Revelaţii

Du-du-du-dummmm...moment aniversar.
După evidenţa blogosferei în care activez, cică ce va urma este postarea cu numărul 500; un pas mic pentru omenire, un salt uriaş pentru mine, care nu mă pot concentra pe orice mai mult de o oră (se pune că am sindrom d-ăla...cum îi zice? ADHD, sau ceva. Nuuuuuu, n-are cum; stau bine cu atenţia...cred).
Cum spuneam, am ajuns la moment special. Sincer, am început dintr-o prostie pentru o fată (ce să mai zic...eram încă mic şi bătut în cap pe vremea aia); nici măcar nu aveam habar ce să scriu în mai mult de 2 articole...aşa că, da, consider o performanţă că am ajuns până aici. Nu ştiu ce să mai zic, fără a mă face de râs; cred că e timpul cu mulţumirile:
"Mulţumesc mamei care m-a făcut, tatălui care a participat, oraşului în care am crescut, colbului din cauza căruia mi s-a infectat prima julitură, ierbii care mi-a pătat iremediabil tricoul preferat, bordurii în crăpătura căreia mi-am spart limba când mă credeam Ayrton Sena pe tricicletă, cazanului de care mi-am spart nasul când învăţam să mă caţăr în copaci, copacului de care mi-am spart capul când mă jucam Baba-Oarba, lacului în care era să mă înec dar m-a scuipat afară, şcolii la care am învăţat până am renunţat, autobuzului care m-a purtat spre şcoală la care am învăţat şi am renunţat (mai târziu sarcină transferabilă propriilor picioare), aerului pe care l-am respirat şi am făcut roşu-n gât, oilor pe care le tot pierdeam când eram mic şi-mi luam mereu batai de (co)joc - cărora le datorez şi suflul mioritic care mi s-a format peste timp, camionului care aproape m-a călcat dar s-a răzgândit în ultimul moment, ulucii în care mi-am belit mâna când vroiam să sar gardul pe care-l compunea, bâtei care mi-a spart primul dinte...nu, asta a păţit un prieten. Străzii pe care am locuit şi mă altoiam cu copiii din vecini, oraşului în care...am mai zis, ţării care a conţinut oraşul pe strada căruia se află casa în care m-am apărut, sobei de teracotă în vârful căreia dormeam pe timp de iarnă când eram mic, specimenelor care îmi dau ocazia să mă râd zilnic şi nu în ultimul rând, mie. Eeee...am glumit. Dacă era după mine renunţam de mult...noroc cu proptelele mele de nădejde, cărora le datorez tot ceea ce sunt astăzi şi fără de care mă lăsam de mult de astă treabuşoară - Ellie, Roxana, nu vă ridicaţi, că nu vă ştie lumea.
Raluca...am uitat ca un bou de viţă nobilă de ziua ta, aşa că ia d-aci! Să fie şi pentru tine, ca să nu zici că-s suflet rău şi ranchiunos.
Şi nu în ultimul rând, mulţumesc vouă, ţie, care mă citeşti, care mă suporţi, fie şi numai în scris.
Plecăciuni.

Mărturisesc cu mâna pe suflet că mi se rupe de Berlusconi, care s-a descoperit cum dădea el telefoane după prostituate acum 4 ani. Nu mă interesează nici măcar de expectoraţiile Băselului în funcţie, cum se dă el mare conducător de oşti. Nu, domnule.
Eu sunt la perioadă-virgulă-perioadă. Din timp în timp, mă apucă momente în care mă simt întruparea (nu, nu a lu' Râmaru + Jec Dă Ripăr, deşi, pe cuvânt că nu mi-ar displăcea total) lu' Columb altoit cu Magellan (iar la momente aniversare îmi mai face câte o vizită mică şi Einstein, ca să fie 3 în 1 ca cafeaua). No, şi cum mă apucă pe mine înţelepciunea cosmică, numai ce mă pun cu drag şi spor să cujet la soarta şi destinul naţiunii.
Acum am intrat în Săptămâna Iluminată, deoarece sunt pe cale să slobozesc o descoperire uluitoare: românul nu este ceea ce pare că este


...El este mai mult decât ceea ce pare că este. ESTE CEEA CE VA FI.

Zilele trecute urmăream o înregistrare a unei emisiuni difuzată cu vreo 5 ani în urmă şi totuşi extrem de actuală. Unii discutau despre preţul unui km de autostradă, unii se certau pe fraudarea de voturi, alţii dădeau cu subsemnatul pe la DNA...d-astea obişnuite. Că nu s-a schimbat nimic, nu mă miră...la dracu', trăiesc în România!
Şi privesc eu ce privesc, până când n-am ce lucra şi numa' ce-apăs pe-o lanternă: VÂJJJJ...laser frate. Beculeţele mi se pun pe clipocit, rotiţele pe învârtit, sinapsele pe călărit (în diverse poziţii) şi nucleele pe răsucit. Băi, deci românii au aceleaşi probleme ca acum 10 ani...ce puii mei, suntem retardaţi cu toţii? N-avem şi noi pic de experienţă la nivel de mentalitate a gloatei? Până şi mulţimea lu' Negruzii urla din toţi bojocii "CAPUL LUI MOŢOC VREM, CAPUL LUI MOŢOC VREM!" Acolo încă existau rămăşiţe anterioare...la noi, chiar aşa, nimic? Ne trezim în fiecare dimineaţă cu mintea albă ca o coală de hârtie, numa' bună pentru material prostibil? Se fură la voturi...hai, las-o în Paştele calului, că nu fură nimeni milioane de voturi! Ne zgândără Aleodor cu flăcărica între rinichi...băi, da' ce, e Vader, să controleze atâtea suflete?? Suntem noi prea idioţi?? Nici chiar aşa...e neamul ăsta cum o fi, dar nici chiar atât de amorf. Mai sunt şi câteva vârfuri - care de obicei îşi bagă..îţi iau lumea-n cap şi zboară către zări mai bune, dar asta e deja altă poveste.

Şi-apoi m-a pălit! Nu suntem imaculaţi în zorii zilei, nu suntem înapoiaţi mintal şi nici nu tragem etnobotanice pe nas (aici e discutabil). Nu, greşit. Marş acasă, că nu ştii să crii. ŞI..stai aşa, că nu scapi! Mâine să vii cu tac-tu tuns!
Hai, curaj...Careva? Da nu vă-nghesuiţi aşa, câte unu, că nu dau turcii! Of, of, offfff...las' că-ţi spui io. Învaţă şi ia aminte: nu sunt copaci, sunt oameni! Şi chiar unii avangardişti!
Suntem o naţie de avangardişti..chiar avangardo-futurişti! (există termenul? Las' că tocmai l-am inventat :D ). Noi spargem canoanele tradiţionalului, suntem îndrăzneţi şi excentrici. Vedem ce alţii nu văd, percepem natura în cela mai fine manifstări ale ei.


Privim diferit. Suntem mai rapizi, mai precoci. Riscăm, riscăm, riscăm şi câştigăm! Anticipăm. Ne aruncăm în viitor, ne înveşmântăm în lumina luminiţei care arde p-acolo, pentru a putea rezista realităţilor cotidiene. Nu trăim în trecut, şi nici măcar în prezent...doar în viitor. Numai în viitor. Un timp al victoriilor glorioase, un timp al dreptei orânduiri, de formare a omului nou, mai dalb, mai curat, mai proaspăt, mai uscat. Un timp al fluviilor de lumină, când casa-i casă, masa-i masă şi visele înaripate străjuiesc bunăstarea populară. Avem fericire, sănătate, iubire tare ca piatra, iute ca săgeata! Ia mai urlaţi, măi flăcăi, şi sunaţi din zurgălăi: HĂĂĂĂĂĂIII!!!! STRIGAŢI PANTELIMON, DACĂ SUNTEŢI CU MINE!!!!

Ce, ce vă uitaţi aşa stereo? Nu mă credeţi, nu? Ştiu, nici eu nu am crezut la început...apoi a venit Einstein şi mi-a făcut o demonstraţie matematică de 10 table cu vârf.
Păi unde în lume aţi mai văzut să se inaugureze ceva care nu e gata? Vaporul se lansează la apă doar cu carena terminată? Unde-i restu'? Care rest, frăţicule? Las' că-l terminăm pe drum! Mateloţii ce să facă atâta vreme? Că se plictisesc şi ei de frecat podele şi ce mai găsesc prin împrejurimi!
Aţi văzut aşa ceva? Nuuuuuuuuuuuuu...
Sau aţi văzut la americani să trimită racheta în spaţiu fără înveliş exterior? Dă-l încolo, şi-aşa arde când se-ntoarce! La ce să ne mai chinuim?
Ei, ieti! Noi tăiem panglici la 10 km de autostradă pe un sens. Adică se ia o şuşea de 200 km. Se fac câţiva km, pac inaugurare...alţi câţiva metri, pac inaugurare...eu ştiam că inaugurezi ceva când termini. Ăştia se termină de mai multe ori? Hmmm...fără viagra nu au cum! Ceeee? Udrea ia viagra? Pe gură, sau...nu; nu s-a inventat şi sub formă de supozitor. Dar la ce i-ar trebui Udrei Viagra? Ea doar stă. Sau dictează...că doar d-aia conduce 2 ministere. Munca administrativă e cu adevărat solicitantă.
Anyway, să depăşim momentul.
DECI, cum spuneam...inaugurăm. Dar io's curios cine stabileşte limita de inaugurare. Capetele limpezi ale patriei? Parcă şi văd cum se întâlnesc miniştrii la Biroul..Oval? şi zic: ce vrea poporul? Distracţie! Păi dacă de-aşa, hai să inaugurăm cu fast din km în km...un mic, o bere, ca să fie bine!
Aşa? Că eu aş propune altceva: 10 km autostradă să se împartă în tronsoane de 1 metru pe sens şi să le inaugurăm cu solemnitate la finalizare...s-avem şi noi serbări măcar o dată pe lună.

Mamăăă...m-a uitat Dumnezeu scriind...dar parcă nu-i aşa de mult. Oricum, dau şi eu la pompă mai pe rapid pe finalizare.
Şi uite aşa ies autostrăzi pe-un sens care durează doar câţiva km şi încep în câmp, pentru a se termina în boscheţi. Timpul trece, leafa merge, ei cu drag muncesc. Una - ţie, una - mie...două - ţie, una, două - mie. Iar poporul suveran nu se supără, pentru că el deja gândeşte la miile de km autostradali, care OR SĂ FIE.
It's a win-win situation. It's a new day, it's a new world.
Everybody's happy.

Ce faci când te trec necesităţile?

Te adaptezi.

Acum ceva timp, în urma unui sondaj a reieşit că românul consumă 3 săpunuri şi o pastă de dinţi pe an. Pe drept cuvânt, s-a concluzionat că suntem un neam de jegoşi, de nespălaţi, de hidoşenii rudimentare (desigur, cu excepţiile individuale de rigoare).
La vremea aceea am încercat să-mi explic rezultatele studiului. Nu am priceput şi nici acum nu pricep cum poţi să te suporţi tu ca om, îngălat, plin de sudoare şi cu noroi între unghii. Trec peste veşnica prevenire "fi aşa şi aşa că râde lumea"... Băi, dar tu, persoană ce te afli în mintea ta, nu te simţi, nu te macină oripilarea când începi să puţi? Nu îţi adulmeci duhoarea de jeg şi spray ieftin pe care o laşi în urmă? Nu-ţi pică părul din nas când te desculţi (la naiba, ca la ardeleni!) de teneşi după 8 ore în care ai stat numa în picioare şi ţi-au traspirat tălpile de parcă s-ar fi luat la întrecere cu debitul Amazonului?
Nu, se pare că nu. Cică se percepe mai uşor o putoare venită de nicăieri decât cea care este lângă tine, cu care te obişnuieşti fără să-ţi dai seama. Dar dacă nu simţi, nu ştii? Adică, dacă la alţii se întâmplă, la tine de ce ar fi diferit? Sau ai vreo impresie că sudoriparele tale secretă parfum de trandafir?

În fine, am deviat.
Spuneam că nu pricepeam asta cu spălatul aşa de rar. Astăzi, am aflat răspunsul. Deci mă simt mai cult în cap cu o idee şi mai scârbit la fiere cu câteva grade. E o evoluţie; nu ar trebui să fiu mulţumit?

Pe sistem "ce-i mai mică şi mai mică decât aia de furnică", ce-i mai simplu şi mai simplu decât să te speli?? Vezi o baltă, ţuşti în ea şi-ai rezolvat problema!
Tomai despre asta vorbeam şi cu cineva, recent. Mi se pare de bun simţ să te speli. Nu trebuie să-ţi spună nimeni, pur şi simplu o faci; dimineaţa, odată cu spălatul pe dinţi şi toaletatul, ca să nu ieşi din casă lipicios şi cu urdorile târâş. Cred că este igienic să-ţi speli dracu' mâinile când foloseşti buda, indiferent că e aia din fundu' grădinii (pe care 75% dintre români o au) sau cea cu marmură din baia căşii. Înainte de masă, îţi speli mâinile. La cât de poluată e planeta nu am vreo iluzie că trăiesc mai mult dacă fac asta, dar no...psihic, nu mă simt bine dacă mănânc cu ogorul supt unghii. Apoi seara, că doar nu te bagi în aşternut ciucure de praful adunat peste zi.

Dar greşesc. Ce face ţăranul de la noi când murdăreşte chiloţii? Îi întoarce pe dos; lasă, că se usucă şi pică; îngrăşământ natural, nu euri din alea de la străini!
"Păi tu eşti îmbuibat cu filmele americane, doar ăia trăiesc ca nişte domni. Noi trăim în România, ne adaptăm la România" (din subtext nu rezultă că aici ar fi ghena planetei? Eu aşa înţeleg...şi o spun de câte ori am ocazia, doar pentru a mă lovi de dispreţul înflăcăraţilor la patriotism; îmi dezlipesc respectul cu mistria de pe ochi, ce mai?)
"Noi nu ne permitem să ne spălăm toată ziua-bună ziua. Avem şi alte treburi, ce, suntem boieri să stăm numa' la oglindă?? Noi muncim zi de vară-până-n seară, ne spargem capetele să supravieţuim. Noi n-avem bani să luăm săpunuri în fiecare zi, abia îi drămuim să ne cumpărăm o pită. Ce-s cu ideile astea în capul tău? Ce, stai la curu batozii să te lăi aşa des? Revino, băi, cu picioarele pe pământ, nu mai visa la cai verzi pe pereţi! Termină-te cu fitzele de filme americane! Ai văzut şi tu în filme: când explodează avionul vine Superman şi-i ajută; în realitate, câte mii de persoane au murit la atentatele din nain-ilevăn?"

WOOOOOOOOO...să-mi trag palme...de unde am pornit şi la ce odioşenie am ajuns! Nu-mi vine să cred! Habar n-am ce să mai zic! Cum să-mi susţin punctul de vedere dacă nu am nici măcar cu cine discuta? Nu mai ştiu ce să zic...
Am tăcut. N-am cu cine.

De acord: sărăcia te transformă, te forţează să îţi reduci existenţa la simple zvâcniri ale instinctelor primare. Cunosc cazuri şi mă infior când realizez până unde se poate ajunge din lipsa unor nenorocite de plăstăcării în portofel. Toată crema intelectualităţii umblă cu drepturile omului în gură...realitatea e că nu ai nici un drept, dacă nu ai cu ce să ţi-l cumperi. Nu mănânci, nu te tratezi, nu te îmbraci, nu beneficiezi de alimentare cu apă, gaze şi curent electric, nu nimic.
Starea materială e crucială în desfăşurarea unui trai normal.
Dar de aici şi până la mentalităţi tribale e cale lungă! Una e să ştii că nu îţi permiţi şi să încerci să o dai cumva să fie bine, alta e să te baţi cu pumnu-n piept că raţa-mpunge, că e rasă mioritică! Parcă am fi în Evul Mediu, să-mi bag picioarele! Numa' ăia umblau soioşi şi plini de rahat, deoarece umbla vorba prin târg că în urma celui mai mic contact cu apa crăpau negreşit.
Nu trebuie să fii mare director de firme şi alte dependinţe ca să te speli, în mama mă-sii! Nici măcar nu îţi trebuie cont la bancă pentru asta...Strângi apă de ploaie, îţi faci săpun din untură de porc şi sodă caustică, dacă chiar e de-aşa. Mergi la gârlă şi te săpuneşti cu mâl, dar nu-mi urli mie în creieri că doar fitzoşii se spală - şi implicit, se udă...cu excepţia lui Chuck Noris, desigur; când face duş, el nu se udă, ci apa se Chuck Norizează. Dar la naiba! Nu putem fi toţi nişte păpuşi masculine, aşa că...ghici ce? Ne udăm. (Uuuuuuuuuu...dacă spun "m-am udat", se înţelege la ce mă refer? La mine ca la mine, dar cum ar spune o fată ca să nu existe nelămuriri?? Ptiu...Minte de inginer - mulţam, Doamne! "Ah-uh-ah...m-am udat toată" şi exemplifică prin arătat :D)

Uite d-aia urăsc România. Nu am nimic cu oamenii (mă rog...unul sau doi :D ), dar gândirea colectivă mă ucide. De indivizi mă pot feri (că doar nu mă pune nimeni să trăiesc în mijlocul unei comunităţi de cocalari sleampeţi - beţivi împuţiţi - microbişti slinoşi - golani de cartier - şmecheri naturali - esenţe de imbecili), nu şi de idei abstracte, dar omniprezente.
Suntem copaci rău, să moară Franţa!

Meditaţii de după (weekend)

Am auzit vorbindu-se despre interviul lui Mihai ("Mihăiţă" mi se pare prea copilăresc, ori el dă dovadă de o maturitate uluitoare) Neşu, dar nu l-am citit. Nu pot face asta, nu sunt în stare. Încerc să mă pun în locul lui, mă fac găină (mă rog, cocoş) şi renunţ. Nu pot. Sunt prea slab...Însă, din ce mi s-a povestit, realizez deşertăciunea, goliciunea vieţii umane.
Respir, merg, privesc în jur (şi mă oripilez, de cele mai multe ori), lucruri absolut naturale...aşa că eu, tu şi alţii ca noi ne ocupăm viaţa cu tone de griji şi probleme existenţiale. Nenorocirea e că putem pierde naturalul în orice secundă iar ideea asta ne dă fiori. Pentru câteva clipe reuşim să ne desprindem de subiectiv şi să vedem o imagine mai de ansamblu...ne păleşte revelaţia. M-am iluminat astfel când am traversat nişte momente mai dificile, apoi la moartea bunicii. Şi tu ai simţit aceste lucruri, nu?
Na-na-na-na-naaaaa, totu-i bine şi mişto, apoi BUF! Se întâmplă ceva şi vedem zădărnicia valorilor mercantile, pentru ca după puţin să ne afundăm din nou în ele. Realităţile cotidiene întotdeauna m-au acaparat, ne-au acaparat. Societatea actuală este consumistă, nevoia ne monopolizează. Ne face să dorim, să vrem, să avem niciodată destul, pentru că, nu-i aşa, merităm (nu prea am înţeles niciodată de ce, dar fie). Societatea ne transformă în indivizi, în statistici; devenim o sumă de date cuantificabile şi dezumanizate. Nu se mai pune accentul pe persoană, ci pe posesie.
Aşa este întotdeauna: nu ne putem disocia de colectivitate. Şi chiar de-ar fi ca eu, tu, sau oricine să rămânem constanţi epifaniei, contrar idealiştilor şi pozitiviştilor, un om nu poate aduce lumina într-o mocirlă - chiar dacă ar fi Spiderman sau Robocop.

România este o mocirlă. Mentalitatea omului de rând nu o depăşeste cu mult pe cea a berbecului de stână, pentru că majoritatea acţionează doar sub impulsul instinctelor primare. Sau a imbecilităţii grosolane indusă de alcool.

"Tataie, hai să mă treci de câinii ăştia, că mi-e frică..."
"Treci fă lângă mine, fir-ai a dracu, că eşti proastă ca mă-ta!"
De ce ar vorbi aşa un bunic cu nepoata de 3 ani, care se plimbă cu o tricicletă? Atâta îl duce creierul lui de beţiv împuţit. Asta e singura explicaţie care-mi vine la îndemână, acu' rapid.
România este a oamenilor simpli, a majorităţii. Mergi pe stradă şi o vezi: Asta-i România.

Când îmi creşte presiunea intracraniană de indignare, ies să alerg. O iau teleleu pe trotuare, alerg până la epuizare, alerg până mă dor toate picioarele de-mi vine să le iau în mâni şi le le mângâi cu ginşăşie - doar 's ale mele. Alerg până mă liniştesc cu creierii capului, adică o oră, în general.
Toate bune şi frumoase. La un moment-dat, cineva îmi urlă din spate: Dacă vrei să faci sport, du-te, bă, pă stadion - un teren virancu 3 scânduri putrezite drept tribună + o mână de cocioabe ruginite şi contorsionate, cămin pentru drogaţi şi maidanezi râioşi - că râde lumea de tine!
First: mi-am consumat spayul şi nu am chef să mă iau la trântă cu toate javrele păduchioase.
Second: De ce să râdă lumea? Că nu-mi găsesc tricouri cu burtă pe măsura mea? Că nu îmi fleşcăi osânza pe canapea şi nu asud ca un cal în Iad schimbînd programele pe telecomandă? Că nu sug din băţ pe după ghenă, ca să nu mă vadă părinţii?? Că nu-mi protestează fleicile când strâng cureaua pantalonilor? - ba o fată m-a şi întrebat: "De ce nu mai pui şi tu puţină burtă pe tine, că mie îmi plac bărbaţii care au de ce să-i ciupesc!" A, da? Ghinion! Mi-e nu-mi plac..şi sigur nu vreau să-i ciupesc de nicăieri!
Concluzia: Lumea-i cretină, în ansamblul ei, iar eu trăiesc doar pentru mine, nu ca să mă aplaude toţi idioţii!

Mă uit la ştiri.

"Astăzi aniversăm 10 ani de la cumplitele atentate asupra SUA, 10 ani de când omenirea şi-a scris testamentul. Mii de oameni au dispărut, murind. Planeta întreagă a amuţit în faţa dezastrului care ne-a schimbat pentru totdeauna percepţia asupra terorismului. La 15.46 înlăcrimaţi şi cu durere în suflet, vom ţine un moment de reculegere în memoria celor dispăruţi.
Iar acum ne mutăm în centru distracţiei de pe malul Dâmboviţei, unde Pro Fm organizează cea mai mare întrecere de răţuşte. Cei mai artişti în vogă ne vor încânta urechile, se va bea, se va cânta, se va dansa"

HĂĂĂĂĂ????? Deci nu se poate aşa ceva??? Păi acu' ţi se-nnodau lacrimile în bărbie, te pătrundea solemnitatea până-n vintre, explozii, fum, disperare, strigăte, suferinţă reculegere şi în secunda următoare te exciţi ca idioata' la o serbare de retardaţi? Taareeeeeeeeee...
Asta-i România.

La noi, un Nea' Meteo cu putere-n pix slobozeşte o cugetare: "Să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine".
Băi, ia ascultă aci: Cam cât ţi-arată ţie buletinul? Că pari cam "în vârstă", după standardele mele. N-ai vrea tu să ne dai un exemplu de cum se face? Adică, no...poate targetul legii nu percutează la prima strigare şi ştii cum se spune: condu prin puterea exemplului!
Asta-i România.

Aici, elevii de liceu urmează cursuri speciale de dictare şi de vorbire (cât de cât) corectă. Nu te pune nimeni să-ţi dai doctoratu-n gramatică...dar acu' nu eşti în stare să faci un acord între subiect şi predicat sau să glăsuieşti cu vorbili tale ce citişi cu 2 minute în urmă? Hai, mai las-o-n sânge!
Ţi se predau integrale, geometrii în spaţiu şi vieţile marii clasici ai literaturii mondiale, iar tu înveţi principiul de construire al bombei atomice

şi nu eşti în stare să te semnezi corect din prima? Păi cum papuci vine asta? Unde pe planetă s-a mai pomenit aşa ceva?
Da, ştiu...se studiază grămezi de tâmpenii, programa e mega-încărcată inutil, profesorii predau ca porcu', materialul didactic e pe vine, DAR CHIAR ÎN HALUL ĂSTA??

România. Ce aşteptări mai poţi avea?
România. O ţară fără viitor, în care nu poţi îmbătrâni frumos - după tendinţele actuale nu vei mai avea nici măcar timpul fizic să o faci.
Numai ce vorbeam cu o prietenă mai dăunăzi: amintirile copilăriei în care măicuţe bătrâne cu brâul de lână torc pe laviţă şi bunici cu părul nins de înţelepciunea anilor se joacă cu nepoţii sunt doar atât...poveşti. Astăzi, bătrânii sunt gheboşaţi, hăituiţi, acriţi de viaţă. Au priviri golite de sens, rătăcite, mânioase, speriate, scârbite. Au pielea galbenă, uscată şi mototolită ca un pergament antic. Au voci dogite şi murdare, care îţi zgârie interiorul.
Bătrânii de astăzi sunt nişte clădiri în ruină, pline de buruieni, cu ziduri prăbuşite şi lemnăria mâncată de carii. Cu capul plecat şi zâmbetul ca o grimasă grotească, cu mersul târşâit şi bolnav, ei bântuie o lume sumbră, uitată în trecut.
Nu, nu vreau să ajung aşa, însă semnele prezentului îmi sunt nefavorabile cu totul. Da' poate intră emanaţia ăluia în vigoare şi mă scap de griji...

Uffff....aş fi mai vrut să mai scriu o căpiţă de lucruri. Să-mi denigrez patria cu avânt, fără a mă extrage, a mă separa din mulţine - ca să mulţumesc un nene de la "Gândul", care scria cum e la modă să îţi vorbeşti de rău naţia, tu fiind un minunat, un exponent de puritate şi castitate morală. Nu, dom'le! Eu mă confund cu majoritatea! Trăiesc aici, aşa că m-am molipsit.
Toată faza e că deştepţii mişună, iar proştii se divulgă. Iar cum mioriţa geme de specimene defecte, gata-i brandul de ţară...
Şi iar aş fi vrut să mai scriu. Nu mai pot, mă lungesc prea mult. Data viitoare...este timp, până la "o anumită vârstă".