Interviu de interes public

Eu am obosit de atâtea proteste şi nemulţumire! Pe cuvânt de cercetaş!
Da' de ce să mă agit când pot, mai bine, să Nu mă agit? Plus că nici o zi nu poate fi mai frumoasă ca cea de astăzi...Deci, frate, hai cu bairamul! Că doar, motive-s destule: a nins afară, a dat căldura, imediat apar ghioceii, lumea din jur are fel de fel de preocupări, de ţi-e mai mare dragul să le observi...suntem tot într-o forfotă!

Uite, de exemplu, marea jurnalistă Andreea Esca are interviu cu fostul prim-ministru Dacian Cioloş...şi pentru că discuţia a decurs într-un stil relaxat şi jovial, a venit şi întrebarea firească: "Sex: dimineaţa sau seara?" , moment în care Cioloş răspunde timid: "Când apucăm". Personal aş fi continuat întrebarea: "...şi pe cine apucaţi?"

Oricum, foarte tare! Chiar mă gândeam într-o noapte, când nu mă lua somnul: "Când o face Cioloş sex?" Şi-am încercat să-mi imaginez...numai că am păţit ca Bulă când număra oi  imaginare ca să adoarmă şi a stat treaz toată noaptea când a descoperit că a pierdut o oaie. Cam aşa şi eu: ce făceam şi cum o întorceam, tot nu ştiam cum să-mi răspund la întrebare şi eram tot cu ochii cât cepele de nesomn! Nu mai zic, că de la o vreme îmi crescuseră şi nişte pungi sub ochi...mamă, Doamne! Mergeam la piaţă şi într-însele îmi puneam cupărăturile, că aşa erau de încăpătoare!
Noroc cu dna Esca, că m-a lămurit! Altfel...nu ştiu ce se întâmpla cu mine! Poate-mi sărea şi vreo rotiţă de la atâtea gânduri asidue şi o luam teleleu pe străzi, în căutarea fericirii...

Bine că nu a fost cazul! 

Problema e că abia acum am realizat cât de conectat sunt la viaţa publică şi că mintea mea este plină de întrebări! Şi dacă tot s-a spart gheaţa cu Cioloş, zic să nu ne oprim aici...mai vreau detalii intime!

Aşa că propun o listă cu întrebări pentru următorul interviu, că tot am veleităţi de jurnalist - în cap la mine, abia am câştigat premiul Pulitzer! Ce-i drept, îmi vine în rate...dar hei! Dau de băut, tocmai mi-a sosit prima jumătate!
În fine...gata cu glumele! Vă rog frumos...să-i dăm drumul:

1. Pipilică faceţi din picioare, sau vă aşezaţi pe colac?

2,3. Căcâţa e moale, sau iese viguros şi dodoloţ? E galben ca lămâia, sau brun ca ciocolata?

4. Aruncaţi şosetele găurite, sau vi le coase soţia?

5. Ce culoare are perechea favorită de chiloţi?

6. La poponeţ vă ştergeţi cu mâna stângă, sau cu cea dreaptă? Ori...poate cu amândouă odată?

7. Cât de des vă tăiaţi unghiile de la picioare?

8. Râgâiţi după ce mâncaţi? 

9.  Cu ce deget vă scobiţi în nas?

10. Vă place să folosiţi wc-ul turcesc?

Serios, lucrurile astea trebuie ştiute neapărat! Ca o naţie ce ne respectăm, nici nu concep cum ar arăta viaţa fără aceste informaţii...care ştiu sigur că sunt de interes public! Altfel, Andreea Esca, un jurnalist care cică este un formator de opinie şi serveşte interesul public, nu ar fi pus o asemenea mizerie de întrebare! 

Dar dacă a pus-o, înseamnă că, pe cale de consecinţă logică, publicul chiar este interesat de prostiile astea.

NOI suntem interesaţi! Ce politică, ce bunăstare socială? Infrastructură, medicină, educaţie? Astea-s subiecte de o bârfă mică, la o bere c-o sămânţă! Nu e mai important să ştim când face sex Cioloş? De câte ori pe zi? Unde? În ce poziţii?
Probleme d-astea adevărate, după care chiar ne frige buza...care, de fapt, chiar contează! De exemplu, asta cu sexul merge ca replică de agăţat: "Bună! Sex dimineaţa, sau seara? Nu de alta, dar ca să ştim cum stăm..."
Şi chiar e logic: de la sex apare îndrăgostirea, apoi se naşte familia, iar familia e celula de bază a societăţii!  Parammmm!!! Băi, câte schimbi cu o întrebare!!!

No bine...
Până una alta, mai bine să ascultăm un cântecel din vremurile de glorie, când "cecherap; cecherap" dădea tonul distracţiei:

Bamboo - ca stil de viaţă

În general nu îmi place politica și nici nu mă încred prea mult în politicieni, iar această atitudine îmi permite să fiu mai detașat în multe probleme care nu ar face decât să îmi complice viața, fără nici un rost.  Așa că dau dreptate vorbei de duh din popor: politica e un rahat pe care toată lumea vrea să pună mâna, bătându-se cu pumnul în piept că îl apucă de partea curată.

Trist este că în bătălia politică dintre preşedinte şi guvern, a fost târât și poporul. Părinți, copii, bunici, nepoți, soți, soții, prieteni, iubiți...nu mai contează! Ceea ce are importanță este simplu: dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea! Așa că HUUUOOOOO!!! Tu ești drogat, hoţ, tu ești manipulat, ba tu ești manipulat, tu ești comunist, ba tu ești securist! Am găsit discuții pe internet în care  unii povesteau, plin de dezgust, discuțiile cu părinții susţinători de comuniști, care se pun de-a curmezişul libertăţii şi democraţiei. 

Apoi am căutat, în paralel, informaţii dintr-o tabără, dar şi din cealaltă...iar agitaţia a atins cele mai înalte culmi de nebunie: se înjură ca pe şanţ, se porcăie, se minte, se demonizează sau se disculpă o parte sau alta - în funcție de partizanatul politic. Se încalcă în picioare orice urmă de respect şi demnitate umană, se încalcă legea, se discriminează...pentru că în dragoste şi război, totul este permis! Iar ceea ce trăim este un război...ce-i drept, nu cu arme - încă. Ci unul al nervilor, al minciunii şi al manipulării. 

Iar în toată această nebunie, sunt târâți copiii. De ce? 

Pentru viitorul lor, sau pentru orgoliul nostru? - care, între noi fie spus, nici măcar nu e al nostru...ci al celor care vor putere, multă şi nemăsurată putere. 

Cu milioane de ani în urmă, pe când Decebal învăța să agațe gagici și eu eram cogeamite Șoim al Patriei, la fel mergea treaba: pentru a sublinia gloria țării și iubirea pentru conducătorul mult iubit (desigur), copiii erau scoși în față. Îmi amintesc și acum o anume zi de vară în care niște matahale cu pălării negre au năvălit în grădiniță, au îmbarcat toți Șoimii într-o rablă de autobuz și ne-au dus, val-vârtej la ultimul etaj al unui bloc, să-l întâmpinăm pe Ceaușescu. Personal, mi se frângea de partid și tot ce îmi doream era să merg la toaletă - dar, obligat forțat, de voie de nevoie, a trebuit să stau câteva ore, cocoțat pe niște cutii dintr-un balcon străin, cu ditamai coada de drapel în brațe - pe care trebuia să o agit frenetic atunci când apărea coloana oficială la orizont.

No, deci care este diferența între această imagine și cea în care un politician pupăcește copii, doar pentru că e campanie? Sau cea în care părinții urlă la guvernanți, cu copiii în cârcă? Sau cea în care unii se iau la omor cu jandarmii, îi înjură și le aruncă cu sticle incendiare și cataroaie în cap, apoi ziua următoare, vin copiii și le dau flori? Sau când se face un lanţ uman în jurul clădirii guvernului, format din copii?

Gestul cu florile este foarte frumos, luat în modul: protestăm, pentru că nu suntem de acord cu politica ăstora și îi vrem p-ăștialați. Că am mers la vot sau nu, nu mai contează...ideea e că protestăm, dar nu ne omorâm! Asta înţeleg; nu pricep, însă, unde se încadrează copiii în toată ecuația asta? De ce să le stricăm bucuria jocului şi a copilăriei, aducându-i la o mişcare de stradă? Unde-i bravada în treaba asta? Şi în condiţiile în care principiul separării puterilor în stat e clar că nu îl vor pricepe, ce să înveţe BUN de acolo?   

Păi atunci zic să le punem şi ţigara în gură de cum se nasc, că oricum vor fuma la maturitate şi trebuie să li se înveţe corpul cu diversele otrăvuri - să facă imunitate! Hai să-i şi drogăm, să vadă şi ei dragoni roz prin copaci...hai să-i ducem şi la bordel - că poate au nevoie să-şi liniştească pornirile sexuale...că de! Oameni suntem! 

Singura logică pe care o văd în toată desfăşurarea asta de forţe este dată de imagine. Cum e și sintagma aceea cu rol de laitmotiv: "au adoptat ordonanța la ceas de seară". Aşa, şi? Dacă o adoptau la ceas de dimineaţă nu mai era la fel, sau cum? Dincolo de timpul fizic, de ce seara cu pricina a căpătat o importanță în sine? Pe sistem "Au adoptat unii o ordonanţă. Mare schemă! Cuumm??? La ceas de seară?! Gata, fra, pân-aici! Ies în stradă, le iau capu'! Nu se mai poate cu atâta furtişag...CORUPŢIA UCIDE! JOS GUVERNU'!" 

Bine, din punct de vedere psihologic ştiu că seara/noaptea este percepută ca fiind vremea când  au loc mârșăviile - pentru că nimeni nu le mai vede. Aşa era acum sute de ani...problema e că, între timp, s-a inventat curentul electric, iar ritmul de viaţă al omului s-a schimbat - putând să faci fix aceleaşi lucruri, indiferent că e zi sau noapte. Plus că prin 2012, Roberta Anastase număra pe sărite parlamentarii ca să treacă legile ce trebuiau trecute şi nu a mai contat că era zi sau noapte:

Deci, Bamboo! Că şi acolo tot aparenţele contau...

Iar dacă viaţa noastră este guvernată de Imagine, am o întrebare: care mai e diferenţa între cel care îşi cumpără Lamborghini (să moară duşmanii de necaz), dar nu mai are bani nici de un iaurt... între cea care îşi pune silicoane, să fie bombă sexy, dar e doar o bombă...şi între părinţii care îşi plimbă copilul prin piaţă, cu căciuliţă pe care scrie cu litere de-o şchioapă JOS GUVERNU'?

În fine! Prea-s chiţibuşar şi vreau să înţeleg totul! Las' aşa mai tâmp, că-s mai fericit!

Hai, mai bine, să dăm mână cu mână şi să cântăm în cinstea fostului Bamboo, dacă nu avem alte motive:

...sau, în cinstea dragostei (dacă mai interesează pe cineva şi amănuntul acesta):

Singura soluţie: ÎNCĂ O REVOLUŢIE!

A ieşit lumea în stradă. Din nou.
Sute de oameni, mii de oameni, zeci de mii! Toţi românii protestează, luptă, se zbat; prin foc, prin fum, prin spăngi, punem steagul naţional pe crâncena redută! This is SPARTA!!
Şi totuşi, vorba poetului: ce-i mână pe ei în luptă? O stare de nemulţumire, asta este clar ca lumnina zilei. Fiecare persoană are propriile dureri şi frustrări - aşa că le strigă cu obidă şi pumnii încleştaţi. Totuşi, de aici şi până la Vocea Străzii e cale lungă..De fapt, nici nu există o voce a străzii - pentru că nu există un ideal comun. Doar cereri răsfirate şi pur personale, după capul fiecăruia.

Oamenii ies în stradă. Punct.
De ce? Problema lor. Aia cu legea amnistiei e pentru prostit proştii! În realitate, câţi au citit acea lege de-a fir a păr şi au înţeles-o - apoi s-au răzvrătit împotriva ticăloşeniei şi au ieşit în stradă? Probabil puţini, cel mai probabil, mai nimeni.
Oamenii ştiu una şi bună: nu vrem să iasă criminalii, violatorii şi corupţii pe străzi. Buuun. Dar chiar să fie atât de simplu? Hodoronc tronc, asta-i legea?
Depăşind momentul emoţional, zic să gândim niţel logic: ce om întreg cu capul ar putea da o lege de eliberare a violatorilor şi criminalilor? Şi dacă ar fi aşa, de ce ies doar câteva zeci de mii de oameni în stradă şi nu câteva milioane? Pentru o asemenea enormitate, primii care ar trebui să fie în stradă sunt poliţiştii! Pe sistem "eu mă muncesc să ţi-i prind, iar tu îi bagi în puşcărie prin faţă şi îi scoţi prin spate? HUUUOOOO!!!!". Şi apoi restul lumii, restul planetei...UE, NATO, CEDO...astea care se bagă pe oriunde! Cum îi interesează de drepturile femeilor din ţările musulmane, de ce să stea cu mâinile în sân când violatorii/criminalii vor zburda liberi pe şoselele mioritice, ca mieii pe pajişte?

La corupţi e altă problemă: conform justiţiei, corupt e şeful statului, în puii mei! Peştele de la cap se-mpute! De ce toate zecile de mii de oameni sunt setate doar pe PSD?
Dincolo de asta, mai există o altă abordare: ce mai înseamnă corupt în ziua de azi, printre atâtea scandaluri de dosare penale la comandă şi atâtea abuzuri ale organismelor care (cică) apără legea? C-apoi toată nebunia cu scandalul Adamescu, sau dezvaluirile incendiare despre Kovesi, Coldea şi restul. nu au apărut din neant...
Dincolo de asta, alt spect: corupţii chiar au nevoie să îşi voteze o lege care să îi scape când încalcă legea? Hai mă...ăia care fac nasoale au ei ingineriile lor, nu le stă nădejdea într-un rahat de text normativ! Că d-aia se şi numesc corupţi!

Revenind la Stradă: totuşi, ce-i cu legea aia? Nimeni nu pare să ştie ceva, cu exactitate. Nici măcar "specialiştii"...conform DNA, ordonanţa graţierii e neconstituţională, în timp ce Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, zice fix pe dos: avem nevoie de o asemenea lege No, ce părere îţi dai, pe cine crezi? Cum pot eu, un om fără studii în drept, să mă bat cu pumnul în piept că vreau ceva sau altceva, în condiţiile în care nici măcar nu înţeleg problema şi e clar că la mine ajung informaţii trunchiate? E ca şi cum aş ieşi în stradă că nu vreau să facă chirurgul nu ştiu ce operaţie pe creier - că am auzit la tv că se întâmplă o mare nenorocire. Şi ies şi strig...condiţii în care habar nu am să citesc o radiografie, d-apoi să înţeleg ce ar presupune operaţia respectivă, care sunt riscurile şi/sau beneficiile ei.
Însă, în media se ia otova: legea amnistiei şi graţierii = eliberarea criminalilor. Să mori tu! Chiar aşa la grămadă? Fără condiţii de aplicare, cazuri excepţionale, care-s diferenţele dintre cele două noţiuni? Amănunte d-astea care (ar putea) să modifice toată discuţia de bază..

În aceste condiţii, eu prefer să nu mă bag în lucruri pe care nu le înţeleg pe deplin.
În plus, am depăşit momentul în care chiar credeam că pot influenţa, în vreun fel, mersul ţării. E clar că cei cu putere de decizie au agenda proprie şi, în principiu, li se-mbrăhăne de restul populaţiei. Pe scurt, jocurile se fac la un nivel pe care abia dacă îl intuim - vezi aşa-zisa implicare SRI în alegerile prezidenţiale din 2014.

Prin urmare, mă uit la proteste ca la spectacol. Şi nu mă pot abţine să nu mă amuz de MODUL în care se iese în stradă: haotic, sub impulsul emoţiei şi a mimetismului. În principiu se vrea normalitate - dar care? Că deja avem o stivă de normalităţi pe ordinea de zi! "Nu s-a luat nici o măsură, se continuă cu aceleaşi chestii"; "Vrem informare, transparenţă". Vrem fără corupţie şi hoţie...să fie bine...dreptate şi justiţie, deşi nu se ştie cu certitudine a cui...d-astea generale, care te gâdilă plăcut la ureche. Când o iei cu de-amănuntul e mai greu, că nu mai ştii pe unde să scoţi cămasă. Oricum, sunt pentru! Vreau schimbare! Încă o revoluţie, dom'le, că nu se mai poate aşa ceva! M-am săturat! Vreau să fie bine! Vreau o ţară ca afară! Mă rog..."afară" e şi Siria, Afganistan, republicile africane - unde faci duş cu o cană de apă...dar nu contează!  Eu vreau! Uraaaaaa!!!

Problema mea cea mai mare este, însă, alta: cum să mă duc să protestez cu mâna-n gură? Păi nu se face aşa ceva! La revoluţie or fi ieşit tinerii în stradă doar cu haina de pe ei (dacă o aveau şi p-aia), dar în timpurile moderne, cică tre să pleci însoţit! Cu copiii, cu gagica, cu bunica, cu căţelul, cu pisica, cu floarea din ghiveci, cu jucăriile, cu schiurile...

Şi eu cu cine să ies dacă nici animale de pluş nu mai am?
Uite la mine, bunătate de prost! M-a mâncat în dos să le dau copiilor fără posibilităţi financiare...că de le aveam, eram în vârful străzii, cap de pluton! Ştiţi cum au teroriştii vesta cu dinamită pe ei? No, io mă blindam cu pluşuri - ca să am ce răspunde reporterului care ia interviu Străzii:

 - Nu vă supăraţi, cu cine aţi venit la proteste?

 - Păi...hăăă...ăăăă...după cum să vede, am venit cu animăluţele mele de pluş. De ce? Nu ştiu, aşa e moda. Permiteţi-mi să vi le prezint: aici îl avem pe Martinel, cadoul meu de doi ani...

 - Acum doi ani l-aţi primit pe Martinel?

 - Nu, tuto ce eşti, l-am primit când aveam doi ani!! Taci şi nu mă mai întrerupe!

...în dreptul inimii îl vedeţi pe Azorel, cel mai iubit căţel al copilăriei mele...apoi ursuleţii cu "te iubesc" tatuat pe braţe - singura amintire de la prima dragoste; pinguinul săltăreţ primit cadou de la a doua dragoste...îngeraşii cu arculeţe de la a treia dragoste, foca cu şapcă de la a patra, găina cu bâta de basseball de la...

 - ...de la a cincea??

 - NU! Aia e de la mama, după ce am terminat facultatea! Şi ţi-am zis să nu mă întrerupi, că mă-ncurc şi tre' s-o iau de la cap'!! Cum spuneam...Leuţul cu patine e mascota serilor de beţie. Mă rog, a serii...că m-am îmbătat o singură dată în viaţă, când am băut ca porcu' după ce m-a lăsat ultima gagică. Depăşim momentul! Mai jos, aici la buzunar, îl avem pe Frămuţ, bursucul polar, lângă el este Găuăcel, cocoşelul cu creastă de rapper. Urmează Pisi şi Bubulina - puicuţele gemene de la Crevedia; zgarda lu' Nero (pe care mi-am cumpărat-o din banii de colind, pe vremea când visam să particip la lupte de câini şi am vrut un rottweiler de Moş, dar el mi-a adus un pudel de plastic, plin cu mentosane expirate). Mai jos avem gheonoaia cu păr pe bigudiuri - de la colegii de pahar...morsa cu ochelari - amintire din prima excursie la munte, peştoaica pe bicicletă - amintire de la mare, scoicuţe, mărgeluţe, pernuţe, inimioare - toate cadouri pentru viitoarea dragoste. Că eu aşa sunt: cumpăr dinainte ce-i de luat, să nu mă pălească iubirea nepregătit. Şi am terminat...

 - Da...vă mulţu...

 - STAI!!!!!! Am uitat de cea mai iubită răţuşcă! Uite colea, o am în buzunar! Mi-a luat-o mama când mi-a făcut baie în copaie pentru prima dată...o cheamă Abbbbbb - atât puteam să zic şi eu pe vremea aceea!

Gata! Plec să-mi cumpăr o târlă de câini, să am însoţitori la proteste - că până mă mişc eu se liniştesc apele...apoi iar mă trezesc singur în piaţă şi mă-nervez cu nervii!!

Trăiască libertatea!!! Huooooo!!! Jos guvernu! La palatul Cotroceni, cântă cucuveaua, Iliescu şi Roman şi-au găsit beleaua! Jos Ceauşescu!! Huuuuuoooooo!! Trăiască revoluţia!!! Ţineţi minte 3 cuvinte: Iohannis preşedinte! Noi tastăm, nu votăm! HUOOOOO!!!! SĂ TRĂIM BIME!!!! HUUUOOOOO!!! CINE NU SARE, NU VREA SCHIMBARE!! HAI STEAUA!