joi, 23 septembrie 2010

Tupeu de borfaş

Miss Roberta a comis mârlănia la votarea unei legi de căpătâi pentru pensionari şi populaţia activă a României . Clar. Sau poate nu…poate imaginile incriminatoare au fost truncate cu pixelul albastru (Ruşine, Dinu Patriciu)…deşi nu prea cred, pentru că duduia în cauză a fost de acord cu repetarea votului - adică şi-a recunoscut indirect vinovăţia. “Tu fată dragă, ai furat, furăcioasă mică!”; “ Să se repete votarea, atunci”, zise din gâtu’ mâinii suava domniţă. Scurt pe doi, ce dracu o dăm după vişin atâta!
Mircea Badea scanda cu gura plină şi pe 2 voci “Roberta Anastase la pârnaie!!! Roberta Anastase la pârnaie!!”. Dar Roberta ce-mi făcea?? Mintenaş îşi pune ea mânuţele-n şolduri şi contraatachează odioasa opoziţie, scoţînd la rampă o nevolnicie de mail, conform căruia pesedeii s-au vândut ( şi au ieşit din sală) pe un mizilic de 127 de miliarde (lei sau euro, că nu am priceput).

Totuşi, să-mi enervez mitocondria celulei din cot dacă pricep ce mama dracului de legătură este între cele 2 fapte, dintre care una e probată şi parţial recunoscută. Băi, în potcoava calului, că tâmpesc cu nervii din şira spinării (Sistemul Nervos Periferic, se ştie!)!! Roşiaticii şi-au luat partea leului şi s-au cărat din sală; FOARTE BINE! BRAVO LOR!!! Dar ce pana mă-sii de legătură are asta cu faptul că bloanda de mahala vede triplu?? Unde e conexiunea dintre plecarea Opoziţiei şi manifestările ectoplastice pe care capu’ la deputăţime le-a interpretat ca fiind persoane în carne şi oase, cu două degeţele ridicate în slava plafonului? Fără să clipească, fără să-i tresară un muşchi de pe faţă, bam-bam-bam 1000 de puncte pentru Băsel, mulţumim! Hai să mori tu! Ba p-a mă-tii!!

Nea’ Pârţâilă girează frauda. Nea’ William Brânză se întreabă inocent: Care fraudă? Nu a fost nici o fraudă! Frauda a fost că pesediştii s-au vândut şi au părăsit sala! Donşoara Anastase are şi probe!

În timpul ăsta, maestrul Ion Lucian cugetă cu amar: “Am senzaţia că calculat greşit şi am trăit mai mult decât trebuia. [...]Am fost bolnav de optimism toată viaţa. Acum s-a dus.”

10 întrebări cu răspuns evident

1. În germană, septembrie se zice oktober? Că altfel nu-mi explic de ce Oktoberfest-ul începe la sfârşitul lunii sptembrie.
2.Ce caută papa catolic să viziteze o ţară necatolică? Ce le poate spune unor eretici, din punctul său de vedere?
3. De ce stau la coadă să cumpere combustibil la promoţie şoferi conducători de bolizi de sute de mii de euroi?
4. Cine le controlează-n gură pe diveniile autohtone de le scote la rampă ori de câte ori le-a fătat căţeaua, şi-au cumpărat o pereche de chiloţi noi sau s-au certat cu jumătatea sentimentăloasă?
5. De ce bermudezii (locuitorii Insulelor Bermude) nu se jeluiesc şi-şi toarnă ţărână-n cap, deoarece uraganul Igor s-a abătut asupra lor, distrugîndu-le muncuşoara de-o viaţă şi toată agoniseala la care a muncit o generaţie întreagă?
6. De ce l-au arestat pe Vântu? Ca să aibă de unde-i da drumul?
7. Duduia Anastae este echipată cu ochi de muscă, de s-a pornit să numere 80 de parlamentari şi i-au ieşit 260?
8. Cu ce ajută frunza udrească la turismul Românicii?
9. De ce Băse se vaită şi condamnă greaua moştenire a guvernării Tăriceanu, dar în campanie se lăuda cu performanţele acesteia?.
10. Bunăciunea de final, întrebarea arzătoare de pe buzele oricărei fiinţe vii trăitoare pe planeta Românica: Cu cine se mai...întreţine Bia (lu' Bote)?

Concluzie:
DDDD e al treilea personaj în topul preferinţelor populaţiei, privind încrederea..

Concluzie 2:
Ne-a luat dracu'! În direct, înregistrat şi în reluare!

marți, 21 septembrie 2010

Amintiri din Epoca de Piatră

Misterioase sunt căile Mnemosinei!
Un porc pârlit şi râsetul fericit al unui copil mi-au amintit de momentele copilăriei, când părinţii tăiau porcul şi mă cocoţau în vârful cadavrului bietului animal:
” ’Tâta mare! Hai urcă-te, să te faci gras ca răposatul guiţător când vei creşte mare!”

Niciodată nu am crezut în idioţenia asta de obicei, plus că niciodată nu am vrut să fiu gras, plus că mirosul de carne arsă mă făcea să îmi vomit toţi ficaţii din mine. Însă...peste ani, privind mulţimea manelizaţilor cu ceafa în valuri, guşă în multiplu exemplar şi burtoaca - paravan de umbră pentru junior (să nu cumva să facă insolaţie ăla micu’!), mi-am pierdut scepticismul.
”Ia uite frate câtai animalul...precis călărea porci pârliţi după fiecare masă şi a făcut un ideal de atins din nişte simple vorbe cretine, că altfel nu îmi explic cum i-a crescut slănina în strat atât de gros!”