Se afișează postările cu eticheta pdf download. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pdf download. Afișați toate postările

joi, 28 mai 2015

Testare naţională la matematică şi limba română pentru clasa a IV-a

Mare, mare frăsuneală cu evaluările naţionale! Aproape că te şi întrebi: la câte probleme are ţara asta de rezolvat, chiar trebuie să se inventeze noi modalităţi de a se cheltui banii?
Pe vremea mea, învăţământul era simplu: aveai un manual, mergeai la şcoală şi învăţai. Când terminai opt clase şi vroiai să dai la liceu, exista un examen de admitere. Dar d-ăla pe bune, cu testarea cunoştinţelor - nu intrai cu o sumă de medii.
Mai învăţai oleacă, gătai douăsprezece clase şi dădeai examenul de bacalaureat, "Examenul Maturităţii". Dacă te simţeai deştept şi vroiai şi facultate, mai dădeai un examen de admitere...apoi licenţa de final şi s-a terminat povestea. Erai om mare cu acte în regulă.

Problema e că după revoluţie, toată societatea a simţit nevoia unei reforme şi educaţia a intrat în declin. Au apărut manuale alternative, apoi reforme peste reforme şi în vârf cu alte reforme, ajungându-se să nu mai ştii ce înveţi, de ce înveţi şi pentru ce înveţi. S-a scos admiterea la liceu, s-a introdus examenul de capacitate, Bacul se modifică în fiecare an, acum se reintroduce şi treapta de liceu. Fain, ce să zic? 
Dar pentru ce se fac toate acestea? Spre beneficiul sistemului de educaţie? N-aş prea crede...de la an la an, se observă clar că bulibăşeala din sistem a dus la prostirea elevilor, nu la deşteptarea lor. Totul se face de formă şi de mântuială, pe sistem "Noi ne facem că muncim, voi vă faceţi că ne plătiţi". Copiii vin la şcoală şi se fac că învaţă, profesorii se fac că predau, testările naţionale curg şi...şi...Răducioiu la balon, bară-bară-şuuut şi GOOOOOOOOOLLLLLLLL!!!! Totul rămâne gol!
Mă uit pe ici pe colo şi stilul de predare din liceu tinde să se asemene cu cel de facultate: profesorul nu mai vine la catedră să ia la ascultat aiurea, după cum îi vine la chelie...după cum se deschide catalogul, în ordine alfabetică sau pe sărite. Nu te mai obligă să înveţi lecţie de lecţie, parcă îl doare la inima fundului ce pricepi şi ce nu pricepi.
Acuma el doar vine să predea ca nebunul două-trei săptămâni şi la final, pac! Testare de control... Iar mai predă în în galop câte un capitol, iar trânteşte o lucrare. Şi tot aşa.

La sfârşit vine Statul şi trânteşte mucii-n fasole cu o evaluare naţională.
Cea mai recentă: cea de la clasa a IV-a. O nebunie, pe cuvânt de cercetaş! Le citeşti şi-ţi faci cruci cu toate mâinile, de zici că eşti la mânăstire! Cel puţin asta a fost reacţia mea astăzi, când din plictiseală, m-a pus năbădaia să văd şi eu ce pui de inteligenţă le-o mai fătat minţile ăstora de la Minister.
Am înţeles că elevii au avut la dispoziţie o oră pentru test. Eu făcusem toate varinatele de teste în mai puţin de o oră  şi la română şi la matematică - ceea ce era şi ruşine să fac altfel...dacă nici cu clasa a IV-a nu mă mai iau de guler, chiar că am făcut o şcoală degeaba!! 
Dar la copii nu le-a fost atât de simplu....ei gândesc cu mintea lor de copii, nu cu cea de adult!  Fac o înmulţire în zece minute, o adunare peste ordin înntr-un sfert de oră, uită, sar cifre şi litere, încurcă unităţile cu zecile şi în primul rând, citesc cerinţa exerciţiului mai greu. Tocmai de aceea, subiectele mi s-au părut de o nesimţenie crasă. Ce puţin varianta a doua a testului de matematică are un puternic iz astronomic...zici că a fost concepută de Alexandru Mironov sau  de Dumitru Prunariu! Nebunie pe pâine, să-mi trag pălmi!
Începe apoteotic: "1. Când se află cel mai departe de Pământ, Luna se găsește la o distanță de patru sute șase mii șapte sute de kilometri...." şi eram...HĂĂĂĂ??? Zi, băi nene, ce vrei să-ţi rezolv, nu mă mai împletici cu vorbe, că timpul meu costă bani! Dar no, am zis că e o întâmplare...până citesc mai jos:
2. Mărește cu 5 cifra zecilor numărului 3 426 pentru a obține numărul care arată câţi kilometri are
diametrul Lunii.
3. Americanul Neil Armstrong a fost primul om care a pășit pe Lună, în anul MCMLXIX...
4. Diametrul planetei Pământ la Ecuator este de 12 756 km...
5. Trei dintre planetele sistemului nostru solar au aproximativ următoarele diametre: Venus - 12 100 km; Uranus - 52 000 km; Mercur - 4 880 km...
6. Pe un cer senin, la Observatorul Astronomic, Andrei a reușit să vadă 35 de stele, iar pe un cer înnorat de 7 ori mai puține...
  
...şi-mi zic: în primul rând, nu rezolv nimic până nu aflu cum se numeşte Observatorul Astronomic cu pricina. Ok??? Şi în al doilea rând: ăştia-s cretini la cap! Da' de Han Solo, Star Lord şi Căpitanul Kirk nu ziceţi nimic? Darth Vader când apare? Aaaaa...mai târziu, deci...acu e-n maiou, joacă o tablă cu Spock. Aha, am înţele...CEEEE??? Nu vine? Ce de lucruri slabe sunteţi! Păi chemaţi-l, măi oamenilor! L-aţi invitat, măcar?
Vreau ceva cu Tie Fighter, USS Enterprinse, sau un Iron Man mic, acolo. Hai mă', ce sunteţi aşa scame-n buric?? Am ochelarii de 3D la mine, i-am adus degeaba?
Iar nebunia continuă:
7. Unește operația matematică de pe fiecare cometă cu rezultatul corect de dedesubt...
8. La selecţia care va stabili echipajul unei rachete ce va zbura spre Lună, participă câte 3 cosmonauți
din două țări asiatice și câte 4 cosmonauți din cinci țări europene...
9. La Observatorul Astronomic au venit în vizită, într-o zi, două clase a câte 21 de elevi și trei clase a
câte 20 de elevi...

Deci, clar, aici e mâna lu' Prunariu! Sunt curios dacă 'or şti copiii ăştia cine e personajul...
Oricum, testul continuă; întrebarea 10... apoi OPAAAA!!! Mai să-mi sară inima! Subiectul 11 e de milioane!



 Aoleu, ce-ai făcut fra'? Păi ăsta-i elefant? Pune-i etichetă pe el... că zici că-i operă de artă post-modernă! Un şoarece cu limba scoasă şi-o pâlnie-n fund - de unde până unde elefant? Dacă mă mai puneai să-ţi spun şi ce specie este, pe cuvânt de nu te porcăiam! 

Şi uite aşa, rând pe rân, printre planete, asteroizi şi rachete, ajunsei şi la final...
Aoleu, stai că am uitat de capcana de la întrebarea 12: Cât cântăreşte un cosmonaut pe Pământ: 7 kg, 21 kg, 600 kg sau 75 kg. Na-ţi-o frântă! De unde Mama Ciorilor să ştiu cât cântăreşte? E îmbrăcat sau dezbrăcat? Şase kg o avea numai costumul...nu e bună varianta. Douăzeci? Posibil...s-au văzut oameni anorexici. Şase sute? Probabil...cel mai gras om de pe planetă parcă atât avea. Şaptezeci şi cinci de kg? Nu ştiu ce să zic...n-aveţi vreo poză cu el, să-mi dau seama? Sau alte variante de răspuns... Fifty-fifty, întreabă publicul, sau sună un prieten? 

Una peste alta, testul mi s-a părut o mizerie! Nu-i vorbă, că până la urmă nu era foarte dificil...trebuia să ştii ce înseamnă un număr par şi impar, să înţelegi ce sunt numerele consecutive, să cunoşti citirea şi scrierea numerelor, ceva cifre romane şi un pic de fracţii. Mamă. dar forma era de neconceput! Nu putea să zică clar şi verde-n faţă ce se cere? La ce atâtea poveşti fără rost? Stăm la şuetă? C-apoi no..nu toţi copiii de-a patra or avea răbdare să citească...şi dacă sari ceva, nu mai pricepi nimic! 
Asta-i doar strategie de marketing, să-mi crape capra! Ne dăm singuri la gioale, ne complicăm doar pentru a ne complica! Masterchef în matematică...ţi se serveşte un dish cu orez în stil indian cu pui şi caju, aranjat pe platou ca o frunză de brusture! Orez cu legume şi-un copan, mai pe direct. Păi şi de ce nu zici aşa? De ce mă iei cu "trei mii de stele verzi care luminează intermitent se află la o distanţă de zece parseci de Terra. În altă parte a universului, la numai treizeci de ani lumină de Lună, care este satelitul natural al Pământului, se află patru stele roşii. Se cere să se indice câte stele vezi şi roşii sunt". No, şi nu puteai să zici direct "3000 + 40 = x, să se afle x " ???  Mai facem şi noi economie de hârtie...salvăm şi copacii...Greenpeace! Greenpeace! E ziua în care....nu scot maşina din parcare şi văd doar feţe zâmbitoare!


În fine...
La română nici nu mai reţin ce a fost, mi-a rămas în minte doar o cerinţă de la testul 2: "Cine se află în suport? Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect.
A. creionele colorate
B......" 

Şi-mi zic: Aici e mână de mămică, clar! Cine ar mai putea să vorbească atât de drăgălaş cu puiuţul ei? Creionele, creionuţe, creionaşe, lămâiţă, băbănuţă, suculeţ, lăptic, merişor şi biscuiţei. 

No, gata, nu mai pot!
Pe cine interesează, am ataşat mai jos fiecare variantă de testuleţ pentru fiecare disciplinuţă la care profesoreii drăgălaşi s-au gânditulit ei, micuţeii, să evalueze inteligenţica copilaşilor de zece - doisprezece anişori.
La mai mare!!!!!