sâmbătă, 12 februarie 2011

Tripod - The Reborn


Pentru...SE ŞTIE! Keep up ză good work!
Pentru Ellie: I got your back, too. Together, anything is possible...even wooping internet's butt. Sau îi luăm o drezină şi purcedem la pedalare: Arriba-ribba-ribba...IIIIIIHHAAAAAAAAAAAAAA!!!!!
Vremea mea trecuse, era rândul generaţiei tinere să iasă la rampă.
The Tripod se destrăma, pentru că eu îl părăseam. Trebuia să mă izolez. Singur, nu mai ţin seama de consecinţe, nu am remuşcări. E mai simplu.
Dar nu am putut face asta....niciodată nu fac ce trebuie. De ce aş începe acum? Am încercat, dar nu am putut. Nu sunt croit pentru viaţa în doi. Nu mă pot adapta. Îmi pierd lubrifierea mecanismelor interioare şi angrenajul începe să scârţâie, dă rateuri şi îmi pierd controlul. În doi, am reacţii din cele mai ciudate, uneori înspăimântător de agasante. Însă nu mă simt înjumătăţit pe nicăieri, ca să îmi caut vreo completare. Sunt cât se poate de întreg (serios, pe verificatelea), nu îmi doresc surplus de organe. Totuşi, funcţionez doar în 3. Respir, mă regenerez, doar atâta timp cât există trinitate. Trei, o cifră sacră, o cifră demonică, o simplă scrijelire pe o tăbliţă de lut. Viaţa în 3...pentru că între două, nu mă plouă.
Cu 150 de milioane de ani în urmă, viaţa se supunea regulii tripodului. Teropodele, mai rapide, mai eficiente şi mai agile, făceau legea într-o lume a greoaielor patrupede.


Acum domină sistemul dual, însă trepiedul a rămas cel mai statornic mod de abordare a problemelor. Viaţa în 2 duce la obţinea de soluţii absolute: alb sau negru, da or ba. "Only a Sith deals in absolutes"... Deci într-o lume cu adevărat democratică, trei-ul îţi oferă posibilitatea de a alege o cale de mijloc, reciproc avantajoasă: "Alb-negru-alb-negru-NEI-NEI!", vorba papagalilor din reclama cu acelaşi nume.
Nu suntem cavalerii mesei rotunde, unde toţi aveau aceleaşi drepturi. Noi suntem punctele de sprijin ale unui triunghi echilateral, pentru că toţi suntem la conducere, în aceiaşi măsură. Suntem axele care definesc o lume tridimensională, bogată în detalii. Trăim realităţi diferite, dar problemele pe care le întâmpinăm sunt aceleaşi. Suntem diferiţi, suntem zăpăciţi, suntem nebuni...dar ne completăm reciproc. Realism, pesimism, optimism; imaginea de ansamblu. Infern, Purgatoriu, Paradis; propria noastră lume. Corp fizic, corp mental, corp astal; omul.

Şi totuşi, regret.
Regret că am o personalitate multilateral dezvoltată, dar vouă, persoanele la care ţin cel mai mult, vă arăt cu precădere aspectele cele mai negre ale ei. De ce fac asta?? Pentru că ţin la voi, pentru că acesta este modul meu de a v-o arăta. Cu fiecare cuvânt, vă dau puterea să mă distrugeţi, să mă pulverizaţi în atmosferă, să mă împrăştiaţi în toate colţurile pământului. Am încredere în voi, ştiu că nu o să faceţi asta no matter what. Arhimede obişnuia să spună: "Daţi-mi un punct de sprijin şi voi urni Pământul din loc". Finţa umană este fragilă, eu nu am vreo altă pretenţie. Eu vă dau gândurile...nu este nevoie de mai mult, pentru a-mi destabiliza universul spiritual.
Adevărata faţă a unei persoane se vede în momentele limită, când acţionează din instinct. Instictul este definit doar de partea întunecată: frica, ura, nu se pot mima, nu se pot dosi, nu se pot uita. Le ai sau le ai, din două una. Cu toţii le avem, dar suntem educaţi să le ascundem. Pentru a trăi în societate, trebuie să ne creem o mască acceptabilă cel puţin de o majoritate. Momentele cheie, punctele critice anulează aceste convenienţe idioate, deci ele ne definesc. Angoasele ne definesc...iar discutînd aceste lucruri (nu întotdeauna plăcute) cu voi, vreau să vă arăt cât de mult vă preţuiesc. Întotdeauna şi fără rezerve. Vorbesc cu voi, ca cu mine însumi. Sunteţi extensii ale propriei mele existenţe. Dacă m-aş arunca de pe o stâncă, ştiu că voi sunteţi jos, să mă prindeţi (copii, nu încercaţi aşa ceva acasă!).
Am trecut prin momente dificile, voi aţi fost alături de mine. De cele mai multe ori vă lăsam fără cuvinte, însă prezenţa voastră m-a ajutat să îmi ţin creierii întregi. M-aţi susţinut, încă o faceţi...deşi de cele mai multe ori, eu uit. Sper, încerc din răsputeri să mă ridic la înălţimea voastră.

Regret că am o personalitate multilateral dezvoltată, dar vouă, persoanele la care ţin cel mai mult, vă arăt cu precădere aspectele cele mai negre ale ei. Cu permisiunea voastră, voi continua să fac asta. Dar o să compensez. Pinky promise.
Aşa sunt eu, aşa înţeleg eu parametrii unei relaţii strânse...iar voi mă acceptaţi. Nu am nevoie de mai mult...nu mai caut altceva. Nu are rost. Compania voastră îmi este de ajuns. În privinţa companiei mele...v-am împărţit vouă toate acţiunile ei (btw, brilliant wordplay, Roxana).
The Tripod lives again and I'm proud to be a part of that.

2 comentarii:

  1. Eu voiam de fapt sa zic ca sunt fericita ca Tripdul a renascut ca pasarea Phoenix. Si ca orice ar fi te iubim. Ca tot e cu iubire astazi and crap like that.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ştiu măi ce vroiai să spui. Nu-ţi face probleme. >:D< :">

    RăspundețiȘtergere