Mă uitam aseară la tv şi dintr-o dată, m-o pălit cunoaşterea metafizică: Cutremurător! Lovitură de teatru! Revoluţie, frate! În România s-au descoperit experimentele sociale filmate pe-ascuns cu webcamul dintre boscheţi! Pfuai de mine şi de mine...societatea nu a mai fost atât zguduită de la inventarea apei călzi şi a bananei îndoite!
Tu-ţi dai seama ce discutăm aici? Experimente sociale executate nu în dormitor, nu la stână sau la grădina zoologică...ci fix în mijlocul societăţii, cum te văd şi cum mă vezi! Deci cum stă unu' cu picioarele pe birou, pac! i se aprind beculeţele si-i vine idee genială...hai să vedem ce fac bucureştenii dacă un necunoscut le cere nişte bani! Dar, miezul din Fanta acum vine: nu e vorba de orice fel de necunoscut! Întâi este un om spilcuit, la costum, uns cu toate alifiile, apoi acelaşi om, dar plin de jeg şi zdrenţăros din cale afară! Aşadar şi prin urmare, ghici ghicitoarea mea, pe cine ajută cetăţenii?
No, păi pe cine să ajute? Concluzia observaţiilor la cald este de-a dreptul şocantă: Pe ăl la costum, desigur! Logic!
Şi tulai, Doamne, cum ne mustră realizatorii studiului pentru această realitate! Noi, oameni civilizaţi, plini de profunzime spirituală, ne lăsăm furaţi doar de aparenţe! Noi, cei moderni, mereu cu gura plină de dragoste, milă, iertare, Dumnezeu şi valori cu suflet mare, tragem o mare flegmă în obrazul aproapelui, oferindu-ne ajutorul unei bucăţi de cârpă, nu omului care o poartă!
Extraordinar! Nici că mă gândeam la aşa ceva...sunt de-a dreptul contremulat! Înţelegerea mea despre viaţă este pur şi simplu dărâmată din toate temeliile! Şi-acum ar trebui să mă simt ca un Columb mai mic, sau cum??
Nu e ca şi cum aş fi trăit pe-aici pe planetă de pe vremea dinozaurilor, să văd cu ochii mei cum se învârte lumea...cât de ipocrită şi plină de vorbe goale poate să fie! Trebuia să facă unii o emisiune specială care să mă înveţe că iarba e verde, apa e udă şi în principiu, aproape tot ceea ce vorbim, tooooot ceea ce simţim, sunt de fapt prostii! Tâmpeni fără pic de acoperire în viaţa de zi cu zi!
Na, că acum am făcut-o şi p-asta...iar acum sunt ca un peşte în apă! Mi s-a deschis al treilea ochi, văd dincolo de iluzii şi folosesc hăţişul de cuvinte ca să trag spuza pe turta mea! Ştiu cine-a-nfipt zambila-n brânză, să-mi trag pălmi! Şi toate acestea numai cu ajutorul emisiunilor pentru gospodine obosite. Paraammmmmm!! Cât de tare-i asta?
Tocmai când credeam şi eu că viaţa e un balon fragil de dragoste şi simţăminte puternice, că zboară albinuţa bâz-bâz din floare-n floare şi ne înţeapă cu extaz de nectar şi voie bună, mă-npunge între obraji viespea şi-mi vâră venin la inimă! Când să zic şi eu că suntem mănunchiuri de praf stelar, tot un zâmbet şi-un amor pierdut în veşnicie, ce-mi văd ochii?? Omul este un animal, condus de cele mai pure şi mai superficiale insticte! Poate cel mai scârbavnic animal, pentru că refuză să îşi accepte condiţia şi îşi construieşte o lume a minciunii, ghidată de fericiri iluzorii şi simţăminte mari, lipsite de substanţă! Condamnă minciuna, dar o acceptă, o perpetuează, şi-o doreşte! Apoi se lamentează.
Mai aud pe câte cineva..."nu, că eu nu-s aşa! Mă ştii tu pe mine? Ştii tu cum reacţionez, ce simt?" Iete na, de unde papuci de struţ să ştiu? Şi-apoi sunt nevoit să-mi înghit vorbele, pentru că o teorie ca asta se demonstrează în timp, nu pe loc - dacă nu eşti vraci să scoţi gadgetul minune şi să -i scoţi ochii ăluia: "Uite, băi, viitorul, nu te mai scălda atât!
Dar ce să vezi, nu-s vraci! Ghinion, asta e! Noroc că am răbdare şi mai cunosc omul pe ici, pe colo...aşa că aştept. Iar la un momentdat îşi dă-n petec şi anulează absolut tot ceea ce a spus până atunci: până la urmă nu contează cine eşti, contează doar ce eşti...ce ai, ce arăţi, cu ce te îmbraci şi mai ales, ce oferi. Totul se vinde şi totul se cumpără cu suma potrivită. Asta este lumea.
Trăim după mituri şi aparenţe. Oricât de idioate ar fi, le acceptăm şi le dorim. Aşa se face, aşa e lumea, aşa e viaţa.
Acum ceva timp mă contraziceam cu o domniţă, că în loc să citească şi ea ceva care să o deştepte, s-apucase ca zăluda de "Femeile-s de pe Venus, bărbaţii de pe Marte". Eu deja râiam! Nu pricep şi nu înţeleg cam ce creier nivelat ar accepta numai şi tâmpenia din titlu...
Şi-acum ce am înţeles? Asta-i luma actuală! Femeia dacă nu are forme şi nu face şpagat între scaune, gata oricând de orice nebunie, n-o mai ia nici Moartea. Dacă baga la înaintare candoarea şi-şi acoperă cu sfiiciune şi-un batic ce i-a dat natura, moare fată bătrână! C-apoi fără reclamă, ce se mai vinde în ziua de azi?
Bărbatul...cam la fel. Dacă nu are bani, dacă nu e tentant material, rămâne s-o ia de mână şi s-admire natura.
La fel restul...bărbatul abordează femeia. De ce? D-aia, aşa se face şi nu invers. Într-o relaţie, bărbatul tre să fie mai mare ca femeia...preferabil el boşorog pe moarte, ea în zorii tinereţii. De ce? D-aia, aşa se face şi nu invers.
Tot într-o relaţie, bărbatul trebuie să fie mai impunător din punct de vedere fizic decât femeia. De ce? D-aia, aşa se face, ca să le stea bine. Păi şi sufletul care contează? Lasă, băi, că nu conează...aşa se face, aşa e bine! Ştie proştii ăia de strămoşi de ce au făcut regula asta!
Dacă îi spui uneia că o iei să stea acasă, să vadă de copii şi să facă mâncare, explodează; au trecut timpurile femeii la cratiţă. Dacă spui: Bine, atunci munceşte tu, eu cresc copiii - iar exprodează. Nu se face aşa ceva, bărbatul trebuie să muncească, femeia să stea acasă.
Bărbatul vrea şi femei şi sex, femeia vrea bani sex. Mare schemă...
No, păi pe cine să ajute? Concluzia observaţiilor la cald este de-a dreptul şocantă: Pe ăl la costum, desigur! Logic!
Şi tulai, Doamne, cum ne mustră realizatorii studiului pentru această realitate! Noi, oameni civilizaţi, plini de profunzime spirituală, ne lăsăm furaţi doar de aparenţe! Noi, cei moderni, mereu cu gura plină de dragoste, milă, iertare, Dumnezeu şi valori cu suflet mare, tragem o mare flegmă în obrazul aproapelui, oferindu-ne ajutorul unei bucăţi de cârpă, nu omului care o poartă!
Extraordinar! Nici că mă gândeam la aşa ceva...sunt de-a dreptul contremulat! Înţelegerea mea despre viaţă este pur şi simplu dărâmată din toate temeliile! Şi-acum ar trebui să mă simt ca un Columb mai mic, sau cum??
Nu e ca şi cum aş fi trăit pe-aici pe planetă de pe vremea dinozaurilor, să văd cu ochii mei cum se învârte lumea...cât de ipocrită şi plină de vorbe goale poate să fie! Trebuia să facă unii o emisiune specială care să mă înveţe că iarba e verde, apa e udă şi în principiu, aproape tot ceea ce vorbim, tooooot ceea ce simţim, sunt de fapt prostii! Tâmpeni fără pic de acoperire în viaţa de zi cu zi!
Na, că acum am făcut-o şi p-asta...iar acum sunt ca un peşte în apă! Mi s-a deschis al treilea ochi, văd dincolo de iluzii şi folosesc hăţişul de cuvinte ca să trag spuza pe turta mea! Ştiu cine-a-nfipt zambila-n brânză, să-mi trag pălmi! Şi toate acestea numai cu ajutorul emisiunilor pentru gospodine obosite. Paraammmmmm!! Cât de tare-i asta?
Tocmai când credeam şi eu că viaţa e un balon fragil de dragoste şi simţăminte puternice, că zboară albinuţa bâz-bâz din floare-n floare şi ne înţeapă cu extaz de nectar şi voie bună, mă-npunge între obraji viespea şi-mi vâră venin la inimă! Când să zic şi eu că suntem mănunchiuri de praf stelar, tot un zâmbet şi-un amor pierdut în veşnicie, ce-mi văd ochii?? Omul este un animal, condus de cele mai pure şi mai superficiale insticte! Poate cel mai scârbavnic animal, pentru că refuză să îşi accepte condiţia şi îşi construieşte o lume a minciunii, ghidată de fericiri iluzorii şi simţăminte mari, lipsite de substanţă! Condamnă minciuna, dar o acceptă, o perpetuează, şi-o doreşte! Apoi se lamentează.
Mai aud pe câte cineva..."nu, că eu nu-s aşa! Mă ştii tu pe mine? Ştii tu cum reacţionez, ce simt?" Iete na, de unde papuci de struţ să ştiu? Şi-apoi sunt nevoit să-mi înghit vorbele, pentru că o teorie ca asta se demonstrează în timp, nu pe loc - dacă nu eşti vraci să scoţi gadgetul minune şi să -i scoţi ochii ăluia: "Uite, băi, viitorul, nu te mai scălda atât!
Dar ce să vezi, nu-s vraci! Ghinion, asta e! Noroc că am răbdare şi mai cunosc omul pe ici, pe colo...aşa că aştept. Iar la un momentdat îşi dă-n petec şi anulează absolut tot ceea ce a spus până atunci: până la urmă nu contează cine eşti, contează doar ce eşti...ce ai, ce arăţi, cu ce te îmbraci şi mai ales, ce oferi. Totul se vinde şi totul se cumpără cu suma potrivită. Asta este lumea.
Trăim după mituri şi aparenţe. Oricât de idioate ar fi, le acceptăm şi le dorim. Aşa se face, aşa e lumea, aşa e viaţa.
Acum ceva timp mă contraziceam cu o domniţă, că în loc să citească şi ea ceva care să o deştepte, s-apucase ca zăluda de "Femeile-s de pe Venus, bărbaţii de pe Marte". Eu deja râiam! Nu pricep şi nu înţeleg cam ce creier nivelat ar accepta numai şi tâmpenia din titlu...
Şi-acum ce am înţeles? Asta-i luma actuală! Femeia dacă nu are forme şi nu face şpagat între scaune, gata oricând de orice nebunie, n-o mai ia nici Moartea. Dacă baga la înaintare candoarea şi-şi acoperă cu sfiiciune şi-un batic ce i-a dat natura, moare fată bătrână! C-apoi fără reclamă, ce se mai vinde în ziua de azi?
Bărbatul...cam la fel. Dacă nu are bani, dacă nu e tentant material, rămâne s-o ia de mână şi s-admire natura.
La fel restul...bărbatul abordează femeia. De ce? D-aia, aşa se face şi nu invers. Într-o relaţie, bărbatul tre să fie mai mare ca femeia...preferabil el boşorog pe moarte, ea în zorii tinereţii. De ce? D-aia, aşa se face şi nu invers.
Tot într-o relaţie, bărbatul trebuie să fie mai impunător din punct de vedere fizic decât femeia. De ce? D-aia, aşa se face, ca să le stea bine. Păi şi sufletul care contează? Lasă, băi, că nu conează...aşa se face, aşa e bine! Ştie proştii ăia de strămoşi de ce au făcut regula asta!
Dacă îi spui uneia că o iei să stea acasă, să vadă de copii şi să facă mâncare, explodează; au trecut timpurile femeii la cratiţă. Dacă spui: Bine, atunci munceşte tu, eu cresc copiii - iar exprodează. Nu se face aşa ceva, bărbatul trebuie să muncească, femeia să stea acasă.
Bărbatul vrea şi femei şi sex, femeia vrea bani sex. Mare schemă...
Ştiu, ştiu...naşpa, aiurea, chiar nasol. DAR, se fac zeci de aşa zise "experimente sociale" oriunde în lume. Internetul este plin de asemenea cercetari, youtube-ul geme de atâta informaţie...şi indiferent de locaţie, concluziile sunt aceleaşi: aparenţa contează! Rândul lumii! Ce se face, ce se spune, ce se crede! Nu ideea, nu contextul, ci forma lucrurilor.
Dacă se oferă îmbrăţişări gratuite, o femeie va strânge infinit mai multe decât un bărbat. Femeia este aplaudată pentru mărinimie, bărbatul este ironizat.
Dacă o femeie frumoasă cere ajutor cuiva, oricui, îl primeşte; dacă aceeaşi femeie, dar îmbrăcată neglijent, cere acelaşi ajutor, este complet ignorată.
Dacă unu', oricine, vine la un cuplu de îndrăgostiţi şi pretinde o noapte fierbinte cu iubita în schimbul a o mie de dolari, nu se poate, e cu iubirea eternă care nu le dă voie. Dacă acelaşi necunoscut oferă zece mii de dolari, iubitul parcă deja a lăsat-o mai moale cu afecţiunea şi iubita nu mai este atât de timidă. La unsprezece mii de dolari, deja lucrurile s-au aranjat..că de! Iubirea-i până la suma potrivită de bani!
Dacă un om bine îmbrăcat cere ajutor, îl primeşte. Dacă acelaşi om, dar cu o aparenţă de om al străzii cere acelaşi ajutor, este ignorat, umilit, scuipat, înjurat.
Dacă un bărbat elegant momeşte ia copil pe stradă şi-ndrugă ceva, totul e ok. Dacă acelaşi bărbat, dar cu o alură mai de băeat de cartier, ia acelaşi copil, brusc societatea reacţionează. Chiar violent.
Dacă un bărbat bruschează o femeie în mijlocul străzii, imediat se găsesc pretendenţi care să o apere. Dacă acelaşi bărbat este bruscat de aceeaşi femeie în mijlocul aceleiaşi străzi dar nu reacţionează violent, este văzut ca incompetent, lucru slab, glugă de coceni, cârlig de rufe şi o imitaţie de bărbat adevărat.
Asta e lumea.
Mai vreţi? Exemple sunt câtă frunză, câtă iarbă!
Concluzia este una singură: Trăim o minciună, totul este minciună şi prefăcătorie. Viaţa este doar o serie de comportamente programate şi răspunsuri pavloviene, care apar la o simplă apăsare a butonului potrivit. Nu e nimic profund, magic sau sfânt. Doar superficialitate, chimie şi interes.
Iar cea mai mare dintre minciuni, cea mai odioasă dintre toate, este dragostea. În oricare formă a ei şi mai ales, cea dintre cupluri. De acolo porneşte totul...pentru că la un momentdat acele cupluri de îndrăgostiţi vor deveni părinţi, perpetuând o dragoste strâmbă, maculată.
Mă doare să spun asta, pentru că înainte de a o spune, trebuie întâi să o gândesc şi să o accept eu însumi...dar asta este: Deşertăciune. Goliciune.
Să cânte manelili, să danseze fetili...Hoooo, frână! Că nu-i goliciune d-aia!
Eeeeeeee.... mai contează???!! Să cântăm şi să ne veselim, că viaţa-i doar un spectacol. Mizerabil, ce-i drept...dar oricum lucrurile nu se schimbă. Şi nu merită să-l luăm prea în serios, că oricum nu scăpăm vii din el!
Mai bine să aplaudăm şi-un cântec vesel să cântăm....
Dacă se oferă îmbrăţişări gratuite, o femeie va strânge infinit mai multe decât un bărbat. Femeia este aplaudată pentru mărinimie, bărbatul este ironizat.
Dacă o femeie frumoasă cere ajutor cuiva, oricui, îl primeşte; dacă aceeaşi femeie, dar îmbrăcată neglijent, cere acelaşi ajutor, este complet ignorată.
Dacă unu', oricine, vine la un cuplu de îndrăgostiţi şi pretinde o noapte fierbinte cu iubita în schimbul a o mie de dolari, nu se poate, e cu iubirea eternă care nu le dă voie. Dacă acelaşi necunoscut oferă zece mii de dolari, iubitul parcă deja a lăsat-o mai moale cu afecţiunea şi iubita nu mai este atât de timidă. La unsprezece mii de dolari, deja lucrurile s-au aranjat..că de! Iubirea-i până la suma potrivită de bani!
Dacă un om bine îmbrăcat cere ajutor, îl primeşte. Dacă acelaşi om, dar cu o aparenţă de om al străzii cere acelaşi ajutor, este ignorat, umilit, scuipat, înjurat.
Dacă un bărbat elegant momeşte ia copil pe stradă şi-ndrugă ceva, totul e ok. Dacă acelaşi bărbat, dar cu o alură mai de băeat de cartier, ia acelaşi copil, brusc societatea reacţionează. Chiar violent.
Dacă un bărbat bruschează o femeie în mijlocul străzii, imediat se găsesc pretendenţi care să o apere. Dacă acelaşi bărbat este bruscat de aceeaşi femeie în mijlocul aceleiaşi străzi dar nu reacţionează violent, este văzut ca incompetent, lucru slab, glugă de coceni, cârlig de rufe şi o imitaţie de bărbat adevărat.
Asta e lumea.
Mai vreţi? Exemple sunt câtă frunză, câtă iarbă!
Concluzia este una singură: Trăim o minciună, totul este minciună şi prefăcătorie. Viaţa este doar o serie de comportamente programate şi răspunsuri pavloviene, care apar la o simplă apăsare a butonului potrivit. Nu e nimic profund, magic sau sfânt. Doar superficialitate, chimie şi interes.
Iar cea mai mare dintre minciuni, cea mai odioasă dintre toate, este dragostea. În oricare formă a ei şi mai ales, cea dintre cupluri. De acolo porneşte totul...pentru că la un momentdat acele cupluri de îndrăgostiţi vor deveni părinţi, perpetuând o dragoste strâmbă, maculată.
Mă doare să spun asta, pentru că înainte de a o spune, trebuie întâi să o gândesc şi să o accept eu însumi...dar asta este: Deşertăciune. Goliciune.
Să cânte manelili, să danseze fetili...Hoooo, frână! Că nu-i goliciune d-aia!
Eeeeeeee.... mai contează???!! Să cântăm şi să ne veselim, că viaţa-i doar un spectacol. Mizerabil, ce-i drept...dar oricum lucrurile nu se schimbă. Şi nu merită să-l luăm prea în serios, că oricum nu scăpăm vii din el!
Mai bine să aplaudăm şi-un cântec vesel să cântăm....
