Foaie verde, anghinare,
Eu sunt un copil mai mare.
Şi-am venit la colindat,
Pe la case la urat!!!
Mânaţi măi.... HĂI! HĂI!
Vă place colinda mea? Că mai ştiu...
Foaie verde de pe-un dâmb,
Sunt un copil mai tălâmb.
Şi-am venit la colindat,
Pe la case la furat!
Colindăm, colindăm, iarna - pe la uşi, pe la fereşti...Pentru că, da! A sosit momentul bucuriei! Este Crăciunul (HO-HO-HO!), timpul minunilor şi al poveştilor care devin realitate!
...cum s-a întâmplat, de exemplu, la Mânăstirea Petru Vodă - unde un suflet rău care nu înţelege magia sărbătorilor de iarnă şi bucuria de a dărui, a furat cadourile strânse de măicuţe pentru copiii sărmani. Ăsta sigur era vreun Grinch, care încerca să fure Crăciunul! Dar nu i-a mers...
Aşa că schimbăm povestea. Vreţi ceva cu Moş Crăciun? Că tot e la modă...şi nu există sărbători de iarnă fără Moşu'! Toată lumea îl ştie, toată lumea îl cunoaşte: este un bătrân cu barbă albă şi costum roşu, care aduce cadouri copiilor mai mici sau mai mari! Doar că nu există...după cum cum ne-a informat un episcop italian: "Moş Crăciun nu există, iar campania Coca Cola, dar nu numai, se foloseşte de imaginea sa pentru a se prezenta ca poseseoare de valori bune".
...ceea ce este perfect adevărat şi corect: aşa cum McDonald's a schimbat culoarea firmei din roşu în verde, pentru că roşul semnalizează pericolul iar verdele induce consumatorului ideea de "natural", marile firme adoptă concepte tradiţionale, pentru a-şi crea o imagine de promotori ai valorilor. Iar din bătrânelul simpatic şi mereu binevoitor, ce deschidea calea naşterii lui Hristos, Moşul a devenit un brand al sărbătorilor de iarnă. Spuza de pe turta cea proverbială, pe care orice comerciant încearcă să o tragă pe propria felie.
Aşa se face că, de curând, ne-am trezit şi cu un Moş Crăciun gay... pentru că de ce nu ar fi şi aşa?
Este strigător la cer şi complet oribil această interpretare... de aceea sper, cu toată puterea mea, ca la anul să se remedieze situaţia şi să apară un Moş Crăciun femeie-fără-sex, de gen plural la superlativ absolut, cu barbă pe piept şi ras în cap, care să se identifice ca ren şi să fie deschis oricărei vietăţi înzestrate cu organe sexuale. De ce să îi discriminăm pe ceilalţi, în favoarea gay-ilor? Păi ce facem aici? Ori suntem egali, ori nu mai suntem? Umblăm cu jumătăţi de măsură, sau asta-i doar de încălzire? Sau...poate au rămas modernii fără idei?
Păi veniţi, fraţilor, la mine...că nu-s în stare să fac ceva bun, dar creez o bulibăşeală de principii, că ţi-e mai mare dragul! Învârt haosul ca porcul bostanul şi inventez nişte corcituri de simboluri, încât va fi imposibil să nu multumească pe toată lumea! Apropo: sunt foarte curios cu ce fel de hârtie igienică se şterge Moşul după ce face căcâţa moale la budă! Sau nu se şterge şi se spală, apoi se dă cu parfum? Ce marcă? Poate până la anul se inventează vreo reclamă care să ne lumineze în acest sens...pentru că trebuie să ştim!
Eeee-he! De-ar exista Moş Crăciun şi ar vedea în ce hal am ajuns să îl sluţim, cred că ne-ar compătimi...de proşti ce suntem, desigur!
Norocul nostru că nu există...şi ne putem folosi de el după bunul plac. Prin urmare, cum se iţeşte prima zi a lui decembrie (sau, în funcţie de magazin, prima zi a lui octombrie), începe perioada Moşului. Şi poporul intră în febra sărbătorilor. Sau, mai exact...în febra cumpărăturilor (de sărbători), care ne vor stresa şi ne vor înnebuni în asemenea hal, încât nu vom mai avea timp pentru sărbătorile în sine - care sunt, după umila mea părere, o stare de spirit: liniştea de a te simţi ocrotit, bucuria de a avea alături pe cineva drag, dor, nostalgie şi pace; pentru că...(încă) e bine.
...chiar dacă Moşul nu exită.
De fapt, înţelegerea acestui fapt este primul pas către sfârşitul copilăriei: nu Moşul pune cadouri sub brad, ci părinţii. Iar această crudă realitate apare în viaţa copilului întâi ca un secret şoptit cu grijă de cei mai mari sau mai dezgheţaţi la minte. Apoi, în timp, zvonul prinde contur şi magia se diluează în concret: sărbătorile nu reprezintă zâmbete, colinde, miros de bunătăţi şi cadouri materializate ca prin minune. Iar păsărelele nu ne spionează pe geam, ca să vadă cât suntem de cuminţi şi să ne pârască Moşului. Nu...nu există aşa ceva. Sunt doar invenţii...
Sărbătorile vin cu nebunie şi cu stres! Cu bani cheltuiţi în toate părţile, cu stat la cozi infernale, cu înjurături, înghionteli, oboseală, curăţenie prin casă, gătit toate cele cuvenite şi tot felul de cerşetori care-ţi pun colinde pe telefon şi te aşteaptă cu mâna întinsă la fiecare colţ de stradă, ca să le dai ce li se cuvine...pentru că şi-au rupt din timpul lor şi te-au urat de sărbători.
Noroc că mai sunt oameni cărora le plac poveştile. Ei nu strivesc corola de minuni a lumii şi pentru ei, Moş Crăciun există; nu ca persoană fizică, posesoare de buletin, paşaport sau certificat verde. Ci ca o personificare a iubirii pentru ceilalţi, materializată prin plăcerea de a dărui. Nu are importanţă ce anume... Intenţia din spatele oricărui gest cred este mai importantă decât gestul în sine.
Aşa că...deşi nu există Moş Crăciun, Moş Crăciun există şi rămâne acelaşi bătrânel voios şi veşnic tânăr, pe care şi eu îl ştiu, încă de când eram mic.
Să bem pentru asta!
Un vin fiert, cu scorţişoară... un colind şi tradiţionalul CRĂCIUN FERICIT!
[Sacramento - Sus în vârf, la nouă meri]
