Sunt fan Star Wars. Prietenii mă ştiu...şi sper că s-au obişnuit cu asta.
Desigur, am văzut toate filmele. Şi am citit toate cărţile - cred că de aceea sunt şi atât de pasionat. Nu neapărat de roboţi şi navele spaţiale, cât de munca din spatele cortinei şi de actul creaţiei în sine... de viziunea artistului care a imaginat o lume cu totul nouă; o dimensiune de sine stătătoare, care îţi renaşte în suflet bucuria copilăriei.
Cunoaşteţi tabloul: mirosul de cozonaci facuţi de mama, gutui la cuptor, scârţîitul zăpezii sub picioare...bla-bla-bla, toate nostalgiile astea comune, PLUS credinţa într-o lume plină de minuni, unde orice este posibil. De fapt, cred că asta este definiţia copilăriei şi a inocenţei: încrederea că există minuni ce sfidează raţiunea.
Eram cât un taburet de bucătărie, prăfuit de parcă lucram toată ziua la mină, şi cu genunchii permanent juliţi când, nu ştiu cum, am văzut la televizor nişte neni în halate albe care se fugăreau printr-o pădure, pe motociclete fără roţi. Nu îmi amintesc ce a fost în capul meu atunci (mai ales că eram cocoţat şi în vârful sobei, lângă horn), dar am rămas aşa de impresionat, încât am scos roţile tuturor jucăriilor din dotare şi vâjăiam prin curte cu ele în mână, într-o continuă urmărire.
Târziu de tot, după vreo 13 ani, am aflat că atunci, demult, descoperisem "Return of the Jedi". Iar nenii erau soldaţi imperiali, halatele albe erau armuri, iar motociclete fără roţi erau swoop-ere...vehicule dintr-o galaxie foarte îndepărtată.
Acesta este "Războiul Stelelor". "Star Wars".
...sau amintirea copilăriei. Un basm, o poveste de dragoste cu prinţese şi cavaleri cu săbii laser, în care binile iese la suprafaţă ca untdelemnul şi iubirea învinge totul. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa; şi-am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată.
Sau nu.
Acesta era "Războiul Stelelor".
Acum este altceva, mai complicat. Diferit şi oarecum deranjant. Fantezia a prins rădăcini în realitate şi s-a mulat pe raţiune. Scânteia de inspiraţie creatoare şi-a căpătat conul de umbră impus de legile fizicii şi minunea s-a ofilit.
Odată, mai demult, cineva spunea că nu striveşte corola şi minuni a lumii. Era o boare de mister, o candoare care învăluia sufletul oamenilor. Acuma...puii mei! Jos textila! Goliciune, frate!! Repede, să rezolvăm problema! Fast food, că ceasul ticăie şi timpul costă bani! Ce minuni, ce corolă? Care tabu?? Avem dreptul să... orice ne taie capul!
Acum, povestea a dispărut şi a devenit un manifest; o declaraţie politică în ton cu timpurile în care trăim. Lupta pentru un ideal simplu şi curat s-a transformat într-o agitaţie furioasă, un melanj de angoase, teamă, lumini şi întuneric.
Credeaţi că dragostea învinge? Credeaţi că Binele triumfă? Credeaţi că totul se termină cu faimoasa concluzie "Au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi dacă nu au murit mai trăiesc şi astăzi"? HA!!!
Se ştie că nu e aşa! Nu ne mai lăsăm amăgiţi de tradiţii şi vorbele din popor...suntem nişte oameni profunji, maturi, care suntem cei mai cilivizaţi, care ştim noi cum stă treaba cu iubirile astea şi facem ce vrem noi. Iar fericirea nu există...trebuie numai căutată - aşa am citit într-o carte: nu sta ca prostu', mulţumit cu viaţa ta! Trebuie să îţi fie şi mai bine! Să te dezvolţi prin autodezvoltare exact cum s-a dezvoltat viaţa pe planeta: de la unicelular la pluricelular, de la simplu, la complex.
Aşa, poate afli şi tu că prinţesa nu e bună şi frumoasă, ci e doar o fătucă afectată de sindromul Stockholm (Belle, "Frumoasa şi Bestia"). Sau vreo adolescentă bărbată şi pusă mereu pe bătălie, care îşi aruncă feminitatea la coş pentru a fi salvatorul universului ("Moana"). A, da...şi prinţul... un gagicar nestatornic, care uită orice jurământ şi fuge unde-o vedea cu ochii, atunci când apare responsabilitatea la orizont (Prince Hans, "Frozen"). Sau un băeat de bani gata; un profitor cu tulburări psihice, vinovat de sechestrare de persoane, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (Bestia, "Frumoasa şi Bestia"). Cât despre înţelept...luaţi-vă gândul! E un simplu ţăran sictirit de viaţă; un parvenit nihilist şi depresiv. Plin de mândrie, neputinţă şi teamă. N-are minte, nici cât are Chiva dinainte. (Luke Skywalker, "Star Wars: The last jedi")
Poveştile s-au schimbat. "Star Wars" s-a schimbat...pentru că viaţa noastră s-a schimbat. Ori, mai bine spus, nu viaţa în sine...ci calitatea ei.
A şaptea artă de ce nu s-ar fi transformat? Am mai observat asta şi în trecut...filmele şi-au pierdut adâncimea emoţiei şi s-au concentrat pe formă. Au devenit imaginea lumii în care trăim: un contur extravagant din punct de vedere vizual, plin învălmăşeală obscură şi gâunoasă, haotică, ameţitoare. O existenţă fără repere fixe, fără o traiectorie precisă şi, mai ales, fără consecvenţă. Un spaţiu fad şi înşelător, în care iluzia şi manipularea au devenit o calitate de dorit pentru a-ţi atinge scopurile.
Iar actul creator ia naştere de pe acelaşi calapod:
- Contraste foarte puternice. Culori prea vii, nenaturale, care îţi încântă ochiul şi îţi extenuează spiritul. Sau imagini prea întunecate. Sumbre. Ce să ne mai dăm atâta după vişin...Totul este în semi-întuneric. Ceea ce mă enervează! Sincer! Cică aşa e viaţa.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu aş înnebuni să am o existenţă de cârtiţă, să orbecăi pretutindeni! Frate, ori e lumină, ori e beznă! Am mai fost şi eu cu avionul, cu maşina, cu autobuzul, prin case de oameni...dar nicăieri nu-mi bag deştele în ochi! E lumină, să văd ce fac! Dacă e zi, de la soare! Dacă e noapte, de la bec...dar nu stau ca-n vizuină, puii calului! Măcar pretenţia că am ieşit din peşteră o am şi eu!
Problema e simplă în capul meu: ori e lumină, ori nu. Ca la gravide: eşti, sau nu eşti! Nu există "sunt puţin gravidă".
De fapt, stai că-s prost! Regizorii de astăzi sunt impresari...asta...artişti impresionişti ce crează metafore imagistice prin tehnica chiaroscuro! Penumbra din exterior vrea să simbolizeze agonia eroului, lupta sa interioară şi dramatismul sacrificiului de sine.
Perfectus! Dar eu vreau să mai fiu şi vesel! Dă-l în mă-sa de tragism, e destul în jur şi nu simt nevoia să mi se reamintească clipă de clipă acest lucru. Vreau să râd, să mă bucur, să evadez. Şi da, ştiu că nu-s bun de critic de film. Mi se-mbrăhăne!
- Apropo de haz...în majoritatea sa, umorul de astăzi e de rahat. Scuzaţi expresia, dar asta e: o tristeţe d-aia încremenită într-un rictus forţat de împrejurări. Adică ştii că trebuie să râzi şi dacă te scremi vânjos, poate iese ceva.
Păi ce gaguri făceau Stan şi Bran? Ce stand-up făcea Nea Mărin, sau Toma Caragiu? Adevărate opere satirice la adresa societăţii! Trebuia să le gândeşti, ca să le înţelegi! Conţineau aluzii către o infinitate de domenii....
Şi ce stand-up se face acum? Am nimerit pe net, din greseală, o secvenţă de la IUmor: unu' cu faţă d-aia decupaţă din "Revenge of the Nerds" încerca să spună bancuri: cică dacă vrea să facă sex cu o sirenă, se urcă pe maşina de pompieri. Ha! Ha! Ha! Ce măăă??? A, da...şi lui îi plac femeile sincere. Dar cum află dacă sunt sincere? Le atinge mâinile, să vadă dacă sunt reci; şi unde găseşte femei cu mâinile reci? Le dezgroapă!
Bă, să-mi trag pălmi! Ăsta e bolnav cu capul, nu e umorist!
În concluzie, dacă vrei să fii amuzant, tre să zici ceva de sex, cur şi alte litere de cartier. Altfel nu se poate râde...
- Altă caractristică modernă a cinematografiei actuale sunt personajele chinuite de conflicte interioare. Unu singur nu mai e cu o direcţie în cap, sau o motivaţie pentru acţiunile sale...totul este un mare semn de întrebare şi un amestec de valori şi puncte de vedere diferite.
Serios acum...mie toate filmele mi se par apăsătoare. Mai ales alea cu supereroi, care-s la modă şi reprezintă aspiraţiile omenirii. După 2 ore de efecte speciale şi nebunie, sunt aşa chiaun de cap, că abia mai văd pe unde merg! "Avengers", "Justice League", Batman, Superman, Wonder Woman, toţi men-ii şi toate womanele inventate de mâna omului...au devenit nişte modele smucite, care nu-ţi mai dau acea linişte pe care o ai când visezi la un ideal.
- ...un ideal diferit de agenda politică. Acuma chiar mă enervez! Ce-i măscăria asta cu nevoia de a fi politicaly corect în orice act artistic? Hai, las-o moartă...chiar nu mai putem trăi dacă nu zicem ceva de drepturile umanităţii? Dacă nu ni se bagă permanent pe gât nişte idei camuflate în firescul cotidian, ne pică ceru-n cap? Ori am clacat, ori nu ştiu ce să mai zic...dar tot mai des şi pretutindeni văd doar bifarea unei agende politice care să mulţumească diverse categorii de cetăţeni.
Îl mai ştiţi pe Mad Max, eroul care aducea speranţă într-un univers postapocaliptic? În noul său film despre viaţa lui este personaj secundar - pentru că cea care face şi desface e o doamnă furioasă care nu vrea să fie femeie la cratiţă şi făcătoare de copii ca toate femeile (zice ea), ci şoferă de marcă şi luptătoare înnăscută, ca bărbaţii. Ceea ce mi se pare perfect normal... feminismul e în floare şi trebuie promovat, conştientizat, acceptat. Am devenit atât de obsedaţi, că până şi operele lui Tolkien sunt criticate pentru că nu au destule personaje principale feminine în dânsele. Bă, eşti prost? Spune NU oprimării!
Toată lumea a auzit de Eurovision...concursul internaţional de muzică ce ar trebui să unească planeta în cuget şi-n simţiri, măcar pentru câteva zile. Prin talent! Să lăsăm divergenţele de-o parte şi să ne bucurăm de această olimpiadă artistică! No, acum câţiva ani a fost câştigat de Conchita Wurst - care nu a fost vreo sirenă nemaivăzută într-ale cântării. Nu, nu, nu... Era doar o femeie cu barbă, sau un bărbat cu rochie, sau ceva cu ceva - care trebuia promovat şi acceptat. Spuneţi NU oprimării!
De "Star Trek" aţi auzit? Călătorie printre stele? Căpitatul Kirk? Căpitanul Picard? "Engage!"? "Space, the final frontier"? No, în noul "Star Trek: Discovery", unu ' cu unu' se pupă. În "Independence Day: Resurgence", unu' cu unu' se pupă; aşa, aiurea-n tramvai, din pământ, din iarbă verde. Forţat, pe sistem "haideţi să haidem", că tre' să aplaude şi să ne dea banu' cine ştie ce luptător ideologic!
În filmele tv pentru tineri, inspirate de DC Comics, se pupă când unu' cu unu', când una cu una, tot într-o veselie. La Oscaruri se premiază numai meditaţii asupra discriminării. Pentru că asta contează! Important este ce nu avem, nu ceea ce avem!
..Iar cheia succesului este să faci parte dintr-o categorie defavorizată. Ceea ce e minunat! Propun un film despre viaţa unui evreu ungur, negru, ţigan, pitic, transgender, analfabet, sărac lipi şi gay care nu are noroc la femei, bărbaţi, mioare, găini şi orice altă fiinţă vie (sau moartă).
De fapt, nu mai propun nimic! Îl fac eu, aşa...că-s şmecher şi vreau să fiu om de succes! Cine doreşte la casting, să ridice mâna sus!
- Şi cel mai mult mă enervează când iese regizorul filmului şi începe să ne explice scenele. Cam ce trebuia să se înţeleagă şi mai ales la ce se referea finalul filmului. Băi frate...când cineva trebuie să îţi facă filme ajutătoare pe youtube ca să îţi lămurească o scenă dintr-un alt film, sau când e nevoie ca actorii să dea interviuri ca să îţi spună ce trebuia să simţi în anumite momente, înseamnă că e un film prost! Foarte, foarte prost! Exact cum fac eu când mă apuc şi întreb în stânga şi în dreapta: "Ai citit ce am scris? Ţi-a plăcut?"
Ceea e e foarte naşpa...pentru că replica vine de la sine, dacă produsul şi-a atins ţinta.
Pfffff...şi nenorocirea e că eu încep să fac aşa din ce în ce mai des. Iar filmele care ies la cinema nu se lasă mai prejos şi ţin cu tot dinadinsul să mă întreacă...aşa că, după fiecare premieră, s-a creat o adevărată industrie a explicaţiilor: făcători de clipuri, jurnalişti, actorei, blogărei, iutubărei, scriitorei, toţi ies la rampă, cu explicaţii pe marginea filmului - ceea ce e perfect corect, pâna la urmă. Tre' să facă şi ei bani, să mănânce şi gura lor ceva, să înţelegem şi noi ceva din ceea ce am plătit ca să vedem.
Gata.
Zic să ne mai relaxăm cu-o melodie de demult, că prea multă încrâncenare nu-i bună:
