Pssstt!! Vreţi să vă spui un secret? Vreţi...ştiu că vreţi! Can-can-ul va fi totdeauna la modă...aşa că daţi urechile la mine:
Nu am făcut niciodată armata, dar zilele astea mă simt fix ca în armată. Mă rog...ca pe la sfârşitul ei, când număr zilele pân' la liberarea din carantină. Înţeleg că aşa e moda, să abia aştepţi momentul ăsta şi să faci tot felul de planuri măreţe, ca să serbezi fericita ocazie. Iar ceasul spune că AMR aproximativ 9 ore pân' la liberare. Uraaaa...
Sincer, când mă liberez, nu am absolut nici o idee ce voi face. Dar sunt în extaz!
[Loredana & Zdob si Zdub feat. Skizzo Skillz - La carciuma de la drum]
Presupun că am momente când mă las dus de valul social, să văd şi eu cum este; dar, în rest, mie nu mi se va schimba viaţa prea mult, spre deloc: nu mi-am plănuit excursii şi alte drumeţii, nu dau petreceri şi nici măcar nu simt nevoia să alerg pe străzi, chiuind cât mă ţine gura că am scăpat de boală. Viaţa mea va curge aproape identic ca şi până acum: îmi văd de treburi, merg la cumpărături, sau ies să mă plimb pe ici, pe colo. Adică, exact ce am făcut şi până acum...cu diferenţa că până astăzi, trebuia să dau cu subsemnatul şi pe nişte foi, înainte să ies din curte. Maaaaare lucru, d-aia nu mai aveam eu boi la bicicletă!
Dacă ai o afacere, e altă discuţie; dacă lucrezi în domeniul artei...este foarte dificil momentul. Odată cu oprirea stării de urgenţă apar alte sute de probleme, care nu se ştie cum se vor rezolva; în ce condiţii se vor desfăşura piesele de teatru - spre exemplu...mai ales că nu poţi intra cu maşina în sala de spectacol, cum se va întâmpla în cazul concertelor în aer liber. Şi cum joci cu masca pe figură? Nu se ştie...vom vedea ce va mai fi. Sperăm că va fi bine.
Dar pentru oamenii obişnuiţi cu preocupări obişnuite, nu pricep de unde atâta frenezie pentru nimic!
Dar pentru oamenii obişnuiţi cu preocupări obişnuite, nu pricep de unde atâta frenezie pentru nimic!
De fapt, la mine în cap cred că idolatrizatul îndemn "stai acasă" şi starea de urgenţă nu au fost decât nişte metode prin care am fost pregătiţi psihologic să ne obişnuim cu nişte deprinderi pentru a trăi pe lângă covid. Ele nu prea ne-au protejat cu nimic şi de nimic...pentru că dacă până acum eram îndemnaţi să stăm acasă că E PANDEMIE ŞI E CARANTINĂ, de mâine nu mai stăm acasă, că E PANDEMIE ŞI NU MAI E CARANTINĂ. Se ştie!
Parcă noi stăteam acasă din cauza carantinei, nu din cauza pandemiei. Dar, mă rog...Cine crede că virusul ucigaş e ca un incendiu, se păcăleşte rău de tot! Când arde ceva cu pălălaie mare şi foarte periculoasă, e simplu: s-a pornit, s-a dat stare de urgenţă; s-a oprit focul, s-a luat starea de urgenţă. La carcalac, însă, nu e aşa: majoritatea specialiştilor în domeniu, dacă nu toţi, ne spun că va dura câţiva ani până scăpăm de corona - şi asta pentru că poate vom avea un vaccin, nu pentru că pleacă virusul pe lumea cealaltă şi nu îl mai vedem niciodată prin proximitate.
În rest, aşa cum mă pot infecta azi, în zi de stare de urgenţă şi mai ales pentru că nu respect recomandările ordonanţelor militare de a sta acasă şi a ieşi din curte pentru zece tipuri de activităţi, pot, la fel de bine, să mă infectez şi mâine - când ies din curte pentru aceleaşi zece activităţi, dar nu mai e stare de urgenţă. Ba, este chiar şi mai periculos de mâine în colo...pentru că, până acum, omul mai stătea pe acasă de frica amenzilor uriaş de exorbitante. La starea de alertă nu te mai trage nimeni de mânecă pentru nimic - deci cine are covid o să dăruiască la tot oraşul. Perfect, ce să zic?
Nu-i frumos ceea ce trăim?
Dar zic să depăşim momentul de hlizeală şi să revenim la lucrurile serioase...pentru că mi-am propus să sintetizez, în câteva cuvinte, ce-am înţeles eu din experienţa statului acasă:
1. La un moment dat, am avut impresia că ar fi putut fi cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla vreodată, mai ales că ne plângeam cu toţii de oboseală, agitaţie, stres de serviciu şi lipsă de timp pentru odihnă, sau pentru a fi cu familia. Doar că, având tot acest timp la dispoziţie, a intrat planeta în depresie! Tare, ce să zic?!
Aşa că, imediat au prins avânt tot felul de influensărei, specialişti şi învătăcei care ne învaţau ce să facem ca să stăm în casă şi să nu ne plictisim. Ceea ce, sincer, este trist. Jalnic. De-a dreptul lame, ca să o dau şi pe romgleza noastră cea de toate zilele.
Pe undeva, am încercat să înţeleg dilema: când stai într-un mega-oraş mega-aglomerat, închis câteva săptămâni bune într-o cutie de chibrituri de 50 de metri pătraţi, chiar e rău. Dacă mai adaugi şi soţia şi măcar un copil, totul se transformă în carceră - chiar dacă spaţiul se modifică de la garsonieră la apartament cu 4 camere. Schimbi o cuşcă de şoareci, cu una de iepuri...mare schemă! Însă trebuie să suporţi educaţia pe care nu le-ai dat-o copiilor, pentru că erai la job; şi capriciile soţiei pe care nu o vedeai decât seara şi în weekend.
Când stai zi de zi de zi în asemenea mediu, nu o iei cu capul la plimbare?
În asemenea condiţii, secretul unei vieţi liniştite e să nu stai cu familia lângă tine, la fel cum secretul pentru a echilibra viaţa personală cu cea profesională este să nu ai serviciu. Cum mi-a zis cineva, mai demult: orice motiv de ceartă se rezolvă dacă la sine, când te vezi rar cu acea persoană. Pe sistem "mai răruţ, că-i mai drăguţ". Înainte de pandemie aşa era: veneai acasă doar ca să dormi. Copilul era la şcoală, nevasta la lucru, tu la lucru. Practic, marele act al locuitului se rezuma la o masă pe care să mănânci, o baie să te speli şi un pat în care să dormi. Când, dintr-o dată, locuinţa a devenit chiar spaţiu de locuit şi familia s-a concretizat în persoanele alături de care trăieşti, a început nebunia.
Şi atunci, cum să nu fie nevoie de o vedetă care să ne înveţe ce să facem? Fără jobul de care să ne plângem că ne mănâncă viaţa şi fără plimbările de weekend - de care ne plângem că ne stresează, pentru ce mai trăim? Viaţa noastră e goală şi habar nu avem ce să facem cu ea!
Dacă nu avem o familie, ne dăm cu capul de pereţi din cauza singurătăţii. Dacă avem familie...realizăm că, de fapt, sunt străini. Fără să ne petrecem timp împreună, nu ne mai cunoaştem om cu om şi brusc, cel de lângă noi ne calcă pe nervi. Ne face zile fripte. Sau poate nu... şi ne plictism în grup. Aoleu şi văleleu, ce rău e!
...ceea ce, iar nu înţeleg: studenţii se plâng că stând acasă, muncesc mult mai mult decât ca atunci când erau la cursuri. Angajaţii se plâng că muncesc mult mai mult de acasă, decât atunci când mergeau fizic la lucru. Deci, cine are timp de plictiseală??
Nu cumva, toată ideea asta este confecţionată artificial, ca să dea ocazia diverşilor sfătuitori într-ale vieţii să ne sfătuiască despre ceea ce avem de făcut şi cum trebuie să comunicăm cu oamenii din jurul nostru?
Chiar în halul acesta am ajuns, de trebuie să vină unii să ne explice cum să trăim? Dacă nu-mi spun experţii în comunicare, eu nu ştiu ce să-i spun femeii pe care o iubesc? Dacă nu răsare supernanny, eu nu ştiu cum să-mi petrec timpul cu copilul care s-a născut din acea iubire? Dacă nu mă învaţă cercetătorii britanici, pe mine nu mă duce capul să mă spăl şi să-mi aranjez casa cum îmi place? Am ajuns atât de neghiob încât nu mai ştiu ce să fac cu timpul pe care îl am şi trebuie să apară deşteptu' lu' peşte, care să-mi spună ce să fac, ca să mă simt bine?
Se pare că da.
...la fel cum am ajuns atât de idiot încât dacă îmi place de una care-mi dă cu flit, trebuie să mă alerge speakerul motivaţional şi să-mi explice că nu e sfârşitul lumii iar veaţa e frumi, pentru că sunt magic şi merit bunăciuni.
Totuşi, sunt atât de mare prostălău încât, neştiind ce vreau, trebuie să aştept apariţia formatorului care, prin participarea la un curs special "dezinat" (romgleza e la putere!) în acest scop şi contra unei sume modice, îmi va arăta ce vreau şi cum să ajung la ceea ce îmi doresc. La fel cum, tot de tăntălău şi de needucat ce sunt, trebuie să citesc pe nerăsuflate stive de cărţi pentru autodezvoltare, care să mă înveţe să zic "mulţumesc" când primesc ceva şi "bună ziua" când intru undeva, ca să mă respecte oamenii şi să-mi crească stima de mine.
Noroc că eu am cei şapte ani de acasă şi m-au învăţat părinţii să fac lucrurile astea. Îmi pare rău, dar chiar nu mai am nevoie!
2. Al doilea lucru pe care l-am observat în carantină este că amenzile mari ne păzesc de diferite nasoale. Din câte am citit, în România au fost cele mai mari amenzi pentru nesupunere în faţa legii din toată Europa. Iar domnul preşedinte ne-a explicat că tocmai datorită acestor amenzi urieşeşti suntem cea mai de succes ţară din Uniune în lupta cu pandemia - pentru că ele ne-au responsabilizat. Dacă nu luam aminte la cazul femeii care şi-a luat 2000 de lei amendă pentru că a scăpat porcul pe stradă şi a ieşit să îl caute fără declaraţie, poate acum aveam nilioane de inmormântări! Voi vă daţi seama ce tragedie am evitat?
Aşa că mă întreb şi eu, ca Gheorghe: dacă amenzile grase ne fac viaţa mai bună şi ne protejează, de ce sunt atât de mari doar pe stare de urgenţă? În restul timpului nu merităm să fim protejaţi?
"Carnagii pe şosele" se petrec aproape zi de zi, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum - apoi avem înmormântări. Oamenii ăia nu contează? Hai să fie amenda pentru depăşirea limitei de viteză de un milion de euro - la fiecare kilometru în plus peste viteza legală! BANG!! V-am spart! Păi când te îndatorezi pe trei generaţii, îţi mai arde să mergi cu viteză? Te blesteamă şi strănepoţii, că au datorii la bănci din cauza ta!
Mizeria este un alt flagel care favorizează îmbolnăvirea. Pac! 10 milioane de euro amendă pentru o ţigară aruncată pe jos. Păi la banii ăştia, nici nu se mai apucă lumea de fumat şi scutim sumele destinate campaniilor antifumat. Furi un leu? Nici o problemă...ai amendă o sută de milioane de euro. Mai furi un leu, BUM!! Încă o sută de milioane de euro...până te saturi de furat!
Nu ar fi bine aşa? Hai că îmi place, abia m-am încălzit!
3. Ştie, cineva, ce s-a întâmplat cu imnul naţional care trebuia să răsune din maşinile de poliţie în fiecare weekend, la orele 17 şi 21, pe toată perioada stării de urgenţă? Aşa a ordonat ministrul, pe la sfârşitul lui martie... şi s-a difuzat trimfător, la toate televiziunile, când s-a întâmplat asta pentru prima dată. Apoi...cri-cri-cri! Boscheţi duşi de vânt, pace şi linişte sfântă! C-apoi cine stă să se ocupe de prostii, când e măgăreaţa pe noi?
Cânţi imnu', te simţi învingător că ţi-ai desenat curcubeul pe o foaie şi ai lipit-o de geam, te auto-filmezi când urli că va fi bine, aplauzi că trec nişte avioane pe cer, în semn de apreciere pentru doctorii care se luptă cu molima, da' când te loveşte amenda că ai plecat de capul tău pe străzi, nu mai e de glumă! Dacă te mai bagă şi la izoletă, sau chiar moare vreun apropiat, s-a dus tot hazul! Nu te mai ajută nici o campanie de imagine şi realitatea e naşpa rău!
4. Amatorii de călătorii ar trebui să viziteze Suedia acum, cât mai este timp...pentru că această ţară va fi rasă de pe faţa pământului. Spre uimirea tuturor, acolo a fost relaxare maximă şi nu s-au închis restaurantele, ca să se protejeze poporul de pandemie - ca la noi, de exemplu. Recent, suedezii au recunoscut că asta a fost o manevră total greşită...deci e clar! Mor toţi! Virusul ucigaş o să-i facă harcea parcea! Muahahahahaha!!!
Pfuai de mine...o să rămânem fără deschizătorii de drumuri într-ale modernităţii! NU SE POATE AŞA CEVA!!!! NUUUUU.....
5. Şi nu în ultimul rând, cu ocazia pandemiei, am observat că domnul preşedinte a îmbogăţit vocabularul limbii române cu încă un cuvânt: faimosul "peroadă". Ceea ce, nu e nici o tragedie... nici Băsescu nu putea pronunţa unele "i"-uri şi aşa s-a născut clasicul "român'lor". Iar Viorica Dăncilă ce să mai zică? A avut la bâlbe, cât să le cuprinzi într-o carte întreagă.
Dar hei! Sunt şi ei oameni cu limitările lor şi pot greşi. Se întâmplă...cu toţii o păţim. Şi în televiziune sunt o grămadă de perle, colecţionate mai ales la Cronica Cârcotaşilor. Dar asta nu ne împiedică să ne amuzăm pe seama lor. Nu?
...iar dacă tot e cu râs şi voie bună, hai şi cu o muzică faină, să fie petrecerea pân' la capăt!
[Albatros - S-a mărit armata]
