Găleata cea virală

În ultima săptămână, cel puţin, toată lumea a înnebunit cu "Provocarea găleţii cu apă"! Filmuleţele-s virale, vizionate şi mega-căutate, jurnalele de ştiri numai despre asta vorbesc. Vedete îşi toarnă ba în serie, ba în paralel, câte un vas cu apă în cap - că e găleată, tuci, ibric, tomberon, sertar de congelator, cană, oală de noapte...nu mai contează! Ideea e este un must să te filmezi aruncându-ţi apă pe plete, pentru a te vedea o lume întreagă! Mamă ce mişto, beton şi marfă suntem!

Bă, ce puii mei?? Sunt eu tâmpit sau p-ăştia i-o pălit careva cu leuca în moalele capului şi au dat în mintea maimuţei? Îşi bagă unu' deştu-n dos, nebunie planetară, frate! Hai cu toţii să facem întocmai şi la fel, că e coolăraie maximă!

Serios acum, nu pricep care e faza. La început ziceam: "Un prost îşi toarnă apă-n cap. Mare schemă!" Doar că s-au înmulţit proştii şi am intrat la idei...chiar nu-i de glumă! O fi vreo pandemie, ceva! Vai de mine!! Sunt prea tânăr să mor, nu vreau să mor! Vă rog, fie-vă milă...există vreun vaccin? Cum se transmite?? Dacă mă bag la beci scap? Ca la tornadă...îmi fac adăpost subteran şi stau acolo până trece viforniţa! 

Apoit am auzit că totul se face în scop umanitar. Dacă nu mă credeţi, e un filmuleţ lacrimogen pe net...n-am stat de el să-l văd cap-coadă, că-mi pica varu' de pe pereţi de pictiseală. Oricum, e pentru o cauză nobilă! Uraaaa, tumbs up, faceţi şi voi la fel! Nu prea înţeleg cum se face lumea mai bună dacă îmi ud scăfărlia, dar mă rog...chiar aşa, trebuie să le ştiu pe toate?

Totuşi, am continuat săpăturile. 

Conform wikipedia, Ice Bucket Challenge este o manifestare  ce implică donarea unei sume de bani pentru cercetări în domeniul sclerozei. Iniţial, ori dădeai bani, ori îţi turnai o găleată cu apă şi gheaţă în cap - un gest complet cretin, după părerea mea. Dar în fine...ideea e că au apărut şi variante: accepţi provocarea şi donezi doar 10 euro, nu o accepţi şi donezi 100 de euro; sau dai şi tu cât de lasă sufletul şi execuţi şi figura cu găleata, să-ţi mai iei nişte likeuri la profil. Dacă mai eşti şi complet idiot de te împiedici cu găleata-n braţe, te-ai scos de vizualizări! Devii vedetă printre internauţi - desigur, cunoscută doar între vecini şi pe străzile locale. Că doar cine caută Bucket Challenge Failed Compilatiοn râde să se împrăştie şi trece mai departe; chiar nu cred că se dă de ceasul morţii, căutând idiotul cu pricina - doar doar o lua vreun autograf de la el.

Acuma...pe vedete le mai înţeleg - mai ales pe cele de la noi, care numai întregi la diblă nu sunt. Dacă te duce capul, refuzi elegant; că donezi sau nu, treaba ta! În principiu nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta, deci de ce să baţi atâta clopotul că dai nişte bani? Ce, nu s-a mai văzut aşa ceva? Ete na!

Dar dacă eşti tipul de om care aplauzi tălâmb la tot ce vezi şi ceea ce contează este să intri în graţiile gloatei şi să intri în rândul lumii...da...hai cu găleata, frate! Ce una?? Două, na, că io-s ăl mai şmecher, care-a îndoit banana! 

Aici m-am lămurit. Dar restul? Chiar aşa, nu are nimeni cap ce judece? "Da stai mă aşa niţel, ce facem noi aici? Mi-am aruncat cu gheaţă-n cap...aşa şi? În afară de o posibilă răceală şi o durere de măsele, ce sper să obţin? Lupt împotriva unei boli îmbolnăvindu-mă? M-a bătut soarele-n cap, sau ce? Să-mi bag picioarele, e ca şi cum aş lupta contra violenţei, trăgându-mi pumni singur, în centrul oraşului! Sau împotriva sidei, îmbolnăvindu-mă de ficat! Sau...ca şi cum aş lupta împotriva accidentelor mărşăluind în coloană, cu pancarde şi vuvuzele! Aoleu, stai că asta se întâmplă deja! Scuze, scuze...

Anyway...ideea este: ce are sula cu prefectura? Ce are scleroza cu gălata? Asta e ca în bancurile copilăriei: "Ce au în comun o roşie şi un tramvai?"

După mintea mea, o acţiune eficientă ar fi donaţia şi atât. Că te maimuţăreşti în direct strigând "Pentru sclerozăăăăăăăăăăăă!!!!!!!" nu are absolut nici un efect..Dacă ar fi să faci un sondaj, din 100 de persoane care au îndeplinit provocarea găleţii nu cred să găseşti mai mult de 5 care să ştie ce este şi cu ce se mănâncă afecţiunea asta. Deci, în afară de învaţarea unui nou cuvânt din dicţionar...ce rezolvare, care conştientizare?

Iar dacă vrei să rupi gura târgului cu şmecheria, faci altceva: tai răul din rădăcină. Şezi strâmb să gândeşti drept şi te întrebi: "Băi nenică, care e treaba cu scleroza asta? De ce apare? De unde atâta alzheimere, parkinsoane şi cancere prin toate locurile posibile şi imposibile? Sigur-sigur nimeni nu ştie răspunsul...dar de la atâta stres, atacuri de panică, alimente modificate şi tot felul de mizerii în apă, sol, aer, sau prin orice ne mai înconjoară, de fier să fii şi tot te-ar mai picni câte o boală! D-apăi pe noi, că suntem numa oameni...  "

Aşa că: vrei să schimbi ceva? Să elimini boala, nu doar să tratezi simptomele? (sau să te prosteşti jucând în filmul în care eşti erou doar pentru că ţi-ai turnat apă în cap, te-ai bărbierit pe juma de faţă sau mai ştiu eu ce alte provocări?) Schimbă-ţi viaţa! Gândeşte cu capul din dotarea proprie şi adoptă un stil de viaţă niţel mai sănătos! 

Dar mai e mult până departe...deocamdată suntem la stadiul în care copiem de toate pentru toţi, fără pic de discernământ. Nasol, ce să mai zic?

Sinuciderea (lui Robin Williams)

Robin Williams a murit. S-a sinucis. Am rămas mai perplex ca un tablou...

M-am gândit mult până să scriu despre asta....sau măcar dacă ar trebui să scriu despre asta. Sinuciderea este atât de complexă, că de cele mai multe ori este logică doar pentru cel care se gândeşte la ea. Uneori sufletul doare atât de tare că simţi cum te sufoci. Corpul vibrează de durere, mintea se topeşte sub arşiţa gândurilor şi fiecare bătaie a inimii devine un dangăt dogit de clopot. Moartea este o soluţie raţională, un must. O nevoie, o evadare. Singura scăpare pe care o ai atunci când vrei să fugi departe departe, să te desprinzi de tot şi de toate. Să te calmezi şi să respiri fără să te ardă plămânii, fără să emani durere prin toţi porii.

Cum ajungi în starea asta? Habar nu am. Depinde...de obicei de la lucruri mărunte, neîmpliniri minore care se adună în subconştient şi încep să sape în fiecare celulă. Din ce în ce mai adânc, cu fiecare nereuşită, cu fiecare mustrare. Cu fiecare imputare pe care ţi-o faci, pentru că ai visat să fii într-un fel în care nu eşti. Ai visat să urci, dar în schimb nu numai că rămâi pe loc, dar ai început şi să cobori. În ochii tăi, prin ochii celor din jur. Indiferent cine eşti, ce eşti şi ce ai, cobori...iar viaţa începe să fie insuportabilă.

Astăzi privim sinuciderea cu ochi critic. O dezaprobăm complet...uneori cu milă, alteori cu vehemenţă. Până la urmă nici nu contează - suntem împotriva ei. Indiferent de orientare, religia o condamnă cu vehemenţă. Sinuciderea este un păcat împotrva Divinităţii, încalcă legile naturale ale firii. Trişează în Jocul Vieţii, creează un gol instant şi neprevăzut în păienjenişul destinului.

...deşi, au existat momente în istorie când acceptarea şi alegerea morţii era un act de mândrie. Aplaudat, onorat Şi mai ales, acceptat. Ei, ce să facem acum? Vremurile se schimbă, iar noi odată cu ele. Asta e.

Am privit moartea în faţă şi nu pot spune că mi-a fost chiar frică. Eu m-am uitat la ea, ea la mine :D În puii mei, mor o dată, nu de paişpe ori! Nani, nani, puiu mamii, vine Ene pe la gene! Vată-n nas, pantofi noi, colivă, se mai întâmplă şi la alţii! Un' te duci tu, mielule??

Însă atunci am înţeles că uneori viaţa este frumoasă - dacă vrei neapărat să îi spui aşa - în ciuda porcăriilor care se întâmplă zi de zi. De fapt, cred că viaţa este aproximativ constantă. Diferenţele de viziune, vin de la modul în care o priveşti tu şi de la puterea pe care o ai la un momentdat de a depăşi nişte obstacole. Atât. 

M-am gândit mult dacă să scriu despre moartea lui Robim Williams, sinuciderea este un subiect delicat. Unii spun că e un semn al curajului, ce denotă suprema responsabilitate: "Uită, dom'le, bravo lui! Om hotărât, nu jucărie! Într-o lume în care doinim cu Roata Vieţii şi lăcrimăm după tinereţea dusă, mereu îngroziţi de perspectiva morţii, mai apar şi oameni cu capul pe umeri! Şi-a luat viaţa în propriile mâini, dar a avut tăria să îşi hotărască şi moartea! Mai rar aşa ceva..." Alţii o conşideră o laşitate, o capitulare: "Bă, eşti prost?? Nu eşti în stare să rezolvi un rahat de problemă şi altă soluţie mai bună nu găseşti decât să îţi pui ştreangul de gât?"

Acuma na, ce să zic? Şi unii şi alţii, au dreptate în felul lor. Câte bordee, atâtea obiceie; câte suflete, atâtea păreri. Noroc că vin specialiştii şi ne oferă un gram din lumina înţelepciunii, materializată într-un articol de seamă, compus pe înţelesul prostimii.

Astfel, sunt identificaţi cinci factori de risc ce favorizează suicidul:

• Incapacitatea sau nerespectarea voită a propriilor standarde de viaţă;
• Condamnarea propriei persoane pentru nerespectarea standardelor;
• Experimentarea emoţiilor extrem de dificile;
• Evitarea planurilor de lungă durată;
• Dezinhibarea;

Mda...ce să zic? S-a făcut lumină-s sat şi m-am lămurit buştean! Mă gândeam că d-aia sunt experţi, să vină şi ei cu ceva să rupă gură târgului, nu să ne sublinieze evidenţele! Da' ce să te mai faci? Doar e la mintea cocoşului că nu ţi-ai pus în gând să te omori de veseli ce eşti, în puii mei! Normal că te confrunţi cu dezamăgiri şi emoţii puternice, indiferent de starea socială pe care o ai şi care, din exterior, poate fi invidiată!! În general, când oamenii îşi doresc ceva, văd numai partea pozitivă a lucrurilor; dar după ce au obţinut, ca un făcut, remarcă doar neajunsurile! :)) 

Tot conform statisticilor, "rata de sinucidere este mai mare în ţările în care există un nivel de trai mai ridicat, precum şi în statele în care se promovează libertăţile individuale". Sau cum ar zice cineva: "Băi, tu nu mai poţi de bine şi-ţi dai foc la valiză!" 

Întrebare: Dacă ai bifa toţi factorii de risc dar locuieşti într-o jerpelitură de ţară şi totuşi trăieşti zi de zi şi ceas de ceas, cum mă vezi şi cum te văd - înseamnă că nu te-ai sinucis din lipsă de bani? :)) Ce tare! "M-am săturat şi-mi vine să pun capăt zilelor, dar nu am bani nici măcar de-o frânghie!" Lasă frate, nu dispera! Ia sticla şi bea...tehnica îţi sare în ajutor! Paraaaaaaaammmmmm: Spânzurătoarea wireless!

  

Ce zici de asta? Te aşteptai la aşa ceva?? :))

Sinuciderea este un subiect delicat şi personal. Dar după mintea mea, e o minciună. Nu îmi inspiră nici curaj, nici laşitate, nici măcar milă. Doar prostie, în cea mai pură formă, un gest condamnabil şi hilar în tragismul lui. Trecând peste interdicţiile bisericeşti şi satana care te împunge o veşnicie cu furca-n cur (chestiuni ce din nou, sunt înţelese şi acceptate de intimitatea fiecăruia, după bunul său plac), mă gândesc aşa: bine, am înţeles: Of, inima mea. Văleu, văleu, văleleu!

Când eşti singur cuc pe o insulă pustie, mai treacă meargă! Nu ai pe cine iubi, nu ai cu cine vorbi. Dar când ai familie, copii, ce mai faci? Laşi bilet? "Dragii mei, iertare; am plecat, pt că trebuie. Vă iubesc" Căcat! Tu scapi în câteva secunde, alergi la loc luminat, la loc cu verdeaţă, de unde a fugit întristarea şi amarul. Uraaa!!!! Minunat! Iar pe proştii pe care zici că-i iubeşti îi laşi să sufere tot restul zilelor. Păi ce treabă-i asta?? Aşa cum înţeleg eu, iubirea cicatrizează tot. Nu şterge cu buretele, doar transformă în nimicnicii nişte chestii care de cele mai multe ori aşa sunt: nimicuri. Indiferent ce probleme sunt, când iubeşti priveşti lucrurile de deasupra ta, unde găseşti o oază de linişte, o altfel de lume. Nu distrugi viaţa nimănui - soţie, copil sau părinte, indiferent ce inundaţie de emoţii puternice te încearcă. Nu îţi bai joc de ei în halul ăsta!

Aşa că...toată stima pentru Robin Williams, cât a fost în viaţă. A fost o capacitate, un talent. Şi un mare prost, pentru că nu a fost în stare să îşi deschidă sufletul în faţa celor care spunea că îi iubeşte. S-a înecat ca ţiganul la mal.

Asta e, se mai întâmplă.

Păcat că se întâmplă aşa ceva.

Despre singurătate - fără perdea

...sau despre cum să îţi găseşti alesul

Notă: concluziile de mai jos sunt scrise din punctul unui bărbat, pentru că - ce să vezi, sunt bărbat! Dar ele se aplică foarte bine ambelor sexe, cu uşoare modificări de sintaxă 

Nu am mai scris de mult timp despre jumătăţi...mă rog, jumătatea acea unică, farul ce beculeşte în furtuna vieţii ca un licurici pe baligă, dragostea predestinată şi foarte foarte mare pe care toată lumea o aşteaptă să îi fericească viaţa. Ştiu, ştiu, e mai amuzant ca o maimuţă cu degetele prinse la ţâţâna uşii...

Tocmai de aceea, în ultima vreme mi-am schimbat unghiul de vedere: mă fascinează singurătatea! Mai că-mi vine să-mi fac Asociaţia de Sprijin a Oamenilor Singuri (a.S.O.S. - all S.O.S. :) )! Nu-mi fac iluzii de moaşă comunală...dar ar fi amuzant...măcar să ştii la cine să apelezi, dacă eşti în această situaţie! Cineva de încredere...Ce siteuri de daiting şi matrimoniale? Sunt pline de obsedaţi sexual, fătuci care îşi oferă serviciile pe un încărcat de telefon sau şmecherei puşi pe caterincă! Dacă eşti vreun singur mai cu capul pe umeri, te mai faci boalii şi de râs! Păi nu?

Serios de vă mint, nu-mi mai pot lua gândul de la singurătate! Cum apare, de ce apare...şi de ce durează atât de mult, într-o lume avidă de dragoste şi mereu în cătarea "celuilalt". Să-mi bag picioarele, e moartea căprioarei! Ne străduim atât de mult să ne găsim completarea cea adevărată, că uităm să o mai găsim şi ne pierdem într-un labirint haotic de vise şi teorii, care mai de care mai tâmpite. Desigur...sublime, idealiste, speciale - în vorbe. Dar în cele din urmă, de-a dreptul banale. Cel mai tare şi mai tare mă distreză câte una când pune o gură sus sus, tot mai sus (vorba cântecului) şi vorbeşte fără prejudecăţi, cu inima la vedere: eu îmi aştept prinţul. Acel bărbat care să mă iubească aşa cum merit. Pe mine nu mă intereează valorile materiale, ca pe restul...sufletul este ceea ce contează! Onoarea, curajul, verticalitatea :D

Şi apoi face aşa:

Bam! Bam! Ia-o p-asta, frate! Ţi-a ajuns spiritualul, sau mai vrei o porţie?? :))

Bineeeee...dar întrebarea rămâne. Într-o lume în care dai un suc şi ţi-ai rezolvat singurătatea, de ce ea bântuie cu atâta încăpăţânare? Cerşător, pletos cu motor şi bocanci de piele, divă în devenire, vedete în tendinţe, cu toţii ne plângem de singurătate. Toţi, de la un cap la altul, în ordine crescătoare, descrescătoare sau aleatorie, indiferent de vârstă, sex, poziţie socială, financiară sau doar staţionară. Eşti femeie sau bărbat, angajat la stat sau la privat, copil de bani gata, şmecher cu părinţi tare-n pix, gagică decupată dn revistele porno sau mulată pe şabloanele dogmelor religioase, persoană cu pretenţii, înaltă, scundă, grasă sau format de scândură, cu sau fără avere considerabilă, un om frumos sau urât cu spume, problema este una şi aceeaşi: singurătatea.  De ce? 

Care este firul roşu ce leagă toate aceste aceste persoane?

Să fie teama de singurătate şi ipocrizia nativă? Nu ne dorim aşa ceva pentru propriul eu, dar interesant este că fugim şi când o vedem în jur. Legile fizicii nu se respectă în acest caz, negativul nu atrage după sine pozitivul. Nu, nu, nu...Izolarea nu atrage după sine decât izolare. Inhibiţie. Iar un om singur este privit ca disperat şi plângăcios, deci ocolit. Mă amuzam foarte tare când un prieten îmi spunea: "Băi frate, cât am fost singur, nu se uita nici dracu' la mine! Până şi ăla mă ocolea...deşi ce bine mi-ar fi prins fie şi o diavoliţă...Şi când după ce, de bine, de rău m-am însurat, să vezi minune! Alergau femeile după mine în pluton compact, ca la maraton! Ce-o fi fost în mintea lor? Mă vedeau singur: Ia uită-l şi pe prostul ăsta! Dacă nimeni nu îl vrea, eu ce sunt, Maica Tereza? Fac milostenie la sărmani? Ei, da' după ce mi-am pus inel pe deşt, brusc se schimbă situaţia şi-şi zic: Deci ăla e bun de casă...păi dacă aia îl vrea, eu îs mai proastă? Vreau şi eu!" Şi-apoi învăţătură de final: "Dragul meu, ascultă la mine! O fiinţă mai invidioasă ca femeia nu vei găsi pe planeta asta! Să fugi de ea cât oi putea! Fericirea cea mai mare e să fii burlac..."

Şi-atunci mă gândesc: o persoană este singură, pentru că habar nu ştie ce vrea! Când eşti de capul tău, te doare la bască, faci ce vrei. Pleci când vrei, vii când vrei, te culci cu cine vrei. E ca porcul, tot singur şi iar singur...În cuplu apar deja reponsabilităţi iar libertatea capătă alte valenţe. Priveşti viaţa prin ochii celuilalt, bruc devii al doilea în ordinea priorităţilor. Cauţi asiduu o clipă de evadare, uneori simţi că e prea aglomeraţie. E ca porcu', niciodată să nu fii singur, să ai o clipă şi pentru sufletul tău. 

Sau cum mai zice câte-o duduie: "Aşa m-am săturat de singurătate, de numa numa! Vreau orice, doar să scap de starea asta". Şi-apoi apare Orice-ul: "Ce ziceai? Eu îmi doresc un cuceritor care să se facă mieluşel sub mlădia mea atingere, un tip cu vino-n coa' pentru toate femeile din care să mă aleagă pe mine şi să-mi fie fidel mie. Înalt şi brunet, bine făcut, romantic, drăgostos, să-mi dea fioare umede când se coboară din Audi, tot la costum şi cu pleata-n vânt! Ceva cam ca James Bond cu faţă de Brad Pitt (mă rog, Channing Tatum pentru tânăra generaţie), banii lui Bill Gates şi dacă se poate să mă iubească pentru ceea ce sunt şi să mă susţină într-o carieră de vedetă. Desigur, bun la pat şi...romantic am zis? Tu pari cam ramolit cu Olcitu' lu' tac-tu' şi salariul de strungar. Chiar aşa? Păi prinţul meu sigur mă aşteaptă undeva cu braţele deschise...acuma chiar nu pot să-l ratez din cauza ta!"

Desigur, atitudinea asta merge pân' pe la vreo 15...hai 20 de ani ani...când crezi că tot ce zboară se mănâncă. Dar după aia e o problemă. Gravă...

Vai, vai, porc şi misogin care sunt! Nu ştiu cum de îndrăznesc să spun aşa ceva despre sexul frumos.  Na bine...persoanele de faţă se exclud! :D :)) Dar dacă arunc o uitătură prin proximitate, tot asta văd: fete, femei, cu pretenţii şi vise, pline de prost gust (să fim serioşi, vestimentaţia are carenţe grave de estetică, în cele mai multe cazuri! Pantaloni decupaţi în toate poziţiile, sandale pe jumătate cizme, bluze cu o mânecă...ciudăţenii d-astea de te fac să strigi mirat: Săracele, nu au avut bani să-şi ia ceva cum trebuie şi umblă cu toate peticele!), ipocrite până-n măduvă şi nesatisfăcute, dar cu dorinţă de căpătuială!

Poate de aceea au succes emisiuni gen "Burlacul" sau "Noră pt mamă". Cum era şi aseară...nu ştiu cum fac şi dau pe Kanal D. Emisiune tare, frăţică: "Iubire de-o vară"! Augustin Viziru, cel mai dorit actor burlac de pe plaiurile mioritice îşi caută jumătate, pentru că, mititelul, e singuuuuuuuuuuurrrrrrr! Şi să te ţii...vin zece răţuşte, aspirante la titlu - de la 18 la 22, el având 34. Nu contează, dragostea n-are vârstă! 

Fete ok, la prima vedere. Bă, dar să te pui în cap şi-n cur doar-doar te-o bambui (adică să te invite în Bamboo, la un suc) şi pe tine o vedetă, să intri în atenţia fotbaliştilor? Că doar ce altfel de relaţie poţi obţine după o preselecţie pe pipăite, bătaie cu apă şi alte prostii? Înaltă spiritual, desigur! 

Şi-atunci m-a pocnit ideea: să-mi trag pălmi, oamenii nu ştiu ce înseamnă "singurătate"! Sau mă rog...o împart pe diverse grade, unele mai principale ca altele: 

• Persoana singură, nebăgată pe nicăieri, nici măcar în seama. Izolată complet, abstinentă de la orice. Etern îndrăgostită, pururea părăsită, niciodată dorită. Naşpa. De obicei timidă, nesociabilă, retrasă. Ruşinoasă. Neexperimentată nici cât o găluşcă. De ocolit, câh!
• Persoana singură, nebăgată în seamă pe moment, dar în pauză, pentru ceva mai bun la orizont. Sociabilă, eventual cu 1-2 amici de acelaşi sex pentru ieşiri mondene şi sex diferit pentru destăinuiri fierbinţi - când desigur, din lipsa chimiei (satisfacerii dorinţelor) se naşte o relaţie de presupusă rudenie. "Eşti cel mai bun prieten, să nu stricăm asta/Te văd ca pe un frate, doar atât". Dorită în anumite cercuri, dar nu în cele care şi le doreşte.
• Persoana singură, fără o relaţie serioasă. Băgăciasă, sociabilă, veselă, cu o târlă de admiratori. Tipul culegătorului, care se înfruptă după propriul chef din fructul oprit. Mereu pusă pe distracţie, dezinvoltă, exuberantă, superficială. Apetisantă. Aţăţătoare, "priveşte dar nu atinge decât dacă îţi dau eu voie; deşi ştiu clar că toată lumea mă vrea". Idealul cel mai la îndemână.

Nu în ultimul rând, mai există un grup de persoane singure, pentru care izolarea socială devine în timp o alegere personală. Gen: Da, sunt singur! Aşa, şi? Care-i şmenul? Sunt cOnan Barbarul! Te enervează? Treaba ta! Nu îmi place de nimeni, nu am nevoie de nimeni, nu vreau pe nimeni, mi-e bine aşa cum sunt. Punct! Pa!

Şi atunci, de ce apare singurătatea?