De curând, Altex a sărbătorit Noaptea Devoratoritor de Preţuri. Pe site. Mă rog...Noaptea Nebunilor, mai pe scurt. O campanie de marketing cu ţintă directă la subconştient, ce promitea reduceri de până la 70% la toate produsele din stoc.
No, şi eu cum trebuia să reacţionez la faza asta? Cetăţeneşte, ca orice client amator de chilipiruri:
Băăă...să-mi bag calu-n porumb! Exact ce mi-am dorit, ocazia pe care o aştept ca şi când!!
Visul vieţii mele este să rup în două rafturile cu reduceri şi să-mi umplu casa cu produse complet nefolositoare, de care să mă împiedic mai târziu! Păi cine n-a slobozit o înjurătură cu toţi dinţii când a dat cu piciorul în vreun colt de mobilă sau orice de valoare casnică, a trăit degeaba!! Chiar aşa, să treacă viaţa pe lângă mine???
Nu că mi-aş dori ceva...slavă Domnului, am cam tot ce-mi trebuie! Dar dacă e atâta ofertă...nu-i păcat de reducerea lor?? Decât să se bucure vecinul Nodică, nu-i mai bine să mă bucur eu? Am, n-am bani...îmi trebuie, nu-mi trebuie...dă-le-n mă-sa! Vreau!! Nu prea ştiu clar ce mi-aş lua...dar nu contează, văd la faţa locului!
Doar că nu am făcut asta şi m-am mulţumit doar să dau o raită pe site în jur de 1, să nu mor prost. Şi când colo, ce să vezi? Stocurile de plasme şi smartphonuri erau deja epuizate! Cred că a fost o nebunie...să-mi trag pălmi!
Deşi stau şi mă gândesc: de ce?
Prin mai era mare vâlvă pe net cu un filmuleţ educativ lansat de unu...căina soarta tinerei generaţii înglobate în tehnologie şi sublinia, într-o maniera poetică, frumuseţea vieţii care trece pe lângă tine, fix din cauza obsesiei pentru tehnologie. Desigur...a primit likeuri cu cisterna, laude în direct şi aplauze cu bis, bis, bis! Lacrima în colţul ochiului, mâna la inimă a emoţie profundă...Tulai Doamne, filmuleţ viral, ia uite ce minunăţie şi câtă dreptate are!
Doamnelor şi domnilor, acum să vedem efectele: la nici 2 luni de la palma educativă, într-o oră se goleşte ditamai magazinul de smartphonuri! Paraaaaammmmm...Bebeluşele dans!
Prin urmare: Suntem nişte ipocriţi, snobi, idioţi, lucruri slabe şi ghiorlani fără minte? Daaaaaaaaaaaaaa....
Păi atâta timp cât într-o zi o scalzi cu valorile morale şi curăţenia vieţii atehnice, iar următoarea zi slobozeşte unu' cuvântul magic şi te bagă-n vria shopinguielii, ce altă concluzie poţi trage?
Ori proşti, de uităm de la mână până la gură, ori cârlige de rufe cu iluzia unei conştiinţe! Avem opinii şi păreri proprii dar atâta timp cât sunt la un click distanţă, dar cum s-a destrămat realitatea virtuală...ce să vezi? Brusc am devenit sclavii societăţii de consum, simple unelte ale vieţii cotidiene.
La fel se întâmplă pe la petiţiile online: să-ţi manifeşti voinţa printr-o simplă semnătură din confortul propriului cămin, e perfect! Chiar minunat! Se adună gârla de păreri ca la inundaţii! Toţi uniţi în cuget şi-n simţiri. Doar că asta e pe sistem: "Mi-e foame, aş mânca...care-mi mestecă şi mie?".
Ori, voinţa nu înseamnă asta. Până nu te duci şi spui clar ce vrei celor care sunt în măsură să ia deciziile, nu schimbi nimic. La revoluţia din '89 populaţia a ieşit în stradă şi a murit pentru o idee, nu a stat nimeni să dea cu semnătura virtuală.
Dar tocmai aici e diferenţa: discrepanţa dintre idei şi acţiune.
Eram într-o zi într-un microbuz, făceam şi eu naveta de colo-colo, ca omu' proletar. Şi la un moment-dat, numa ce ne opreşte poliţia pentru un control de rutină care se tot prelungea. Cald, plictiseală...răbdare, ce să fac? Ori asta, ori coboram şi o luam pe jos, o posibilitate imposibilă. Şi una din spatele meu: "Dom'le, dar e bătaie de joc! Hai să tăbărâm pe poliţist, să-l luăm pe şofer şi să plecăm de aici! Dar chiar aşa? De ce nu se duce careva să se certe cu ăla, că m-am plictisit! Nu e unire, dom'le, nu e unire...că dacă ne dădeam toţi jos şi căşunam cu bătaia pe ăla, ne duce şi cu escortă! Domn'le, dar nu se ridică nimeni...de ce nu se duce nimeni să-i spună lu' ăla? Hai!! Ia uite cum stăm toţi aicea şi nu se ridică nimeni să-i arate lu' poliţist cum se face treaba!"
Moamăăăă...da' du-te tanti de eşti aşa şmecheră! Ori taci şi aştepţi, ori mişcă şi arată-ne TU cum se face! Fii liderul nostru, fii liderul gloatei! Spartani scrie pe noi! A-HUU!! A-HUU!! Tot ce ne trebuie e un căpitan...fii căpitanul nostru şi taci odată din gură!
Credeţi că s-o ridicat? Nuuuuuuu...ea dădea doar cu clickul, semna. Lăcrima, punea sentiment şi aştepta să se rezolve problema.
Şi atunci, vă întreb: ce rost au toate, dacă de noi, de naţia asta se aleg doar discuţiile? E bună şi teoria...dar dacă nu se vede nimic în practică, care e scopul ei? Mai o glumă, mai o snoavă, hai să râdem, vaaaaaaaiiiii...ce bine le zice ăla! Bă, e deştept! Tehnologia ne mănâncă zilele, ne omoară neuronii, uităm să scriem corec, să vorbim cu un om faţă în faţă. Transformăm căldura unui zâmbet în 2 puncte şi o paranteză...Trist, chiar jalnic. Ce-ai zis?? Reduceri?? Vreau smartphone, nu pot respira fără să fiu conectat la pulsul colectivităţii! Vreau, vreau, vreau! Ieeeeeeeeeeeeeeee...Avem echipă, avem valoare...prietenia-i cea mai tare!!
Nu ăştia suntem?
