Moşul: simbol sau brand?

                                                           Foaie verde, anghinare,

Eu sunt un copil mai mare.

Şi-am venit la colindat,

Pe la case la urat!!!

Mânaţi măi.... HĂI! HĂI!

Vă place colinda mea? Că mai ştiu...

Foaie verde de pe-un dâmb,

Sunt un copil mai  tălâmb.

Şi-am venit la colindat,

Pe la case la furat!

Colindăm, colindăm, iarna - pe la uşi, pe la fereşti...Pentru că, da! A sosit momentul bucuriei! Este Crăciunul (HO-HO-HO!), timpul minunilor şi al poveştilor care devin realitate! 

...cum s-a întâmplat, de exemplu, la Mânăstirea Petru Vodă - unde un suflet rău care nu înţelege magia sărbătorilor de iarnă şi bucuria de a dărui, a furat cadourile strânse de măicuţe pentru copiii sărmani. Ăsta sigur era vreun  Grinch, care încerca să fure Crăciunul! Dar nu i-a mers...

Aşa că schimbăm povestea. Vreţi ceva cu Moş Crăciun? Că tot e la modă...şi nu există sărbători de iarnă fără Moşu'! Toată lumea îl ştie, toată lumea îl cunoaşte: este un bătrân cu barbă albă şi costum roşu, care aduce cadouri copiilor mai mici sau mai mari! Doar că nu există...după cum cum ne-a informat un episcop italian: "Moş Crăciun nu există, iar campania Coca Cola, dar nu numai, se foloseşte de imaginea sa pentru a se prezenta ca poseseoare de valori bune".

...ceea ce este perfect adevărat şi corect: aşa cum McDonald's a schimbat culoarea firmei din roşu în verde, pentru că roşul semnalizează pericolul iar verdele induce consumatorului ideea de "natural", marile firme adoptă concepte tradiţionale, pentru a-şi crea o imagine de promotori ai valorilor. Iar din bătrânelul simpatic şi mereu binevoitor, ce deschidea calea naşterii lui Hristos, Moşul a devenit un brand al sărbătorilor de iarnă. Spuza de pe turta cea proverbială, pe care orice comerciant încearcă să o tragă pe propria felie. 

Aşa se face că, de curând,  ne-am trezit şi cu un Moş Crăciun gay... pentru că de ce nu ar fi şi aşa? 

Este strigător la cer şi complet oribil această interpretare... de aceea sper, cu toată puterea mea, ca la anul să se remedieze situaţia şi să apară un Moş Crăciun femeie-fără-sex, de gen plural la superlativ absolut, cu barbă pe piept şi ras în cap, care să se identifice ca ren şi să fie deschis oricărei vietăţi înzestrate cu organe sexuale. De ce să îi discriminăm pe ceilalţi, în favoarea gay-ilor? Păi ce facem aici? Ori suntem egali, ori nu mai suntem? Umblăm cu jumătăţi de măsură, sau asta-i doar de încălzire? Sau...poate au rămas modernii fără idei? 

Păi veniţi, fraţilor, la mine...că nu-s în stare să fac ceva bun, dar creez o bulibăşeală de principii, că ţi-e mai mare dragul! Învârt haosul ca porcul bostanul şi inventez nişte corcituri de simboluri, încât va fi imposibil să nu multumească pe toată lumea! Apropo: sunt foarte curios cu ce fel de hârtie igienică se şterge Moşul după ce face căcâţa moale la budă! Sau nu se şterge şi se spală, apoi se dă cu parfum? Ce marcă? Poate până la anul se inventează vreo reclamă care să ne lumineze în acest sens...pentru că trebuie să ştim!

Eeee-he! De-ar exista Moş Crăciun şi ar vedea în ce hal am ajuns să îl sluţim, cred că ne-ar compătimi...de proşti ce suntem, desigur! 

Norocul nostru că nu există...şi ne putem folosi de el după bunul plac. Prin urmare, cum se iţeşte prima zi a lui decembrie (sau, în funcţie de magazin, prima zi a lui octombrie), începe perioada Moşului. Şi poporul intră în febra sărbătorilor. Sau, mai exact...în febra cumpărăturilor (de sărbători), care ne vor stresa şi ne vor înnebuni în asemenea hal, încât nu vom mai avea timp pentru sărbătorile în sine - care sunt, după umila mea părere, o stare de spirit: liniştea de a te simţi ocrotit, bucuria de a avea alături pe cineva drag, dor, nostalgie şi pace; pentru că...(încă) e bine.

...chiar dacă Moşul nu exită. 

De fapt, înţelegerea acestui fapt este primul pas către sfârşitul copilăriei: nu Moşul pune cadouri sub brad, ci părinţii. Iar această crudă realitate apare în viaţa copilului întâi ca un secret şoptit cu grijă de cei mai mari sau mai dezgheţaţi la minte. Apoi, în timp, zvonul prinde contur şi magia se diluează în concret: sărbătorile nu reprezintă zâmbete, colinde, miros de bunătăţi şi cadouri materializate ca prin minune. Iar păsărelele nu ne spionează pe geam, ca să vadă cât suntem de cuminţi şi să ne pârască Moşului. Nu...nu există aşa ceva. Sunt doar invenţii...

Sărbătorile vin cu nebunie şi cu stres! Cu bani cheltuiţi în toate părţile, cu stat la cozi infernale, cu înjurături, înghionteli, oboseală, curăţenie prin casă, gătit toate cele cuvenite şi tot felul de cerşetori care-ţi pun colinde pe telefon şi te aşteaptă cu mâna întinsă la fiecare colţ de stradă, ca să le dai ce li se cuvine...pentru că şi-au rupt din timpul lor şi te-au urat de sărbători.

Noroc că mai sunt oameni cărora le plac poveştile. Ei nu strivesc corola de minuni a lumii şi pentru ei, Moş Crăciun există; nu ca persoană fizică, posesoare de buletin, paşaport sau certificat verde. Ci ca o personificare a iubirii pentru ceilalţi, materializată prin plăcerea de a dărui. Nu are importanţă ce anume... Intenţia din spatele oricărui gest cred este mai importantă decât gestul în sine.

Aşa că...deşi nu există Moş Crăciun, Moş Crăciun există şi rămâne acelaşi bătrânel voios şi veşnic tânăr, pe care şi eu îl ştiu, încă  de când eram mic. 

Să bem pentru asta! 

Un vin fiert, cu scorţişoară... un colind şi tradiţionalul CRĂCIUN FERICIT!

[Sacramento - Sus în vârf, la nouă meri]

Viaţa de sub propria semnătură

Gata, a trecut Vinerea neagră... Ăăăă... Vinerea de culoare...Vinerea care nu e albă? Întreb şi eu, că nu mai ştiu; teoretic, conform conceptului american, nebuneala asta s-ar întâmpla o singură dată pe an - adică în prima vineri de după Ziua Recunoştinţei (care se sărbătoreşte în a patra zi de joi din Noiembrie). La noi, însă, pentru că românii sunt fruncea din fruncea fruncii planetei, ideea s-a pervertit într-o ipocrizeală de reduceri semi-fictive care pot dura şi o săptămână-n cap, în fiecare săptămână. 

Aşadar: s-a terminat forfota? Că mi-a venit chef să mă aşez şi eu la o coadă cu specific naţional, să-mi fac provizii, ca să trec apoca-lipsurile care ni se anunţă la orizont: apocalipsa financiară, apocalipsa energetică, apocalipsa economică, apocalipsa alimentară şi, mai presus de toate, apocalipsa medicală. 

Nu ştiu ce să zic de alţii, dar eu vreau să le prind pe toate, că nu mi-ar plăcea să mă doboare prima apocalipsă şi să ratez spectacolele ulterioare! Plus că ne aşteaptă al cincilea val de pandemie în primăvară, cu promisiuni pentru valul 6...  

Oho! Ce bolnavi suntem şi câtă treabă avem!  

Şi-n afară de asta, la cozi iau contact cu cea mai pură formă de filosofie naţională - deci cum să nu îmi placă aşa ceva? Mă mai cultiv şi eu în cap, să nu zic că fac umbră pământului, degeaba.

Uite, de exemplu, mai dăunăzi, în timp ce aşteptam să-mi iau pâinea cea de toate zilele, aud din întâmplare, o frântură de conversaţie: "...şi de ce trebuie să semnezi pentru acest vaccin? De ce sunt constrânsă să mi-l fac, dar nimeni nu îşi asumă responsabilitatea lui? Am făcut multe vaccinuri la viaţa mea şi pentru nici unul nu am semnat nimic, nicăieri. Când e vorba de semnat, se pot întâmpla nenorociri...ca atunci când m-am măritat. Îţi spui io: aici tre' să fie ceva necurat..."

...şi imediat, mi-am pus mâinile la ochi, să nu mai aud alte blasfemii. Nu ştiu cine era doamna care vorbea, dar se punea de-a curmezişul bunăstării poporului şi mie nu-mi place aşa ceva. Precis era vreo conspiraţionistă, antivaccinistă şi pesedistă, că ăştia sunt cei mai răi. Deşi...stai! PSD cică s-a schimbat la faţă şi din "ciuma roşie" a devenit "crucea roşie"...altfel nu-mi explic cum, după ce a trebuit să moară oameni ca să fie izgoniţi de la putere şi după ce au fost uraţi cu toate UE-le posibile, sunt chemaţi la unire pentru salvarea României.

Deci...cine mai sunt odioşii de serviciu în prezent?  Auriştii? Soşociştii? Cred că da...deci doamna aceea precis era antivaccinistă, conspiraţionistă, şoşocistă şi budeancă. Plus fanul Vulpiţei, uitător fidel la Antena 3 şi (probabil) rudă cu Dragnea. Gata, am bifat toate relele posibile??  :))

În fine.

Cert e că neobrăzarea asta de a pune sub semnul întrebării conduita propovăduită în popor, mi-a dat o idee bună pentru Noua Lume la care tot visez: semnătura pe proprie răspundere. 

Şi ce-ar fi, dac-ar fi să implementăm acest model de abordare în toate aspectele vieţii noastre? Gândiţi-vă cât de simplu şi de rapid ar merge totul, dacă nu şi-ar mai asuma nimeni răspunderea pentru serviciile oferite. Am desfiinţa OPC-urile şi toate organele de control! Am eradica minciuna şi corupţia! Am elimina birocraţia! Şi am trăi mai fericiţi! 

Să vă dau un exemplu: îmi comand telefon de pe un site şi semnez, pe proprie răspundere, că-s mulţumit cu ceea ce primesc în colet. De ce nu aş avea încredere? Şi prietenii mei fac la fel, iar ei nu au întâmpinat nici o problemă! Totul fu bine şi frumos. Ce-i drept, unii au primit şi pliculeţe cu nisip, în loc de telefon... sau chiar ditamai cataroaiele, ambalate frumos şi legate cu fundă. Dar ce să facă, la cine să se plângă? Au semnat, aia e! Ghinionul lor... cine e de vină? 

Mie nu are cum să mi se întâmple asemenea urâţenii, fiindcă toată lumea ştie că ele sunt destinate doar altora. 

Şi semnez. Trimit comanda, apoi aştept să văd ce primesc. Orice ar fi, sunt mulţumit, că doar, am semnat! De-or fi şosete...ce noroc! Chiar îmi trebuiau! De-s creioane colorate...şi mai bine! Mă apuc de desen; oricum telefoanele emit radiaţii şi nu-s bune. Poate vor fi piuneze, totuşi...că am de prins un poster în perete şi le-am terminat. Nu contează! Ce-oi primi, aia e! Am semnat, sunt fericit...şi dacă nu-mi vine telefonul, e doar vina mea. C-apoi nu a iscălit nimeni în locul meu.

Vedeţi cât de frumoasă poate fi viaţa? Semnezi şi te bucuri de orice rezultat... pentru că dacă se elimină vinovatul, dispare şi infracţiunea. Iar organele de control şi menţinere a ordinii nu îşi mai au rostul.  Şi fără ele...la ce să mai dai declaraţii şi să completezi hârţoage?

Da, e clar! Vreau ca viaţa mea să curgă doar sub acoperământul propriei mele semnături! Pentru că vreau să fiu responsabil până la capăt şi trebuie să îmi asum. Ce? Habar nu am şi nu contează...atâta timp cât semnez, nu mă doare capul! Şi dacă, totuşi, mă doare, e fix problema mea! Scrie negru pe alb numele meu....deci: pupăciuni pe portofel! Adio şi n-am cuvinte!

Deocamdată, însă, doar visez la acele vremuri... în timp ce stau la noi cozi, sperând să mai aud şi alte perle de înţelepciune populară. Pentru că, până la urmă, vreau să se revizuiască totul, dar să nu se schimbe nimic. Mi-e dragă şi Lumea asta Veche.. M-am obisnuit chiar şi cu pandemia! Adică...na! Poate să spună cineva că nu avem un virus cu bun simţ? Se retrage pe meleagurile lui, când e vremea vacanţelor. Ne lasă să votăm, dacă sunt alegeri... ba ne permite să intrăm chiar şi în malluri! Conform orânduielilor trecute, cică acolo aveau voie doar vaccinaţii "imunizaţi"; dar, între timp, s-au creat culoare speciale şi pentru nevaccnaţi, că şi banii lor sunt buni! Iar virusul, se ştie: o fi el ucigaş, dar a fost educat să nu sară gardul! :)

Adică...se pare că are mai mulţi şapte ani de-acasă decât unii dintre noi.

Păi şi atunci, nu-i bine? Să bem pentru asta!! 

[Petrică Mîţu Stoiam - Mi-o lăsat moşu' cănuţa]

Binefacerile laptelui

Nu am rămas cu prea multe din facultate. De fapt, dacă îmi recitesc cursurile de atunci, constat, cu uimire, că pe vremea aceea eram foarte deştept şi promiteam multe lucruri frumoase. 

Între timp, s-a rezolvat problema de la sine, pentru că natura şi-a urmat cursul firesc: ce nu e folosit, se usucă şi moare. Nu mi-am folosit creierul când era la apogeul inteligenţei, ca să ajung şi eu o persoană de vază...ghinion; am pierdut trenul. Ce-i drept, am câteva vaze prin casă, dar nu pot spune că mi-s de ajutor. 

No. Şi-n toată această uscăciune deplorabilă ce mă cuprinde mai abitir decât perdeaua-giulgiu din "La ţigănci", o singură informaţie îmi mai străluceşte în creier, ca un adevărat far călăuzitor: "laptele de mamă este cel mai complet aliment pentru om". Cred că pe la cursul de nutriţie am auzit asta. Probabil. În fine! Nici nu mai contează de unde ştiu; important e că ştiu. 

Şi încerc să aplic. Da' de unde să mai fac rost de mame care să-mi dea lapte, la ora asta? M-apuc să mă lupt cu bebeii, pentru hrana cea de toate zilele? Pierd din start! Când m-or ţintui cu ochii ăia ai lor, în care se învârt galaxii întregi...îi las pe ei să sugă, că n-am inimă haină! 

Şi-n afară de asta, mai e un impediment: femeile se cam retrag de pe meterezele mămoşeniei, iar laptele de mamă masculină (de mam?) nu prea s-a inventat. Încă. Sper ca pe viitor să dea Uniunea o lege echitabilă şi să reglementeze situaţia pe care natura, în mârşăvia ei, ne-o impune...dar până una alta, mamul nu dă lapte. Clar! 

Asta nu mă împiedică, totuşi, să visez la o lume utopică...o lume în care fiecare om să consume lapte în fiecare zi. C-o fi de mamă, că n-o fi...nu are importanţă; dacă e lapte, e bun! Conţine o droaie de vitamine şi minerale, scade riscul bolilor cardio-vasculare, reduce hipertensiunea arterială, menţine silueta, protejează organismul de cancerul mamar şi colo-rectal, scade riscul apariţiei diabetului de tip 2 şi multe altele.

Nu prea am dorinţe personale, nu am obiective şi ţinte de atins şi nici măcar nu mi le impune nimeni. Aşa că îmi setez singur target-urile...iar  obiectivul meu este să răspândesc fericire în jur.  Să îi văd pe alţii cum zâmbesc şi să îi ajut să facă asta. De aceea zic: dac-aş fi pentru o zi preşedinte, aş decreta ca fiecare om să aibă lapte pe masă, la orice masă. Şi-o franzelă... deoarece se ştie că pâinea întăreşte inima omului. Astfel, vom putea creşte sănătoşi şi frumoşi. Iar mintea ne va fi aşişderea...pentru că într-un corp sănătos poate locui doar o minte sănătoasă.

Şi uite aşa, dintr-o lovitură, vor dispărea o mulţime de probleme care ne amărăsc existenţa: obezitatea, depresia, singurătatea, bolile. Pe scurt, vom fi cu toţii mai sănătoşi şi mai fericiţi! 

Ce spuneţi? Credeţi în lapte?

Eeee...istorie şi asta! Cum să nu credeţi?  Laptele e bun! Laptele e sigur! Studiile ştiinţifice demonstrează clar că laptele face bine. E adevărat că sunt şi studii ştiinţifice care spun că laptele strică la omul matur, dar astea sunt ştiri false şi dezinformări. Pentru că laptele e bun, laptele e sigur! 

Nu credeţi? D-apoi cum se poate aşa ceva?? Eu beau lapte de ani de zile şi nu am nimic! Bine, între noi fie vorba, mă mai apucă pântecăraia când îl beau după bere. Alţii spun că dacă ai bea apă după lapte, iar vine bolboroseală grozavă la stomac. Dar nu e adevărat...sunt doar ştiri false, răspândite de diverşi oculţi şi de comunişti, ca să nu vă fie bine. Ascultaţi-mă doar pe mine, că eu ştiu mai bine; şi în plus, cunosc oameni care beau lapte, apoi beau şi o stacană cu apă... şi nu au nimic. Pe cuvânt de cercetaş! 

Aşadar, ne-am înţeles: credem, cu toţii, în lapte, pentru că laptele e bun.

Cum? Nu credem toţi? Ce oroare!! HUOOOO!!!!

Ia, gata! M-am sucit! Dac-aş fi pentru o zi preşedinte, aş da o lege prin care ăia care nu beau măcar o cană de lapte pe zi să nu mai aibă voie pe la mall. Şi nici în instituţiile publice. Şi nici nicăieri, de fapt; să stea în case, că-s tăntălăi şi nu vreau să-i am pe cunoştinţă...să-i iau la conştiinţă...mă rog! Nu vreau să-i calce maşina şi să bage şoferi nevinovaţi şi prolactaţi la puşcărie, că-s prea naivi să se uite în ambele părţi când traversează. 

Da' de fapt...Bine, mă, hai... că nici nu vreau să-mi aud vorbe că-s dictator: antilactaţilor le dau voie să iasă, ca să-şi mai ia de-ale gurii şi să-şi cumpere pastile de la farmacie; să aibă când se vor îmbolnăvi...de tăntălăi ce sunt! Muahaha!!!

Cum adică să nu bea lapte?! Laptele este bun, laptele este sigur! Chiar nu vreţi să scăpăm de problemele care ne-au sufocat viaţa? Nu vreţi să trăim ca înainte, când ne plimbam prin rai goi şi fericiţi? Beţi lapte şi se rezolvă! 

Linişte în sală! Mi se pare mie, sau iar aud un murmur de dezaprobare? 

Cum, ce ziceţi? Că sunt oameni care au intoleranţă la lactoză? Ghinion, frate! Da' ce, i-am făcut eu aşa defecţi?  Eu doar le spun să bea lapte! Îi oblig? Nu! Să facă ce vor, numai să nu aleagă! Asta le tot zic...Păi şi atunci, ce se aud atâtea vociferări?

Să ducă, dom'le, să-şi întrebe medicul specialist dacă pot să bea lapte sau nu...că d-aia s-a inventat medicina pe planetă! Oricum, doctorii vor zice să facă fiecare ce vrea... că-i dau afară dacă zic ceva pe ce nu se aliniază direcţiei generale. Iar omul, ce ar putea să vrea -  în afară de ceea ce trebuie şi îi face bine? Aşadar: cu toţii vom bea lapte. Poa' să fie şi de popircheliţă...nu mă interesează! Laptele e bun, laptele e sigur! Eu îl consum şi nu am nimic - ce e aşa de greu de priceput? 

Eee-he! De-aş fi preşedinte...s-ar trăi bine în România. Şi tot secretul este să credem în lapte! 

E adevărat că nu s-ar trăi foarte bine; dar MAI BINE, cu siguranţă! 

Să bem pentru asta! O cană cu lapte...prea bun, prea ca la ţară!

[Surorile Osoianu și LUPII lui Calancea - La Portiță la Gheorghița/Iubește, Gheorghe, iubește]