miercuri, 21 septembrie 2011

Haos de tăcere

Extras din astenia unei evocări din altă lume

Sunt mort.
Nu mai am putere, nu mai am voinţă. Nu vreau să mai am putere…sunt epuizat. Plutesc în gol, cad încontinuu. Timpul se roteşte nebun în jurul meu, spaţiul se curbează, vibrează ca un roi de albine în preajma unei flori rare. Sunt suspendat între lumi, între sacru şi profan. Între realitate şi hipnoză, între firesc şi metafizic.



O pată întunecată într-un univers de ploaie măruntă şi rece. O părere stearpă, un ecou întunecat care se loveşte de zidurile pustii ale unui labirint nesfârşit.
Gândurile îmi explodează în piept, cu o ritmicitate înspăimântătoare. Le aud şi încerc cu disperare să mi le opresc, să le afund în material vâscoasă care o pipăi undeva, în depărtare. În minte construiesc baraje, ridic ziduri de cărămidă crăpată, izolez, ramforsez, adun, acopăr, construiesc zăvoare impenetrabile. Încerc să le opresc, dar le simt cum îmi îngheţă bătăile inimii, cum îmi ard corzile vocale. Stomacul mi se zvârcoleşte nebun de uimire, într-o ameţeală fierbinte. Capul îmi zvâcneşte dureros. Găvanele ochilor sunt goale şi mă doboară sub greutatea lor.



Roşeşte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu