Beatitudine holmesiană

"Eleva de 19 din Târgu-Jiu care a dispărut de acasă miercuri a fost găsită duminică dimineaţă înecată în apele râului Jiu.
Tânăra era în ultimul an de liceu şi avea rezultate bune la învăţătură. De curând, fusese admisă la mai multe universităţi de prestigiu din Marea Britanie."
http://www.antena3.ro/

Cam asta a fost una din ştirile care m-au amuzat pe mine ieri...adică nu, nu mă înţelegeţi greşit! Faptul că o tânără vlăstară a acestui neam a ales să-şi ia zilele este tragic. (Pentru părinţi, nu pentru ţară, că ţara gândeşte pozitiv: ce-am avut şi ce-am pierdut?)
Însă pe mine mă distrează total maniera de lemn şi tona de prejudecăţi râncede cu care se tratează subiectul.
Adică...apropiaţii sunt şocaţi, MAI ALES că "tânăra era o elevă eminentă". Aşa şi? Ce are sula (instrumentul de împuns) cu prefectura? De ce la nivel de percepţie publică, faptul că cineva se distinge prin calităţi intelectuale denotă faptul că are o viaţă perfectă, fluidă, neîntreruptă de nici un incident? De ce personalitatea unui om se rezumă doar la studiu şi nu se priveşte situaţia în asamblu? Numai neamul ăsta are talente atât de idioate, să-mi bag lingura-n tocană!!

Cel mai mult în viaţa asta (mă rog, oricum, pe locurile fruntaşe) mă enervează prejudecăţile...cum e şi tâmpenia aia odioasă cu "Bărbaţii adoră berea". Aşa...şi dacă nu sunt cu ea în gură tot timpul, par travestit?? Deci pe controlatelea, dacă nu mă credeţi!
Totuşi, atâta poate naţia asta, ce să-i faci? Ne proptim în idei preconcepute mai abitir ca Mig-urile în câmpiile nearate ale patriei. Înţelepciunea populară decretează candid şi marţial: "Dacă-i copil să se joace, dacă-i popă să citească, dacă stripper să...danseze exotic."
Eşti tânăr? Păi te distrezi maxim cu pretenarii, bei, fumezi, te droghezi, fu...ri gagici de la alţii mai impotenţi cu portofelul, agăţi în club toate ciulinoasele, apoi o iei de la capăt; orice tânăr trebuie să facă asta, pentru că dacă nu o face, e halit!
Treci de douăj' cinci de ani, deja te-ai mai stilat o ţâră; e musai să ai o slujbă (de preferinţă bine plătită, ca să dea bine la public), o casă (cu chirie) a ta, o jumătate stabilă la suflet, încep planurile cu căsătoareala, apoi progeniturile...d-astea. Nu le ai, nu eşti normal. Eşti un ciudat, respins de cercurile academice. Eşti un paria.
Dacă nu "te-ai realizat" cu familie and stuff până pe la 35...păi ce-ai făcut, tati? Auzi, ţi-a legat vreo amantă căsătoriile? Bagă baba un descântec, de-i merg fulgii...da' eşti şi tu cu bun simţ, mă-nţelegi??
No, şi tot aşa.

Culmea ştiţi care e? Marea majoritate a populaţiei se ghidează la milimetru după şabloanele astea "din bătrâni". Pentru că la noi, viaţa nu e personală, ci mondenă. Normalitatea pentru mine nu o stabilesc eu, ci majoritatea colectivului pe unde mă învârt; dacă-s mai minoritar în preocupări...ghinion; ia uite să vezi minune...sunt anormal!

Acum.
Din câte am observat, prin mediu înconjurător de pe la noi nu stau cohortele de liceeni acceptaţi la Harvard, sau puii mei ce universităţi de renume mondial...deci fata asta, era ceva deosebit.
În reportajul de la ştiri i s-a prezentat şi poza; băi, m-am uitat...nu are alură de vampă care pierde nopţi la discoteci, şi-o trage pe unde apucă şi bea de stinge. Nu am observat că ar fi tunată cu silicon prin părţile esenţiale (buzele, nu săriţi ca nesătulii), nu dă pe din-afară de exuberanţă. Mai degrabă, mie îmi pare o persoană serioasă, care îşi vede de treaba ei, probabil uşor retrasă şi fără grămezi de prietenifăcuţi la o pipă pe marginea şanţului. Adâncirea în studiu a venit ca o urmare firească, că doar trebuia să-şi ocupe şi ea timpul cu ceva.
Fata se simţea fix pe inversul opulenţei pe care o propovăduieşte mentalitatea de turmă, se simţea marginalizată. Şi asta e un fenomen tare naşpa, care duce la formarea unor frustrări enorme. IQ-ul nu te ajută să-ţi ţii psihicul întreg...de multe ori, contribuie la prăbuşirea lui. Înţelegi complexitatea vieţii, observi superficialitatea cu care este trăită şi vezi că tu nu ai un loc uşor de găsit în ansamblul ei. Din acel moment îţi asumi singurătatea sau clachezi. Ţi se rupe joagărul de lume, sau trăieşti cu regretul că nu eşti ca ea...până cedezi.
Fata asta a cedat.

Dacă eu, care-s ditai mireanul în orice domeniu, am identificat nişte amănunte evidente, inteligeţii ăia de jurnalişti cu mintea limpede şi trează, de ce papucii mă-sii propagă o imbecilitate care frizează scleroza în fază terminală? Ce dacă avea rezultate bune la învăţătură? Doar asta este măsura împlinirii pe care trebuie să o simtă o persoană?