Femeile

...fac sex pentru a fi iubite, bărbaţii iubesc pentru a face sex.

Aşa circulă o vorbă de duh printre feministe.

Când am auzit-o prima dată de la o gagică în tendinţe, am izbucnit brusc: "Jură-te pe mă-ta că tu nu ai făcut niciodată sex doar pentru că ţi-au înnebunit hormonii ca o herghelie de cai sălbatici, ci vrei doar să fii mângâiată şi sărutată şi preludiată! De ce ţineţi atât de mult să credem că ne faceţi o favoare făcînd sex cu noi? De ce nu puteţi recunoaşte că o faceţi pentru simplul motiv că asta vreţi? Credeţi că dacă puneţi o floare pe-o balegă ea devine o operă de artă, sau cum?
Fecioara pură se-mpreunează cu oligofrenul din jertfă, ca să-l mai salte 2 trepte pe scara evoluţiei. Da, sigur...cum spui tu, şi-apoi mâncăm. Auzi? Ai imitat vreodată capra? Sau poate iedul? Hai, măi...termină cu căcaturile de prinţesă virtuoasă, că nu mai ai 5 ani!"

Ghici ce mi s-a răspuns: "Da, ai dreptate. Nu m-am gândit la asta."

Păi, DÂNG-DÂNG! Altă dată foloseşte dracului capul, înainte să mai scoţi ceva pe gură! Că doar d-aia îl ai, nu e doar un apendice nefolositor al gâtului!!!

Gata, ajunge cu femeile ! Ce atâtea muieri, mai dă-le-n mă-sa! Ce fac aici, revistă glamour? Mâine-poimâine te pomeneşti că mă apuc că postez tutoriale (atenţie, asta nu are nici o legătură cu "tuto", chiar dacă semantica se aseamănă pe la colţuri) de modă şi croşetat, la naiba! Deci punct şi de la capăt! Hai cu subiecte de mascul!

M-am uitat la un meci de fotbal. WOOOOOO...Dă calendarul repede, să fac un semn! Construieşte o biserică, cum făcea Ştefan de câte ori îi caftea pe duşmani! Plantează un pom, să facă umbră copiilor-copiilor noştri! Sau, mă rog, ai voştri...personal, nu ştiu dacă am de gând să mă-npuiez. Ce ceapa mă-sii, "Gravidul" e un film, nu am nici o intenţie de a-l transforma în realitate! :))

Dar am deviat.  Începusem cu meciul; sunt total antitalent şi paralel cu subiectul, dar ce-mi zic? La dracu', SUNT BĂRBAT!! Păi bere nu prea beau, măcar odată-n viaţă - fără Marioara Murărescu 'a nouă - să privesc şi eu la o miuţă faină, că doar n-o fi foc! Adică vine ditai Cupa UEFA peste mine-n casă şi mă doare-n cur? Nu m-o fura peisajul, măcar văd şi eu cum arată Naţional Arena - altă idioţenie uriaşă! Bă, se crapă ceru-n 14 precum catapeteasma templului dacă ziceţi şi voi "Arena Naţională"? Sau, în papucii calului! Sunteţi rupţi în gură dă dăştepţi şi plini de englezofile, fiţi până la capăt! Ce-i aia, Naţional Arena? Am schimbat furcuţionul începutului de secol cu "furculişăn"-ul timpurilor moderne. Tare, să-mi bag ce-am mai scump!

În fine, prea mă proptesc acu' în problematici lingvistice. Hai cu miuţa! Sau nu! Ups, eroare - cum lălăia un cântec străvechi. Ce s-a întâmplat pe teren nu fuse miuţă, ci minune: FOTBAL! Fotbal adevărat, d-ăla mega-tare! Cu scheme şi eschive, verticalizări, pase, centrări pe real, nu doar din gură! Senzaţional, pe cuvânt de cercetaş!

Băi prieteni , dar l-aţi văzut pe Randament Falcao, ăla?? Am rămas prost ce goluri a dat! Ziceai că face cursă printre jaloane, aşa erau adversarii de molâi! Dacă ridicau niţeluş şi mâinile, începeam să mă tem c-am greşit programul şi mă uit la "The walking dead"! Pac-pac-pac gol! Înaintea primului, când a început să jongleze printre vernili,deja ziceam în gând: "Hai că pierde mingea, prea se freacă mult!" Ceea ce s-a şi întâmplat...numa' că nu ştiu cum a făcut, dar a pierdut-o taman între buturile porţii. GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLLL!!!!

N-am văzut aşa ceva de când mama m-a făcut! Bine, pe undeva e de înţeles...eu cu fotbalul sunt ca baba cu boxul! A durat juma' de repriză până m-am prins cine cu cine joacă - noroc că unii erau în verde şi unii dungaţi. Problema mare a fost că mă-ncurcam în atletico :)). Adică, frate, eu am înţeles că erau sportivi, dar puneţi-le nişte indici, ceva, ca la matematică: când uitam alfabetul şi rămâneam în pană de necunoscute, începeam cu "a1","a2","a3".

După vreun sfert de oră de bâjbâieli, se pare că Dumnezeu mi-a auzit ruga (vedeţi ce face o închinăciune la timpul ei?): comentatorii au început s-o ardă cu Atletico şi Bilbao. Mişto. Doar că pe ecran a scris la un momentdat Altletico Madrid şi Athletic Club. Unde-i Bilbao, că nu-s 3 echipe pe stadion?! Aşa că iar am cerut ajutor divim. şi iar m-a lovit iluminarea: în sfârşit am priceput cum îi cheamă p-ăia! No, şi să mai zică cineva că nu există miracole!

Uite, de exemplu...i-am reevaluat pe forumişti.

Ce, mai, frate? Dacă intri pe un forum e ca şi cum ai penetra pepiniera de inteligenţi a planetei. Ce bani de presă şi mondenităţi, ce reviste de colorăciuni sau pornache cu tâţele pe masă? Forum, direct! Ca la mall...găseşti tot ce-ţi trebuie într-un singur loc; lumea se luptă pentru globalizare, aici ai toată diversitatea de floră şi fauna fix la tine-n dormitor.  Pe forum găseşti orice...răbdare să ai, ca să cauţi! "10 trucuri pentru o frează mişto", "15 secrete pentru o partidă de sex ca la carte", "3 motive pentru care partenerul şi-a băgat picioarele-n sentimentele tale", "noile interpretări ale vechilor nopţi umede", "reţete tari de prăjitură cu mămăligă şi caise", "cum să faci cocktail ca-n filme", "grătarul şi sănătatea umană", "reguli de gramatică pe care toată lumea le încalcă", "mitocănie şi gentilism", "ce face abstinenţa din om", "minciună vs adevăr". Pfuai de mine, mi se-nvârte capul ca titirezul! Wikilic plus British Gallery, tăticule! Se dezbate orice, oriunde, oricând

 ...de la subiecte puerile gen "ce culoare credeţi că trebue să aibă zdrăngănica copilului meu" şi până la marile mistere neelucidate ale civilizaţiei: "credeţi că e mai bine să mă-ngraş, sau să slăbesc?" sau "de ce oare se sterilizează acele celor condamnaţi la moarte prin injecţie letală?". Zvârcoliri de geniu, ce să mai zic?

Ba de curând am văzut că şi temele tot pe forum se rezolvă: "Help, Help, am de făcut un eseu în franceză despre transformările pe care le suferă  persoană depresivă după ce este sfătuită de prieteni cu inima bună. Pls, sunt botă la franceză.". No, ziceţi cum să nu ajutăm săraca fătucă! O fi ea mai limbistă - că doar d-aia face limbi străine la şcoală, să se ştie descurca în modernitate, dar nu-i specialistă...are nevoie de ajutor, mititica.

Sau pe altul, cu chimia: "Am o problemă foarte gravă la chimie" Eu mă gândeam deja că-l doare-n cot...dar Bamse continuă: "Vă rog, pls much, help. Cică acetilena reacţionează cu 450 de kg de acid cianhidric la un randament de 75%; să se determine cantitea de produs de reacţie format. Păi de unde să ştiu eu? Ce, m-am băgat în furnal să-l cântăresc? Acidul cianhidric e otravitor, nu vreau să mor."

No, v-am zis că e pe bază de eminenţe? Off....copii, copii, unde-s încastraţii de altădată, care se chiombau în manual când aveau nelămuriri? Ei, unde? La azil, că-s bătrânoci! Astăzi se gândeşte "outside the box", că doar d-aia s-a inventat netul! Şi acum, dragii moşului, să ne deschidem spiritul către mapamonnd, pentru a ne integra în absolut... 

Aoleu, mi-am adus aminte! Încheiam înainte de a mă achita de-o datorie; cândva, în trecut, promisesem că elucidez o întrebare care se freacă de inimile sensibile ca o piatră ponce de-un călcâi plin cu bătături: "V-aţi cupla cu cineva care plânge după fostul?" - întrebare de baraj de pe forum, logic -  la care majoritatea lumii răspundea cum era de aşteptat: nu. 

Destul de simplu, aşa-i? Deci m-am înfipt şi eu să mă dau cultivat la neuron, zgândărit fiind de emanaţia unei fecioare - da, scuze, iar e cu femei. Păi ce să fac, promisiunea e datorie curată! Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasmă!

No, şi ce-a zis tuta? 

"Sincer, m-am cuplat cu un tip care inca mai suspina dupa fosta. La inceput l-am inteles, dar el vorbea non stop de rusoaica lui si la un moment dat deja ma plictisisem sa-l tot aud...mai ales ca mereu zicea ca eu nu am buzele ca ale rusoaicei sau ca nu am nu stiu ce fata de ea...

Nu ar fi o problema in a fi cu cineva care mai suspina dupa fosta, doar sa ma lase sa-l ajut s-o uite...nu sa-mi vorbeasca toata ziua despre ea si sa ma mai si compare cu ea!"

Iar eu, băiat finuţ cum mă ştiţi, sar cu lămuriri:

"Te-ai cuplat cu el chiar dacă plângea după altcineva. Interesant.

Deci la început nu te-a deranjat chestia asta. Pe linie logică, înseamnă că plusa cu ceva care acoperea defectul - cel puţin pentru o vreme. Sunt curios...oare ce-o fi fost? Sunt doar vreo 2 posibilităţi.

De fapt, nu, că ai răspuns la problema asta: îţi plăcea să-l ajuţi s-o uite...

Mă înclin în faţa inimii tale generoase. Respect!". 

Băi, sunt monument de tandreţe, sau ce dracu' fac aici?  Nu mă încred eu, orbeşte, în bunele intenţii ale unei femei? Nu cunosc persoana doar după câteva minute de privit adâncul ochilor ei superbi, pentru că mintea îmi funcţiomează pe bază de cauzalitate?? Ba daaaaaaa..

Fetiţa cu pricina era gen "Ştiu că mă va durea, dar măcar mă martirizez pe altarul iubirii, pentru a te ajuta  să mergi mai departe. Ia-mă, fă ce vrei din mine! Sunt a ta, uit-o p-aia şi zboară pe zările albastre!". Suflet sensibil, măi; precis era o divă! Că doar şi vorba spune: un suflet ales fără un chip minunat e ca un inel de aur pe un rât de porc - sau invers...dar ne mai împiedicăm de amănunte?

Prin urmare, jos pălăria.. România, te iubesc! Aleluia! Ferice de naţia asta că avem aşa inimi palpitînd de bunătate, care se aruncă cu pieptul dezgolit în faţa suferinţelor ca Ecaterina Todoroiu în faţa gloanţelor inamice. 

Apoi, s-a dezlănţuit luciditatea pe mine şi am continuat, cuprins de delir:

"În primul rând, nu se pune problema dacă m-aş cupla, ci dacă s-ar cupla. Din moment ce plânge după altcineva, e clar că locul e ocupat. Vorbind din perspectiva mea, dacă o fată ar vrea să se cupleze cu mine în condiţiile astea, înseamnă că aplică principiul rezumatului la porc: vrea doar un cârnat, nu tot animalul.

Dar dacă coroborăm această chestiune cu una discutată într-un topic anterior (femeile fac dragoste pentru a fi iubite), ajungem la o imposibilitate logică: nu poate dori o frântură din mine, pentru că prin definiţie, vrea iubirea mea; şi totuşi nu o vrea, pentru că suspină după altul.

Ceea ce înseamnă că bărbaţii nu intră în subiectul topicului. URA! :D"

Concluzie: lupt pentru salvarea speciei, sau pot să plec acasă, pentru că m-agit degeaba?

Beculind în întuneric

Mi-am dat seama cu stupoare că înţeleg metehnele naturii umane, chiar dacă pe unele le condamn cu înverşunare. O fi de bine asta?

Înţeleg invidia. N-am gagica cea mai mare şi maşina cea mai tare, mamă ce-mi vine să mă urc pe pereţi de oftică. Asta e, n-am ce să-i fac!
Pricep mândia. O dezavuez când e prostească, o aprob când are o bază reală. Adică...frate, te zbaţi de unul singur prin ditai mocirlă şi ieşi la liman, stimă şi respect! Poţi să fii plin de tine şi să dai şi pe dinafară de aroganţă, că nu mă deranjează! Ai cu ce te lăuda, foarte bine! Pişă-te pe noi, gurule! Condu-ne spre Lumină, o, Înţeleptule!

Ba de la o vreme am început să înţeleg şi violul - deşi mă scârbeşte şi mă înfurie. Tenebrele mecanismului de declanşare nu-mi sunt atât de misterioase, însă tot este singura faptă pentru care aş institui pedeapsa cu moartea. Clar, scurt şi la obiect, fără drept de apel! Nu, nu, nu, că a fost o greşeală şi-ţi ceri iertare...ce tot mănânci căcat? Adică te-ai împiedicat şi ai căzut cu mădularul între picioarele fetei? Maaaaarş! Mori în chinuri, băăăăăăăă!! Îţi ronţăi capu' de pe umeri şi-l dau la câinii, gâţii mă-tii de dement! 

Da, aşa aş face. Fără milă, fără regrete! 

Şi totuşi, la un anumit punct sunt de acord şi cu specimenele astea bolnave - am o gândire foarte flexibilă, ce dracu' să mai zic?

Care a mai ieşit pe stradă de când a dat căldura? Presupun că toţi...doar nu mai e iarnă să clociţi în casă, la televizor! 

No, aţi văzut noua generaţie de fetiţe? Nu m-am priceput niciodată la agăţat aiurea-n club şi nu-mi propun să încep de-acum...însă mărturisesc cu mâna pe inimă, mi-e groază să mai intru în vorbă cu vreuna. Mi se zbârleşte păru' pe mine de frică...mi-e să nu mă bage la corupere de minori, în puii mei! Nu le pot legitima, că doar nu-s cu organu' de control; aşa că stau pe coada mea. Băi frăţicule, sunt astea de 13-14 ani, zici că-s făcute la ciudă, îţi vine să-ţi dai palme când le vezi! Dacă le pui un strat de polişfaiţ pe ochi - ceea ce şi-l pun singure, de fapt -  zici că au 25, nu-s nişte biete copile de generală! Mama Ta, Doamne...nişte mulăciuni pe ele, de le ies toate organele prin textilă! Şi au ce le ieşi, pe cuvânt de cercetaş! Faci anatomia pe ele, în papucii calului!
Mă uitam într-o zi când mă duceam să-mi iau pâinea noastră cea de toate zilele - ştiu, câh, nu se mai serveşte pâine la masă, că aşa e modern. Ei, uite că io mănânc; omu grotelor e în mine. Comentarii? - şi trec pe lângă o şcoală. Era 7 seara, ora când ieşeau elevii de la ore. Aoleu, şi-o căldură d-aia nesimţită şi umedă, de mă ofileam în adidaşi! Deci dogoreau clădirile, ziceai că-s furnale de oţelărie! Aerul vălurea de praf şi căldură şi asfaltul se fleşcăia brusc sub piciorul meu. Eu, ce să mai zic? Eram o fleoarţă fără vlagă, ce mai la deal, la vale?! După fiecare colţ mă aşteptam să apară Fata Morgana - goală, că doar pe zăduful ăla nu era nebună să vină înveşmântată! Deodată toată simţurile îmi bipăie înnebunite, pe sistem "Baiazid, privind la dânsa, i se face mâna băţ"": din neant se iveşte o bunăciune brunetă, de-ţi era mai mare dragul s-o priveşti! Cur bombat strâns în latex albastru, sâni obraznici, abia acoperiţi de câteva franjuri de tricou alb, picioare dezgolite de gazelă, talie trasă prin inel. WOW! Mulţumesc, Cerule, că-mi scoseşi aşa ceva în cale! - e pe bază de credinţă, măi...ce, te joci cu Te-ncurci, te-mpiedici şi cazi jos! 

Nu mă dumiresc bine după apariţia asta neaşteptată, când în secunda 2 îmi pică capu' de pe umeri: în urma diveniei alearga cu limba de-un cot o fată din vecini, pentru a-i cere caietul de geometrie să-şi copieze nu ştiu ce măgărie de formulă. Vă daţi seama cum m-am simţit? Ginşa creatură era clasa a şaptea!  Şi-atunci aş fi vrut să-i zic: "Uăi, fată, fă-ţi dracu' un bodypainting cu Tempera, că ieşi mai ieftin şi oricum acuareaua e mai de vârsta ta ! Ce să mai dai o căruţă de bani pe nailoane cât palma, chit că-s de la D&G, Ţ&Ş, Puta Madre şi alte orătănii, când ţara geme de criză?

În schimb, mi-am băgat piciorele şi mi-am mutat gândul, oftînd cu obidă. Ce mai puteam face? 

Taxi  -  Trag un claxon
   
 Asculta  mai multe  audio   electronica

De-avean cu vreo 10 ani mai puţin...Mnea., oricum nu rezolvat nimic! La cum arăta de sofisticată, adierea de parfum era pusă pe bănet serios, îmi trebuia un camion de carduri s-o întreţin! Mă amanetam pe 10 vieţi şi tot nu reuşeam să-i rezolv  integrala! Şi avea abia 14 ani!
Numai că  acu' mă-ntreb şi eu, ca prostu: de-o vedea p-asta vreun obsedat - nu un bărbat aşa bine crescut, ca mine - n-o băga în primu' boschet şi mi ţi-o smotocea prin toate decolteurile, de-i mergeau fulgii???

Normal că aşa făcea. Poţi s-o ai acasă pe Jena Jameson altoită cu Angelina Jolie (în tinereţe, să ne-nţelegem), dacă eşti mai dus cu capul şi dai peste o aşa prospătură, parcă ţi-e şi milă s-o laşi neiniţiată! O cere, la naiba! Clipoceşte pe avarie ca Faru' din Alexandria în furtună! Chiar aşa, laşi domniţa flămândă? Unde e bunul samaritean din tine?Dacă strigă "viol, nu săriţi că-mi place?BeBeculind în întuneric"

Prin urmare, în condiţii normale, înţeleg violul. S-amplinit don'şoara şi au crescut curbele pe ea, te mai propteşti în buletin? Mai ales că vrea şi ea, dar nu a învăţat s-o ceară. Dacă nu ştie vorbi, un copil întinde mâna când vrea ceva; femeia doar se-mbracă dezbrăcată. Simplu.

Dar n-am priceput niciodată gelozia. Pur şi simplu nu pot, orice experimente aş executa eu sau alţii pe mine. E ceva de nu-mi pot imagina nici măcar ca idee desprinsă de un context palpabil. Când mi-e foame, mănânc; când mi-e somn, dorm; când sufăr, plâng. Dar dacă sunt gelos ce trebuie să fac? Există "Manualul micului gelos" sau o bibliografie adiacentă, care să mă ajute la iluminare?

Ţin minte, odată, vine duduia de eram cuplat cu ea şi-mi povesteşte, implorîndu-mă să o iert, cum s-a molfăit franţuzeşte cu unu' la o petrecere, când s-a abţiguit puţin şi s-a umflat tărâţa-n ea. "Aşa, şi ce vrei să te-aplaud, sau cum? Nu-ţi mai place de mine, punem punct şi pa. Sufăr oleacă şi asta e. Poate îmi trece în timp, sau poate nu.". Ea nu, că îi pare rău, că nu se mai întâmplă, că ţine a mine, că hâr, că mâr. "Bine", îi zic. Doar că ea pune botu'. La vreoo juma' de oră, iar vine la mine: "Ştii, că de fapt m-am şi culcat cu ăla". "No, bine, dragă. Te rog doar să-mi spui dacă vrei să punem punct şi ne vedem fiecare de-ale noastre". Ce putean face altceva?  

Şi-atunci mi se pune fata pe-un plâns şi-un suspin, de sărea cămaşa de pe dânsa! Cerul s-annourat, vântul a prins a sufla cu rafale tăioase, natura toată era un zbucium încrâncenat. Până şi pietrele s-au umezit de mila ei. "Ce-are asta, s-a ţicnit?". Nope, mai trage-odată! Cică doar m-a testat să vadă dacă-s gelos. Nu sunt, deci n-o iubesc. Concluzie tare pe capul ei!

Cică aşa se spune: dacă nu eşti gelos, nu iubeşti.

Right! Atât că-s comntra, plus că nu e cazul. Dar presupunînd că ar sta haremu' pe mine grup şi că aş încerca să fiu gelos, cum trebuie să mă comport? Îi pun lesă? Brăţară d-aia la gleznă, cum au ăia de sunt sechestraţi la domiciliu? O altoiesc - preventiv, că doar după ce s-a consumat fapta, la dracu' mă mai agit -  în fiecare dimineaţă? Îi verific mesajele? Tresar de câte ori o priveşte vreun străin? Mă duc să-l joc p-ăla în picioare, că nu ştiu ce mi s-a părut mie? Idioţi sunt gârlă pe lume! Chiar azi am văzut o scena de mi-a urcat adrenalina la cotele de inundaţie: trecea o una pe trotuar. Şi la vreo 2 metri în spatele ei, cu pas potrivit, venea un cefăloc râgâitor de mici, mângâinduse pe şliţ  cu ochii ţintă pe dernieru' fâţâitor al fătucei.

Şi-acuma întrebare de baraj: dacă aia era "femeia mea"  -  aşa se zice la cartier, iar eu eram mare iubăcios plin de gelozii, cum trebuia să reacţionez? Mă luam la pumni cu prostu'? Îi goleam tot tubul de spay paralizant în mufă şi-l jucam între picioare cu telescopicul, până cânta ca o soprană? Dă-l în mă-sa de animal retardat! 

Sau cum m-a întrebat altcineva, odată, în copilărie: "Auzi, ce părere ai avea dacă prietena/soţia ta ar fi actriţă şi s-ar săruta cu unu' pe scenă, în văzul unei săli întregi? Ăia se sărută pe bune, să ştii". Ştiam.

Şi i-am răspuns tot cu o întrebare: "Dacă iubirea e mână-n mână cu gelozia, înseamnă că un actor de filme porno nu are dreptul la o soţie? Ăia şi-o trag pe bune, să ştii".

P.S.: Bine că a trecut prosteala cu Ziua Bărbatului. Am băut un pahar de bere şi mi-am luat un "la mulţi ani" pe cocoaşă. Se pune că am bifat momentul conform tendinţelor în vigoare?

Şuetă la un ceai îndulcit c-un fagure de miere

Pentru că aveam şi altceva de spus...

Înţelepciunea străbună rezumă, simplu, toate bucuriile vieţii: "Bine-i, Doamne, când mănânci; când strănuţi şi când te...hmmmm...culci" - zic bine? Parcă aşa era.

Dar dincolo de toate acestea, cel mai frumos e să fii copil. Să ai lumea la picioare şi să poţi visa orice, fără a fi condamnat. Să îmbrăţişezi, fără a cunoaşte aşteptarea sau iubirea. Să urăşti şi să-ţi treacă câteva minute mai târziu, fără a fi etichetat "labil emoţional". Să ai puterea de a te bucura - necondiţionat şi sincer - de cele mai neînsemnate lucruri, pentru că nimic nu durează o veşnicie. Să ceri un sfat, fără a te teme de consecinţe. Să poţi păşi în alte lumi, fără a fi întrebat de motivele pentru care ai vrea să faci asta, mai ales când tu ştii de ce. Să fii liber să faci orice, fără a fi judecat. Să fii oricine vrei tu, dar în primul rând, "MARE".

Şi mai presus de toate, să te poţi uita la desene animate. Eheeeee...desenele copilăriei...erau într-un mare fel, chiar geniale, aş putea spune;  nu porcăriile de astăzi. Ce Pokemoni, Johnny Test, Gemenii Cramp şi Sponge Bob? Poveştile de atunci creau legende, scriau istoria. Se întipăreau în memoria colectivă cu forţa unei dălţi ce modelează o bucată de cremene. Erau simple dar complicate, aveau de toate: melodii care deveneau hituri, citate memorabile, personaje fantastice şi fete mişto - mda...de mic era un casanov; nasol pentru mine că m-am prostit la bătrâneţe..

Pe vremea mea, cine oare nu a auzit de Blackstar, Voltron, Macron 1 sau Saber Rider? Nu era copil care să nu ştie cine este Captain Planet, cu se se mânca Piraţii Apei Negre, care erau numele Motomarţienilor, ce arme aveau Testoasele Ninja, sau cum suna melodia lui Grendizer.

Astea desene, băi tăticule!
Atunci nu aveam computere, nu ştiam de Counter Strike sau alte parascovenii. Cei mai avuţi îţi mai pierdeau vremea la câte-un Mario, pe televizor.
Noi, ceilalţi...Cum bătea de 8, toţi puradedii eram planton pe uliţă. Acolo trăiam, ne jucam, acolo râdeam, sau plângeam. Acolo mâncam; mama se muncea, săraca, să-mi facă prăjituri - prin magaziine făceai crimă de om să apuci măcar o turtă dulce sau o bucăţică de rahat turcesc - iar eu o păzeam când pleca la lucru şi ieşeam în stradă cu tot platoul de baclava, chec, fursecuri, cornuleţe cu gem - sau ce-mi mai pregătea: "Copii, a venit Moşu!" Şi în 2 minute era totul ras, tuns şi frezat, ca după o hoardă de omizi păroase ale dudului.
Ce mai? Eram belea de mic, să-mi trag palme! Sau să-mi tragă mama...când ajungea acasă, nu ştia dacă să se bucure că m-o pălit dărnicia, sau să mă altoiască că mi-am bătut joc de munca ei.

Când porneam câte o ţurcă printr-o curte mai spaţioasă, ne băteam care să deseneze cu o bucăţică de cărămidă (creta era un lux, nu se găsea decât în şcoală) pe spatele tricoului numărul 7 al lui Lăcătuş - eu îl apucam doar în singurătate; de obicei eram Piţurcă  - şi dădeam cu Stângaciu. 

Tot aşa, când ne prindeam în lupte intergalactice sau operaţiuni strict-secrete, luptam ca Michelangelo sau Donatello, trăgeam drept la ţintă asemenea lui Colt, sau alergam în Furia Roşie Turbo, cea mai rapidă maşină de curse din întreg universul. Uneori ne confectionam inele colorate din coperţile vechi ale caietelor şi eram Planetarii. Alteori ciopleam o cracă şi o transformam în Sabia Stelei. Iar pegasurile vechi...deja treceam la profesionişti; dacă încă mai aveau roţile, erau perfecte pentru a se întrupa în motocicleta sport a lui Vinnie, şoarecele marţian.

Când începeau desenele de atunci, toată suflarea copilărească era pironită cu ochii în sticla televizorului. Ca la un semn, străzile se goleau şi vântul rostogolea neîngrădit ciulinii şi vălătucii de praf, mai abitir ca în cel mai clasic western. Nici un mişcă nu mai mişcă, cine mişcă - nu mai mişcă, care mişcă - mişcă mort! Se auzea melodia testoaselor, nici iarba nu mai creştea! Şi era teroare...uneori, bunica mă mai trimitea cu oile la păscut. Eu, drac împieliţat! Mi se rupea de behăitoare, chit că brânya cu mămăliguţă caldă şi laptele abia muls îl beam cu cea mai mare plăcere; se făcea timpul desenelor, zbâc în casă! Câtă bătaie am mâncat pentru că am pierdut săracele rumegătoare...ohooo..sărăcuţul meu curişor! Dar ştiţi ce? MERITA! Ce, nu puteau să pască şi singure? Trebuia să le ţin eu de coadă?? Nu, nu, nu...cică trebuia să învăţ ce e aia "RESPONSABILITATEA". Etete, ţâs Călină! E vreme pentru asta, acum încep Ţestoasele. :p

Transformam pliciul de muşte într-o chitară electrică şi trăiam melodia cu intensitate maximă, ţopăind prin casă în acordurile ei frenetice; mi-o întipăream în minte cu fierul roşu al entuziasmului, pentru a o fredona în momentele mai plicticoase.

Vecinii se făleau cu tricori, şepci sau caiete inscripţionate cu eroii la modă, aduse de părinţi din străinătate. Eu...la dracu', că nu aveam pe nimeni dus de acasă. Aşa că desenam. Lângă televizor aveam un caiet şi creion; cu un ochi mă uitam la ecran, cu celălalt desenam orice liniuţă vedeam - vroiam să fiu cât mai fidel în reprezentare. Wow, şi ce m-ar fi ajutat o fotografie...dar de unde aş fi putut-o lua?

Apoi, începea altă distracţie, o chinuială mai mare ca cea dintâi: cum colorez opera, că nu am televizor color. Shit! Fuck! Scheisse!

La început, megeam pe ghiceală: "One, ciu, free, Pamela vrea copii. Dar Bobi nu o lasă, că e prea frumoasă." Tarammmmmi...prăjitura-i gata. 

Dar cu timpul vine şi experienţa, dublată de inventivitate: mi-am confecţionat un cod al culorilor, transpuse pe alb-negru. Galbenul se vedea un alb murdar, albastrul - un negru mai spălăcit, verdele - un fel de gri, roşu...de multe ori semăna cu albastrul, aşa că mă lăsam călăuzit de spiritul artistic. Asta până când m-am săturat de îndoieli şi m-am mai şmecherit: dădeam o copie a desenului unui prieten care avea color şi mă scăpam. Sau, şi mai simplu, întrebam. Uf! Aşa ce urăsc să mă bazez pe alţii...uneori îşi mai băteau şi joc de mine, stiind că nu îi pot contrazice. Ţin minte, odată, l-am desenat pe Zorro. Şi nu ştiam cum să-l colorez, că aia nu spuneau pe nicăieri ce haine are şi nici nu se inventase netul, să dau search pe google. Aşa că apelez la variantele ajutătoare: sună un prieten, sau întreabă publicul.

De unde dracu' era să ştiu eu că Zorro se îmbracă în negru?? Mergeam la defilare şi agitam frenetic steguleţe tricolore, nu la bal mascat!

No, l-am făcut mov din cap până în picioare, aşa cum mi s-a spus. Şi arăta ca un clovn, nu mai era un spadasin de temut; dacă-i atârnam câţiva clopoţei la pălărie, se încrada perfect întrun carnaval...dar dacă aşa mi-au spus ei?

Şi să mai ai încredere în lume! Nu, frate! Nimeni nu e de încredere!

Am învăţat asta în cel mai simplu mod cu putinţă!

P.S.: Apoi am crescut şi am uitat. Boule ce sunt, de bou ce sunt!
Şi totuşi...este cel mai bun lucru pe care l-am făcut până acum...

P.S.: Aş vrea să stau singur, "pe o plajă - neapărat pe o plajă şi să aud valurile, sau ploaia, sau vântul".