Gândesc, deci tâmpesc!...

...Pentru că mă rătăcesc cu brio prin meandrele ghinioniste ale concretului porcesc!



Motto:
“Viaţa trece în viteză, ea nu stă pe loc.
Rămâi doar cu gel pe freză, dacă n-ai noroc”
[Ştefan bănică Jr.]

Conform revistei “GQ” (“GeChiu” pe româneşte, “DЗī Kjū” în englezeşte, cică asta este vreo mare vorbă de duh ieşită pe gura artistului. O învăţătură înţeleaptă, pe care nu poţi decât să o urmezi; să îţi ghidezi viaţa după ea…mai ales că, fiind înrudită pe plan psihic cu o teoremă, nu trebuie să o demonstrezi (cred că este ceva ca în armată, unde ordinul nu se discută, ci se execută; taci şi înghiţi). Pentru că tu, în prostia ta de dobitoc încălţat, nu ai toate piesele penntru a proba o aşa complexitate încărcată de mistere. Plus că…forma unei maxime este concisă, memorabilă. Şi dacă în loc de creier ai un tuci cu terci ce duhneşte a stricat, tot îi poţi pricepe sensul, tot îţi dai seama că este o idioţenie să încerci să o porneşti o acţiune de comfirmare..

Totuşi, unii s-au apucat să despice firul în patru. Printre care se află şi respectivul…
Lăsînd la o parte chestia cu trecutul în viteză, întărită de continuarea “ea nu stă pe loc” (că parcă am lâncezit la creier şi credeam că Viaţa trece în viteză pe lângă noi – cu respectarea vitezei legale, desigur – stînd pe loc) eu consider că adevărata genialitate a acestor vorbe o descoperim uimiţi, abia în partea a doua a poemuţului.
Să purcedem, deci, la analiză!.

“Rămâi doar cu gel pe freză...”
Băi, da eu ce mă fac dacă nu folosesc gel? Nu mi-am năclăit niciodată părul cu spumă, gel, vopsea…nici măcar cu apă oxigenată sau cel puţin, distilată. Eu ce mă fac? Cum o scot la capăt? Nu am gel, nu am cu ce rămâne??? (pe principiul “n-ai carte, n-ai parte”). Pot apela la ajutorul unui prieten, să iau măcar ce foloseşte calul când vrea să irige ogorul? Sau se pune şi şamponul…adică mă procopsesc doar cu clăbucii de pe freza proaspăt spălată.

“…dacă n-ai noroc”
Aici, se edifică întregul sens al poeziei. Aici este toată chintesenţa şmecherei, aici se ascunde Tâlcul Cel Suprem! Parcă mă şi simt cuprins de spasmele cunoaşterii, cum mă chinuie ele micuţele, cum mă strâng în chingi până îmi pleznesc ochii capului!…Sau astea-s doar crampe după masa de prânz? Hmmm…chestiunea trebuie analizată mai cu atenţie!
Dar să revin…din această încheiere apoteotică, constat că am şansa să o iau în mână (pe viaţă), să rămân doar cu gelul din cap (în cazul meu clăbucii), dacă nu am noroc. TARE! SUPER-MEGA-EXTRAORDINAR–DE-CIMENT-BETON-COOL!!! Că parcă dacă am ghinioane mereu, basculanta de fortuială s-a vărsat în haz…fosa septică (că e mai bine-crescut termenul acesta) din spatele curţii şi de acolo curge lin pe şanţurile patriei! Iar eu ca_cretinu’ nu mă aplec să iau o îmbucătură (asta mă duce la o nouă întrebare: Norocul trebuie să îl ai ÎN TINE, sau PE TINE ca să aibă efect?).
Trebuie să ai pile la fabrica unde bafta (nu e vorba de premiile cu acelaşi nume) alunecă tresăltat pe benzile transportoare? Când este gata sintetizată, caldă şi moale ca o pâine aburindă abia scoasă din cuptor, o ambalezi repede şi arunci un pachet peste gardul companiei?
Sau se vinde la ghereta din parc, alături de covrigii braşoveni şi ăia cu susan….
“Bună ziua! Aş dori şi eu vreo 3 covrigi simpli şi…ce zăresc eu acolo în colţ? Aţi primit un transport de noroc? Este proaspăt??? Că dacă da, aş dori şi eu vreo 3 kile!
Da, staţi liniştită, că am plasă! Mulţumesc! A, A!! Era să uit! Opriţi-mi vă rog mult, încă vreo 15 kilograme…că trec cu maşina să le iau! Doar n-oi fi tâmpit să mă car cu atâta greutate în spinare…Să mi se lungească mâinile până la pământ, ca la maimuţe!”

Aşa??? Efectul căzăturii mele în cap când eram mic se prezintă din nou la apel, sau ar fi cazul să mă apuc sârguincios de studierea Ştiinţei Norocului?

P.S.: Haida de! Băi, da’ ştiţi că-s bătut în cap?
Până şi maneliştii şi-au dat seama de cuvintele ascunse în spatele unor asemenea vorbe…şi cântă lălăit, cu gura până la urechi: “Sunt tânăr şi frumos şi NOROCOS”. Nu ştiu cum au făcut, dar înseamnă că ei au găsit Izvorul Dătător De Emanaţii parfumate ale Zeiţei Fortuna!
E clar că trebuie să mă pun cu burta pe carte, să aflu toate tainele acestui concept!

P.P.S.: Întrebare de un infinit de infinit de puncte:
CUM FAC SĂ APLIC CUGETAREA ASTA ADÂNCĂ, ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI??? PE CE DRUM O PORNESC CA SĂ MĂ LAS GHIDAT NUMAI DE EA??

Pierdut în jungla cugetărilor

By Krrish
4U

De la Începuturi, omul a căutat alinarea în Soare. Fie că acesta era personificat în Amon Ra, Aton, Amaterasu, Surya, Helios sau Apollo Phoebus, astrul luminii a simbolizat întotdeauna speranţa, lupta cu monştrii ascunşi în adâncurile tenebroase ale sufletului şi învingerea lor, renaşterea, mângâierea...

Cineva, probabil un poet înghiţit de oceanul propriei melancolii dureroase, şi-a imaginat asfinţitul viselor lui, apusul tuturor speranţelor. S-a înfricoşat de întunericul care îi întuneca sufletul, de frig şi de vânt...însă ştia că la fel cum Soarele renaşte mai puternic a doua zi, la fel o va face şi el. Ştia că după vălul greu şi întunecat al nopţii, lumina va răsări din nou. RĂSĂRIRUL.

Doar că totul era prea fantastic, prea ireal. Dar, nimic nu se face fără durere, nimic din ceea ce ar trebuio să fie o capodoperă nu se construieşte fără povară. Şi aşa a apărut mitul lui Phoenix, acea pasăre legendară care reînoieşte credinţele, întăreşte spiritul celor care cred în ea. Însă naşterea ei se face în durere...ca orice lucru frumos pentru care merită să te lupţi (mai am aici şi ceva comparaţii extrem de plastice, BUT nu cred că îşi au rostul aici şi acum :D ). Şi e normal aşa...deoarece orice început, oricât de minunat ar fi el, are şi un revers. Ceva cam ca violenţa roşului sângeriu, de la mijirea zorilor.


Dincolo de toate cuvintele, te toate vrăjelile cu iz de învăluire, un singur lucru mai străluceşte în bezna cea târzie:

"The dawn of Ambitions"

Tu ai spus-o...dar probabil într-o explozie de optimism, nu ai realizat ce înseamnă asta. Sau poate că da...dar nu îndeajuns .

P.S.: Asta e una din melodiile care îmi plac mult (posibil ca aici să aibă vreun rol şi cântăreaţa, dar asta este cu totul altă poveste)...sau depinde de starea în care mă aflu în spaţiul dat. Nu ştiu dacă are vreo relevanţă, dar...Cert este că dacă mă gândesc cât de mult influenţează muzica pe pârâtul Spirit Uman (lucru demonstrat ştiinţific), cred/sper că te va gâdila plăcut la urechi.



P.P.S.: Ştiu că uneori, diferenţa dintre realităţi o mai face şi modul în care sunt ele percepute. Dar lăsînd libidinoşeniile la o parte (sau alte lucruri care pot crea senzaţia asta), "Primii 4 ani sunt grei, pân-ajungi în anul 3". Nu?? :)) :)) :))
Şi apropo de realităţi...deşi nu îmi este deloc somn, mai înţeleg şi că este relativ târziu...adică timpul să mă bag la somn.
Pe scurt,
THE END.

Doar o întrebare să-ţi mai pun

Numărul de şomeri care habitează pe coclaurile mult iubitei şi stimatei Doamne Românici (şi o babardesc din greu prin fantele emiţătoare de diverse sunete) a trecut de juma’ de million (un număr rotund, veţi zice, care merită aniversat printr-o ceremonie specială; aşa că nu îmi rămâne să urez decât…“Să ne trăiască” şi “La Mai Mare”).
Că totul este doar o statistică, un grafic momocolor trasat pe o hârtie boţită de gălbejeală, ştim. Că nu interesează pe nici un grăsan ipocrit care se dă mare că ne scoate ţărişoara din…cavou, iar ştim (nu doar pe nimeni nici măcar în 3 litere – cot – de soarta prostimii decartatoare la buget, pentru că am învăţat eu când eram mai mic că un junghi prin părţile acelea este cel mai greu lucru pe care îl poate îndura o fiinţă muritoare). Că nu face nimeni nimic….ne-am obişnuit. Programe de guvernare, planuri, proiecte, porniri de anchete (care au un demaraj atât de puternic, încât în câteva secunde le-ai şi pierdut urma), analize, scheme, schiţe, intenţii, viziuni…doar o abureală ordinară care ne este aruncată în faţă, să ne ameţească puţin până la data fatidică: Ziua “o”, momentul când se va decide următorul prestidigitator de buget, următorul angajator în bandă largă (pe funcţii bine plătite) a clanului propriu şi personal.
Nimeni nu îşi bate capul cu fraiereşteanul de rând. Nimeni nu face nimic…

Dar am şi eu o întrebare pentru inteligenţii ăştia de cârmuitori, care învârt ei pe adevăr mai ceva ca porcul pe bostan:
De ce când vorbesc de numărul şomerilor se raportează la toată populaţia României? Că doar din câte mai ştiu şi eu de ultima dată când am privit panorama care mi se desfăşura pe sub fereastră, parcă pe aici am mai văzut vieţuind şi copii, pensionari, tute paraşutate care nu au nevoie de serviciu – cu gura frumos rotunjită “geab” - (bagă un recital la umflat şi s-a făcut cu milionul de euro pentru cheltuiala din ziua următoare), sau Feţi Frumoşi şi râncezi, cu Ferarri-ul zâmbind după ghena de gunoi.
“Specialiştii în domeniu afirmă că avem 1.500.000 de şomeri în România!” Inconştient, şefălăii fac raportul…un milion jumătate, care reprezintă din 22 de milioane….”Păi nu e mult, băi frăţică!! De ce pana mea să ne chinuim, pentru…stai să fac calculul….ăăăăă…eeeeeeeeee….da mai dă-l încolo de calculator tâmpit care se blocheză el şi care este o rablă de îngrăşământ care nu mă lasă să calculez! Că-mi bag imediat banii în altul mai performant! În fine….de ce să mă agit eu pentru aşa o fracţiune mică de populaţie?? Crapă de foame?? Şi ce? Facem reducerile bugetare pe care ne chinuim atât să le obţinem! Nu e logic? Mai puţini oameni, mai puţin consum! Mă urmăriţi??? Elementar, dragii mei…ELEMENTAR! De aceea sunt eu conducătorul vostru…căci gândesc o idée mai repede ca voi!”

Deci, să revin: nu e mai normal să se spună că avem “x” şomeri din “z” populaţia proletară activă a ţării? (deşi e cam greu de aflat numărul acesta, măcar să se raporteze la numărul total al bugetarilor; va da cu erori, desigur, pentru că mai sunt mult care prestează şi la mogulii cei răi - ca să fac o bucurie cuiva -, la patron sau alte genuri de conducere....dar totuşi se va crea o imagine mai apropiată de realitate ) Măcar cu aproximaţie…pentru ăştia care nu avem planşa în faţă şi nu ne putem face o viziune de ansamblu (mai ales subsemnatul, căruia Gânditorul îi mai ia din când în când o pauză şi nu mai înţelege în ruptul caputului pe ce lume trăieşte)! Lumea (inclusiv ăia cu mapa care se cred managerii lu’ peşte) şi-ar face o idee mai precisă a gravităţii dezastrului în care ne aflăm. Şi poate realizînd asta, s-ar uni măcar câţiva oameni capabili şi ar găsi o soluţie eficientă! Dar stai! Fiind mai deştepţi, ei au zburat demult prin tări mai calde, mai ofertante din punct de vedere al traiului! Şi e clar că Guţţţîîî, alte Minuni sau oricine a mai rămas pe aici, nu ne vor arăta doar beaca beată din fundul tunelului deţinut în proprietate de Iad!

E CLAR! Cum spune mereu gurul meu în şpagat pe 2 scaune, O SĂ NE IA DRACU'!! ŞI DUPĂ CE NE TERMINĂ DE JUMULIT, NE ÎMPARTE RÂNJIND CU PREA-URÂCIUNEA SA, MĂ-SA....CA SĂ NE MAI SCARMENE PUŢIN!

Asta e o certitudine, o teoremă care nu are sens să mai fie demonstrată.

Viitorul sună bine. Connex, dar nu România.