Copii mari şi fără minte

Nesiguranţa.
Doar ea face diferenţa între Rai şi Iad. Atât.

Lipsa de încredere este cea mai păcătoasă dintre toate bolile pământului...genul acela de ciumă care te roade în interior, îţi digeră încet şi cu răbdare fiecare celulă. Dacă ai ceva ce se vede, lumea ştie şi se comportă cu tine în consecinţă; ca la război: când vezi bombardeua că vine, te bagi dracului în beci să nu-ţi pice-n cap şi să ţi-l facă pulbere! Dar dacă aruncă duşmanul o sticlă cu antrax pe o stradă, ai luat-o-n mână! Unde te mai bagi? Cum te mai ascunzi? Guriţa mareeeeeeeeeeeee...

Aşa cu boala. Te vede în cărucior, nu te pune nimeni să dobori recordul lui Hussein Bold la suta de metri garduri.  Ai defect de vorbire şi te bâlbâi, nu se aşteaptă nimeni să câştigi Eurovisionul. Dar când arăţi normal şi eşti ca toţi ceilalţi, se aşteaptă totul de la tine. Şi nimeni nu vede că urlă hău-n tine ca Niagara în cădere liberă. Nimeni nu îţi vede zidurile ciuruite ale moleculelor, molozul însângerat şi dărâmăturile. Eşti Hiroshima plus Nagasaki după bombardamentul atomic, dar nu ştie nimeni asta. Nu are cum să ştie...orice semnalizare a dezastrului este o slăbiciune. 

Însă mereu se simte ecoul. Şi eşti nesigur. Necorespunzător.

mc hammer-cant touch this
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse

Chestia e că şi ecoul se poate falsifica...ca-n bancul cu Bulă: în vreme de războ, pişicherul se ascunde în fântână, pentru a nu fi găsit de inamici...şi ca să fie mai credibil, imită ecoul. 

"E cineva aici?" Şi Bulă de jos: "E cineva aici-aici-aici-aici?"

"Se pare că nu e nimeni..." Şi Bulă de jos: "Se pare că nu e nimeni-nimeni-nimeni..."

"Arunc o grenadă, să fiu sigur...sau mai bine plec" Şi Bulă de jos: "Mai bine pleacă-pleacă-pleacă...."

Da...ecoul se falsifică al dracu' de uşor, cel puţin o vreme. Şi-apoi..apoi...ce? Sexy Mărioara în club la Despuiata. Ups! Mărioara e de fapt Mărin! IEEEEEEEEEŞŞŞŞŞIIIIIIIIII!!!!!

O săptămână, două, trei, nouă. Boala avansează. Stai afară în ploaie, sau intri pe uşă şi ieşi pe geam în secunda 2. Ce faci? Nimeni nu mai crede în tine şi nici măcar tu.  Boala avansează. Timpul trece! Trecerea lui presupune experienţă. Nu informaţie, ci practică. Tic-tac-tic-tac...hai, mămăligă, că te prind alţii din urmă!! 

"Ai carte, ai parte"...căcat în ploaie! Ai carte, poţi să-ţi mai iei una şi apoi o bibliotecă. Atât. Cine crede asta e idiot. D-aia comunismul e o mizerie şi ne adaptăm aşa de greu la economia de piaţă. Atunci, ţi se dădea. Aveai 8 clase, lucrai îngrijitor; la 12 clase te mai băgai şi tu în seamă cu un maistru prin vreo uzină. La facultate...pfuai...King Julian, tăticule! "I like to move it, move it..she likes to move it, move it!

Inginer, cap de pluton. Casă, credit la o găleată de 1310 pe care o primeai după 1,2, uneori 5 ani, respect de la comunitate, mişto. Who the fuck doesn't want this?

Şi-apoi vne democraţia...fiecare îşi ia cât poate, de unde poate. Nu-ţi dă nimeni. Ai tupeu, bagi mâna şi e al tău. Atât. Învârţi chestiunea ca porcu bostanu', ai golănie-n tine, te-ai rezolvat! Cică te ştii, eşti şef de trib. Te cheamă şi când vede că eşti bleandă, te dă afară. Niţel colo, niţel colo...dacă te duce capul, în timp se face experienţa; tupeul rămâne...it's a win/win situation. Dacă băuni de idiot, rămâi cu golănia şi-o freci la colţ de stradă.

D-aia fetele "bune" vor "băieţi răi" (mamă ce-mi vine să vomit când dau de câte-o dezbatere d-asta pe net...mi-o ia capul pe câmpii!! Dacă mai aud dicuţie de gen, pe cuvânt de nu mă dau cu capu' de pereţi singur, de tre' să mă bage la camera capitonată!); inspiră putere. Iar când îşi dau seama că DOAR inspiră, speră că vor transforma bestia în prinţ. Uneori le iese pasenţa şi e ok...uneori şi-o iau pe cocoaşă şi acceptă în numele iubirii, îşi plâng în pumn că "ce porci sunt bărbaţii" şi ce alese trufandale-s ele, sau pleacă să lucre-n coafor. Şi-apoi distracţie...bang-bang, my baby shut me down!

Aşa-s băieţii de cartier. Dar dacă eşti crescut cu clişee şi "frica lu' Dumnezeu", care-ţi toarnă avuţii pentru că n-ai făcut nici un rău nimănui, eşti mâncat. Aştepţi momentul potrivit să te afirmi...nu-i aşa, Universul are ordinea lui. O copită de cal verde! Ce-i al tău, e pus deoparte. Jură-te pă mă-ta! Roagă-te la Ăl de Sus, că Soarta beculeşte-n bălegar ca nestemata-n neghină! Aham...şi ne căcăm cu aromă de lotus şi flori de jojoba! Tot aşteptînd aiurea, ţi-o iau înainte alţii ce nu aşteaptă. Punct.

Timpul trece. Aşteptarea nu aduce experienţă şi nesiguranţă. Boală. Respingere. 

Ai carte, n-ai nimic. Asta e lumea de azi. Citeşti, rămâi cu cartea. Trăieşti, poţi avea totul.

Viaţa e un căcat. Un jeg plin de puroi. Îţi dă şuturi în cur până curge sânge, iar dacă te opreşti sau te întorci...woooo...un şut la testicule, eu ştiu ce să zic??

Aşa că mergi înainte...de preferinţă, singur. Doar aşa înveţi. Munceşti de la 5 ani, ca la chinezi. Dar la 20 conduci lumea, dacă ţi-a crescut o circumvoluţiune şi înveţi să pui detalii cap la cap....conduci lumea, la dracu'! O manipulezi! Acu douăj' cinci de ani, ne plângeam în pumn că e uniformă obligatorie-n şcoli şi nu avem drept de liberă exprimare. Acum, şi-a luat Getuţa de la 3 geantă cu sclipici, vreau şi io! Are Gingirel din capu' la stradă BMW, vreau şi io! Mi-a plecat juma de oraş în Turcia la Nisipurile-n Ştrasuri, da io-s mai prost? Ce-am să nu merg?!  

Simplu, nu? Informaţia pură nu-i foloseşte nimănui. Cine munceşte trei sferturi de viaţă pentru o hârtie şi doar atât, e imbecil.  După 2, 3, 10 facultăţi, nu ţi se cere mănunchiul de diplome ci experienţă de lucru. Şi nimeni nu are nevoie de Wikipedia lângă el, ci de un om cu şcoala vieţii. 

..acolo unde totul se învaţă de mic, "în întuneric, în singurătate, cu puterile neajutate...". Când timpul trece, apar alte dorinţe, alte priorităţi. Mereu altele...
Odată, am spus că nu vreau copii - bine, acu' nu-i pericol :)). Faza e că şi de-ar fi, momentan nu îmi permit - că doar se trăieşte după posibilităţi, nu după dorinţe. Şi chiar de mi-aş permite, mi-e teamă să nu îl iubesc prea mult. Nu voi vrea să-i fie rău, iar dragostea întunecă orice urmă de luciditate. Îl voi sprijini, poate, mai mult decât trebuie. E copilul meu, nu îl pot lăsa singur, în întuneric şi fără ajutor... Şi dacă îi voi face rău, doar iubindu-l ca pe ochii din cap?  Ca să înveţi să fii cu cineva, trebuie să înveţi să fii singur...dar dacă nu îl voi putea lăsa singur şi va fi părăsit tocmai din cauza asta?? Peste ani, unde va fi rostul bunelor mele intenţii??

Apoi, mă mai întreb ceva: ce se întâmplă cu copiii mari? 

Cu acele persoane care au o sumă întreagă de nevoi, toate abramburite mai ceva ca stratul de electroni dintr-un atom. Ce ai putea face atunci când nu mai corespunzi nicăieri, când nu te încadrezi niciunde. Când lumea încă nu a aflat de războiul chimic. 

Ce faci? Ce eşti? Unde eşti? Contra curentului, la dracu'!!! Iar acum poziţia asta e atât de râvnită, încât mainstreamul e deja un contra-curent.