Na, că iar a venit 8 a lu' Martie, Ziua tuturor femeilor de pretutindeni!
Super-tare! Să curgă şampania, să danseze gagicile...asta...Cipăndeii pe masă! Tara-raaaaaaa-rararaa...U can leave your hat on!
Pe vremea mea, ştiam că 8 martie e Ziua Mamei. De 1 martie dădeam ghiocei şi mărţişoare, de 8 martie lipeam hârtie creponată pe diverse fotografii cu preafrumosu-mi chip, cineva mai deştept îmi scria pe o coală lucioasă ceva cu "E ziua ta, mămico, în dar de ziua ta ţi-am adus inima" şi gata...se făcea de un minunat plocon pentru mama. Şi-apoi să vezi îmbrăţişări şi pupăciuni şi lacrimi de fericire...că de! Eram eu mic, dar mândru nevoie mare! Pe cine nu ar fi buşit plânsul să vadă un boţ cu ochi, blond şi ciufulit, cum târa de câte o floare de obicei mai mare ca el? Iar când acel cineva era şi propria mamă...toate emoţiile se înmulţeau însutit! Mişto era că după toată sceneta asta, mai eram şi iertat de tâmpeniile pe care le făcusem în zilele din urmă...dat cu bulgări de noroi după trecătorii grăbiţi, spart de geamuri, încăierat cu copiii din vecini, demolat diverse obiecte de mobilier...d-astea de copil tălâmb.
Dar pe scurt, era frumos. C-o fi fost între timp şi Ziua Femeii...habar nu am şi sincer, nici nu mă interesa. Oricum, mie nu mi-a spus nimeni nimic.
Târziu am aflat că cică 8 Martie e Ziua Femeii. "No... bine" - zic eu. Atunci hai să serbăm! Care-i femeie, ca s-o felicitez?? Teoretic e simplu: vezi un om; ce să fie, ce să fie? Păi, în puii mei, te uiţi cu ce s-a încălţat - vorba bancului: are şoşeţele albastre, e bărbat. Are d-ale roşii, e femeie. :))
Nu ai acces la şosete...nasol, dar nu imposibil: aplici diferenţierea toaletelor: pantaloni - bărbaţi; fuste - femei. Pălării - bărbaţi; pălării cu brizbrizuri şi mănuşi - femei. Bastoane - bărbaţi; poşete - femei. Ochelari cu sprâncene stufoase - bărbaţi; ochelari cu sprâncene pensate - femei.
Simplu, aşa-i?
Da, dar dezbaterea continuă: Ziua Femeii este o sărbătoare destinată sexului feminin pe de-a întregul, sau o sărbătoare doar pentru fetele care au devenit femei? Iar de aici, alte întrebări: în unele părţi se consideră că fata devine femeie odată cu începerea adolescenţei...în alte părţi se consideră că fata este femeie după ce a născut, iar alţii, în sfârşit, diferenţiază problema după vârsta majoratului - ca să nu existe probleme legale.
Deci eu, ca un bărbat galant ce mi-am propus să omagiez sexu' frumos - că d-aia-i ziua lui - ce variantă aleg, ca să nu greşesc? Care este pragul de la care pot felicita madama, fără să am mustrări de conştiinţă că am greşit sau am sărit pe careva? C-apoi nimic din ce văd în jur nu mă ajută...
Bine, dacă e să o iau p-aia dreaptă, mi se furnică pielea numai când ştiu că trebuie să fiu libidinos. Urăsc manifestarea publică a sentimentelor, fie ea de zi internaţională sau privată. Da' cică dacă vrei să fii curtenitor (să abureşti proast...ptiu! inocentele slabe de înger), aşa se face...te urci pe primărie să te vadă toată ţara şi bagi din top cu femeia zână - întrupare a aştrilor de pe cer, cu datoria ei divină de a crea viaţă şi cu golănimea bărbatului care o pângăreşte. Femeia e ambientul perfect alb - spălat cu Dero Surf, bărbatul e bunicul pierdut şi regăsit în mina de cărbune, mai negru decât Ăla Negru de Respiră Greu.
Dacă nu ai primărie, nu te impacienta! S-au inventat mijloace mai moderne de comunicare...facebook, twitter, messenger, pereţii toaletelor publice...în principiu orice loc cât mai public şi cât mai frecventat care să îţi poată păstra pentru eternitate toate vorbili sensibile.
Şi după ce înşiri toate atributele de lemn, termini metaforele şi epitelele cu valoare de simbol, nostalgia şi dorul pentru frumos răbufnesc într-o ultimă sforţare de geniu: TE IUBESC, FEMEIE, oriunde te-ai afla!
Şi după ce înşiri toate atributele de lemn, termini metaforele şi epitelele cu valoare de simbol, nostalgia şi dorul pentru frumos răbufnesc într-o ultimă sforţare de geniu: TE IUBESC, FEMEIE, oriunde te-ai afla!
Bravo şi aplauze furtunoase!
Acuma nu că-s contra sărbăorii - Doamne, feri!
Nu am nimic cu săraca femeie, dar mi-e silă de goana asta după hiperbolizare şi apetenţa pentru polarizare. Înainte, 8 Martie era asociată cu Ziua Mamei, abia apoi cu Ziua Femeii. Accentul cădea altfel, era o sărbătoare intimă, de familie. Luai o floare, te bucurai cu mama din dotare, o urare ici - colo, ca să nu pari dobitoc şi gata. S-a terminat comedia.
Acum...vai de mine şi de mine... este întâi Ziua Femeii, apoi Ziua Mamei. Ne pregătim pentru ziua asta amărâtă ca pentru Crăciun sau Revelion: toalete speciale, coafor, cheltuială, rezervări la cele mai fiţoase restaurante, petreceri pretutindeni... Şi toate pentru minunata fiinţă denumită generic FEMEIE. Ce mai la deal, la vale? Care-s femei, mânuţele suuuuuuussss...Nu v-aud! Mai sus!
Şi cât ai zice peşte, oraşele sunt împânzite de afişe colorate şi promisiuni tentante. Cluburile se întrec să ofere Flamingoboi şi Cipăndei cât mai deschiloţaţi, petrecerile se ţin lanţ şi capătă rapid iz de orgie, cadourile devin un must. Noi toţi gândim la fel, simţim la fel...ne întrecem în dulcegării greţoase pe bază de femei şi mame, slăvim gingăşia femeiască, ne închinăm spăşiţi la FEMEIE - schiţată ca un idol, un Dumnezeu teluric. Anodul perfect pozitiv, vârful de lance al fragilităţii divine, oaza din deşert, ploaia după seceta masculină, ora de apă caldă a comunismului, mărul delicios în care intră viermele.
Şi de ce? Pentru că ne aflăm în data de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii - deci se aplică servicii complete de periere, linguşire şi lustruire, fără a mai ţine cont de destinaţie. Are p..oşetă, las că-i bună! Nu ne mai împiedicăm la detalii...
Vaaaaaiii....să-mi trag pălmi! .Ştiam că doar despre morţi se vorbeşte numai de bine, ca să nu cazi în derizoriu şi să aluneci spre pupincurism. Dar acu cică se pretează atitudinea asta şi la sărbătoriţi...
Vaaaaaiii....să-mi trag pălmi! .Ştiam că doar despre morţi se vorbeşte numai de bine, ca să nu cazi în derizoriu şi să aluneci spre pupincurism. Dar acu cică se pretează atitudinea asta şi la sărbătoriţi...
Şi uite, eu nu vreau!
O fi Ziua Femeii, dar chiar să adulez ce apuc pentru a da bine la public, nu fac. Nu adun stele de pe cer, nu ofer flori de curcubeu şi nu alerg la soare, sa împletesc femeii mândră cunună din razele lui. Şi, mai ales, nu felicit orice femeie aşa, în neant, ca să par sensibil. Iete că nu vreau, lasă-mă aşa, mai necioplit!
O femeie, e un om. Cu bune şi rele, cu defecte şi calităţi.
Chiar de este aducătoare de viaţă pe planetă, nu o face de capul ei, în puritatea ei nemărginită. Ca să-l citez pe Dr House: "O femeie poate rămâne gravidă şi dacă se aşează pe toaletă...însă numai dacă între ea şi toaletă se află un bărbat".
Şi, în plus, de multe ori, tot femeia este cea care stă la baza dispariţiei vieţii...că doar d-aia se aruncă în cap îndrăgostiţii lulea! E pe sistem "Eu te-am făcut, eu te omor!". O fi considerată sex slab, dar în majoritatea cazurilor, motivul pentru care bărbaţii adoptă anumite comportamente este...ghici ghicitoarea mea...fix femeia.
Nu e fecioară, în papucii calului! Nu e inocentă, nu e minunată, nu e lumină pură. Unele femei sunt curve penale, îţi intră în viaţă doar ca să ţi-o tragă când ţi-e lumea mai dragă; altele doar se prostituează pe la colţ, să aibă de-o cafea...altele au înţeles că tre' să fie japiţe ca să răzbată prin viaţă şi ridică la rang suprem puterea seducţiei machiavelice. Unele îşi lasă copiii de izbelişte şi pleacă la lustruit măciuci prin te miri ce colţ de planetă, dar au grijă să trimită actele de divorţ prin poştă; altele au bibliorafturi întregi de cuceriri, doar pt că se plictisesc şi văd că pot. Unele sunt familiste convinse şi mame desăvârşite, altele sunt doamne în adevăratul sens al cuvântului. Şi apoi, mai este savantul de renume mondial, soţie devotată şi mamă eroină...şi femeia iubită, care indiferent cum ar fi, este perfectă. Ca orice bărbat, ca orice om, de altfel.
Dar realităţile astea nu mai contează! Nu, nu, nu...vine 8 martie şi totul se albeşte. Pe cuvânt de nu mă crucesc când văd câtă scârbăvnicie colindă pe câmpii! Apar vorbele mari, poeziile în rime albe - dar pline de tâlc, comparaţiile exagerate. Felicitările cu flori şi urări de bine suprem ne aglomerează viaţa, pieţele sunt cuprinse de agitaţie şi în general, societatea e în forfotă. Fierbe, se mişcă, se înghesuie spre aceeaşi destinaţie: FEMEIA.
Pentru că e ziua ei şi are drepturi depline.
Dar după ce se duce nebunia, cu ce rămânem?
După ce se liniştesc apele, nu se întreabă nimeni care este adevăratul scop al acestei sărbători?
Să dea de lucru la stripperi? Să se pompeze bani în comerţ/buzunarele Statului? Să facem consumaţie la restaurante? Să ofere o clipă de relaxare? Să reînnoiască nişte legături emoţionale? Să explime o trăire care nu se poate reda în cuvinte?
După ce a trecut 8 Martie, cu ce rămânem?
Ceva urmări mă gândesc că trebuie să fie...că doar nu facem lucrurile pavlovian şi fără pic de raţiune. Dar care-s astea?
