sâmbătă, 16 iulie 2011

Profunzimi angelice

"Cine ne împiedică să atingem iubirea? Noi înşine. Prin alegerile pe care le facem. Respingînd ceea ce ne spune sufletul şi înghiţind nedigerate gândurile şi vorbele altora"

Acesta este statusul pe care cineva îl avea pe messenger. Un citat idiot, cules din vecini. Uau, ce frumos! Parcă Dumnezeu crează viaţă în gura mea când rostesc asemenea ceva atât de profund! Îmi vine să mă pup singur de cât de minunat sunt! - Ptiu! Să nu fiu de ochi, mânca-m-ar mama!!).
(Băi, sunt aşa fel plămădit că când văd splendoarea, reacţionez până la lacrimi! Ce e aşa de greu de priceput?)


Aşa că, intrigat, am căutat sursa care a emanat asemenea savoare de dulceaţă cu frişcă. Ce noroc! Un simplu search pe găagăl şi am găsit...citatul este parte integrantă a unei filosofări pe marginea iubirii (cum altfel??), executată de o miorţăită prototip de clişeism. Adică cu d-alea grave..cine nu crede nu a întânlit sau îi e frică să iubească, trecem pe lângă iubire în fiecare secundă şi suntem prea orbi să o vedem, haideţi să ne deschidem sufletul la Izvorul Universal de Mântuire ca să devenim puternici (în Forţă, probabil...băi, dar nu mă simt padawan, să-mi trag pălmi peste nesimţenia mea din dotare!), haideţi să fim mai apleci spre dragostea care imită brânza pe lângă noi (adică stă şi pute), pentru a o putea atinge...
Deci aşa ceva?? Dacă n-aş şti că e epidemie de romanticism printre oile Domnului, dacă nu aş fi întânlit şi eu câteva cohoorte de zâne dintr-astea, m-ai că m-ar trece mirarea. Dar ce să-i faci...dacă nu s-ar fi fătat şi d-astea pe planetă, cine mai întreţinea mitul vestalei care gâlgăie de perspicacitate superioară??

Măi fată, ce ţi-ai pus mizeria aia la status?? Cred că şi dacă-ţi scriai "calull bese-n praf în faţa porţii", tot era mai profund decât asta. Ce-i asta?? Îl ştii pe Popeye, ăla cu spanacul?? Cum de apărea vreo damzel in distress, băga o conservă de spanac şi duduiau motoarele economiei într-însul! Ziceai că-i flotă de cuirasate, rupea tot ce prindea! Ei, aşa tre' să fac eu acum; bag 3 cutii de pelin deshidratat până reuşesc să termin de citit libidinoşenia asta abjectă, ca să nu mă lase putirinţa la jumatea frazei. Deci frate, îmi trebuie viagra pentru fiere, că nu fac faţă fără ajutor medicamentos!

Da' staţi, că ceea ce urmează e Dumnezeu. Trebui să-mi argumentez punctul de vedere (pe sistem "Cum îl chema pe Ştefan cel Mare şi de ce"). Păi să vedem:
În primul rând, eu nu cred în iubire, ci doar într-o pasiune trecătoare. Am mai spus-o de multe ori şi mă repet, riscînd devin redundant. Este punctul meu de vedere, alegerea mea, u have to live with that. Binw...hai să zici că-s defect la angrenaj; însă, dacă analizez vorba asta de duh în context social, tot îmi dă cu virgulă.
Într-o relaţie de orice natură, nu sunt niciodată de ajuns gândurile şi sentimentele tale, pentru că d-aia e relaţie, în puii mă-sii! Se stabileşte între 2 persoane, nu între tine şi persoana ta! Ori...da, e adevărat. Aici nu contează părerea sociatăţii, ci o singură părere...a persoanei pe care vrei să o pătrunzi în sentiment. Dacă nu ai ce oferi, dacă ea spune "NU", poţi să te pui şi-n cur şi-n cap. Ce spune sufletul tău e irelevant.
În rest, da! Este foarte important ce părere are societatea despre tine, că d-aia trăieşti în colectivitate şi nu în pustnicia junglei. Contează părerea personală, dar mai mult a altora, care îţi recunosc valoarea. Degeaba tu ai impresii de
Newton germinat, dacă nu poţi dovedi în faţa altora.
De când ne naştem luptăm pentru a fi văzuţi favorabil de sociatate. Ne îmbrobodim cu ipocrizii în tendinţe, ne mulăm gusturile şi aşteptările pe moda sociatăţii, tocmai din cauza asta. Suntem definiţi de societate!
Aşa că lasă vrăjeala asta ieftină cu "eu sunt stăpânul, eu sunt jupânul", că nu ţine.

Da de ce m-am apucat eu să comentez toate cretinităţile unei penetrate de vâlvătaiea amoaroasă?? De obicei mă feresc de idioţenii de gen, îmi pun stavilă. P-aci nu se trece! Clar!
Numai că se întâmplă să mai calc în ele şi accidental...momente în care, avînd o fire mai pe dos, nu mă pot abţine de la comentat. Ştiu că părerile mele uneori nu dau bine la public, dar asta e...cu ceva timp în urmă, am fost lobotimizat la organul afectiv şi am porniri mai sălbatice. Sunt un Davy Jones al modernităţii, o banană (GO GO BANANA-MAN!!) într-o ladă de portocale, un 69 pe invers. Sunt Gică Contra şi dau cu Stângaciu.
Mutant and proud, la dracu, că nu mai pot cu aplecările civilizatoare şi pieptănatul ariciului.

P.S.: M-am terminat fără să mulţumesc ilustrei don'şoare care mi-a permis să îmi împrăştii lumina propriei înţelepciuni peste norod. Ah, ce monument de bădărănime mai sunt! Fără statusul ei nu aş fi putut să am pretenţii de bec al naţiunii...ceea ce ar fi fost de bine, sau de rău?? Nu sunt lămurit.

miercuri, 13 iulie 2011

Mesaj de gândire pozitivă

De la o vreme, o prietenă mă tot roagă să scriu şi despre lucruri frumoase; să promovez valorile neamului, nu să le jignesc; să laud, nu să critic; să fiu optimist (Mă lovesc din ce în ce mai des de cuvântul ăsta...deci simt cum îmi iau creeri la sorcovit! Să fiu optimist că ce? Ce se schimbă dacă văd norişori roz şi oamenii în culori? Păi şi dacă mă droghez am aceleaşi simptome, care-i faza??!!), nu pesimist; si mai ales, să nu mai critic şi să nu mai gândesc urât. Uneori sunt vrednic de milă...vai, vai, ce păcat, că piticu' s-a-necat! Aşa, adică.
Şi mă rog, despre ce să scriu?? I-am sugerat că o voi încerca să abordez (pentru a câta oară??) latura afectivă...partea cu sensibilitatea care ne freacă pe pipoţică şi dragostea care se naşte în urma ei. Dar nu, cică nu este de ajuns! Plus că despre asta am tot scris, şi sincer, îmi cam bat joc. Iau în derâdere cel mai sfânt sentiment care l-a regurgitat mitocondria umană, fac haz de stâlpul existenţei umane pe planetă. Nu, dom'le...nu mai merge aşa. Trebuie să fiu şi eu matur, să mă comport civilizat. Să mă schimb la păreri, că d-aia am îmbătrânit! Să reevaluez, băi! Dacă alţii pot, eu ce, am ceva în minus?? Mi se usucă pasta de la pix dacă execut şi eu o reînoire de concepţii?
Până una-alta rămâne să mă mai gândesc despre ce voi scrie.

O altă prietenă (da, ştiu...sunt plin de prietenii ca wc-ul de hârtii) mă roagă să scriu despre "gaborii care dau drumu' la girofar degeaba, ca sa avanseze in trafic". Păi măi...asta nu e degeaba! E ca să avanseze în trafic, la naiba! Nimic nu se face degeaba pe lumea asta! Totul are un scop, chiar dacă uneori e ascuns sau stilizat.
Oricum...tentant subiectul, dar nu e mare lucru de spus la el. Dorinţa de supunere a celor slabi, "de avansare" în traficul vieţii, se află la temelia rasei umane. Toţi tindem spre ea, toţi o dorim, toţi o visăm, indiferent dacă recunoaştem sau nu. Scopul existenţei este dovedirea în faţa altora că noi suntem cei mai cei. Dă-i lu' Nimeni În Drum să păzească o barieră în mijlocul câmpului şi se va simţi Buricul Pământului. Aşa spune Mircea Badea...ceea ce este foarte corect. Trăim pentru a câştiga autoritate, pentru a-i umili pe cei care nu o au, pentru a ne făli cu ea, dacă o obţinem.
De ce să mă mai mire că cei mai organi din stat beculesc din faruri ca să se dea vânjoşi?? Or fi trecut şi ei pe lângă vreo gagicuţa şi vroiau s-o impresioneze cu virilitatea din dotare! Adică ce...care-i treaba?? Păi n-am înţeles...a murit careva, sau cum??
No...gata dragă! Am vorbit şi despre asta. Mai am ceva de făcut?? Nu...BA DA!! Optimizarea viziunii asupra vieţii...


...că cică tre să par Maica Teresa şi să împac pe toată lumea.
Faza e că nu prea îmi vine acum, îs puţin cam obosit. Se pune că gândesc pozitiv dacă lansez un mesaj umanitar de într-ajutorare a sinistraţilor trecuţi, prezenţi şi viitori?? Uite...

Lume Lume!
BĂĂĂĂĂ!!!! FIŢI OLEACĂ ATENŢI, CE PILDA MĂ-SII?????

Ascultă de îndemnul Încrucişatului cu fantasme de cocoş în ograda de găini şi fii solidar!! Ajută-i pe sinistraţii cei ce sunt sau va să fie, trimiţînd un mms cu poza ta la 122*..Dacă n-au ce mânca, măcar să aibă de ce râde!

* nr. cu tarif normal, apelabil în toate reţelele

P.S.: Am o mică nelămurire. Dacă poliţiştii sunt consideraţi Organul Statului, cei care dau, cine este Curva Statului, primitoarea?

luni, 11 iulie 2011

Aşteptări şi constatări

Am visat-o în toată splendoarea ei, am aşteptat-o plin de dorinţi nemărturisite, am strigat-o deznădăjduit şi acum, în sfârşit a venit!
Am întâmpinat-o cu un buchet de jojoba + floarea pasiunii într-o mână şi o cină romantică în cealaltă. Am savurat-o din priviri până mi-a ieşit limba de-un cot. Ea s-a dezgolit cu mişcări lascive, m-a aţâţat cât să scot abur pe urechi, apoi...pe scurt, m-a lăsat s-o pătrund sălbatic. Ne-am îmbăiat în spume toride, m-am dilatat avid de profunzimile ei, am lăsat-o să mă împresoare, să mă dogorească cu frumuseţea ei. Ne-am topim împreună, înlănţuiţi în fierbinţeala cimitirului de amintiri.
Am renăscut. Deci...titan ice, altă viaţă. Aşa da, frate! Mâine, mai vreau o tură!

În timp ce turmele de turişti au luat cu asalt viitoarele autostrăzi ale patriei pentru a se prăji ca nişte cârnaţi pe litoralul nostru mizerabil, eu m-am întrebuinţat cu găsirea unicului lucru care-mi place la Românica: CĂLDURA. Mi-a cerut prietenia şi i-am dat-o pe toată, fără să mă mai gândesc măcar. Ea este dragostea mea cea mai adevărată, jumătatea inimii mele desperecheate. Cum de ştiu asta?

În prezenţa ei simt cum mi se fluturăceşte stomacul şi cum mi se revigorează nivelul de trai. Destul de simplu, nu?

Am descoperit ce-am descoperit, apoi, în timpul liber, am mai făcut şi ceva sport. Practic aruncarea cu privirea la televizor. (Deh, se necesită! Sportul e bun la sănătate)
ANYWAY, ce-mi veni să vorbesc despre mine? Nu ştiu...mă comport ciudat în ultima vreme; am început să umblu complet dezbrăcat pe sub haine, aud numai ce vreau şi vorbesc mai mult cu mine. Eu centrez, eu dau cu capul, eu comand, eu execut...Mi-ar plăcea să cred că ciudăţenia este un indicator al forţei creatoare, dar nu, nici o şansă. Îmbătrânesc şi mă ramolesc, asta e! De la o vârstă, omul se dileşte. No comment.

Aşaaa...să-i dăm drumul!
Ieri, academicianul profesor doctor Dinu C. Giurescu afirma la o emisiune că noi, ca popor, ne-am pierdut complet identitatea naţională. Istoria românilor este predată în licee după o programă fragmentară, scheletizată, care împiedică elevul să-şi formeze o cultură a originilor, îl împiedică să simtă mândria de a fi. Suntem în ditamai căcatul...
Neamul acesta poate fi salvat, dar numai dacă ne orientăm spre rădăcini, ne cunoaştem fibra naţională, pentru că fără aceasta, nu existăm.

EXCELENT!! BIS, BIS! Foarte frumos...în teorie. Total ineficient în practică.
Nu am fantasme intelectualiceşti, nu sunt vreo lanternă a umanităţii, însă sincer, mie mi se pare totul o idioţenie culturală, din acelaşi redistru cu gândirea pozitivă. Da, o trebui să ne găsim respectul pentru valorile trecutului (cel puţin unii dintre noi :D ar trebui să aprofundeze grav subiectul), dar asta nu va avea nici o importanţă în desfăşurarea realităţilor cotidiene. O conştientizare singulară a individului este nesemnificativă la nivel de gloată, pentru că filosofia de turmă, dorinţa de a fi în rându' lumii necesită timp îndelungat - măcar până la formarea rândului.
Puterea exemplului se aplică pe termen lung; miliarde de an, poate, după vioiciunea care ne caracterizează mentalitatea autohtonă. Ori...nu ştiu cum să vă zic, dar timpul meu pe planetă e limitat. Tic-tac-tic-tac-tic-tac; hai tăticule, ne mişcăm şi noi mai cu talent? Viaţa mea nu se cuantifică în ere glaciare, aşa că, aş dori şi eu, dacă se poate, să trăiesc în puii mei mai bine ACUM! nu peste 20 de generaţii. Aşa că soluţia mea rapidă este să nu dau nici rapănul de pe un porc mocirlit pe nişte idei care mă mângâie plăcut pe ciocănel şi să încerc să uit tot ce mă leagă de pământul ăsta, să-mi golesc mintea pentru a putea îmbrăţişa valorile unui alt neam, mai normal cu capul.
A, da! Mai există şi posibilitatea în care educaţia naţională ar veni de sus, de la conducere. Este o metodă mai rapidă de modelare a maselor, trebuie să recunosc. Însă, la geniala idioţenie ce siluieşte capii patriei...slabe şanse.

Plus că, nu cred că simţămintele patrioce ne-ar rezolva problemele mioritice. Da, la o discuţie de birou, este în regulă. Dar cu ce ajută conştiinţa de neam pe un şomer care nu are ce pune pe masă? Cu ce ajută dragostea de ţară pe un bătrân care zace bolnav în casă, incapabil să-şi cumpere medicamente pentru că nu se ajunge cu pensia? Cu ce ajută dragostatea de ţară pe un copil care moare în spital pentru că s-a tăiat la deget?? "Sunt complet entuziasmat şi mor de fericire la gândul că mă întorc în Pământul Mumă din care sunt plămădit! Deschideţi şampania şi hai să bem, să bem, să bem, până facem dracu ghem!". Aşa??
Cu ce ar fi ajutat conştiinţa naţională pe urangutanii care huiduiau la meciul lui Bute? La prezentarea lui Jean Paul Mendy, sala a explodat în urlete şi fluierături. Asemenea şi la intonarea imnului Franţei. Eu întreb: este corect? Este n gest de fair-play, după ce cu doar câteva minute înainte pugilistul filipinez, deşi înfrânt, a dat roată ringului cu tricolorul nostru pe braţe? Omul ăla de ce a putut să-şi respecte adversarul şi publicul??
Simplu: nu este meltean; nu este român.

Cum îi educi pe dobitoci spunîndu-le de Ştefan cel Mare? Nici dacă faci conversia la Ştefan Barosanul din cocălărime, tot nu-ţi iese pasenţa...Păi în pana mea, avea ăla sculă germană? Avea Bemveu, Hamăr sau Maibac? Avea şunculoase care să-şi zdrumice circumferinţa abdominală când râgâia la microfon?? Avea brandul gros? Avea burtă de bere şi lănţoc la gât?? Fugi, băi, d-aci cu mumia ta...dă-o-n recicle bin şi bagă joc de glezne! Ăsta nici măcar creastă cu gel nu şi-a făcut, să pară şi el şmecher!
Şmenozeala aia betoană e la Salam, fr'teee...să moară duşmanii mei, că am faimă la femei! Sau alta: sunt tânăr şi frumos şi norocos, merge mintea cu folos. D-alea actuale, nu vechituri! Păi ce facem aicea??

Aha, conştiinţa naţională e pe drumul cel bun. Eu zic să-i facă şi cont de Facebook, ca să o avem în lista de prieteni...Mai ştii când e nevoie să rezolvăm bunoaca?

miercuri, 6 iulie 2011

Mândrie şi făţărnicie

Tocmai am aflat că pe 26 iunie a fost ziua drapelului...şi chiar şi acum, în al 25-lea ceas, mi se zburduncăne artistic. Vă daţi seama câtă importanţă dau eu acestei cârpe?

Cum s-a sărbătorit chestia asta pe mapamondul autohton?
El presidente a învăţat pe deasupra un articol de pe wikipedia ca să se dea deştept, a mărturist că steagul îl poartă în suflet (varianta în 4 culori, cred, că doar d-aia a inventat-o)şi şi-a încheiat discursul cu o lamentare: "românii au uitat de valorile naţionale şi trec pe lângă tricolor ca pe lângă un stâlp de iluminat." BĂĂĂĂ, exagerezi! Stâlpul de iluminat e bun pe lângă casa omului, că te iluminează (ce altceva)? În principiu, şi un baleg (scriu şi pentru terţi, să priceapă şi ochiu' lor ceva) îl ocoleşti, că dacă calci îl el te murdăreşti şi pute. Tricolorul nici măcar asta nu e...tricolorul nu există. E un cuvânt fără acoperire în realitate; râgâi (apoi spui "pardon" dacă vrei să o arzi elegant), îţi scarpini ozânza asudată dintre pulpe şi treci mai departe.

Nu sunt naţionalist. Nu înţeleg conceptul...
Ce-i ăla naţionalism? Mândria de a fi...român (în cazul de faţă). Aşa, şi? De ce trebuie să fie o mândrie asta? Acum ceva vreme s-au mai mândrit unii că-s blonzi cu ochi albaştri şi a ieşit ditai smardoiala planetară. Deci nu înţeleg...ce-i aia "mândru că-s român"? Faptul că m-am apărut pe plaiurile noastre medievale e o întâmplare nenorocită, o expectoraţie divină, nu un merit personal, care să îmi întărească semeţia. Văd tricolorul pe stâlp şi moamă-moamăăăăăă...odată ce mi se îmbăţoşează orgoliul. Nu; oricât m-aş chinui, nu pot să am un fetiş cu steagul naţional. E ceva în neregulă cu asta??
Sunt român. La fel de bine puteam să beau suc cu umbreluţă pe o plajă din Caraibe sau să ling grăsime de balenă într-un iglu. De ce să fiu mândru de asta??? Care-i faza, că nu o pot pătrunde??!! Zici că noi suntem singurii care se nasc, ceilalţi eclozează! Sunt esenţă de şmecher, M-AM NĂSCUT! 's bun, sau ce??
M-am născut şi pe mine nu m-a întrebat nimeni. Am fost condamnat la viaţă; ca o sentinţă, frate! Ia şi du, că aşa vrea...puii mei! Mama Gaia, Universul, Dumnezeu, extratereştrii verzi cu luminiţe roz, entităţile energetice din sferele de lumină. Dar...fi mândru de asta, că la dracu te mai apuci dacă nu eşti. Adică, mă rog...fi mândru de ţara ta.
Nu sunt. Ia să te văd!



Urăsc naţiunea asta din fiecare atom care mă construieşte. Nu dau nici o ceapă degerată pe ea şi pe orice o reprezintă. Nu mi-e frică să recunosc asta...nu-mi place să fiu ipocrit. Ştiu că o să-mi sară în cap o grămadă de ferchezuiţi la moralitate, dar mi se rupe. Uneori, îmi bâţâie capul de ură...mamaie m-ar fi îndemnat să mă calmez, să mă gândesc ce ar face Iisus în situaţia mea. M-am gândit, dar nu îi pot transforma în peşti.
Nu poţi iubi o ghenă. Pute şi e plină de mucegai şi viermi, cum dracu s-o iubeşti?
Cum poţi fi mândru că ai camera plină de şobolani? "Deci vă rog...în colţul din dreapta o vedem pe Mama-Şobolan; gospodină, înţelegătoare, ordonată. Copilaşii nu ies din cuvântul ei, că altfel şi-o iau pe coajă...aici, sub scaun, avem un hoit de vrabie; nu e minunat, cât de elegant este bâzâit de muşte?? MMMM....şi ce savoare! Se pare că Tata Şobolan adoră să mânânce aceată specialitate la cuptor, cu garnitură de cartofi natur; iar Mama Şobolan, ca o soţie iubitoare, îi pregăteşte felul preferat. Uhhhhhhh...dragostea, mititica, cum e ea prezentă şi în cele mai micuţe fiinţe!"
Ce-i asta?
Cum poţi fi mândru de România? Ce îţi oferă ţara asta? Medicină ultimu' răcnet, care te omoară în cele mai bune condiţii? Educaţie care te prosteşte?? Civilizaţie de comuna primitivă?? Respect cât are Chivu la înaintare?? Condiţii de trai la nivel de ardipitec, ca să ne crească un fond genetic vârtos şi rezistent?? Uooooooo...exact ce-mi doresc, să-mi bag! Pleznesc de fericire, nu pot o pot îndura! Ce de mai mândru sunt...HELP!!! HELP!!!!
Şi ce mă disperă cel mai mult este imposibilitatea de a-ţi depăşi situaţia, pe care mult iubita şi stimata Dna Patrie ţi-o oferă din toată inima. Băi, eşti idiot, needucat, rudimentar. Nasol, se mai întâmplă. Eşti muncitor, îţi dai sufletul o lună-ntreagă ca să plăteşti dări la stat şi să-ţi ajungă de-o pâine şi de-o drâmbă, să ai la ce cânta pân' la leafa următoare. Naşpa, e criză; strângem cureaua. Eşti pensionar...mori, că ai făcut umbră pământului destul.. Eşti pur şi simplu şi vrei mai mult. Nu se poate! Păi cu nu se poate?? Cum e aia cu optimismul, lupta pentru ce-ţi doreşti, străduinţa, munca - brăţară de aur...Şi gâtu-i pâlnie de argint. Mai vrei ceva?? Nu mai vrea, că NU.
Dacă printr-o minune îţi realizezi condiţia, nu ai ce face ca să o schimbi. Nu există schimbare, doar acceptare. Împăcare. Închizi ochii, îţi pui mâinile pe piept şi trăieşti. Supravieţuieşti. Te târăşti de pe o zi pe alta...viitoru-om mai vedea (şi-aşa, generaţia tânără se pare că e rezolvată, deci putem să ne luăm gândul??).
Asta e România. Asta simbolizează drapelul. Neputinţă. Renunţare. Moarte lentă. Picătura chinezească.
Sunt încă destul de sănătos cu creierii ca să nu fiu mândru de asta.

Tocmai ce am auzit nişte declaraţii ale tinerilor inteligenţi, care au greşit şi au luat Bac-ul. Prin urmare, au fost invitaţi la o emisiune să deplângă soarta ţării; sau mă rog...să o frece intelectual şi naţionalist, ca să dea bine pe sticlă (Fix ca ăla cu extorsiunea! Cum îi bagi tutei microfonciul în gură, cum prestează cu onoare, ca să mulţumească gloata): "Spre surprinderea tuturor, vreau să mă fac doctoriţă. Sincer, am primit oferte să plec afară, însă nu renuţ la ţara mea. Ştiu că se poate schimba, o să lupt pentru asta". Aoleu, nu mai spune! Atunci mor cu ea de gât sau dă-i cu praf de mers, că mi se face silă. Ce îngeraş inocent pari tu, subliniind faptul că te roagă lumea să pleci, dar refuzi. Mais qu'est-ce que c'est ca?? Mamă, ce splendoare...nu-mi ajunge un camion de lămâi să-mi ia greaţa. Superioară frate, că e sensibiloacă şi crede în idealuri. Urăşte minciuna şi iubeşte adevărul. Câtă profunzime arhisuficientă!

Aşa, şi eu ce trebuie să învăţ de la specimenă? Gândire pozitivă...eşti prost?? Chiar îţi baţi joc? Eşti optimist şi ce? Păi da, schimbi prin puterea exemplului. Aha...începînd de când??
Acu câteva zile mă contraziceam cu o aspirantă la semidocţie gravă; o ducea capul, săraca, îşi făcea veacul tot prin librării. A citit ea, că schimbarea începe din noi. Minteni s-a simţit Budha-n bălării şi s-a pus pe dat sfaturi în stânga şi-n dreapta, pe sistem "haideţi să haidem"; haideţi să fim mai buni, mai cinstiţi, mai corecţi (deci mai ho...deja vorbeşti ca o urare de sărbători), haideţi să ne schimbăm şi vom schimba lumea. O, da?? Tu prima! Hai, să te văd!

Până una-alta, haideţi să vedem şi partea plină a paharului. Iar când ne mai odihnim ochii, să nu ne mai întrebăm ce face ţara pentru noi, ci ce putem face noi pentru ea!
Uite, de exemplu, pe mine mă trece o idee genială şi fug fuga s-o depun la Fondul de Stat. Cine ştie când îi va folosi cuiva??
Vorbim când mă întorc.
See ya!!!

sâmbătă, 2 iulie 2011

Culmea drăgoştii

"Un poliţist din Bucureşti şi-a împuşcat iubita, după care s-a sinucis. Femeia este în stare de şoc dar se află în afara oricărui pericol"
www.realitatea.net

Mda...cât de mişto sună! Eşti în cap după una, deci ce faci? O OMORI!! Psihedelic, să-mi baaag..o lună-ntreagă de mă lăsai să caut, răspunsul ăsta nu-l găseam!
Ca să fiu sincer, mie mi se pare puţin ilogică şi contradictorie alăturarea asta de termeni. "Iubită" şi "împuşcat" nu preau au ce să caute în aceiaşi propoziţie; nu dau bine, pentru că se exclud reciproc. (Măcar la modul declaratv) Iubita parcă e aia de o sorbi din priviri, te îneci în ochii ei (lalulaluleiiii), săruţi pământul pe unde calcă...cretinisme d-astea. Dacă o împuşti, nu mai e iubită. Nu?? Spune-i prietenă, concubină, sex-buddy, puii mei, ceva...orice altceva în afară de iubită. Dar asta e..EVOLUŢIA, de!
Oricum...
Parcă şi văd scena: The Cop, The Apartament and The Bitch. Tananananaaaaaaaaa...ua-ua-ua-uaaaaaa şi apoi fluericiul. Şi apare Cop-ul, cu basca pe ureche, ţigara în colţul gurii şi mâna pe pistolul în erecţie (pe principiu "Vai, da' ce ţeavă groasă aveţi, dle policeman...ca să te pot împuşca mai bine, IUBITO!"), apoi Bitch-a, pe jumatate încruntată şi semidezbrăcată, cu mâinile-n şold şi pleata într-o parte, pe stil emo. Zgomot, fum, ţipete. In the end, there can be only one. He said, "All beauty must die" and BAAANG!!!!

UFFFFFF..Încă o dată îmi declar involuţia în faţa societăţii civilizate. M-am obişnuit cu asta; am o gândire rustică, needucată în tendinţele actualităţii şi o ştiu. Lumea se schimbă, eu nu. Nu mă mai miră asta.

Au apus vremurile libidinoşeniilor hiperbolizante, când jumătatea primea şiraguri de stele pe băţ şi frumuseţea îi era comparată cu răsăritul de soare la apus. Nu se mai practică mic dejun la pat, cărări din petale de trandafiri spre locul hârjonelii languroase sau bucheţoaiele de flori şi declaraţii vibratoare la pipotă. Acum nu-i mai ajung vorbele, vrea fapte! Vrea să simtă amoru-n adâncul ei...stai, că nici asta nu-i nouă. Vrea o dovadă de vârtoşenie sentimentală, alta decât cea tradiţională. Vrea să iasă din tipare, vrea să rupă gura târgului. În principiu vrea...păi ce altceva??

Da' nu înţeleg un amănunt: cam cât de mult o iubea pe tută, dacă a încercat s-o treacă pârleazul definitiv? Chestia asta e un nou standard printre îndrăgostiţi? Pisi, te ador atât de mult încât îmi vine să te omor!! Dacă te iubeam mai puţin scăpai cu o pereche de palme, dar aşa...poţi să te pui de-a curmezişul sentimentelor? Iubirea, OH, IUBREA! Nu crezi în ea până nu o încerci...până nu te pătrunde între obraji, până nu îţi înfierbântă inima şi-ţi întăreşte dorinţa!

Dar stai, măi, că ăsta doar a încercat s-o omoare; ăolică, eroare! Dacă iubea mai mult, poate reuşea. Ce să-i faci? Aşa-s bărbaţii...îi apucă blegeala fix când tre' să se termine, îi răpesc zânulei până şi ultima fărâmă de extaz. Deci gata, fra', că m-am enervat!! De acum susţin superioritatea femeii chiar şi cu ochii închişi!! (Woman on top, la naiba-n puii mei) Ce atâta dat în bărci, cu primitivii ăştia de masculi obosiţi?? Propun să-l bage p-ăla în puşcărie, pe motiv că şi-a bătut joc de înalta afecţiune a sărmanului fluturaş de varză! Să moară răposatul, la spânzurătoare cu el! Cum şi-a permis să amăgească inocenţa unei biete păsărici firave şi să o lase nerezolvată?? Vine dradostea ca o adiere şi tu te băseşti! Ce-i asta?? Ce înseamnă "a încercat s-o omoare"?? Du-o, bă, pân' la capăt, că d-aia te-a făcut mă-ta bărbat!! Păi eşti stâlpu' casii, sau glugă de coceni??

Aşa...hai să zic că am mai înţeles cu manifestările astea moderne. Dar, încă o întrebare mică: care e cea mai culme a iubirii? Să-i decupezi capul puiuţei cu lama de ras?? Nu, măi, nu râdeţi, că vreau să ştiu! De la o vreme, cam toată lumea mă ameninţă cu momentul fatidic în care mă voi împrăştia de plăcere când mă va împunge Arculeţ cu săgeata magică şi no...e aşa de rău să fii pregătit? Am înţeles că dragostea-i mai rea ca căcarea...când te trece, îţi pierzi judecata (bine, aici mă scap uşor, pentru că niciodată nu am avut ce pierde) şi intri în fibrilaţie anafilactică. Îţi pierzi cumpătul, pierzi stăpânirea de sine, simţul realităţii, banii, timpul, somnul, visele. În principiu, pierzi şi completaţi pe linia punctată. Una peste alta (hmmmm...kinky!), să rezum că nu mai pot: te loveşte căpiala, pierzi tot.


URĂSC asta. Ori, dacă fata vine de parcă se duce şi eu am niscavai timp liber, nu e bine să profit de el?? Umblu din floaren-floare, fac d-alea de care fac japonezii la cutremur...cum le zice, zi să le zic...SIMULĂRI, TĂTICULE, lovi-le-ar norocul!
Acumulez cunoştinţe...plus că întreb, nu dau cu parul!

Renunţări cotidiene

Acum câţiva ani, Maestrul Octavian Paler dădea glas propriilor mele trăiri. A spus că nu mai este disperat... deoarece disperarea este o altă formă a speranţei. A devenit indiferent, asemenea poporului din care face parte.



Astăzi, nu mai sunt disperat. Nu mai sunt nici măcar indiferent. Doar obosit. De-a lungul timpului, a trebuit să îmi creez o lume proprie pentru a supravieţui realităţii; a trebuit să mă înconjor cu ziduri de nepăsare şi tone de jemanfişişm, cu ironie şi cinism. Force field la purtător, mânca-ţi-aş, mai ceva ca în Dune! Nici măcar norocul de cioară nu mai trece prin aşa ceva! (presupun că d-aia nici nu am câştigat la LOTO)
Numai că acum, sunt dezgustat chiar şi de asta. Încerc să mă rup total de orice, să mă separ de dorinţe, gânduri sau conştiinţă. Vreau să vieţuiesc suspendat într-un neant continuu, o particulă inertă înconjurată de un haos mut. Vreau să mă ascund de mine, să fug atât de departe încât să nu mă mai găsesc.

Un internaut în convulsiile inteligenţei revoluţiona psihologia umană cu o cugetare venită din alte lumi, de la bottomul fundului de neuron:: Depăşim un obstacol doar pentru a ne lovi de altul. O, da? Hai, să mori tu...Şi apa e udă. Sau, pun pariu că p-asta n-o ştiai: focul arde. UAAAAAAAAAAAA...Lovitură, frate! Şoc! Depăşim un obstacol doar pentru a ne lovi de altul...pfuai, să-mi bag! Şi când te gândeşti că eu credeam că dacă o convin pe-o fufă să-mi bage un recital de dragoste şi dor - obstacol, ce mai vrei? - mă pune Mama Natură-n băţ (sau bine...preferabil eu pe ea) şi mă face Regele Universului!
Băi, am o rugăminte mică...când ţi-o cloci mintea, dă-mi şi mie nişte pui - da' nu d-aia prematuri, că tre' să-i ţin la incubator şi cu maternităţile de la noi...eu nu mă risc, pe cuvânt!!

Huuuuuuuuuuu
E clar, că nu mai e de trai p-aci. Cu atâţia geniuşi pe milimetru pătrat, ce nevoie mai are lumea de mine? Tre' să mă izolez cumva, că mă duc cu căpuţul de teleleu, pe câmpiile patriei. Ori îmi trag cămaşă cu măneci lungi şi cameră cu pereţi antifonaţi, ori...BINGO!!! Mă duc la băştinaşi în Amazonia, că specialiştii cică au descoperit in trib care nu a avut contacte cu "civilizaţia". Rustic, tată...întoarcere la Mama Natură (E un semn, să-mi pice antena de bulgari, de nu! Cum o dau, cum o întorc, tot în Mama Natură mă proptesc...). Îmi fac casă în copac ca Tarzan, mânânc banane, beau lapte de ce-oi găsi p-acolo, mă joc bambilici cu nucile de cocos, mă dau pe liane, ascult păsăretul pe ram...d-astea. Aer curat, linişte şi voie bună.

Nu are rost altceva. Totul este o mare şi minunată deşertăciune. Viaţa, în ansamblul ei, este o imensă bulă de săpun, un zer searbăd pe punctul de a fermenta. Intră omu' în ecuaţie...pac-pac reacţia chimică cu eliberare de alcool etilic şi apă.Şi te mai întrebi de ce suntem alcoolici! Păi uite d-aia!!
Viaţa este o nebunie fără nici un rost, un porcoi de inutilităţi. Îţi petreci timpul sperînd în la cai verzi pe pereţi, muncindu-ţi mintea cu planuri de viitor, luptînd să depăşeşti obstacole (ăl de mai sus ştie!) şi pentru ce? Toate vin şi trec, iar cele ce rămân se dizolvă în prezent.
Fiinţa umană este o sumă de dorinţe niciodată satisfăcute pe de-a întregul.

Numai ieri ce vorbeam cu cineva referitor la dezastrul care ne bântuie existenţa. "Lasă, că face Dumnezeu un miracol şi se va schimba totul, ai să vezi. Trebuie doar să crezi.". HAAAA??? M-am spălat în urechi dimineaţă, dar dacă e nevoie o mai fac odată... Stai puţin; mai exact, cum face Dumnezeu miracolul? Dă din pleoapă şi creşte Norvegia în cele mai bune momente ale ei pe aici-şa pe la tribălime? Sau o ia la nivel mai individual...dacă eşti cuminte îţi trimite un înger care să te ia la şuturi până te trimite într-o ţară mai trăibilă. Ce, Dumnezeu e Moş Crăciun??!


Şi chiar dacă ar fi...neamul ăsta e mai degrabă zălud, decât înţelept. Avem o imensitate de purtări alese şi calităţi, dar toate-s pe negativ. Ca la developat! Realitatea noastră e pe invers, suntem o oglindă de civilizaţie, unde totul este întors pe dos.

Da, dar suntem credincioşi. Aha, da. Da, da, da! Ridicaţi mâinile-n aer şi strigaţi în cor: PANTELIMON!!!!
România este ţara unde mergi la biserică că aşa ai pomenit de la moşi strămoşi, că aşa e bine. România e ţara unde te închini când treci pe lângă vreun lăcaş de cult, ca să-ţi dea ăla mulţi bani când îţi plombează măselele găunoase. România e ţara unde nu se ştie cine papucii mă-sii a scris Biblia. România e ţara unde de Crăciun bagi la maţ porc şi de Paşte miei - apoi dregi cu ceva băuturică...câteva damigene. România e ţara unde-ţi freci chiloţii de moaşte, să te umpli de sfinţenie! Aici te duci la biserică şi te smardoieşti parte-n parte cu baba de alături, care să apuce primul aghiasma cea dătătoare de noroc şi bunăstare. Aici s-a inventat Maneaua Credinţei, când eşti chemat la rugăciune pe ritmuri de cicalaca de către popii cocoţaţi în Masserati. La noi sfinţeşti bolizi ca să nu mai dai cu ei în gard şi tapetezi parbrizul de crucioace, ca să-l iei copilot pe...nu, nu, nu....nu pe Ponta...ci pe însuşi Atotputernicul! La noi, Maica Domnului îţi zâmbeşte pe sistem Gioconda (adică enigmatc) cu ochi beculitori dintr-o ramă cu sclipici şi brizbrizuri colorate. Noi avem sicrie cu etaj şi aer conditionat, morminte cu termopan şi cavouri cu televizor 3D. România e ţara unde mergi la mort burduşit cu plăşi de rafie, că să cari pomană şi acasă. La noi te fotografiezi cu răposatul, ca să o amintire plăcută. Primarii sunt imortalizaţi în biserici, alături de sfinţi - zici că imediat ce se încheie photoshootingul merg pe colţ la nea' Stelică, să bage o bere împreună, aşa...de inimă albastră.

România este credincioasă, iar eu odat[ cu ea. Absolut. Nu încape îndoială - pei dacă mânâncă ca vaca toate soioşeniile de la fast-food şi s-a făcut cât o scroafă gestantă, ce să mai încapă?! Haaaaaaaaaa???? Nici măcar îndoiala - ÎNDOIALA!! nu mai e suplă în ţara asta!

Hai că mă duc să pup nişte cruci sfinte, că nu vreau să mă doboare miracolul când s-o năpusti ca un tsunami peste capul nostru - recte, al meu.

miercuri, 29 iunie 2011

Conglomerat de răbdări prăjite

Intru şi un val de ameţeală crudă mi se prăvăleşte în moalele capului.
În minte îmi vin imaginile cu japonezii care stăteau la coadă să ia apă...un rând liniştit, ordonat parcă cu o riglă, demn, solemn. Nimeni nu vorbeşte mai mult decât este necesar, numeni nu urlă, nimeni nu se înghionteşte, nimeni nu înjură...şi credeţi-mă, au şi ei un repertoriu de obscenităţi, de-ţi lasă gura apă! Dar nu, frate! Într-o situaţie de viaţă şi de moarte, te scalzi în calm. Te ungi cu el pe organism ca şi cu o loţiune de firmă, pe sistem Liiceanu. Îl laşi să te pătrundă (pe calm adică, nu pe Liiceanu...câh, câh, câh) prin porii pielii, să-ţi anestezieze creierii.
Îi priveşti pe ei, sau o piatră cum creşte...nici o diferenţă.

Un vuiet ascuţit îmi sparge creierul, îmi străpunge fără milă himenul neuronului. Sânge, dovada supremă - băi, să-mi bag, nu ştiam că-s aşa neîntinat. Da gata...acu' sunt mai spart ca o sticlă dată de pereţi. M-am rezolvat, am scăpat şi de grija asta.
Nebunie turbată, disperare dementă. Vrei să schiţezi definiţia balamucului în metastază? Vino aici, frate, că te saturi! Unu' cere, altu vrea, ăla din spate te trage de mânecă, hărmălaie, muzică, ţipete, îmbrânceli. Miros stătut de sudoare, căldură năucitoare, feţe roşii cu ochi rătăciţi, drogaţi, turbaţi, hămesiţi...fum, miros de ars, iar înghionteli, alte ţipete, vene pulsînde....AAAAAAAAA!!!! Bear Grylls mănâncă căcat de urs...da, băi, da' e în sălbăticie! SINGUR!!! Se aşează p vine, îl admiră, îşi adună curajul; mai priveşte o dată, înghite în sec şi gustă. Hai, aci să te văd! Pac-pac-buf, ia de înghite, nemestecat şi cald, încă. Păi cum, nu îl laşi puţin la maturat, să se frăgezească? Nuuuu...ia de bagă, băăăăăăă, că nu stă nimeni după tine!! Hai, mişcă hoitu', că-s şi alţii la rând!!
Aici te baţi pentru o îmbucătură ca la campionat de MMA, trebuie să fii în stare să plachezi adversarii, să le scoţi dinţii, să-i calci în picioare, să-i incapacitezi. Dar nu crapă nimeni, băga-mi-aş!! Nu pricep care e faza...stau la colţ cu ficaţii praştie; îmi vine să vomit şi capul îmi pulsează dureros.

Nu, nu există aşa ceva! Unde dracu am nimerit?? Unde e uşa?? Încăperea mi se clatină pe retină (cred că s-a-mbătat, nenorocita), tremur şi nu mă pot aduna. Picioarele mi s-au ofilit ca nişte gladiole în arşiţa soarelui. Le iau în mâini, le mut, le forţez să se mişte, mă rog de ele...nici o şansă. Rigor mortis. Sunt atât de înlemnit, că restul cuierelor mă bat pe umăr, nedumerite: Psssst!! Frate, cum reuşeşti? Eu mă mai mişc, că îmi amorţesc ciolanele de la atâta stat...tu eşti stană de vreo oră. Ai făcut vreun curs de specializare, ceva? Dai meditaţii, că eu mă-nscriu! N-am mălai, da' ne-nţelegem noi la preţ..te duc să te lubrifieze nişte bunoace, de-ţi merg fulgii!!


Nu ştiu cât am stat la colţul meu, singurul loc de pe planetă unde mă simţeam în siguranţă. Stânga - perete, dreapta - perete. Boooooooooonnnn. Să le luam pe rând: când eram mic, am citit într-o revistă de experţi că dacă vrei să reuşeşti ceva, mai întâi trebuie să vizualizezi succesul cu ochii minţii. Zis şi făcut: Mă ridic de pe jos, îmi iau alura de div şi purced spre tejghea, în mers legănat şi cântece angelice: AAAAA-leluia-aleluia-aleluia-aleluia- alleeeeeeluiaaaaaaaaaaaaa. O lumină nefirească îmi luminează (păi ce altceva) calea, cohortele de fomangii se dau în lături, uluiţi. Sunt un guru printre scaieţi. Mâini flămânde se întind spre mine, dar le resping distrat. Comand cu glas molcom, sunt servit instantaneu, plutesc spre măscioara mea retrasă, mă aşez, şi...un ghiorăit profund şi înfundat mă scoală la realitate. NUUUUU!!!! Sunt lungit pe ungherul meu, în el, peste el şi nici măcar nu am orgasm; sunt deshidratat, lehămisit, vlăguit (am şi terminat? ciudat...nu mă simt), cu ochii bulbucaţi şi limba atârnîndu-mi flască, pe un umăr. BĂĂĂĂĂ!!! MĂ DESTRAM DE FOAME, LA DRACU'!! CE PAPUCI FACEŢI P-ACI?? CALL 911, CALL 911!!

Izbăvire...
Cineva îmi aude urletul interior şi se îndreaptă către mine. Un înger, un fulger, un superstar (vorba cântecului), pe cuvânt de cercetaş! Deci UAAAAAAAAAAA..privesc fascinat, cu gura căscată şi scuipat în bărbie. Era ceva de mare fel, ce mai! Zvârlugă mlădioasă cu mers unduitor, drăguţică foc, cu părul în vânt şi ochi strălucitori...fix ca un anime de pe cartoon network. Cred că dacă mă mai chioram niţel îi vedeam şi aureola...A! Era aparatul de marcat (în puii mei, nu ştiu cum îi zice pe numele lui de obiect fizic). No, şi mă-ntreabă fata ceva, bălmăjesc altceva, plătesc şi pleacă. Mă uit sfârşit la bon, o pată de hârtie neclară şi mototolită, într-un univers multicolor, haotic. Băi...sper să aibă gust bun. Celuloza nu prea e digerabilă, da' acu' cred că reinventez chimia şi tot o răzbesc eu, cumva. Când mă pregătesc de treabă, aud un urlet în lateral, ca un bucium la stână: ĂĂĂĂ!!! ĂĂĂĂĂĂĂ!!! Copilu', ai uitat unde ai comandat??!!
Primesc tava, apoi încep să înfulec din mers.

Am fost la McDonald's, cel mai fast-food civilizator de pe planetă.
Prima dată neasistat, după...ăăă...vreo 15 ani, cred.

duminică, 26 iunie 2011

10 lucruri de învăţat de la japonezi

...Acesta a fost titlul unui e-mail primit recent de la nişte prieteni care sunt în legături foarte strânse cu Ţara Soarelui-Răsare.
Părerea mea?
Admirabil. Frumos, în teorie. Dar total greşit; inaplicabil pentru manelărimea autohtonă. Românul nu va învăţa niciodată nimic, pentru că nu poţi învăţa un vierme cum să fie leu.
Observi, aprobi din cap, identifici obiectivele pe care ar trebui să le atingi, dar atât. Eşecul, mlaştina morală este înscrisă în mentalitatea de grup.
Şi totuşi, ce am avea de învăţat? Enorm de mult, tone de civilizaţie. În urma unei priviri de ansamblu, grosiere, top ten-ul ar sta cam în felul următor:

1. Calmul
Cu 3 luni şi ceva în urmă, poporul nipon a fost lovit o catastrofa inimaginabilă pentru mioritici. Fotografiile surprinse la locul dezastrului încă mă înfioară..însă în tot acest timp, nu am văzut nici o imagine cu oameni care-şi băteau piepturile cuprinşi de sălbăticia disperării. Durerea în sine a fost elevată, profundă prin liniştea ei.
2. Demnitatea
În timp ce la noi gloata se omora pentru o pungă cu 2 peşti stricaţi, niponii formau cozi disciplinate la apa şi alimente, chiar şi în cazul unei situaţii limită. Nu există gesturi dure, pentru că toţi se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi tine. Hmm...ciudat! Nu o dau în bărci cu valoarile creştine, preamărirea aproapelui şi credincioşia fără seamăn în Divinitate. Ce proşti! Păgâni!! Păi la noi, frate, e treaba aia cea mai adevărată pentru care să merită să-ţi rupi capul!
3. Seriozitatea
În timpul cutremurului, "zgârie norii" s-au legănat, dar nu au cedat. O şosea distrusă de extorsiunea degajamentului a fost reconstrită complet, în numai 3 zile. Plajele devastate de tsunami au fost refăcute. În numai 3 luni, urmele dezastrului au şterse aproape complet.





4. Cumpătarea
Într-o lipsă acută a orice, oamenii au cumpărat doar cât au avut nevoie. În faţa pericolului toţi suntem egali în drepturi, cu toţii avem aceleaşi nevoi.
5. Ordinea
Pe tot timpul situaţiei de criză, autorităţile nu au înregistrat nici măcar un singur jaf.
6. Sacrificiul
400 de muncitori au rămas să pompeze apă de mare în reactoarele nucleare. Obligaţi sau nu, ei au acceptat să primească o moarte lentă şi chinuitoare pentru a-şi proteja semenii.
7. Înţelegerea
Aeroporturile au personal specializat care se ocupă cu căutarea pasagerilor care nu s-au îmbarcat în avionul pentru care şi-au luat bilet.
Datorită crizei prin care trece întreaga ţară şi din solidaritate pentru conaţionali, patronii restaurantelor au redus preţurile.
Yamaguchi-gumi, Sumiyoshi-kai şi Inagawa-ka, ramuri ale Yakuza, au organizat centre de primire pentru sinistraţi şi au strâns zeci de tone de ajutoare, în lumea întreagă. "În vremuri de criză, nu sunt Yakuza, civili sau străini. Sunt doar fiinţe umane şi trebuie să ne ajutăm unii pe alţii", a declarat unul dintre liderii clanului Sumiyoshi-kai.
8. Instruire
Bătrânii şi copiii, toată lumea ştie exact ce să facă în caz de urgenţă. Şi au facut doar ce a trebuit. Nimic mai mult, nimic mai puţin.
9. Conştiinţa
Şe ştie că pentru a economisi energie, administraţia a decis oprirea curentului electric pentru un anumit timp. Dacă oamenii erau surprinşi în magazine de o pană de curent, ei puneau marfa în rafturi şi aşteptau în linişterepornirea caselor de marcat.
Obiectele pierdute şi apoi găsite de altcineva sunt inapoiate proprietarului, Nu există ideologia "ce-am găsit, al meu să fie", pentru că acest lucru echivalează cu furtul..iar cine fură e un om slab, incapabil să-şi procure ceea ce are nevoie.
Japonezul nu se înjoseşte să facă asta. Nu este inferior nimănui, nu dă dovadă de slăbiciune.
10. Reţinere
Niciodată media nu a transmis informaţii senzaţionale, alarmiste, panicante. Frica întunecă judecata, îndeamnă la acţiuni pripite, impulsive.

joi, 23 iunie 2011

Reconstituire dubitativa

Stau tuflit pe canapea şi consum media de zor, cu gândurile rătăcindu-mi prin boscheţii planetei. Aceleaşi ştiri...mi-e scârbă. Vasul Ales al Poporului băseşte în mănuşă şi reorganizează ţara în funcţie de cum i se împrăştie emanaţia, norodul e ameninţat cu deposedarea averilor corupte, ungurii cer autonomie - să-mi bag păru-n bigudiuri, ăştia au un fetiş! Ce-or face cu slobozenia, dacă o au? O ţin sub cheie, în cămară? Dorm cu ea sub pernă, în lipsa tabloului cu Udrea? Pe cuvânt, nu înţeleg ce vor...Limbă oficială? Guvernare proprie? Educaţie în limba maternă?? Păi să ducă dracu' în Panonia mă-sii, că acolo o au deja aşa ceva! Ce, îi ţin cu forţa?? Sau nu, iar sunt rău. Nu vor asta. Dar atunci...ce? Autonomie. Şi ce înseamnă asta, pă real? HEI!! Se poate să articulaţi o propoziţie cu subiect şi predicat??
Anyway
Plictiseală crâncenă. Apoi, am început să râd isteric...DECI CE-A ZIS AIA????

"Rectorul Institutului Romano-Catolic din Alba Iulia a fost lovit cu o bâtă în cap, de 3 indivizi. [...] Ministerul de Externe ungar a reacţionat imediat; diplomaţii noştri au reuşit, însă, să-i convingă că a fost doar un conflict izolat, fără conotaţii etnice."
http://observator.a1.ro/observator23/Observator-23_39294.html

Adică, mai mulţi neni cu o bâtă l-au smardoit pe un nefericit. Şi cum au înfăptuit asta, mai exact?? Grup, grup...da'toţi odată, sau pe rând?

L-au ţintuit pe om cu privirea de zid şi apoi?? Au ţinut de par cum ţin îndrăgostiţii cuţitul când taie tortul de nuntă, ori s-au aşezat la coadă, ca la casa de bilete?
"Un-doi-trei...ŞI!!", sau "JAAAP!! Na, mânca-ţi-aş ficaţii...BĂ!! Gălăgia!! Linişte acolo-n spate, ce dracu'!! Vă vine rândul şi vouă, aveţi răbdare!! Ce vă grăbiţi aşa, ca fata mare la călărit trotuarele?!!
Ordine şi disciplină, frăţicule...io o dată, tu o dată, ălalalt o dată...împărţim în mod egal loviturile, că n-avem decât o sculă! Dar staţi liniştiti, că e destul pentru toată lumea."

ACEASTA-I ÎNTREBAREA.

Apoi vine diplomăciosu român să calmeze spiritele: Hahahahaha! Liniştiţi-vă, A FOST O GLUMĂ! Smile, u're on Candid Camera. Nu a fost nimic grav, nu, nu, nu...

luni, 20 iunie 2011

Ciocu' mic, publicitate - part II


Noul Mennen Speed Stick Waterproof: protecţie eficientă chiar şi după contactul (ooooo) cu apa!! (ăăăăăăăăăă)

Întrebare de 1000 de puncte:
După ce te termini de ieşit din piscină, cum faci diferenţa între udeala de la apă şi transpiraţia de la organism? O miroşi? O guşti?? Ce e incolor, inodor şi insipid e apă, ce e incolor, sărat şi duhneşte ca un hoit e sudoare??

Şi oricum...După ce ai aburit toantele cu cascatoriile tale scufundace, nu e mai eficient să-ţi faci dracu' un duş, decât să te spoieşti la axilă cu parfum?? Să-mi trag pălmi, asta e la fel ca la inventarea pampers-ului: în loc să schimbi, în pana mea, un scutec răhăţit şi puturos, specialiştii caută de zor materiale care să absoarbă putoarea. WTF?????
Observ din ce în ce mai des că omenirea are tendinţa de a gela căcatul şi ai face moţ, când mai igienic este să îl elimini prin spălare. Mă crucesc, dar nu pricep, neam! (cred că am procesorul virusat, clar)

Stai, să o iau de la cap, că poate sar amănuntul cel mai esenţial; las şi treaba cu piscina, că nu toţi au bani de aia. Deci:
Umblu pe stradă, parfumat, cu freza-n vânt şi mers în reluare - ufffff-uffff-ufffff. În jur răspândesc miros de levănţică, păsăricile se opresc să îmi soarbă aroma. Nu transpir. De nicăieri, cineva îmi toarnă în cap o găleată cu apă - Care-ţi gâţii mă-tii...nu, nu cu d-astea, că-s bine-crescut...uuuuuusssssssaaaaaaaaa...coafura rezistă!
Băga-mi-aş, am încurcat reclama!!!Rev-rev-rev.
Merg pe stradă...ufffff-uffff-ufffff...găleata cu apă în cap...fără obscenităţi...M-am udat fleaşcă; dar în continuare nu transpir, PENTRU CĂ AM DEODORANT JMECHER, BĂĂĂĂĂĂ!!!!
Aşa?? Sau cum, că nu-mi ies scenariile!!!

De ce mi-ar trebui antiperspirant subacvatic, în condiţiile în care s-au inventat metode de contracepţie :D mult mai simple?
Ştie cineva?? Anyone??? (Echo...echo...echo...)

Perseverenţă cu tâlc

Mi-am cam luat muştruluială pentru postarea trecută...am dovedit că am scris din inima fundului, fără pic de compasiune pentru săracele exemplare feminine care ar avea nevoie să-şi ascundă cele câteva??? kg în plus, dobândite din cauze extrem de respectabile (defecte metabolice, naşteri, nunţi, botezuri, cumetrii şi alte bairamuri). Faza cea mai tare e că mie mi se rupea dacă vreo pitzi se simte sexy coz there is a good pussy under her belly, sau nu. Eu doar eram cu întrebarea de final...ce să-i faci? Unde dai şi unde crapă!

Oricum, am dovedit (din nou) că sunt un ingrat sentimental, un grosolan (uuuuuuuuuuu), un insensibil de cea mai înaltă speţă (dacă ziceam "cea mai joasă speţă" mă apropiam de limita emotivităţii, ceea ce la mine nu era cazul; deci da, tind şi eu spre nivelurile superioare măcar într-un domeniu). Sunt un om rău, nemilos, cu un suflet frigid, incapabil de orice simţire. Am o anatomie singulară, contrar oricărei norme sociale (cum îmi spunea o prietenă). Nu mă dau în vânt (aici nu bat nici un apropo la vreo emanaţie prezidenţială) după fineţuri şi găloşenii (dacă nu există cuvântul, tocmai l-am inventat), pentru că mi se par libidinoase, în majoritatea cazurilor.

Iar acum, ca să arăt că regret ce am făcut, îmi voi întări afirmaţiile precedente: nu cred în miturile contemporane.

Nu cred în mitul graţioasei care e penetrată ea, mititica, de toate vibraţiunile sferelor celeste, pentru a pune id-ul în "cupidon". Adică bine...cred asta cu pătrunsul, doar că dimensiunea superioară n-are nimic de-a face cu fenomenul. E ceva pur şi simplu banal, profan până-n sâmburi.
Numai că avem o reputaţie de fiinţe intelectuale de apărat, la dracu! Chiar aşa, ca animalele? Hunga-punga, napii stau prin gard? No...no, sir! No fucking way, cu accent pe fucking în direct, înregistrat şi în reluare, ca diaconescul neamului.
La ele e cu dragostea, cu completarea inimoacei, organul nepereche.
Mda...Hai, să mori tu! Numa' ieri ce citeam mărturisirile unei splendori de profesie: e singură şi nu are cu cine se iubi (băi fată, d-aia s-au inventat dildăurile!!!!). În fine... diva e în căutare de jumătate; una cu portofel siliconat, ca să îi satisfacă şi cele mai mici pofte consumiste.
Ştiam că iubirea era oarbă...dar no! Între timp tehnica a mai avansat şi poate şi-o fi făcut transplant de cornee sau ceva..că prea e mofturoasă.

Când eram în clasa a patra (prin paleozoic, adică), am fost întrebat dacă aş fi de acord ca femeile să intre în politică (Eteteeee...Ţâs Călină, întrebare!). Am răspuns "nu", pentru că femeile sunt flexibile în principii şi manipulatoare de geniu (bine...asta am învăţat-o mai târziu, pentru că atunci am folosit mai puerilul "generoase"). Dacă îşi joacă cărţile cum trebuie, o femeie poate obţine ce vrea de la un bărbat, chit că e de rău sau de bine. De ce? Simplu: femeia este înconjurată de atenţie cam de pe la 14 ani, alege ce vrea, când vrea, de unde vrea; bărbatul atinge vârsta total dezirabilă spre 50 de ani (în caz că nu are profesie de fiu de şmecher natural), când/dacă se face de succes, putred de bani şi faimă. Dar cum există viaţă şi înainte de asta (oameni suntem, ce naiba!), când o femeie aleargă după un bărbat (sau dă impresia asta, cel puţin), masculul fuge în reluare, apoi brusc îl apucă cârceii şi febra musculară. Au, au, au, gata, dragă! M-ai prins, pedepseşte-mă!! I've been a bad boy!

Nu cred în mitul gibonului masculin, care se-nfige ca nesătulu' şi răpeşte ditai monumentul de virtute.


Parcă şi văd cum stă neprihănita pe marginea trotuarului, cugetînd adânc destinul universului, când ce să vezi? După colţ apare grobianul asudat şi îngălat, care-o siluieşte la un recital, să vadă ce talente are. Acuma fata, na! Ce să facă? E nepoliticos să refuzi omul aşa în faţă...deci prestează cu avânt. În afară de asta...colivie, colivie! Dar păsărica moare de foame, dacă nu o hrăneşte nimeni.
"Ridică-mă la ceeeeeeeerrrrr, ridică-măăăăăăă". Cel mai comun lucru cu putinţă. Spune asta şi ai rămas cu buza umflată. Introdu iubirea în sistem şi te arzi, garantat! De ce? Necioplitul se transformă brusc în Făt-Frumos, dacă ştie să-şi poleiască rahatul, să bage placa cu iubirea transmisibilă din gură-n gură, ca folclorul. Trebuie să ştie să creeze cadrul de ipocrizii care alimentează prejudecăţile sociale. Şi cam punct.

Nu cred în mitul iubirii, mai ales în veşnicia ei. Totul e mult, mult mai simplu: cerere şi ofertă. Satisfacerea nevoilor primordiale.
Iubim cu patos. Suntem o tonă de fiinţe superioare pe milimetru pătrat, iar societatea noastră promovează curvăsăraia ca izvor al celui mai sentiment nobil care ne acoperă universul ca o mâzgă. O aplaudăm, o fredonăm ca pe un cântec de leagăn, bâţâim frenetic din fizic pe acordurile ei, doar-doar ne-o lovi amoru-ntre obraji. "Move your punani*, go make yourself some money" sau şi mai directul "Shake it girl, shake that money maker" sunt simple ode moderne închinate femeii. Îndemnuri spre iubire, cum altfel??
Ce frumos, ce real! Lucrurile cele mai serioase se spun mereu în glumă. Ştim adevărul dar menţinem fariseismul băloşit al văpăii de sentimente, ca să ne autosatisfacă ego-ul civilizator.
Sexul vinde...toată lumea o ştie.


Toată lumea o aprobă, nu e nimic în neregulă cu asta. Dar odată ce apar fiţele de suavitate sclifosită, odată cu transformarea curvelor în vestale de prim rang, ne acoperim cu himenul făţărniciei. Uuuuuu...ce urât am zis! Scuze! Nu sunt deloc rafinat în exprimare.

Hai că mă duc să mă limpezesc la creeri; merg la un concert, cică vine Jamiroquai (nu îl ştiu, dar numele lui are o rezonanţă vârtoasă la urechi). Tăticule, da'cum îl cheamă p-ăsta...iar modul cum pronunţă dj-ii la radio e Dumnezeu! Deci cum aşa ceva? S-a brănduit fix ca o variantă masculină a lu' Sexy-Brăileanca... Jamiro o mai exista pe planetă, dar numai ăsta are şi quai, să nu-l ratăm, cumva. Bărbat adevărat, nu glumă! Cum îi auzi denumirea, ştii la ce să te aştepţi: La mare, la soare, fetiţele sunt goale...şi apare Jamiroquai, ca măgarul din ceaţă şi soarele răsare. Jamiro ca Jamiro, da' Quaiul...WOOOOOOO
Pariez că va ieşi o distracţie pe cinste, special pentru tinerii doritori de distracţie. Intuiesc deja cum oamenii legii vor aplica amenzi usturătoare pentru deranjarea liniştii publice şi private.

Gata. Am ratat vreun clişeu?? Nu de alta, dar uneori mă chinuie (pe sistem "cum te prinde, cum te freacă; te mai lasă 5 minute, iar te prinde, iar te freacă") fantasmele de jurnalist şi trebuie să intru în pielea personajului.
Uffffffffff...mă duc să mă răcoresc. S-a încins bobina şi mi se denaturează percepţiile.


A! A! Apă de izvor, mai repede, că mor! Mai repede, că mor!!!
Noapte bună.

* într-o abordare mai elegantă s-ar traduce prin "corp", însă termenul se referă, cu stricteţe, la acea parte a corpului

marți, 14 iunie 2011

Ciocu' mic, publicitate!

Pentru că misterele civilizaţiei de zi cu zi mă fascinează cu splendoarea lor şi nu le pot pătrunde nici chip, pun întrebări. Probabil am intrat în anu' morţii, că prea sunt curios...însă pe cuvânt de mă pot abţine!
Până una-alta, intru în pielea nedumeritului de serviciu şi prestez, că tot sunt aci, pe treabă.



Mda...foarte frumos. Bagi elefanta gestantă în corset şi o scoţi gazelă mignonă.
În sfârşit, halitoarele de untură pă pâine, slănină cu usturoi şi bere la 3 litri pot arăta mai ca nişte încercări de femei. Şi asta fără efort, fără diete obositoate şi fără să te doară capul. PERFECT, FRATE! Moamă, moamă, o să trăim într-o lume populată numa' de bunoace trase prin inel!
Băi, deci dormi fără grijă: Slim N...ăla lucrează pentru tine, draga mea divă în devenire. Cum eşti mai revarsată şi mai fleşcăită la organism, cum îţi apare şiragul de burţi pe trup, cum îmbraci minunea şi redevii Afrodita cu măr în gură...beton!

Am înţeles-o p-asta cu dorinţa fiecăruia de a arăta mai bine. Doar că nu sunt adeptul trucurilor ieftine...adică, dacă tot te bagi într-un rahat, bagă-te cu totul! Ce rost are să te amăgeşti? Vrei să ai siluetă? Sport la greu, tată, diete, program fix...cum se face. De ce să te promovezi ca pe un produs fals? Intră Mozartu' Matematicii în extaz când te vede, vine şi el ca omu' să introducă întregul în fracţie şi-apoi i se ofileşte năravul şi nu mai nimereşte uşa când te termini de degolit? Nasol moment, te lasă nerezolvată. Sau poate poate îţi păstrezi hainele pe tine, ca să nu te tragă curentul când eşti deschisă la...hmmm...sugestii şi eşti fericită. You never know.

Însă am o întrebare mică: presupunînd că mergi la toaleată. Ce poate fi mai mai banal decât asta? Cu toţii folosim, cu toţii suntem oameni. Numai că tu, o floare de colţ printre flori de ţigancă, porţi invenţia asta pe sub rochie. Da, 'oi fi Mona Lizza (prietenii ştiu de ce) reformată, dai pe spate toată macionăraia care se perindă prin proximitate, bagi în boală toţi goriloii înfierbântaţi. Foarte tare, nimic de zis.
Aşa...deci toate bune şi frumoase. DAR cum naiba faci dacă te taie urgenţa şi alergi după budă? Minunea vestimentară îmi pare a fi un maiou cusut de bugigăi, sau ceva, nu are nici o deschizătură cu arici prin zonele esenţiale, nici măcar un prohab (nu că asta ţi-ar folosi). Când vine fluxul, ce faci? You can leave your hat on? Nu, că îţi ia o tonă de timp pân' te dezbraci şi te scapi pe tine. Sfâşii mirobolanta textilă cu dinţii? Nu, că te doare sufletul când te gândeşti câtă pâine cu gem ai mâncat, ca să ţi-o poţi permite. Îi dai drumul prin ea, pentru că materialul e uşor ca un fulg şi diafan ca o pană de colibri, încât aburul trece prin el fără probleme? Nu, că apoi trebuie să te reîntorci în societate şi nu dă bine să puţi ca o canalizare.
Deci, ce faci? Concret! Nu-s vreun Bote al lenjeriei de damă, dar vreau şi eu mecanismul, vreau să cânt voios şi dulce "Cu creonul pe cârtie o explicaţie am desenat". Cine ştie când îmi va folosi chestia asta?

vineri, 10 iunie 2011

Constatari întrebacioase

Până-n revoluţie, o Dacie se repara pe genunchi, pentru că toată lumea se pricea la asta. Te-aşezai frumos pe scăunel, scuipai în palme şi băgai meştereală de maidan, că nu se cere licenţă de Cambridge pentru asta. Toţi eram mecanici, toţi ştiam să ne proptim culasa peste cilindrii blocului motor sau să înlocuim cureaua de transmisie cu un ciorap de damă. Eram inventivi şi descurcăreţi. Bravo nouă, dom'le! Popor ales, nu glumă!
20 de ani de democraţie nu ne-am schimbat; am rămas aceiaşi mieji din dodoaşcă, aceiaşi inovatori paranormali şi matriţe de cârpaci. Suntem o grădină carpatică care musteşte de adaptibilitate...prin urmare, peticim un tren cu o cracă de pe marginea drumului, liţă şi o banală rolă de scoch. (Tiiii, să-mi trag palme...acu' mă lovi cunoaşterea - mintea cea de pe urmă, clar! Păi voi vă daţi seama că noi - adică io, tu, ală din spatele tău şi restul, dacă se întâmplă să ne pice vreun satelit în grădină, îl reparăm imediat cu nişte gumă de mestecat şi-un patent? Aaaaaa, gata, nene! Mă angajez la NASA în direct, înregistrat şi în reluare! Who's the man, dude, who's the man???)
Suntem buni, sau suntem buni? Exemplu de supravieţuire, frate! Bear Grylls e boţ cu ochi pe lângă oricare din noi.



Dar nu mă mai preocup cu evidenţele...imaginile fac cât 1000 de cuvinte iar eu nu mai am ce comenta. Mi se rupe chiar şi de Cârmaci, care vrea el să coafeze căcatul să să ni-l prezinte ca pe ceva cu totul nou, un exponent valoros al reformei care ne călăreşte pe oriunde ne prinde. (o fi în călduri??)
România schimbă judeţele pe 8 regiuni. Aşa, şi? Aceiaşi Mărie, cu altă pălărie. BĂĂĂĂĂĂĂ, Măria e curvă proastă, pălăria nu are nimic, dă-o-n mă-sa de treabă!!! Ţara asta e defectă la fibra gânditoare, mi se rupe de denumirea plaiului pe unde locuiesc!
Dar ce să te faci, dacă capu' la ţară atâta emană în atmosferă? Oamenii îţi dau foc de disperare şi sărăcie, p-ăsta îl ff..freacă grija de toponomia pana...ptiu! PANORAMEI din împrejurimi! Yeah, right! Nu-s mare politolog (şi nici măcar vreunul de sămânţă), însă impresia mea e că nea' Băse se comportă fix ca o caracatiţă: ne fleoşcăie cu mizerie în ochi ca să ne deruteze. Nu se poate altfel...orice modificare adusă împărţirii teritoriale se va materializa în schimbarea tutulor actelor care există în ţara asta; adică miliardela puterea "n", ţinînd cont că suntem campioni la hârţogărie. Dacă se întâmplă rocada, trebuie să-ţi schimbi totul..orice fiţuică în care apare îţi apare adresa. Apoi urmează modificările în actele publice, iar cum noi avem un sintem centralizator de cea mai viitoare generaţie, sunt convis că n-o să ne ia decât...hmmm...în jur de 1000 de ani (cu indulgenţă).
Deci nu. Hai să ne râdem, dar mai bine nu. Oricâtă esenţă de prostie se desprinde din această informaţie, ea nu mă amuză...doar mă enervează.

În schimb, mi se pare foarte haioasă maniera puerilă şi grosieră în care sunt tratate lucrurile care se mai petrec pe la curticica naţională. Şi asta nu se întâmplă la tanti Leana de pe colţ, ci la ditai jurnaliştii cu pretenţii de inteligeţi în erecţie.

La televizor se anunţă sacadat şi uşor impacientat:
"Facebook a devenit pepinierea pedofililor! Un bărbat din Caraş-Severin este acuzat că şi-a transformat prietenele minore de pe pagina de socializare în sclave sexuale. Victimele sale le-au mărturisit poliţiştilor cum bărbatul le-a agăţat pe internet şi le ademenea până în locuinţa lui. [..] Bărbatul le-ar fi convins pe minore să întreţină relaţii sexuale cu el. Pe majoritatea le-a amăgit cu bani. Însă fetele habar nu aveau că urmau să fie filmate. Cu ajutorul imaginilor, bărbatul le şantaja."
www.antena3.ro

Prima dată când am auzit ştirea am bufnit în râs.Apoi am început să decojesc informaţia spre esenţă şi am observat că s-a făcut vâlvă (atenţie la citire) în jurul a două noţiuni: minoră (neinovată) şi pedofil (odios).
Ori, nu este chiar aşa...pentru că iar sunt întrebăcios şi am câteva nedumeriri fără răspuns şi nu pot digera întâmplarea fără să le dau de cap.
(ATENŢIE!! Doar pun nişte întrebări care mi se par de bun simţ, nu dau cu parul, nu ţin cu Lupul, nu ponegresc Scufiţa; nu lansez verdicte, nu iau partea nimănui)
Deci:
Cum dracu' poţi să agăţi pe internet?


Am înţeles, dai click pe păginile cu dive. Găseşti bunoaca, băleşti din gros la fotografiile ei şi vrei să o scoţi la un film în mod repetat, chiar şi de mai multe ori pe zi. Îi trimiţi mesaje fierbinţi, apoi...apoi ce? Cum convingi zânula să te bage în seamă? Să zicem că e vrăjită de poza de Brad Pitt cu pătrăţele care îţi tronează la profil...însă cum papucii mă-sii o mai şi ademeneşti în propria ta locuinţă? Cu firimituri de pâine, ca pe câinii comunitari? O legi fedeleş şi-o iei pe sus? (Nu de alta, da poate îi place să fie bruscată) Mai scapi din când în când câte o bancnotă, şi ea se ţine după tine sperînd să-ţi pice portofelul cu totul? Concret, cum se face asta?
Serios măi, I need a little help! Vreau să fiu şi eu Casanov, la naiba! Vreau să momesc şi eu ceva palpabil, nu numai cohorte de muşte!!
Aşa....dar mai am nedumeriri, nu vă grăbiţi!!. Să zicem că minora, în profunzimea castităţii ei mentale s-a lăsat totuşi prostită şi s-a dus acasă la pedofil (care părea de-o seamă cu Gerula, nu avea alură vreo de Făt-Frumos în dizgraţie), apoi s-a lăsat convinsă să...în principiu s-a lăsat convinsă. Cum? Ca în bancul ăla..."2 prietene MINORE întânlesc un pedofil. Acesta întreabă pe una din ele: Dacă îţi dau o acadea, dai jos bluziţa? Dacă îţi dau o ciocolată, dai jos sutienul? Dacă îţi mai dau o prăjitură, dai jos şi fustiţa? La care cealaltă îşi pierde răbdarea şi oftează cu obidă: Hai dragă, să mergem, că până se hotărăşte ăsta să orice, facem diabet!"
Nenea din povestea noastră a luat-o mai pe de-a dreptul şi a promis şi el ce ştia că ţine la vremurile contemporane. NUMAI CĂ...Fiind o copiliţă virtuasă, o vestală plăpândă, o întrupare a gingăşiei ancestrale (A!Aaa!Aaaaaa! Fă-mă sclava ta - dar în intimitate, dragă, că mă inhib, la naiba!!), de ce te-ai dezbrăca pentru bani? Vrei să acumulezi experienţă pentru viitor, sau cum? Ţi-a citit în palmă careva că ajungi divă porno, şi vrei să experimentezi senzaţia mai din timp?

Aş dori şi eu, dacă se poate, o părere minoră. Sau majoră, că tot îi fac faţă.

miercuri, 1 iunie 2011

Plimbare prin natura înconjurătoare

Este Ziua Internaţională a Copilului (de fapt nu chiar atât de internaţională, deoarece în Japonia se serbează pe 5 mai, fix când românii o dau în bărci cu Ziua Masculului - aprig consumator de berulă la cârciuma din colţ), dar copii acestei ţări se sinucid pe capete. Este urâtă descrierea, însă realitatea îmi aminteşte de poveştile cu şobolanii care abandonează primii o corabie cu probleme, pentru că simt că Sfârşitul este aproape.

Suntem o naţie îndobitocită, iar starea asta nu are nimic de-a face cu sărăcia. Sărăcia este un factor, dar atât. Persoanele stabile din punct de vedere financiar nu sunt mai deştepte, ci pur şi simplu tind spre condiţia de parvenit, de snob;


Devin simple exponente ale societăţii de consum, indivizi care preiau pe nemestecate nişte produse ce conturează mondenitatea şi înhibă gândirea individuală.
Nu, nu, nu...problemele sunt mai profunde, nu se opresc doar la starea materială. Noi avem probleme grave cu dezvoltarea encefalului, care a stagnat pe undeva pe la nivel de australopitec. Adică acum vreo 2 milioane de ani.
Noi ne-am desprins din maimuţe, dar am rămas aproape de ele. Suntem o enclavă a evoluţiei.

Ţara noastră este eminamente primitivă. De ce? Simplu:
Pentru că aproape o zecime din populaţie este total analfabetă (vă daţi seama că dreptul la vot nu ţine seama de educaţie, nu?). Ne bulucim să ne cumpărăm smart-phon-uri ultima generaţie şi să spargem gura târgului, dar punem degetul, când e vorba să semnăm ceva. Opulenţa este în floare, trebuie să fim cât mai vizibili, cât mai ostentativi...însă nu suntem în stare să citim nici măcar literele de pe un wc. Şi ce e şi mai frumos, starea asta de sigilare mintală se transmite în continuare, fără să o oprească nimeni; pentru noi, încă este mai important să cureţi grajdul de balegă decât să înveţi în prispa mă-sii să citeşti un căcat de bilet de autobuz.
Şi de ce nu ar fi aşa? La ce te ajută învăţatul? Cineva îmi spunea că 8 clase pentru un copil sunt arhisuficiente...ce să facă cu mai multe? Ca să munceşti, nu-ţi tebuie carte...pentru că dacă nu dai cu sapa, înseamnă că nu faci nimic. La ce ne trebuie atâta educaţie? (întrebare oarecum legitimă, din moment ce - la noi - singura diferenţă dintre un om care nici nu ştie să ghicească măcar 3 litere şi unul cu 2 facultăţi este o dezvoltare strict pe plan individual)

Pentru că neamul ăsta are mentalităţi de Ev Mediu Timpuriu.
Oamenii încă se judecă ani de zile pentru că vecinul a mutat gardul cu 10 cm pe averea mea (am văzut tipul ăsta de abordare la persoane tinere, deci faza cu bătrânii învechiţi pică din start). Noi încă suntem legaţi de pământ. Blestemul pământului este mai actual ca oricând, şi el calcă în picioare orice abordare civilizată. După moartea unui părinte, primul instinct al moştenitorilor este cearta pe avere. Nu plângi, împarţi. Suntem prea înglobaţi în "dreptul meu", care este alful şi omegul existenţei noastre. Totul începe şi totul se termină cu el. Toate, până la el.

Pentru că totul se face pentru rândul lumii.
Nunţile încă sunt reprezentate prin ditai alaiul, ca se să vadă (altfel, la dracu ne mai apucăm de şmenozeală). În trecut legam panglici colorate de căruţe, acum legăm baloane de oglinzile retrovizoare ale Mercedes-urilor.
Filonul nostru de gândire se mulează pe un singur aspect: "Râde lumea". Faci şcoală ca să nu râdă lumea, te speli ca să nu râdă lumea, te ţii după modă ca să nu râdă lumea. Nu există o conştientizare a sensurilor acestor acţiuni, o gândire de ansamblu. La noi, întrebarea DE CE are un singur răspuns: AŞA ZICE LUMEA. Care dracu o fi lumea asta, habar n-am...probabil e personajul colectiv al lui Negruzzi - Gloata. Proşti, da' mulţi.

Zilele astea e mare tămbălău cu contul pe Facebook. E la modă, toată lumea are. Iarba nu mai creşte, vaca nu se mai balegă dacă nu anunţă asta la statusul de profil. Băi frate, e isterie naţională (şi planetară), să-mi bag. Ai 5 ani sau 50, nu te mai poţi flatula fără să scrii pe Facebook că te trece. Ai cont, altă nebuneală: trebuie să-ţi actualizezi fotografiile de profil zilnic; trebuie să te pozezi cât mai interesant şi în locaţii cât mai exotice, să scapi de banalitate, să fii unic, ca să te înscrii în turmă mai uşor.
De ceva vreme tot întreb de disperat, pentru că printre multe alte calităţi proaste de-ale mele, una este necesitatea de a înţelege ceea ce fac: "Care e scopul la asta? Cu ce te ajută?". Mereu primesc acelaşi răspuns sec: "La comunicare". Hai, să-mi trag pălmi, la asta nu m-am gândit! Ce dracu comunici pe FB cu colegu' de clasă? Nu îl ai în ochi juma de zi? Nu s-a inventat telefonul, chiar mobil? Când stai în Alaska şi prietenii tăi s-au mutat în Insula Paştelui Mă-sii, mai pricep asta cu comunicarea. Dar aşa?
Nu, deci nu pot pătrunde corola de minuni a modei, la fel cum nu am priceput nici rostul pentru care înjurăturile colegiale la adăpostul Mirc-ului făceau furori în zorii existenţei mele.


Pentru că la noi nu există credinţă, ci superstiţie. Animism, totemism, tribalism. E bine să porţi cruce la gât, că te apără Domnul...până ţi-o fură aproapele. E bine să pupi moaşte, că iei notă mare la examen..până îl pici, că tu nici nu ai deschis vreun curs. E bine...în principiu, "e bine să" tot ce e legat de Dumnezeu.
La noi, credinţa e abordată pe sistem de troc: aprinzi lumânări, Dumnezeu îţi îndeplineşte o dorinţă; dai de pomană, Dumnezeu îţi dă o vilă.
Noi nu ne rugăm, cerşim. Sau nu, nu cerşim...că ne rugăm pentru puterea necesară depăşirii greutăţilor (aşa e trendul credincioşilor, acum). Şi totuşi, nu mişcăm un fir păr pentru a obţine acea putere interioară, care este strict legată de noi.
Mă amuză la culme când văd bătrânici sau eleve de liceu cum se închină în grabă când trece autobuzul pe lângă biserică (de ce nu se închină şi în metrou când trec pe sub biserică...nu am înţeles). Oricum , cică e un gest de respect...dar vin şi întreb: Dacă este aşa, de ce se execută în grabă, mecanic? Japonezii se înclină tot din respect, dar din câte am studiat eu, nu o fac într-o secundă. Răgazul este un respect, timpul acordat unei persoane este un semn al respectului şi nu gestul în sine.

Pentru că la noi se vinde votul pe o pungă de mălai şi o sticlă de bere.
Nu avem profunzime abordarea realităţii; suntem un neam de alcoolici, caracteristică care se vede în orice distracţie pe care ne-o permitem. Dacă nu bei până te faci lemn, nu te distrezi...drăguţii vamaioţi şi tinerii doritori de distracţie (ce altceva?), plăcerea vieţii mele, sunt exemplul elocvent a ce vine din urmă.
Suntem nişte forme fără fond, nişte entităţi flasce, nişte şobolani de canal care se lasă mituiţi şi cu o bomboană râncedă, dacă este învăluită într-o poleială de vorbe alese.

Pentru că nu avem memoria anterioare şi începem fiecare zi cu mintea albă ca o coală de hârtie...materialul prostibil ideal. Mai vreţi exemple? Realegerea Băsescului...şi cu asta am spus tot.

Pentru acestea şi pentru multe altele, suntem pulbere fără speranţe de redresare. Şi nu sunt (numai) aleşii de vină pentru asta, ci natura populaţiei. Îngustimea mentalităţii de grup. Pur şi simplu suntem prea strâmţi (nu vă gândiţi la ce vă gândiţi) în concepţii.
Dintr-o asemenea adunătură, cam ce genii de conducători am vrea să iasă? Ei sunt oglinda noastră în aceiaşi măsură în care noi suntem oglindirea lor...
..Două jumătăţi ale unui întreg intrat în putrefacţie (dar fără generalizări, desigur)

duminică, 29 mai 2011

Poveştile copilăriei

Introducere
Din Haosul Primordial s-a ridicat o colină, iar din floarea de lotus ce creştea în vârful acelei coline a ieşit Ra, Zeul Soare. El scuipă şi o crează pe Tefnut, Zeiţa Umidităţii, apoi tuşeşte şi îi dă naştere lui Shu, Zeul Aerului. În cele din urmă băseşte şi aduce pe lume...tot un zeu, da' pe un plan mai local.

Cuprins
Pe vremea aceea, România nega criza cu o inocenţă de vestală. Peste tot era prăpăd, toată planeta îşi smulgea părul şi şi-o lua vârtos, ţara noastră juca rol de Ileana Cosânzeana culegînd flori! Nu, nu există aşa ceva! Stătea neprihănirea pe noi mai ceva ca muştele pe rahat.

Până când iubirea...
Până când Criza răsare viguroasă la orizont, ca un cavaler în armură strălucitoare; însă noi, nu...adică nu se cade să ne punem poalele în cap, chiar aşa în văzul lumii. Lasă-i pe alţii să fie curvi, noi nu servim, nu ne murdărim la virtute. Şi nu şi nu, până am pus gura pe ea (pe Criză, băi!) şi i-am dat de gust...că acu' nu ne mai săturăm.
Ne pornim greu, că asta-i neamul - n-ai ce-i mai face; dar şi când ne-am pus pe treabă..să te ţii, frate, cu te-oi ţine. O turmă de bivoli turbaţi este parfum pe lângă noi...nu ne mai opreşti nici cu-o legiune de tancuri!
Pe noi ne ţine mult şi cu putere, băi, că suntem sânge de casanovi în vene! Toată lumea a terminat, noi abia suntem la preludiu. (pe sistem de baladă populară: că ne place, ne place, ne place-place-place)


Apoi vajnicele autorităţi ale statului au anunţat că am ieşit (aşa, deci acu' începe şpârla aia groasă). După o vreme iar ni s-a trâmbiţat ieşirea (deci logic, între timp intrasem la loc) şi zi de vară până-n seară ne-am tot hârjonit nehotărâţi; ba intram, ba ieşeam, că de! Doar aşa se face treaba. Din când în când capu' la stat ne mai anunţa când eram afară, pesemne ca să mai tragem o gură de aer proaspăt. (Deci mi se înmoaie sufletul când îi văd p-ăştia aşa de preocupaţi de starea naţiunii în dizgraţie!)

După un timp (şi multe alarme false), Cel Mai Cârmaci Dintre Popor ne anunţă că greul a trecut şi economia a început să se ridice firav. Să se ridice? Păi noi n-avem ce să ni se ridice...ori suntem hermafrodiţi? (Bă Băsescule, hotărăşte-te odată-n puii mei ce facem, că eu nu mai înţeleg nimic! Adică cum să ni se ridice?)
În fine...să depăşim problemele de ordin tehnic. Să zicem că ni se ridică; păi nu e bine nici aşa! Dacă ar fi să ghicesc cu puţinele cunoştinţe pe care le am în materie, aş zice că de-acum încolo începe adevărăciunea, dacă abia suntem în stadiul de excitaţie. Hmmm...economia se scoală firav..0.1% nu sună bine deloc! Păi mai avem de aşteptat până să ajungem şi noi măcar la un procent de bun simţ, cu care să rezolvăm ceva! La faza în care suntem, e inutil chiar şi să ne prefacem că gâfâim, ceapa mă-sii de treabă!
Dar stai! "FREEZE", cum urlă ăia în filme! Eu nu-s decât rugina de pe biela-manivela din sala motoarelor, de ce oi comenta atât?? De la timonă lucrurile se văd mai clar, iar dacă Vasul Ales Al Flotei (Dispărute) spune că suntem o masculă vânjoasă, aşa o fi! Ne aflăm pe un curs puternic ascendent...deci: BITCHES COME AND LET THE PARTY STARTED!
Oficial, suntem fericiţi! Oficial ne merge bine, înregistrăm producţii record în toate domeniile vizate. Norii Recesiunii se preumblă printre dealurile patriei, dar suntem pe calea cea bună, pentru că statul stă cocoşat sub greutatea reformelor din temelii: educaţia este aliniată la standardele europene dar scoate tâmpiţi pe bandă rulantă; serviciile medicale sunt gratis dar se plătesc; autostrăzile se înmulţesc pe hârtie; muncitorii de pe şantiere se spetesc dormind...dar mai ales Udrea construieşte proiecte frumoase şi face orgii de idei pentru dezvoltarea turismului în natură.
Ţara-i o grădină, Bucureştiul, o floare.

Suntem cei mai dă best! Vorba 'ceea: Fruntea sus, genunchii tari!

Încheiere
În Haosul Primordial apare primul element ordonat, izvorul de logică care va da naştere Universului, leagănul vieţii. Viaţa se bazează pe instintele primare, manifertări egoiste ale raţiunii pure.
Omul, fiinţă superioară (uneori), este lucid şi rece. Omul este civilizat, şlefuit, fin, fără rugozităţile naturii sălbatice. Omul este ipocrit, încercînd să-şi creeze această imagine. Nu există altruismul propovăduit de societate, doar egoism...pentru că orice acţiune are ca scop principal satisfacerea nevoilor individuale. Orice acţiune are un scop.

De când mă ştiu, eu încerc să înţeleg lumea în care fiinţez şi atunci, ca simplu observator, mă întreb DE CE?
Nu-s vreun analist de frunte, nu mă simt psihologistu' lu' peşte, dar singurul neuron funcţionabil nu se poate abţine să să nu-şi dea şi el cu părerea fix ca un om mare; ba mai are şi insolenţa să întrebe:
DE CE se întâmplă toate acestea? De ce dintr-o dată, Băzeul iese să-şi ceară scuze pentru măsurile anti-criză luate acum un an (care erau singura salvare de la colapsul total al ţării) şi promite să le anuleze efectele, începînd de la anul ce vine? Where is the catch?
DE CE Boc se laudă pe unde apucă cu văditele succesuri ale guvernării sale? Dacă sunt chiar atât de evidente, nu trebuia să le vedem şi noi? Adică, dacă plouă afară şi nu am umbrelă, mă ud; însă nu am nevoie de terţi care să îmi explice cauza pentru care sunt fleaşcă...decât dacă am creierii paralizaţi şi îmi curge scuipat din gură de prost.


DE CE suntem manipulaţi şi nu ni se permite şi nouă o relaţie normală, ca de la Cetăţean la Stat?
DE CE ca la un semn, clanul conducător ia cu asalt televiziunile ca să-şi prezinte propriile realizări? Am senzaţia că-s la talcioc şi vânzătorul să dă de ceasul morţii ca să încerce să-mi vândă...ce? Care-i singura marfă pentru care ca individ, pot prezenta vreun interes pentru ăştia?

Singurul răspuns care îmi vine în minte este "VOTUL"; anul 2012 este an electoral, iar prostimea trebuie prostită, trebuie mituită. Printr-o repetare suficientă, o minciună devine adevăr...pentru că dacă 10 inşi îţi spun că eşti beat, mergi să te culci; iar dacă ţi se repetă asta zi de zi, mergi la dezalcoolizare.
Sau mă rog, pui ştampila unde trebuie, ca să fie bine.

vineri, 27 mai 2011

Fineţuri sub acoperire

Cu mult timp în urmă într-o galaxie îndepărtată, o prietenă mă întreba de ce critic atât de mult lumea în care trăiesc, de ce analizez cu încăpăţânare doar aspectele urâte care-mi devorează viaţa. De ce nu-mi îngroş şi tuşa sensibilă care mă înzestrează? De ce pedalez cu consecvenţa boului pe "you're the sickness to my stomach", uitînd grav de aspectul mult mai digerabil "you're the Mickey to my Minnie and the Popeye to my Olive"?
De ce îmi ascund struma sensibilă?
De ce, de ce, de ce?

Păi şi eu ce să fac dacă laturile plăcute se inhibă în prezenţa mea? Eu vreau, încerc să pătrund numai splendoare, dar nu o găsesc; s-o fi dus la operaţie de tunare, să fie şi ea în tendinţe? Un silicon colo, o adăugare de şunci apetisante (pe model doamna Udrea) dincolo...Bă, trebuie, asta e! O vrei urâtă şi banală, sau fierbinte şi bombă sexy?

Apoi, altă întrebare cu efect de închidere centralizată: "Chiar nu întânleşti şi frumosul în calea ta?"
O, ba da, sigur că îl întânlesc. Nu sunt tipul de persoană care să aibă orgasm de fericire când i se cacă o cioară pe haină, sau care să intre în roz când vede turmele de păsărici cum ies înnebunite de dorinţi feciorelnice la intervalul trotuarului; însă da, uneori mă mai împiedic şi de lucruri frumoase. În afară de o mână de prieteni apropiaţi care îmi dau puterea să îmi menţin coeziunea celulelor şi să nu mă disipez în atmosferă de scârba care mmă încearcă deseori, frumos este un asfinţit de soare care precede o vijelie (fără Vali, desigur), liniştitor este mirosul de liliac într-un miez de noapte învăluit în cântec de păsăret, revirgorant (cum spunea un coleg de liceu) este ceaiul de mentă care deschide tăvălugul de cretinităţi zilnice.
Însă dacă m-aş apuca să descriu toate acestea pe zeci de pagini şi cu lux de amănunte, aş fi mai libidinos decât Liiceanu împărtăşindu-ne cum stă el în cumpănă după fiecare duş, neştiind ce unguent să aleagă pentru a se dezmierda pe organism. Aş fi un şablon de libidinoşenie internaţională, întruchiparea lascivităţii premature. Îîîîîî, câh, câh!

Hai măi, că nu-s pe etnoboanice, ce dracu!
Viaţa e o continuă luptă, iar Sun Tsu recomandă cunoaşterea inamicului. Viaţa e dură, e urâtă, e nedreaptă, e o curvă care-ţi ia banii, apoi pleacă şi te lasă nerezolvat.
Asta cred, asta spun, asta scriu. Nu-s adeptul optimismului ilogic, tonele de gândire pozitivă nu stau pe mine ca rapănul pe porc şi râia pe capră. Nu vreau cu yellow submarine, flower power, hora unirii şi contopirea cu natura virgină. Nu cred în atotputernicia dragostei şi nu sper la gingăşenii afective înfăptuite de cineva sus-pus, într-un viitor cât mai apropiat. Uneori n-am pic de simţământ în mine, sunt naşpa rău, sunt ca apa şi uleiul cu acest aspect.

Însă un prieten drag nu trebuie niciodată dezamăgit, aşa că în cele ce urmează mă voi deschide spre tulburare ca Pythia în faţa iluminării divine. Voi fi înduioşător de inocent şi voi încerca să vorbesc cu emoţie în glas despre ceva care mi-a topit fălnicia în acte; ceva unic, care mi-a înmuiat sufletul şi l-a făcut să bocească de atâta candoare extrasenzorială.

"Laptele de măgăriţă este mai bun pentru siluetă decât laptele de vacă.
Conţinînd cantităţi mari de Omega 3 şi calciu, se pare că laptele de măgăriţă este mai bun şi pentru inimă şi ajută la menţinerea unui nivel ridicat de energie pe durata întregii zile."
http://www.antena3.ro/

Da, da, da! Laptele de măgăriţă e bun pentru siluetă că-ţi dă energie, dar studiul a uitat să precizeze SĂ-ŢI MAI ŞI MIŞTI CELULITA DE PE SCAUN dacă speri la vreun efect!
Otherwise, (cum ar spune francezul) o să se simtă fix ca o puţă de colibri pentru o divă porno. Adică va fi atât de utilă încât n-o va putea folosi nici măcar pe post de scobitoare.

Când fotoliul ia forma dosului din dotare, atunci e groasă. PUNE BĂ MÂNA PE MIŞCARE, DACĂ VREI MIJLOCEL TRAS PRIN INEL!! Garantez cu capul că doar laptele de curfutiţă din aia nu te ajută să scazi în dimensiuni.



Ba da...ajută, că ţi-ai luat vibrator pentru slănină şi ăia de la teleshoping ne-au asigurat că dă rezultate. "În 7 zile am dat jos 2 cm de pe burtică", aşa spune reclama.
Serios? Şi vine Mata Hari expandată să-mi spună asta? Păi trebuie să alătur 3 televizoare ca să o prind în cadru mai ca pe un om, la naiba! Dar e mişto ca a pierdut 2 cm de pe burtică...Care din ele? Că şi dacă îi împarţi pântecul în careuri ca pe tabla de şah, tot nu obţii aşa ceva.
Auzi? Hai să zic ca tine...să presupunem prin absurd că ai dat 2 cm de pe burtică. Aşa...şi cu restul ce faci? Îi pui în poşetă, sau cum?
Nu, nu, nu, sigur că nu! Bei lapte de popircheliţă, că d-aia s-a inventat şi animala pe planetă.
Te uiţi, bei şi slăbeşti sănătos, fără pic de efort!
URA!!

luni, 23 mai 2011

Beatitudine holmesiană


"Eleva de 19 din Târgu-Jiu care a dispărut de acasă miercuri a fost găsită duminică dimineaţă înecată în apele râului Jiu.
Tânăra era în ultimul an de liceu şi avea rezultate bune la învăţătură. De curând, fusese admisă la mai multe universităţi de prestigiu din Marea Britanie."
http://www.antena3.ro/

Cam asta a fost una din ştirile care m-au amuzat pe mine ieri...adică nu, nu mă înţelegeţi greşit! Faptul că o tânără vlăstară a acestui neam a ales să-şi ia zilele este tragic. (Pentru părinţi, nu pentru ţară, că ţara gândeşte pozitiv: ce-am avut şi ce-am pierdut?)
Însă pe mine mă distrează total maniera de lemn şi tona de prejudecăţi râncede cu care se tratează subiectul.
Adică...apropiaţii sunt şocaţi, MAI ALES că "tânăra era o elevă eminentă". Aşa şi? Ce are sula (instrumentul de împuns) cu prefectura? De ce la nivel de percepţie publică, faptul că cineva se distinge prin calităţi intelectuale denotă faptul că are o viaţă perfectă, fluidă, neîntreruptă de nici un incident? De ce personalitatea unui om se rezumă doar la studiu şi nu se priveşte situaţia în asamblu? Numai neamul ăsta are talente atât de idioate, să-mi bag lingura-n tocană!!

Cel mai mult în viaţa asta (mă rog, oricum, pe locurile fruntaşe) mă enervează prejudecăţile...cum e şi tâmpenia aia odioasă cu "Bărbaţii adoră berea". Aşa...şi dacă nu sunt cu ea în gură tot timpul, par travestit?? Deci pe controlatelea, dacă nu mă credeţi!
Totuşi, atâta poate naţia asta, ce să-i faci? Ne proptim în idei preconcepute mai abitir ca Mig-urile în câmpiile nearate ale patriei. Înţelepciunea populară decretează candid şi marţial: "Dacă-i copil să se joace, dacă-i popă să citească, dacă stripper să...danseze exotic."
Eşti tânăr? Păi te distrezi maxim cu pretenarii, bei, fumezi, te droghezi, fu...ri gagici de la alţii mai impotenţi cu portofelul, agăţi în club toate ciulinoasele, apoi o iei de la capăt; orice tânăr trebuie să facă asta, pentru că dacă nu o face, e halit!
Treci de douăj' cinci de ani, deja te-ai mai stilat o ţâră; e musai să ai o slujbă (de preferinţă bine plătită, ca să dea bine la public), o casă (cu chirie) a ta, o jumătate stabilă la suflet, încep planurile cu căsătoareala, apoi progeniturile...d-astea. Nu le ai, nu eşti normal. Eşti un ciudat, respins de cercurile academice. Eşti un paria.
Dacă nu "te-ai realizat" cu familie and stuff până pe la 35...păi ce-ai făcut, tati? Auzi, ţi-a legat vreo amantă căsătoriile? Bagă baba un descântec, de-i merg fulgii...da' eşti şi tu cu bun simţ, mă-nţelegi??
No, şi tot aşa.

Culmea ştiţi care e? Marea majoritate a populaţiei se ghidează la milimetru după şabloanele astea "din bătrâni". Pentru că la noi, viaţa nu e personală, ci mondenă. Normalitatea pentru mine nu o stabilesc eu, ci majoritatea colectivului pe unde mă învârt; dacă-s mai minoritar în preocupări...ghinion; ia uite să vezi minune...sunt anormal!

Acum.
Din câte am observat, prin mediu înconjurător de pe la noi nu stau cohortele de liceeni acceptaţi la Harvard, sau puii mei ce universităţi de renume mondial...deci fata asta, era ceva deosebit.
În reportajul de la ştiri i s-a prezentat şi poza; băi, m-am uitat...nu are alură de vampă care pierde nopţi la discoteci, şi-o trage pe unde apucă şi bea de stinge. Nu am observat că ar fi tunată cu silicon prin părţile esenţiale (buzele, nu săriţi ca nesătulii), nu dă pe din-afară de exuberanţă. Mai degrabă, mie îmi pare o persoană serioasă, care îşi vede de treaba ei, probabil uşor retrasă şi fără grămezi de prietenifăcuţi la o pipă pe marginea şanţului. Adâncirea în studiu a venit ca o urmare firească, că doar trebuia să-şi ocupe şi ea timpul cu ceva.
Fata se simţea fix pe inversul opulenţei pe care o propovăduieşte mentalitatea de turmă, se simţea marginalizată. Şi asta e un fenomen tare naşpa, care duce la formarea unor frustrări enorme. IQ-ul nu te ajută să-ţi ţii psihicul întreg...de multe ori, contribuie la prăbuşirea lui. Înţelegi complexitatea vieţii, observi superficialitatea cu care este trăită şi vezi că tu nu ai un loc uşor de găsit în ansamblul ei. Din acel moment îţi asumi singurătatea sau clachezi. Ţi se rupe joagărul de lume, sau trăieşti cu regretul că nu eşti ca ea...până cedezi.
Fata asta a cedat.

Dacă eu, care-s ditai mireanul în orice domeniu, am identificat nişte amănunte evidente, inteligeţii ăia de jurnalişti cu mintea limpede şi trează, de ce papucii mă-sii propagă o imbecilitate care frizează scleroza în fază terminală? Ce dacă avea rezultate bune la învăţătură? Doar asta este măsura împlinirii pe care trebuie să o simtă o persoană?