Fraţilor şi cumnaţilor, am şi eu o problemă, că tot suntem în plin sezon duhovnicesc: Cine este Dumnezeu? Ce este El?
Pare o întrebare simplă, ştiu. Religia ortodoxă (trebuie să menţionez asta, pentru a nu face confuzii..că doar religii sunt pe planetă câtă frunză, câtă iarbă! Omul şi religia, fiecare e cu definiţia ei, cu Dumnezeul ei) ne învaţă că Dumnezeu e Totul şi Nimic. Orice am putea spune şi nimic din ceea ce spunem. Frumos, ce să zic?
Dar mai concret - despre ce vorbim? Să desenăm o teorie cu creionul pe hârtie este o joacă de copii; dacă după această ispravă mai spunem şi nişte cuvinte mari, preferabil cât mai neinteligibile, chiar părem deştepţi. Dar pâna la urmă, 1 şi cu 1 fac 2. Halatu', halatu', cât e halatu'?
...că nu trăim din vorbe şi nu suntem mai minunaţi dacă slobozim pe gură nişte cuvinte. Doar avem impresia că suntem. Cum ne zicea un profesor în şcoală: "Mă copii, să ştiţi voi, de la mine: diferenţa dintre un om cu studii şi unul fără studii este limbajul, esenţa e aceeaşi. Nu reinventează nimeni ştiinţa, staţi potol!". Probabil ăsta era în cârdăşie cu un alt profesor de la facultate, care ne îndemna, prin anul terminal, să trecem la utilizarea unui limbaj specific inginerilor - că doar nu am făcut degeaba o şcoală. Ceea ce mie mi se pare foarte amuzant...după mintea mea, un căcat e un căcat, indiferent că-i zici "rahat" - mai pentru pudibonzi, "scrânjoi" - pentru băeţii de cartier sau "materie fecală" - pentru inteligenţi. În puii calului, arată la fel, miroase la fel, are aceeaşi textură şi culoare! Ce ne frecăm atâta pe după vişin? E un căcat. Punct!
Doar că, eu nu mai vreau cu teorii.
Păi ce să fie? Discutabil, în funcţie de cum pleci urechea.
Pentru copiii de 3-4 ani, El este prezentat ca un bătrânel foarte minunat ce stă pe nori şi te recompensează sau te pedepseşte, în funcţie de ceea ce faci pe acilea, cu proprii semeni. E ca-n Matrix: iei pilula albastră cu caramangeală, sau p-aia roşie cu daruri multe :) Destul de simplu pentru mintea lor.... Învaţă şi ei câte ceva bun, li se modelează personalitatea către ideea de Bine; de obicei, indiferent de vârstă, natura omului este înclinată spre rău, binele venind doar printr-o constrângere. Deci, dacă îi spui unuia că este sub observaţie 24/24, 7 zile din 7, chiar şi atunci când se crede singura fiinţă de pe planetă, ce să vezi? Omul acela va face ceva descris ca fiind bun. "Nu rupe această carte, că te vede Dumnezeu; dă la pagina 37 şi-ai să vezi numele meu". Ceva aşa.
Pentru unii nu există Dumnezeu...pentru alţii există dar e un extraterestru mai şmecher, plin de nave extraterestre şi puteri extratereste, care face ce vrea fibra lui extraterestră. Unii zic că-i reptilian, alţii că-i anunnaki. alţii că-i inunnaki, alţii că-i Energie Creatoare, Conştiinţă Colectivă, Mama Natură, Matrice Universală sau ansamblul legilor fizicii.
Hmmmmm...neinteresant. Teorii şi iar teorii, mi-e silă de ele! Vreau practic, faptic. Concret, palpabil. Substanţial, tangibil şi cu un contur adecvat. Lasă-mă cu teoriile, că nici la wc nu-s bune - nu ai cum să te ştergi cu ele la obraji!
La dat din gură şi emanat idei menite să schimbe cursul istoriei suntem aşi cu toţii. Cum se trezeşte vreunu' care crede că-i cult în cap pentru că a citit trei horoscopuri, cum cloceşte o idee genială şi îşi caută adepţi, să-şi înfiripe o nouă mişcare religioasă... Şi-apoi să te ţii seminarii şi colocvii de educare a prostimii, toate cu bani - că vorba 'ceea: o fi Dumnezeu un Duh, dar tre' să mănânce şi gura propovăduitorului ceva! Că doar nu şi-o răci-o de pomană...! Băi, tu de colo! Când ţi-o făta mintea nişte pui, dă, trăi-ţi-ar, şi mie unu', nu fi zgârgiog - că-ţi creşte o floare Rai dacă dai de pomană! Chiar nu ţi-e milă de mine, să stau ca păpădia-n câmp şi să n-am şi eu măcar o umbră de cunoaştere?
Dar cum nu îmi place să aştept şi de obicei nu dau izmene pe călător, purced să caut eu, de capul meu. Şi ce-mi zic? Dacă vrei pită, unde te duci? La fabrica de mobilă? La piaţa de zarzavaturi? La d-alea confiscate? Nu, nu...meri ca omu', la pitărie. Păi dacă vrei să-l cunoşti pe Dzeu, nu cauţi la Scriptură? Normal că da.
Prin urmare, citesc. Şi ce găsesc? O lume idilică, frumos ordonată, cu reguli stricte şi uşor de reţinut. Aproape ca în poveştile nemuritoare...Bunul, Răul şi Urâtul, fiecare cu rolul său specific, conform scenariului prestabilit. Nu trebuie să fii savant de renume mondial să pricepi despre ce e vorba...crezi, faci, te rogi. Şi iubeşti. Cum era aia? "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău [...] iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii." (Matei 22, 37, 39, 40). Greu? Sincer acuma...mie nu mi se pare că lansez rachete pe Lună! Trebuie să fii tălâmb şi oleacă trepanat să nu înţelegi aşa ceva!
Problema mare e cu definirea ideii de Dumnezeu...pentru că nu poţi iubi ceva cu tot sufletul, dacă nu ai habar de el. E ca şi cum ai spune că eşti fan Antonia, dar tu nici măcar n-ai aflat că fata asta vieţuieşte pe planetă. De aceea El trebuie descris, să ştii cu ce ai de-a face! Pe hârtie e uşor...dar când translatezi modelul de laborator peste mediul real, observi ceva ciudat: fiecare idee este contrazisă la milimetru! Într-un mediu controlat, Dumnezeu e totul...în realitate nu e nimic!
Realitatea, viaţa de zi cu zi , e un haos. Este o modă atroce cu cercetarea sensului vieţii, toată lumea e într-o continuă fierbere spirituală, în căutarea ACELUI SENS. Şi cu toate acestea, î orice domeniu al vieţii vezi că nu mai contează divinitatea, nu mai contează dragostea, nu mai contează cuvintele...nimic! În practică, dacă ai bani şi sculă tare, muţi la cur pe orişicare. Atât! Asta-i regula de aur a vieţii; la asta se rezumă toată existenţa umană, în cele din urmă...la ce bagi în gură şi ce tragi pe mână! Restul e tăcere! Umplutură de legume pentru cardiaci! Umbli cu Dumnezeu în gură doarpentru că aşa se face în anumite cercuri, dar El e doare un cuvânt gol, folosit în funcţie de circumstanţe şi de chef. Dă bine să-l zici, îl zici. Nu merge, bagi din top cu altceva, că doar ai de unde! După o vreme, constatţi că nu e bine...nu-i nimic! Şi aşa poţi retracta oricând, orice, oricum...Derulezi banda, stergi ce nu-ţi convine şi mergi mai departe fluierând, negând orice a fost înainte de sucirea atitudinii. Vorba zboară, dă-o-n mumă-sa! Cică scrisu' rămâne...aha, s-o crezi tu! S-a inventat radiera şi butonul de delete! Nimic nu contează, nimic nu rămâne dacă îţi pui în cap să nu rămână. Cu un cuvânt creezi o poveste, cu un cuvânt o retezi ca şi cum nu a fost niciodată. Prerogativa autorulu..."Eu te-am făcut, eu te omor". Scurt pe doi. Dai de.-un caz d-ăsta, ai pus-o! Ce să mai comentezi, că ţi-a dat cu "-nt", Pa! Ai FAZAN, ai pierdut! PAAAA! Păi ştii...că ieri ziceai că-i alb...aşa, şi? Azi zic că-i negru. Mare schemă! Aşa am avut chef ieri...am fost sub influenţa băuturilor alcoolice...nebunie temporară...dezechilibru electrochimic...alege şi tu ceva de-aici! Ce nu-ţi convine? PAAAAA....
Sau dai peste câte unu de te spoieşte cu vorbe de duh...genul "guru wanna be". Scoate vorbele pe gaura gurii şi deja parcă te umple respectul, simţi nevoia să-ţi îndrepţi cravata şi să-ţi netezeşti ciuful. Ce mai, zici că-i rupt din mănăstire, ştie tot ce trebuie să faci ca să fii fericit. Mai contează că-i pielea papagalului şi nu e-n stare să-şi pună ordine-n propria viaţă? Vorbeşte frumos despre cele sfinte, despre minuni întâmplate la tot pasul şi îţi spui: Uite aicea, un om special! Dumnezeu îl iubeşte şi ia uite cum îi dă mici bucurii! Pare jigodie după alură, curvă de om după alegerile pe care le face uneori...dar prima impresie poate fi greşită. În rest tot o visare şi-un oftat. Ce să-i faci? Calea Domnului este îngustă şi grea, dar plină de fericire şi durere mângâietoare. Îl primeşti în casă, Dumnezeu veghează; îl primeşti la masă, Dumnezeu cu voia lui. Şi-apoi îţi păleşte una pe după ceafă cu toţi sfinţii şi dumnezeii mă-sii, de-ţi băune creierii capului! Cu voia Domnului, să nu uităm. Sau aşa zice japiţa ordinară, ca să-şi acopere mârşăvia.
Hăăăă? Păi cum aşa ceva? Bă 'n gura mă-tii, tu te dai o făptură diafană plină de duhul înţelepciunii şi vas ales al duhovniciei, dar rupi cu dinţii şi calci în picioare tot ce ţi se pare că nu-i conform cu modul tău de a face lucrurile? Mâncate-ar lupii de oaie bearcă! Ştii ce? Ia-ţi tu vasul ales, bagă-ţi-l în trei litere şi maaaarş d-aci! Dă cu praf de mers şi dispari unde a-nţărcat mutu' iapa!! Lua-te-ar ciuma plus moartea! Tăvăleşte-te în chinuri! Stânga-dreapta, stânga-dreapta...mooooorii curvă nenorocită!
Deci...privind aşa în jur, ce constaţi că mai este Dumnezeu? Adunaţi în numele Lui sunt târle...dar oare este de ajuns? Că aşa zice la Carte: "...unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor." (Matei 18, 20)
Adunăturile le văd, nu-i problemă. Porcăria mare e că văd şi ticăşoşia...şi trag concluzia că unii doar se folosesc de divinitate pentru a-şi motiva slăbiciunea propriilor alegeri, pentru a fugi de reponsabilitate. Cum era ăla de şi-a omorât nevasta.."nu io, mi-a spus vocea lui Dumnezeu să fac asta!" Bă omule, tu eşti prost la cap? Asta-i explicaţia ta? Şi-acu ce-oi vrea? Să-l prind pe Dumnezeu de cracul pantalonilor şi să-L bag la bulău în locul tău?
Adunăturile le văd, nu-i problemă. Porcăria mare e că văd şi ticăşoşia...şi trag concluzia că unii doar se folosesc de divinitate pentru a-şi motiva slăbiciunea propriilor alegeri, pentru a fugi de reponsabilitate. Cum era ăla de şi-a omorât nevasta.."nu io, mi-a spus vocea lui Dumnezeu să fac asta!" Bă omule, tu eşti prost la cap? Asta-i explicaţia ta? Şi-acu ce-oi vrea? Să-l prind pe Dumnezeu de cracul pantalonilor şi să-L bag la bulău în locul tău?
Alţii îl folosesc ca pe un cal troian, o bucăţică de brânză dintr-o cursă de şoareci. Cum sunt toooţi ăia care-şi pun sutană şi vrăjesc lumea cu un acatist, ca să le obţină economiile. Sau lupii care vor să se dea oi, pentru a prosti proştii care le acordă încredere.
Iar alţii pur şi simplu îl tratează ca pe un tonomat, unde bagi rugăciunea şi-şi iese dorinţa gata îndeplinită, proaspăt aburindă. Asta-i o categorie aparte de idioţi, merită discutată separat.
Doar că nimic din toate astea nu mă mulţumeşte şi întrebarea rămâne: Cine este Dumnezeu?
Asta mi-a venit repede in cap ca raspuns la intrebarea ta: Cine este Dumnezeu? "Tatal atottiitorul,facatorul cerului si al pamantului,al tuturor celor vazute si nevazute!
RăspundețiȘtergereDumnezeu este Creatorul, entitatea care face posibila existenta creatiei.
RăspundețiȘtergereDumnezeu nu este extraterestru, el este extrauniversal.
Pentru Crestini: Pictorul nu intra in pictura si nici nu isi trimite fiul sa intre in pictura ca sa o mantuiasca sau sa repare legea grea sau altceva, dar poate trimite mesageri (Buda, Iisus) ca sa ghideze pictura spre o viata mai buna.
Asa cum pictura nu poate intelege pe pictor, nici noi nu-l vom intelege pe Dumnezeu si orice vom auzii sau citii despre Dumnezeu, sunt numai zvonuri.
Dumnezeu creaza din placere si din dragoste si urmareste cu bucurie cum creste (si se reincarneaza) creatia lui, oferind omenirii un numar infinit de vieti.
Ok.Din comentariile voastre, rezultă, pe scurt, că Dumnezeu e dragoste. Dragostea. Ceea ce nu e departe de accepţiunea generală a ideii de Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereDAR dacă te uiţi în jur şi extragi definiţia din comportamentul oamenilor, observi ceva interesant:
- Dumnezeu este acea idee în care se pornesc războaie şi se omoară oamenii între ei, fără pic de dicernământ
- Dumnezeu este motivul pe care unii îl împing la înaintare pentru cele mai mari ticăloşii, începând de la păcălitul semenilor (cum am dat exemple în postare) şi până la crimă.
- Dumnezeu nu este Cuvântul, ci un cuvânt pe care îl spui pentru a-ţi motiva hotârâri pe care nu ai chef să ţi le asumi. Ce e mai uşor să spui "voia Domnului"? Ce argumente mai ceri aici?
- Dumnezeu este jurământul suprem pe care ţi-l asumi pentru întâmeierea familiei. Şi cam care este starea familiilor în ziua de azi?
Şi tot aşa...
Prin urmare: dincolo de definiţii şi cuvinte frumoase, din faptele noastre rezultă că toţi ne batem joc de Dumnezeu. Aşa, Atotţiitor, Făcător, Creator, Extrauniversal Iubire supremă şi orice altceva.
Aşa că revin: CE ESTE DUMNEZEU? Ce definiţie i se conturează din faptele omenirii, şi nu din vorbe şi teorii?
Că din ce văd, am ajuns o planetă de psihopaţi şi sociopaţi, călcăm pe cadavre în numele Binelui.
Omul are liber-arbitru.
RăspundețiȘtergereCand omul a muscat din pomul cunoasterii binelui si raului a capatat liberul arbitru.
Omul alege sa fie rau si alege sa faca razboi, iar Dumnezeu permite ca toate acestea sa se intample oferind omului un numar infinit de vieti.
Nu exista nedreptate. Toate conflictele interumane si aparenta nedreptate se vor regla in viata urmatoare prin reincarnare.
Sunt dou[ teorii la chestia liberului arbitru pe care vreau să le amintesc acum:
Ștergere1. Dumnezeu dă omului liberul arbitru şi îl lasă de capul lui pe planetă. La final, vine judecata şi în funcţie de ponderea faptelor către Bine sau Rău, destinaţia: Rai sau Iad.
2. Karma. Omul face căcaturi într-o viaţă şi îi vine răsplata la un momentdat. Dacă nu, lucrurile se reglează în vieţile viitoare.
Personal, am bube împotriva amândurora, dar teoria karmei mă enervează din cauza lipsei amintirilor fapteloc trecute. Nu sunt de acord, de exemplu, să-mi iau din senin un pumn în cap în viaţa asta, pt că eu am cărat pumni în cap viaţa trecută, dar nu am habar de asta. Să pedepseşti pe cineva fără a-i spune motivul pt care o faci este o nemernicie. Aşa că, dacă nu am amintiri din viaţa trecută, mă aştept ca Dzeu să face ceva - nu ştiu, treaba Lui, ce - dar să-mi spună: "Tu, copile...ţi-o iei acum pt că uite ce făceai cu nişte ani în urmă. Deci bagă la cap şi ai grijă pe viitor" . Iar asta nu se întâmplă. Deci...
In primul rand uitarea este cea mai mare alinare.
RăspundețiȘtergereEste bine (psihologic) cand omul uita si se poate concentra pe evolutia lui spirituala.
Daca nu ar exista uitarea, omul ar ramane ancorat in greselile facute si nu ar mai avea nici un progres.
Pe de alta parte daca te caiesti (meditezi si constientizezi fapta comisa) in mod constient, o faci din frica de consecinte si constrans de situatie si nu este considerata o realizare prea mare.
Dar daca intuesti legea karmei si te caiesti sincer, fara sa fi constrans de nimeni, doar prin intuitie ca exista lumi subtile, ca exista dreptatea lui Dumnezeu si ca dreptatea ne da sanse infinite alaturi de vieti infinite ca sa ne indreptam greselile ... situatia se schimba dramatic si dintr-o data se face lumina in intunericul ignorantei. Totul capata sens.
Toti trecem prin ciclul karmei, nimeni nu scapa de asta.
In plus trebuie sa experimentam situatii extreme pentru calirea spiritului:
Viata de negru sclav si viata de negru liber.
Viata de barbat si viata de femeie.
etc
Exista legi pe care nici divinitatea nu le poate incalca.
Acestea sunt: Liberul arbitru, karma si legea rezonantei.
Prin legea rezonantei inteleg legea atractiei prin care fiecare ajunge in zona lui de confort energetic: un mic iad sau un mic rai, populat de fiinte asemanatoare lui.
Personal, eu nu pot cere iertare şi nu mă pot căi pentru ce nu ştiu că am făcut. Adevărata părere de rău vine tocmai din conştientizarea faptelor şi a efectelor negative asupra ta şi a societăţii. Dacă nu reuşeşti să treci peste ele...ghinion. Nu eşti demn de evoluţie.
ȘtergereDeci dacă e cu liberul arbitru, eu prefer să îl am până la capăt şi să ştiu. Ai dreptate şi tu cu uitarea ca panaceu psihologic...dar dacă rămâi ancorat în greşelile trecutului, asta ce dovedeşte? Adevărata evoluţie nu vine taman din asumarea trecutului şi învăţarea din greşeli?
Uite un exemplu...adevărata pace nu vine decât după experimentarea războiului. E aşa sau nu e aşa? Ori, dacă nu ar exista experienţa războiului, crezi că cineva ar lupta pentru o pace colectivă, un bine colectiv? Eu nu cred.
Daca vrei un exemplu de razboi dus zilnic de fiinta umana, imagineaza-ti egoism, rautate, frica de saracie, lacomie, frica de ridicol, dorinta de recunostere (a meritelor, a valorilor), dorinte de dominare (a semenilor) si instinct de conservare de orice fel (fizic, moral, spiritual) ...
RăspundețiȘtergereNu este nevoie de imaginatie pentru asta, pentru ca exemplul meu face parte din comportamentul fiintei umane.
Constientizand exemplul meu realizezi ca nu exista om fara de pacat.
Dar urmand principiile budiste (renuntarea la atasament, renuntarea la agresiune si renuntarea la ignoranta) sau urmand invataturile lui Iisus (mila, blandete, rabdare, intoarcerea celuilalt obraz, darnicie exagerata daruind si haina si camasa, etc.) poti sa iti schimbi soarta in una mai buna si poti sa iti usurezi karma.
Imagineaza-ti o lume mai buna, apoi fi schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume (dupa cum spunea Ghandi) si karma se va reduce.
Facand asa vei rezona cu entitati mai bune si impreuna cu grupul de entitati mai bune, prin sinergie, vei obtine un rezultat mai mare decat suma intentiilor bune.
Raspunsul violent la violenta naste mai multa violenta.
Iubindu-ti dusmanul, dupa cum, spune Iisus, violenta se reduce.
Cine raspunde cu rau la intentiile bune, va avea o karma mai grea.
Cine ucide un vinovat, ia pacatele vinovatului asupra lui, iar ucisului i se usureaza karma (nu e asa de simplu, e mult de dicutat aici).
Nu este nimeni nevinovat, dar asta nu ne impiedica sa incercam sa ne comportam ca si cum am fi asa. In timp (prin reincarnari succesive) vom ajunge in planuri unde violenta este scazuta sau complet eliminata.
Incearca sa armonizezi principiile lui Budha, ale lui Iisus, reincarnarea+karma si tacerea Creatorului. Cata vreme avem invatatori care ne arata Calea, Creatorul nu are de ce sa ne dea semne sau sa ne ghideze. Avem un numar infinit de vieti si toata informatia ncesara ca sa recunoastem religiile bune dupa roade.
James Madison: Unde sunt roadele Crestinismului dupa 15 secole de la recunoasterea oficiala?
Tu zici foarte multe lucruri corecte şi frumoase aici..doar că am nişte întrebări: cunosc filosofia cu renunţarea la ataşament, agresiune şi ignoranţă.
Ștergere- La agresiune este uşor de aplicat...deşi uşor discutabilă, pentru că eu prin agresiune înţeleg să nu faci rău neprovocat, nu şi autoapărarea. Că dacă te plimbi cu copilu' prin parc şi îl păleşte unu' cu o palmă după ceafă din senin, nu stai cu mâinile în buzunare, aşteptînd ca prostu' să-i vină lu' ăla o karmă grea.
- În cazul ignoranţei este cel mai simplu: citeşti, te informezi. Nu stai în pătrăţica ta şi atât.
- Doar că renunţarea la ataşament mi se pare imposibilă, din moment ce viaţa întreagă se bazează pe asta. Familia, celula societăţii, blândeţea, mila...cum poţi face toate astea fără ataşament? Că şi un câine dc îl ai în gospodărie şi îţi moare, îţi pare rău de el şi suferi.
Ştiu...în teorie, cu cât rămâi mai neataşat, cu atât eşti mai liniştit. Dar cum te-ai simţi să vină iubita, soţia, mama...nu ştiu, cineva apropiat la tine să îţi spună "Cu tine sau fără tine, mi-e egal".
Iar dacă ar exista neataşarea completă, despre ce lume vorbim?
Sunt multe de discutat pe tema aceasta.
RăspundețiȘtergereAm scris http://rainbowheart.ro/389 dar prezinta numai varful ghetarului si urmeaza sa public si restul.
Renuntarea la atasament este posibila cand constientizezi ca planul material este o iluzie, ca moartea este o iluzie si ca reincarnarea este un proces natural rezultat din mecanismul de simulare a realitatii.
Nu ştiu ce să zic despre teoria iluziei. În principiu e doar o teorie.
ȘtergereRealitatea de zi cu zi arată că viaţa e un conglomerat de voinţe umane, mai evidente sau mai ascunse. Căutăm sensuri şi simboluri doar pentru a ne menţine vie speranţa că totul are o urmare, când în realitate, nu există nici o urmare. Toate trec, bune sau rele. Mori sau trăieşti, nu are nici o importanţă pentru nimeni. Chiar şi în cazul familiei, după o perioadă mai lungă, timpul cicatrizează orice.
Plus că nu sunt lămurit cu iluzia aia, pentru că anulează orice concept de relaţie interumană.