Aventurile mesagerului lui Moş Crăciun

Clinc-clinc-clinc-clinc clinc-clinc-clinc-clinc!

Eu sunt renii lui Moş Crăciun...eu sunt renii lui Moş Crăciun...

Ho ho hooo... Bună seara! Bună seara, dra-gi-lor! Oooo...dar ce de oameni frumooooşi...AŢI FOST CUMINŢI?

Mda...întrebare de o mie de puncte!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu prea am fost. Cuminte...discutabil; cu minte...nu prea, că nu mă duce capul; dar îl duc eu pe el...hehehe! Vorba poeziei:

Când eram mai mic, 

nu ştiam nimic.

Şi-acum, c-am crescut,

sunt la fel de tut.

Tut, tut...că tuta-i feminină, iar eu sunt masculin. Un masculin mai inocent, aşa, şi uşor naiv pe ici, pe colo, pe la colţurile importante. C-apoi de ce să mă agit? Sărbătorile sunt cu voie bună, lumină şi bucurie-n suflet, nu cu nebuneală, stres şi alergătură. Adică na...la un moment dat, m-am gândit cam aşa: dacă tot mă urează lumea cu bineţe, lumină, căldură, linişte şi toate bune, am zis să pun în practică urările astea şi să fiu fix aşa...că de mine depinde cum mă raportez la viaţa din jur.

Aşa că, de sărbătorile anului aista, mi-am propus să nu mai am probleme...

Credeţi că am reuşit? Normal că...

...nu ştiu cum şi-a băgat necuratul coada, dar ca să-şi râdă de tinereţile mele, mi-a trântit o ditamai dilemă pe cap şi nu mai ştiu, zău, pe unde să scot cămaşa. Nici măcar noaptea nu mai pot dormi cum trebuie. Adorm liniştit, visez fain-frumos diverse dudui, zâne şi alte elfiţe, apoi, deodată mă trezesc cu ochii cât luna la perigeu, răsuflarea tăiată de-un ditamai nod în gât şi inima palpitând ca un porunghiel spăriet, muncit de o singură întrebare: CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NASTURII CĂMĂŞII LUI CLARK KENT, CÂND SE PRESCHIMBĂ ÎN SUPERMAN?

Secvenţa în cauză este următoarea: "Ajutor! Ajutor!" - strigă domniţa în pericol. Clark Kent o aude şi aleargă spre dezastru, pe o alee dosnică. Trage, eroic, de cămaşă şi tan-tana-naaaaa... îşi dezvăluie emblema de Superman de pe piept... STOP! Aici am vrut să ajung!

Ce se întâmplă cu nasturii? Se vede că nu poartă cămaşă cu capse, la fel cum se vede, clar ca lumina zilei, că nu stă să descheie nasture cu nasture; nu are timp de aşa ceva...moare, Doamne feri, cetăţeana. Deci, îi smulge şi se rup din cusătură. Paranteză: Dintr-o revistă, am aflat că pelerina de Superman are un buzunărel secret, unde stau hainele civile cât timp Clark e Superman...şi aşa se eroul redevine ziarist împiedicat. Foarte frumos!

Dar nasturii de la cămaşă? Nasturii! Nasturii cămăşii, cine îi coase la loc?

Serios, nu mai pot! O iau cu capul printre nămeţi de la atâta zbatere... da' tot nu găsesc răspuns!

Aşa că, vă rog...facem un brain-storming? Eu sunt la capătul puterilor şi mi-am epuizat orice idee care ar fi putut să îmi vină. De atâtea griji, am ajuns o umbră de om: nu mai dorm, nu mai mănânc, nu mai beau...adică, nu! De băut, beau în continuare! :D Norocul meu e că beau la mine şi nu trebuie să mă care nimeni până acasă, că-s deja acolo.

Dar am nevoie de ajutor!!! AJUTOR!!! Call 9-1-1, call 9-1-1! Sunt cetăţean european şi am drepturi... nu mă puteţi lăsa de izbelişte, aşteptând salvatorii!

Totuşi, până ajunge oricine-o veni, zic să vă povestesc ce-am mai văzut eu prin oraş, în goana după cadouri.

Spre exemplu, la un moment dat, găsesc exact ce aveam nevoie...

Ştiţi momentele acelea când trebuie să iei un cadou şi habar nu ai ce să cumperi?  No, eu păţesc foarte des chestia asta...şi de fiecare dată când sunt într-o asemenea situaţie neplăcută, pornesc prin magazine, sperând că îmi va sări ceva în ochi (până la urmă).

Asta am făcut şi de data aceasta...iar Dumnezeu mi-a arătat că are grijă de proştii lui şi mi-a oferit soluţia pe tavă: REDUCERI!

Pfuai de mine... dacă nici ăsta nu mai e noroc, nu ştiu care-o mai fi.

Logic că m-am dus acolo şi am cerut cu un zâmbet larg: "Daţi-mi, vă rog, vreo 3 kile de reduceri d-astea! Hai, 5 kile, ca să fie fix la bani - că nu am mărunt"! Vânzătoarea cred că s-a bucurat mult, că a vrut să zică ceva, dar a rămas cu gura deschisă. Am plusat, cu bunăvoinţă: "Haideţi doamnă... 6 kile, ultima ofertă! Dar vă rog să le împachetaţi frumos, că le dau cadou" - şi i-am făcut cu ochiul.

Timp de câteva minute, planeta cred că a încremenit: eu mă uitam la doamnă, zâmbind şi aşteptându-mi marfa cu nerăbdare...ea se uita la mine, cu gura din ce în ce mai căscată. Cred că-s frumos tare, ce să zic?

Cert e că nu am reuşit să cumpăr nimic. Uneori, se pare că prezenţa mea naşte sentimente care nu se pot gestiona chiar atât de uşor...aşa că am plecat, promiţându-mi să revin mai târziu. E musai să fac asta, altă idee de cadou nu am şi Moşul e pe vine!

Tot plimbându-mă prin târg, văd altă minune:

Tiiiii!!! Na, că asta nu ştiam! Curte cu sapă şi topor... i-auzi nene! Acum c-am aflat şi de-astă descoperire, parcă-s şi mai deştept niţel! La mai mare, ce să-mi zic? Mare, mare...că acolo îmi place să stau: la mare, la soare. :)

Hmmmm, curte cu sapă şi topor! Băi, da' ce idee genială mi-a venit: dacă i le cer, le dă cu împrumut? Am şi eu nevoie de-o sapă, să mai fac niscavai lucrări pe lângă casă şi nu-mi dă nimeni. Întrebare: cu ce te duci la o curte, să îi ceri o favoare? Dacă era om, îi duceam o ţuică - asta nu dă greş niciodată! Dar ce-i iei unei curţi? O fi bine să-i duc un pitic de grădină? Sau o lebădă? Of-of-of...decizii, decizii, decizii.

Până una-alta, am colindat degeaba prin oraş: nu am găsit nimic bun de cumpărat. Măcar de mă ducea capul să mai cânt şi eu "Steaua sus răsare" din când în când...poate mai făceam un ban şi nu era ziua pierdută degeaba. Da' asta e: unde nu-i cap, vai de picioare! 

Uite aşa am ajuns acasă obosit şi plictisit; apoi am intrat pe net, să mă mai relaxez oleacă. Acolo, altă năzbâtie: nici nu mi se încarcă bine Facebook-ul, că un anunţ se pune pe beculit, gata să-mi spargă ecranul: 

Răsuflu uşurat... reclama nu e pentru mine! În primul rând, pare veche şi nu ştiu dacă mai e valabilă. În al doilea rând, cred că se adresează persoanelor cu deficienţe de auz, care nu umblă cu sunetul la ele. 

Noroc cu dezvoltarea asta modernă, care îţi dă soluţii la probleme pe care nici nu ştii că le ai...şi aşa apare oferta: "N-ai sunet? Poftim, îţi închiriez sunetul meu! Numa' vezi, ai de grijă...că l-am mai dat la unii şi mi l-au dus pe la o petrecere în aer liber, sau ceva...de-a tras curent şi e cam răguşit. Da' las' că merge şi aşa... nu-i asta o problemă.! Noi să fim sănătoşi!

Apropo...lume, gata! Chiar mă duc la piaţă că dacă mai stau, nu mai vine Moşul la noapte!

Nu-i vorbă, că am mai fost şi zilele trecute...da' nu ştiu cum mă nimeream, că tot (aproape) singur prin magazin eram. Eu şi încă unii...trei tăuni, de nouă feluri. Şi nu îmi place! Vreau şi eu să prind aglomeraţie, să mă îmbulzesc, să dau din coate şi să stau la casă măcar o oră, să stau blocat în trafic, ca tot omu' normal...altfel nu simt că vine Crăciunul!

Hai că am plecat, poate am noroc de data asta! Ţineţi-mi pumnii!

Ho ho ho! Crăciun liniştit tuturor, cu bucurii şi toţi cei dragi aproape! Ho ho ho!

[Lily and the Snowman]

Patriotism de decemvrie

1 Decembrie. La mulţi ani, România!

...sau, cum se zice mai modern: "Bună seara, România; bună seara, Bucureşti! Pro TV te salută"!

Da, este Ziua României noastre dragi, pe care o iubim şi o stimăm. Şi iar o iubim. Prin urmare, în semn de apreciere, iubim româneşte; simţim româneşte; cântăm româneşte; scriem româneşte; dansăm româneşte; vibrăm româneşte şi ne mândrim româneşte. 

Ceea ce e normal...vorb' aia: o zi în an avem şi noi, pentru a ne preţui ţara şi chiar şi pe aceea să o ignorăm? 

Gurile spun că 1 decembrie ar trebuie să fie Halloween-ul roânesc, pentru că ne deghizăm cu toţii în mari patrioţi - dar zic să nu plecăm urechea la oamenii răi şi să ne vedem de petrecerea noastră, cu mândrie şi optimism.

Mihai "Meme" Stoica, de exemplu, nu vrea să facă asta...aşa că se întreabă retoric (pe Facebook):

"Mândru că sunt român? Păi doar pentru că trăiesc în țara în care nu votezi pentru viitorul tău, ci contra candidatului care ți-e antipatic, în țara în care o fată moare pentru că operatorul de la 112 a prins o zi mai proastă, în țara în care mii de oameni pichetează sediul guvernului fără să știe motivul, în țara în care - pentru aceeași presupusă infracțiune - un judecător achită și altul condamnă, în țara în care mor militari într-un camion fără frâne și armata cheltuiește milioane de euro cu o echipă de fotbal care nu e în stare să se califice pentru dificila confruntare cu Mostiștea Ulmu, în țara în care autostrada trebuie reparată înainte de inaugurare, în țara în care Halep e sfâșiată de ziariști și prostituatele dau autografe?

Nu, nu sunt mândru că sunt român. Doar trebuie să trăiesc în România și m-am consolat cu ideea. La mulți ani cu sănătate, români! Bine că avem NETFLIX. Și HBO GO".

...ceea ce, aşa este: bine că avem Netflix! "Alţii n-are şi tot trăieşte, d-apoi noi, că avem"...

În altă ordine de idei, într-o universalitate de beatitudine patriotică ce laudă fiecare fir de praf al ţării întâi decembriste, ca să ieşi în evidenţă, trebuie să fii cu fulgii în sus. Diferit. Contra. 

Şi uite aşa, ca în fiecare an, ajungem la discuţii despre mândrie, patriotism şi falsitate. Am scris despre asta în fiecare an...iar concluzia este aceeaşi (ca în fiecare an): nu trebuie să ne arătăm dragostea de ţară doar o zi pe an, ci ÎN FIECARE ZI DIN AN.

Totuşi, întrebarea este foarte bună: de ce să fii mândru că eşti român? 

 Acum câţiva ani, preluând o idee de la alţii mai deştepţi, spuneam că, în principiu, te mândreşti cu o realizare obţinută prin eforturi proprii: ai luat premiul întâi la şcoală, ai mâncat zece shaorme în timp record, ai făcut o mie de genoflexiuni cu genunchii la piept...nu ştiu; te mândreşti că ai depus un efort şi ţi-a ieşit o şpârlă. 

Faptul că te-ai născut, întâmplător, pe aici prin ţară, nu ţine de tine, ci de o coincidenţă fericită. Totuşi, când un frate sau un prieten are o reuşită, te mândreşti cu el; deci, starea aceasta este mai complexă decât pare la prima vedere.

De aceea, cred că problema este pusă greşit. Sentimentul de apartenenţă este, de fapt, o bucurie...şi nu neapărat o mândrie, în sensul tradiţional al cuvântului.  

Dacă te năşteai în Ceylon, sau într-un trib african, jinduiai după România, ca să ai cu ce te mândri? Sau erai  mândru că eşti ceylonez/african? Cel mai probabil...varianta a doua - de unde trag concluzia că, la prima vedere, mândria asta de ţară riscă să devină o cutuma socială, nu neapărat să ţină de o profunzime afectivă. Ca multe alte sărbătoriri, de fapt

Pur şi simplu, fiind fiinţe sociale, e de bonton să declari câte ceva, în anumite momente strategice...altfel, eşti exclus din grup. Eşti în Roma, faci ca romanii. Dacă nu, îţi iei jucăriile şi pleci la altă scară de bloc.

E Valentine's Day? Uraaaaa!!! Iubire, inimioare, pufoşenii, I love you. E Dragobete? Perfect! Iubire, inimiare, pufoşenii, te iubesc pe româneşte. E Saint Patrick's Day? Dans şi veselie, suntem irlandezi verzi. A venit 4 iullie? Happy 4th of July, trăiască Mother America!

E protest #rezist? Huooo...ţară de căcat, plină de corupţi; plecăm în zări albastre, că murim aici! E Halloween? Buhuhuuuu...suntem scheleţei şi monstruleţi americani. A venit 1 decembrie? Frătică...suntem cei mai patrioţi şi ţinem la tradiţia din moşi strămoşi!! Aceeaşi tradiţie pe care am condamnat-o când s-a votat referendumul pentru familie, da' nu mai contează...LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!

Nu-i frumos? Mie îmi place maxim şi mă bucur mult!

Revenind la Meme Stoica...omul zice bine ce zice. Ţara noastră, ca orice altă ţară de pe glob, are probleme. Totuşi, de 4 iulie nu am auzit nici un american să zică că nu e mândru de ţara lui, ca se-mpuşcă elevii prin şcoli mai ceva ca-n Counter Strike. Şi nici francezii nu strigă pe 14 iulie "Puie Macron" în franceză, că şi-au luat Vestele Galbene cotonogeală de la jandarmi, când au făcut prostii în timpul protestelor. 

Până la urmă, care este treaba cu mândria asta? Cum ne-o dovedim şi de ce să fim mândri că suntem români??

Nu putem să luptăm cu toţii pe front, pentru glia strămoşească...că nu e momentul. Nici nu ne mai ameninţă turcii că ne taie capul, dacă nu lăsăm legea creştinească şi ne dăm în cea turcească...că încă nu se întâmplă asta şi pe la noi. Deci, dacă nu e război fizic, cum ne dovedim patriotismul? Că noi vrem să dăm dovezi în lume, din câte văd în jur...dar nu avem material. Noi vrem să luptăm şi nu avem luptă. Suntem ca morile care ar merge, săracele - dar nu au ce măcina şi trăiesc din gloria trecutului, sau din amitiri.

Asta e. Din fericire, trăim nişte vremuri pacifiste. Nu mai există război. Oare aşa să fie?

Eu cred că există, doar că este foarte subtil şi îl pierdem cu brio. Dumnezeu stă în spatele coincidenţelor, iar diavolul se ascunde în detalii; ei, fix acele detalii ne scapă şi avem ceea ce avem,

România este ţara pe care ne-o construim, în fiecare zi. Iar dacă arată aşa cum arată...e vina mea. Şi a ta. Şi a ta. Şi a ta. E vina noastră, a tuturor.

Ce mai înseamnă patriotismul? Dincolo de cuvinte frumoase şi urări siropoase, cred că a fi patriot înseamnă să îţi faci treaba cât mai bine, oriunde ai fi şi oricare ar fi ea. Şi mai e ceva: patriotismul se învaţă. Personal, nu pot spune că mă puteam numi patriot şi credeam că oriunde pe glob, aleargă câinii cu covrigi în coadă...mai puţin în Românica noastră, unde-i fundul fundului iadului. Când mi-a trecut idolatria zărilor albastre, am înţeles că peste tot e frumos...şi peste tot e greu. Însă familia, oamenii dragi, stilul de viaţă şi obiceiurile proprii ale locurilor natale îţi dau un anume confort, care te ajută să treci peste neajunsurile vieţii.

Greutăţi şi neajunsuri care nu trebuie criticate şi ocolite, ci înfruntate. Ai un talant, ai un talent...dăruieşte-l. E simplu: omul sfinţeşte locul. Aşa că fă ce ai de făcut şi pune umărul la zidirea unui viitor mai bun

Noi, ca popor, suntem norocoşi că avem o ţară frumoasă şi plină de de toate. Şi dacă apăream prin Sahara şi aveam hotare între dunele de nisip, tot frumoasă ar fi fost. Sentimentul acesta ţine de legătura cu pământul natal, care este dincolo de cuvinte... 

Cert este că trebuie să îngrijim ceea ce am primit, şi nu pentru că este o "ţară frumoasă", ci pentru că este "acasă". Iar acasă este bine şi frumos, întotdeauna; indiferent cum este.    

Am moştenit o grădină cu flori. Uraaaa!!! Bucurie şi mândrie. Dar dacă nu o îngrijim şi o năpădesc buruienile, mai putem spune că o iubim?

Dacă nu ştim nici măcar să păstrăm ceea ce avem, mai suntem patrioţi? Ne batem joc de credinţă...deşi, ne place sau nu, fondul spiritual ţine de fibra interioară a unui popor. Tradiţiile le călcăm în picioare, că-s învechite. Natura o distrugem cu meticulozitate. Da, am înţeles...se taie pădurile, HUOO GUVERNUL CORUPT; dar munţii de gunoaie de pe plaje, sau din păduri, mizeria uriaşă de pretutindeni şi mai ales după petrecerile cu mici şi bere, din vina cui sunt? Debandada socială, promovarea asta a non-valorilor, de care se plânge toată lumea...din vina cui este?

Până la urmă, a-ţi iubi ţara înseamnă orice...de la a-ţi arunca ambalajul de sandwich la coş şi până la a semnaliza când schimbi direcţia de mers a maşinii...pentru că arăţi că îţi respecţi fraţii români, rudele tale în cuget şi simţiri.

Dar nu mai contează asta acum...ziua de patriotism a trecut şi putem răsufla liniştiţi până la anul, când îi va veni din nou timpul. 

Deocamdată, petrecerea continuă... 

Să fie muzică, dans şi voie bună! A, da...şi iubire! Multă, mulştă iubire!

[Asu, Georgiana Lăpădat - Cine fluieră tare]

Acestea sunt adevăratele noastre probleme...

Zilele trecute am citit ceva foarte interesant, care m-a pus mult pe gânduri: "Cariera unui român de geniu, înecată în haznaua corectitudinii politice"...asta după ce încă eram sub influenţa unor alte articole cutremurătoare, despre tinerii de astăzi - denumiţi generaţia "fulgi de nea" şi despre urmările multiplelor îndrăgosteli asupra viitorului, adică "telegonia genetică" - ce ne demonstrează decăderea noastră cea de toate zilele.

Noroc că toate sunt minciuni, pentru că acum suntem înţelepţi şi am inventat  "corectitudinea politică" - o doctrină I-NO-VA-TOA-RE... care mie mi se pare cea mai mare glumă din istoria umanităţii. Şi niciodată în viaţa asta nu-i voi putea lua în serios ideile, care ne învaţă să apucăm rahatul de partea mai curată. Iar asta este perfect ilar!

Bine...dacă vrem să râdem şi să glumim, merge să vorbim şi despre corectitudinea politică; mai o snoavă, mai un banc, mai un exemplu de idee din modernă, după mai multe pahare de ţuică... E distracţie. Da' când te-apuci să translatezi această caricatură absurdă în realitatea socială, dă cu virgulă rău de tot! Personal, îmi pun problema foarte serios dacă mai suntem întregi la cap...şi prefer să cred că suntem robii unor organisme oculte care ne tembelizează sistematic, decât să recunosc, cu mâna pe inimă, că specia umană este deraiată rău de pe ax.

Serios! Ce om să fii şi să nu râzi de nebunia şi psihoza drepturilor şi libertăţilor sociale? Bine, e de plâns... dar dacă purceaua e moartă în coteţ, cu fundu-n uşă, iar eu nu pot face nimic să schimb asta...măcar să o arăt cu degetul şi să mă distrez!

Aşa că, nu e mai bine să ne bucurăm cât mai putem? C-apoi, cine ştie ce legi cenzuroase mai apar, din nevoia libertăţilor fără margini?

[Bee Gees - Stayin' alive]

   

De exemplu, tocmai m-a pălit o minunată stare de bine şi ţin să o împărtăşesc întregii lumi. Bine...nu are legătură strict cu persoana mea, dar ca român, ca patriot, tresalt unit în cuget şi simţiri, odată cu semenii mei - strigând mulţumiţi: România a depăşit tragedia Caracal! URA!!

Acum, totul este doar o amintire urâtă a unui trecut crunt, un fel de memorial al durerii despre închisorile comuniste - care nu ne mai afectează, dar trebuie menţionate din când în când, cu titlu de simbol al "chinului" - un termen care nu ştim exact ce înseamnă, dar are o sonoritate destul  de nasoală. 

...şi uite, fix aşa, reşedinţa lu' nea' Caisă, ăla, a devenit un loc de pelerinaj pentru poporul amator de senzaţii tari. Mai ştiţi cun ne plimbam pe lângă palatul de la Snagov al odiosului ceauşist şi ne scrânteam gâtul, întinzându-l pe la ferestre şi minunându-ne de aurul de pe clanţele uşilor şi de opulenţa care domnea peste tot? Ce biserici, ce mânăstiri, ce schituri cu moaşte?? Acolo era kilometrul zero al înghesuirii...locul unde, încet, încet, se năştea consumerismul, iar dorinţa de înavuţire încolţea în inimile român'lor de pretutindeni.

E! Acum odiosul este...cum îl cheamă , mă, pe ăla? Drag...ăăăă...nu! Dincă, Dincă, Gheorghe Dincă! Aşa, aşa...iar Casa lui Dincă, Casa Ororilor (buhuhuuuu!) este un fel muzeu, sau ceva...un loc de pelerinaj pentru curioşii care merg să verifice dacă totul este "aşa cum trebuie pe acolo". Serios! Zona are şi locaţie pe Facebook! Mai aprinzi o lumânare, că aşa se face...mai dai un check-in, să se stie pe unde te preumbli şi ce om împlinit eşti!

...ceea ce este superb! Chiar sper ca până la anul, casa asta a groazei să intre şi într-un circuit turistic internaţional. Tot s-a ales praful de construcţia parcului Dracula Park! Acum avem totul pe tavă şi nu trebuie să ratăm ocazia! Nu mai construim nimic - că şi aşa nu suntem în stare - şi exploatăm ce ne-a dat Dumnezeu: punem o barieră şi tăiem bilete la intrare! Iar dacă lucrurile merg bine, poate organizăm acolo şi-o petrecere naţională de Halloween, prin care să atragem atenţia asupra răpirilor de câini şi pisici. Şi persoane. Una peste alta...Ne distrăm şi protestăm; ce poate fi mai frumos de atât? 

Stop! Corecţie: STATUL are trebui să organizeze petrecerea, ca să arate că se implică şi ţine cont de interesele comunităţii. Păi nu? 

Eu m-am şi gândit! Nu-s cu Halloween-ul...dar dacă se întâmplă asta, mă duc costumat în Dincă. Parcă mă şi văd cum cer la bar, pe voce baritonală şi plină de emfază: "I'm Dincă. Gheoghe. Dincă. Vreau un zaibăr...agitat nu amestecat"! 

Trist. Şi urât, pe deasupra...ceea ce nu este bine deloc! 

Haideţi, mai bine, să ne unim şi să facem ceva! Haideţi să schimbăm lumea asta găunoasă şi să punem prima cărămidă din fundaţia unui viitor mai bun! Să stârpim relili, să nimicim monştrii, să plantăm iubire şi să sădim zâmbete! Haideţi să facem să fie bine, să nu mai fie rău! 

E uşor! E foarte uşor: începem cu primul pas, apoi continuăm...pas cu pas!  Dar, cum schimbarea începe cu noi, haideţi, mai întâi, să ne lepădăm de monstrul din interior şi să eliminăm materiile fecale din viaţa noastră. Să scoatem toaletele din legalitate!

Ne punem contra naturii! Aşa, şi? E prima dată când facem asta? Sănătatea noastră este mai importantă decât nişte nevoi naturale date de nu se ştie cine, în negura trecutului învechit. Dreptul nostru la o viaţă curată este mai însemnat decât orânduirea din moşi strămoşi şi babe străbabe!

Nu e civilizat să vorbim despre asta, dar conform unor studii, un gram de deşeu uman conţine "10 milioane de viruşi, un milion de bacterii, o mie de chisturi parazite şi o sută de ouă de viermi". Asta e bombă atomică, nene...mai ales că 90% din toate aceste excremente ajung în mări şi oceane. Orăcăim cu lacrimi de crocodil şi arătăm cu deştul la efectul de seră...dar uite, colea, moarte pe pâine!

E clar că nu se mai poate aşa! Băi cercetătorilor...ia cercetaţi şi descoperiţi o cale să stopăm nevoia asta de a ne depune, care ne limitează dezvoltarea civilizatoare şi ne omoară cu zile! Cum am făcut cu traspiraţia: la un moment dat, am considerat că este un atribut al primitivismului social să ai cămaşa udă la subraţ şi...TRINC!! Am inventat Transpiblock şi am rezolvat problema!

Uite aşa, aştept cu nerăbdare ziua în care vom inventa Pipiblock şi Kakablock, ca să eliminăm din viaţa noastră toate aceste focare de infectie, cărora le spunem toalete!

Este timpul să ne unim şi să luptăm pentru mediul înconjurător! Să oprim otravirea solului cu acid uric şi poluarea apei cu fel de fel de băleguţe! Vreau un viior mai bun pentru copiii noştri, cu un aer mai curat...nu plin de gaz metan şi alte substanţe putăcioase! 

Fraţilor, e groasă treaba... rău de tot! Vă imaginaţi că dacă vine o foamete şi nu se mai face orez în China, ăştia trebuie să mănânce fasole? Hai că la mâncat, nu-i bai...dar când s-or pune pe dat aere, se face un nor chimic aşa de uriaş, că învăluie planeta! Să vezi atunci efect de seră! Murim ca dinozaurii, asfixiaţi şi-n întuneric!

Nu mi-e de mine, că eu mi-am mâncat traiul... dar îmi plânge inima cu lacrimi amare, când mă gândesc la tinerii ăştia, plini de patos! Vreau ca ei să trăiască într-un mediu steril şi sănătos, nu plin de bacterii coliforme! Vreau să apuce zile mai bune şi să mânânce şi gura lor un fast-food sănătos, nu plin de pericole invizibile, ca acum...  

Recent, poporul a fost dezgustat de stirea că în gheaţa adăugată în sucurile de la KFC s-au descoperit bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Huoooo!!! Păi dacă nu ne defecam atât şi eliminam toaletele, mai aveau ticăloasele astea de unde să intre în gheaţă?! Nu!!

Fără nevoia de a fugi la toaletă de câteva ori pe zi, am fi mai fericiţi! Cercetătorii (britanici) arată că, în medie, un om petrece aproximativ 3 ani din viaţă la toaletă...un timp pierdut, în care am putea face ceva pentru dezvoltarea personală aleatorie: dacă te ţii serios de treabă, într-o lună prinzi toţi Pokemonii go! Vă imaginaţi că în 3 ani, cât stăm pe toaletă, am fi ajuns masterii tuturor lighioilor animate? Uite, asta realizare!
În plus, anual, în Marea Britanie sunt scăpate accidental în vasul de toaletă aproximativ 850 de mii de telefoane. Nu, nu se poate aşa ceva! Nevoia zilnică de căcuţă ne costă timp, bani şi sănătate...

Se impune...NU! Este o URGENŢĂ MONDIALĂ să inventăm Pipiblock şi KakaBlock. Este o datorie a noastră, a tuturor, să nu le oferim copiilor noştri o planetă plină de rahat...dar până să ajungem departe şi să trăim verde şi curat, trebuie să realizăm că diavolul se ascunde în detalii...şi mai ştii cum ne ia fără veste? Trebuie să fim treji să veghem ca nişte ulii! 

Să milităm pentru o viaţă mai bună! 

Da' până una, alta, toate lucrurile bune încep cu o pauză...aşa că, să ne distrăm! "Cine nu sare, nu vrea schimbare" - vorba haştagilor.

Garcon! O ţuică fiartă la băeatu', că mă doare-n gât... şi-o dedicaţie la lăutar:

[Las Ketchup - Asereje]