marți, 1 februarie 2011

Love stinks in the air

Pentru că, acolo, chiar nu am terminat ce aveam de spus

O să-mi iasă pe nas iubirea zilele acestea. O să vomit iubire amestecată cu bucăţi de fiere. Doar suntem în februarie, nu? Inimoace de plastic; pernuţe beculitoare; căni căntăcioase; cuvântări zaharisite în asemenea hal, că mă ia cu leşin la sentiment; maimuţoaie de puf; baloane dantelate; transfer de bale la fiecare margine de şanţ şi toate cretinismele de gen. BUCURAŢI-VĂ, E VREMEA COLINDELOR!
Lumeeeeee lumeeeeeeee "...Arată-i că o iubeşti pe aia care o iubeşti! Declară-ţi dragostea la radio, să te audă o ţară întreagă!!! Eşti în pană de idei? Te ajutăm noi!! Trimite sms la 6969 cu numele tău şi al jumătăţicii tale, iar noi o rezolvăm! Nu ezita, ca prosta-n faţa..cofetăriei!! Dovedeşte-ţi dragostea aici, să vadă toată lumea!"



Da' eu nu pricep. De ce trebuie să îmi iau lumea ca martoră, când fac...ORICE?? Dă-o-n mă-sa de lume, mi se zburduncăne de ea!
Sunt în pană de idei...adică nu mai ştiu să vorbesc, sau cum? "Tu fată, să-mi moară antena ..(măi...nu vă gândiţi la prostii)...de bulgari că-mi place de tine!". Scurt şi la obiect. Ce-o mai iei prin învăluire din aia romantică cu zânule, îngeraşi dalbi, crochete de pui, pets, şaorme şi alte metafore de boem ratat? Simplu, tată! De ce să mai abureşti?
Dar sunt rău, pe alocuri chiar ipocrit. Când ai o persoană specială, te face să te simţi special. Diferit. Deci, dacă tot te foloseşti de comparaţii hiperbolizate (în limita bunului simţ, totuşi) ca să îi spui ceva să atingă norii şi ploaia în secunda 2, măcar fi în puii mei original! Adică TU, cu limbuţa ta, nu un mesaj standard de pe telefonul mobil.

Nu cred în iubire.
Mi se pare o aberaţie cretinoidă, un simplu cuvânt gol care cică este deasupra tuturor, dar nu spune nimic, în principiu. Greşesc? Daţi-mi o definiţie a iubirii care să fie valabilă la modul general! Presiunea este forța pe unitatea de suprafață aplicată în direcție perpendiculară pe acea suprafață; randamentul este raportul adimensional dintre lucrul mecanic util si lucrul mecanic consumat; intensitatea curentului electric este o mărime fizică scalară ce măsoară sarcina electrică care traversează secțiunea unui conductor în unitatea de timp; difuzia este un proces de amestecare spontană a particulelor a două substanțe, acționând treptat până la completa și ireversibila omogenitate a acestora. Iubirea ce este? Ce unitate de măsură are în sistemul internaţional? Când ştiu că iubesc?
Cineva, (o tânără domniţă, dulce şi suavă...conform clişeului, plină de sensibilitate abstractă ruptă din sferele pătratelor ancestrale, desigur) scandalizată de propriile păreri, mi-a răspuns melancolic, cu privirea pierdută prin zări nedescoperite de civilizaţie: "Dacă nu ai întâlnit TU iubirea, nu înseamnă că nu există". S-o întâlnesc? Adică cum? Merg pe stradă şi îmi sare iubirea în braţe, de după ghena de gunoi? "BAU!! Ghici cine-i??"


Alerg după autobuz şi calc în ea? "Fleoşc! Am ceva iubire pe pantofi. Miroase tare, aşai?" ; Stau crăcit în pat şi mă trezesc călărit de o dragoste sucubă, care mă muşcă pofticios de ureche? "Ah-Oh-Ah, ce bine îi. AAAAAAAA, BITE MY ASS AND FUCK MY BRAINS OUT!!! C'MON DARLING!! IIIHAAAA....Riders on the storm..."; O culeg dintr-un boschet, înnodată, albă şi flască, sau cum? "Bleah! That's grose, man!!! Iubirea asta-i cam folsosită". Nu pricep asta cu "n-ai întâlnit". Şi mai precis, ce n-am întâlnit? N-am fost îndrăgostit? Hai, să mori tu! Îndrăgosteala nu e iubire, e doar o pasiune mai puternică ce vine, apoi trece cu timpul. Nimic mai mult. Orice are un început, are şi un sfârşit...Ce dracu' e aşa complicat? Mă îndrăgostesc mai des decât fac piş dacă îmi pun mintea, dar asta nu înseamnă că mă sparg de iubire.
Altă duduie, fără să stea prea mult pe gânduri, mi-a recitat calm: "Iubirea e atunci când îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi". Hopa..citate din cărţi! Păi zi frate-aşa! Ideal ar fi fost să ai o părere proprie, dar merge. Deci e cu aproapele..Păi dacă eu îmi cumpăr o îngheţată, apoi îmi piere cheful de ea şi o donez primului aproape care îl întâlnesc, se pune că-l iubesc? L-am tratat pe el ca şi pe mine, deci...ia uite amorezul din mine pe unde era! Băi, şi mă speriam că nu există! Mare prostie din partea mea...
"Şi dacă vine o fiică de maharajah (adică obeză de avuţii), tunată după ultimele răgete ale modei, deci de o neasemuită frumuseţe? Nu o iubeşti?" Nu, e o simplă dorinţă pentru un viitor asigurat, dublată de o nevoie carnală din cele mai comune.
"Bunicii mei s-au căsătorit şi se iubesc şi după 60 de ani de căsnicie". Un contract social, frica de singurătate, obişnuinţa, dorinţa de a fi în rândul lumii. Poate, o anumită doză de respect pentru fiinţa care te-a suportat atâţia ani.
"Îmi iubesc prietenul; suntem de 6 ani împreună". Şi ce, vrei să te-aplaud? Dacă renunţi la el, ţi-e teamă că nu va mai alerga nimeni după tine şi rămâi nevorbită şi neînţeleasă??
Hai, alte întrebări? Care mai doreşte, care mai pofteşte?? Love guru e aici, pe treabă.

Îmi place de o fată. Dacă îi spun "te iubesc", sigur o jignesc.
Iubirea este o curvă la colţ de stradă, un pretext peste care te împiedici când ai chef să ţi-o pui. O iei în gură, o scuipi în faţa diafanei, hunga-punga haidi băi şi s-a terminat. Dacă îţi place, stai cu ea şi peste ceva vreme repeţi figura iubăcioasă. Dacă nu, "scuze fată, trebuie să merg la baie" şi uiţi să mai vii. Simplu şi eficient.
Clar, cea pe care o plac nu va auzi cele 2 cuvinte în veci, din gura mea. No, sir. No. Huh Huh. No. No! No! No! Hell No! NO! NO! I refuse to... No! No!

Nu spun "te iubesc". Nu acum, nu într-o zi a anului sau într-alta. Sunt mai Gică Contra, nu îmi place să am răspunsuri pavloviene când stabilesc unii şi alţii! Cu atât mai puţin de "Valentine's Day, ziua îndrăgostiţilor". Ziua lu' drăgăstoşi...Ce-i idioţenia asta? De ce ar avea cineva nevoie de o zi, ca să poată spună că vrea să se joace de-a doctorul cu tuta din dotare?? Care-i scopul? În restul anului îl părăseşte potenţa verbală? Restul timpului ia laxative contra fluturăcelilor stomacale? Hai să celebrăm nimic! O, da, da! Suntem în tendinţe, baby, alături de o cireadă de libidinoşi decervelaţi!
Păi dacă tot vreţi serbări, mâine e ziua în care am făcut prima dată la oliţă! A fost un adevărat eveniment mondial, ţinînd seama de faptul că pe vremea mea nu se inventase pampers-ul...şi mama îmi spăla scutecele e mână. Apoi, peste 3 zile se fac 25 de ani de când am scuipat prima dată. N-a fost o flegmă din aia cu noduri...mai mult o ploicică dispersă, care oricum, a ajuns tot pe mine. Dar am încercat...şi am învăţat o lecţie valoroasă: nu e bine să o faci contra vântului (în special când nu ştii cum).
No, ce ziceţi? Mai am o căpiţă de date importante pentru viaţa mea! Nu le sărbătorim?

Iubirea...ca subiect de carte, film sau muzică, merge. Teoretic, este o idee valabilă. Practic, nu există aşa ceva. Iubirea aia unică, eternă, plină de bunătate, care iartă totul, crede totul şi speră totul nu există. Este un unicorn rupt dintr-o poveste; alb şi mlădios, o frumuseţe delicată care îţi răneşte sufletul cu puritatea ei. (Cum??? S-a descoperit un inorog viu, pierdut în sălbăticia junglei amazoniene?? Da, sigur! Un ponei cu un corn pe nas, lipit cu aracet. Megatare, ce să zic!!)
Iubirea e ca sfinxul egiptean. Un monument grandios care îţi taie respiraţia prin măreţia sa, un gigant care rezistă vicistitudinilor timpului. Dar care nu există în lumea reală. Este o simplă plăsmuire a minţii omeneşti. Iubirea, bibelou de porţelan. Lasă-l pe milieu, lângă peştocul moştenit din fundul bazarului şi carpeta cu "Răpirea din Serai"; nu-l şterge de praf. Dacă îl iei în mână, se sparge...mai bine lasă-l acolo unde e şi nu mai încerca. Fă-i serenade, recită-i poezii, spune-i poveşti nemuritoare, închină-te la el, adu-i ghirlande de flori, fă-i ce vrei, numai nu-l mişca din loc. Cioburile unei himere te taie al dracu de rău, iar durerea e cât se poate de reală.

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!! Tâmpesc!! Îmi vine să-mi iau câmpii, să mă duc peste 9 mări şi douăj' dă ţări, să fac pe mortul şi să nu mai iau contact cu vreo fiinţă vie de pe planeta asta. Măcar acum...sunt un intrus în viaţă, luna asta! Nu mai pot cu tembelismele!! Unde să mă mai ascund?? Intru într-o grotă şi torn o tonă de pământ la intrare...but then again, l-au găsit pe Marele Saddam, d-apoi pe mine, care-s un scuipat într-o tornadă pe lângă el. Şi totuşi...vreau să plec, vreau să fug de mine, vreau să mă vaporizez în neant. Vreau să mă dedublez, să îmi trimit ki-ul în alte dimensiuni astrale şi să îl las acolo! Poate se usucă şi pică, de la nefolosire. Dă-l în pisici...ce-am avut şi ce-am pierdut?
Doar că nu pot. Pe plaiurile mioritice, drumul dintre 2 puncte este mereu în construcţie.

Smiley - Plec pe Marte feat Cheloo

Asculta mai multe audio diverse

2 comentarii:

  1. Hihi, subtil si delicat ca de fiecare data... :))) Cred ca prima duduie exemplificata am fost eu. Imi amintesc ca eu am zis ceva similar, si am ras in prostie cand te-am citit acum. Umorul tau are o amaraciune, si o resemnare, ambele sugerand implicit o conditie umana tragica, dar absurda...

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar deşi acum îmi amintesc că şi tu ai abordat problema în acest fel, nu eşti persoana la care mă refer în text.
    Umor cu amărăciune? De ce aş fi amărât? Resemnare? Cred...dacă te mai uiţi pe la primele postări, atunci încă mai credeam în basme (eram mai mic, ce să-i faci), deşi făceam paralele asemănătoare. Condiţie umană tragică? Hai măi, să gândim pozitiv! Întotdeauna se poate mai şi mai bine. Absurdă?În principiu, viaţa este absurdă...până la proba contrarie.

    RăspundețiȘtergere