Alternate realities

Sunt sătul de ţărişoară. Nu mai pot cu Posteriorul Şef, cum se foloseşte el de palate comuniste (Videl ce dracu' aştepta, că doar şi el şi-a tras ditamai cartierul de camere, tot pe malul aceluiaşi lac). Mi se face pielea de...găină?? când mai aud de Trompeta (aş fi spus Vuvuzela, că tot e termen la modă; doar că utilajul acesta de bălăngănit creierii e destul de suplu, ceea ce nu e cazul acum) Blondă a Băzeului. Mi se fleşcăie din cotor că Bote face chiloţi ŞI emisiuni, mă doare-n cot că Diaconescu joacă rolul de martir pentru presă. Mă îngreţoşează şi îmi provoacă o ditamai răsculare a ficaţilor cam tot ce ţine de peisajul ăsta dezolant şi blagoslovit de Domnul Dumnezeul nostru ("Ptiu, ptiu ptiu, apără-ne şi ne păzeşte de FMI Cel Întunecat"). De fapt, ce mai la deal, la vale?? Mi-e scârbă de tot, mi-e silă de realitatea asta purulentă, jegoasă şi fără nici o noimă. Uneori sunt atât de scârbit încât mi-e lehamite şi să mai mănânc, pentru că ştiu că şi hrana mă leagă pe undeva de ţărişoară. Deci chiar nu mai pot. Nu mai cred în nimic, şi în nimeni; am o puternică împresie că dau rateuri şi la credinţa în Atotputernicul Păpuşar, care cică ne urcă/coboară de pe scenă doar dint-un zvâc al falangei divine. El ne ţine guvernează viaţa (cred că aici vine tare din urmă, cu pleata-n vânt şi bicepsul încordat şi Majestatea Luminată a neamului), El este ţiitorul norocului nostru, din care ne dă câte-un vârf de linguriţă, să nu se urce la cap.
Am nevoie de o vacanţă (care deja durează de aproape o lună) lungă, extrem de lungă, (cam cât vreo 10 vieţi??). Deja fazele cu autismul sunt o picătură într-un ocean, vânătaia de simdrom Down este o joacă de copii. Românica este o cameră de tortură, din care trebuie să evadez cumva şi nu mai ţine autosugestia. Cu trupul nu am deocamdată nici o şansă, aşa că îmi închistez spiritul într-o cameră de refugiu proprie şi personală. Mă rupt de tot, mă izolez complet în altă realitate...o lume aseptică a Pământului De Mijloc, unde Tolkien a avut talent în pix pentru a crea gnomi, elfi, hobbiţi, enţi, goblini şi uruk' hai, dar a uitat să-i inventeze pe dobitoci. A, da! Ocazional mai trag şi o buşeală zdravănă cu Rockport Police. Care Rockport, vă puteţi întreba?? Celebrul oraş dominat de vitezomanii din Blacklist, unde Mia bagă strâmbe sub acoperire şi sergentul Crock...ăăă...Cross beleşte şmecherii din Corvette-ul lui cel negru! Rockport din Need For Speed Most Wanted!

Când eşti închis în box formation-ul organelor legii, când elicopterul îţi bagă praf în "ochi" şi în faţă drumul îţi este blocat de un baraj de SUV-uri şi panglici de ţepi, când îţi rozi şi degetele deoarece Cooldown-ul creşte prea încet, nu ţi se urcă adrenalina în slava cerului?? Nu te dedici trup şi suflet pentru completarea fiecărui Milestone, nu îţi bagi piciorul în toţi băseii patriei şi îţi sigilezi orice simţ care comunică cu exteriorul?
"Most Wanted" este peste "Carbon" şi "Undercover" (în unele privinţe). Am terminat jocul de vreo 5 ori până acum, dar nu a pierdut nimic strălucirea de început. Mai am puţin şi fac 6 episoade ca la Star Wars, dar la mine e aceeaşi aventură, în reluare. Hihihi!

P.S.: God save The Queen! Nu ştiu ce relevanţă are, dar eu vreau...plus că sună mai frumos decât "Doamne, apără-l pe Cârmaci"!

Update pentru necunoscători:


Ştiu că nu pare mare lucru, dar alta e senzaţia când eşti în focul misiunii, când te implici afectiv în acţiune.