Facebook-ul şi manipularea

De când facebook-ul a devenit a doua natură a omului, lumea s-a schimbat. Suntem mai receptivi la problemele din jurul nostru şi pornim campanii pentru strângeri de fonduri destinate diverselor cazuri sociale (unele mai fictive, altele mai reale); mai "profunji" în înţelepciune şi postăm tot felul de ziceri celebre (mai ales când aceastea vin de la bătrâni, maeştri spirituali, călugări sau filosofi antici); mai sarcastici cu metehnele sociale şi râdem de prostia omenească, prin cele mai hazlii meme-uri; suntem mai competitivi, mai drepţi, mai sensibili, mai deschişi la nou. Şi, în acelaşi timp, mai îngrămădiţi în nişte sloganuri emise de alţii, mai superficiali în gândire, mai infatuaţi în comportament şi mai schilodiţi moraliceşte - c-apoi d-aia ne pierdem în atâtea teorii ale oricui, fără a mai avea un set propriu de valori.

Facebook-ul a devenit a doua viaţă a omului - care, de multe ori, nu mai are nimic în comun cu persoana reală. Este doar o minciună de P.R., cu unicul scop de a ne hrăni mândria, nevoia de atenţie şi egoismul.
Sau, de a manipula publicul -  ici şi  colo, prin colţuri şi exact la părţile esenţiale.

Ştiam asta de mult. Am mai şi spus-o din când în când, sub diverse forme, dar am tot sperat că mi se pare. Vestea bună e că nu m-am înşelat, vestea proastă este că am avut dreptate.

Ultima ocazie când mi s-a confirmat percepţia a fost ieri, cu ocazia noilor proteste. Dar ce s-a întâmplat, de fapt? Răspuns: s-a propus revocarea cuiva dintr-o funcţie. Corect sau nu, pe pile sau alte interese dictate de cine ştie ce oameni răi... MARE SCHEMĂ! Nu e ca şi cum acel om ar rămâne pe drumuri şi îi vor muri copiii de foame.
Da, dar omul ce priveşti nu e om de rând...ea este doamna Ţării Româneşti! Personalitatea providenţială proorocită de arhivele mayaşe, pentru a ne smulge din ghearele corupţiei. Salvatorul, mântuitorul, manifestarea Justiţiei Absolute în plan material, Aducătorul Luminii, Împărţitorul dreptăţii universale, întruchiparea năzuinţelor de veacuri ale acestui neam oropsit, purtătorul torţei olimpice, Sfărâmătoarea de lanţuri, Distrugătoarea robiei şi Mamă a dragonilor: unica, singura, splendida, minunata, preaiubita fiică a poporului, chiparoasa şi puternicaaaaaaa....aplauze pentru... LAUUUURRRAAAAA COOOOODRUŢA KOVESIIIIIIIIII!!!!!

(Mulţimea e-n urale, ţara e-n delir! Facem valuri, facem valuri!!! ... Hai, bă, cu valul, că nu aşteaptă femeia după voi!!) 

No, acuma nu am nimic cu săraca doamnă şi e posibil să fi exagerat cu ironia. Îmi pare rău, aia e...m-a luat şi pe mine valul de admiraţie!

Oricum, nu despre asta este vorba, ci despre percepţia oamenilor care îi ridică osanale şi nu mai pot dormi noaptea, de grija dânsei. Uneori parcă îi şi văd: stă studentul frumos la curs şi scrie în foicica lui, definiţia entropiei. "Entropia este o funcţie termodinamică de..."...bip-bip!, mesaj pe telefon. Îl citeşte şi-odată se zbârleşte părul pe dânsul: "Dom' profesor, tre' să plec! Corupţii vor să o demită pe Codruţa noastră...a picat Statul de drept, R.I.P. Justiţia ! Mă duc să protestez, să lupt şi să apăr! Pup, pa"!
Alţii, tolăniţi liniştiţi în casele lor, au un ochi pe tv, un ochi la uşă, o mână pe clanţă  şi-un pantof încălţat, gata oricând să sancţioneze drastic orice derapaj al clasei conducătoare! Cum fac penalii o nasoală, pac! Cetăţeanul vigilent îi plezneşte cu rigla la funduleţ..."V-am ars, să moară Tanţa! Păi cum aşa ceva? Asta chiar este o totală bătaie de joc"! Şi vai, şi vai, ne turnăm cenuşă-n cap, s-o terminat cu traiul în ţara asta! Justiţia a murit!

Serios, aş vrea să înţeleg şi eu mentalitatea protestatarului care una, doua, iese-n stradă. Spre exemplu, eu l-aş întreba: "Tu nu ai viaţă? Serviciu de onorat, copil de crescut, casă de întreţinut, bărbat de iubit, rufe de spălat, mâncare de făcut, pălămidă de plivit, floricele de udat...d-astea d-ale vieţii" ...
Cum poate fi cineva, oricine, gata la orice oră să piardă vremea în stradă, scandând diverse urări?
Că dacă asta este principala prioritate a acelei persoane, înseamnă că ori nu are viaţă personală şi nu are  altă ocupaţie, ori de acolo îşi ia banii şi trebuie să strige ca să aibă din ce trăi, ori e obligaţie din fişa postului. 

Am înţeles că oricine are dreptul să protesteze despre orice. Dar cine a spus că guvernarea se face din stradă? Şi mai ales, cine este această Stradă? O mie de oameni? Bine, mă... cam atâţia cred că strâng şi eu să mă susţină, dacă mă zbat niţel; şi sunt Neica Nimeni, nu ditamai persoana publică.

Cincizeci de mii? Hai, cinci sute de mii...care reprezintă ce şi pe cine? Cu ce s-a evidenţiat din gloată, ca să poată face chestia asta? Cine i-a delegat pe aceşti oameni să vorbească în...numele poporului de 20 de milioane, mă gândesc. Şi ce viziune de ansamblu are acestă Stradă asupra vieţii politice, sociale şi economice din România, ca să se poată implica în problematici atât de sensibile? Oare toţi suntem preşedinţi, prefecţi, procurori-sef, membri în diverse organizaţii care ţin frâiele ţării şi ştim cum se învârt treburile la nivel înalt? Toţi suntem agenţi secreţi, Geimşi Bonji care răstoarnă guverne şi învârt cheile colectivităţii? Toţi avem acces la maşinaţiunile politicii naţionale şi/sau globale? Sau confundăm cunoaşterea cu opinia şi suntem simple maimuţe manevrate de unii, care ne servesc informaţia cu linguriţa - exact atât cât să le convină lor şi să ne urnească pe noi? 

Abia acesta este marele pericol al Facebook-ului: ne dă împresia că suntem şerifi -  când, de fapt, este foarte posibil să fim doar o masă de manevră. Suntem definiţia manipulării şi ne mândrim cu asta! O aprobăm şi o aplaudăm...

...pentru că, de fapt, cine este şi Facebook-ul?
Cont îşi poate face oricine: directorul de bancă, elevul de liceu, golanul beat din cârciumă, chiar şi un copil de 7 ani. Spune că are 25 de ani, îşi pune poză la profil cu un vecin şi scrie că Guvernu' e mişto,  pentru că are mami bani să-i aducă ciocolată. Sau că educaţia e de rahat, pentru că bietul copil a luat un "insuficient" la şcoală şi e Doamna rea, că l-a traumatizat cu vestita corectură roşie! Share, share, share - că şi aşa nu prea citeşte nimeni nimic, în afara titlului postării şi gata viralul! Gata ştirea: "Comunitatea Facebook a sancţionat grav sistemul de educaţie, pentru că"...

Dar, haideţi să gândim pozitiv şi să vedem partea plină a paharului: puterea este în mâna cetăţeanului! A ta! Gândeşte liber! Fii activ! 

Power to the people, URA!

Şi-acum să bem şi ceva frumos să vedem:

(WC Montpellier 2011 - Daria Kondakova Qualifications Ball)

Despre oameni şi cărţi

Am înţeles că azi este Ziua Cărţii. La mulţi ani, ce să zic? 

O cheamă şi Gheorghea pe cartea asta? În fine, nu importă...La dublu mulţi ani, că e şi Sf. Gheorghe!

Pentru a marca momentul, declar (pe proprie răspundere) că sunt fan cărţi şi îmi place "Game of Thrones" - serialul, nu cărţile...că astea-s prea mari, mă plictisesc. Şi oricum, nu le am; dar şi le-a luat un prieten. Sunt ediţia 2017 -  ultima apărută, ca să fie mişto. Ce-i drept, în bibliotecă arată cel puţin superb, exact cum îmi place şi mie: copertă la set, ca să se vadă că e o colecţie; mărime potrivită, grafică decentă, hârtie de calitate. Într-un cuvânt: îţi creşte inima numai când le vezi şi te păleşte din senin pofta de a le citi.

No bun, s-o apucat amicul acesta al meu de dânsele... că d-aia a dat o căruţă de bani pe ele. Şi nu prea e mulţumit; zice că-s traduse cu picioarele şi în bătaie de joc. Cel mai probabil, Google translate ar fi făcut o treabă muuuuuult mai bună şi dacă mai greşea vreun acord, măcar avea o scuză: e un program de computer, la ce să te aştepţi?

Mă rog...toate astea sunt prostioare pe care le discutam la un pahar de vorbă.
Oricum au trecut pe lângă mine ca acceleratul prin haltă - pentru că, momentan,  nu mă lovesc de ele şi nu mă deranjează. Totuşi, mi le-am amintit astăzi, când m-am uitat pe site-ul unei librării online, căutând noua ediţie a cărţilor "Harry Potter". Vreau să le fac cadou şi, ce-i drept, ediţia precedentă, scoasă de editura Egmont, mi s-a părut hidoasă! N-aş ţine aşa ceva în bibliotecă, nici plătit - şi nici nu pot oferi cuiva un cadou care nu îmi place nici măcar mie.

Da, da, ştiu..."Nu judeca o carte după copertă"! Perfect adevărat; doar că, latura mea perfecţionistă nu mă lasă să cumpăr cărţi urâte, care nu se potrivesc cu nimic şi dau bibliotecii o înfăţişare de bazar de second hand!

Totuşi, de când "Harry Potter" a fost cumpărat de editura Arthur, situaţia s-a mai îmbunătăţit. Un pic, nu mult...dar se punea, totuşi, ca pas înainte. Şi m-am hotărât să mă apuc de cumpărături...până am văzut asta:

Stai, stai...Prinţul Semi Cum? Hai, dă-o-n şoşoni de treabă! "Prinţul Semisânge"? Da' ce-i ăla, Biftec? E prinţul lichidelor, jumate sânge şi jumate ţuică? I s-a scurs sângele într-o ceaşcă şi e semi-îmbălsămat?

Serios acum...Traducătorul acela vorbeşte limba română cu accent de marţian? Nu ştie bine termenii corespondenţi şi trânteşte pleaşca-n cozonac, sperând să priceapă interlocutorul ce vrea să spună? Chiar nu-l zgârie şi pe el la creieri cum se aude când spui titlul cu voce tare? Să-mi trag pălmi, zici că rostogoleşti pe scări o căruţă cu ligheane de tablă, pe cuvânt de vă mint!

În ciuda carenţelor de ordin estetic şi a calităţii proaste de editare, cei de la Egmont măcar au adaptat frumos termenul orginal "half-blood prince" şi i-au zis "prinţul semi-pur". Nu sună puţin mai armonios decât "semi-sânge"? Că nu facem grătar cu sângerete!
...şi până la urmă, orice cuvânt spus/scris pe planetă, în orice limbă, trebuie tradus ŞI ADAPTAT - iar textul trebuie înţeles nu numai în formă, ci şi în spirit. Dar ce să ne mai împiedicăm de amănunte d-astea în ziua de azi? În secolul vitezei nu mai contează detaliile!
De aceea, abia aştept să apară "Wuthering Heights" tradus ca "Înălţimi vântoase", "Pride and Prejudice" românizat în "Mândrie şi prejudiciu", sau "Gone with the wind" reeditat ca "Dus cu vântul". Ce, nu e posibil aşa ceva? În ziua de azi mă aştept la orice!

Plus că suntem aşa de deştepţi, că ne concentrăm doar pe formă, nu şi pe substrat. Iar asta este o tendinţă generală în orice artă...d-aia şi filmele abundă de efecte speciale care-ţi zăpăcesc neuronii, deşi nu mai spun absolut nimic şi sunt din ce în ce mai proaste. D-aia ştim să utilizăm smartphone-ul din burta mamei şi ajungem să dăm admitere la doctorat, deşi nu mai ştim să citim ceasurile cu limbi , sau nu mai ştim ordinea operaţiilor la matematică şi isterizăm internetul, întrebând în stânga şi-n dreapta cât face 9 + 9 : 9 - 9. 

Şi, în cele din urmă, de aceea ne şi tâmpim pe zi ce trece. Importantă este doar forma, nu şi fondul.

Aşa am rămas pe gânduri săptămânile trecute, când am aflat că în urma unor studii, s-a constatat că 1 român din 5 nu a citit nici măcar o carte în viaţa lui. Mi-e milă de săracul om, habar nu are ce pierde!

Apoi m-am îngrozit de-a dreptul, când cineva de la o asociaţie care se ocupa cu lectura spunea că misiunea lor de ONG este ca după numeroase campanii, să citească fiecare român minim câte 4 cărţi pe lună. "Domnu', domnu'...nu vă supăraţi...pe Pământ câte trebuie să citim? Că nu toţi avem posibilitate să mergem pe Lună..."

Şi de ce să ne rezumăm la minim 4 cărţi la 30 de zile? Eu aş fi zis "minim 4 cărţi pe zi": una înainte de micul dejun, una la prânz, una la siestă şi una înaintea gustării dintre mese. Iar dacă vrem să fim mai hoţi ca Moş Gerilă, seara zic să citim câte o bibliotecă întreagă, ca să fim siguri că ne deşteptăm conform normelor europene în vigoare!

Până la urmă, ce e fixaţia asta cu cifrele şi numerele? De unde ideea că dacă citeşti stive de cărţi pe oră...adică, pardon! LECTUREZI, că aşa se zice în mediile pretenţioase - eşti inteligent? Şi mai ales, de ce se pune accentul pe cantitate şi nu pe calitate? Dacă citeşti una şi bună, sughiţi? Te păleşte strechea şi dai în alte alea?
Dacă citeşti o carte pe trimestru şi te împlineşte, îţi pică tavanul în cap, sau cum? De ce trebuie să citeşti la normă? A, da...pari intelectual şi sună bengos când o spui: "Eu, ieri, am citit 4 cărţi şi am început-o şi pe a cincea"! "Vai, gurule mic ce eşti tu... Să-i dea, mămica, zăhărel? Sau vrei şi un imn de laudă"? 

No bun...eu nu mă pontez când citesc şi prefer să fiu etichetat cum i-o veni oricui la gură, decât să mă simt idiot. Citesc ce îmi place, cât şi când îmi place (cel mai des, pliantele de la supermarketuri - muahahahaha!!!!), nu ca să dau bine la public şi să fiu aplaudat! Chiar dacă asta ar înseamna şi o carte pe an! Prostule de prost ce sunt!
Ce să mai zic? Îmi pare rău despre mine, că-s băiat bun, pe alocuri.

Mda...Trist.

Dar aşa ajungem masă de manevră, membri ai gloatei şi analfabeţi funcţionali: ne concentrăm pe cifre şi nu mai suntem în stare să interpretăm informaţiile pe care le absorbim. În cele din urmă, litera ucide şi duhul face viu. Dacă este. Dacă nu, e ca-n comerţ: "Reclama e sufletul comerţului şi comerţul, sufletu' "!

Da bine...hai că sunt prea prăpăstios! Cărţile ne face nişte străluminaţi, genii şi aproape luceferi nemuritori! Lumini Călăuzitoare, menite să iasă din turmă şi să lucească pe bolta cerului de deosebiţi ce suntem... Iar toată lumea vrea să fie atât de diferită şi de specială, că acum şi dacă ai vrea cu tot dinadinsul să mai fii la fel cu cineva, nu mai ai cu cine să te asemeni!

Iar fără lucruri comune, nu mai există nimic durabil între oameni! Nici familie, nici prietenie, nici comunitate.
Totul este o formă atrăgătoare la suprafaţă, dar falsă în profunzime. Ca mărul cu viermi, măseaua cariată la interior şi sânii umflaţi de silicon. 

Şi totuşi, încă e bine.

Prin urmare, propun să ne bucurăm şi-un cântec vesel să cântăm:



(Antract - Cârciumăreasa)

Sunt plecat în oraş!

La zodia mea scrie că-s cel mai aventurier, vulcanic şi nestatornic om din câţi s-au inventat pe planetă. Ceea ce niciodată nu m-am considerat aşa...sunt fix pe dos, Gică Contra al zodiacului.
Deşi, e posibil ca astrologii să aibă dreptate, iar eu să posed toate trăsăturile menţionate mai sus - chiar dacă, pe silenţios, la un nivel mai intim. Adică na! Am terminat "Skyrim" de 2 ori până acum..am făcut toate misiunile posibile...m-am bătut cu dragoni, elfi, monştri, vrăjitori, asasini; mi-am cumpărat 5 case, mi-am construit încă vreo 3, cu tot cu dependinţe şi animale de toate felurile şi culorile împrejurul lor. (Da, ştiu...sunt Năstase 6 case + Ionannis vile de vis când îmi număr locuinţele! Dacă mă încordez niţel, le predau şi cursuri de autodezvoltare...atât de şmecher sunt!)
În plus, m-am căsătorit (de vreo două ori, cu o femeie şi-un bărbat, ca să testez biodiversitatea faunei), am înfiat copii, am ajuns şef de trib peste toate ghildele...ca să nu mai zic că mi-am tocmit până şi un mariachi, să-mi cânte  melodii mişto când sosesc acasă.
No, dacă nici asta nu este definiţia aventurii, care mai este, oare?

Şi în spiritul acestor explozii de îndrăzneală, mă taie pe mine capul, într-o zi, să fac o vizită la oraş.
Maşină nu am...adică nu. Am. Vreo 7, cred...bolizi ultimul răcnet. Ahhhhhrrrrrrrr!!!!
...atât că-s stivuite printr-un garaj din "Need For Speed" şi nu am acces la ele tot timpul. Aşa că, dacă vreau să mă duc pe undeva, folosesc Mergedes-ul din dotare: 2 picioare putere şi o câtime de voinţă. SAU, mă dau cu transportul în comun. Nu am tot timpul programul la mine, dar nu-i problemă...graţie avansului tehnologic, fiecare staţie este dotată cu afişaj electronic al orarului de circulaţie:

Problema e că orăşenii cu ştaif au limba lor proprie de comunicare. E un amalgam de cuneiformă, hangul, katakana, hindu, ebraică şi nişte influenţe aurebesh din universul Star Wars. Oricum, prea complicat prentru capul meu. Oi fi eu fruntaş la satul meu dintre lunci, dar la oraş e clar...mi-s ultimul codaş! Altă lume, alte caractere...ce mai la deal, la vale? Sunt total analfabet! Culpa mea -  "vina mea", în latină. Unii inculţi zic "mea culpa","mea vina"; dar, desigur că este eronat... Adică tu zici "meu calu' ", sau vorbeşti normal, ca omu':"calu' meu". Păi ce-i asta? Nu mă mai prostiţi în faţă, că am trecut şi eu printr-o şcoală şi nu vă merge cu mine! Chiar dacă nu ştiu cune-hangu-kata-hindu-ebra-besh-ul vostru! :p

No, deci am rezolvat-o cu autobuzele. Nu-i nimic, pornesc aventura cunoaşterii per pedes, că nu-s născut în caleaşcă!
Zis şi făcut...Şi cum mă plimbam eu fain frumos prin urbe, cu pletele-n vânt şi ochii ca girofarul după gagici, ajung la o piaţă şi TRINC!! Mă trăzneşte o idee demnă de geniul ce mă aflu: când voi fi mare, vreau să mă fac vânzător de şocuri!

Serios, mă, nu râdeţi...deja se practică meseria asta! Am văzut-o cu ochii mei, la o tarabă:

Dar pentru că bişniţarul 'cela nu a vrut să mă ia ucenic (ca nu cumva să-i fur brăţara de aur a meseriei), am alt plan: cumpăr un şoc, îl studiez cu atenţie - ca să pot face diagrama SWOT de puncte tari şi puncte slabe şi-apoi pam-pararaaaaaammmmm!!! Cine e agent de vânzări de succes? Euuuuu!

Problema e că şocul ăsta e 50 de lei. Scump dom'le, scump....şi nenegociabil.

La o săptămână revin p-acolo şi primesc prima veste bună a zilei: "Şoc Şoc - 20 de lei" - din nou, nenegociabil.

Dar e bine şi aşa, nu-i bai! În ritmul ăsta, peste câteva câteva săptămâni poate găsesc "Şoc Şoc Şoc" cu 5 lei, să-mi permit şi eu un calup...c-apoi iar am scăpat calu-n porumb şi mi-am făcut de cap la păcănele, de-am ajuns aproape de 0 cu banii; dacă scutur bine de buzunare, cred că mai am numai vreo 7 lei.

Aşa că, deocamdată, sunt pe sistem "lungeşte-mi, Doamne, zilele, pân' s-or coace căpşunile"! Şi ca să nu rămân cu speranţa-n plop, din când în când mai bat magazinele, poate găsesc un Şoc din ăla la ofertă. Nu am găsit...ghinion. În schimb, am dat de-o intrare second hand.

Ca să vezi ce-au mai inventat ăştia! Ştiam numai de intrări first hand...dar, mă rog...merge şi una la second! Adică e gata purtată de altcineva? E făcută de chinezi, pe vapor? Folosită de bogătani prin Germania şi adusă la noi, pentru amărâţi?
Până la urmă, nu are importanţă; oricum îmi trebuie şi o intrare, că aia de la casa mea s-o cam tocit şi se vede naşpa. Şi pentru că o intrare nouă e clar că nu-mi permit...uite cum face Dumnezeu cuib la barza chioară! În ciuda tututor şanselor, găsii fix ce căutam! 

Bucuros nevoie mare şi entuziasmat de atâtea gânduri de mărire, mă duc să halesc ceva la un local, că e bine şi cu filosofia, dar pe stomacul gol...toate ideile bune dau rateuri! Şi la un restaurant am găsit un meniu fix pe gustul meu!

Şi zic:
"Mda. Vreau un cocoşel la ceaun, o pizza cu carciofi - că nu ştiu ce-s ăştia şi vreau să-i încerc, iar ca desert...un piept de puicuţă. Dar să fie tânără, vă rog.  Mulţumesc frumos!"

...că na, nu puteam mulţumi urât domniţei ospătăriţe-chelneriţe; mi-era milă de gingăşenia ei.

Bon apetit şi la mulţi ani ziua de azi!
Revin după o scurtă siestă (publicitară)...



(Lindsey Stirling & Peter Hollens - Skyrim theme)