luni, 21 martie 2016

Un simplu gând

...pentru că observ, cu amărăciune, că este anotimpul despărţirilor şi tot mai mulţi prieteni suferă din dragoste. Oameni dragi, pe care habar nu am cum să îi ajut...pentru că nu pot fi în locul lor; aşa cum nimeni nu poate fi în locul meu, niciodată.  


Privind, însă, la tabloul de ansamblu, mă doare să văd că oamenii au încetat să mai lupte pentru un ideal, preferând să abandoneze, dacă lucrurile merg mai greu.
Şi din toate câte există în viaţa, dragostea cred că este singura pentru care merită să mergi până în pânzele albe. Momente de teamă avem cu toţii; clipe grele de întuneric, în care toate pisicile par a fi negre, apar tot mai des - şi nu-mi vine să cred că odată ce doi oameni s-au găsit şi au împărţit până şi bătăile de inimă, mai poate să apară despărţirea. Exceptând cazurile limită, afirm, cu tărie, că absolut orice se poate rezolva. Trebuie doar să îţi doreşti, să ai răbdare şi să nu te opreşti din luptă - pentru că nimic din ce este frumos nu se câştigă uşor.



În timp am înţeles că dragostea este o floare ce îţi creşte în suflet. E păcat să o smulgi, pentru că rădăcinile vor rămâne întotdeauna. Da, sentimentele se vor mici, iar în timp se vor reduce la o simplă afecţiune - dacă te străduieşti să obţii asta. Însă niciodată nu vor dispărea complet toate urmele. 



Una-ntr-una, despărţirea într-o relaţie nu înseamnă neapărat despărţirea de celălalt, ci despărţirea de tine. De o parte din tine, cuantificată în timp, emoţii şi speranţe. 
De ce ai face asta? Este ca şi cum, la un moment dat, te-ai hotărâ să-ţi tai o mână - este simplu. Altă mână nu mai creşte, dar nimic nu este de neînlocuit...s-au inventat protezele. După o vreme, îţi mai tai o mână...apoi un picior...îţi scoţi ficatul, faci transplat de rinichi...şi tot aşa. 

Pe cuvânt de onoare, nu înţeleg logica unei despărţiri. Şi, după ce de multe ori am făcut eforturi supraomeneşti pentru a o evita, într-un final am învăţat să o accept - chiar dacă nu îmi place. În definitiv, fiecare are dreptul să hotărască ceea ce se întâmplă cu viaţa lui...iar dragostea este despre doi oameni, nu despre unul singur.   



Dincolo de tot raţionamentul acesta, ce îi spui unui om care are inima frântă, fără a părea cinic? 

miercuri, 16 martie 2016

Esenţialul fericirii

Mi-am promis că voi scrie despre lucrurile frumoase din viaţa noastră...deoarece constat, cu părere de rău, că suntem nişte oameni din ce în ce mai trişti. Distanţi, închişi şi fără o direcţie anume. 
Ieri, de exemplu, mergând prin oraş, am încercat pentru o vreme să mă conectez la pulsul comunităţii...şi am început să fiu atent la cei din jur. Este incredibil câte persoane erau posomorâte! Megeau robotic, încruntate, cu privirea în jos. La un momendat a trecut pe lângă mine o fată ce avea faţa scăldată în lacrimi. Şi mi-am adus aminte, apoi, de un tânăr la vreo douăzeci şi doi de ani, care stătea în maxi taxi lângă mine şi se certa cu iubita la telefon - o chestie care a durat cam douăzeci de minute. Apoi, alte douăzeci de minute a plâns, după ce a închis telefonul. 

Şi mă întreb...de ce am ajuns cu toţii în situaţia asta? Ce se întâmplă cu noi? Facebook-ul, internetul este plin de oameni spirituali, care constată neajunsurile zilnice; le condamnă şi militează pentru o viaţă dedicată dragostei şi micilor bucurii. Ce se întâmplă cu ei când ies din spaţiul virtual? 



Mi-aduc aminte de mama unei prietene, lucra de dimineaţa până seara. Şi într-o zi, pe la jumătatea unui mai, îmi spune uimită: "Ai văzut că au înflorit pomii?". Normal că văzusem, erau chiar pe trecute...şi totuşi, doamna asta nu observase. Aşa cum, în altă zi, povestea că a văzut norii de pe cer. Şi eu eram...HĂĂĂ?? Cum adică, să te minunezi de nişte nori? Ridici ochii şi îi vezi ori de câte ori vrea muşchiul tău. Deşi...ea pleca dimineaţa la şase, venea seara, la nouă. Lucra într-o hală cu lumină artificială, fără ferestre. Unde ar fi putut să-i vadă?

Atunci am înţeles ce înseamnă să te bucuri de nimicuri. Lucruri obişnuite, care ni se par atât de banale încât nu le sesizăm decât când nu le mai avem.



Tocmai de aceea, eu mi-am propus să mă bucur.  Şi să fac orice pot pentru a răspândi bucurie în jur..

Muzica este o altă expresie a unei stări de bine. Iar acestea sunt primele două melodii pe care le-am auzit imediat ce am pornit aparatul de radio, de dimineaţă:







...pentru că este una din acele zile în care înfloresc pomii. Şi tu.