Citeşte, roagă-te, iubeşte

Stau câteodată şi-mi aduc aminte...

Anul trecut pe vremea asta a fost o perioadă tare grea pentru mine. Intrasem într-o plictiseală d-aia crâncenă, când pur şi simplu nu mai aveam ce face! De păcănele eram sătul, de bătut ţurca mi se acrise, munca nu mă interesează...aşa că vrând şi mai mult nevrând, m-am apucat şi eu să citesc. O carte de colorat, o poezie, un banc, lectura suplimentară de la clasa a patra şi brusc m-a prins flama! Am luat o viteză la citit, că-ntr-o lună am gătat biblioteca mea şi deja făcusem cărare la Biblioteca Orăşenească. Până s-o gătat şi asta...aşa că devenisem atât de disperat, că mergeam la farmacie şi ceream tot felul de medicamente, numai ca să le citesc prospectul! Noroc că mai ţine Dumnezeu cu proştii lui şi brusc m-am liniştit, chipurile...s-a deschis o terasă pe colţ şi cât era ziua de lungă ardeam gazul p-acolo, citind etichetele sticlelor de bere - pe care le-am băut. Logic. Nici măcar nu mă deranjau că se repetau! După o bere, fiecare om devine alt om - pe care îl chinuie setea de lectură şi trebuie să citească! Deci..."Barmannnn!!! O bere la băeatu'!" 

Un prieten mi-a zis: "Eşti fraier! N-ai internet? Suntem în era modernă, geniul este la un click distanţă! Uite, îţi dau un link şi găseşti acolo 5 milioane de cărţi! Nu-ţi ajunge viaţa asta să le citeşti pe toate!" I-am răspuns plictisit: "Amice, nu-s cu pdf-urile! Nu ştii că io-s mai bătrânoc? O fi bine şi cu realitatea virtuală...dar mie îmi place să am cartea-n braţe! Să o simt, să pun mâna pe ea şi să mă bag cu nasu-ntr-însa până-mi trece cheful! Păi tu ştii că prima mea dragoste au fost cărţile? La 8 ani eram topit după Dama de Pică (brunetele rules, se ştie!). Apoi, pe la 20 ani, rupeam tot, ziceai că-s pitbull! Dacă vedeam o bibliotecă, trebuia să-mi pui lanţ - că praf o făceam! Fiecare cărţulică o luam şi ţi-o citeam din scoarţă-n scoarţă! Fără scoarţe, ce mă fac? De unde ştiu unde să încep şi când să mă termin? Vrei să păţesc şi eu ca iepuraşul ăla din poveste, când îl duce tac-su la iepuroaice?
Fiule, uită-te la mine: Un'-doi-trei! 
Iepuraşul: Uuunnnuuu...dddddoooiiii... 
Nu, nu, nu...încă o dată! Atenţie la mine...Un'-doi-trei!
Iepuraşul: Uuunnnuuu...dddddoooiiii... "
Bă, bă, mă-nervezi cu nervii! Fii atent la mine! Păsărica...atenţie...Un'-doi-trei!
Iepuraşul: Un'-doi-trei-patru! Iartă-mă tată!"

Una peste alta, ce-a fost mai rău, a trecut - până la urmă. Şi deşi nu aş da o carte pe un e-book niciodată, măcar m-am învăţat să mai răsfoiesc şi internetul - că mai dau şi de lucruri interesante. Aseară, spre exemplu, am găsit un articol în care autorul se întreba candid cum se împacă creştinii cu dinozaurii? Mda...ghici, ghicitoarea mea! Păi cum să se împace? Bănuiesc că fiecare îşi vedea de treaba lui, în ograda proprie...c-apoi ultima dată când am verificat, dinozaurii au dispărut acum 65 de milioane de ani, iar creştinii au apărut numa' de vreo 2000 de ani.

Oricum, amuzantă abordarea; am râs de m-am stricat. Şi-apoi, că tot eram pe subiect,  mi-am amintit de interminabilele discuţii avute de-a lungul timpului cu diverşi colegi de breaslă pe tema existenţei divinităţii. Un subiect pe cât de incitant, pe atât de simplu!

Iată de ce:     

Rezumând: Omul a ajuns până la aproximativ 385 de mii de kilometri de Pământ. Galaxia noastră are un diametru de 100 de mii de ani lumină şi face parte dintr-un grup de galaxii, cu diametrul de 10 milioane de ani lumină. Acesta, însă, se află într-un roi de galaxii, cu diametrul de 110 mii de ani lumină, care, la rândul lui, este doar o părticică dintr-un super-roi de galaxii, cu diametrul de 520 de milioane de ani lumină...care reprezintă doar un colţ din universul observabil, ce are un diametru aproximativ de 93 de miliarde de ani lumină. Dincolo de aceste limite se întinde restul universului, pe care nici măcar nu ni-l putem imagina.
Cam asta este măreţia Naturii.

Acum propun să facem abstracţie de imensitatea complexităţii universului cunoscut, eliminăm din sistem complexitatea infinită a universului necunoscut şi ne raportăm doar la micro-grăuntele nostru de nisip, pe care îl numim planeta Pământ:

Avem pictura în faţă, o vedem zi de zi şi ne tot întrebăm dacă există vreun pictor, sau totul a s-a născut întâmplător - de la explozia unui atom. Ceea ce mi se pare perfect normal...că doar şi Capela Sixtină a apărut după ce s-a împiedicat un zugrav mai tălâmb de o găleată cu vopsea şi a stropit pereţii cu ditamai capodopera. Vezi? În zilele noastre avem Oskar fără pete pe perete şi putem şterge orice poginog; dar ăia dacă erau înapoiaţi...au lăsat-o aşa, să se mire toată posteritatea. Nişte proşti!

În lumina celor prezentate mai sus, (pentru mine) este foarte clar dacă există, sau nu există Dumnezeu.

O problemă ar putea fi răspunsul la întrebarea "Ce vrea Dumnezeu de la noi?"...deşi, analizând fenomenul religios în ansamblul lui, şi aici răspunsul este relativ simplu:

"Nu fii măgar!" 

Adevărata problemă abia acum apare...pentru că teoretic ne dorim aceleaşi lucruri, dar nu mai avem valori comune şi, în principiu, fiecare e pe sistem "sula şi căciula". Fiecare are dumnezeul lui, binele lui, credinţa lui; şi fiecare este corect, dar conform cu propriul set de valori.

Iar unde e dezbinare, nu poate fi pace. Nici dragoste. Nici comuniune. Nici familie. Nimic. 

În toată agitaţia asta, analizăm fiecare surcea...fără să mai vedem pădurea. Strecurăm ţânţarul, dar înghiţim cămila. Ne zbatem pentru drepturile gazelelor care sunt vânate de leii din savană, ne întrebăm  cu ce se unge între buze cine ştie ce divă ca să nu se opărească după ce se strică la burtă sau alte chestii d-astea de ne condimentează existenţa. Iar în timpul liber  luptăm pentru o lume mai bună.

Minunat!

Partea mişto este că soarele continuă să răsară şi în fiecare dimineaţă avem şansa de a iubi şi a fi mai buni.

Eu de mâine încep să încerc o schimbare. Mai întâi de toate, însă, propun o cântare faină:

Alte momente (fără schiţe)

I

Aniversare

22 - 23 aprilie: Weekendul Inimilor Frânte, la Magic FM.

Perfect! Mă înscriu...am cea mai frântă inimă din câte există! Dar, ce zic eu frântă? E ruptă de-a binelea...şi problema e că mi se rupe în continuare! 

II

Din dragoste

Se presupune că te căsătoreşti din iubire şi divorţezi când s-a gătat iubirea. C-apoi cât să ţină şi ea, sărmana, că nu-i mâncare de fast food plină de E-uri, să o mănânci după 25 de ani şi să trăieşti bine mersi, în continuare! D-aia viaţa fără aditivi e mai sănătoasă: ce-i în mână, nu-i minciună.
Aşa gândeam eu, până am descoperit următorul articol:

Adică, de dragul copilului, ăştia divorţează în fiecare an? Na, c-am trăit s-o aud şi p-asta! 

Ştiam că se fac nunţi în fiecare an. "Draga mea, sunt complet topit după tine, şi vreau să mă însor cu tine. Aaaa...suntem deja luaţi? Nu contează, dragostea mea este prea mare pentru o singură căsătorie; vreau să fiu dublu însurat! Facem nuntă în parcul unde ne-am întâlnit prima dată. Şi peste 2 ani, tot cu tine vreau să mă căsătoresc...la munte, la cabană! Şi peste 3 ani, tot pe tine te aleg! Facem nunta pe plajă! Şi peste 4 ani..." Frână, am înţeles!

Dar de divorţ anual nu am mai auzit până acum; asta cum vine? "Făi femeie, te urăsc din ficaţi, nu te mai suport, bag divorţ! Ştiu că suntem deja divorţaţi, dar  vreau să fiu dublu divorţat, că mi-ai mâncat zilele!...pentru bine copilului, of course. Şi dacă stau să mă gândesc, hai să divorţăm în fiecare an - tot pentru binele copilului! Ne vedem la anul şi până atunci, imită guma: STERGE-O!!"

III

Tehnici expirate de parenting

Circulă o modă prin sat, care zice că în principiu eşti neghiob ca bulamacu' şi dacă vrei să faci ceva, orice, trebuie să ceri sfatul experţilor. Mişto, ce să zic? Nu mai consumi energie să studiezi problemele vieţii, ci copiezi rezultatele şi te concentrezi pe altceva, mai plăcut.

Uite aşa, fain frumos, mă apucă pe mine într-o zi un chef urieşesc de a învăţa tehnicile de comunicare cu cei mici. Deocamdată nu e cazul, da' cine ştie ce va fi pe viitor? Poate nasc şi am rezolvat problema!

Deci, mă educ. Şi cum citeam eu ce tre' să îi spun copilului când nu voi şti ce să-i spun, BANG!!! Dau peste o măgărie creaţă! Când viitorul copil mă va întreba dacă şi el va trebui să se căsătorească când va fi mare, conform experţilor, eu trebuie să îi spun: "Fiecare are rolul lui într-o familie. Sora ta nu poate deveni tată, iar tatăl tău nu poate deveni bunică!"....STOP! 

Ete na! Nemernicilor! Păi cum să învăţ copilul asemenea teorii discriminatorii? În ziua de azi, nu mai există roluri, poţi să devii fix ce vrei! De ce să nu fie sor-mea tată, dacă ea aşa vrea? Şi eu de ce să nu fiu străbunică? Uite aşa mi-a tunat mie...azi sunt străbunică! Fac ce vreau, sunt tânăr şi neliniştit! Cine mă împiedică? Dacă vreau, pot să ud şi canapeaua! Mama nu se supără - vorba reclamei...
Tot ceea ce contează e iubirea, libertatea şi dreptul de a alege! Exact ca-n bancul acela despre căsătoria modernă:

"Gigel dă telefon din Paris la familie în Bucureşti şi-şi anunţă părinţii c-a hotărât să se căsă-torească. Foarte fericiţi, părinţii l-au felicitat şi li s-a promis că el, fiul iubitor, le va trimite şi bilete de avion şi le-a spus că-i aşteaptă cu o mare surpriză. A doua zi, mama-l sună şi-l roagă-n lacrimi să-i spună ce surpriză le face, să „ştim şi noi cum să ne pregătim”. După multe discuţii şi la insistenţele mamei, băiatul îi spune:

- Mami scumpă, aici, la Paris, sunt alte mentalităţi mai progresiste, nu ca cele învechite de la noi. Mă însor cu Gheorghe cu care am plecat din România… 

Nu se mai aude nimic, telefonul începe să sune ocupat… mama şi-a pierdut cunoştinţa. O găseşte soţul şi după ce soţia îţi revine, îi povesteşte îngrozitoarea veste. Soţul îi zice:

- Mărio, las’ că-l iau eu în primire, că doar n-o să ratăm căsătoria unicului nostru copil, care-i mare balerin la Paris!

Îşi sună fiul, dis-de-dimineaţă, care-i răspunde somnoros:

- Ce-i tată, „tu est tombe du lit”? Pardon că-ţi vorbesc franţuzeşte, dar aşa zic ăştia când te scoli de vreme, că ai căzut din pat!

- Mă Gigele, să nu lungim vorba! Am lămurit-o pe mă-ta că timpurile s-au schimbat şi tu vei trăi într-o ţară civilizată şi progresistă, ca Franţa. Dar ca s-o liniştesc şi mai bine, spune-mi ca-ntre bărbaţi: Ce costum să îmi pun? De socru mare sau socru mic?"

Nu ştiu, zău...se duce lumea de râpă, dacă nici în experţi nu mai poţi să ai încredere!

IV

Despre înţelepciune

Cică a ieşit o vorbă din popor: "Pe drumul care mi-i drag, nu am treabă - dar îmi fac!".

No, cam aşa sunt eu: sunt câteva locuri dragi mie şi am, n-am treabă, tot pe acolo mă trezesc din timp în timp. E superb, ce să zic? Natură-n floare, un lăcuţ mic, păsărici la tot pasul...tot un cânt şi-o poezie. 

Şi cum mă plimb eu, aşa, pierdut în gânduri ca un cufundac pe fundul unei bălţi, numai ce mai observ cu coada ochiului pe câte cineva care merge paralel cu mine; şi-mi zic: "Ui' mă, ce mândreţe de domn! Frumos, elegant, mustăcioara lui, pana corbului; buzişoara lui, mura câmpului...şi ce mijlocel! Tras ca prin inel! De-aş fi şi eu şi eu aşa un bărbat bine! Hmmmm.....ce ciudat! E îmbracat fix ca mine! Aoleu....stai că-n dreapta e oglinda! EU SUNT, 'tu-te-n cur, blestem!"

Chiar mi-a zis cineva odată: "Mai rar ca tine, aşa om! Înalt ca bradu' şi prost ca gardu'"! Desigur, un rău şi un invidios...îl pot contrazice oricând! Niciodată nu m-am considerat înalt şi nici nu am auzit pe la nimeni că aş avea o asemenea calitate. Ca s-o spui p-aia dreaptă, pentru că nu aud o fi de vină şi faptul că nu prea îmi părăsesc iatacul - de fel, sunt mai timid ca o fată mare şi nu prea am experienţă cu socializarea, moda, rândul lumii. Adică mai încerc şi eu din când în când câte-o şpârlă, că-n cap la mine sună bine; dar rezultatul e fix pe dos, n-am mai pomenit aşa ceva!

Oricum,  când ies, la prima impresie fac senzaţie oriunde mă duc! Garantat! 

Uite, dăunăzi, mă plimbam pe centru, cu ochii aruncaţi după diverse zâne, una mai frumoasă decât cealaltă! No, şi văd o mireasă...
Ţin să menţonez că de obicei nu-mi plac miresele, mi se par prea...ostentative. Desmiresite or fi şi fetele alea drăguţe, dar când le văd echipate pentru cea mai importantă zi din viaţă, aşa chinuite, tapate, machiate, încorsetate, vopsite, cremuite, tatuate, aranjate...nu ştiu, nu mai e natural. Pare un kitch, un fel de aurul proştilor; o sumă de falsuri agresive, care-ţi sparg retina şi cam atât. Ce văzusem eu, însă, era ceva angelic! O drăguţă, o finuţă, o...bibelou de domniţă, ce mai la deal, la vale? Locul întâi la concursul "Floarea din grădină"! Logic, mă uit mai atent; termenul corect ar fi fost "mă chiorăsc", dar...zic să am şi eu o exprimare mai rafinată. 

Tot mirându-mă şi cu ochii după ea, observ că nici nu-i reală...ci-i desenată pe un panou, unde scria cu litere de-o şchioapă: "Salon de nunţi cu piscină".

Acuma, mă scuzaţi! Cineva zicea că cea mai adâncă înţelepciune este gândul la moarte; şi eu cred că-s vreun înţelept, filosof, sef de trib, ceva de gen - pentru că de o vreme, tot la moarte mi-e gândul: cum arată, cum se simte, cine e, ce pofteşte, cu ce gând pe la mine, o cafeluţă, o biscuite...întrebări d-astea de gazdă bună. Dar oricât aş fi eu de luminat..."nunţi cu piscină"? Nu pot să pricep cum vine asta... 

Mă duc să cercetez subiectul, că poate o fi vreo invenţie nouă.

Şi până mă mai deştept oleacă, hai să şi dansăm, că tot e zi de sărbătoare:

Momente (fără schiţe)

Motto: viaţa e cu este, şi ca dânsa suntem noi

I

Discriminare!

Dacă în Ploieşti există strada Constanţa, în Constanţa de ce nu există strada Ploieşti?

Propun un memorandum..nu! O petiţie online pentru remedierea măgăriei! Ca potenţial ploieştean şi eventual constănţean, simt că drepturile mele de cetăţean european îmi sunt încălcate! Nu ştiu sigur de ce, dar nu contează! Nu suport nedreptatea.

II

Cuplul prezidenţial este format din preşedinte şi prima doamnă.

Dacă preşedintele S.U.A. s-ar fi numit Hillary Clinton, înseamnă că Bill Clinton ar fi devenit prima doamnă a  Americii? Sau se numea "Primul Domn" - că d-aia e bărbat?! 

Deşi... în ziua de azi, în fiecare domn se află o doamnă de care se poate îndrăgosti alt domn - deci e bine oricum.
Sunt tolerant - dar despre asta, în episodul următor.

III

21 martie. Ziua Mondială a Sindromului Down.

Am aflat din întâmlare chestia asta; pe la noi oricum nu s-a serbat nimic. Aşa că dau o raită pe net, să iau contact şi cu alte părţi de planetă, unde lumea este mai empatică. Mai bună. Şi, poate, mai mărinimoasă.

Găsesc următorul mesaj:

Foarte frumos! Molto brava pentru doamna care a venit cu o asemenea idee! 

Logic, am dat LIKE de câteva ori, ca să îmi exprim admiraţia. Nu am înţeles clar ce legătură este între purtatul şosetelor diferite şi teribila boală, dar na...de vină este, cu siguranţă, incapacitatea mea nativă de a gândi în afara cutiei. 

Oricum, mi-am revoluţionat viziunea asupra vieţii...şi am realizat că, de fapt, cu toţii luptăm pentru diverse cauze nobile. Chiar şi atunci când nu o ştim! Spre exemplu, clovnii de la circ au nasul roşu; precis, ei susţin vreo mişcare de eliberare, de prin cine ştie ce colţ de planetă.

Ieri mă plimbam fain frumos prin oraş şi în faţa mea, un domn, a tras o flegmă mucoasă fix în mijlocul trotuarului. L-am boscorodit jumătate de zi, mergând cu mare atenţie, pentru a nu călca prin ce nu trebuie. Totuşi, în lumina noilor informaţii, realizez că, de fapt, domnul îşi exprima dezaprobarea şi protesta împotriva atentatelor teroriste. Sau, poate susţinea protejarea rechinului ciocan; sau, poate, se antrena pentru viitorul tur de scrutin; sau, poate...ohooo...cine poate şti pentru ce idee de înaltă ţinută morală milita el?

Una-ntr-una, e de bine! Suntem nişte oameni buni şi merităm tot ce este mai bun pe lume. Până şi eu sunt un om extraordinar...chiar dacă, în lenea mea nemăsurată, nu mi-am urnit fundul în Piaţa Victoriei, să prostestez alături de întreaga naţiune. Acuma na...în apărarea mea, declar că am purtat chiloţii pe dos, în semn de susţinere. URAAAA!!!!!

Aştept pozele voastre!!! 

P.S.: Pentru domnişoarele între 18 şi 23 de ani, 90 - 60 - 90 cu abonament la sală (pe luna în curs), accept şi poze fără chiloţi.       

IV

Sărbătoresc Floriile. 

E ziua mea. Nu port nume de floare, dar sunt o floare în spirit. Ferice de cea care mă va lua de bărbat. După primele 5 minute o să-şi blesteme zilele...dar zic să nu mai punem căruţa înaintea boilor! Întâi să mă-nsor şi după aia 'oi mai vedea pe unde scot cămaşa... 

Până una-alta, vreau să arăt beton! Am mers la salonul de înfrumuseţare şi m-am epilat, să mi se vadă şi mie frumuseţe de burtă! Păi ce-i cu atâta păr, e junglă? Sau trup de Mister Olimpia? 

Mi-am făcut manichiura, pedichiura, acum sunt la tratament facial pentru scoaterea punctelor negre dintre nas. 

Apoi mă tund. Cică ultimul răcnet în materie de coafură este mireasa bob...p-aia o vreau! 

Pe mireasă, desigur...că în cap sunt aproape chel. Mă port cu părul vâlvoi, să pară mai bogat. 

V

A venit Paştele...Hristos a înviat! Adevărat a înviat! Plouă cu tradiţionalele urări de  "La mulţi ani" şi "Fie ca...". Ne ciocnim ouălelele şi paharelele, în sănătatea noastră; stingem lumina 5 minute, pentru a marca Ora Pământului şi adresăm, în gând, o rugăciune de mântuire a sufletului pentru melcii care au ieşit la plimbare în urma ultimelor ploi şi au murit fleşcăiţi pe asfalt de picioarele oamenilor răi - nu râdeţi, că aşa se face dacă eşti milos şi cu suflet mare! Am văzut pe facebook!  

În sfârşit, mâncăm! Masa-i plină cu toate cele cuvenite...că de! D-aia am făcut împrumut la bancă, să fim şi noi în rândul lumii! Dacă nici acum, atunci când? 

Mama, grijulie, ca toate mamele...îmi verifică babeţica, să nu dau pe mine; îmi umple farfuria cu de toate, să adun diverse vitamine în corp. Îmi dă cu linguriţa - eu sunt prea slăbit; am reuşit să ţin post o zi jumătate şi tremur din toate încheieturile...cred că am şi slăbit vreo 2 kg şi 152 de grame. Cearcăne, sigur am...le văd în oglindă.

După primele 3 feluri (4, cu aperitiv), sunt sătul. Nu vreau să fac abuz...trebuie să mănânc puţin, până îmi reobişnuiesc stomacul cu hrana normală. Dar nu contează...mai avem de mâncat! Sarmale în foi de varză, sarmale în foi de viţă, copane de miel cu usturoi, friptură la tavă, friptură la grătar, cârnaţi, peşte pe grill, caracatiţă în sos de curry, 6 feluri de prăjituri, pască, plus un dish cu alte ouă roşii; de vin nici nu m-am atins - încă.

"Mănâncă tot din farfurie, nu-ţi mai bate joc...că în Africa sunt milioane de copii care mor de foame! Şi tu..."

"...eu ce? Dacă mănânc tot, nu mai mor copii de foame în Africa?"

Asta e.

Aşa e viaţa.

Mai bine să cântăm...că nu se ştie cât mai avem ocazia.