Tribute to my dear friends

“Ang kaibigan ay parang isang bulaklak; na pumupuno ng kulay sa buhay “
“Namiss Kita ng sobra, Detz। Ingat ka lage mahal kong kaibigan! Kailan ka babalik?"


Friendship…A simple word used by anyone, but with different meanings…
For some, it’s nothing more than a simple comraderie; others demand honesty, trust, mutual understanding and sympathy. A few people believe that a friend is a soulmate, more special than anyone…because a friend can be a lover, but a lover can’t be a friend..
There is a spiritual bound between friends, that has no limits! Not even distance or time. For example: Mircea Eliade (a famous writter) corresponded with his close friend, Mircea Handoca (a critic and a writter) for years, before they met in person. That’s why I think that friendship can appear through letters or even through internet. But you don’t have to meld this feeling with love…because you’ll just suffer. You’ll feel lonely, and the distance between your “angel” will only destroy you, little by little. Real Love is….something higher than friendship, much, much higher. For that, you need more than a photo or a webcam; you have to know that person’s heart and personality very deep, to be ready to die for that “someone”….Look: here, we have a word: “You really care for a woman when you like her, the moment she wakes up”. No make-up, no fancy clothes, no jewelries, no nothing… Just her.
And with the internet…you can’t really do all this things.
WOW! I think I’ve began to beat the bushes…Sorry. Ma bad..

I, (miself and me), think that the base of a friendship lies in honesty, honor and truth. And somehow, I recognize these virtues in people (don’t be frightened! I’m not a mind-reader or something like that…I’m just being carefull to some details; because all we do it represents our personality).
Anyway..for short: friends are like flowers…you just have to see their beauty, to appreciate their rarity, and…you will feel their parfume. They give you a purpose in life, they bring “that thing” valuable into your existance. A friend makes you happy, even when he talks to you; gives you confidence, altough there are only a few words. He believes in you, when you think that you’re “the end of all hopes”. And most important: he’s always finding a way to help when you need someone close to your heart, no matter what. Even if the entire world is between you, he’s there. For you, and only for you.
And…in time, I convinced myself of that. It’s a really big thing to laugh, when just a minute ago you were crying…to hear kind words, when you thought you’re lonely…to see that someone appreciates you for what you are, for that minor things that only you can do. That is why…I wanna thanks all my friends for making me smile when I lose my faith, or when I’m just sad. They trust me, they make me dream, they help me not to loose miself in my own dreams. I hope (against all hopes), that I’ll repay you…someday…somehow.
I just promise you that I’m trying to do that, every single day…

P.S.: Reading this, many people would probably say: “You’re nothing but a Big Hypocrite!”…Because, in all my previous writtings, I’ve already expressed my bad feelings about these…virtual relatonships (don’t rip my head off, because that’s what I believe). But there is a minor difference: I don’t believe in “love via internet”; not at all. That’s only a beautiful dream…Sooner or later, it ends. And Real Love has no ending…
But, as I said it before, I believe in friendship.

Romaneaua mea, pur şi simplu

E scărpinici mare cu relaţiile astea pe internet...şi totuşi, rămân ”perplexat” zilnic de cât de “lucruri slabe” pot fi unele persoane. Uneori am impresia că am eu ceva sucit la creier, că nu sunt eu ”în rându’ lumii”, că nu merg cu restul turmei...Tot sper că trăiesc un coşmar prost realizat şi mă ciupesc ca disperatul; Degeaba! Nu reuşesc să mă trezesc...Singurul rezultat este că uneori, arăt ca o vânătă uriaşă..Pentru că naivitatea (pe alocuri chiar prostia) unora, văd că nu dispare!
Şi am obosit să mă indignez aiurea, aşa că (de data aceasta) doar remarc o povestioară nesemnificativă:

Printr-o ”ţârică” exotică şi minunată, o femeie sensibilă îşi plânge amarul: S-a căsătorit acum 8 ani (din dragoste nebună, bineînţeles) cu jumătatea ei mult visată şi sortită numai pentru ea, şi totul a mers ca un rulment bine uns...cel puţin o vreme. Până când, de peste mări şi ţări, de peste sute de kilometri de cablu ”internetic”, a apărut o nouă Jumătate! Iar jupâneasa noastră a început uşor-uşor să simtă (din nou) fiorii dragostei....A văzut o fotografie, şi-a deschis Porţile Inimii, şi revărsarea toltoaşei de ”măncărici dătători de fericire” nu s-a lăsat mult aşteptată! Numai că acum, plăpândul ei sufleţel este sfâşiat între dorinţa de a divorţa de prima iubire pentru a fi cu aceasta mai...actuală, sau de a-şi călca cu tractorul pe sentimente şi de a nega tot, de a-şi continua viaţa fericită de soţie ”grijulie, gospodină şi devreme acasă”...

Binecuvântare, sau Blestem? Să te împiedici de PLEAŞCA (acesta este cuvântul meu preferat, mai nou) DE IUBIRE ADEVĂRATĂ, de două ori în viaţa asta nepricopsită? Nu ştiu ce să mai zic...uneori simt cum mi se opesc neuronii din circulat, fiind şi ei prea uimiţi pentru a-şi face treaba de ”curieri priori-post” ai gândurilor...
Dar presupun că totul se integrează perfect în peisaj: undeva unde stâlpii se încăpăţânează să apară taman în mijlocul drumeagului, şi nu se dau duşi de acolo cu nici un chip; undeva unde intri în parc ca într-un muzeu, pentru că nu ai voie să atingi exponatele (adică copacii şi firele de iarbă din dotarea primăriilor), nu poţi intra cu role şi biciclete (că doar nu eşti acasă la tine) şi nu ai voie cu animale; undeva unde ţi se zbiară să dai cu praf de mers, în cazul în care ai enormul curaj de a cere ajutorul ”Instituţiilor de Stat” (în ”trei litere” pe scaun); undeva unde, într-un parc al unui oraş super-fain sunt aşezate nişte pietre faine după modelul Stonehenge, iar tinerii faini mărturisesc cu nonşalanţă că nu au auzit niciodată în viaţa lor faină de un asemenea monument (fain, desigur)...nu ar mai trebui să mă uimească nimic.
Uneori sunt mult prea sleit de puteri ca să mă mir; asta e Romaneaua mea mult iubită şi scumpă...deşi câteodată mă pocneşte (drept în moalele capului) un chef să mă mut prin Congo...de-mi lasă gura apă!

P.S.: ”Este posibil să fie posibil” ca brand-ul de ţară să fie ”Watch, BUT don’t Touch!”

Prinţesul Înşelat, Păturicea Pătrăţată şi Codrul cel Vânjos

Oamenii sunt muritori…însă au şansa de a găsi adevărata fericire. Unii spun că aceasta reprezintă de fapt Adevărata Iubire...Aşa că toţi au purces să o caute. Vrem să fim fericiţi, deci....bagă, frate cu iubirea! Fără nr., fără nr., fără nr., fără nr... (acum se scrie prescurtat, datorită reducerii bugetare cauzate de Criză)
Te împiedici peste tot de ea...şi dacă eşti atât de orb să nu o vezi, sigur vei observa jumătăţile care planează (pe tocuri cui – sau în opincile alea dizgraţioase care cică sunt comode) prin mall-uri, dornice de aventuri în baldachine misterioase....doritoare de a explora portofele virgine ale “manelarilor de succesuri” şi de a cutreiera potecile exotice ale marilor oraşe de fitze din jungla europeană…
Se vorbeşte atât de des despre iubire, încât…mie, sincer, îmi provoacă naşterea (fără travaliu) a două stări (diametral opuse):
1. senzaţie acută de vomă
2. o măncărime care mă ia de la “câlcâie”, care mi se urcă până la cap şi care mă enervează cu nervii…dar care mă şi bucură enorm, deoarece îmi dă posibilitatea de a vorbi despre unul din subiectele mele preferate. Ştiu că (aproape) totul despre iubire este doar o dobitoceală malignă, "în tendinţe", care se împrăştie ca un cancer, dar…ipocrizia maximă a atins-o cineva, “un îndrăgostit fără putinţă de scăpare”, care a sunat la radio să îşi bocească sufleţelul rănit…El, un floricel gingaş şi timid, IUBEA O FATĂ!!! Care şi-a permis să iasă la un picnic la pădure cu nişte prieteni comuni, în timp ce Don Juan de Casanova se spetea la serviciul din dotare…Să ţi se rupă inima şi să se macine din cotor, nu alta! "PRETENA" LUI, PE CARE O IUBEA NESPUS, a stat printre copăcei, pe o păturică în carouri (probabil), alături de ALTE PERSOANE!!! NE-NO-RO-CI-TAAAA…cum de şi-a permis insolenţa aceasta? Nuuuuu….aşa ceva nu este posibil!!!
E clar că “iera” “îndrăgostit-pipă” de săraca fată…Conform folclorului imbecil de idiot, “nu iubeşti dacă nu eşti gelos, chiar bolnav de gelos”. Măăăă..."să-mi bag mâna la slip!" (cum spune un coleg într-ale ingineriei)...Cum se poate o comedie scârnavă ca asta? Parcă Iubirea era bazată pe încredere…parcă dacă iubeai pe cineva, aveai curaj să îţi încredinţezi şi viaţa acelei persoane. Iubeşti…şi dăruieşti luni, sori, stele şi nebuloase strălucitoare din întreg universul “jumătăţicii” tale scumpe şi dragi; însă încredere…DEJA A ÎNTRECUT MĂSURA! Pui piciorul în prag, ca un adevărat pui de cocoş ce te afli, şi ragi: NUUUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!

Încă de prin primii ani ai adolescenţei, bravii noştri tineri încep să simtă primul fior al “dragostei”; îi atrage o fată (băiat), deci o (îl) iubesc. Aşa că merg să îi “ceară prietenia”, apoi în fiecare pauză stau înghesuiţi unul într-altul, şi se ling fără oprire…Sună clopoţelul (“de intrare”) şi se întrerup pentru ora de limbi străine aplicate, după o secundă (timpul galopează când eşti îndrăgostit), cel “de ieşire”, şi….ghiciţi ce! Sesiunea de lins continuă, exact din acelaşi loc din care a fost întreruptă de nesimţita de pauză publicitară a “mogululu” profesor…
Anii trec, iar “Marile Iubiri” la fel…Suferi o adevărată Creere a Universului înlăuntrul tău, sentimentele ţi se modifică cu o intensitate înspăimântătoare. Un singur lucru creşte mereu, din ce în ce mai oacheş şi mai vârtos: GELOZIA! Eşti buricul din pământ, şi nimeni nu e de încredere! Nici chiar tuta care stă agăţată de braţul tău…Chestia e că nu o poţi lăsa să îşi bată joc de tine, să te “frece” cum şi când vrea ea, pentru că îţi răneşte orgoliul de leuţ! Aşa că începi să te transformi în dulău de pază…

Revenind la sărmanul suferind: Tu, dragă copile! Îţi divinizezi “aproapa”, dar nu ai încredere în ea? Ţi-e frică că te poate înşela când merge la toaletă (locul unde şi Regele merge singur)? Te stresezi că face “ochi dulci” arbuştilor sau boscheţilor, în timp ce tu munceşti din greu să îi cumperi diverse prostioare lucioase? EXISTĂ O …SOLUŢIE!!!!!! Caută informaţii despre viaţa siamezilor (ca să nu te avânţi aşa ca urangutanul descreierat în treaba asta aşa de mare), apoi, odată ce eşti “tobă-botă” de cunoştinţe, cumpără un lănţoc şi leagă-ţi frumoasa zeiţă de gât!!! Aşa o poţi supraveghea 24/24, fără teama că rişti o posibilă frângere a unui atriu sau ventricul (depinde unde ţi-ai depozitat dragostea ta nemărginită)…

Gelozia asta este o boală psihică, pe cuvântul meu de cercetaş! Îţi dă coşmaruri (noaptea sau ziua), scoate la suprafaţă animalul din tine. Trebuie să fii prea bou ca să îi cazi în plasă, sau să nu ai organul de gândit la dimensiunea satisfăcătoare...Pentru că oricum ai da-o, tot ţie îţi faci rău.
Da’ aşa se întâmplă când ai traume din copilărie, sau...mai ştiu eu ce neuron al creieraşului face scurt, din când în când...