Despre muncă (şi distracţia aferentă)

Hristos a înviat!

Iată că (re)veni şi Paştele...acum cel ortodox, că mai fuse o tură, dar pentru confraţii de alte confesiuni creştine (catolici, o parte dintre protestanţi...etc, etc.). Nu contează, deja ne împiedicăm de detalii! Importantă e ideea de comemorare a Învierii speranţei, bucuria şi înnoirea!

Aşa că după două...trei...hai, fie! Patru pahare de vin, zic să ies oleacă din starea de nostalgie caracteristică - că tot suntem şmecheri şi dincolo de spiritual, ne petrecem şi de 1 Mai Muncitoresc. Cum cere tradiţia, desigur: grătare, mici şi bere, vamaioţi, bairamuri, fete goale dansând pe plajă, una, alta, alea, alea! Distracţie maximă, ce să zic? Frumos. Serbăm munca prin ne-muncă.

C-apoi vorba 'ceea: dacă nu acum, acunci CÂND? Şi dacă nu noi, atunci CINE??

Da' şi cu stilul de muncă de la noi...pfuai de mine, ţi-e mai mare dragul! Chiar dăunăzi mă uitam prin jur: i-a apucat o vrednicie pe edilii localităţilor, de rămâi stupefiat! Peste tot se sapă, se înlocuiesc conducte, se asfaltează, se vopseşte, se liniază, se văruieşte...nu am mai văzut atâta mobilizare de la summitul N.A.T.O. organizat taman în Bucureştiul anului de graţie 2008!

Acuma...alt summit nu am auzit să fie p-acilea prin proximitate. E drept că nu stau clipă de clipă conectat la fluxul de ştiri, dar nici din pădure nu sunt! Măcar prindeam ceva din zbor, dacă era cazul! Stau niţel pe gânduri, apoi dau fuga la calendar şi mă păleşte cunoaşterea ancestrală: "VIN ALEGERILE!!!". No, ui la mine cum dezlegai bunătate de mister! Sunt Sherlock, sau nu sunt Sherlock??

Problema nu este, însă, că se munceşte...ci cum se munceşte. Peste tot pluteşte o agitaţie browniană fără sens, iar rezultatele nu pot fi decât amuzante.

Aşadar şi prin urmare, din ciclul "Doi încarcă, doi descarcă. Merge treaba??? Merge, MERGEEEEEE!!!!!", vă prezentăm câteva mostre de aplomb muncitoresc:

La mine în oraş a început curăţenia de primăvară. Bun, îmi zic. Parcă străzile arată altfel când sunt proaspăt vopsite şi măturate; e mai ordine, mai curăţenie. 

Şi uite aşa au ieşit oamenii la treabă...azi, mâine, poimâine, şi taman când să fie lucrul gata, vine altă echipă de muncitori, complet utilată cu nişte ditamai utilaje, care se pun pe răzuit şoseaua proaspăt marcată, pentru turnarea noului covor asfaltic! 

Ceea ce mi se pare perfect logic şi corect!!  Gropile cum le repari? Mai ales că-s multe, muuulte...

Dar nişte amici dintr-o urbe vecină au parte de oameni şi mai muncitori! Pita lu' Dumneze, nu mai încape nici o îndoială! Ăştia s-au apucat de stradă din temelie...aşa că se pun pe săpat, rad tot ce înseamnă asfalt şi înlocuiesc toate cablurile electrice, localizate strategic, la doi metri sub pământ. Muncesc oamenii cu spor, trece o săptămână, treaba-i gata. Minunat, ţâţă de mâţă! - cum ar zice cineva. Şi-apoi vine a doua echipă de profeşionişti, care trebuiau să înlocuiască sistemul de canalizare, aflat la patru metri sub pământ. Nu-i nimic, că d-aia suntem în era tehnologiei şi avem cu ce! Deci din nou încep oamenii să sape...ajung la doi metri, scot pe marginea drumului toate cablurile electrice, continuă până la patru metri şi îţi execută lucrarea. Apoi acoperă totul fain frumos şi când ajung din nou la adâncimea de doi metri, recheamă prima echipă să-şi re-înşire măţăria electrică.

Minunat! Eu ştiu încă de mic că trebuie să o faci o treabă de cel puţin două ori, ca să fii sigur că iese cum trebuie...

În continuare vă prezint câteva fotografii pitoreşti ce ilustrează perfect lipsa atenţiei la detalii - o "calitate" ce ne caracterizează pe toţi, în diverse momente:

Sex shop-ul  second hand....

Biserica vulcanizare....

...puţin zahăr "MĂRGĂRIRAT", pentru a ne mai îndulci puţin:

...şi o problemă de logică:

 "Pe scaun"...bun. "Fii gata"...am înţeles. Dar "Stai jos"? Dacă eşti pe scaun, nu stai deja jos? Sau te aşezi "jos" pe podea? Atunci de ce mai faci reclamă la scaun, dacă sfârşeşti pe podea?

Desigur, există varianta ca "Pe scaun" să însemne că te urci pe scaun, dar stai în picioare. Caz în care revin cu întrebarea: DE CE AI FACE ASTA??

P.S.: nu mă pot abţine şi închei cu un gând bun, pe note muzicale. Îmi acorzi un dans?

Omagiu celor mici

Meditând asupra unor întâmplări povestite de câţiva prieteni dragi, am realizat că iubirea este la fel, indiferent de persoana care o trăieşte. Are aceleaşi simţăminte, aceleaşi porniri şi acelaşi dor. Se manifestă identic, în toate cazurile. Este ca o altă dimensiune ce există independent de această lume, liberă de orice constrângeri. O lume şi în care dacă ai intrat, vei respecta aceleaşi reguli. Niciodată nu va fi nimic nou sub soare...invariabil, îndrăgostiţii se vor comporta la fel cu cei dinaintea lor; la fel ca cei ce îi vor urma.

Aşa că astăzi vreau să aduc un omagiu momentelor care ne fac să visăm; pentru că atunci când iubim, totul porneşte din lucruri mici:

 - o cană

cu ceai...

...şi un biscuite cutat - care îmi aminteşte de încreţiturile ce apar pe talpa după un duş rapid (~ 45 de minute)

- luni de frumuseţe negrăită...

o zi încremenită în singurătate...

 o oră de fericire absolută...

 ...sau chiar o clipă de eternitate.

P.S.: Închei cu un gând bun, pe note muzicale:

Zâmbet de Mona Lisa

Nu cred să fie om trăitor pe planetă care să nu fi auzit de Leonardo. Dar nu Di Caprio din mult aclamatul "Titanic" şi mai noul "The Revenant" ...ci Da Vinci - geniul. Adică, mă scuzaţi...GENIUL.

Iar când spui Da Vinci, apui automat şi "Mona Lisa" - nu neapărat pentru că pictura aceasta reprezintă apogeul carierei sale, ci poate, pentru că este cea mai cunoscută. E pe sistem "Cum alegi un grăunte de nisip dintr-o plajă?". Simplu: cel pe care îl vezi cel mai des. Adică "Mona Lisa"...al cărui zâmbet apare cam peste tot şi pretutindeni, oriunde, oricum, oricât, oricând. În filme, desene animate, publicitate, turism, chiar şi matematică. 

Cunoaşteţi expresia "un om cât o istorie"? No, "Mona Lisa" este "o pictură cât o istorie". Cât o planetă. Cât umanitatea toată...pentru că a fascinat permanent mintea oricui. Şi din timp în timp, citesc noi articole cu titlul: "În sfârşit s-a descoperit secretul Giocondei!". Cu raze X, cu formule matematice, prin studierea simbolisticii, permanent apar noi dimensiuni de studiu şi de înţelegere al acestei capodopere. 

Eu nu am văzut "Gioconda"...nu în persoană. Dar îmi aduc aminte...prima dată când am dat de ea, prin zorii tinereţii, mi s-a părut banală. Ce mare schemă? O pictură cu o femeie - care nici nu-i prea frumoasă! Părul nu are volum şi-i stă lipit de cap, nu are faţă de păpuşă sau ochi migdalaţi, nu şi-a dat cu ruj, nu are botox în buze, pieptul nu-l are prea proeminent şi nici 90-60-90 nu pare a fi. Nu însemna nimic pentru mine.

...pentru că abia cu timpul am învăţat că cele mai valoroase opere nu sunt acelea care înfăţişează ceva perfect aliniat cu standardele, ci acelea care reprezintă ceva diferit pentru oricine intră în contact cu ele. Poate de aceea nici nu mă prea împac cu şabloanele...nici de gândire sau de vorbire, nici cele de comportament, nici cele de frumuseţe. Mi se par fade, uneori chiar groteşti. Un plug care ară câmpul şi-l umple de monotonie, un pat al lui Procust ce uniformizează realitatea. Şi poate şi de aceea, sunt aspecte ale societăţii care mi se par amuzante şi în faţa cărora am aceeaşi atitudine ca maimuţa din Baraka:

Revenind la Mone Lisa; ce reprezintă ea? Habar nu am ce va fi fost în mintea lui Da Vinci când a pictat-o...dar pentru mine reprezină piatra din capul unghiului. Un gând, o amintire, o clipă ce împarte viaţa în două: înainte şi după. Reprezintă bătaia aripilor unui fluture, care generează un uragan... picătura care dă naştere unui tsunami. Un om; sau doar un zâmbet...din care s-a născut un prezent continuu. Uneori capricios, îmbufnat, furios ca talazurile mării în furtună, alteori sensibil, strălucitor, blând, tandru. 

O lume mereu diferită, dar mereu frumoasă. 

Pentru tine ce înseamnă zâmbetul Mona Lisei?

P.S.: Ca de obicei, închei cu un gând bun, pe note muzicale...