Disonanţa, bat-o vina!

Cu ceva timp în urmă, în urma unei discuţii pe teme religioase, un prieten mi-a spus că sufăr de disonanţă cognitivă. DISO...CE?? 

M-am simţit oleacă jignit, credeam că mă face nebun sau mă acuză că-s vreun bolnav psihic nedescoperit.. dar până la urmă, m-am resemnat: "Aia e, frate! Altul mama nu mai face"!

Problema e că m-am înşelat - pentru că disonanţa cognitivă nu e nebunie...cred. Expresia asta folosită de psihologi descrie o stare pe care omul obişnuit o numeşte ipocrizie, iar Biserica o trece în rândul păcatelor, ca făţărnicie. Pe scurt, disonanţa reflectă o fractură între gânduri şi fapte; gândeşti ceva şi faci pe dos. Adică, o condiţie care, până la urmă, nu este tot o formă de nebunie?

Mă rog. Cert este că disonanţa cognitivă este atât de generalizată, că practic face parte din normalitatea noastră cotidiană. O întâlnim la tot pasul, doar că nu o mai băgăm de seamă. Uneori, o considerăm chiar o calitate...pentru că se referă la abilitatea de a minţi frumos, de a împopoţona rahatul, pentru a-l face mai atractiv. Ce să mai? Deja e tehnică de marketing! Sau pur şi simplu...politică? Sau ambele??

Păi şi atunci ne mai mirăm că lumea este aşa cum este?

Zilele trecute, toată ţara s-a scandalizat pentru că în spaţiul public a apărut o fotografie de la o chermeză din biroul primului ministru, în care invitaţii încălcau, cu nonşalanţă, toate regulile aflate în vigoare: fumau în interior, consumau alcool, nu purtau măşti de protecţie. Ca să citez un analist politic: "Nu ai voie în biroul premierului să fumezi, să consumi alcool, e un lucru elementar. În acest moment, această ipocrizie, să vii cu mască în conferinţa de presă şi să ai altă atitudine în interiorul guvernului. Este nepermis să faci aşa ceva".

Până la urmă, e vorba despre respect pentru funcţia pe care o ai şi pentru poporul pe care îl reprezinţi şi căreia îi serveşti ca exemplu. Sau...nu!

Faptul că ni s-a băgat pe gât o criză în sănătate pe care am adoptat-o verbal şi am cam ignorat-o prin fapte, nu este tot o disonanţă cognitivă?

Da, ştiu, e de porc să spui asta...şi totuşi: dincolo de sloganurile de pe internet şi de pe la televizor, cine a crezut în pandemie? Statul acasă a fost respectat doar din cauza amenzilor, nu din responsabilitate şi vreun gând de protecţie...pentru că dacă nu erau aşa, francezii nu se înghesuiau pe malurile Senei ca să serbeze ieşirea din carantină, fără să repespecte nici o măsură de distanţare. I-a durut în cot, oamenii se distrau şi se bucurau că pot ieşi din casă fără să îi alerge poliţia. La fel şi în Anglia, unde erau parcurile pline de cetăţeni, deşi poliţia îndemna la stat în casă. La noi, ce să mai zic? Am stat acasă de frica boleşniţei, călcându-ne în picioare prin fel de fel de supermarketuri; apoi ne-am distanţat social înghesuindu-ne la tot felul de cumetrii "în familie", sau la sărbătoriri prin pieţe, la câteva secunde după ultima zi a stării de urgenţă - când s-a putut ieşi din casă fără declaraţii.

Păi aşa se comportă nişte oameni care se simt ameninţaţi? Când primul ministru vorbeşte una şi face pe dos, poporul ce model să adopte? Dacă ştii că focul arde şi ţi-e teamă să nu te frigi, nu înveţi la piaţă cum să se protejeze lumea de incendiu şi în intimitatea casei exersezi jonglerii cu popice în flăcări, lângă căpiţa cu fân...

Şi atunci întreb: raportându-ne strict la comportament, câţi oameni au fost (CU ADEVĂRAT) panicaţi de boală?? Prea puţini spre deloc, aş spune. Şi dacă vreţi dovezi mai recente, uitaţi-vă ce se întâmplă în S.U.A., unde oficial s-au infectat cu covid aproape 2 milioane de persoane şi au murit vreo sută şi ceva de mii  - de erau, săracii, cu jalba în proţap cât e ziulica de lungă, că nu mai aveau loc în cimitire pentru atâtea îngropăciuni. Asta până s-a întâmplat porcăria cu nenea ucis de poliţie şi a ieşit poporul la prosteste...fără nici o distanţare, dezinfectant, mănuşi şi măşti, ci doar cu furie. O furie care nu avea efect antiviral, ultima dată când am verificat.

Aţi aflat de scandalul cu vloggerul acela care a instigat la violarea minorelor? Buuunnn...dar de ce ne ultragiem, atât? Când cineva devine vedetă, nu câştigă notorietate pentru că e propriul lui fan...ci pentru că lumea dă năvală să-l asculte, să-l laude, să-l pupe şi să-l idolatrizeze. 

Păi şi când stai cu gura căscată la unu' care îşi clădeşte reputaţia pe "dezvăluiri sincere şi fără perdea" despre subiecte intime, cam ce crezi că se poate întâmpla? Nu-i normal ca omu' să-şi descrie fetişurile? Dacă devii faimos tocmai în baza, lor, practic, intră în fişa postului de vedetă să ţi le mărturiseşti. Şi atunci, de ce mai facem gălăgie?

Dacă societatea noastră se bazează şi apelează la stârnirea simţurilor, de ce ne panicăm când simţurile se activează?

Ca să fac o paralelă: nu îţi iei armă dacă nu vrei să o foloseşti. Explicaţiile acelea gen cu "Am luat-o ca să o am în casă, pentru protecţie" sunt abureli...pentru că viaţa e plină de pericole şi sigur-sigur se va ivi şi momentul în care trebuie să te protejezi. 

Nu îţi iei Ferarri, dacă vrei să te plimbi cu familia prin centrul oraşului. Nu te îmbraci în frac dacă mergi la aprozar, să iei cartofi... nu te dai cu cel mai scump parfum, dacă te duci să faci curat în grajd... şi nu promovezi promiscuitate, dacă îţi doreşti să trăieşti înconjurat de moralitate.

Iar dacă, totuşi, se întâmplă asta, de ce ne mirăm de rezultate? Când pui laptele la fiert şi uiţi de el, te mai miri că dă în foc? Nu e disonanţă cognitivă? Şi dacă faci asta în fiecare zi timp de vreo 60 de ani (că parcă de prin anii '60 a pornit revoluţia sexuală), nu e nebunie curată, să aştepţi alt rezultat?

Acum, nu spun că "celebrul" vlogger Colo (de care nu a auzit aproape nimeni), nu merită admonestat. Spun, doar, că tratăm efectul şi nu boala. Ceea ce ar fi ok...până data  viitoare, când apare alt faimos şi cine ştie ce ne mai învaţă? Poate nişte educaţie sexuală...

Chiar, măi, că avem lege în acest sens, promulgată pe şustache de iubitul nostru preşedinte, când noi stăteam în casă. E de bine, nu-i aşa?

Prima problemă care se pune când vrei să înveţi ceva nou pe un copil este "la ce-i va folosi"? 

Adică: îi este de folos unui copil să ştie de la 5 ani să se îmbrace singur? Da, normal!
Dar dacă l-am învăţa să rezolve ecuaţia de gradul al II-lea la 10 ani, i-ar fi de folos? Posibil...
Şi dacă la 11 ani i-am cere să definească pornografia hardcore, circumcizia, visele umede, tortura porno şi altele asemenea, cum s-a întâmplat în Anglia, este bine? Intră în sfera educaţiei sexuale? Mă gândesc că da...altfel de ce ar da profesorul o asemenea temă? Pentru că a predat la clasă, normal! Că doar nu se dau teme din ce visează dascălul noaptea!

Vă daţi seama că la clasa a IV-a, un copil trebuie să facă diferenţa între tipurile de pornache? Ceea ce implică faptul că trebuie să le cunoască...deci cam pe când ar trebui să îi punem filme cu Piticul Porno?  Pe la 7, 8 ani, ca să aibă timp să cuprindă întreaga vastitate a subiectului şi să poată diferenţia între genurile de porno? Serios acum, am înnebunit eu? Nu lăsăm copilul la desene cu Tom şi Jerry, că-s prea violente, dar îi prezentăm măciuca lu' Titus Steel? Ce tare!

...şi examenul cum se va da la materia asta? Practic? Eu aşa cred că ar fi bine...c-apoi ori predăm, ori ne jucăm de-a şcoala! Vorba 'ceea: "teoria, ca teoria, dar practica ne omoară"! 

De fapt, nuuuu...educaţia asta cică e bună. Îi învaţă pe copii să...ce?  De căinat LGBTeii şi de poveşti lacrimogen-moralizatoare sunt sătul...iar exemplul din Anglia mi se pare destul de elocvent pentru agenda acestei materii.
Eu nu sunt de acord cu asemenea porcării. Alţii...dezbat, deşi nu au ce. Nu aşa s-a votat la referendum? Dacă votam valorile familiei "tradiţionale", Doamne fereşte...îl puneam dictator pe viaţă pe Dragnea, ceea ce era exclus! Ne perpelea odiosul ăsta la foc mic şi ne mânca cu tot cu fulgi! 

Totuşi, aş zice că e târziu să-l mai educi pe copil la grădiniţă. Hai, mai bine, de la creşă! Sau, şi mai bine, din burta mamei! 

(Îmi dădea inima ghes să zic "din burta tatălui", ca să fiu şi eu progresist în gândire...dar poate să stea bărbatul şi-n cap în timp ce primeşte tablele legilor moderne, că niciodată nu va putea naşte)!

Deci, propun să educăm copilul...persoana, că poate el nu vrea să fie numit "copil" şi îl dicriminăm - încă dinaintea naşterii. În timp ce-şi mângâie burtica în care creşte viitoarea persoană dragă, viitorul părinte să îi zică: "Dragă...persoană, eu sunt mama ta; dar pot fi şi tatăl tău - iar tatăl tău poate fi şi mama ta dacă doreşte...pentru că oricum, noi ne iubim. Tu, poate te naşti fetiţă; sau, poate naşti băieţel, însă nu te speria! Poţi fi ce doreşti. În câţiva ani este posibil să primim dreptul de a ne alege şi specia, nu numai sexul şi vei avea norocul să îţi extinzi gama de opţiuni; poate te tentează viaţa de cactus, sau cea de ornitorinc. Mai ştii? Până atunci, fiinţă dragă, trebuie să te programăm să nu accepţi să fii programată, pentru că e dreptul tău. Eşti  magică şi orice alegi e bine. Nu ai legi, nu ai norme morale. Legea eşti tu. Te pupik dulcik"!

Păi şi atunci ne mai mirăm de vloggerul lu' peşte, care ne prezenta variantele personale de educaţie sexuală? Am fi cei mai ipocriţi să facem aşa ceva...

Stai! Am făcut-o, deja?? M-am mai liniştit.

...iar cu acest gând frumos, închei şi mă retrag la visare.

Noapte bună!

[Patty Gurdy  - I'll fly for you - Carnival Row soundtrack]

Apocalipsa loveşte. Din nou!

"Breaking news, doamnelor şi domnilor! Chiar în acest moment, managerul spitalului Gerota este infectat cu virusul COVID - 19"! - anunţă prezentatoarea de ştiri, plină de panică.

Ce, cum, ce ziseşi? Chiar în acest moment? Păi stai, tanti, să ne potrivim ceasurile... 3, 2, 1...ŞI!! Oul e în cuib, oul e în cuib! Repet: oul e în cuib! Marcaţi ora, minutul şi secunda, să ştie posteritatea ce pătimim!

...pentru că, da! Trăim vremuri de restrişte şi mare necaz. Ce au suferit bunicii noştri prin război e joacă de copii pe lângă supliciile pe care le îndurăm noi acum! Avem şi rame foto pentru poza de profil la Facebook contra virusului ăsta buclucaş, deci e groasă rău situaţia!
Nu vă daţi seama? Tuse, febră, vergeturi, balonare! De la stat în carantină, cred că dăm şi-n celulită! Obezitate! Nu e cazul la mine...dar din empatie cu suferinzii de molime d-astea, mi se încreţeşte carnea numai când mă gândesc la aşa ceva!

Tulai, Doamne şi fereşte şi păzeşte, că mi se zbate inima în mine ca la porunghiei! Eu chiar nu mai rezist! După apocalipsa din 2000, a lui Nostradamus, apocalipsa mayaşă din 2012 şi alte câteva zeci de apocalipse mai mici - pe care le-am depăşit cu succes, fie vorba între noi - acum ne-a pălit altă monstruozitate cu pericol de extincţie planetară! Pe unde mai scoatem cămaşa? Cum scăpăm şi acum, habar n-am!

Mă ia cu tremurat, zău aşa! Brrrrr....

Ooo...da' staţi că nu v-am spus tot! Aseară, altă crainică din asta de pe la ştiri, tremurând de sărea cămaşa pe dânsa, anunţa cum "virusul ucigaş a făcut noi victime".

Băi, să-mi trag pălmi cu toate mâinile! Care virus ucigaş, frate? Te apucă tusea şi dai câteva strănuturi...nu te lichefiezi instant, după ce ai tras coronavirus pe nas!

Serios, acuma...eu zic să ne revenim! Aţi mâncat ceva stricat şi vi s-a urcat la cap? Ce atâta panică şi nebuneală? De gripa noastră neaoşă au murit 70 de oameni şi nu mai e ucigaşă... Covidul ăsta nu a omorât mai pe nimeni, da' a intrat toată ţara în vrie!

Păi ce treabă-i asta? Până mai ieri ne luam de mână să ne unim şi să salvăm (planeta), că eram mari viteji şi acum ce facem? Ne apucă damblageala de la o tuse cu temperatură? Nu ne dăm cu firma-n cap?!

[Iulian Universalu' şi Stivăn Quasaru' - Maneaua lu Greta]

Ia, daţi-vă-ţi nişte palme peste ochi şi alinierea! THIS IS SPARTA!! A-HUUU! A-HUUU! A-HUUU!

Credeţi că pe Ştefan cel Mare l-a împiedicat o infecţie virală acută să sară din Suceava şi să pună pieptul la hotare? Mihai Viteazul s-a speriat de o bălărie de tuse şi nu s-a mai dus să se bată cu turcii la Călugăreni, că nu se dezinfectase pe mâini? Băsescu nu i-a mai zis jurnalistei ăleia să se urce pe masă, ca să-i arate cum se face -  de teamă să nu-i strănute în nas?

Înaintaşii noştri aveau curaj, nu glumă! Deci, gata cu fotosinteza şi lăcrămile de crocodil! Suntem glugi de coceni, sau mileniali? Ăăăă...nu răspundeţi, nu răspundeţi! Să nu încălcăm cine ştie ce drepturi....da' aţi prins ideea!

Totuşi, în toată nebuneala asta, partea bună e că se întorc fraţii noştri români în ţară. Ştiţi voi...ţara aia de rahat, fără autostrăzi, şcoli şi spitale, dar plină de biserici. Apropo! Nu ceream în vară spitale, nu catedrale? Ia uite cum conspiră Universul şi ne dă ceea ce ne dorim, de transformăm în spitale hoteluri, cămine studenţeşti şi alte dependinţe din ograda omului. Fain, ce să zic? Bine că le avem şi pe alea.

La câtă jelanie era  când ne conducea ciuma roşie şi trebuia să pleci oriunde vedeai cu ochii, dacă voiai să ai o şansă la viaţă...mă aşteptam ca dacă mă uitam pe geam, să văd numai deşert, ciulini rostogolindu-se în vânt şi vizuini din care ieşeau sărmani flămânzi şi batjocoriţi. Da' uite că nu a fost aşa şi mai avem şi noi câte ceva. Ceva de preţ, dacă diasporeenii au lăsat deoparte viaţa de vis de pe oriunde şi se întorc la mămăliga autohtonă.

E, acum am dat-o pe răutăcizme. Urât, foarte urât din partea mea... mai ales că Diaspora nu se rezumă la ce vedem noi la tv, la fel cum nici România nu se rezumă ce vedem la tv.

Atât că observ cum viaţa ne mai dă câte o palmă şi ne linişteşte avântul schimbării, pe sistem "fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i în ţara mea". Până-n criza asta ipohondrică, parcă toţi eram luptătorii luminii şi ne războiam cu nedreptatea, aruncând la coş trecutul şi îmbrăţişând valorile altora. Ne văitam de orice, ne buluceam în fel de fel de plimblări, protestam din toate nimicurile şi eram cei mai tari din parcare. Dar realitatea ne mai prinde din urmă şi ne arată că, practic, suntem biete frunze în vânt, nu dumnezeii care ne credeam...iar în viaţă, important este să fim alături de familie şi oamenii dragi; oricât ar vrea alţii să credem, existenţa noastră nu gravitează în jurul unui crez politic, sau a ceea ce ai, cât câştigi şi pe unde te plimbi. Desigur că aroganţa e în floare, dar în situaţii grele, brusc ni se schimbă ordinea dorinţelor.

No, în fine.

Voi cum vă descurcaţi cu pericolul letal sub formă de coronavirusul care ne ameninţă existenţa?

Eu sunt complet zen şi dorm ca un prunc, cu băluţe la gură şi limba pe umăr. E Ziua Mondială a Somnului, măi, ce aveţi? Nici azi să nu mă odihnesc, ca omu'? Dorm liniştit, guvernul lucrează pentru mine. Şi, în plus, am încredere în autorităţile competente, mai ales când ne învaţă să ne spălăm pe mâini cât mai des. Ceea ce înseamnă...cât? Dacă un om are contact cu apa o dată pe lună, "mai des" ar înseamna să facă un sacrificiu şi să se spele săptămânal. E de ajuns să se autoprotejeze?

...iar apoi, aceleaşi autorităţi competente ne învaţă să evităm contactul cu persoane suspecte de infecţii respiratorii acute. Perfect! Sună bine...şi practic, cum fac asta? Dacă sunt în tramvai şi cineva tuşeşte lângă mine, ce fac? Bat persoana respectivă pe umăr şi o întreb dacă e suspectă de infecţie respiratorie acută? Poate nici nu înţelege ce o intreb...

[Virus are calculatoarele]

Sau poate îmi trage un şut în fund, că-i încalc dreptul la intimitatea istoricului medical. Sau...poate are infecţie virală cronică. Aia e de bine? Mai intru în panică, sau stau potol şi îmi văd de viaţă?

...ceea ce oricum fac. Nu mi-e frică, nu mi-e frică, de Bau-Bau! Nu mi-e frică, nu mi-e frică, de Bau-Bau!
Iar în spiritul egalităţii de drepturi propovăduite de Uniune şi a iubirii necondiţionate propvăduite de toate mişcările de integrare în absolut şi dezvoltare personală, mă dau un pas îmi spate şi-mi schimb unghiul de vedere, făcând un exerciţiu de imaginaţie: "DACĂ AŞ FI CORONAVIRUS, CUM M-AŞ SIMŢI? Toată lumea fuge de mine, toată lumea mă urăşte şi vrea să mă omoare, toată lumea mă respinge. Asta e discriminare pe faţă! E vina mea că m-am născut aşa? E vina mea că natura m-a făcut ceea ce sunt? De ce? De e lumea este aşa rea şi mă pune la colţ".
De aceea, propun să ne dăm mâinile şi să practicăm tehnica iertării. Ho'oponopopo sau ceva...pentru că lumea este o reflectare a gândurilor noastre. Haideţi să ne asumăm responsabilitatea şi să accesăm miracolul din noi...să emanăm iubire. Să ne căim, să iertăm şi să ne ridicăm vibraţia energetică, exclamând plini de sinceritate: "Te iubesc, Coronavirus"!

...pentru că, nu-i aşa, dragii mei cu suflete magice, asta ne-am dori dacă am fi în locul acestei mici creaţii a Matricei Universale.

Apoi hai să râdem şi să ne bucurăm, c-o viaţă avem şi-o gaură-n urechi - că aşa se poartă cerceii acum, într-o singură ureche. Şi şi de m-o lovi vreo boleşniţă...eeee-he! Ghinion, aia e.

Dacă supravieţuiesc, nu-i bai: înseamnă că mai am câte ceva de făcut pe aici...ori să mai enervez pe cineva, ori să mai fac nişte prostii gogonate, că nu le-am terminat de făcut pe toate. Iar dacă decedez, tot nu-i bai. Nu-s primul, nici ultimul răposat...deci de ce să ne agităm? Fără plâns, fără suspin, voi să spuneţi curat, că m-am însurat, c-o mândră domniţă, sexy duduiţă.

Iar la nunta mea, s-a cântat aşa:

[Jaane Kahan Se Aayi Hai/Habar nu am de unde a venit - Title Song]