gândeşte - nu stă să apuce rahatul de partea cea mai curată, ca să nu supere pe unul şi pe altul! Ce să mai umblăm cu fofârlica?

Predecesorul său, preşedintele Ion Iliescu, era lucru slab: te învăluia în meandrele concretului, te îmblânzea cu un "măi dragă" bine plasat - şi dacă îl enervai prea tare, îţi trântea un "măi animalule", de-ţi mergeau fulgii! 

Subţire... dar bine că am evoluat! 

Şi-apoi, după anii în care am fost îndemnaţi să trăim bine, a venit vremea "României educate" - proiect iniţiat de preşedintele Iohannis, în cadrul căruia a fost lansată vestita plăcuţă suedeză şi *uia a fost legiferată la nivel naţional. 

Demersul a avut un succes răsunator şi educaţia a luat avânt - drept urmare, după ce moda telefoanelor inteligente s-a banalizat, după ce fiecare român şi-a achiziţionat săpunieră inteligentă, burete de vase inteligent, pernă cu memorie şi hârtie igienică inteligentă, în sfârşit am atins o nouă culme de dezvoltare socială: au apărut papucii de curte inteligenţi, ce vin în ajutorul persoanelor care încurcă stânga cu dreapta.

Tot ce trebuie să faci este să îi porţi şi brusc, "dreapta şi cealaltă dreapta" sau "stânga şi cealaltă stânga" vor fi de domeniul trecutului! De ce? Simplu: în realizarea acestor minunaţi papuci de curte s-a folosit o tehnologie inovatoare, de ultim moment - şi papucul stâng este colorat cu roşu, iar papucul drept este colorat cu albastru! Mai au şi nişte litere diferite pe ei... dar într-o lume atât de inteligentă, chiar îţi mai oboseşti ochii pentru a citi ce mai scrie peste tot, când avem asistenţi virtuali care pot citi în locul nostru??? Inteligenţa este la un click distanţă, nu mai trebuie să o purtăm cu noi, în propriul cap!

Testimponiale:

1. Doamnă cu coc şi sacou cu cristale swarovski: 

"Eram foarte stresată şi obosită, aşa că încurcam frecvent direcţiile şi nu mă mai puteam orienta corect. O vreme, purtam ceas la mână - că ăsta se ţine doar pe stânga - dar de când a început să se poarte şi pe cealaltăî mână, mai rău mă încurca! Trăiam un calvar, ajunsesem de râsul tuturor şi nimeni nu înţelegea că plec atât de obosită de la job, încât pur şi simplu nu mai am energie să mai deosebesc stânga de cealaltă stângă. 

Dar de când am descoperit papucii inovativi de la supermarket, viaţa mea s-a schimbat complect! Acum ştiu că stânga e pe roşu - roşu cum e inima, care e pe jumătatea stângă a corpului - înţelegeţi? Iar dreapta e pe albastru, pentru că am ochii albaştrii - cu doi "i", pentru că am doi ochii.

Mulţumesc universului care mi-a scos în cale aceste minunate încălţări"!

2. Domn cu bermude şi maiou cu pokemoni: 

"Am făcut scoala vieţii, care-o face toţi băeţii. Nu mi-a plăcut să învăţ prea multe, că în era tehnologiei, nu-i nevoie să mai reţii toate prostiile! Nici la Bac nu m-am dus; eram în Spania, la căpşuni. Am făcut bani şi i-am pus deoparte iar acum sunt cineva! Am mulţi duşmani care tânjesc la valoarea mea, dar cu foştii colegi de şcoală am rămas pretenaşi. Chiar dacă unii dintre ei au fost şi la facultate, acum lucrează la fast-food şi când mai trec să-mi iau haleală, le las şi lor un tips de-o bere - şi ce se mai bucură, sărakii!

Sunt fericit total, da' am şi eu o durere cea mai mare: când mi-e lumea mai dragă şi mă grăbesc mai tare, îmi iau papucii pe invers şi mă împiedic în ei! Nu e bine, boss.

Dar de când am descoperit noii papuci de la supermarket, viaţa mea şi-a recăpătat strălucirea! Port brăţări roşii pe o mână şi albastre pe cealaltă, iar acum nu trebuie decât să îmi potrivesc papucii cu mâinile: roşu pe roşu, albastru pe albastru!  Vorba aia: Cap să ai, că minte are alţii şi găseşte soluţii la toate!

Mulţumesc designerilor care s-au gândit şi la oameni mai amărâţi şi mi-au uşurat existenţa! 

Vorba lu' I. Kant: şmecherie, frate! Sigur a zis şi el, măcar o dată-n viaţă, cuvintele astea - deci l-am citat"!  

3. Doamna cu ochelari şi cizme de damă: 

"Bună ziua şi bună să vă fie inima! Eu mă intitulez pe persoană fizică Alexandrina Vincenţiana Aurelia Papadopolus a III-a, dar vecinii îmi spun Popeasca de la 3. Naşterea mea, un eveniment inefabil în viaţa socială pre-decembristă, a fost primită cu o incomensurabilă bucurie de către tatăl meu, care nu poate avea copii. De mică am fost un geniu - dacă-mi permiteţi să mă auto-descriu în acest mod - şi ştiam să citesc înainte de a vorbi. În prezent studiez telepatia, hipnoza şi în paralel, cânt la pian. A! Era să uit... îmi place să mă exprim elevat. În definitiv, cu toţii spunem aceleaşi lucruri, însă diferenţa dintre un om de rând şi un intelectual o face exprimarea.

Mie-mi place să fiu inteligentă, iar exprimarea îmi este pe măsura înălţimii intelectuale. Însă asta agasează pe cei din jur şi mă condamnă când mai rog pe cineva să-mi transporte şi mie plasa de la babord, că-s bătrână şi membrele inferioare sunt supuse unor stimuli exteriori, care-mi provoacă durere de nedescris. Dar oamenii sunt răi... mă cred arogantă şi îmi adresează cuvinte cu un pronunţaţ caracter licenţios. Aceste cuvinte inoportune nu-mi sunt deloc pe plac şi mi se par chiar dizgraţioase, de aceea am renunţat la lume şi m-am închis în mine. Mă chinuie solitudinea şi mă simt îngrozitor.

Dar de când am descoperit noii papuci de supermarket, viaţa mea socială a prins din nou aripi. Plec la cumpărături şi mă încalţ cu ei...iar dacă am nevoie de ajutor, spun: Mă puteţi ajuta cu sacoşa de partea cu papucul albastru? Desigur, partea aceea se numeşte tribord şi este semnalizată prin culoarea verde, dar am învăţat să accept limitările celor din jur şi că nu le pot schimba eu. E bun şi albastru.

Mulţumesc chinezilor care au avut ideea genială care a condus la confecţionarea acestor papuci revoluţionari"!

4. Băieţel tuns bros şi cu acadea în mână: 

"Săr'na!!! Io sunt mic, sunt un mucos şi-mi iau papucii pe dos. Cam încurc stânga cu dreapta, iar mama-mi zice să-i schimb şi io nu ştiu cum. Apoi se enervează şi ţipă la mine. 

Dar de când mi-a cumpărat noii papuci de la supermarchet, viaţa mi s-a schimbat total! Ăăăă... Am zis bine?

Mama nu mă mai ceartă; doar îmi zice să mut roşu în piciorul celălalt - şi râde când o întreb ce fac cu papucul albastru. 

Mai îmi iau o pereche, că am bani la puşculiţă. P-ăştia i-am rupt la fotbal". 

Doamnelor şi domnilor, acestea sunt doar câteva mărturii ale unor clienţi mulţumiţi!

Nu ezitaţi! Profitaţi de oferta noastră! Sunaţi acum la numărul de telefon pe care vi-l transmitem subliminal şi nu veţi regreta! Azi şi numai azi veţi beneficia de super-oferta noastră de sărbători: plătiţi un papuc şi pe celălalt îl primiţi total gratuit! 

În plus, primii o sută de clienţi primesc o ofertă de zile mari: transport gratuit şi un cadou surpriză şi gratuit! O minunată pilă de unghii gratuite şi o pereche de şosete cu strasuri gratuite, potrivite pentru orice ocazie!

Sunaţi acum, nu ezitaţi şi veţi beneficia de oferta noastră foarte gratuită!!

În încheiere, dorim să dedicăm o melodie de suflet celor cu inima sensibilă: 

[Smiley - Aia e]