O incursiune în rahaturile cu miere ale realităţii - Part V

Capitolul V
Miracolul nevoinţelor Adevăratei Iubiri

Fermierii au ieşit în stradă. Angajaţii Metrorex urlă în faţa Ministerului Transporturilor. Şomerii mor de foame în case. Intelectualii se chinuiesc cu Hayssam Renăscutul, medicii se luptă pe viaţă şi pe moarte cu porceaina gripa. Populaţia cu de-a întregul se uită avidă la lupta gălăcioasă dintre cei 2 taţi ai "Cacofoniei de Izvorani" (aştept cu nerăbdare momentul în care se vor ciomăgi în direct cele fără număr mă-se ale aceleiaşi distinse persoane). Şi mie mi se fluştură gândurile aiurea în tramvai...
În timp ce stam eu frumuşel şi admiram toate aceste acte ale caricaturii á la Românica, numai ce simt cum mă zvâcneşte din vârful unghiei un chef de iubire proaspătă (că doar d-aia sunt aşa un fan înfocat al ei...pentru că îmi vine pe nepusă masă! Îmi place, îmi place, îmi place...ura! Ura! Ura! )! Şi nu chefuleţ din ăla blegit, de te ia şi te lasă în câteva secunde; mă chinuia un cogeamite chef din ăla crâncen, de îmi tâmpea percepţiile şi îmi găurea inimoaca cu vârful sulei (instrumentu’ de împuns, pentru obsedeii care se gândesc la prostii). "No…acu’ ce-i de făcut, măi băiete? Iubirea e un sentiment prea pur şi mult prea rar, ca să îl acceseze orice bou precum stimata ta persoană; că doar nu mergi pe stradă şi la un colt de ghenă bâzâită graţios de nişte muscoaie urâte şi negre ca noaptea, dai peste ea…care se urcă avidă pe tine şi te suge de vlagă! Ori te laşi, ori…nu ştiu! găseşti şi tu ceva să te descurci…" (cam asta îmi glăsuia Inner Me, un glăscior de prin inima fundului meu).
Şi chiar aveau dreptate vocile. Aşa că, am hotărât să scriu…să îmi pun pe hârtie (recte monitor) toate dorurile care mă macină neostoit şi neobosit (precum fărâmiţează o piatră de moară pe un bobişor de cereală), toate drăgoştile care gem în mine şi mă pătrund flămânde. Chestia e că nu puteam aborda subiectul acesta atât de uşor…nu aveam nici măcar o fărâmă de idee cum aveam să încep; plus că eu nu prea mă am cu suciectele astea înălţător de diafane, fine şi sensibile. Mi-am zbătut creierii 3 zile şi 3 nopţi, şi poate i-aş mai fi siluit şi acum, dacă nu apărea EA! Unica, fenomenala, luminătoarea, pe numele ei de divă “Cu-jet-ătoarea Bianca”.

"Pentru dragostea unui trandafir, trebuie să suporţi spinii". Aşa se căina (nu găina) micuţa…într-o poziţie câinoasă, în chiloţi şi cu cizmoace lucitoare şi seducătoare şi sexy, mai sus de genunchi (pesemne resimţea frigul iernii şi a upgradat ţinuta de modeală în extaz). Dar pe mine nu m-a tâmpit nici slăninuţa ei fragedă care lucea la lumina reflectorului, nici bikineii cu găurele şi nici măcar privirea ei galeşă, de oaie beată. Eu am rămas ca curca la lemne, pălit în moalele capului şi în plexul gândirii, taman de profunzimea afirmaţiei ei…care m-a răscolit, m-a vibrat până la ultimul capilar spiritual. Băi…să-mi trag! Bănuiam eu că Dragostea e ceva supercalifragilistic şi că o descoperă numai fiinţele evaluate la sentiment, dar chiar aşa? Chiar atât de greu să fie?
Ca prin farmec, televizorul mi s-a pornit fix pe Kiss (tot cu iubirea, ce v-am zis? Asta e treabă serioasă, băi oamenilor! Nu pentru toţi retardaţii afectivi, toţi ignoranţii aiuriţi, precum mă aflu eu) şi în urechi a început să îmi susure Battlefield; şoaptele suave mi se frecau drăgăstos de ciocănel, coborau galeş pe scăriţă, se cocoţau pe nicovală (unde făceau câteva reverenţe), penetrau cu fineţe de catifea prin fereastra ovală, apoi plonjau zglobiu în cohlee.
Şi atunci m-a lovit implacabilitatea cunoaşterii! Abia atunci, axonii neuronali s-au unit mlădios în străfulgerarea de foc a purităţii sentimentăloase.

Un câmp de luptă aburind, plin de cratere fumegînde. Şi un sărman tânăr,…plin de răni şi suferinţi, se târăşte anevoie printre cadavrele năclăite de noroi şi sânge. Simte flamele exploziilor prin fiecare por al greieraşului său obosit, însă luptă şi se jertfeşte până la final. Eroic şi viteaz, el screme tot ce are mai bun într-nsul, înaintează greoi şi în reluare...îîîîîîvvfffff…îîîîvvvffff…îîîîvvvvvffff…Trupul îi e o rană hâdă, ochii i se împăienjenesc, ghimpii îi macină chi-ul, durerea îi paralizează rotundelul. Voinicul nu se lasă….scrâşneşte din dinţi, ţi dă-i ţi luptă, ţi luptă ţi dă-i…se-mpinge anevoie prin maldărul de murdărie roşiatică, mai strânge o dată din dinţi, apoi leşină vlăguit. Cât a stat aşa…nu vă pot spune. O secundă? O oră? O zi? Nimeni nu poate şti…pentru că toată natura asista cu sufletul la dinţi, la această luptă deznădăjduită. Corpul eroului este cuprins de spasme…ghimpii ascuţiţi îi frământă ouălelele din pachetul primit de la măicuţă-sa iubită…foamea îl copleşeşte, dar el nu se lasă. Vâââjjj, vâjâjj, vvââjjj…icneşte spumă sângerie , tuşeşte gripat, mucozităţile vâscose îi flutură în vântul pornit de nicăieri (contaminare cu gripă porcească?) Puţin…puţin…încă puţin…se încoardă spasmodic, gura îi este năvălită de fiere arsă, DAR EL ÎNAINTEAZĂ! Vede deja înmiresmata corolă de minuni, ce tronează apetisant într-o vâlcea…îi simte nuda fălnicie prin fiecare ţep crăcos al bărbii sale băţoase, plină de dorinţi. Burtoaca i se răsfiră flasc pe sub combinezonul ruptucit, sângele curge şiroaie, saliva i se prelinge neputincioasă prin pădurea de spini obrăjeşti, limba îi atârnă moale pe un umăr scorojit…Dar…DAARRRRRR…..când nimeni nu se aştepta, o mână murdară se întinde fleşcăit şi apucă o petală îmbujorată, care se revarsă în el…iubirea îl pătrunde prin fiecare cotlon, îi stimulează toate punctele vitalităţii (inclusiv P, G, H, M. T, S), îl uneşte cu Căile Ancestrale ale Universului, îl întăreşte…îl inundă, atotputernică şi luminoasă.

Asta ar putea fi o explicaţie plastică a reflecţiei tutei de mai sus. Sau mă rog…ceva aproximativ. Pentru că eu, cu mintea mea plină-muci de slăbiciuni nu pot cuprinde cu adevărat asemenea meditaţie de adâncime. Asemenea cutezanţă în simţire, asemenea afirmaţie castă şi plină de enigme neînţelese.

Sau, ar mai putea fi una, la fel de mai mult ca reală.

Ca să ai gentoace cu lipici la duşmance, ca să poţi fi o născătoare valabilă de invidii crâncene printre găinăret, că să poţi gusta din ambrozia celebrităţii preacurveşti, trebuie să închizi ochii la trabucul moleşit, ataşat de vreun grăsan coclit. Trebuie să îţi calci pe sufleţel-cel-curăţel şi să te sui călare pe iubirea înmuiată de sudoare, să strângi din măsele şi să suporţi fără crâcnire mormanul de grăsime gălbejită care te alintă drăgăstos, prin cele mai intime cotloane. Trebuie să înduri cu stoicism pentru a ajunge la capu’ la floarea din vârful tulpinii ghimpate. Trebuie să simţi cum iubirea te pătrunde apoi se prelinge în necunoscutul Hermes-ului bucălat...

P.S. Acum, mă simt mai uman. Acum sunt în concordanţă cu fluxul de energie iubăcioasă, acum sunt gata să îndur orice. Acum e …”Titan Ice. AAAAAAAAltă viaţă….”
Sexy, isn’t it?

O incursiune în rahaturile cu miere ale realităţii - Special

AVERTISMENT: Postarea care urmează ar putea să fie, după unele gusturi, puţin cam licenţoioasă pe la începuturile ei. Dar dacă însuşi capul limpede din vârf de ţară poate, eu de ce nu aş putea? Nu am oare aceleaşi drepturi?

Interludiu
Din trecutu-i mare, mare viitor. (Ne)Odă în metru băseic

Motto:
"Cine-nvinge flota seacă
Cu bricheta fără teacă
Şi cu pieptul dezvălit
E Traianul cel vestit!"


"Nue, ţi-am spus"*. "Sistem ticăloşit". "Găozar". "Ţigancă împuţită". "Păsărică, hai la mie în birou s-o facem". "Tu pari a fi un puiuţ de comunist". "Dacă te-aşezi pe masă, îţi spun cum se face". "Derbedeu". "Şcoala scoate tâmpiţi". "Fetele, hai să producem". Şi mai nou, "De data acesta, băieţii au fost deasupra fetelor, ca performanţă".

Doar câteva frânturi din înţelepciunea prezidenţială. Cuvinte încărcate de misticism, pline de rafinament politico-culturalo-social. Lumina lor ne-a mângâiat urechile, susurul lor dulceag ne-a extaziat creierul ultimilor ani.

Aşa că eu zic să ne păstrăm cârmaciul, indiferent de rezultatul de pe 6 decembrie. Ce Gionel, Crizantem ®**, V.C. Tudor sau alţi pretendenţi la tron? Dacă Băzeus e cuminte, poate îi aduce Moş Nicolae încă un mandat; dacă nu..ar trebui să îi creem o funcţie specială în stat...Un fel de Catherin de Medici al timpurilor moderne româneşti. O Caterincă Hăhăitoare care să ne descreţească ridurile, de la atâta trăit ca belferii.
Cine nu are bătrâni, să îşi cumpere. Cine nu are un Băsel, să îl cumpere...sau să îl inventeze, dacă nu se mai găseşte pe stoc. Cum poţi trăi într-o viaţă fără haz, lipsită de caricaturi politice? Să dăm Caesarului ce e-al Caesarului, şi la Traian pe Udrea lui (că e udă şi rea; pe principiul "Da, sunt sexy şi rea!"). Sau pe o altă Evă la fel de voluptoasă...ca să nu mai trebuiască să frece lampa lui Alladin, iar Geniul închis acolo să îi dea o labă de ajutor în procreerea popoarelor.

OOO, TU GURULE! MAI RĂMÂI CU NOI, MĂCAR O SĂRMANĂ CLIPUŢĂ SMULSĂ CU CRUZIME DIN ETERNITATEA INFINITĂ! TU, LUMINĂ POVĂŢUITOARE! TU, PREA-MINUNATULE! TU, FERMECĂTORULE! TU, TĂTUCULE DE NAŢIUNI! TU, FĂCĂTORULE DE POPOARE! NU NE PĂRĂSI! NU NE LĂSA DE IZBELIŞTE, CA NIŞTE COJI DE NUCĂ ÎN MIJLOCUL OCEANULUI ÎNSPUMAT!
PO VĂ ŢU IEŞ TE-NE (ŞI) PE VIITOR..........POVĂŢUIEŞTE PO.....VĂ.....ŢU.....IEŞ...TE...MMMMmmmmmmmmm - pupinbăsescienii sunt în transă - Şi dărâmă naibii odată, ghimpele ăla de parlament nesuferit şi copil rău dublu-cameral şi câh, pute!

* Urăsc formularea din rărunchii ficaţilor, şi nu am putut să o redau în varianta ei originală. Cu toată căruţa de Viagra pe care am luat-o spre întărirea organului, îmi vomită creierul când dau să scriu aşa ceva.
**Marcă înregistrată. Este un apelativ pentru Crin Antonescu….poate cel mai elegant pe care l-a putut născoci o minte românească pentru un om politic. Şi pentru că îmi place la nebunie, mi l-am însuşit şi eu…deşi drepturile de autor aparţin în exclusivitate Condeierei (să-mi zici cât trebuie să cotizez la casă, ca să fie totul echitabil).

P.S.: Imaginea face cât o mie de cuvinte. Aşa că, priviţi şi minunaţi-vă-ţi cu ce porcării ne umplem noi vieţişoara!

Şi finalul apoteotic (încheiat în aplauze furtunoase,drâmbe şi trâmbiţe):



P.P.S.: Preferatul meu; cine e pe proimul loc, Băse, Băse....MOMENTUL GĂOZARULUI

O incursiune în rahaturile cu miere ale realităţii - Part IV

NOTĂ: Nu ştiu cine a conceput mizeria asta...dar nu pricep un lucru: de ce i-a făcut lu' Răsturnătorul De Parlament faţa aia de etilist...adică ELITIST în extaz? Ştie ceva ce noi nu am aflat încă?

Capitolul IV
Regele Stea în "Crampele Referendumului"

Într-o Românică atât de paşnică şi slăvită, nu puteam trece cu vederea şi pe boierii care ţin frâiele ţării (sau mă rog…căpitanul care stă spânzurat cu dinţii - şi toate membrele de apucat - de timonă).

Acum câteva zile, o cunoştinţă plecată peste hotare, mă întreba nerăbdătoare ce mai este pe aici, pe plaiurile natale.

Păi ce să mai fie? (i-am răspuns eu) Guvernocul Bocişor a căzut prin moţiune de cenzură şi acum fermecăcioşii de la capu’ la stat dau din coate să îşi bage mai abitir vreo cunoştinţă prin locurile “de sus” – adică un technocrat valabil…unii pun un ministru aşa-zis salvator, unii îl refuză pe motiv de nevirilitate… şi se ceartă ca chiorii; timp în care, practic nu avem prim-ministrel şi un guvern cât de cât potent. Peste toate astea, tronează MARELE CIOLAN, care se va dărui peste vreo 30 de zile – de aceea, unii Licurici Luminăcioşi, deţinători de Adevărul Cel Absolut, stau cu colţii adânc înfipţi în curul adversarului; iar alţii, pur şi simplu se băsescu pe ei. Afişe viu-colorate pe toate ulucile, şanţurile, stâlpurile, dealurile, munţile, cu nume lătăreţe şi diferite făţăuri roşcovane (pe principiul “Numele proştilor pe toate gardurile”) ne îndeamnă să ne luăm soarta în deştete şi să dăm încrederea (nume de cod “MĂLAIUL”) lu’ ăla sau ălalalt, să le dăm în gură (cu ştampila) la jigodiile din sistemul ticăloşit, să le arătăm că NOI (a.k.a “POPORUL”) avem puterea şi mintea cea de pe urmă.
Ufffff! Frăţicule….e groasă rău aici! Stai acolo unde te situezi ’mata în momentul acesta şi uită că un buchet de flori cu râuri şi ramuri (cam aşa ni se spunea la clasele primare despre teritoriul carpato-danubiano-pontic*) mai există ÎNCĂ pe harta Europei. Crede-mă pe mine…e mai bine aşa.

Şi l-am lămurit pe bietul om.

Tiiiiiiiii…Şi am uitat să îi spun de referendum! Cică trebuie să ne dăm şi noi cu părerea, în privinţa a 2 chestiuni: dacă vrem un parlament unicameral şi dacă dorim să reducem numărul de grohăitori pe metru pătrat din Casa Lu’ Popor.

Din câte ştiam eu, ţărişoara are un parlament bicameral; dacă îl face garsonieră, cu o cameră, nu îl reduce? Ce rost mai are şi a doua întrebare? Băsel vrea să facă reducere la reducere, că tot se apropie Crăciunul??? Da de ce nu îl taie de tot, în puii mei?! Apoi să îşi dea o lege cât mai este preşedinte, că mandatul lui e pe viaţă! De ce să ne mai frecăm aiurea, prin gropile drumului spre urnă??? Nu ar fi mai simplu să ştim o treabă, from ză bighinig? Circumcide definitiv tot parlamentul după ştatul de plată, apoi îşi pune o coroană (bonetă de căpitan) pe cap şi cere să i se facă plecăciuni şi reverenţe!

“Aţi înţeles, băi…târâturilor de boarfe ce sunteţi voi de târâturi!!? Băi…esenţelor de prostie! La lins cu voi, nu la întins mâna!”
“DA, S’ TRĂIŢI BINE!!! Suntem la dispoziţia vârfului pre-minunaţilor dvs. cipici, ori de câte ori vi se scoală…adică când vi se trezeşte câte-o dorinţă - oricât de năbădăioasă ar fi (udr)ea - noi v-o îndeplinim; fără nici o excepţie... chiar şi atunci când aveţi prea-străluminaţi nervi şi vreţi să vă băgaţi picioru’ în vreun poponeţ mai pufoşel, noi suntem aici să vă satisfacem! ORICÂND….24/24, chiar şi noaptea! La orice oră! Nu vă faceţi probleme…suntem disponibili oricând să vă lingem pe băsescuţ! Suntem gata ori….”
“Hai băăăăă…dispăreţi! Credeţi că-s bătut în cap???? După ce că v-am fost CA O MAMĂĂĂ…SĂ VĂ FIE RUSINE! RUŞINE! DISPĂREŢI DIN OCHII MEI, bei...găuzarilor!!”

Aşa??
Da’ de ce ne mai plimbă atât pe drumuri?? Se asumă în vreo lege, dizolvă tot şi ne pune să ne închinăm la statuia cu şuviţă! (eheeeeeeeee….amintrile – tinereţii - mă chinuiesc, amintirile mă răscoleeeesc….). Simplu, rapid şi uşor de preparat!

Apoi…ia stai puţin! Să zicem că sunt….Moş Tăgârţă din Fundăul De Sus (cătun vecin cu “Apucaţii din deal”, care se află pe cursul “Gârlei Cu Flori” ce se varsă taman lângă Târgul de străchini din faţa pădurii unde aseară , un ţăran a fost atacat de râs). Nu este adevărat că mă pot transpune în alte entităţi, dar…să presupunem, asa…de dragul poveştii.
Deci: sunt un moş bătrân cu barbă, brâu de lână, plete ninse peste umerii încărcaţi de ani, opinci tradiţionale cu nojiţe de "Leonardo", Motorola la brâu şi Camelu’ în colţul buzişoarelor ca doi fragi tărcaţi de vreme. E! Dar ştiţi genul, aşa că nu mai insist…sunt şi eu un locuitor al urmaşilor neamulul traienesc (băsesc). (BĂI! Cam câte tone de inteligenţă îţi trebuie, ca să slobozi aşa ceva pe gură???)
Deci: sunt locuitor al unui neam de pe aici. Ce casa mea din prun e ăla “parlament bicameral”? Odaie cu un perete despărţitor pe mijloc??? Cum vine asta?? O bojdeucă cu 2 camere??? Păi îi bun, măi taică…că dacă îţi vine musafirii…unde îi culci? Afară, în zăpadă??? Ce, nu ai inimă???De ce să nu ai tu căsuţă cu 2 camere?? (că doar d-aia e CASA POPORULUI…ca să încapă mulţi în ea!). Aici pun DA…
Acum: S..Ă..S..E reeeedddddd uuuuuuucă. Reducă, nuuumăru…l paaarlaaaaamen-tari! “Primiţi???” NORMAL! Păi eu îi ţin pe ăia acolo, s-o frece la rece degeaba??? Şi eu mă chinui singur să îmi sap ogorul??? Să vină să mă ajute şi pe mine, măi taică…că îs bătrân şi nu mai pot aşa cu toate. Că nu îmi muncesc pe degeaba! Le-oi da şi eu o stacană de ţuiculiţă şi o bucată de mămăliguţă caldă!

Acum sunt iar eu.
Nu era normal ca ăştia (EL), dacă tot s-au pus pe demolat şi cerut voturi să zgâlţâie ei (EL) pământul mai ceva ca la cutremur şi să dea cu parlamentul de pământ, să ne şi explice cam care sunt calităţile bune şi calitaţile rele ale celor două sisteme? Că dacă tot se cere să votăm…barem să ştim şi CE VOTĂM. Toată lumea…că doar cu toţii suntem chemaţi la urne! Se urca cineva într-un avion la Bucureşti şi bătea drumurile plaiurilor româneşti, aruncînd fluturaşi de învăţătură; de ce ni se cere să votăm, doar aşa…ca să se bifeze o acţiune democratică? Păi ar putea foarte uşor să ne lege la ochi şi să ne ghideze ei…sau şi mai bine! Stăm dracu’ acasă şi îşi votează ei cum vor, toate cele 50 de milioane de buletine!
Nu e mai simplu aşa?

Să-mi bag câştigul de la Bingo în conturile din Elveţia! Românul s-a născut să fie dobitoc…Ce să mai “dăm mână cu mână”? Acum fiecare e cu casa mă-sii! Trage zăvorul la uşă şi i se rupe de restul! Că dacă s-ar forma o coadă populistă de la limbricul ăla flasc de pasaj, până la Ploieşti (cel puţin), dacă s-ar da mână cu mână şi urlet cu urlet, ăştia care cică ne conduc destinele spre lumină nu ar mai fi aşa de îngânfaţi, să se poarte ca pe tarlaua lor! S-a dus vremea când, care cu furci, care cu topoare şi coase, porneau voioşi spre al boierului palat, ca să i-o tragă puţintel…pe cocoaşă. Să îl înveţe minte să se mai gândească şi la alţii, nu numai la propriul lui burdihan jegoşit! Alexandru Lăpuşneanul a spus pe vremea lui:"Proşti, dar mulţi!" Acum suntem mulţi, dar proşti. Sau doar proşti...că şi mulţimea parcă s-a fleşcăit de tot!

…În special CEL care iese ca păduchele în frunte, să conducă el marea şi sarea în circuit prin natură!

*cuvânt foarte complicat, învăţat când mă pregăteam pentru facultatea de tinichigerii.