Na, că a venit şi finalul acestui an!
Mâine, deja, e altă zi...alt an, altă mâncare de peşte. Sau...aceeaşi? Habar nu am, vom vedea.
Deocamdată, zilele acestea m-am tot gândit la versurile dintr-un colind: "Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni, ce bucurie ar fi"! Bun...ar fi, nu-i vorbă. Că m-am uitat şi eu în jur, m-am uitat şi pe geam...şi am văzut că toată lumea a fost bucuroasă de Crăciun. Dar...de ce?
Nu vorbesc de aspectul spiritual, cu Iisus care aduce bucurie în lume şi şansa de mântuire, pentru că nu ştiu pe câtă lume interesează chestii din astea. Dar atunci ce ne mai rămâne? Presupun că spectul comercial al sărbătorii...adică beculeţe, brazi împodobiţi, cadouri, mâncare, băutură şi femei, pentru toţi băieţii mei. Şi bairamul aferent.
Bun. Doar că astea le avem în fiecare zi. Sau la orice zi de weekend. Deci, de ce mai este Crăciunul special?
Şi mai ales, care mai este diferenţa între Crăciun şi Revelion, să zicem - când e cam la fel: cadouri de an nou, mâncare, băutură şi femei, pentru toţi băieţii mei. Şi bairamul aferent.
Care mai e diferenţa dintre Crăciun, Revelion şi Paşte? Nu-s aceleaşi obiceiuri? Cadouri de iepuraş, mâncare, băutură şi femei, pentru toţi băieţii mei. Şi bairamul aferent.
Mă rog... la Crăciun se mănâncă tobă, lebăr, caltaboşi, cârnaţi şi alte preparate pe bază de porc...iar la Paşte, cârnaţi de miel, tobă de miel, ficaţi de miel, drob de miel şi alte preparate pe bază de miel. No, irelevant.
Revenind: de ce e Crăciunul special?
Conform umilului meu cap, cred că am găsit răspunsul: tradiţia împletită cu mimetismul social.
Adică, "aşa se face". Ştim că trebuie să fim veseli şi suntem. Ştim că trebuie să ne minunăm de beculeţe, că totul trebuie să fie ca un decor de poveste şi trebuie să fim permanent în extaz, deci aşa suntem. Ştim că trebuie să dăruim şi dăruim, apoi suntem împliniţi, pentru că am făcut ce trebuia. Adică, e o listă pe care trebuie să o bifăm - şi cu cât bifăm mai mult, cu atât suntem mai împăcaţi că am intrat în "rândul lumii".
Mă uitam "pe o reţea de socializare" :)) şi geme internetul de poze cu duduiţe care-şi trăiesc fantezia de zâne lângă brad. Sau de crăiese ale zăpezii. Sau de spiriduşi sexy...sau, mă rog! Fiecare ce poveste are în cap. Par fericite - dar nu ştiu dacă sunt cu adevărat, că mă încurcă machiajul. De fapt, nici nu cred că e importantă fericeala asta, atâta timp cât s-a bifat că au făcut ce trebuie. Şi au primit like-urile aferente.
De fapt, asta mă dezamăgeşte: goana după aprecierea lumii. Goana după orice, de fapt: după cadouri, după decoruri, după mese cu cele cuvenite, după haine sclipicioase şi orice alte nimicuri care ar trebui să creeze tabloul perfect pentru instantaneele atent aranjate, ce vor fi urcate pe internet - pentru a fi lăudate şi comentate.
Apoi vine revelionul şi o luăm de la capăt, apoi Sfântul Ion şi o luăm de la capăt...apoi suntem deprimaţi, că începem munca. Rupem porţile sălilor de fitness, că ne-am îngrăşat... ne plângem de bani, pentru că ianuarie e cea mai depresivă lună din an...adică na, conform traţiei post-sărbători!
Apoi vin Zilele Iubirii, când trebuie să iubim. Apoi Luna Femeii, când trebuie să ne apreciem femeile de lângă noi. De 1 mai trebuie să fim vamaioţi tineri doritori de distracţii...şi trebuie să ne mai bucurăm abia la Paşte, când vom fi toţi nişte iepuraşi şi iepuriţe. Neapărat sexy, că altfel... degeaba ne-am mai apucat!
Hai că-i bine!
Mai pe la prânz m-am gândit să mai dau o fugă pe la cumpărături. În principiu, nu aveam nevoie de nimic... dar eram curios să văd ce nu găsesc. Şi nu am fost dezamăgit: rafturile cu prăjituri, torturi, peşte şi struguri erau goale puşcă! De ce? Simplu: de revelion se mănâncă peşte şi struguri. N-am înţeles de ce trebuie să mănânc struguri în noaptea asta, neapărat. Mâine mi se pun de-a curmezişul?
Ete na! Ia că mi s-a învârtoşat rebelul interior şi numai aşa, de rău ce sunt, mâine mănânc peşte! Şi de struguri nu mă ating până pe 3 ianuarie! Ia să vedem ce iese! Muahahahaha!!!!
O altă tradiţie de sezon este bilanţul anual şi planul meu pentru la anul. Adică...ce om să fii, să nu îţi faci un plan pentru la anul? O listă cu dorinţe, nişte idealuri... că aşa se face!
No, iaca aci: bilanţul meu arată bine. Arată bine cu degetul, nu glumesc!
Nici nu mai ştiu ce mi-am dorit în 2023 pentru anul 2024, de fapt. Dar ştiu că am făcut ce s-a putut şi ce am putut, de fiecare dată.
Mai acum vreo săptămână, am văzut pe la o emisiune cum o lăuda pe o româncă de succes, care făcea afaceri de succes şi se scălda tot într-un succes. Totul a pornit când domniţa a decis să facă liceul prin Austria... şi-apoi a ales să se şcolească şi prin State, apoi a venit în România şi a decis să îţi deschidă o afacere de succes, la care munceşte cu spor şi determinare şi are succes. Desigur.
No, bravo ei.
Eu nu am decis să îmi fac liceul în altă ţară. De fapt, nu am ales să fac liceul nici măcar în alt oraş, că na...nu m-a dus capul la aşa ceva şi de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Bine, între noi fie vorba, cu neuronul funcţional pe care îl mai am, mi-am dat seama că viaţa nu depinde de ceea ce decizi tu, ce alegi tu şi ce vrei tu. Şi nici măcar de cât munceşti.. Dar na...nu ne mai uităm la toate detaliile, că stricăm aparenţele!.
Şi de aceea, nici pentru 2025 nu mi-am pus în gând să am vreun plan, că nu îmi place să fac planul ca ţiganul . Aşa că merg pe şipcă, cum am făcut până acum: fac tot ce pot, când pot, unde pot - şi le trag după.
Ca să fiu sincer, din 2024 am învăţat un singur lucru: toate trec şi nu merită să mă agăţ de nimic. Oamenii se schimbă, opiniile se schimbă, contextele se schimbă... şi să rămâi încremenit într-un proiect este ca şi cum ai pune polobocul pe mare, ca să vezi care val e drept.
Aşa că nu merită să fac planuri. Tot ce vreau să fac, fac şi gata. Nu trebuie să amân...pentru că nu e vreun moment mai bun decât prezentul. Iar dacă e ceva ce nu fac... înseamnă că nu sunt pregătit.
De exemplu, mă bate gândul să mă înscriu la un curs de japoneză. Şi nu ştiu dacă merită... pentru că nu ştiu la ce mă va ajuta. Desigur că japoneza mi-a plăcut de când eram în scutece...dar dacă n-am ajuns până acolo, iar barza m-a scăpat din cioc pe plaiurile noastre, eu ce să fac acum?
O idee ar fi să mă mut pe picioarele de plai nipone. Undeva mai la sud, să nu cumva să mai văd zăpadă şi frig în viaţa asta. De fapt, vizitatul Japoniei cred că e principalul obiectiv al acestui curs de care vă zic. Dar dacă eu nu decid să plec turist pe acolo, căs prea ocupat... cu ce mă aleg? "Ce nu foloseşti, se usucă şi pică". Aşa e şi cu limbile străine...nu le foloseşti, le uiţi! Şi nu e ca şi cum m-ar asalta japonezii să discute cu mine, iar eu vorbesc cu ei de mă dor toate mâinile şi ca să evit asta, mă străduiesc să le învăţ graiul.
Deci... merită să fac o asemenea investiţie de timp şi de bani?
N-aş preaş crede!
Dar aia e. "Vine anul nou, nou, nou, nou, nou...ne-aduce un cadou, dou-dou-dou-dou"... vorba cântecului!
Hai, la mulţi ani! Să fie veselie, atmosferă şi ce-o veni, să putem duce! Tare ca piatra, iute ca săgeata! Tare ca fierul, iute ca oţelul - la anul şi la mulţi ani!
Iar apoi, să bem! Şi să mâncăm o ciocolată. Cum era cântecul ăla? "Ţine, Doamne, vinu-n prun şi mândruţa potecuţa"! Nu, nu...stai, că am zis ceva greşit! "Coace, Doamne, prunele, să umplem cazanele"! Aşa era....
Na, eu nu beau tărie. E normal să nu mai ştiu versurile cântecelor cu rachiu.
La mulţi ani, sănătate, să fie cu de toate şi cu un pahar să ne ciocnim! Ce va bea fiecare, după gusturile fiecăruia. Eu am Sheridan's....că simt nevoia să mă îndulcesc şi m-am decis pe o duşcă de lichior.
Hai, spor! Petrecere frumoasă şi masă copioasă!
Şi-o ascultăm pe Alinuţa... Alina Gingertail, desigur - că a scos melodie nouă şi te îmbie la pregătire pentru luptă. Hu-ha! Şpagat pe două trenuri, ca Van Damme în anii de glorie!
Hai, să vină şi anul 2025!! De fapt, poa' să vină cine-o vrea să vină... ne descurcăm.
[Alina Gingertail - Silver for Monsters / Witcher 3]
