Inspir şi expir profund. Hmmmm....pătrund în Zen. UUUUUUU-SSSSSSAAAAAAAAAA...........
Autosugestie: "Sunt roşu ca focul (să-mi surâdă norocul). Sunt mai roşu ca o roşie. Sunt Ferrari de roşu. Sunt Furia Roşie Turbo. JOS CO-MU-NIS-MU'!! JOS CO-MU-NIS-MU'!! JOS CO-MUNIS-MU'!!!!! Faster than a speeding bullet. Stronger than a train. It's a bird! It's a plane. GOOOOOOOOO...GEOANĂ!!!!!! Up, Up, and away!
Mijind zorii, Şeherezadu sfios, tăcu.
___________________________
P.S.: Gata. Se pune că am împăcat toţi activiştii??
Am fost dojenit că nu mă închin la Băsescu în culcare, sculare şi cam toate momentele importante ale zilei – măcar după fiecare masă. Sau, cel puţin aşa cred...prin referirile pe care le făcea duduiul la Geoană. O fi crezut sărmanul, că-s vreun pui de pesedel şi mi-o trage la credinţe. No...s-a înşelat, dacă a presupus asta. Chestia e că nu-s sigur de ce era nemulţumit, pentru că aşa cum am mai spus, încă de la prima abatere lingvistică nu m-am mai obosit să citesc spusele cret..comentatorului. Ori fuse vreun pupinbăsesc, ori o fi fost vreun manelist, piţiponc, sau vreo umflată (“divă”, cum se spune mai modern) pe care am rănit-o la sensibilitate şi s-a plâns pufoşelului care îşi bagă iubirea aproape numai în ea (spun “aproape” pentru că cel mai probabil, mai sunt şi alte aspirante la virilitatea sentimentală a micuţului; iar acesta, ca un bun samarinean ce se află, nu le poate lăsa cu buza umflată şi le prestează câte un trailer de drgoste), să fie mascul şi să o mai şi scoată din problemă.. Sau, poate toate posibilităţile la un loc?? Cine poate şti şi cine îşi munceşte mintea ca să afle amănuntul acesta? (oricum, eu o să merg pe varianta linguşitorului băsescian, că se arată mai sexy) Este păcat însă, că deşi le avea cu băgatul, neuronul încă nu a învăţat să şi-l introducă în cerebel. Şi o fi zis voinicul patruped: “Gata! Până aici!! Te-ai legat de armonia sonoră care îmi picură în urechi stropi de fericire; nu am zis nimic. Te-ai legat de puiuţul meu siliconat şi răpitor, pisi meu cel iubit şi scump şi drag; nu am zis nimic. Băi! Dar să te dai şi la Măria Sa, Prţ-ul (prescurtare de la “prinţ”) Pădurii??? La lumina ochilor mei din cap?? La Beculitorul meu chelios? Nu mai rezist! Trebuie să îţi bag şi eu vreo două!”
Semnalarea acelui trepanat băgăcios (scuze că tot repet cuvântul acesta, dar se pare că era singura calitate a monseniorului; eu nu fac decât să o subliniez) m-a făcut să îmi reconsider opiniile. O voiam pe Udrica la conducere, dar...mă schimb şi eu după cum bate vântu’ (substantiv comun); renunţ la propriile mele dorinţi. Poate par răzgândac, dar e la modă să fii aşa. Nu e de condamnat asta, deci e bine. O vorbă românească spune: “Dacă unul îţi zice că eşti beat, nu îl crezi. Nu îl crezi nici pe al doilea…dar la al treilea mergi să te culci”. Deci, dacă sunt aşa mulţi adoratori de băsesc, presupun că e ceva de capul lui. Problema este că numărul idolatrilor geonişti este la fel de mare, ceea ce înseamnă că şi de capul lui o fi ceva. Pe mine, sincer, mă cam doare în 3 litere (”cot”, nu săriţi aşa!) de încrăvăţaţii care ne conduc, dar fiind luna cadourilor (în care trebuie să fim mai bun, mai iertători, mai...abureli din astea, de gen), am decis să împac pe toată lumea şi să fac ceva gen Persefona: o zi pe lună îl iubesc pe portocaliu, o altă zi pe roşuleţ. Restul timpului mi-l păstrez pentru refacere, că doar are şi stomacul meu o limită, ce naiba! Încep cu Cârmaciul, că tot e dânsul pe funcţie. Cum procedez? Murmur în barbă: “Ooooooo…Tu, Farul Meu Deschizător de drumuri!! Ooooo...Preaminunatule! Ooooo....Tu, Luminociosul Meu Imperial! Glorio-sule! Fermecăto-rule!Băseşte-ne cu puritatea razelor Tale! Încrucişează-ne cu blânda ta privire, scoboară-ţi curata Ta înţelepciune şi asupra păcătosului şi amărâtului ce mă aflu!" - Apoi, un "Să-mi fie ruşine” (petetat de trei ori la rând); execut chestiunea de la răsăritul până la apusul soarelui şi se pune că sunt probăsel? Sau e vreun program, ceva? Poate nişte închinăciuni şi cântări speciale, pe care profanul de mine nu le cunoaşte?? (Menţionez că tratez problema cu seriozitatea-i cuvenită, deci nu mă pot apuca de treabă atât de neştiutor; se impune să fiu puţin şcolit, nu credeţi??)
Ce să fac, ce să fac? Aştept deocamdată şi îmi antrenez fierea pentru cele ce va să vină. Dar cum fac asta?? Uff! Nu mai ştiu nimic! Mai bine aştept...să vă ce-o da Măria Sa, Preşedintele Soare.
P.S.: Odată, cineva mi-a spus că atunci când nu şti ce să faci, să nu stai pe loc; să acţionezi într-un fel, oricare ar fi el. Dînd ascultare acestui sfat, îmi dau seama că nu pot pierde vremea aşteptînd aiurea...de aceea, mă voi şcoli singur (pentru început). Nu ştiu dacă o fi bine sau rău, aşa că îmi cer scuze băseilor, dacă greşesc cu ceva (Hei! Nimeni nu s-a născut învăţat!); dar...îmi iau inima-n dinţi şi mă avânt de unul singur în aventura "tricolorului portocaliu".
AVE BĂSE!
P.P.S.: Ţi-am spus că mă amuzi, dragul meu tomodachi?
Linişte... M-a cuprins o stare de miserupism de zile mari (sunt şi eu în ton cu sezonul), cum rar mi se întâmplă. De fapt, nici nu ştiu dacă sunt obosit, scârbit, îngreţoşat, dezgustat sau plictisit de cele se mai întâmplă pe ale noastre plaiuri: capii de neam se leagă şi se dezleagă în alianţe, după cum bate vântul şi ciolanul - pentru a conlucra în interesul naţiunii, desigur. Aşa, şi? Boc (pe nume de scenă/teatru de operaţiuni politice: “Băs Cel Mic”) se tot dă pe la diferite posturi, sporăvăind cu spor despre cum scoate el ţara din că...criză şi cum ne va fi nouă bine la anul, sub conducerea Luminăciosului Cârmaci de Băseşti. Da, sigur! Pesedeii se bat cu pumnii în piept că s-au fraudat alegerile, că Dl. Băsescu (trăi-i-ar familia lui) e doar preşedintele Diasporei şi al Morţilor...abureli din astea. Au făcut contestaţii la CC...fix de-am pixu’(sigur că procesul electoral a fost furat! Dacă nu ţi-ai transformat creierul în patinoar de muşte, nu ai nici un dubiu). Că doar nu sperau că vor rezolva ceva; sau, ori fi fost atât de prostănaci (a se citi “naivi”) încât să creadă că adevărul va ieşi la suprafaţă ca untdelemnul şi binile (adică ei) triumfă întotdeauna? Mda...PSD. e Gangalf Cel Roş, iar PD-L joacă rol de Sauron Portocaliu. Ciudat este că ăştia se tot înfrăţesc în alianţe.
No, şi cum spuneam, m-am cam detaşat de politica de pe la Românica. (nu că aş fi fost vreodată vreun fan ). Nu mai am energie să mă indignez pentru nişte dobitoci.
În altă ordine de idei, a venit iarna (sau mai bine zis, o flegmă de zăpadă)! Crăiasa Zăpezii a acoperit gurile noastre de rai cu mantia ei albă şi rece (cam cum pui pansament peste gura unui mort)...iar edilii noştri iar au fost prinşi pe nepregătite! (de parcă suntem în august şi ne-am pomenit cu năvala nămeţilor). Ministrul Transporturilor şi-o freacă la rece (aaaa...am uitat! Care ministru? Care guvern? Care transporturi?), dar obiectul muncii (transportul) s-a înţepenit în iad. (probabil s-a încins prea rău, de la frecare) Unii se întrebă naivi, ce ar fi iarna fără cadoaie; eu mă întreb, la fel de natural, ce ar fi iarna fără înjurături, buşeli, claxoane isterice, trafic infernal, cozi de maşini pe kilometri întregi, gheaţă şi polei. Că doar aici stă tot farmecul sezonului rece...Aşa este tradiţia; Nimic neobişnuit. Bine măcar că rândaşii sunt muncitori, nevoie mare. Ca nişte adevăraţi Sisifi de geniu, oamenii cu plăcere de muncă s-au înhămat la lopeţi şi îşi fac pârtie în propria ogradă; ninge viscolit, iar gospodarii pricepuţi, înfruntînd cu vitejie vicistitudinile naturii, curăţă aleile...în timp ce ninsoarea face la loc, în spatele lor. Mişto...2 încarcă, 2 descarcă! Noi muncim, nu gândim! Curat româneşte, monşer!
Luate pe de-ntregul, totul este presărat din belşug cu specific naţional. Şi mie mi se-mbrăhăne!
P.S.: BREAKING NEWS - It's official! We have a new Mr. President! The same old Mr. President: he's Băse', The Sailor Man - Fâs Fâss!!!!!
P.P.S.: O să ne ia dracu. Cu mă-sa, frac-su...şi cam tot neamul lui. Încă mi se-mbrăhăne.