vineri, 16 martie 2018

Despre calea spre succes

...si lupta noastră cea de toate zilele

Tibi Uşeriu a câştigat Ultramaratonul Arctic pentru a treia oară, consecutiv. Este singurul român, singurul om de pe planetă care a reuşit o aşa performanţă. Ştirea aceasta este pe toate canalele media, indiferent că vorbim de radio, televiziune sau internet. 
...şi, ca în cazul oricărei alte persoane care intră în atenţia publică, lumea doreşte mai multe amănunte. Cine este acest Tibi Uşeriu? Ce este el, ce a lucrat? Ce a făcut până acum? Ce şcoli a terminat, cum a copilărit şi unde s-a născut - nişte întrebări relativ normale, pentru că aşa funcţionează mintea omului: i se oferă un subiect care să îi zgândăre curiozitatea, iar apoi vine finalul apoteotic: "Would you like to know more? / Vrei să afli mai multe amănunte?" - laitmotivul filmului "Starship Troopers" a lui Paul Verhoeven, din 1997. Bine, acolo este vorba despre modul în care funcţionează propaganda - dar întrebarea este definitorie pentru întreaga omenire, indiferent de situaţie.

Wold you like to know more?
DA! Întotdeauna DA, mai ales atunci când informaţia este prezentată într-o lumină tentantă şi se referă la o realizare deosebită. Până la urmă, pe acest proces se bazează toate tehnicile de marketing şi reclamă: dorinţa şi curiozitatea. Iar foamea pentru detalii este cu atât mai mare cu cât persoana aflată în lumina reflectoarelor este un necunoscut, un Neica Nimeni. Aşa că auzi ştirea şi rămâi perplex: "UAU, TARE!! Ce, cum? Cine-i ăsta? Cum a reuşit aşa ceva?"
No, acum avem ocazia de a afla...pentru că în librării apare biografia lui Tibi Uşeriu - iar povestea lui de viaţă este demnă de scenariul unui film: cartea povesteşte drumul parcurs de un infractor condamnat la 23 de ani de închisoare pentru jaf armat şi tentativă de omor, până la omul care este acum - cel pe care îl  admirăm şi ne poartă cu mândrie drapelul la Cercul Polar, în acordurile imnului naţional.

Da, este uluitoare capacitatea de anduranţă a acestui om. Numai când mă gândesc la cursa pe care a tocmai a câştigat-o, mă trec fiorii.
Şi mie îmi place să merg pe jos, aşa că nu mă sperie distanţele de până-n 10 km - chiar dacă performanţele mele fizice nu sunt demne de vreo laudă. Adică na...dacă vreau să mă mai aerisesc niţel şi sunt în Bucureşti, o iau frumuşel pe jos, de la Gara de Nord şi pâna la Piaţa Unirii sau Parcul Carol. La căldură fac faţă  până 40 de grade celsius; sunt un fel de reptilă, care funcţionează pe baterii solare: absorb căldura ca un burete şi apoi o reconvertesc în energie. Problema mea e că temperaturile scăzute mă incapacitează complet şi frigul îl simt ca pe o scândură-n cap: mă năuceşte şi fac eforturi considerabile pentru a-mi coordona mişcările. 
Se spune că omul judecă lumea prin prisma propriilor trăiri şi se raportează la ea prin comparaţie: ce sunt eu şi ce este celălalt. Cu cât diferenţa dintre răspunsuri este mai mare, cu cât admiraţia este mai mare. 
Deci: Cum să rezisti la gerurile alea? Nu sunt foarte comod de fel...nici prea mâncăcios. Băi, dar cum să trăieşti în gerul ăla?? Cum să mergi pe jos 617 km într-o săptămână? Asta ar însemna aproximativ 90 de km pe zi...prin -50 de grade Celsius!! Nespălat, nemâncat, degerat...prin ger cumplit! Ce Winter Soldier? Ce Captain America, ce Superman, Batman şi alţi superoi de film? Uite aici Superman real, în carne şi oase. Un super om care nu zboară şi nu e antiglonţ... şi nici măcar vedetă de cinema.

Hai să zicem că până la urmă, meritul acesta nu ar fi al său, în totalitate. Adică, la 20 de ani să fii bodyguard al unui interlop din mafia sârbească înseamnă că nu ai chiar 1,50 pe tocuri şi 30 de kg ud şi cu bolovani în buzunare. E clar că pentru a ajunge chiar şi aici, natura i-a oferit un context favorabil, apoi l-a înzestrat cu sănătate şi rezistenţă fizică - daruri pe care şi le-a înmulţit prin muncă, e adevărat. Totuşi, e mare lucru să ai şi o fundaţie pe care să construieşti...că degeaba există voinţă, dacă-i ioc putirinţă!



De aceea, adevăratul merit al acestui om, mai presus de capacităţile fizice, sunt realizările sale de ordin psihologic: revenirea uluitoare de la o viaţă în neorânduială, fără repere sănătoase, la tăria mentală necesară pentru a fi omul care ne reprezintă astăzi ţara. Lupta cu propriile ispite, cu tentaţia spre confort şi abordarea unei căi mai periculoase, dar în care putea dovedi, din nou, că e cel mai tare din parcare şi tata la băeţii deşteţi: răzbunare şi revenirea la viaţa de răufăcător. Iar această bătălie o putea pierde foarte uşor dacă nu primea un brânci de ajutor şi din partea semenilor:

"Tibi Ușeriu a recunoscut că Tășuleasa (n.r. Asociaţia Tăşuleasa Social) a reprezentat salvarea lui, pentru că i-ar fi fost mult mai greu dacă nu ar fi avut unde să se întoarcă după cei peste zece ani petrecuți în spatele gratiilor" 

Vorba bătrânilor: "orice ai face, orice ai munci şi oricât te-ai strădui, e mare lucru dacă îţi mută cineva prânzul într-o zi". Ceea ce, e perfect normal, că d-aia suntem atâtia pe planetă...să ne sustinem reciproc!

Una peste alta... Da, trecutul contează şi ne influenţează prezentul. Dar nu îl defineşte, iar acest Tibi Uşeriu ne-a demonstrat-o: oricum vei fi fost, orice ai fi făcut, ziua de astăzi îţi oferă şansa de a fi un om înnoit. Nu altcineva...tot tu, dar mai bun! Totul porneşte de la decizia proprie şi personală.
...exact cum s-a petrecut şi cu autorul cărţii "Shantaram". O ştiţi? Eu am descoperit-o acum vreo 2 ani, fiindu-mi împrumutată de o prietenă care îmi cunoştea atracţia spre exotic. No, şi am gătat-o...e o ditai cartea, lungă cât Zidul Chinezesc. Interesantă, dar nu neapărat diferită - şi totuşi am inclus-o în top 3 cărţi citite în viaţa asta...pentru că uluitoare este povestea din spatele cărţii. Povestea autorului, care este pe rând bancher de succes, dependent de droguri, tâlhar, condamnat pentru jaf armat, evadat, cerşetor, interlop, traficant de droguri şi iar deţinut. În închisoare scrie "Shantaram", o lucrare ce va fi publicată după a treia încercare - primele două manuscrise fiind distruse de gardieni.
După eliberare, Gregory David Roberts (căci despre el este vorba) se transformă complet...se mută în India, se dedică scrisului şi devine ambasador al unei fundaţii caritabile.
Cam aşa arată decizia de schimbare.

Făcând o paralelă (că tot suntem în ditamai perioada premergătoarea Paştelui), cred că la asta se referă şi postul creştin ortodox: nu e doar o abţinere de mâncare. Da bine, mă...de-ar fi aşa simplu, ar însemna că veganii au loc rezervat într-o lojă din rai, pentru că se abţin  toată viaţa de la consumul alimentelor de origine animală! Postul nu înseamnă nici vizitarea asiduă a bisericilor, nici statul în genunchi zi de vară până-n seară, nici vorbitul cu Domnul în gură, la fiecare 3 cuvinte. Şi nici măcar lecturarea câtorva zeci de rugăciuni pe zi. Toate acestea sunt nişte căi pentru a atinge starea necesară schimbării...pentru că postul presupune, dincolo de toate, lupta cu tine şi cu patimile tale; cu stilul de viaţă dăunător, cu lucrurile pentru care te mustră conştiinţa şi de care te ruşinezi înainte să adormi.



Mai presus de câştigarea unei curse dificile, ce mă uimeşte pe mine la Tiberiu Uşeriu este felul în care şi-a transformat viaţa.
Îndrăznesc să cred că asta vrea şi Dumnezeu de la noi: evoluţia spirituală. "Bă copchile, ia dă-ţi două palme şi trezeşte-te"! Confortul (excesiv) prosteşte, adoarme simţurile. Ca să parafrasez înţelepciunea modernă: ieşi din zona de confort! - un îndemn care, la bază, nu e rău. Devine amuzant şi îşi pierde din valoare doar pentru că e repetat aiurea-n tramvai şi pe nepusă masă de către oricine vrea să-şi creeze o spuzeală de profunzime şi agerime intelectuală.
Iniţial, însă, ideea asta cu ieşirea din zona de confort chiar a fost revoluţionară: Luptă-te cu tine, nu cu alţii! Învinge-ţi patimile, nu îi învinge pe cei din jurul tău la şmenării. Luptă-te să fii, nu să ai! Luptă-te să fii om, şi nu CEO-director-patron... asta poate fi oricine! Nu-ţi trebuie decât oleacă de determinare să termini o nenorocire de şcoală, apoi nişte fooarte mulţi bani, câteva pile în locurile potrivite, circumstanţe social-economice favorabile şi nişte muncă. Uneori multă, alteori puţină - sau deloc...cum ţi-o fi norocul.
Om, însă, cea mai bună versiune a ta, nu poţi fi decât tu! 

Întrebarea este: câţi dintre noi ne putem cuceri pe noi înşine?

Să bem pentru asta!


Nothing But Thieves - Sorry

joi, 8 martie 2018

8 a lu' Martie

Când eram eu mai tânăr, viaţa era altfel. Mai grea (din unele puncte de vedere), dar mai simplă.
Nu se ştia de Valentine's Day. Dragobete's Day nici măcar nu se inventase...pardon! Nu se (re)descoperise. Şi totuşi, oamenii se îndrăgosteau; iubeau, îşi dăruiau flori - de cele mai multe ori, din curte - că erau mai ieftine, mai proaspete şi mai frumoase decât orice ai fi găsit pe piaţă. Nu se bătea prea mult toaca despre asta, pentru că iubirea ţinea de intimitate; se naştea în suflet şi creştea în sânul familiei. Nu exista nici un motiv pe lume pentru care să te dai în stambă că iubeşti...Toată lumea iubeşte. 
E ca respiratul - deci, de ce ai scoate asta în evidenţă? Lume, lume, eu respir! Aşa, şi?? Spune când ai încetat să o faci...abia atunci e o ştire! Cam aşa şi cu opulenţa asta a sărbătorilor iubirii - cel mai probabil, încercăm să sculăm mortul, d-aia se face atâta tămbălău pe marginea unor chestiuni fireşti. 

Revenind la secţiunea "amintirile mă chinuieşte":
În vremea aceea, marcam ziua de 1 martie.
Era o mândrie pentru orice femeie să poarte mărţişor în piept, simbol al respectului şi preţuirii. Ţin minte că doamnele învăţătoare şi doamnele profesoare erau cele mai invidiate! Primeau zeci, sute, mii de mărţişoare...şi pe toate prindeau în piept -  de arătau ca nişte generali plini de decoraţii, la finalul zilei de lucru.

Apoi urma 8 martie. Ziua mamei. Care, întotdeauna se serba cu bucheţele de flori, cântece şi felicitări făcute de copii şi dăruite mamelor. Nu-mi amintesc să fi zis cineva, vreodată, de Ziua Femeii. Nu se organizau bairamuri (contra cost) la restaurant, special pentru femei. Nu existau flamingoboi, cipăndei şi alţi stripărei. De fapt, intrai în pământ de ruşine ca, femeie fiind, să fii văzută că te duci să te maimuţăreşti într-o cârciumă, unde te-mbeţi ca porcu' şi intri fibrilaţii că-ţi arată unu' scula - chiar dacă nu vedeai, zilnic, aşa ceva.



Desigur, asta nu înseamnă că femeile de atunci erau altfel. Nu, nu...oamenii au cam aceleaşi metehne de când s-au infiinţat pe planetă. Atât că, mai demult, exista noţiunea de "ruşine". Rufele murdare se spălau în familie, nu în centrul oraşului. Iar "făcutul de cap" era cât de cât ascuns de ochii lumii, nu era tratat ca o ispravă demnă de laudă.
Mda...cum ar fi zis mamaie: "Maică...era lumea proastă". Şi, cumva, mai înţeleaptă.

Acum suntem deştepţi. Nu mai trăim în comunism, ci în capitalism. Ne naştem cu smartfonu-n mână; ne facem profil de facebook de când suntem în ciocul berzei. Şi nu mai avem Ziua Mamei...pentru că mama este o femeie, însă nu toate femeile sunt mame. Şi nici măcar mamele nu mai sunt toate mame!
Deci tu, ca afacerist de frunce, îţi dai singur la gioale dacă te apuci să oferi servicii unui grup restrâns de persoane. Este complet contraproductiv pentru comert! Dacă vrei să faci o şpârlă, nu-ţi alegi clienţii pe sprânceană; secretul succesului stă în satisfacerea mulţimii! Tricuiala (românizarea neologismului de sorginte anglo-saxonă, folosit în mediile pretenţioase; de la eng. tricky, şmecherie) e să te-ntinzi cu afacerea pe oriunde poţi, nu stai să te codeşti şi să faci nazuri. Banii nu au culoare şi nici miros! Şi din canalizare dacă îi iei, îi speli şi au fix aceeaşi valoare! Ceea ce nu se întâmplă şi cu oamenii... odată ce impui nişte criterii şi începi să-ţi triezi clienţii, este clar că nu mai iese profitul!

Aşa că luăm otova...şi marcăm Ziua Femeii. Sau Ziua Muierii, cum se zice pe strada mea.
Stai! Am o întrebare: ieri am făcut un test de personalitate şi mi-a ieşit că latura mea feminină este mai dezvoltată decât ar trebui. Se pune că sunt femeie şi am voie să mă destrăbălez? Uraaaa!!!! Vreau la striptis!!! Nu mă interesează specimenul care se va dezbraca...nu are nimic din ce nu  am şi eu! Deci nu stau ca pe ace, frământat de curiozităţi feciorelnice. Totuşi, îmi tot dă ghes o nedumerire: vreau să văd cum reacţionează prea-frumoasa domniţă, garofiţa, gingaşa, zâna inocentă şi plină de iubire pe care nu o pot atinge nici cu o floare, de teamă să nu îi răpesc fragilitatea -  când se distrează ea, cu fetele.
Spre exemplu, anul trecut, în urbea mea s-a organizat un party special pentru doamne, de 8 martie. Se promiteau multe surprize şi o seară de neuitat... iar o cunoştinţă a mers şi ea. C-apoi na! Pensionară, văduvă, se plictisea femeia în casă şi a zis să mai schimbe aerul. A doua zi am întrebat-o: "Cum v-a plăcut petrecerea, măi tanti Nuţi?"
"Doamne, Domnicule, pupa-Ţi-aş tălpili tăli, că nu mai merg la măscării d-astea, nici dacă mă ia din casă cu poliţia!"
"Aoleu, tanti, păi cum aşa? Ce s-a întâmplat?! V-au bătut?"
"Stai niţel să-ţi povestesc...La intrare, m-au întâmpinat nişte băieţi...Aşa era Gicu al meu când l-am luat: înalt, frumos, blond...ce mai? O mândreţe!!
Şi băieţii mi-au oferit flori şi şampanie. Nu am mai băut şampanie d-asta aşa bună, de la nuntă! Apoi ne-au adus mâncarea - bună, să te lingi pe deşte! Nu am mai mâncat mâncare aşa bună de la nuntă!
Apoi au venit lăutarii şi ne-au cântat muzică populară cu Irina. Era şi ea pe undeva - într-un dulăpior, pe-o masă -  că de-acolo s-auzea, dar n-o vedeam. Şi apoi, pe la miezul nopţii, n-am mai înţeles...eu eram cea mai bătrână, în rest...numai tineret! Nişte fete frumoase şi gătite...aşa eram şi eu la..."
"...ştiu, ştiu, la nuntă!"
"Aşa. Da! Şi-au început să ţipe toate şi să-şi smulgă hainele de pe ele. Apoi au făcut cerc mare şi am văzut un bărbat care le dansa în chiloţi! Ele râdeau, dansau, hinchiau, chiuiau, strigau, aplaudau, se mângâiau, se pupau, aruncau cu şampanie, aruncau bani, aruncau şerveţele - el dădea din buci. Şi-odată face repede repede ţuşti pe-o masă şi i se crapă chiloţii pe el, de-a rămas, Doamne iartă-mă, că-s femeie bătrână şi mă vede bărbati-miu de unde e, că nu mă duceam dacă ştiam...a rămas ăla, gol puşcă! Se uita la mine şi se freca pe mătarangă! Ptiu! Io, femeie bătrână, să stea el să-mi arata pu.."
"Bine tanti, gata, am înţeles! Nu vreau detalii!!!"

Şi este 8 martie! Din nou!
Prilej de mare bucurie şi urături de fericire şi noroc. De trei ori URA, şi-o dată SĂ TRĂIASCĂ!! Este ziua lor, a femeilor - şi merită tot ce este mai bun! La 8 martie, mulţi ani! Să trăiască, să-nflorească şi să nu îmbătrânească! Să vină băeţii şi să rupe mesili!
C-aşa se petrece...Dacă nici acum, atunci când? Măcar astăzi să ne cinstim şi noi drăguţele, cum se cuvine...


Chiar, cum se cuvine? În cap la mine era ceva cu mici daruri, o masă în familie, d-astea care să exprime respectul. În ruptul capului nu m-aş fi gândit că dacă vreau să îmi arăt deferenţa pentru o doamnă, tre să îi arăt cheia franceză!
Da', mă rog...astea-s vremurile! Să vină băeţii şi să rupe mesili! Aaaaaa...au fost? Nu contează, să mai vină o tură! Nu trebuie să-şi facă doamnele de cap? Că d-aia-s doamne, ce puşca mea? Puşca şi cureaua lată - desigur... O fi sărbătoare, dar nu vă gândiţi la prostii!

Până una alta, pentru sănătatea noastră mintală, prefer să consider că 8 martie este ziua mamei - ca ideal al femeii.
C-apoi, în cele din urmă, se poate trăi fără femei; sunt o grămadă de bărbaţi care trăiesc singuri. La fel de frumos cum se poate trăi şi fără bărbaţi...pentru că sunt o mulţime de femei care se descurcă singure în viaţă. Dar fără mame, fără părinţi, nici nu am exista.
Şi mai înainte de a vorbi de modele feminine precum Nadia Comăneci, Regina Maria, Ecaterina Teodoroiu, Cruduţa, Esca sau mai ştiu eu ce alte entităţi, cred că ar trebui să ne cinstim mama - începutul tuturor începuturilor şi numele lui Dumnezeu pe buzele copiilor. Ale noastre, ale tuturor...că până la urmă, toţi suntem copiii cuiva. 

Închei cu o vorbă din bătrâni: e bine şi cu celebrităţile, dar străinul - mamă şi tată nu îl faci! Indiferent de situaţie.

Să bem pentru asta!


(Gheorghe Zamfir - Ciocârlia)

P.S.: Tocmai am aflat că tot astăzi este şi Ziua Internaţională a Pescarilor. Ceea ce, pentru fair-play, ar trebui să le organizăm şi lor un show cu stripteuzi...undiţe goale, peştoaice la bară şi toate cele!

sâmbătă, 24 februarie 2018

Meditaţie de seară

După câteva zile de pusnicie, azi m-am hotărât să ies la oraş! C-apoi na, fu sărbătoare! La mulţi ani ziua de azi, fericire şi noroc! Sănătate şi virtute, s-aveţi bani, s-aveţi ce bea!
No, bun! Zis şi făcut: m-am gătit -  cu trening şi pantofi cu toc; m-am parfumat pe ici, pe colo şi-am purces la drum, în paşi de dans: "Mă iubeşte femeile...şi e moarte dupe mine! Toată ziua îmi şade pe cap - nu ştiu ce să fac, ca să scap"! Eeeee...ce să fac? Alerg până mă-mpiedic, că doar nu-s prost!
  
Şi cum mă plimbam eu, în toată splendoarea, prin târg - de ţi-era mai mare dragul să mă admiri, zăresc o minunăţie de anunţ, ce-mi luminează viaţa:


Frate, atâta scris!! Atâtea analize!! Vreau tot pachetul - mai ales ecografia la părţile moi, că tot nu ştiu care sunt... 
N-am eu prea mulţi bani, dar nu-i problemă..mă-nscriu la gratuit! Ce săriţi aşa?! Nevoiaşii nu sunt oamenii cu nevoi? Păi eu sunt plin de nevoi - majoritatea mici, e drept. Am nevoie de  o mică vilă, o mică limuzină, o mică insulă exotică...am auzit că se poartă, aşa e în tendinţe!! Ca să nu mai zic că am şi un credit de nevoi personale! Ce mai la deal, la vale? "Nevoiaş" scrie pe mine!

Oricum, a picat ca o mănuşa această oportunitate...chiar nu m-am mai controlat de mult timp, să văd cum mai stau şi eu cu sănătatea. Părerea mea e că-s bine - cel puţin la picioare. Pe la cap am ceva probleme, da' acuma na...se-ntâmplă! Perfecţiunea stă în imperfecţiune! Plus că nu m-agit, am auzit că toate trec până mă-nsor. Însă, repet: un control nu strică, niciodată. Mai ales că-i gratuit.
Iniţial îmi propusesem să merg la un control ginecologic, că nu am fost niciodată. Şi-am cerut trimitere de la medicul de familie, c-aşa se face. Las cardul de sănătate şi ies pe hol, până-mi face trimiterea. N-a durat 2 secunde, că se crapă uşa cabinetului şi răsare un ochi cu ochelar pe dânsul: "Auziţi, da' pentru cine vă trebuie"? "Pentru mine, doamnă...! N-am eu trompă şi d-alea de mai trebuie p-acolo, dar am vreo 3 trompete de la nepotă-miu şi-am găsit şi-o vuvuzelă de pe vremea când mă duceam la stadion. Cred că sunt bune pentru un control mai mic, aşa..."
N-am înţeles ce mi-a răspuns dna doctor...ceva de strămoşi, probabil despre istoricul lor medical; cert e că mi s-a trântit uşa-n nas şi n-a mai fost chip s-o deschid, chiar dacă am am ciocănit juma' de oră, ca popa!

Bătaie de joc, dom'le! Numai la noi se poate întâmpla aşa ceva! Cotizezi la stat, plăteşti facturi, munceşti zi de vară până-n seară - ca un sclav - şi nu capeţi o urmă de repect! Adică stai niţel, că mă enervez! Dar de ce mi se refuză dreptul de a merge la medicul specialist? Nu-i democraţie? Ca ce chestie femeia merge la ginecolog şi bărbatul nu poate să meargă? Nu eram egali?!  

Chiar mă simt prost la faza asta...toată lumea îşi cere dreptul. Ceea ce e bine...copilul care nu plânge, nu primeşte ţâţă! OK! Vreau şi eu ţâţa mea!
Adică unii oameni au dreptul să se căsătorească cu ei înşişi, pentru că au fantasme în rochia de mireasă şi nu-şi găsesc alesul care să le dea ocazia să o poarte. Mai ales că e o soluţie perfect câştigătoare şi pentru societate: fiind propria ta soţie, timpul de cuplu înseamnă timp liber dublu pentru tine, ca să faci ce vrei. Cheltui dublu, chiar dacă eşti unul singur! Susţii comerţul şi prin extrapolare, chiar economia naţională...ca să nu mai zic că ai de două ori mai multe şanse să îţi faci plăcerile. Nu d-aia trăim, să fim fericiţi?!



Să-mi trag pălmi, de nu e mai rentabil să ne căsătorim noi cu noi!

...unii oameni se întreabă de ce femeile nu pot fi  motostivuitor! Ceea ce, despre mine, să fie! Totuşi, am o doleanţă: când se votează legea, ar trebui să se specifice clar, momentul în care duduia trebuie să-şi declare identitatea. Nu de alta, dar poate mă-nsor în şi tre' să ştiu şi eu dacă o culc pe domniţă cu mine-n pat, sau o parchez în faţa porţii - că n-am garaj! Bine...la faza asta cred că m-aş alege şi cu niţel dosar penal, că nici permis de conducere nu am şi nu pot umbla cu ea pe drumurile publice. Iar bani de şosea privată...vise, taică! De fapt, cu privata o mai rezolv eu, că am destulă grădină! Sap o groapă, bat un ţăruş în pământ şi gata! Cu şoseaua, însă, s-a-nchis problema! Îmi pare i'm sorry!

Unii oameni vor să fie bărbaţi din femei, alţii femei din bărbaţi. Unii vor egalitate cu animalele, alţii vor supremaţia roboţilor. Unii vor pe lună, alţii vor la săptămână. Unii aşa, unii pe dincolo. Câte bordeie, atâtea obiceie...şi tot atâtea persoane care să susţină orişice idee, oricât ar fi ea de idioată!
Aşa citeam, recent, un articol scris de o mare jurnalistă  (ca răspuns la un alt articol asemănător, scris de un bărbat), în care afirma superioritatea femeii de succes -  care îşi este atât de suficientă şieşi, că nu mai are nevoie de nimeni. Are bani să se întreţină singură; când are chef de partide ocazionale îşi face rost la orice oră, că d-aia e de succes; dacă vrea să îngrijească de cineva îşi ia câine (sau face un copil, în stilul amazoanelor - cred); este liberă să facă orice, oricând, oricum doreşte, fără să fie comentată...plus că vrea să mai facă şi alte multe milioane de lucruri frumoase, care să o dezvolte social, spiritual, mental, psihologic, fizic, metafizic...şi dacă e nevoie, până la urmă îşi inventează propriile domenii de evoluţie, că nu-i nici o problemă.
Şi ca să fie absurdul la culme, răspândirea de înţelepciune se petreceea pe un site despre relaţii. Ceea ce e logic... Cum relaţionezi cel mai bine cu oamenii? Fiind singură, normal - c-apoi nu eşti nebună să stai cu cineva! Deci totul e numai de bine! Aplauze!

Păi şi într-o astfel de lume, eu nu merit să am dreptul unei vizite la ginecolog? Nu 'oi fi chiar de succes, da' unde-i dreptatea, unde-i echitatea? Unde a dispărut justeţea democraţiei?
HUO! Jos guvernul! Codruţa, nu ne lăsa de izbelişte! Izbăveşte-ne, fii lumina noastră!! 

Mda.
Până se-ntâmplă pocinogul, hai, totuşi, să ne bucurăm. Fac cinste, tocmai am împlinit 9 ani de blogăreală. Paaaaartyy!! Vorba cântecului de la Voltaj: "Hai sus! - dacă eşti bengos...locul tău este pe masă şi-al paharelor pe jos!"


The BossHoss - Word Up ("Kingsman - The Golden Circle" Soundtrack)