9 mai - e sărbătoare!

- Bună ziua!

- Buuuu-năăăă...ziiiiii-uaaaaaaaa....

- Scoateţi o foaie de hârtie! Lucrare de control! Întrebare: Ce sărbătorim pe 9 mai?

Cam aşa se desfăşurau testările pe vremea mea. Când mai dădeam pe la şcoală, pac! Lucrare... Din pământ, din iarbă verde, mă trezeam în situaţia de a fi întrebat ce am învăţat pentru "astăzi".

Nu era ca acum, când testările nu numai că sunt anunţate, dar primeşti şi lecţiile pe care trebuie să le înveţi - sau chiar subiectele gata rezolvate, tot ce având de făcut elevul fiind să deschidă manualul şi să se uite despre ce vorbeşte profesorul la oră!

Da', mă rog...ce să mai comentez, că şi aşa rezultatele la Bac sunt din ce în ce mai proaste, cu fiecare an care trece. Ceea ce este perfect explicabil: suntem aşa de inteligenţi şi plini de drepturi, că nici nu mai are rost să pierdem vremea tocind nişte informaţii pe care, oricum, le găsim pe Google. Dacă nu eşti chiar total îngrămădit şi ştii să dai un click, te-ai scos! Ba, de la un timp, nu mai este nevoie nici măcar să ştii să citeşti: îţi spune asistentul vocal cu vorbe, tot ce ai nevoie să cauţi. 

Rămân, doar, 2 mici problemuţe: 1. SĂ VREI să cauţi şi 2. SĂ ŞTII CE să cauţi.

Revenind la oile noastre... Da, aşa este! În zorii sistemului educaţional românesc, se mai dădeau şi testări surpriză. Ce-are a face asta cu ziua de 9 mai?  Teoretic, nimic. Practic, de aici porneşte totul!

Aşa că, iată...au trecut 10 zile de la fericitul eveniment şi încă stau să mă întreb: oare ce aş răspunde dacă aş mai da o lucrare de control tip blitzkrieg - adică scurtă şi rapidă şi pe negândite - despre 9 mai?

Nimic mai simplu - îmi spune neuronul cel funcţional şi în putere: "Răspuns final şi corect: Nooooiiii...pe nouuĂ mai sărbătorim. Sărbătorim..."istoric informal summit of the heads; offfff...of the states ori governament of the Iuropian iUnion".

Aaaa!!! STAI, că mai e ceva!! "Şiii noi mai sărbăăătorim...ăăă...mitingul lu' Dragnea de la Iaşi! Şiiii... şi mai sărbătorim...Ziua Europei"!

Hai că am nimerit-o! Sunt cel mai tare din parcare, să-mi trag pălmi!

Să tot fie nişte secole de când am gătat cu şcoala şi tot îmi amintesc că 9 mai e o sărbătoare magică! Ce credeaţi, că pic în plasă? Hă! Păi de mic eram un fel de geniu, că aveam mintea pe care o am şi acum! Şi nu mă dă nimeni la întors! 

Una peste alta, e clar ca lumina zilei: 9 mai chiar este o zi Mare!! Deci, ca orice om modern care se respectă, mi-am petrecut-o  la televizor - ţintuit în fotoliu şi mutând telecomanda pe toate posturile, ca nu cumva să pierd vreun breaking news de ultimă oră, incendiar şi cutremurător. Şi nu am pierdut. URA!!!

La un moment dat, însă, chiar mă năvălise o ditamai repulsia - de nu mai ştiam pe unde să scot cămaşa! Pe de o parte, eram curios să mă uit la ştiri, să-i văd şi eu pe cei mai iluştri oameni ai planetei; iar pe de altă parte, nu ştiam unde să mai fug, ca să scap de atâta idolatrie care mă ducea cu gândul numai la vremurile glorioase în care Nicholas Ceocesku era 3 în 1, ca cafeaua: "cel mai iubit fiu al poporului, eroul păcii mondiale ŞI distintinsul emisar al prieteniei" - toate în acelaşi timp.

Serios, acum: care e mai este diferenţa între "Merkăla! Iohannis, Merkăla! Macronu'! Iohannis! Iohanis! Macronu'! Merkăla!"...sau... "Dragnia! Dragnea! Dragnea! Dragnea"...sau..."Ceau-şescu Ro-mânia! Sti-ma noastră şi mân-dria"?!

Demult, în vremurile apuse, jurnalele de ştiri erau pline de entuziasm! Ilustrul conducător, era permanent întâmpinat cu cele mai profunde sentimente de înaltă preţuire, adâncă recunoştinţă şi dragoste fierbinte, ori de câte ori apărea pe undeva. Astăzi am inventat "băile de mulţime" - care, în principiu, au fix acelaşi scop, bazat pe "mitul omului promis" - care va schimba societatea din temelii şi o va duce către lumină. 

  

Singura diferenţă între "atunci" şi "acum" este că nu mai avem o singură opţiune, nu mai există un singur personaj hristic. Fiind în democraţie, avem luxul de a ne permite să ne alegem dumnezeii, fiecare după cum îl conduce conştiinţa. Iar după ce taberele au fost delimitate, avem libertatea de a ne scuipa între noi, pentru a arăta superioritatea propriei opţiuni. Foarte tare, ce să mai spun?

Totuşi, luaţi în modul, oamenii, sunt la fel. Până şi promisiunile sunt la fel, chiar dacă ornamentele înflăcărate din trecut s-au transformat în declaraţii/promisiuni lucitoare, menite să adoarmă raţiunea şi să învârtoşeze emoţia primară: 

"Fără hoţie putem avea şcoli mai bune". Ce încântare! Sună bine, aşa-i? Fără hoţie = şcoli mai bune. Doar că nu asta spune sloganul...ci "Fără hoţie, PUTEM avea şcoli mai bune" - adică, este acelaşi tip de îndemn ca al jocurilor de noroc: "Joacă şi POŢI câştiga". Dacă nu câştigi, aia e...ghinion. Mai încearcă - pentru că nu poţi condamna pe nimeni, deoarece nimeni nu a garantat câştigul. Şi nici şcolile mai bune.    

Prin urmare, la finalul zilei, am tras o singură concluzie: o fi ziua Europei Unite, dar noi suntem divizaţi... aşa că pe-un picior mioritic era aplaudat "Iohannis", în timp ce pe celălalt picior de plai Dragnea era idolul poporului. Ceea ce este de înţeles:  fiecare om cu proprii admiratori şi propiul cult al personalităţii. Cine o câştiga...vom vedea. Ăia care-s majoritari, îm principiu...deşi se spune că nu ar fi etic, pentru că şi minorităţile au drepturi. Ceea ce înseamnă că şi idolii minoritari contează. Deci, în loc să fie un dumnezeu mai mare, ar trebui să avem mai mulţi, şi mai mici. Iar Europa Unită ne propune ne-unirea.

Dincolo de toate prostiile astea, pe 9 mai am sarbatorit 141 de ani de independenţa României, obţinută în 1878, prin Tratatul de la San Stefano (revizuit, apoi, la Berlin). Dar nu am auzit pe nicăieri să se mai amintească un asemenea amănunt. Poate pentru că nu mai are importanţă? Poate pentru că România nu mai este independentă?

Aoleu, iar m-a pocnit melancolia. 

D.J., bagă un song de inimă rose şi mai toarn-un păhărel, să ne veselim nitel!

[Tudor Gheorghe - Au înnebunit salcâmii]

Ignoranţa noastră, cea de toate zilele

Mai sunt...cam 3 săptămâni şi vin alegerile. Nebunia planetei, să-mi trag palme! Bătălia e mai atroce ca niciodată! Guerilla, frate! Parcă mă şi aştept să sară Rambo dintr-un tufiş şi să-i mitralieze, instant, pe nenorociţi! Dacă atât ne duce capul...ce să faci? Nu mai avem limite, nu mai avem oprelişti, sau graniţe.
În tinereţile mele, circula o vorbă: "totul e permis în dragoste şi război". Desigur că e o enormitate, o idioţenie care a stat la baza celor mai celor mai cumplite fapte din istoria omenirii...dar nu mai ţinem cont de toate amănuntele. Ce a fost a trecut, nu se mai întoarce; iar "înţelepciunea" populară a primit update: "totul e permis în dragoste, război ŞI politică".
...şi uite aşa au apărut clipuri cu Iisus Hristos, care ne îndeamnă să nu ne mai rugăm la EL...pentru că s-a inventat dreptul de vot şi ne putem hotărâ singuri soarta:

[Iisus Hristos are un mesaj pentru români]

Superb, ce să mai zic? Prin octombrie, Biserica era cel mai mare caca, total indezirabilă în viaţa omului modern. Iar acum, a devenit aliatul de nădejde al aceloraşi oameni moderni, pentru că...de ce nu? Când nu ai absolut nici o valoare, poţi spune orice! 

Numai că stau şi mă întreb: Aşa de mare e disperarea pentru bani şi putere? Realitatea arată ca da....ceea ce înseamnă că ţara asta trebuie să fie tare bogată, dacă e săracă şi tot facem orice ca să ajungem în vârf! 

Iar vestea bună este că ÎNCĂ NU AM VĂZUT NEBUNIA ÎN TOATĂ SPLENDOAREA EI. Sincer, abia aştept să văd ce mai urmează! O să am material pentru blog...deşi, de la o vreme, chiar mi-e jenă să scriu despre toate cretinătăţile din viaţa de zi cu zi. Nu de alta, dar mi-e frică să nu mă afund prea mult într-un astfel de mediu şi să mă confund cu el, la un moment dat.

Oricum, dacă e să mă întrebaţi pe mine, nu cred că PSD-ul e cea mai mare problemă a noastră.  De fapt, nu oamenii politici sunt marii noştri inamici şi sursa necazurilor noastre... Nici lipsa spitalelor şi nici măcar a şcolilor. Sau a (auto)străzilor. Nu, nu, nu, nu...

Marea problemă a noastră este ignoranţa, sub toate formele ei: prostie, dorinţa de a epata, lipsa de respect faţă de omul de lângă noi, lipsa de valori, mândria. Chestii din astea, minore, care se învaţă în primii 7 ani de viaţă. Cei 7 ani de acasă... educaţia de familie care stă la baza oricărei educări viitoare. 

De ce spun asta? Pentru că se vede din avion, în orice facem...mic sau mare, simplu sau complex.

Ieri sărbătorirăm 2 mai, Ziua Naţională a Tineretului. Ca să marchez preafrumoasa sărbătoare, m-am hotărât să merg la un film. Am văzut "Avengers: Endgame". A doua oară. Bineînţeles că sala era plină...e un film în vogă şi tonele de reclamă te momensc în cinema, chiar dacă nici nu ai nici în clin, nici în mânecă cu povestea în sine. Aşa că te duci. 

Doar că până la jumătatea filmului (care ţine vreo 3 ore), a plecat cam un sfert de public...şi m-am întrebat "de ce?". Chiar: de ce ai face asta? De ce ţi-ai bate joc de timpul şi de banii tăi, ca să mergi la un film ce nu îţi place? 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu acţionez la primul capriciu. Mă uit, întâi, ce filme sunt în program; la ce ore, cât durează, cu ce se mănâncă fiecare. Nu mă arunc ca cioara, să iau în cioc ciobul care luceşte mai tare. Am, n-am altă treabă, nu pot să-mi bat nici joc de mine, în asemenea hal... dar se pare că pe mulţi din jur, nu îi interesează aspectele astea. Aşa că se lasă luaţi de marketingul agresiv şi dau banii pe produs, apoi văd că, de fapt, nu le place şi nu au nevoie de el. 

Asta e ignoranţa.

Zilele trecute a murit Răzvan Ciobanu - ştiţi povestea, că nu aveaţi unde să vă ascundeţi de ea. 

Nu intru în amănunte, însă, am reţinut că băiatul acesta s-a urcat drogat la volan - faptă catalogată de Lia Olguţa ca fiind "o inconştienţă". Bineînţeles, s-a stârnit un imens scandal politic, pe baza acestei "declaraţii acide"...deşi femeia a avut dreptate: trebuie să fii nebun să conduci, după ce te-ai drogat. "Inconştienţă" un termen prea blând...şi nu are treabă nici cu durerea morţii unui om sau dramele dependenţilor de droguri, nici cu discriminarea lor şi nici măcar cu legalizarea stupefiantelor - o chestiune care nu văd ce legătură are cu povestea iniţială, pentru că riscul de a muri nu apare din cauză ai încălcat legea conducând drogat, ci PENTRU că ai condus drogat.

Ca să recapitulăm: nu vorbim de "inconştienţă" , ci de prostie crasă. Ignoranţă zdrobitoare.

Azi, un tânăr de 18 ani a vrut să traverseze o cale ferată şi a fost izbit de tren. Asculta muzică la căşti şi era cu ochii în telefon, nu vedea şi nu auzea ce se întâmplă în jurul lui. L-a omorât politica? Ciuma roşie, sau propria ignoranţă? Mai ales când asemenea cazuri se petrec periodic, în ultimii ani: Ba-ţi faci selfie cu pistolul la cap şi apeşi pe trăgaci, în loc să faci poza; ba te dai de-a dura în prăpastie, căutând cel mai bun unghi foto; ba pici de pe clădiri, sau dă tramvaiul peste tine, maşina, ori trenul. Cazi pe scări, cazi în canal...ohoho! Experienţe de gen sunt destule...şi....şiii...nimic! Nu au nici un efect!

Acum ceva timp, a murit o studentă de la arhitectură, parcă. S-a urcat pe tren să-şi facă selfie şi aia a fost. Koniet film. Ne trebuie şcoli? Nuuu...însă avem nevoie de educaţie! Aia a primilor ani de viaţă, care îţi dă dorinţa de a lupta cu ignoranţa, nu a te mozoli cu ea.

Apropo de şcoli: cu vreo câteva săptămâni în urmă, vorbeam cu o învăţătoare - care povestea de pe la lucru, în timp ce eu mă spărgeam de râs că i-a dus pe copii la Mac, în Săptămâna Altfel. În capul meu, semivacanţa asta era dedicată vizitelor culturale...ori, la fast-food, ce cultură să îţi faci? "Dar, dacă atât îi duce capul pe profesori..."  

Şi-apoi am aflat că obiectivele Săptămânii Altfel se stabilesc de comun acord cu părinţii. Aceiaşi părinţi care, la 10 minute după ce au plătit intrarea la Muzeul Satului, şi-au luat odraslele de mână, au făcut stânga-mprejur şi s-au dus să viziteze mall-ul de peste drum...că nu au ce vedea la cocioabele alea de pe vremea lu' Pazvante!  

Şi noi plângem după şcoli? Hai mă, să fim serioşi! Ne batem joc şi de alea care sunt, la ce să mai facem altele? 

   

Vă amintitţi de crima odioasă de la Dristor...nu detaliez, că nu are rost. Dar mai ţineţi minte psihoza socială de atunci, când au apărut turme întregi de experţi care să ne explicau că, în principiu, nu e bine să fim ca autiştii şi să ne izolăm de tot ce te înconjoară, în special când suntem pe stradă?  

E! Următoarea săptămână după nefericita întâmplare, toţi călătorii de la metrou stăteau lipiţi cu spatele de zid şi ochii ca girofarul în jur, ca să nu mai fie luaţi prin surprindere de cineva care ar fi vrut să îi împingă pe şine. Problema e că minunea a durat până ne-am luat cu alte lupte mai importante...şi lumea a revenit fix la aceleaşi obiceiuri de dinaintea crimei: ruperea de realitatea imediată prin orice mijloace. 

Nu am doctorat în psihologie, dar asta nu e ignoranţă?

Că tot suntem aici: mai ţineţi minte valul de sinucideri de la metrou şi cerinţa socială de a fi protejaţi de asemenea întâmplări nefericite, prin montarea de parapeţi de protecţie pe peron? Huo PSD-ul, care fură banii şi ne lasă să murim ca nişte câini! În ţările civilizate, cu parapeţi de 2 metri pe marginea peroanelor din staţiile de metrou, nu mai mor oamenii.

Şi atunci am o întrebare: capul îl avem pe umeri, ca să nu ne plouă în gât? Pentru ce suntem înzestraţi cu raţiune, dacă nu o folosim şi aşteptăm la alţii să ne explice elementarul de bun simţ şi să ne mâne pe drum, ca pe orbi? Păi dacă aşa stă treaba...hai s-o facem cum trebuie! 

Hai să montăm stâlpi de 100 de metrii înălţime la calea ferată, ca să nu mai facă prostu' arc electric, când se cocoaţă pe tren, să-şi facă selfie inedit. Sau, mai bine, zic să scoatem în ilegalitate locomotivele electrice, că şi aşa sunt antice şi luăm din alea diesel, ca la americani! Fără fire electrice, nu e curent; fără curent, nu se mai curentează omu'; simplu. 

De fapt...ce să ne mai dăm atâta după deget? Pentru protecţia noastră, a tuturor, zic să interzicem, definitiv, circulaţia trenurilor în zonele populate. Aşa nu mai dă nimeni peste noi, când traversăm calea ferată. Da, aveţi dreptate: care cale ferată, dacă nu e tren?

Perfect!

Şi dacă tot ne apucăm să protejăm poporul, hai să construim fiecare bandă de circulaţie cu propriul tunel, ca să nu se mai ivească vreun nebun  care să intre pe contrasens când depăşeşte, sau să se proptească în vreun pom când drumul o ia într-o parte şi el o ţine tot înainte. 

Hai să legalizăm consumul de droguri, ca să nu mai moară oamenii când conduc drogaţi. Să legalizăm şi beţia, că poate unu' vrea să conducă în comă alcoolică! E dreptul lui, că d-aia e cetăţean european! Păi nu?

Sau, măcar să montăm garduri pe marginea străzilor, ca să aibă beţivii de ce să se ţină, când ies de la cârciumă. Ei nu trebuie să ajungă în siguranţă la căşile lor? Oare nu au o familie, nu au copii pasibili să rămână orfani? Nu au o biată măicuţă bătrână, cu brâul cu lână, care să îi jelească dacă li se întâmplă ceva?

Hai să inventăm chiloţii cu glugă, pentru cei care îşi uită umbrele acasă, când plouă. Şi izmene cu mănuşi, ca să nu ne ia frigul pe nepregătite!
Hai să adăugăm în Codul Ocupaţiilor o nouă meserie: îngrijitori sociali, care să ne ţină de mână când traversăm strada, cu ochii în telefon. Şi până la urmă, hai să dăm în folosinţă toalete care să ne cureţe la fund şi să ne dezinfecteze după fiecare folosire, că poate ne roadem unghiile fără a ne spăla pe mâini şi ne umplem la gură de stafilococi aurii, rotavirusuri şi alte căcăreze.    

Sau, şi mai bine, să primim de la primărie o raţie lunară de pamperşi, ca să nu mai fim nevoiţi să folosim toaletele infecte ale patriei.

Hai să amplasăm câte un braţ robotic la fiecare metru de trotuar, care să ne dea o palmă după ceafă când nu ne uităm pe unde mergem. Hai să punem ghidare cu laser pe bocanci, sau să coordonăm gps-ul de la telefon cu realitatea înconjurătoare, ca să ne bipăie ăla în creier când depăşim spaţiul alocat circulaţiei pietonale şi suntem cu mintea împrăştiată în mediul virtual.

Dacă tot vrem să fim ignoranţi, hai să fim până la capăt! Nu ne-am dorit o Românie a lucrului bine făcut? Poftim, hai s-o facem! Adică nu...SĂ NE-O FACĂ Statul!

Ce mama mă-sii? Noi suntem plătitori de taxe şi impozite, iar el trebuie să aibă grijă de noi! #rezist şi #joscorupţia!! URA!

Problema noastră nu sunt politicienii, orice culoare ar avea ei. O societate bună nu poate da politicieni proşti, aşa cum nici un pom bun nu dă roade rele.  Deci, dacă politica este aşa cum o vedem cu toţii, cam ce pom este poporul român?

Aici e problema: lume multă, oameni puţini.

...iar asta nu se schimbă cu nici un fel de alegeri politice, ci numai cu valorile familiei, care ni se transmit în primii ani de viaţă. Ce noroc pe noi, însă, că am luptat pentru această familie şi nu am permis să fie îngrădită de ticăloşi şi oamenii răi. De 3 ori "Ura"!

Viitorul sună orange şi beculeşte inteligent, ca să ne atenţioneze când traversăm!

Să bem pentru asta!

Eu, cel puţin beau cu plăcere. Că na...Asta ştiu, asta fac!  

Şi visez la ziua în care se vor legaliza drogurile, ca să conduc şi eu ameţit de dragonii roz. Iar dacă mă opreşte poliţia, să zic, ofensat: "Ce-ai dom'le cu mine...nu vezi că merg liniştit pe toate benzile mele, cu 150 la oră? Aaaa...mă avertizezi că pot să mor? Da, băi, dar mor legal, nu încalc nici o lege. Deci...dă cu praf de mers şi lasă-mă-n durerea mea"!! 

Până una, alta, să fie chef, bairam şi distracţie, că iar e zi de sărbătoare: 

[Puiu Codreanu - Am să beau, să beau, să beau]

3 ani, 3 luni şi 3 zile

Cam atât spun experţii că durează iubirea. Aşa să fie?

Apropo...Allllloooo!!! M-aude cineva? Nu vă supăraţi, am şi eu o întrebare mică: Mai pot scrie despre dragoste? Ştiu că a trecut nebunia cu Zilele Îndrăgostiţilor...dar am fost tolomac şi parcă tot nu le+am marcat cum se cuvine; îmi pare rău! Însă am un chef nebun să iubesc şi trebuie să mă manifest!

Îmi doresc să zic şi eu d-alea cu "iubi", "floricică", "îngerel", "dovlecel", "drăguţă", "veveriţă", "puiuţ", "pisoiaş", "păsărică"..."păsărel"? AOLEU!! Nuuuuu!!! "Păsărică" e bine, ne oprim aici!!

No, şi cum spuneam...hai să iubim! Motive avem destule: a dat soarele, floricelele-s pe câmpii, plus că tocmai serbăm ditamai Paştele cu lumină şi bucurii...deci ce altă dovadă mai mare de iubire ar putea exista pe lume, decât să-ţi pui sufletul pentru cei dragi?

Dar nu voi vorbi despre iubirea asta divină, curată, care implică sacrificiu şi în principiu te înalţă...nu, nu, staţi calmi! Suntem  destul de inteligenţi să ne confecţionăm propriile noastre înălţimi valorice, iar ştiinţa ne-a demonstrat (clar) că iubirea (noastră) NU trebuie să  implice sacrificiu; asta mică, de pe aici, cică tre' să fie mai neaoşă, cu spaţiu personal şi tinereţe fără bătrâneţe..că dacă apare un neprevăzut mai nasol, e musai să-şi vadă fiecare de viaţa proprie. C-apoi, na! Să stai lângă cineva în condiţii vitrege e demenţă totală...ataşament nociv, boală psihică, relaţie toxică  şi alte deyechilibre patologice, care implică o cămaşă de forţă sănătoasă!

Hai, vă rog...

De fapt, nu mai rog pe nimeni! Scriu şi gata...Că tot am găsit un articol...bun, bun, bun! Te lingi pe deşte, de minunat ce este! Se intitulează "Gesturile care fac orice bărbat să fie nebun după tine"! Ceea mi se pare de un real ajutor - mai ales pentru mine! Am un fler la d-astea, ceva de speriat! Bine...io-s şi mai ciudat de felul meu; recunosc iubirea când o văd - mai ales la alţii.

Când e vorba de mine, însă, pun botul la toate prostiile şi viaţa îmi dă cu blue screen (vă place ce cuvinte deştepte am învăţat? Cică expresia asta vine din programare şi este o metaforă pentru "eroare"), de nu mă văd! Serios vă spun...sunt orb, surd şi mut! Dau cu oiştea-n gard de berleuz ce sunt!

Noroc cu Universul  - care, în mărinimia sa, îmi sare în ajutor şi îmi oferă pe tavă tot ceea ce am nevoie. E mai promp ca duhul lămpii - că aia trebuie frecată, ca să-i iasă duhul. La Univers, însă, e conexiune wi-fi, 6G! Stau eu în prostia mea şi pac! Mă loveşte câte-o informaţie de care am nevoie...în cazul de faţă, gesturile care mă fac să mă îndrăgostesc. Desigur...e cu reţetă - ca orice lucru bun, care se respectă.

(Cu cine să te cerţi, dacă aşa sunt vremurile? Nici dragostea nu o mai poţi trăi fără reţetă, că dacă nu-i conformă cu (ne)regulile în vigoare, tu te crezi îndrăgostit şi când colo, afli că eşti tâmpit!)

Da' zic să nu o mai dăm atâta după vişin şi să aflăm ce spun specialiştii că semnalizează apariţia iubirii neţărmuite şi te face să fii în cap după duduie:

1. "Bărbatul adoră când te joci cu părul".

Măăăă...aici m-a lovit! Tu, domniţă oacheşă, dacă vrei să mă faci smoothie d-ăla... squash...SLIME, bătu-l-ar norocul,  că "plastilină" nu-i pot spune, că e un cuvânt învechit şi cu aer comunist - joacă-te cu părul. Meu. Ce-i drept, am cam chelit, că mă ajunge şi pe mine vârsta cea înaintată... Da' dacă-ţi pui în cap, găseşti nişte păr pe undeva, că nu sunt spân! Spre exemplu, pe piept am material didactic căt pentru un curs întreg de frizerie...poţi să-i faci codiţe, cărare pe mijloc, poţi să-l tunzi în scări, bros sau pierdut, să-l faci permanent, sau chiar să-l pui pe bigudiuri!

2. "Bărbaţii apreciază când le spui că ţi-a fost dor de ei".

Bună asta. Atât că eu sunt mai casnic,  de fel...şi toată ziulica stau la tv. Mă uit la fotbal, cu berea în mână. Am o lene pe mine, de mi-am tras conducta de canalizare până sub fotoliu, ca să nu mai bat drumul până la budă, când mă taie nevoile. (Gata, am bifat toate clişeele de mascul feroce? Hai mă, că vreau să fiu şi eu bărbat d-ăla ţeapăn, cum zice lumea că trebuie să fii...)

No, şi dacă nu plec nicăieri, când să-mi zică iubita că-i e dor de mine? Sau...stai, că acum m-a pălit lumina înţelepciunii!!! Regula ZICE că trebuie să le spui BĂRBAŢILOR că ţi-a fost dor de ei, nu să-i spui BĂRBATULUI că ţi-a fost dor de el. Aaaaa...păi atunci e bine aşa. Pfuai, ce mă speriasem! Mă gândeam că mă scoate iubi din zona mea de confort şi mă pune să plec de acasă, numai ca s-o fac să-i fie dor de mine! Da's atent la topică şi văd că ea trebuie să spună bărbaţilor  că-i e dor de dânşii, nu mie!

3. "Bărbaților le place când îi tachinezi și când le oferi afecțiune".

Şi le faci pe ambele, în acelaşi timp? Hahahahaha! Asta e pe sistem "îi pupi, îi scuipi, îi pupi, îi scuipi".. Ce bucurie! Într-adevăr, e foarte profund!

4. "Bărbaților le place când iubita lor este de acord cu ieșirile cu băieții".

Serios, acuma...chiar mă macină ceva: de ce bărbaţii sunt la plural şi femeia este singulară. O fac poştă pe duduie, sau cum? E clar ca lumina zilei că articolul e scris de o gospodină cu fantezii năstruşnice, altfel nu-mi explic asemenea formulări!

În altă ordine de idei, dacă eu nu am băieţi în anturaj, ci o tonă de fete - că de, se mai întâmplă - iubita trebuie să fie de acord ca să ies cu ele? Sau ies fără ştirea ei şi am grijă să afle, ca să o fac geloasă şi să ştiu că mă iubeşte?

Ce, ce vă uitaţi aşa strâmb la mine? "Cine nu e gelos, nu iubeşte" - aşa zicea alt psiholog în relaţii d-astea pasagere...

5. "Bărbații iubesc când sunt îmbrățișați".

Şi când bărbaţii NU sunt îmbrăţişaţi, NU iubesc?
Ai, ai, ai...bărbaţii ăştia! Zici că-s pui de căţel, pisică şi alte pet-uri de casă! Îi mângâi sub codiţă, îi scarpini după urechi şi gata, te iubesc! Hocus pocus preparatus...scot iubirea din pălărie, cu o îmbrăţişare! 

Auzi, tu, autoareo care ai scris minunăţia de învăţăminte...regula e valabilă şi pentru femei? Nu de alta, dar ca să fiu sigur că fac ravagii-ntre domnişoare, cum pun ochii pe splendoare, zic să sar pe ea şi s-o şi îmbrăţişez - ca să fie şi ea nebună după mine!

Păi nu?!

6. "Onestitatea îi face pe bărbați fericiți".

Asta e tot unisex...m-am mai liniştit!

...ceea ce înseamnă că pe femei le faci fericite când le minţi? De fapt, DA! E corect. Când se urcă iubi pe cântar şi sare acul din scală, dar apoi te întrebă dacă ţi se pare că s-a îngrăşat, ce-i spui? Adevărul...normal...dacă vrei să dormi pe preşul din faţa uşii. Dacă nu, minţi cu neruşinare şi o faci fericită.

7. "Bărbații iubesc când femeile se holbează la ei cu ochii plini de dragoste și dorință".

Stai, stai...ce fac femeile astea? Se holbează cu dragoste şi dorinţă...să ce? Să le mănănce ficăţeii şi  să le facă creierul pane - din pasiune pentru bucătăreală, desigur!

Totusi, nu-nţeleg, dom'le, cum e holbatul ăsta! Dacă-l văd, nu trebuie să-l şi recunosc? Ce-i drept, până acum nu s-a holbat nimeni la mine...dar mai ştii ce-mi aduce iubirea? Se ştie că e oarbă...poate de aceea vine şi cu holbatul la pachet! Să te vadă bine...

Atât că nu cred că e în regulă să te caşti ochii prea mult, chiar dacă te usuci pe picioare de dragoste! Conform normelor europene în vigoare, când te zgâieşti fix la cineva, mai mult de 10 secunde, se consideră că-i asalt sexual. Deci...zic, totuşi, să ne holbăm, DAR să nu uităm să şi clipim, măcar la fiecare 10 secunde, ca să nu intrăm în ilegalitate şi să respectăm rigorile legii, pentru că nu-s făcute degeaba.

Gata, asta e tot?

Păi în stilul ăsta, tot prost mor! M-aş fi bucurat, o ţâră, dacă articolul îmi explica şi "tehnica holbatului cu dragoste şi dorinţă", măcar p-ăsta să-l recunosc! Adică, să nu mă comport ca un bădăran ce sunt şi să fug mâncând pământul, crezând că am dat peste vreo obsedată - când ea, săraca, era topită după mine.

Nu, nu, serios! Dacă vrem ca acestă prefrumosă bucată de chibzuială  socială să îşi atingă ţinta, trebuie continuată! Solicit editarea volumului 2, URGENT!

Până una, alta, ca să nu ardem gazul de pomană, hai să ne distrăm! Să râdem şi să cântăm, că-i zi de sărbătoare!

Hristos a înviat, Paşte liniştit şi cu bucurii!

[John Legend & Lindsey Stirling - All of me]