Despre reţeta partenerului ideal (şi un pic de Halloween)

După îndelungi frământări, în sfârşit am găsit cel mai potrivit costum pentru Halloween: mă voi costuma în Moş Crăciun!

Ce să mai caut alţi moştri şi cine ştie ce vrăjitoare, când bătrânelul grăsuţ şi simpatic e exact ceea ce am nevoie? C-apoi, beat fiind, nu i-a tăiat mâinile nevesti-sii cu toporul, de supărare că aceasta a primit-o pe Fecioara Maria în grajd, ca să-l nască pe Iisus? Şi-apoi, după ce cămaşa de noapte s-a îmbibat bine de sângele Crăciunesei şi devine roşie ca para focului, Moş Crăciun mai pleacă şi prin lume, ca să împartă cadouri copiilor cuminţi! Ce horror mai tare de atât aţi vrea? 

Deşi...ia staţi niţel! Parcă nici cumătrul Lup, din "Capra cu trei iezi" nu ar fi mai prejos... când mă gândesc că după ce mănâncă ieduţii mai obraznici, împroaşcă pereţii casei cu sânge şi apoi le sprijină capetele la pervazul fereastrei, ca să rânjească frumos când vine capra de la piaţă. 

Hai măi...Jack Spintecătorull e mic copil pe lângă ce avem noi în folclor! Până şi Dracula s-ar face mic şi s-ar duce acasă, ruşinat peste poate! Mai ales că Dracula intră la categoria de public 18+, iar "Capra cu trei iezi" este cunoscută de orice ghimizdroc de grădiniţă. 

 

E clar că Halloween ar trebui să fie sărbătoare naţională! Da' asta de la anul... că acum m-am trezit cam târziu şi a trecut momentul. De fapt, mintenaş vin sărbătorile de iarnă şi trebuie să schimbăm registrul, ca să intrăm, din nou,  în rândul lumii! 

Uite aşa, de-acum e vremea să fim mai buni şi mai iubitori, mai cuminţi, mai răbdători... şi mai depresivi. Nu zic eu, Doamne feri! Ci sociologia - care ne informează că în preajma sărbătorilor de iarnă, rata sinuciderilor pe fondul depresiei creşte ameţitor de mult. Ce să faci dacă în timpul când toate familiile se adună în jurul mesei cu toate cele cuvenite, unii o iau pe câmpii, din cauza singurătăţii? Da, s-a inventat internetul şi reţelele sociale... dar până la urmă, câte mesaje să tot tastezi? Cât să ţi se scurgă ochii, tot uitându-ţe la poze menite să aline suferinţa şi să alimenteze visele deşarte? Nu-i mai bună nişte economie de vedere? Ba da! Şi pac! Se rezolvă treaba...Ceea ce, pe de o parte, nu-i chiar bine...că toţi suntem pe aici cu un rost; pe de altă parte, totuşi, suprapopularea planetei este o reală problemă şi trebuie să ne mai împuţinăm, cumva.

Deci, singurătatea face bine planetei? E posibil că da, dar e probabil că nu. Şi de fapt, nu contează...tot ştiinţa ne salvează! Şi ne sare în ajutor cu un sondaj de opinie care ne învaţă ce vor bărbaţii şi femeile de la viitorii parteneri. Adică, mură-n gură, ca la fraieri; pălărie într-un picior - ghici, ciupercă, ce-i?

Dacă eşti singur şi vrei să nu mai fii, citeşti. Iei notiţe, faci o listuţă şi începi să bifezi. Dacă ieşi pe plus, felicitări! Ţi-a pus Dumnezeu mâna-n cap şi intri-n săptămâna oarbă!

Fără a o mai lungi...conform sondajului împricinat 70%  dintre bărbaţi valorizează aspectul fizic când îşi aleg o parteneră. În schimb, pentru femei, viitorul partener trebuie să fie "puțin mai frumos decât dracul, dar educat și compatibil, inclusiv din punct de vedere religios".

Ce ziceţi? Discutăm datele astea? Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi-e poftă să râd... simt că pierd energia pe undeva şi devin cam molatec. Deci îi dăm drumul? Haideţi! Cu cântec, înainte...marş! 

 

Încă de la început, vreau să menţionez că nu dau nici o ceapă degerată pe statistici. Şi să vă spun de ce: dacă vecinul mănâncă două fripturi pe zi, iar eu nu mănânc nici una, conform statisticilor, amândoi mâncăm câte o friptură pe zi. C-aşa e-n tenis!

Şi-apoi mai este o altă chestie: în societate, omul va vrea mai mereu să epateze şi să pară că este ceea ce nu este. Aşa a apărut burlanul rupt de o extorsiune a unui degajament într-o apă. Iar divulgaritatea umanistică retuşată pe un blastom al nonşalanţei întru Jean Calvin te cam reţine să ţii post. 

Omul se conformează trendului; spune ce se spune şi face ceea ce se face, pentru a se integra în grup. Nimeni nu îşi doreşte să fie un paria social şi de aceea, cu toţii spunem că urmărim Discovery şi ascultăm doar Bach. E de bon ton să fii cult în cap... chiar dacă, de fapt, manele duduie în boxe şi o urmărim pe Vulpiţa şi-n dungă. Ceea ce nu semnalizează naivitate, neapărat; dar na... nici nu se atrage cine ştie ce stimă şi respect în comunitate. 

Până la urmă, şi-n viaţă e ca în politică: nu contează ceea ce faci, ci ceea ce spui că faci.

Dar, să revenim la informaţiile preţioase ale studiului de la care pornisem discuţia.

Pentru 70% dintre bărbaţi, contează aspectul fizic. Noroc că frumuseţea este în ochii privitorului şi ceea ce văd eu frumos, poate altuia i se pare banal. Aşadar, sunt şanse ca toţi bărbaţii să îşi găsească propria lor divă.

La femei, însă, situaţia e mai complicată. Teoretic. Că practic, e foarte, foarte simplu. Dar acum facem un exerciţiu de imaginaţie. Aşa că...să-i dăm înainte. 

Conform rezultatelor, doar 60% dintre femei pun accent pe frumuseţea partenerului. Şi oricum el trebuie să fie "puţin mai frumos decât dracul". Adică urât cu spume... ce să ne mai dăm după vişin? Iar de aici, ce concluzie să tragem? Că bărbaţii frumoşi mor singuri? 

[Coffin Dance - Official video]

Foarte bine! Dar atunci, de ce femeile visează la pacheţele de muşchi şi Brazi Piţi? De ce merg bărbaţii la sală, ca să arate frumos, din moment ce nu se cere frumuseţea masculină? Pentru o viaţă sănătoasă, NORMAL!!! 

Deşi... mai este o posibilitate: să înţelegem că bărbaţii frumoşi sunt numa' buni pentru aventuri de-o noapte, iar cei urâţi sunt ideali pentru căsătorie? C-apoi, cică nu se mai pune accent pe numărul de iubiri efectuate până-n marea iubire a urâtului potrivit.

Posibil, cine ştie? Oricum, nu mai înţeleg nimic; e clar că societatea, în ansamblul ei, goneşte după formă. Care nu este deloc căutată şi apreciată. Mi se pare muncă de Sisif, dar na! Nu mă mai miră nimic... că doar şi fumătorii funcţionează după acelaşi principiu: muncesc o lună întreagă pentru bani, apoi le dau foc. Şi-şi mai bagă şi boală în corp, între timp.  Vorba melodiei: "Ai, ai, ai, tot înainte cu tupeu! Ai, ai, ai, şi-ai să vezi că nu e greu"!

În fine...Hai să vedem mai departe.

Aia cu compatibilitatea este cu cântec, din nou. Mai ales cea religioasă. Nu-i prea văd pe tineri rupând uşile bisericilor şi nici înghesuindu-se prin pelerinaje.. ci dimpotrivă! Constat că religia este din ce în ce mai marginalizată în societate; iar dacă te declari a fi credincios, eşti etichetat ca exponent al unui trecut de mult apus, credul cu urme de idioţenie, îndoctrinat şi învechit. Într-o ţară ca afară, tinerii nu sunt credincioşi, ci muncitori. Valorizează banul, nu superstiţiile. Şi sunt spirituali... se autodezvoltă, se antrenează pentru succes, iau lumină de la diverşi... Care este pluralul unui guru? Guri, sau gururi? Şi mai presus de toate, tinerii frumoşi şi liberi nu acceptă decât regulile care vorbesc despre inexistenţa regulilor şi a Universului care le îndeplineşte orice dorinţă - pentru că merită.

Nu ne lăsăm şi continuăm...

Se caută bărbaţi educaţi. Adică, înainte să accepte o invitaţie la cafea, domniţa solicită pretendentului să depună actele de studii? Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Deci aici greşeam eu tot timpul... Când mă mai pălea vreo idee să invit pe cineva pe undeva, nu-mi luam C.V.-ul la mine! 

Sau...mai ştii? Poate domniţa acceptă şi pe cei cu Şcoala Vieţii - care-o face toţi băieţii; se ştie! Iar în cazul acesta nu există diplomă de studii, pentru că se vede de la o poştă. Doar că la mine nu se întâmplă chestia asta...deci tot în C.V. mi-e nădejdea.

Mai precis, ce mai înseamnă să fii educat - în ziua de azi? E de ajuns să ai Bacul luat? Se caută diploma de facultate? Sau dacă eşti bărbat cu master şi doctorat, deja visezi să te învârţi doar printre genii şi eu-genii?

Aoleu...stai că-am uitat de compatibilitate! Oooof! 

Reluăm: dacă femeia are diploma de Bac, e clar că este compatibilă cu un bărbat cu diplomă de Bac. Dar mai este compatibilă şi cu un bărbat cu diploma de licenţă? Între ce limite funcţionează compatibilitatea aceasta... are marjă de eroare şi pe verticală sau se referă strict la egalitate pe orizontală, ca în cazul fostelor caste indiene?   

Serios acuma...studiul acesta e lucru slab! Nu numai că nu m-a informat cu nimic, dar m-a mai şi zăpăcit! Păi ce treabă-i asta??

Totuşi, merită să bem în cinstea ei...nu găsiţi?

Hai sus cu paharul şi-un cântec vesel să cântăm!

 

[Ansamblul Plăieşii - Hanul Mărioarei]

Distracţia de Halloween

ŞOC ŞI GROAZĂ!!!

Iniţial, aveam de gând să scriu despre alte subiecte mai amuzante... dar am uitat că e Halloween-ul şi simt nevoia să îmi exprim stupefacţia în legătură cu celebrarea acestui eveniment. Care nu este neapărat o problemă... până la urmă, e doar o sărbătoare (catolică) dedicată celor care nu mai sunt printre noi. Aşa că se oficiază slujbe, se spun rugăciuni şi se practică diverse tradiţii care ţin de specificul acestei zile: colindatul, costumatul, speriatul, confecţionatul felinarelor din dovleci... mă rog! 

Cert este că în capul meu, cel puţin, ziua aceasta nu are nici o conotaţie macabră sau satanică. De aceea, nu mi se pare că e cazul ne facem selfie cu gâtul în ştreang sau ne ne prefacem că suntem criminali în serie şi trebuie să imortalizăm momentul când transăm în joacă pe cineva. Şi nici nu trebuie să ne amuzăm pe seama canibalilor, a torturilor din trecut, a posedărilor, a satanismului sau mai ştiu eu ce idei creţe au câte unii care se comportă cât mai dezgustător posibil, pentru că...de! E Halloween!

Presupun că toată lumea ştie că în weekend, Elon Musk ar fi închiriat (şi am formulat în acest fel pentru că nu ştim sigur dacă a fost ori nu Musk pe acolo, chiar dacă ştirea asta a vuit în toată ţara) Castelul Bran. Dar nu aşa, de amorul artei, ci ca să petreacă Halloween alături de bogătani, multe vedete secrete şi de Angelina Jolie - care o fi fost şi cea mai cunoscută persoană publică de acolo, motiv pentru care i-a şi fost subliniată prezenţa. Mno...şi cică au venit oamenii, au mâncat raţă pe dovleac şi alte specialităţi, au dansat... mă rog, treaba lor! Dacă e petrecere, ce poţi să faci? Dansezi, mănânci, bei, mesteci Orbit! C-apoi are şi protecţia rolul ei, iar caria nu are voie să penetreze smalţul dintelui cu uşurinţa cernelii care penetrează această cretă.

DAR mai presus de toate, invitaţii s-au distrat pe cinste, mimând practicarea unor ritualuri satanice şi a diverselor torturi care erau la modă acum câteva sute de ani. Iar asta mi se pare oribil - mai ales că nu suntem pe un platou de filmare; la Castelul Bran, oamenii chiar erau torturaţi pe bune în sălile acelea. Şi mă întreb cum ar fi să îţi smulgă cineva unghiile în timp ce te trage pe roată, să simţi cum îţi pârâie toate oasele ieşite din articulaţii şi exact când pici în agonia dintre viaţă şi moarte, să arunci o privire în viitor şi să vezi cum o mână de oameni se maimuţăresc şi se amuză exact pe seama chinurilor pe care tu le suporţi. Fain, nu? 

Cine îşi mai aminteşte reclama cu Dorel, care nu dădea cu ascuţitul când săpa la canal, sub îndrumarea atentă a colegilor de profil?

[Reclamă Unirea - Electrocuarea]

 "Dorele...ia mai fă mă: Kzzzzzzzz"!!! :)))))

Amuzant, aşa-i? Ha! Ha! Ha! 

Da' ia să-i zici asta cuiva care chiar a fost electrocutat! Nu cred că va mai râde. Ba, cel mai probabil, te va scoate în şuturi din casă şi nici nu îţi va mai vorbi câte zile o avea. Pentru că e normal... gluma e glumă, doar că nu se face oricând, oriunde şi oricum. Şi mai ales, nu vorbeşti de frânghie în casa spânzuratului. Deşi...de Halloween este chiar amuzant să faci exact asta!

De aceea, pentru la anul, am nişte idei foarte tari şi inedite de petreceri somptuoase! 

Cum ar fi să se strângă extravaganţii planetei şi să dea petrecerea de Halloween într-un fost lagăr de concentrare? Fac o discotecă în camerele de gazare şi ca să fie mai mişto, bagă şi nişte gaz ilariant pe conducte - iar când vor porni duşul, să mimeze moartea... într-un hohot general de râsete şi veselie?

Sau...să se înghesuie câteva sute de persoane într-o hală abandonată şi să dea cu artificii pe acolo, ca să mimeze că le pică tavanul în cap şi ard de vii! Super! Nu-i aşa? Creepy! Bu-hu-huuuuu!!! Trick or treat! DISTRACŢIEEEEEE!!!

Acum vreo doi ani, cred, se vorbea despre transformarea casei lui Gheorghe Dincă în obiectiv turistic. Perfect! Să o închirieze vreun şmecher la anul, să invite crema celebrităţilor şi să reproducă răpirea fetelor! Eventual, să reconstituie şi arderea lor în butoi... real sau legendă, nici nu mai are importanţă! Dacă nici de Halloween n-o facem lată, atunci când? Şi-apoi să organizeze şi o galerie de artă cu instantanee de la party, că-i de bon-ton!

Ce poate fi mai haios de atât? De ce să ne rezumăm la joaca de-a tortura cu nişte instrumente vechi de câteva sute de ani, când istoria omenirii este atât de ofertantă în morţi îngrozitoare, numai bune pentru o hlizeală zdravănă?

La Halloween-ul următor haideţi să ne jucăm de-a Ceauşescu, când murea în faţa plutonului de execuţie! Râsete şi voie bună! Sau să îl imităm pe Saddam Hussein, când atârna în ştreang? Ha, ha, ha, ha, ha!!! E distracţie, ce mişto! Sau...haideţi să facem nişte turnuri gemene din halbe de bere şi să le dărâmăm cu dronele! Mă umflă râsul numai când îmi imaginez ce bucurie va fi când se vor pica turnurile acelea şi împroaşcă berea pe invitaţi! Ha-ha-ha! Hi-hi-hi! Şi-apoi să chemăm şi nişte stripperi îmbrăcaţi în pompieri, ca să salveze tinerele domniţe aflate sub dărâmături! Ati auzit ceva mai tare de atât, în viaţa vieţilor voastre?

Sâmbătă au murit vreo sută şi ceva de oameni, călcaţi în picioare la o petrecere de Halloween din Seul. La anul, ce-ar fi să ne distrăm pe seama lor? Ne înghesuim pe-o potecuţă şi ne jucăm de-a strivitul capetelor, în timp ce ne facem selfiuri haioase, cu limbile scoase şi ochii bulbucaţi! Desigur, sângele este din jeleu, iar strigătele mulţimii sunt doar de plăcere... 

Distracţie!!!! Cine nu sare, nu vrea schimbare!!! URAAAAA!!!!

Închei cu un moment publicitar 

Dacă bananele le iei din bananier, e logic ca palmele le ţi le iei din palmier! Iar ideile, de la un idiot! Aşa că vă stau la dispoziţie, ori de câte ori aveţi nevoie de scenarii  pentru petreceri de pomină! Anul acesta, ce-i drept, m-am trezit la spartul târgului...dar pentru la anul, m-am învegheat şi mă simt pregătit să ofer consultanţă!

Să bem pentru asta! Şi-un cântec vesel să cântăm...ceva despre o moarte în chinuri, c-apoi ce poate fi mai amuzant de atât? 

Dacă nu acum, atunci când?

 

 

[House of the Dragon Soundtrack - Celebration Dance]

Despre ghinion (şi noroc)

În "Ghidul bunelor maniere" se spune că nu e prea elegant să vorbeşti la telefon în public - ceea ce este logic, pe undeva: poate e zgomot de fond; poate este recepţie mai proastă; sau poate, pur şi simplu, e defect aparatul... situaţii în care calitatea convorbirii va scădea şi va trebui să ridici vocea şi/sau să creşti volumul apelului, pentru a te înţelege cu interlocutorul. Iar asta poate deranja pe cineva. Şi oricum nu e bine să îţi ştie tot mapamondul problemele personale. 

În practică, însă, lucrurile sunt la fel, dar altcumva. Ritmul vieţii, ce să vezi, ne ajunge pe toti... astfel că, pur şi simplu, apar probleme care trebuiesc rezolvate pe loc; deci, dacă sună telefonul, răspunzi şi spui ce este nevoie, indiferent de contextul în care te afli: pe stradă, în autobuz, la volan. Aia e viaţa, ce să facem? Iar dacă cineva se simte deranjat de această situaţie, lucrurile sunt simple: să facă bine să îşi închidă urechile şi să nu asculte. Sau să plece din zonă.

În Japonia feudală, casele erau construite cu pereţi glisanţi, din hârtie shoji. În mod tradiţional, într-o casă locuiau până la trei, chiar patru generaţii în acelaşi timp...ceea ce înseamnă că intimitatea exista doar atunci când ţi-o creai singur, prin voinţă şi efort personal. Nu o primeai de-a gata. 

În societatea modernă, suntem mai evoluaţi, desigur. Avem case personale, maşini personale şi tot felul de lucruri private pe care le accesăm cu fel de fel de chei, cititoare de amprente, scanere de retină, coduri sau alte parole individuale. Şi cu toate astea,  intimitatea a redevenit un lux pe care ţi-l construieşti singur atunci când ai nevoie de el; faci abstracţie de mediul înconjurător şi te retragi în tine.

Doar că, uneori, mie îmi place spectacolul lumii... fie doar şi pentru a-mi confirma propria umanitate. 

Am momente când mi se pare că sunt diferit, că mă lovesc de probleme pe care nimeni nu le mai are, sau că, pur şi simplu, iau decizii greşite, spun ceva greşit sau acţionez pe dos. Chiar şi atunci când ştiu ce am de făcut, când îmi repet în gând modul de lucru până iese perfect, apare neprevăzutul şi pus în faţa unei situaţii practice, bălmăjesc totul cu orice, ca să rezulte nişte bucăţi de ameţeală la starter şi un dish cu tochitură de varză, ca main course. 

[Alina Gingertail - Greflet’s song]

"Karma, neh"...cum ar spune Toranaga-sama, printr-o carte mai veche. "Ghinion de neşansă", cum ar zice un vecin. Sau...

Conform unei legende nipone, tentou-mushi, gărgăriţa noastră cea de toate zilele, a pecetluit tot ghinionul în punctele sale negre, pentru ca alţii să prospere - şi astfel s-a transformat într-un talisman norocos. M-oi fi născut sub semnul gărgăriţei şi-s vreun absorbant de energie negativă; mai ştii? Încâlcite sunt căile Domnului. 

Dar apoi am văzut că mulţi suntem în situaţia asta şi m-am mai liniştit.

Spre exemplu, apropo de vorbitul la telefon în public... eram, odată, în tramvai. Sau "tranca-vai", cum l-am alintat pe aici, prin zonă. Zăpuşeală, aglomeraţie de nu vă spui - că ieşeau copii de la şcoală şi stăteam alipiţi unii de alţii ca sardelele în conservă. Lângă mine sună un telefon...am crezut că e al meu, deşi nu recunoşteam acordurile soneriei. Până să mă caut eu prin toate buzunarele, lângă ureche răsună o voce de copil: "Alo, tata, acuma vin"....

...apoi asist, fără să vreau, la o conversaţie telefonică (pe difuzor):

"Ai luat pâine"?

"Nu am luat... nu ai zis că mă suni şi îmi spui dacă este nevoie să iau"?

"NU! Adică da, aşa am zis, DAR dacă ai văzut că nu sun, TU TREBUIA SĂ MĂ SUNI ŞI SĂ MĂ ÎNTREBI DACĂ IEI PÂINE"!

Mi-a picat capul pe loc, ce să vă spui? Şi apoi m-am simţit cu zece milimetri mai deştept, pentru că nu ştiam că o problemă se poate pune şi în acest fel. Ceea ce este doar vina mea... Când m-am intersectat cu o carte de mare valoare socială, intitulată "Arta de a avea întotdeauna dreptate", am refuzat să o citesc şi să mă autodezvolt. "La ce mi-ar trebui"? 

Revenind la oile noastre... 

După câte se vede, băiatul respectiv a avut o zi proastă; ghinion... şi taică-su i-a frecat ridichea pentru că a uitat să facă ce a promis şi totuşi, cumva, trebuia să iasă deasupra. Dar situaţia se poate privi şi altfel: copilul a ajuns într-o situaţie în care a absorbit energia negativă a tatălui. De ce? Pentru că a putut face asta. 

Şi cred că, de fapt, viaţa ne aduce pe toţi în astfel de momente - când atragem zăpăceala zăpăceala din jur şi totul merge pe dos. Nu e de vină pisica neagră ce tocmai ne-a tăiat calea; e doar o pisică. 

Nu e de vină ziua de marţi, că are trei ceasuri rele; de fapt, la superstiţia asta s-a ajuns pentru că se spune că Adam a păcătuit prin neascultare într-o zi de marţi şi, în plus, conform astrologiei, marţea este singura zi a săptămânii în care Marte, Planeta Războiului, guvernează trei ore. 

Nu putem învinui nici măcar ziua de vineri 13 - chiar dacă se spune că aduce ghinion. Pe la 1300 şi niţel, într-o zi de vineri 13 au fost arestaţi Cavalerii Teutoni  - deci...ghinion. 

Mai degrabă, eu cred că suntem norocoşi, uneori şi ghinionişti, alteori. Cu toţii avem zile bune şi zile proaste, zile în care totul merge ca uns şi zile când nimic nu se leagă, iar piesele de puzzle se lipesc tot aiurea. Avem orgolii, supărări, nemulţumiri; pornim certuri de la nimic şi apoi râdem de noi înşine, când ni le reluăm în gând. Cu toţii avem stări de agitaţie fără un motiv concret sau nervi latenţi, care se umflă la primul impuls. Asta-i viaţa! Până la urmă... chiar şi amorul poate dormi întors, când îi atârnă aripile de plumb.

Însă, cu toţii avem momente de geniu şi purtăm pe chip zâmbete aduse de vânt. Plângem când alţii râd şi râdem când alţii plâng 

Într-un fel, cu toţii suntem gărgăriţe pentru cei din jur - doar că nu în acelaşi timp. Şi poate de aceea, când un fluture bate din aripi, pe cealaltă parte a planetei se formează o furtună. 

Suntem conectaţi. Cu cei pe care îi ştim, dar şi cu cei pe care nu îi ştim. Suntem legaţi unii de alţii ca instrumentele dintr-o orchestră.

În "Silmarillion", Eru Iluvatar a creat Pământul de Mijloc din acordurile melodiei cântate de ainuri, demiurgii locali. Oare ce s-ar putea crea din muzica umanităţii? O fi ceva de bine? O fi ceva de rău rău? 

Habar nu am...dar să bem pentru asta!   

Şi-un cântec vesel să cântăm, c-apoi e bine! Încă e bine aşa.

[Lotuma - Ieva's Polka]